Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 16.11.2022
respins

2rc-122/22 — Încasarea prejudiciului cauzat

HOTĂRÂRE
16.11.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Încasarea prejudiciului cauzat
Temei legal
Temeiurile declarării revizuirii
Citează această cauză
2rc-122/22 — Încasarea prejudiciului cauzat (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2rc–122/22 2-21185905-01-2rc-19102022 Instanța de revizuire: Curtea de Apel Comrat, (jud. D. Fujenco, Șt. Starciuc, A. Curdov) D E C I Z I E 16 noiembrie 2022 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh Examinând recursul declarat de către Serviciul Fiscal de Stat, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de ÎCS „Bulgari Winery” SRL împotriva Instituției Publice „Oficiul Național al Viei și Vinului”, intervenient accesoriu Serviciul Fiscal de Stat cu privire la stabilirea raporturilor juridice și repararea prejudiciului, împotriva încheierii din 10 august 2022 a Curții de Apel Comrat, prin care a fost respinsă cererea de revizuire depusă de Serviciul Fiscal de Stat împotriva deciziei din 01 martie 2022 a Curții de Apel Comrat, c o n s t a t ă: La 16 decembrie 2021, ÎCS „Bulgari Winery” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva IP „Oficiul Național al Viei și Vinului”, intervenient accesoriu Serviciul Fiscal de Stat cu privire la stabilirea raporturilor juridice și repararea prejudiciului.

Totodată, reclamanta a solicitat aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii sub forma de interdicție Instituției Publice „Oficiul Național al Viei și Vinului” și Serviciului Fiscal de Stat de a efectua verificări, de a întocmi acte și de a adopta decizii în privința reclamantului ÎCS „Bulgari Winery” SRL pe chestiuni de achitare a contribuțiilor obligatorii în fondul viei și vinului pentru realizarea vinului spumant. Prin încheierea din 24 decembrie 2021 a Judecătoriei Comrat (sediul central) s-a admis cererea reclamantei ÎCS „Bulgari Winery” SRL cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii.

S-a interzis IP „Oficiul Național al Viei și Vinului” și Serviciului Fiscal de Stat să efectueze verificări, să întocmească acte și să adopte decizii în privința ÎCS 1 „Bulgari Winery” SRL pe chestiuni de achitare a contribuțiilor obligatorii în fondul viei și vinului pentru realizarea vinului spumant, până când va deveni irevocabilă hotărârea pronunțată pe fondul cauze. La 17 ianuarie 2022, Serviciul Fiscal de Stat, în persoana directorului adjunct Gheorghe Radu, a declarat recurs împotriva încheierii din 24 decembrie 2021 a Judecătoriei Comrat, sediul central. Prin încheierea din 01 martie 2022 a Curții de Apel Comrat s-a restituit cererea de recurs depusă de directorul adjunct al Serviciului Fiscal de Stat, Radu Gheorghe, împotriva încheierii din 24 decembrie 2021 a Judecătoriei Comrat, sediul central, în temeiul art. 4261 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, din motiv că a fost depusă de către o persoană neîmputernicită.

La 25 martie 2022, Serviciul Fiscal de Stat, în persoana directorului adjunct Gheorghe Radu, a depus la Curtea de Apel Comrat cerere de revizuire a încheierii din 01 martie 2022 a Curții de Apel Comrat. Prin încheierea din 28 aprilie 2022 a Curții de Apel Comrat s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Serviciul Fiscal de Stat, în persoana directorului adjunct Gheorghe Radu, împotriva încheierii din 01 martie 2022 a Curții de Apel Comrat, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind depusă de către o persoană neîmputernicită. Prin decizia din 22 iunie 2022 a Curții Supreme de Justiție a fost admis recursul declarat de către Serviciul Fiscal de Stat, casată încheierea din 28 aprilie 2022 a Curții de Apel Comrat și remisă cauza la rejudecare în același complet de judecată.

Prin încheierea din 10 august 2022 a Curții de Apel Comrat s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Serviciul Fiscal de Stat, în persoana directorului adjunct Gheorghe Radu, împotriva încheierii din 01 martie 2022 a Curții de Apel Comrat, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind depusă de către o persoană neîmputernicită. La 30 august 2022 (prin poștă electronică), Serviciul Fiscal de Stat a declarat recurs împotriva încheierii din 10 august a Curții de Apel Comrat, solicitând casarea acesteia, soluționarea în fond a cererii de revizuire cu admiterea ei. În motivarea recursului a declarat că, instanța de revizuire a interpretat și a aplicat în mod eronat legea și fără o examinare minuțioasă a argumentelor, probelor prezentate a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, ca fiind depusă de o persoană neîmputernicită.

În acest sens a menționat că este necesară redeschiderea procedurii pentru reaprecierea probelor și administrarea tuturor înscrisurilor necesare pentru justa soluționare a cauzei. Potrivit prevederilor art. 425 al Codului de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Având în vedere că, încheierea Curții de Apel Comrat a fost pronunțată la 10 august 2022, expediată părților la 11 august 2022, fără a se cunoaște cu certitudine 2 data recepționării acesteia de către părți, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recurs în termen.

Conform art. 426 alin. (3) al Codului de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Examinând temeiurile invocate în cererile de recurs în raport cu materialele cauzei și prevederile legale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Serviciul Fiscal de Stat urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) al Codului de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.

În cazul dedus justiției, se atestă că, prin încheierea din 10 august 2022 a Curții de Apel Comrat a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Serviciul Fiscal de Stat împotriva deciziei din 01 martie 2022 a Curții de Apel Comrat. Pentru a dispune astfel, instanța de revizuire a reținut că, cererea de revizuire este formulată în lipsa temeiurilor legale prevăzute pentru exercitarea căii de atac – revizuirea, ceea ce denotă caracterul inadmisibil al acesteia.

În conformitate cu art. 449 al Codului de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care: a) s-a constatat, prin sentință penală irevocabilă, comiterea unei infracțiuni în legătură cu pricina care se judecă; b) au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii; c) instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces; e) s-a anulat ori s-a modificat hotărârea, sentința sau decizia instanței judecătorești care au servit drept temei pentru emiterea hotărârii sau deciziei a căror revizuire se cere; e1) a fost aplicată o lege declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională și la judecarea cauzei a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, iar instanța de judecată sau Curtea Supremă de Justiție a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale sau din hotărârea Curții Constituționale rezultă că prin aceasta s-a încălcat un drept garantat de Constituție sau de tratatele internaționale în domeniul drepturilor omului;

g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a inițiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva 3 Republicii Moldova; h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărâre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declarație, o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale care poate fi remediată, cel puțin parțial, prin anularea hotărîrii pronunțate de o instanță de judecată națională.

Verificând legalitatea și temeinicia încheierii contestate prin prisma prevederilor citate, Colegiul constată că cererea de recurs a fost depusă, făcându-se trimitere, în special, la faptul că, nu s-a dat o apreciere corectă probelor anexate în susținerea argumentului că directorul adjunct al Serviciului Fiscal de Stat de fapt avea toate drepturile speciale pentru a semna și a depune cerere de recurs împotriva încheierii primei instanțe cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii. Așadar, Colegiul a stabilit că, în viziunea recurentului Serviciul Fiscal de Stat ar trebui să fie redeschisă procedura de examinare a recursului împotriva încheierii din 24 decembrie 2021 a Judecătoriei Comrat (sediul central).

Totuși, în speță, se constată că, cererea de revizuire a fost înaintată fără a se indica vre-un temei plauzibil pentru revizuirea hotărârii, circumstanțele invocate, nefiind în stare de a modifica soluția instanței dată anterior. Sub acest aspect, Colegiul reține că, încheierea din 10 august 2022 a Curții de Apel Comrat este legală și întemeiată, corect constatând că, revizuirea este o cale de atac de retractare care presupune redeschiderea procedurilor judiciare în privința unei cauze civile. Aceasta nu presupune rejudecarea cauzei în mod implicit, ci doar ca efect al admiterii cererii de revizuire, ceea ce prezumă existența temeiurilor în acest sens. De altfel, poate avea loc o ingerință asupra securității raportului juridic.

Pe când în speță, cererea de revizuire nu întrunește condițiile necesare de a fi examinată, prin prisma prevederilor prevăzute de Codul de procedură civilă. Instanța de recurs atestă că încheierea din 10 august 2022 a Curții de Apel Comrat conține o motivare amplă referitoare la fiecare motiv de revizuire invocat, iar o simplă nemulțumire cu soluția emisă de către instanța de revizuire nu poate constitui, de sine stătător, temei de casare a unui act judecătoresc.

Astfel, este corectă și argumentată concluzia instanței de revizuire cu privire la temeiul prevăzut la art. 449 lit. b) CPC, precum că au devenit cunoscute unele circumstanțe noi care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, or, toate circumstanțele pe care le invocă revizuentul în vederea admiterii cererii de revizuire pe acest temei (ordinul cu privire la numirea în funcție de director adjunct din 18 noiembrie 2021, extrasul din ordinul cu privire la delegarea împuternicirilor din 31 decembrie 2021) nu sunt circumstanțe noi și erau cunoscute revizuentului, ultimul fiind însăși emitentul lor și urma să le prezinte la etapa depunerii cererii de recurs, iar la data emiterii deciziei Curții de Apel Comrat din 01 martie 2022, tuturor circumstanțelor pricinii li s-a dat o apreciere cuvenită, fapt constatat și de instanța ierarhic superioară prin încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de recurs împotriva actului revizuirea căruia se solicită.

4 În această perspectivă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, admiterea cererii de recurs depusă de recurent ar conduce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte părți la un proces echitabil, garantate de art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Prin urmare, din considerentele menționate și ținând cont de faptul că motivele invocate de recurent sunt declarative și neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de recurs și de a menține încheierea din 10 august 2022 a Curții de Apel Comrat.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a), 428 ale Codului de procedură civilă Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Serviciul Fiscal de Stat. Se menține încheierea din 10 august 2022 a Curții de Apel Comrat emisă în cauza civilă intentată la cererea depusă de ÎCS „Bulgari Winery” SRL împotriva Instituției Publice „Oficiul Național al Viei și Vinului”, intervenient accesoriu Serviciul Fiscal de Stat cu privire la stabilirea raporturilor juridice și repararea prejudiciului. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-06-22
0,97
2rc-68/22 — stabilirea raporturilor juridice si repararea prejudiciului
Dosarul nr. 2rc-68/22 2-21185905-01-2rc-14062022 Prima instanță: Judecătoria Comrat, sediul central – S. Popovici Instanța de recurs: Curtea de Apel Comrat – S. Gubenco, A. Mironov, L. Caraianu Instanța de revizuire: Curtea de Apel Comrat –
CSJ 2023-02-15
0,95
3ra-1366/22 — cu privire la contestarea actelor administrative individuale defavorabile
Dosarul nr. 3ra-1366/22 2-21064674-01-3ra-29122022 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău sediul Rîșcani (jud. M. Gandrabur) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. G. Mîra, G. Dașchevici, A. Bostan) ÎNCHEIERE 15 februarie 2023 mun. C
CSJ 2021-10-27
0,94
2rac-200/21 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rac-200/21 Prima instanță: Judecătoria Taraclia, Judecător - S. Uzun Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat, Judecători - Ș.Starciuc, L.Caraianu, G.Colev D E C I Z I E 27 octombrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2022-12-21
0,94
2rac-277/22 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2rac-277/22 2-18003033-01-2rac-21112022 Prima instanţă - Judecătoria Comrat, sediul Vulcănești ( jud.: I. Botezatu) Instanţa de apel - Curtea de Apel Comrat (jud.: I. Caraianu, A. Mironov, S. Gubenco) Î N C H E I E R E 21 decembr
CSJ 2021-08-04
0,94
3r-247/21 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3r–247/21 Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat ( jud. Colev G., Starciuc Ș, Curdov A) DECIZIE 04 august 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența:
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă