2r-460/22 — incasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei
- Temei legal
- Restituirea apelului. Neîndeplinirea în termen a indicatiilor instantei de apel
2r-460/22 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr.2r-460/2022 2-21156811-01-2r-12092022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (Gh. Stratulat) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Malîi, I. Dutca, D. Băbălău) D E C I Z I E 12 octombrie 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecători Galina Stratulat Victor Burduh examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „World Trading” și Carmelo Gerace Antonio, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată înaintată de către Societatea cu Răspundere Limitată „Volta” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „World Trading” și Carmelo Gerace Antonio privind încasarea datoriei, împotriva încheierii din 09 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a restituit cererea de apel depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „World Trading” și Carmelo Gerace Antonio, împotriva hotărârii din 04 februarie 2022 a judecătoriei Chișinău, sediul Centru, pentru neîndeplinirea în termen a indicațiilor instanței de apel, c o n s t a t ă : La 22 octombrie 2021, SRL „Volta” a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva SRL „World Trading” și Carmelo Gerace Antonio privind încasarea sumei, prin care a solicitat încasarea în mod solidar a datoriei în sumă de 14 463,15 de lei, a penalității în sumă de 25 854,71 de lei, a cheltuielilor de judecată compuse din taxa de stat în sumă de 1 211 de lei,
taxa pentru extrasul din registru de stat al persoanelor juridice în sumă de 110 de lei și taxa pentru informație de la ASP privind domiciliul fidejusorului în sumă de 180 de lei. Prin hotărârea din 04 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s- a admis cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Volta” împotriva SRL „World Trading” și Carmelo Gerace Antonio privind încasarea datoriei. S-a încasat în mod solidar de la SRL „World Trading” și Carmelo Gerace Antonio în beneficiul SRL „Volta” datoria în sumă de 14 463,15 de lei. S-a încasat în mod solidar de la SRL „World Trading” și Carmelo Gerace Antonio în beneficiul SRL „Volta” penalitatea în sumă de 25 854,71 de lei. S-a încasat în mod solidar de la SRL „World Trading” și Carmelo Gerace Antonio în beneficiul SRL „Volta” cheltuieli de judecată compuse din taxa de stat în sumă de 1 211 de lei și cheltuieli de judecare a cauzei în sumă de 290 de lei.
1 La 16 martie 2022, prin intermediul oficiului poștal, cu încălcarea termenului legal, apelanții SRL ”World Trading” și Carmelo Gerace au declarat cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând repunerea în termenul legal de declararea a apelului. Prin încheierea din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis cererea de repunere în termenul legal al apelului declarat de SRL „World Trading” și Carmelo Gerace împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 04 februarie 2022. S-a repus în termen apelul declarat de SRL „World Trading” și Carmelo Gerace împotriva hotărârii din 04 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Nu s-a dat curs cererii de apel depuse de SRL „World Trading” și Carmelo Gerace.
S-a comunicat apelanților SRL „World Trading” și Carmelo Gerace, că necesită să prezinte, în secția monitorizare și relații publice din cadrul Curții de Apel Chișinău, apelul motivat cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, precum și prezentarea copiilor de pe cererea de apel motivată într- un număr egal cu numărul participanților la proces și a dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 908,25 de lei și s-a stabilit termen de 10 zile calendaristice din momentul recepționării copiei de pe încheierea în cauză, să lichideze neajunsurile menționate. În caz contrar cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită. Prin încheierea din 09 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit cererea de apel depusă de către SRL „World Trading” și Carmelo Gerace Antonio, împotriva hotărârii din 04 februarie 2022 a judecătoriei Chișinău, sediul Centru, pentru neîndeplinirea în termen a indicațiilor instanței de apel.
La 20 iulie 2022, SRL „World Trading” și Carmelo Gerace Antonio au depus cerere de recurs împotriva încheierii din 09 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea încheierii contestate cu trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel. În motivarea recursului s-a invocat că, cu toate că încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 aprilie 2022 a fost recepționată la data de 17 mai 2022, în dimineața acelei zile Gerace Carmelo a plecat cu avionul în Italia, fapt confirmat prin biletul la avion. Relatează că încheierea de a nu da curs din 17 mai 2022 a instanței de apel, nu a fost recepționată de către Gerace Carmelo dar de o altă persoană care a semnat avizul poștal. A explicat că persoana care a recepționat plicul poștal, în lipsa administratorului, nu l-a deschis și nici nu l-a informat pe administrator despre aceasta.
Indică recurentul că în perioada 19 aprilie 2022 - 25 iunie 2022, s-a aflat în afara hotarelor Republicii Moldova. Prin urmare, era în imposibilitate de a se conforma indicațiilor Curții de Apel Chișinău și a înlătura neajunsurile cererii de apel. Copia recursului declarat a fost expediată în adresa participanților la proces la 12 septembrie 2022 prin scrisoare de însoțire (f.d. 94). În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. 2 Instanța de apel a adoptat încheierea contestată la 09 iunie 2022, care a fost expediată în adresa participanților la proces la data de 29 iunie 2022 (f.d.
86), însă date despre recepționarea acesteia lipsesc. Astfel, cererea de recurs înregistrată la 20 iulie 2022 a fost depusă cu respectarea termenului prevăzut de lege (f.d. 221). Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat prin prisma argumentelor invocate și a materialelor din dosar, coroborate cu normele de drept, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de SRL „World Trading” și Carmelo Gerace Antonion și a menține încheierea contestată din următoarele motive. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
În temeiul art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Colegiul relevă că, hotărârea din 04 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost contestată cu apel nemotivat la 16 martie 2022, de către SRL „World Trading” și Carmelo Gerace Antonio (f.d. 58-60). În temeiul art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
Prin încheierea din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a repus în termen apelul declarat de SRL „World Trading” și Carmelo Gerace. Nu s-a dat curs cererii de apel depuse de SRL „World Trading” și Carmelo Gerace. S-a comunicat apelanților SRL „World Trading” și Carmelo Gerace, că necesită să prezinte, apelul motivat cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul și a dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 908,25 de lei și s-a stabilit termen de 10 zile calendaristice din momentul recepționării copiei de pe încheierea în cauză, să lichideze neajunsurile menționate. În caz contrar cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită (f.d. 71-76).
Prin încheierea din 09 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit cererea de apel depusă de către SRL „World Trading” și Carmelo Gerace Antonio, împotriva hotărârii din 04 februarie 2022 a judecătoriei Chișinău, sediul Centru, pentru neîndeplinirea în termen a indicațiilor instanței de apel (f.d. 200). Instanța de apel, în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, prin încheierea din 09 iunie 2022, a restituit cererea de apel depusă de SRL „World Trading” și Carmelo Gerace Antonio, pentru neîndeplinirea indicațiilor instanței de apel.
Or, în virtutea art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). 3 Prin prisma criticilor aduse actului judecătoresc contestat și argumentelor aduse în favoarea casării acestuia, Colegiul apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de apel privind restituirea cererii de apel, din considerentele ce succed. Colegiul reține ca fiind întemeiată soluția instanței de apel dispusă prin încheierea din 09 iunie 2022, în situația în care apelanții/recurenții nu au înlăturat neajunsurile admise la declararea apelului, în interiorul termenului acordat de instanța de apel, prin încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
De altfel, pentru a evita sancțiunile procedurale, apelanții depunând la 16 martie 2022 cererea de apel împotriva hotărârii primei instanțe, au omis de a se conforma normelor procedurale și de a depune cererea de apel în conformitate cu exigențele legii. Totodată, Colegiu reiterează că, prin încheierea din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău prin care nu s-a dat curs cererii de apel, apelanților li s-a acordat un termen de 10 zile calendaristice de la recepționare, pentru prezentarea apelului motivat, precum și prezentarea copiilor de pe cererea de apel motivată într-un număr egal cu numărul participanților la proces și a dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 908,25 de lei, însă recurenții în termenul stabilit nu s-au conformat încheierii nominalizate.
De asemenea, Colegiul constată că, încheierea din 29 octombrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru prin care a fost acceptată conform procedurii de examinare a cererilor cu valoare redusă, cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Volta”, precum și încheierea din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, au fost expediate la adresa juridică a SRL „World Trading”, mun. xxxx. Conform avizelor de recepție anexate la materialele cauzei, încheierile menționate au fost recepționate de către recurenți (f.d. 54,78,79). Cu referire la argumentul recurenților precum că, administratorul SRL „World Trading”, Carmelo Gerace, nu a recepționat încheierea de nu a da curs din 09 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău și aceasta a fost recepționată de către o altă persoană, care pur și simplu s-a semnat, instanța de recurs îl consideră ca fiind unul declarativ și neîntemeiat.
Aici instanța de recurs menționează că în conformitate cu prevederile art. 183 alin. (4) din Codul civil, toate documentele și scrisorile intrate la sediu persoanei juridice, se consideră recepționate de către persoana juridică. În circumstanțele expuse, Colegiul accentuează că instanța de apel și-a onorat obligația de a comunica apelanților/recurenților copia încheierii emise la 09 iunie 2022 prin care nu s-a dat curs cererii de apel. Astfel, decade argumentul părții recurente precum că nu a recepționat copia încheierii prin care nu s-a dat curs cererii de apel și s-a acordat termen pentru depunerea cererii de apel motivate și a dovezii de plată a taxei de stat. Mai mult, din textul recursului rezultă că SRL „World Trading” și Carmelo Gerace, au recepționat încheierea din 09 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău.
Adițional, Colegiul învederează că, odată inițiind procedura de apel, apelanții urmează să se intereseze periodic de soarta dosarului. Or, părțile trebuie să întreprindă măsuri în intervale rezonabile de timp pentru a afla despre progresul procedurilor judiciare despre care aceștia cunosc. 4 În conformitate cu art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. În altă ordine de idei, Colegiul evocă prevederile art. 113 din Codul de procedură civilă, conform cărora dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată.
Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. Prin prisma normelor de drept procedural citate corelate cu situația de fapt, precum și în contextul prevederilor art. 56 alin. (3), art. 61 alin.(1) din Codul de procedură civilă, conform cărora participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale, Colegiul evidențiază că, instanța de apel corect a concluzionat că, apelanții în termenul acordat nu au îndeplinit indicațiile instanței de apel și nu a prezentat cererea de apel motivată.
Prin prisma respectării dreptului de acces liber la justiție, garantat de art. 6 § 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, art. 20 din Constituția Republicii Moldova și art. 5 din Codul de procedură civilă, reținut și în jurisprudența CtEDO, precum și dreptul la un remediu efectiv garantat de art. 13 din Convenție, circumstanțele relatate denotă că recurenții și-au neglijat valorificarea în termen a drepturilor procedurale. În asemenea circumstanțe nu poate fi invocat faptul că SRL „World Trading” și Carmelo Gerace, li s-ar îngrădi accesul la justiție, precum și că nu li s-ar garanta posibilitatea exercitării căii de atac și dreptul la apărare or, împrejurările expuse supra reliefează că, instanța de apel a acordat posibilitatea apelanților, având în vedere inclusiv principiul contradictorialității, să-și poată valorifica drepturile garantate de legislația națională, precum și de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
De altfel, art. 10 alin. (3) din Codul de procedură civilă, statuează expres că sancțiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței judecătorești, ale participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea acestora și, în funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte măsuri prevăzute de lege.
Astfel, Colegiul reține ca fiind întemeiată concluzia instanței de apel privind restituirea apelului ca urmare a neconformării indicațiilor instanței de apel în termenul acordat, având în vedere că legislația în acest sens reglementează expres termenele și condițiile de acceptare a cererilor de apel, iar prin impunerea unor termene limite în vederea valorificării drepturilor pretinse a fi lezate se urmărește o bună administrare a justiției și asigurarea securității raporturilor juridice. Din considerentele menționate, având în vedere că instanța de apel la emiterea încheierii contestate s-a conformat prevederilor legale corelate cu circumstanțele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va respinge recursul declarat și va menține încheierea contestată.
5 În conformitate cu prevederile art. art. 427 lit. a), 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „World Trading” și Carmelo Gerace Antonio. Se menține încheierea din 09 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată înaintată de către Societatea cu Răspundere Limitată „Volta” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „World Trading” și Carmelo Gerace Antonio privind încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței , judecătorul Dumitru Mardari judecători Galina Stratulat Victor Burduh 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.