2rc-111/22 — repararea prejudiciului material, incasarea cheltuielilor de judecata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- repararea prejudiciului material, incasarea cheltuielilor de judecata
- Temei legal
- Restituirea cererii de apel
2rc-111/22 — repararea prejudiciului material, incasarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2rc-111/22 (2-21146350-01-2rc-08092022) Prima instanță: Judecătoria Сhișinău, sediul Centru (jud. A. Ciubotaru). Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, D. Băbălău, I. Dutca). D E C I Z I E 26 octombrie 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Dumitru Mardari Președintele ședinței, judecătorul Victor Burduh judecătorii Galina Stratulat examinând recursul declarat de reprezentantul recurentului Societatea cu Răspundere Limitată „Chișinău-Gaz”, Ruslan Saca, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Chișinău-Gaz” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „CES Comunicații” cu privire la repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 13 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită ca fiind depusă în afara termenului legal cererea de apel depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Chișinău-Gaz”, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen, c o n s t a t ă: La 01 octombrie 2021, S.R.L.
„Chișinău-Gaz” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva S.R.L. „CES Comunicații” cu privire la repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 24 ianuarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. La 02 martie 2022, apelantul S.R.L. „Chișinău-Gaz” a declarat apel împotriva hotărârii din 24 ianuarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, exprimându-și dezacordul cu aceasta, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi decizii de admitere integrală a acțiunii. Prin încheierea din 13 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită ca fiind depusă în afara termenului legal cererea de apel depusă de apelantul S.R.L.
„Chișinău-Gaz”, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen. La 27 iulie 2022, reprezentantul recurentului S.R.L. „Chișinău-Gaz”, Ruslan Saca, a declarat recurs împotriva încheierii din 13 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea încheierii recurate, considerarea cererii de apel din 02 martie 2022, ca depusă în termenul legal stabilit. În motivarea recursului, reprezentantul recurentului S.R.L. „Chișinău-Gaz”, Ruslan Saca, a invocat ilegalitatea încheierii instanței de apel. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
1 Așadar, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la data de 13 iulie 2022, a fost expediată prin intermediul poștei electronice, în adresa părților la data de 14 iulie 2022 (f.d.92), fapt confirmat și de către recurentul S.R.L. „Chișinău- Gaz” (f.d. 107). Astfel, recursul declarat la data de 27 iulie 2022, este în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Până la examinarea cererii de recurs, nu a fost depusă nici o referință.
Examinând recursul declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Din actele cauzei s-a stabilit că, la 01 octombrie 2021, S.R.L. „Chișinău-Gaz” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva S.R.L. „CES Comunicații” cu privire la repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 24 ianuarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
La 02 martie 2022, apelantul S.R.L. „Chișinău-Gaz” a declarat apel împotriva hotărârii din 24 ianuarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, exprimându-și dezacordul cu aceasta, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi decizii de admitere integrală a acțiunii. Prin încheierea din 13 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită ca fiind depusă în afara termenului legal cererea de apel depusă de apelantul S.R.L. „Chișinău-Gaz”, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen. În conformitate cu art. 113 din Codul de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată.
Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit prevederilor art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a apelului curge de la data pronunțării dispozitivului hotărârii. Prin urmare, legislația nu prevede alte excepții privitor la termenul de declarare a apelului. Prin prisma normelor enunțate, se constată că, Judecătoria Chișinău, sediul Centru a pronunțat dispozitivul hotărârii la data de 24 ianuarie 2022 (f.d. 61), termenul limită de depunere a apelului fiind data de 23 februarie 2022 inclusiv, însă apelantul S.R.L. „Chișinău-Gaz” a depus cererea de apel numai la data de 02 martie 2022 (f.d.
69), respectiv, cu încălcarea termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În rezultat, apelantul S.R.L. „Chișinău-Gaz” a depus cererea de apel cu omiterea termenului de atac legal, fiind depășit cu 7 zile, peste termenul legal de depunere a apelului, iar apelantul nu a solicitat repunerea termenului legal pentru depunerea cererii de apel. Mai mult, odată cu depunerea apelului împotriva hotărârii primei instanțe, 2 apelantul S.R.L. „Chișinău-Gaz” nu a prezentat prin probe incontestabile, dovada imposibilității îndeplinirii actului procedural în interiorul termenului prevăzut de lege și nici nu a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului. Or, în conformitate cu art. 116 alin. (1), (2) și (3) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță.
Cererea de repunere în termen se depune la instanța judecătorească care efectuează actul de procedură și se examinează în ședință de judecată. Participanților la proces li se comunică locul, data și ora ședinței. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluționarea repunerii în termen. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc). Subsecvent, Colegiul a remarcat faptul că, copia dispozitivului hotărârii primei instanțe din 24 ianuarie 2022 a fost expediată în adresa participanților la proces, inclusiv în adresa reclamantului S.R.L.
„Chișinău-Gaz”, la data de 26 ianuarie 2022 (f.d. 62) și recepționată de către reclamantul S.R.L. „Chișinău-Gaz” la data de 03 februarie 2022, potrivit avizului de recepție contrasemnat nr. DS8006174306AS (f.d. 63). Or, în interpretarea corectă a prevederilor art. 362 alin.(1) Cod de procedură civilă, este de înțeles că termenul declarării apelului se calculează nu de la momentul comunicării dispozitivului hotărârii, nu de la data depunerii cererii de întocmire a hotărârii integrale, dar de la data pronunțării dispozitivului hotărârii. Respectiv, aceste prevederi legale sunt aplicabile atât pentru partea, care a fost prezentă la pronunțarea dispozitivului hotărârii, cât și pentru partea care a fost absentă.
Prin urmare, legislația nu prevede alte excepții privitor la termenul de declarare a apelului. Aici, urmează a se menționa că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, participanții procesului de judecată urmează să-și asume un rol activ, urmărind cu diligență derularea procesului său și să dispună cu bună-credință de drepturile sale procedurale. În conformitate cu art. 56 alin. (3) din Codul de procedură civilă, participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. Respectiv, ținând cont că cererea de apel împotriva hotărârii din 24 ianuarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut de lege, iar apelantul S.R.L.
„Chișinău-Gaz” nu a solicitat repunerea în termen și nu a anexat probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului, Colegiul consideră ca fiind corectă concluzia instanței de apel privind restituirea apelului depus de către apelantul S.R.L. „Chișinău-Gaz”, din motivul depunerii în afara termenului legal. În acest context, se va reține că soluția adoptată de Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 13 iulie 2022, este compatibilă și cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, având în vedere că 3 prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise de instanța de fond și ar leza, în acest mod, principiul securității raporturilor juridice.
Or, admiterea spre examinare a unui apel tardiv, ar avea un efect incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice, garantat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ar încălca dreptul intimatului la un proces echitabil, având în vedere obligația părților de a exercita drepturile procedurale cu bună credință și în termen.
În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție invocă și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în speța Melnic c. Moldovei din 14 noiembrie 2006, definitivă din 14 februarie 2007, precum și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Ponomaryov c. Ucrainei, hotărârea din 03 aprilie 2008, definitivă din 29 septembrie 2008, unde se notează că deși în speță nu era vorba despre desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuși reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o soluție care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.
Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de reprezentantul recurentului S.R.L. „Chișinău-Gaz”, Ruslan Saca și de a menține încheierea din 13 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de reprezentantul recurentului Societatea cu Răspundere Limitată „Chișinău-Gaz”, Ruslan Saca. Se menține încheierea din 13 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Chișinău-Gaz” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „CES Comunicații” cu privire la repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari Judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat 4
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.