2ra-967/22 — constatarea faptului incalcarii dreptului la judecare in termen rezonabil a plangerii, repararea prejudiciului moral si compensarea cheltuielilor de judecata

Dosarul nr. 2ra-967/22

2-21159068-01-2ra-13072022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. N. Mazur)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, M. Anton, O. Cojocaru)

ÎNCHEIERE

14 septembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Victor Burduh

Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Nicolae

Daniliuc,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Nicolae

Danilliuc împotriva Ministerului Justiției cu privire la constatarea încălcării dreptului

la judecare în termen legal a plângerii din 26 noiembrie 2016 în ordinea art. 313 alin.

(4) din Codul de procedură penală, repararea prejudiciului moral și compensarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de către Nicolae Daniliuc și a fost menținută hotărârea din 21

februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

constată:

La 27 octombrie 2021, Nicolae Daniliuc a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției cu privire la constatarea încălcării dreptului la

judecare în termen legal a plângerii din 26 noiembrie 2016 în ordinea art. 313 alin. (4)

din Codul de procedură penală, repararea prejudiciului moral și compensarea

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la data de 29 noiembrie 2019, la

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a parvenit la rejudecare plângerea acestuia din

26 noiembrie 2018 împotriva unei ordonanțe de refuz în pornirea urmăririi penale.

A menționat că, conform prevederilor art. 313 alin. (4) din Codul de procedură

penală o astfel de plângere se examinează de către judecătorul de instrucție în termen

de 10 zile.

1

Reclamantul a susținut că, plângerea a parvenit la rejudecare în instanța de

judecată la data de 29 noiembrie 2019, iar judecătorul de instrucție a examinat

plângerea abia la data de 04 octombrie 2021.

A precizat că, instanța de fond a încălcat în mod flagrant termenul legal de

examinare a plângerii și în acest circumstanțe reclamantului i-a fost încălcat dreptul la

judecare în termenul legal a plângerii din 26 noiembrie 2018.

Consideră că, odată ce art. 313 alin. (4) din Codul de procedură penală prevede

cu certitudine că instanța națională este obligată să examineze o astfel de plângere în

termen de cel mult 10 zile de la momentul depunerii plângerii în instanța de judecată,

rezultă că este de asemenea și dreptul autorului plângerii, al reclamantului ca aceasta

să fie examinată de către instanța de judecată sesizată, în termenul legal de cel mult 10

zile din ziua depunerii.

Reclamantul a invocat că, Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 cu privire la repararea

de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecare în termen

rezonabil a cauzei sau a dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești stipulează cu certitudine că repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea

dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei se repară indiferent de vinovăția

instanței de judecată.

La fel, reclamantul a concretizat că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 87 din 21 aprilie

2011 prevede că aplicarea prezentei legi se face prin prisma jurisprudenței Curții

Europene a Drepturilor Omului.

Reclamantul a susținut că, un termen de 10 zile stipulat în art. 313 alin. (4) din

Codul de procedură penală este echivalent cu un an de satisfacție echitabilă din

practica CEDO pentru încălcarea dreptului la judecare în termen rezonabil a unei

cereri.

Totodată, reclamantul a concretizat că reieșind din practica CEDO, o reparație

echitabilă a prejudiciului moral pentru încălcarea dreptului la judecare în termenul

legal al plângerii din 26 noiembrie 2018 ar constitui suma de 2 025 000 lei, conform

următorului calcul: 67,5 termene x 1 500 Euro = 101 250 Euro x 20 lei/euro = 2 025

000 lei.

A solicitat reclamantul: constatarea încălcării dreptului la judecare în termen

legal a plângerii din 26 noiembrie 2016 în ordinea art. 313 alin. (4) din Codul de

procedură penală, repararea prejudiciului moral în mărime de 2 025 000 lei și

compensarea cheltuielilor de judecată în mărime de 6 000 lei.

Prin hotărârea din 21 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

acțiunea s-a respins ca neîntemeiată.

La 21 martie 2022, Nicolae Daniliuc a declarat apel împotriva hotărârii primei

instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea

unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă integral.

Prin decizia din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de către Nicolae Daniliuc și s-a menținut hotărârea din 21 februarie 2022 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel instanțele de judecată ierarhic inferioare au reținut că,

examinarea plângerii din 26 noiembrie 2018 de către judecătorul de instrucție, depusă

împotriva ordonanțelor procurorilor din 06 august 2018 și 05 noiembrie 2018 este

2

doar o etapă a procesului penal, adică nu constituie o cauză separată, dar reprezintă un

control judiciar al etapei prejudiciare a procesului penal și nu poate fi obiect al

examinării prin prisma Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011.

S-au respins ca declarative argumentele lui Nicolae Daniliuc cu referire la faptul

că la examinarea plângerii instanța competentă, în mod flagrant, a depășit termenul

legal de 10 zile de examinare a plângerii în ordinea art. 313 alin. (4) din Codul de

procedură penală, or, încălcarea invocată nu poate fi echivalată cu încălcarea

termenului rezonabil de examinare a unei cauze, stabilită prin Legea nr. 87 din 21

aprilie 2011, care implică aprecierea criteriilor și tuturor circumstanțelor în raport cu

cauza vizată.

Astfel, instanțele de judecată ierarhic inferioare au menționat că nu poate fi

reținut argumentul privind tergiversarea examinării plângerii, or, depășirea termenului

legal de 10 zile de examinare a plângerii în baza art. 313 din Codul de procedură

penală nu poate fi echivalată cu încălcarea termenului rezonabil de examinare a unei

cauze civile sau penale, care implică aprecierea criteriilor, precum complexitatea

cauzei, comportamentul participanților la proces care include comportamentul

reclamantului și a autorităților și interesul pentru reclamant, conduita instanței

judecătorești și a autorităților relevante, importanța procesului pentru cel interesat,

care în ansamblul lor materializează dreptul părților la un proces echitabil.

Respectiv, termenul de 10 zile stabilit de art. 313 din Codul de procedură penală

nu poate fi considerat ca limita temporală, trecerea căreia condiționează neapărat

aplicabilitatea Legii nr. 87/2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat

prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la

executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești.

La 30 iunie 2022, Nicolae Daniliuc a declarat recurs împotriva deciziei instanței

de apel și a hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei

instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri, prin care

acțiunea să fie admisă integral.

În motivarea recursului recurentul a reiterat motivele indicate în cererea de

chemare în judecată.

Suplimentar recurentul a menționat că instanțele de judecată ierarhic inferioare

au interpretat eronat și au aplicat greșit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

și Libertăților Omului.

Recurentul a comunicat că nu este clar de ce atât instanța de fond, cât și instanța

de apel consideră că termenul de 10 zile prevăzut de art. 313 din Codul de procedură

penală nu este un termen rezonabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor și Libertăților Omului.

A afirmat că, Parlamentul Republicii Moldova când a aprobat art. 313 din Codul

de procedură penală a ținut cont de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor și Libertăților Omului și de practica CEDO și a constatat că termenul de

10 zile este un termen limită și un termen rezonabil.

Prin notificarea din 13 iulie 2022 Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

Ministerului Justiției copia recursului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

referinței (f.d. 87).

Referință nu a fost depusă.

3

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Din materialele dosarului rezultă că, Curtea de Apel Chișinău a expediat în

adresa participanților la proces, copia deciziei contestate la data de 20 iunie 2022, fapt

confirma prin extrasul poștei electronice a instanței de apel. (f.d. 79)

Astfel, recursul declarat la 30 iunie 2022 este în termen.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Nicolae Daniliuc nu se

4

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură

civilă.

Prin urmare, argumentele invocate în recursuri nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat asupra deciziilor instanței de apel are caracter nedevolutiv

și controlul judiciar se circumscrie doar asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se în exclusivitate doar legalitatea deciziei, dar nu și

temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995), pe când în recursul

declarat de către Nicolae Daniliuc, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de către Nicolae Daniliuc ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Cod de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul declarat de către Nicolae Daniliuc se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Victor Burduh

Mariana Pitic

5