2ra-999/22 — încasarea datoriei

Dosarul nr. 2ra-999/22

2-20035667-01-2ra-20072022

Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) Vl. Holban

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) L. Pruteanu, I. Țurcan, Iu. Cotruță

Î N C H E I E R E

28 septembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Maria Ghervas

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Dicusar

Tatiana în interesele Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ

nr. 16 (în procedura falimentului),

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea

Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 16 (în procedura falimentului)

împotriva Oxanei Rarenco cu privire la încasarea sumei și a cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 24 mai 2022,

c o n s t a t ă :

La 12 martie 2020, ÎMGFL nr. 16 (în procedura falimentului) a depus cerere

de chemare în judecată împotriva Oxanei Rarenco cu privire la încasarea sumei și a

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, ÎMGFL nr. 16 (în procedura falimentului) a menționat

că pârâta este proprietara apartamentului XXXXX.

De asemenea, a reiterat că în perioada ianuarie 2018 – ianuarie 2020, Rarenco

Oxana a acumulat o datorie la serviciile comunale în sumă de 11 142,94 de lei.

ÎMGFL nr. 16 (în procedura falimentului) a solicitat încasarea de la Rarenco

Oxana a sumei de 11 142,94 de lei cu titlu de datorie la serviciile comunale.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 05 iulie 2021, s-a

admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de ÎMGFL nr. 16

(în procedura falimentului).

S-a încasat de la Rarenco Oxana în beneficiul ÎMGFL nr. 16 (în procedura

falimentului) suma de 1 114,29 de lei cu titlu de datorie pentru energia termică pe

1

perioada ianuarie 2018 – ianuarie 2020 în cuantum de 10 % din costul energiei

termice calculate pentru un m.p. al încăperii ne locative situate în XXXXX.

S-a încasat de la Rarenco Oxana în beneficiul statului suma de 270 de lei cu

titlu de taxă de stat.

În rest, cererea de chemare în judecată a fost respinsă.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei

a reținut că Rarenco Oxana este proprietara apartamentului XXXXX.

La fel, instanța de fond a reținut că apartamentul pârâtei a fost deconectat de

la sistemul de încălzire și de la Sistemul de alimentare cu apă- caldă menajeră,

fiind exploatat cazan de gaze, care a fost instalat la 21 august 2012.

La speță, instanța a reiterat că în cazul deconectării integrale a apartamentului

de la sistemul centralizat de încălzire, furnizorul este în drept de a calcula și încasa

10% din suma calculată pentru agentul termic centralizat pentru fiecare m.p. al

apartamentului numai atunci când sunt întrunite condițiile stabilite la pct. 8. 81 din

Anexa nr. 7 al Regulamentului cu privire la modul de prestare și achitare a

serviciilor locative, comunale si ne comunale pentru fondul locativ, contorizarea

apartamentelor si condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de

încălzire si alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din

19 februarie 2002 si anume: în blocul locativ să existe încăperi auxiliare încălzite și

încăperi tehnice (etaje tehnice și subsoluri) încălzite.

Astfel, instanța de fond a specificat că prin Actul din 23 iunie 2020, întocmit

de reprezentantul ÎMGFL nr. 16, se atestă că lipsesc temeiurile legale pentru

calcularea plății pentru încălzire în mărime de 100 % din costul energiei termice

calculat pentru un m.p. al apartamentului, or, Rarenco Oxana a prezentat

informația care confirmă că, apartamentul este debranșat de la sistemul de încălzire

centralizat.

Cu referire la pretențiile reclamantului privind achitarea serviciilor locativ-

comunale de către Rarenco Oxana pentru perioada ianuarie 2018 – ianuarie 2020,

instanța a concluzionat că acestea urmează a fi calculate în mărime de 10 % din

costul energiei termice calculate pentru un m.p. al încăperii ne locative în sumă de

1 114,29 de lei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 mai 2022, s-a respins apelul

declarat de ÎMGFL nr. 16 (în procedura falimentului) și s-a menținut hotărârea

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 05 iulie 2021.

La 23 iunie 2022, prin intermediul oficiului poștal, avocatul Dicusar Tatiana a

depus în interesele ÎMGFL nr. 16 (în procedura falimentului) cerere de recurs

împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârilor judecătorești cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să

fie admisă integral.

Recurentul ÎMGFL nr. 16 (în procedura falimentului), în motivarea recursului

a invocat că la examinarea cauzei, instanța de apel a aplicat eronat normele de

drept material.

De asemenea, a menționat că intimata a efectuat debranșarea prin rupturi

vizibile, însă procesul de debranșare sau procedura de debranșare nu a fost

finalizată, astfel încât nu este temei de a calcula 10 % din costul energiei termice

2

calculate pentru un m.p., ci se calculează integral.

Astfel, de către intimată nu a fost respectată procedura de debranșare, iar ca

rezultat apartamentul are statut de locuință care nu este debranșată de la sistemul

de încălzire centralizat.

Or, actul anexat la materialele cauzei nu denotă faptul că intimata a respectat

cerințele și condițiile necesare pentru a fi debranșat de la agentul termic, ci este o

confirmare a faptului că apartamentul respectiv a fost debranșat ilegal de la agentul

termic.

Prin urmare, recurentul a specificat că atât prima instanță, cât și instanța de

fond nu au constatat și elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru

soluționarea cauzei în fond, iar concluziile expuse în hotărâre sunt în contradicție

cu circumstanțele cauzei, fapt ce servește temei de casare a hotărârilor

judecătorești.

La 20 iulie 2022, instanța de recurs a expediat în adresa intimatei copia

recursului, însă plicul a fost restituit cu mențiunea ”nereclamat” (f. d. 166-167).

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 24 mai

2022.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Recursul a fost declarat la 23 iunie 2022, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a

temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

3

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din

Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten

v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de avocatul Dicusar

Tatiana în interesele Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ

nr. 16 (în procedura falimentului), nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este

inadmisibil.

4

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de avocatul Dicusar Tatiana în

interesele Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 16 (în

procedura falimentului).

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Maria Ghervas

Victor Burduh

5