2ra-688/22 — incasarea pensiei de intretinere pentu copiii minori

2ra-688/22 — incasarea pensiei de intretinere pentu copiii minori (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-688/22

2-20154751-01-2ra-18052022

prima instanță: Judecătoria Strășeni, sediul central – V. Negurița

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – M. Guzun, A. Malîi, I. Dutca

ÎNCHEIERE

22 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Alexandru Tihon,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Diana

Boaghe împotriva lui Alexandru Tihon cu privire la încasarea pensiei de

întreținere pentru copiii minori și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 01 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a respins apelul declarat de Alexandru Tihon și s-a menținut hotărârea din

02 iunie 2021 a Judecătoriei Strășeni, sediul central,

c o n s t a t ă:

La 07 decembrie 2020 Diana Boaghe a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Alexandru Tihon cu privire la încasarea pensiei de întreținere pentru

copiii minori și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta Diana Boaghe a indicat că la xxxxx a

încheiat căsătoria cu pârâtul Alexandru Tihon, eveniment înregistrat și trecut în

registrul actelor de stare civilă de către OSC xxxxx.

S-a menționat că din căsătorie au doi copii gemeni minori: xxxxx

S-a indicat că prin hotărârea Judecătoriei Strășeni, sediul Central din xxxxx s-

a desfăcut căsătoria încheiată între părți, domiciliul copiilor minori fiind stabilit cu

mama, Diana Boaghe.

La moment pârâtul este plecat peste hotarele țării și nu acordă sprijin material

adecvat copiilor săi, motiv din care reclamanta s-a adresat în instanța de judecată

cu prezenta acțiune.

Reclamanta consideră că suma de 3 751, 10 lei pentru fiecare copil ar asigura

corespunzător necesitățile copiilor minori, or aceștia frecventează activități

extrașcolare și au nevoie de tratament medical periodic.

Diana Boaghe a solicitat încasarea pensiei de întreținere de la pârâtul

Alexandru Tihon în beneficiul copiilor minori xxxxxx în mărime de a câte 3751,1

lei pentru fiecare și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 02 iunie 2021 a Judecătoriei Strășeni, sediul central

acțiunea a fost admisă parțial. S-a încasată din contul lui Alexandru Tihon în

1

beneficiul Dianei Boaghe suma de a câte 2 500 lei lunar, pentru fiecare copil în

parte, începând cu 07 decembrie 2020 și până la atingerea majoratului, precum și

suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru citare publică, suma de

3 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică, ian contul statului - taxa de stat

în sumă de 1 800 lei. În rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Nefiind de acord cu hotărârea din 02 iunie 2021 a Judecătoriei Strășeni, sediul

central, la data de 01 iulie 2021, în termenul legal, Alexandru Tihon a contestat-o

cu apel, solicitând casarea parțială a hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi

hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă parțial, cu încasarea pensiei de întreținere

din contul apelantului pentru întreținerea copiilor minori în cuantum de 1/3 din

salariu.

Prin decizia din 01 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de Alexandru Tihon și s-a menținut hotărârea din 02 iunie 2021 a

Judecătoriei Strășeni, sediul central.

În consolidarea soluțiilor sale, instanțele ierarhic inferioare au indicat că în

acord cu art. 75 din Codul familiei, în cazul în care unii copii rămân cu un părinte,

iar alții - cu celălalt, pensia de întreținere plătită în favoarea părintelui mai puțin

asigurat se stabilește într-o sumă bănească fixă, determinată conform art.76.

Instanța de apel a notat că în corespundere cu reglementările prevăzute la

art.76 alin.(1) Codul familiei, în cazurile când părintele care datorează întreținere

copilului său, are un salariu și/sau alte venituri neregulate sau fluctuabile ori

primește salariu și/sau alte venituri, total sau parțial, în natură, ori nu are un salariu

și/sau alte venituri, precum și în alte cazuri când, din anumite motive, încasarea

pensiei de întreținere, sub forma unei cote din salariu și/sau alte venituri, este

imposibilă, dificilă sau lezează substanțial interesele uneia dintre părți, instanța

judecătorească poate să stabilească cuantumul pensiei de întreținere într-o sumă

bănească fixă plătită lunar sau, concomitent într-o sumă bănească fixă și sub forma

unei cote din salariu și/sau alte venituri conform art.75.

Raportând prevederile legale menționate la circumstanțele cauzei, instanțele

ierarhic inferioare au dispus încasarea din contul tatălui în beneficiul mamei pensia

pentru întreținerea copiilor minori în sumă fixă în cuantum de a câte 2 500 lei

pentru fiecare copil.

În acest sens, instanțele ierarhic inferioare au stabilit că părțile anterior au

locuit și au muncit legal cu familia în SUA, apelantul intrând în țară la data de 04

februarie 2021.

Instanțele de judecată au menționat că potrivit informației eliberate de Biroul

Național de Statistică, minimul de existență a unui copil în vârstă de 1-6 ani

constituie 1 751,10 lei. Reieșind din faptul că această sumă este insuficientă pentru

asigurarea necesităților copiilor minori, constituind, de fapt, un minim de existență

și reieșind din faptul că apelantul este apt de muncă, instanțele de judecată au

considerat că suma de a câte 2 500 lei pentru fiecare copil minor este una

rezonabilă, având în vedere interesul superior al copiilor de a avea un trai decent și

faptul că sumele respective nu sunt împovărătoare pentru apelant.

Instanța de apel a respins argumentele apelantului, precum că este angajat în

calitate de șofer cu un salariu de 4 000 de lei pe lună. Instanțele de judecată au

apreciat contractul de muncă prezentat de către Alexandru Tihon în acest sens ca

fiind un act dubios, întocmit cu scopul de a micșora artificial cuantumul pensiei de

întreținere pentru copii.

2

La 20 aprilie 2022, prin intermediul oficiului poștal, Alexandru Tihon a

declarat recurs împotriva deciziei din 01 decembrie 2021 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe

cu emiterea unei noi hotărâri de admitere în parte a acțiunii, cu încasarea pensiei

de întreținere din contul apelantului pentru întreținerea copiilor minori în cuantum

de 1/3 din salariu.

În motivarea recursului a invocat interpretarea eronată a legii de către

instanțele de judecată, precum și neelucidarea tuturor circumstanțelor care au

importanță pentru justa soluționare a cauzei.

În opinia recurentului, pensia de întreținere a copilului minor poate fi

încasată în sumă fixă doar în cazul în care lipsesc date despre locul de muncă de

bază al pârâtului, despre salariu și/sau alte venituri ale acestuia, sau în cazul în

care pe parcursul examinării cauzei sunt prezentate date că pârâtul nu este

încadrat în câmpul muncii. În acest sens, recurentul a indicat că a prezentat probe

ce confirmă că este angajat în câmpul muncii.

Prin referința din 13 iunie 2022 intimata Diana Boaghe a solicitat

respingerea recursului și menținerea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei

instanțe.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

3

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 01 decembrie

2021 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Conform extrasului din poșta electronică a Curții de Apel Chișinău, decizia

motivată din 01 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost comunicată

electronic lui Alexandru Tihon la data de 15 februarie 2022 (f.d. 121). Prin

urmare, termenul pentru depunerea recursului urma să expire pe data de 15 aprilie

2022, însă având în vedere că în perioada 02 martie 2022- 01 aprilie 2022, în

conformitate cu dispoziția nr. 5 din 02 martie 2022 a Comisiei pentu Situații

Excepționale a Republicii Moldova a fost suspendată de drept examinarea de catre

instantele de judecata a cauzelor civile și termenele de exercitare a cailor de atac in

cauzele civile au fost întrerupte, urmând să curgă noi termene, prin urmare,

completul de admisibilitate consideră în termen recursul declarat de Alexandru

Tihon la data de 20 aprilie 2022.

4

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Alexandru Tihon, acesta nu a evidențiat memoriul

5

ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se la reiterarea

circumstanțelor faptice ale cauzei.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Alexandru Tihon nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța

inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Alexandru Tihon nu s-a bazat

exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca

urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și

nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Alexandru Tihon a avut posibilitatea de a

fi auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

6

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Alexandru Tihon împotriva deciziei din 01 decembrie 2021 a

Curții de Apel Chișinău în baza articolului 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Alexandru Tihon împotriva

deciziei din 01 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

7