2rac-70/22 — încasarea despăgubirii de asigurare, declararea nulitătii contractelor, s.a.

2rac-70/22 — încasarea despăgubirii de asigurare, declararea nulitătii contractelor, s.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2rac-70/22

2-14139925-01-2rac-08042022

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) jud: O. Dvornic

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud: M. Guzun, I. Dutca, A. Malîi

D E C I Z I E

8 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Maria Ghervas

Mariana Pitic

Victor Burduh

Dumitru Mardari

examinând recursul declarat de Banca Comercială „Victoriabank” Societate

pe Acțiuni,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Banca

Comercială „Victoriabank” Societate pe Acțiuni împotriva Societății pe Acțiuni

„Asito Direct”, intervenienți accesorii Întreprinderea Mixtă „Focus-Sat” Societate

cu Răspundere Limitată (în proces de insolvabilitate), Comisia Națională a Pieței

Financiare, cu privire la încasarea despăgubirilor de asigurare, a penalității și

compensarea cheltuielilor de judecată,

acțiunea reconvențională înaintată de Societatea pe Acțiuni „Asito Direct”

împotriva Băncii Comerciale „Victoriabank” Societate pe Acțiuni și Întreprinderii

Mixte „Focus-Sat” Societate cu Răspundere Limitată (în proces de insolvabilitate)

cu privire la constatarea nulității contractelor de asigurare facultativă de riscuri

financiare, repunerea părților pe poziții inițiale și compensarea cheltuielilor de

judecată

și cererea depusă de către intervenientul principal compania nerezidentă LTD

„Premium Invest” împotriva Societății pe Acțiuni „Asito Direct”, Băncii

Comerciale „Victoriabank” Societate pe Acțiuni și Întreprinderii Mixte „Focus-

Sat” Societate cu Răspundere Limitată (în proces de insolvabilitate) cu privire la

constatarea nulității contractelor de asigurare facultativă de garanții financiare,

repunerea părților pe poziții inițiale și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 17 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 5 iunie 2014 BC „Victoriabank” SA a înaintat cerere de chemare în

judecată împotriva SA „Asito Direct” și ÎM „Focus-Sat” SRL, solicitând încasarea

datoriei în mărime de 502 647,51 de euro, a dobânzii, a penalității și a

1

comisioanelor în sumă totală de 12 693,62 de lei, precum și încasarea cheltuielilor

legate de achitarea taxei de stat în mărime de 50 000 lei.

În motivarea acțiunii, s-a invocat că în baza contractului de asigurare

facultativă nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 încheiat între SA „Asito

Direct”(Asigurator), ÎM „Focus-Sat” SRL (Purtător de Poliță) și BC

„Victoriabank” SA (Asigurat), a fost asigurat interesul patrimonial al BC

„Victoriabank” SA în sumă de până la 365 000 euro, rezultat din eventualele daune

ce ar putea surveni în consecința neexecutării sau executării necorespunzătoare a

obligațiunilor ÎM „Focus-Sat” SRL, ce reies din Contractul de credit nr. 4690 din

28 iulie 2010 încheiat cu BC „Victoriabank” SA.

În baza contractului de asigurare facultativă nr. 001 276 din 15 mai 2011

încheiat între SA „Asito Direct”(Asigurător), ÎM „Focus-Sat” SRL (Purtător de

Poliță) și BC „Victoriabank” SA (Asigurat), a fost asigurat interesul patrimonial al

BC „Victoriabank” SA în sumă de până la 314 167 euro rezultat din eventualele

daune ce ar putea surveni în consecința neexecutării sau executării

necorespunzătoare a obligațiunilor ÎM „Focus-Sat” SRL ce reies din contractul de

credit nr. 4852 din 11 mai 2011 încheiat cu BC „Victoriabank” SA.

Drept urmare a înregistrării restanțelor la achitarea tranșelor aferente

creditelor eliberate, banca, prin notificarea/preavizul nr. 2383 din 6 noiembrie

2013, a cerut debitorului executarea înainte de termen obligațiilor asumate în

condițiile art. 483 alin. (2) lit. (f) din Codul civil, conform ambelor contracte de

credit, prima obligație fiind în suma totală de 219 061,09 euro conform

Contractului de credit nr. 4690 și respectiv 302 474,34 euro conform Contractului

de credit nr. 4852 .

Somația a fost recepționată de către ÎM „Focus-Sat” SRL în ziua emiterii însă

a rămas neglijată.

Întru respectarea condițiilor contractelor de asigurare facultativă nr. 5/20 din

11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011, și anume a pct.5.3 (b) BC

„Victoriabank” SA a depus tot efortul îndreptat spre soluționarea extrajudiciară a

litigiului survenit de pe urma neexecutării obligațiilor ce reies din contractele de

credit sus indicate.

Așadar la data de 29 septembrie 2013 și la 3 octombrie 2013 prin scrisorile nr.

CR-694 și CR-720 banca a somat debitorul ÎM „Focus-Sat” SRL solicitând

ultimului achitarea neîntârziată a datoriilor apărute, aferente Contractului de credit

nr. 4690 din 28 iulie 2010 și nr. 4852 din 11 mai 2011, însă cererea băncii nu a fost

satisfăcută.

Valoarea daunelor patrimoniale suportate de către BC „Victoriabank” SA se

certifică prin: Contractul de credit nr. 4690 din 28 iulie 2010 și acordurile

adiționale la acesta, Contractul de credit nr. 4852 din 11 mai 2011 și acordurile

adiționale la acesta; Extrasul din contul de împrumut conform contractului de

credit nr. 4690 din 28 iulie 2010; Extrasul din contul de împrumut conform

contractului de credit nr. 4852 din 11 mai 2011; Certificatul cu privire la calculul

datoriei emis de către bancă.

Ținând cont de faptul că valoarea daunelor suportate de către BC

„Victoriabank” SA se determină conform pct.4 al contractelor de asigurare

facultativă sus indicate, Asiguratul a venit cu solicitarea față de Asigurător, prin

care a cerut, prin scrisoarea nr. 2396 din 8 noiembrie 2013 achitarea despăgubirilor

2

de asigurare în modul prevăzut în pct.4.3 al contractelor de asigurare (în timp de 10

zile bancare începând cu ziua semnării procesului verbal de despăgubire, dar nu

mai târziu de 30 zile de la data survenirii cazului asigurat) în sumă totală de

219 061,09 euro și respectiv 302 474,34 de euro.

Solicitarea Asiguratului nu a fost satisfăcută până în prezent însă prin

scrisoarea nr. 01/1257 din 19 noiembrie 2013, SA „Asito Direct” a recunoscut

prompt producerea cazului asigurat conform polițelor emise în această privință.

Cu toate acestea însă, datoria ÎM „Focus-Sat” SRL continuă să rămână

neachitată

A indicat că în urma apariției circumstanțelor litigioase, ÎM „Focus-Sat” SRL

a efectuat careva plăți la creditele de care beneficiază, însă achitările făcute nu

modifică semnificativ datoria acumulată. Datoriile la soldul creditului și la

dobândă pretinse a fi încasate de la ÎM „Focus-Sat” SRL și imputate SA „Asito

Direct” în baza contractelor de asigurare facultativă numite mai sus, la data de 12

mai 2014 cumulează suma de 508 647,51 de euro.

A menționat că în ambele contracte de asigurare facultativă este prevăzută

franșiză de câte 3 000 euro, suma care nu se pretinde a fi achitată de către

asigurător și care diminuează datoria totală a asigurătorului cu 6 000 euro aceasta

din urmă fiind 502 647,51 de euro.

La 5 august 2016, BC „Victoriabank” SA a depus cerere de concretizare a

acțiunii, indicând în calitate de pârât SA „Asito Direct” și intervenient accesoriu

ÎM „Focus-Sat” SRL (în proces de insolvabilitate).

A solicitat încasarea de la SA „Asito Direct” în beneficiul BC „Victoriabank”

SA a despăgubirii de asigurare în sumă totală de 456 468,69 de euro, precum și

compensarea cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii de concretizare, compania reclamantă a indicat că la 15

iunie 2015 s-a dispus intentarea procedurii de insolvabilitate față de ÎM „Focus-

Sat” SRL.

La 11 septembrie 2015, s-a întocmit tabelul definitiv al creanțelor, potrivit

căruia, BC „Victoriabank” SA a fost validată în calitate de creditor garant cu suma

totală de 456 468,69 de euro. Așa cum prevede art. 143 alin. (8) din Legea

insolvabilității consemnarea creanței în tabelul definitiv are efectul unei hotărâri de

judecă definitive și irevocabile.

Prin urmare, creanța BC „Victoriabank” SA în mărime de 456 468,69 euro

este întemeiată pe o hotărâre judecătorească definitive și irevocabilă. În condițiile

în care pârâtul SA „Asito Direct” a asigurat în temeiul Contractelor de asigurare

eventualele daune ce pot surveni în consecința neexecutării sau executării

necorespunzătoare a obligațiunilor ÎM „Focus-Sat” SRL ce reiese din Contractele

de credit încheiate cu BC „Victoriabank” SA, SA „Asito Direct” urmează a fi

obligat la achitarea integrală a creanței BC „Victoriabank” SA de 456 468,69 de

euro.

Totodată, SA „Asito Direct” urmează să achite BC „Victoriabank” SA și

cheltuielile de judecată suportate în legătură cu prezentul proces. Având în vedere

situația expusă mai sus, când creanța BC „Victoriabak” SA se întemeiază pe o

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, nu mai este necesar de a

demonstra cuantumul acesteia.

3

A susținut că pentru a exclude oricare dubii și posibile argumente din partea

SA „Asito Direct”, care ar duce la tergiversarea cauzei, a descris sumele din care s-

a compus datoria totală, și anume:

- Datoria în temeiul Contractului de credit nr. 4690 din 28 iulie 2010: restanța

la credit - 137 029 euro; dobânda - 21 336,44 euro; dobânda majorată - 10 539,32

euro; penalitate la dobândă - 5 244,71 euro.

- Datoria în temeiul Contractului de credit nr. 4852 din 11 mai 2011: restanța

la credit - 231 044 euro; dobânda - 31 376,27 euro; dobânda majorată - 11 146,90

euro; comision de valorificare - 1 510,27 euro; penalitate la dobândă - 7 241,78

euro.

La 25 iunie 2020, SA „Asito Direct” a depus acțiune reconvențională

împotriva BC „Victoriabank” SA și ÎM „Focus-Sat” SRL în proces de

insolvabilitate, solicitând să fie constatată nulitatea absolută a Contractului de

asigurare facultativă nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010, a Acordului suplimentar la

contractul de asigurare facultativă de garanții financiare nr. 5/20 din 15 noiembrie

2010 și a poliței emise în temeiul lui, încheiat între SA „Asito Direct” și SRL

„Focus Sat”, beneficiar BC „Victoriabank” SA, cu repunerea părților în situația

inițială; să fie constatată nulitatea absolută a Contractului de asigurare facultativă

nr. 001 276 din 15 mai 2011 și a polițelor emise în temeiul lui, încheiat între SA

„Asito Direct” și ÎM „Focus-Sat” SRL, beneficiar BC „Victoriabank” SA, cu

repunerea părților în situația inițială; încasarea în mod solidar de la ÎM „Focus-Sat”

SRL și BC „Victoriabank” SA în beneficiul SA „Asito Direct” a tuturor

cheltuielilor de judecată, corespunzător.

În motivarea acțiunii reconvenționale, a invocat că, contractele de asigurare

facultativă de riscuri financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din

15 mai 2011 sunt încheiate contrar legii și simulate.

Astfel, a susținut că, conform art. 20 alin. (1) din Legea cu privire la asigurări

nr. 407 din 21 decembrie 2006, activitatea de asigurare (reasigurare) poate fi

desfășurată exclusiv de către asigurători (reasiguratori), sub formă de societate pe

acțiuni, inclusiv cu investiții străine, care dețin licență de activitate eliberată în

condițiile prezentei legi.

Conform art. 24 alin. (1) din Legea cu privire la asigurări nr. 407 din 21

decembrie 2006, activitatea de asigurare (reasigurare) poate fi desfășurată numai

de asigurătorii (reasiguratorii) care au obținut licență de activitate în condițiile

Legii nr. 451 din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licențiere a activității de

întreprinzător, precum și în condițiile prezentei legi.

Conform art. 5 alin. (1) și (3) din Legea cu privire la asigurări nr. 407 din 21

decembrie 2006, după modul de efectuare, există două forme de asigurare:

obligatorie și benevolă (facultativă). În asigurarea benevolă (facultativă),

raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți se

stabilesc prin contract de asigurare. Condițiile asigurărilor benevole (facultative)

sânt stabilite de asigurător, în conformitate cu legislația și cu actele normative ale

autorității de supraveghere.

Conform art. 8 alin. (4) din Legea cu privire la asigurări nr. 407 din 21

decembrie 2006, asigurătorul este în drept să desfășoare activitate în limitele

claselor de asigurări pentru care a obținut licență în condițiile prezentei legi.

4

Conform art. 24 alin. (3) lit. d) din Legea cu privire la asigurări nr. 407 din 21

decembrie 2006, pentru obținerea licenței, asigurătorul (reasiguratorul) prezintă,

suplimentar la actele prevăzute în Legea privind reglementarea prin licențiere a

activității de întreprinzător, următoarele documente și informații: d) condițiile de

asigurare pentru fiecare clasă de asigurare separat, la care se anexează modelele de

contracte și de polițe de asigurare, tarifele de asigurare și structura lor.

Având în vedere textele de lege sus menționate, a remarcat că oricare dintre

Asigurători, în vederea posibilității legale de desfășurare a activității de asigurare a

unor sau altor clase de asigurare, urmează obligatoriu să obțină în modul și ordinea

stabilită licența, care trebuie să conțină clasa (clasele) de asigurare stabilite în

anexa nr. 1 din Legea cu privire la asigurări nr. 407 din 21 decembrie 2006.

Conform prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea cu privire la asigurări nr. 407

din 21 decembrie 2006, pentru asigurările benevole (facultative) practicate,

asigurătorul trebuie să elaboreze: a) propriile condiții de asigurare, cu respectarea

prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare; b) propriile clauze de

asigurare, care pot modifica condițiile de asigurare, în funcție de opțiunea proprie

sau de cea a asiguratului.

Conform pct. 3 al Hotărârii CNPF nr. 55/6 din 8 noiembrie 2007 cu privire la

aprobarea Regulamentului privind cerințele fată de conținutul condițiilor de

asigurare pentru clasele de asigurare benevolă, M.O. nr. 198-202/719, 21

decembrie 2007, condițiile de asigurare benevolă elaborate de către asigurător se

referă la clasa de asigurare în întregime și/sau separat la riscurile de asigurare

acoperite de clasa respectivă.

Conform pct. 4 al Hotărârii CNPF nr. 55/6 din 8 noiembrie 2007 cu privire la

aprobarea Regulamentului privind cerințele față de conținutul condițiilor de

asigurare pentru clasele de asigurare benevolă, M.O. nr. 198-202/719, 21

decembrie 2007, asigurătorul este în drept să subscrie riscuri în strictă conformitate

cu condițiile de asigurare în baza cărora a fost eliberată sau reperfectată licența.

Subscrierea riscurilor; care nu se regăsesc în condițiile de asigurare benevolă ale

asigurătorului se sancționează în conformitate cu prevederile art. 54 din Legea cu

privire la asigurări. Riscurile cuprinse într-o clasă de asigurări nu pot fi incluse

într-o altă clasă de asigurări, cu excepția riscurilor auxiliare.

Contractele de asigurare facultativă de riscuri financiare nr. 5/20 din 11

noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011, sânt denumite generic „asigurare

facultativă de riscuri financiare”.

În același timp, obiect al contractului de asigurare facultativă de riscuri

financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011, este

indicat ca fiind: 2.1. Obiectul contractului constituie interesul patrimonial al

Asiguratului, în legătură cu eventualele daune (suma creditului și/sau rata dobânzii

neachitate) în consecință neexecutării (executarea neadecvată) a obligațiunilor ce

rezultă din Contractul de credit nr. 4960 din 28 iulie 2010 și nr. 4825 din 11 mai

2011.

Esența, obiectul și conținutul conceptului și contractelor de asigurare de

riscuri financiare și asigurarea de credite, se deosebesc unul față de altul.

Conform art. 725 alin. (2) din Codul civil în vigoare până la 1 martie 2019,

contractul se interpretează după intenția comună a părților, fără a se limita la sensul

literal al termenilor utilizați.

5

De fapt și de drept, riscul pretins a fi asigurat de Asigurător în temeiul

contractelor nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011,

constituie un risc ce se încadrează în clasa 14 „Asigurări de credite”, clasă de sine

stătătoare.

Precum rezultă din răspunsul CNPF nr. 04-2201 din 4 august 2017, SA „Asito

Direct” la momentul încheierii fiecărui din contractele de asigurare facultativă de

riscuri financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011,

nu dispunea de Condiții pentru practicarea clasei de asigurări 14 „Asigurări de

credite”, clasă de sine stătătoare, precum și nu dispunea de licență în acest sens.

Suplimentar, de menționat că contractele încheiate de Asigurător în baza

Condițiilor prezentate, în virtutea legii, nu se pot încadra în prevederile Clasei 16

„Asigurări de pierderi financiare”.

Asigurătorul nu a fost în drept de a include în obiectul Clasei 16 „Asigurări de

pierderi financiare” și riscurile asigurate conform Condițiilor de asigurare

prevăzute la Clasa 14 „Asigurări de credite”, cu atât mai mult evenimentele

prevăzute de Condițiile de asigurare.

Consideră că faptul încadrării de Asigurător a riscurilor preluate din Clasa 14

„Asigurări de credite” contravine normelor imperative a legii, și anume a anexei

nr. 1, (C) a Legii cu privire la asigurări nr. 407 din 21 decembrie 2006, care

prevede Riscurile cuprinse în compartimentul B în Clasele nr. 14 „Asigurările de

credite” nr. 15 „Asigurările de garanții” și nr. 17 „Asigurările de protecție juridică”

- care nu pot fi considerate riscuri auxiliare pentru alte clase.

Norma menționată prevede că, Clasele de asigurări 14, 15 și 17 sunt clase

autonome, iar pentru a asigura astfel de riscuri a fost necesar ca Condițiile de

asigurare să fie elaborate de Asigurător, să fie prezentate CNPF pentru examinare

și aprobare, iar clasa respectivă să fie obligatoriu inclusă în licență.

Conform art. 5 alin. (1) și (3) din Legea cu privire la asigurări nr. 407 din 21

decembrie 2006, după modul de efectuare, există două forme de asigurare:

obligatorie și benevolă (facultativă). În asigurarea benevolă (facultativă),

raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți se

stabilesc prin contract de asigurare. Condițiile asigurărilor benevole (facultative)

sânt stabilite de asigurător, în conformitate cu legislația și cu actele normative ale

autorității de supraveghere.

Conform art. 31 alin. (2) lit. a) din Legea cu privire la asigurări nr. 407 din 21

decembrie 2006, pentru asigurările benevole (facultative) practicate, asigurătorul

trebuie să elaboreze: a) propriile condiții de asigurare, cu respectarea prevederilor

legale referitoare la contractul de asigurare.

Precum rezultă din prevederile punctului 2.2. ale Contractului de asigurare

facultativă de riscuri financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din

15 mai 2011, drept bază pentru încheierea prezentului Contract servesc Legea cu

privire la asigurări nr. 407 din 21 decembrie 2006, Condițiile de asigurare de

pierderi financiare ale Asigurătorului.

Astfel, a menționat că pentru a putea încheia contractele menționate mai sus și

asigura riscurile prevăzute de aceste contracte, SA „Asito Direct” trebuia să

dispună de Clasa 14 „Asigurările de credite”, care urma să fie inclusă în licența sa,

precum și să elaboreze Condiții speciale de asigurare pentru clasa respectivă,

Condițiile elaborate urmând a fi prezentate spre examinare și aprobare de CNPF.

6

La caz, persoanele cu funcție de răspundere a SA „Asito Direct” din

perioadele respective au admis grave încălcări a legislației naționale din motiv că

au practicat Clasa 14 „Asigurările de credite” fără a dispune de Condițiile

respective și fără a fi inclusă Clasa 14 „Asigurările de credite” în licență, or

Asigurătorul nu poate asigura riscuri fără a îndeplini exigențele imperative a legii.

În concluzie, a menționat că contractele de asigurare facultativă de riscuri

financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011, au fost

încheiate cu încălcarea normelor imperative, și anume a acelor norme care prescriu

în mod expres o conduită obligatorie, o obligație de la care subiectul nu se poate

sustrage sau nu o poate ocoli - obligația de a dispune de licența respectivă precum

și de propriile Condiții de asigurare a pretinselor riscuri rezultate din Asigurările de

credite.

La caz, la data încheierii contractelor de asigurare facultativă de riscuri

financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011, SA

„Asito Direct” nu dispunea nici de licența respectivă, precum și de propriile

Condiții de asigurare a pretinselor riscuri rezultate din Asigurările de credite.

La 20 noiembrie 2020 compania nerezidentă LTD, „Premium Invest” a depus

cerere de intervenire în proces în calitate de intervenient principal, solicitând

constatarea nulității absolute a Contractului de asigurare nr. 5/20 din 11 noiembrie

2010, a poliței de asigurare, a acordului suplimentar din 15 noiembrie 2010 la

contractul de asigurare de garanții financiare nr. 5/20 încheiat între SA „Asito

Direct” și ÎM „Focus-Sat” SRL, beneficiar BC „Victoriabank” SA, cu repunerea

părților în situația inițială; constatarea nulității absolute a Contractului de asigurare

facultativă nr. 001 276 din 15 mai 2011, a polițelor de asigurare încheiat între SA

„Asito Direct” și ÎM „Focus-Sat” SRL, beneficiar BC „Victoriabank” SA, cu

repunerea părților în situația inițială; încasarea solidară din contul pârâților în

beneficiul LTD „Premium Invest” a tuturor cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii, LTD „Premium Invest” a indicat că, contractele de

asigurare care sunt obiectul cererii de chemare în judecată inițiale și

reconvenționale afectează drepturile și interesele patrimoniale ca acționar al SA

„Asito Direct”, deoarece o eventuală admitere a pretențiilor BC „Victoriabank” SA

și încasarea din contul acesteia a sumei solicitate va scădea semnificativ din

valoarea activelor societății.

A susținut că, Contractele de asigurare facultativă de riscuri financiare nr.

5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011 sunt încheiate contrar

legii.

Or, riscul pretins a fi asigurat de Asigurător în temeiul contractelor nr. 5/20

din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011, constituie un risc ce se

încadrează în Clasa de asigurări 14 „Asigurări de credite”, clasă de sine stătătoare.

Iar, conform răspunsului CNPF nr. 04-2201 din 4 august 2017 s-a stabilit că

SA „Asito Direct”, la momentul încheierii fiecărui din contractele de asigurare

facultativă de riscuri financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din

15 mai 2011, nu dispunea de Condiții pentru practicarea Clasei de asigurări 14

„Asigurări de credite”, clasă de sine stătătoare, precum și nu dispunea de licență în

acest sens.

Contractele încheiate de SA „Asito Direct”, în baza Condițiilor de asigurare

anexate anterior conform legii nu se pot încadra în prevederile Clasei 16 „Asigurări

7

de pierderi financiare”. SA „Asito Direct”, nu avea dreptul de a include în obiectul

Clasei 16 „Asigurări de pierderi financiare” și riscurile asigurate conform

Condițiilor de asigurare prevăzute la Clasa 14 „Asigurări de credite”, cu atât mai

mult evenimentele prevăzute de Condițiile de asigurare.

Faptul încadrării de SA „Asito Direct” a riscurilor preluate din Clasa 14

„Asigurări de credite” contravine normelor imperative a legii, și anume a anexei

nr. 1, (C) a Legii cu privire la asigurări nr. 407 din 21 decembrie 2006, care

prevede Riscurile cuprinse în compartimentul В în Clasele nr. 14 „Asigurările de

credite”, nr. 15 „Asigurările de garanții” și nr. 17 „Asigurările de protecție

juridică” - care nu pot fi considerate riscuri auxiliare pentru alte clase.

Norma menționată prevede că, Clasele 14, 15, 17 sunt clase autonome, iar

pentru a asigura astfel de riscuri a fost necesar ca, Condițiile de asigurare să fie

elaborate de SA „Asito Direct”, să fie prezentate CNPF pentru examinare și

aprobare, iar clasa respectivă să fie obligatoriu inclusă în licență.

După cum rezultă din prevederile punctului 2.2. a contractului de asigurare

facultativă de riscuri financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din

15 mai 2011, drept bază pentru încheierea prezentului contract servesc: Legea cu

privire la asigurări nr. 407 din 21 decembrie 2006, Condițiile de asigurare de

pierderi financiare ale Asigurătorului.

Astfel, pentru a putea încheia contractele menționate mai sus și asigura

riscurile prevăzut de aceste contracte, SA „Asito Direct”, trebuia să dispună de

Clasa 14 „Asigurările de credite”, care urma să fie inclusă în licența sa, precum și

să elaboreze Condiții speciale de asigurare pentru clasa respectivă, Condițiile

elaborate urmând a fi prezentate spre examinare și aprobare de Comisia Națională

a Pieței Financiare.

La caz, persoanele cu funcție de răspundere a SA „Asito Direct”, au admis

grave încălcări a legislației din motiv că au practicat Clasa 14 „Asigurările de

credite” fără a dispune de Condițiile respective și fără a fi inclusă Clasa 14

„Asigurările de credite” în licență, or un Asigurătorul nu poate asigura riscuri fără

a îndeplini exigențele imperative a legii.

Astfel, a conchis că, Contractele de asigurare facultativă de riscuri financiare

nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011, au fost încheiate cu

încălcarea normelor imperative, și anume, a acelor norme care prescriu în mod

expres o conduită obligatorie, o obligație de la care subiectul nu se poate sustrage

sau nu o poate ocoli - obligația de a dispune de licența respectivă precum și de

propriile Condiții de asigurare a pretinselor riscuri rezultate din Asigurările de

credite.

La data încheierii Contractelor de asigurare facultativă de riscuri financiare

nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011, SA „Asito Direct”,

nu dispunea nici de licența respectivă, precum și de propriile Condiții de asigurare

a pretinselor riscuri rezultate din Asigurările de credite.

Astfel, consideră că contractele contestate sunt lovite de nulitatea absolută din

motiv că contravin Legii cu privire la asigurări și sunt și simulate.

Prin hotărârea din 21 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

respins cererea de chemare în judecată înaintată de BC „Victoriabank” SA

împotriva SA „Asito Direct”, intervenienți accesorii ÎM „Focus-Sat” SRL în

proces de insolvabilitate, Comisia Națională a Pieței Financiare, cu privire la

8

încasarea despăgubirilor de asigurare, a penalității și compensarea cheltuielilor de

judecată.

S-a admis acțiunea reconvențională depusă de SA „Asito Direct” împotriva

BC „Victoriabank” SA și ÎM „Focus-Sat” SRL în proces de insolvabilitate cu

privire la constatarea nulității contractelor de asigurare facultativă de riscuri

financiare, repunerea părților pe poziții inițiale și compensarea cheltuielilor de

judecată.

S-a admis cererea depusă de către intervenientul principal LTD „Premium

Invest” împotriva SA „Asito Direct”, BC „Victoriabank” SA și ÎM „Focus-Sat”

SRL în proces de insolvabilitate cu privire la constatarea nulității contractelor de

asigurare facultativă de garanții financiare, repunerea părților în poziție inițială și

compensarea cheltuielilor de judecată.

S-a constatat nulitatea Contractului de asigurare facultativă de garanții

financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010, încheiat între SA „Asito Direct” și BC

„Victoriabank” SA, ÎM Focus-Sat” SRL, a Acordului suplimentar din 15

noiembrie 2010 la contractul de asigurare facultativă de garanții financiare nr. 5/20

din 11 noiembrie 2010, încheiat între SA „Asito Direct” și BC „Victoriabank” SA,

ÎM „Focus-Sat” SRL și a poliței de asigurare nr. 5/20-2012, cu repunerea părților

în situația inițială.

S-a constatat nulitatea Contractului de asigurare facultativă de riscuri

financiare nr. 001 276 din 15 mai 2011, încheiat între SA „Asito Direct” și BC

„Victoriabank” SA, ÎM „Focus-Sat” SRL și a polițelor de asigurare nr. 001276 la

contractul de asigurare facultativă de garanții financiare nr. 001 276, cu repunerea

părților în situația inițială.

S-a încasat în mod solidar de la BC „Victoriabank” SA și ÎM „Focus-Sat”

SRL în proces de insolvabilitate în beneficiul SA „Asito Direct” taxa de stat

achitată la depunerea acțiunii reconvenționale în sumă de 7 145 de lei.

S-a încasat în mod solidar din contul SA „Asito Direct”, BC „Victoriabank”

SA și ÎM „Focus-Sat” SRL în proces de insolvabilitate în beneficiul LTD

„Premium Invest” cheltuielile de judecată în mărime de 7 450 de lei.

S-au anulat măsurile de asigurare aplicate prin încheierea Judecătoriei Rîșcani

mun. Chișinău nr.2c-82/16 din 3 octombrie 2016.

BC „Victoriabank” SA a declarat apel împotriva hotărârii din 21 iunie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând casarea integrală a ei, cu

pronunțarea unei decizii prin care să fie admisă acțiunea inițială formulată de BC

„Victoriabank” SA, respinsă acțiunea reconvențională formulată de SA „Asito

Direct” și acțiunea înaintată de intervenientul principal LTD „Premium Invest”, cu

încasarea din contul intimaților a cheltuielilor de judecată suportate în prima

instanță și instanța de apel.

Prin decizia din 17 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins

apelul declarat de BC „Victoriabank” SA și s-a menținut hotărârea din 21 iunie

2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

La 14 ianuarie 2022, BC „Victoriabank” SA a depus cerere de recurs

împotriva deciziei din 17 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârilor și emiterea unei hotărâri noi prin care să

fie admisă integral acțiunea inițială înaintată de BC „Victoriabank” SA și respinse

9

acțiunea reconvențională înaintată de SA „Asito Direct” și cererea intervenientului

principal LTD „Premium Invest”.

În motivarea recursului, a invocat că decizia este neîntemeiată și pasibilă de a

fi casată în baza temeiurilor de recurs prevăzute de art. 432 alin. (2) lit. a), b), c) și

alin. (4) din Codul de procedură civilă.

În esență, reprezentantul BC „Victoriabank” SA a susținut că prima instanță a

apreciat eronat circumstanțele esențiale ale cauzei și a interpretat eronat

prevederile legale și contractuale, adoptând o soluție greșită de respingere a

acțiunii de bază.

Iar, prin menținerea hotărâri instanța de apel a comis aceleași erori procesuale

ca și prima instanță.

Referitor la soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reconvenționale și a

acțiunii intervenientului principal, a menționat că o consideră neîntemeiată în fapt

și în drept.

În acest sens, reprezentantul băncii a indicat că a prezentat în prima instanță

obiecții cu privire la aceste acțiuni, însă instanța nu le-a apreciat corespunzător.

Și anume, instanța nu a examinat efectiv argumentele decisive ale BC

„Victoriabank” SA și, în consecință, nu a constatat că acțiunea reconvențională și

acțiunea intervenientului principal sunt pasibile de respingere integrală.

Consideră că la caz nu există temeiuri de nulitate a Contractului de asigurare

facultativă de garanții financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și a Contractului

de asigurare facultativă de garanții financiare nr. 001 276 din 15 mai 2011.

A relatat că, compania pârâtă SA „Asito Direct” a formulat cerere de anulare

a contractelor, invocând prevederile art. 220 din Codul civil - nulitatea actului care

contravine normelor imperative. În particular, a pretins că, contractele de asigurare

încheiate de SA „Asito Direct” ar contraveni art. 20 din Legea cu privire la

asigurări nr. 407 din 21 decembrie 2006, pe motiv că SA „Asito Direct” nu ar fi

deținut licență de activitate la data încheierii contractelor.

Referitor la aspectul dat, a menționat că afirmația oponentului este nefondată.

Or, SA „Asito Direct” deținea licență și drept de activitate pentru tot spectrul de

servicii în domeniul asigurărilor. La data încheierii contractelor de asigurare

facultativă de garanții financiare SA „Asito Direct” a informat despre licențele de

activitate pe care le deține. La acel moment nu exista nici o restricție/interdicție de

activitate pentru aceasta. La data încheierii contractelor s-a achitat costul poliței de

asigurare, astfel încât partea asigurată și-a executat partea de obligații în baza

contractului de asigurare.

În baza contractelor de asigurare SA „Asito Direct” pe care le-a încheiat în

calitate de profesionist în domeniu, a eliberat Polițe de asigurare. În aceste Polițe se

face referire la cererea de asigurare și Condițiile de asigurare ale asigurătorului.

Contractele de asigurare au fost obiect de examinare și de către Comisia

Națională a Pieței Financiare. La 4 noiembrie 2015 BC „Victoriabank” SA a

sesizat CNPF privitor la neexecutarea obligațiilor de către SA „Asito Direct”, iar la

30 noiembrie 2015 CNPF a remis către bancă o comunicare amplă pe marginea

acestui caz. Astfel, CNPF a comunicat că urmare a examinării contractelor și

materialelor acestui caz, nu a găsit nereguli la încheierea contractelor. Dacă SA

„Asito Direct” nu ar fi deținut licențele necesare la momentul încheierii

contractelor de asigurare, Comisia ar fi stabilit această încălcare.

10

Consideră că prin acțiunea reconvențională SA „Asito Direct” încearcă să

invoce propria omisiune pentru a se eschiva de la executarea unei obligații

contractuale asumate.

La fel, consideră că sunt neîntemeiate și argumentele SA „Asito Direct”,

reținute de prima instanță, precum că, contractele de asigurare a riscurilor

financiare, nu se încadrează în limitele claselor de asigurări pentru care aceasta

deține licență, întrucât potrivit pct. 2.2 din Condițiile de asigurare facultativă a

riscurilor financiare, aprobate prin hotărârea Consiliului de administrare al SA

„Asito Direct” nr. 70 din 16 noiembrie 2011, obiectul asigurării îl constituie riscul

eventualelor pagube, pe care Asiguratul le poate suporta din cauza insolvabilității

sau falimentării cumpărătorului, căruia i-a încredințat creditul comercial. Cu atât

mai mult că, contractele de asigurare facultativă se încadrează în Clasa asigurărilor

de pierderi financiare, conform Condițiilor de asigurare facultativă a riscurilor

financiare, aprobate prin hotărârea Consiliului de administrare al SA „Asito

Direct” nr. 70 din 16 noiembrie 2011.

Subsidiar, a menționat că în conformitate cu pct. 8 din Regulamentul privind

cerințele față de conținutul condițiilor de asigurare pentru clasele de asigurare

benevolă, aprobat prin Hotărârea Comisiei Naționale a Pieței Financiare nr. 55/6

din 8 noiembrie 2007, condițiile de asigurare ale asigurătorului, conforme

legislației în vigoare, sânt obligatorii pentru asigurat, dacă contractul prevede

expres aplicarea lor și dacă înseși condițiile sânt expuse în textul contractului sau

pe verso, sau fac parte integrantă a contractului sub forma unei anexe. În cazul în

care condițiile de asigurare se prezintă sub formă de anexe la contractul de

asigurare, faptul despre înmânarea acestora de către asigurător asiguratului se

notifică în textul contractului.

La 3 mai 2022, BC „Victoriabank” SA a depus cerere de recurs suplimentar,

prin care a solicitat admiterea integrală a recursului, așa cum a fost formulat inițial.

În motivare, a invocat că instanțele de fond nu au interpretat și aplicat corect

norma materială - art. 3 lit. b) din Legea cu privire la asigurări.

A menționat că în motivarea deciziei din 17 noiembrie 2021, instanța de apel

a făcut referire la art. 3 lit. b) din Legea cu privire la asigurări, însă nu a verificat

obiectul contractelor de asigurare din perspectiva acestei norme.

În pct. 2.1. al Contractelor de asigurare se menționează: Obiectul contractului

constituie interesul patrimonial al asiguratului, în legătură cu eventualele daune

(suma creditului și/sau rata dobânzii neachitate) în consecința neexecutării

(executare neadecvată) a obligațiunilor ce rezultă din contractul de credit.

În pct. 3.1. se menționează: Caz asigurat va fi considerat neexecutarea sau

executarea neadecvată de către purtătorul de poliță a obligațiilor conform

contractelor de credit, care au condus la neachitarea în termen parțial sau total a

sumei creditului și dobânzii calculate.

Suplimentar, în polițele de asigurare eliberate în baza celor două contracte de

asigurare facultativă, la rubrica nomenclatorul riscurilor asigurate se indică:

neexecutarea sau executarea neadecvată de către purtătorul de poliță a

obligațiunilor conform contractelor de credit, care au condus la neachitarea în

termen parțial sau total a sumei creditului și dobânzii calculate.

Astfel, reprezentantul băncii consideră că instanțele de fond trebuiau să

verifice aceste circumstanțe din perspectiva art. 3 lit. b) din Legea cu privire la

11

asigurări și să constate că părțile contractelor de asigurare au stabilit cert și precis

care este obiectul asigurării, cazurile asigurate, precum și condițiile de asigurare.

A mai invocat că instanțele de fond nu au interpretat și aplicat corect

prevederile art. 31 alin. (1), (2) și art. 44 din Legea cu privire la asigurări.

Acestea au interpretat o pretinsă omisiune a asigurătorului de a-și organiza

activitatea sa profesională în detrimentul persoanei asigurate.

Potrivit pct. 9 din Regulamentul privind cerințele față de conținutul condițiilor

de asigurare pentru clasele de asigurare benevolă, aprobat prin Hotărârea Comisiei

Naționale a Pieței Financiare nr. 55/6 din 8 noiembrie 2007, la negocierea

contractului de asigurare, părțile pot conveni și asupra unor clauze diferite de cele

stipulate în condițiile de asigurare, în măsura în care aceste nu contravin legislației

în vigoare.

În speță, condițiile contractelor de asigurare facultativă a riscurilor financiare

au fost stabilite de către asigurător, iar, potrivit art. 31 alin. (2) al Legii cu privire la

asigurări, în coroborare cu pct. 2 din Regulamentul privind cerințele față de

conținutul condițiilor de asigurare pentru clasele de asigurare benevolă, aprobat

prin Hotărârea Comisiei Naționale a Pieței Financiare nr.55/6 din 8 noiembrie

2007, asigurătorul este în drept să-și elaboreze propriile clauze de asigurare, care

pot modifica condițiile de asigurare, în funcție de opțiunea proprie sau de cea a

asiguratului, la caz, părțile convenind că, în caz de divergență dintre prevederile

contractelor de asigurare și condițiile generale de asigurări, vor prevala prevederile

contractului, iar condițiile generale de asigurări se aplică suplimentar și doar în

măsura în care contractul nu reglementează situațiile neprevăzute.

Potrivit pct. 4 al Hotărârii Comisiei Naționale a Pieței Financiare nr.55/6 din 8

noiembrie 2007, asigurătorul este în drept să subscrie riscuri în strictă conformitate

cu condițiile de asigurare în baza cărora a fost eliberată sau reperfectată licența.

Subscrierea riscurilor, care nu se regăsesc în condițiile de asigurare benevolă ale

asigurătorului se sancționează în conformitate cu prevederile art. 54 din Legea cu

privire la asigurări.

Totodată, a invocat că instanțele de fond au interpretat eronat prevederile art.

54 din Legea cu privire la asigurări.

Astfel, a indicat că potrivit art. 54 (în redacția în vigoare de la data încheierii

contractelor de asigurare), asigurătorul (reasigurătorul), intermediarul în asigurări

și/sau în reasigurări care încalcă prevederile prezentei legi și ale altor acte

normative ce reglementează activitatea de asigurare poartă răspundere în

conformitate cu legislația civilă, administrativă și penală. Încălcarea cu intenție sau

din culpă, prin acțiune sau inacțiune, a prevederilor prezentei legi și ale actelor

normative ale Autorității de supraveghere se sancționează cu: a) limitarea

operațiunilor, prin aplicarea măsurilor prevăzute la art.42 alin.(5) lit. a)-c) și f); c)

amendă aplicabilă persoanelor cu funcție de răspundere ale asigurătorului

(reasigurătorului) și brokerului de asigurare; d) amendă de până la 0,3 la sută din

capitalului social, aplicabilă asigurătorului (reasigurătorului) și brokerului de

asigurare; e) suspendarea și/sau retragerea licenței. Amenzile se aplică prin decizie

a Autorității de supraveghere și se fac venit la bugetul de stat. Decizia de

sancționare produce efecte din data comunicării persoanei sancționate. Prejudiciile

cauzate prin încălcarea legislației ce reglementează activitatea de asigurare se

repară în modul stabilit de legislația civilă.

12

Instanțele de fond au reținut că, contractele de asigurare încalcă art. 54 din

Legea cu privire la asigurări.

Însă, această concluzie este eronată, dat fiind că art. 54 nu stabilește condiții

de valabilitate a contractelor de asigurare și nici nu stabilește sancțiunea nulității

pentru aceste contracte. Această prevedere se referă la modul de sancționare a

asigurătorului.

Legiuitorul nu a urmărit desființarea contractului de asigurare într-o asemenea

situație. Ținând cont de logica tehnicii legislative, dacă urmărea un asemenea efect

legiuitorul l-ar fi prevăzut expres. Adică, dacă legiuitorul ar fi urmărit să

sancționeze cu nulitatea contractul de asigurare, această mențiune ar fi fost

expresă.

Nulitatea absolută poate fi aplicată doar acolo unde legea prevede expres o

asemenea sancțiune sau acolo unde se încalcă o normă materială imperativă de

ordine publică. În acest caz nu poate fi vorba de încălcarea unei norme imperative

de ordine publică. Din contra, trebuie ținut cont de faptul că prevederile din Legea

cu privire la asigurări sunt menite să protejeze asiguratul, prin stabilirea unor reguli

și proceduri pe seama asigurătorului. Respectiv, ordinea publică chiar cere ca

interpretarea legii să se facă din perspectiva intereselor legitime ale persoanei

asigurate.

Aici a notat că nici Comisia Națională a Pieței Financiare și nici altă autoritate

publică nu a formulat acțiune de nulitate a contractelor de asigurare, invocând

ordinea publică. Or, anume o autoritate publică ar fi îndreptățită să acționeze în

interesul ordinii publice. Din contra, Comisia a cunoscut încă din anul 2015 de

aceste contracte de asigurare facultativă și nu a avut nici o pretenție vizavi de

legalitatea acestora.

Mai mult, Comisia Națională a Pieței Financiare nu a inițiat vre-o procedură

de sancționare a SA „Asito Direct” pentru o pretinsă încălcare a ordinii legale de

încheiere a contractelor de asigurare.

A mai invocat că instanțele de fond au interpretat eronat și prevederile Anexei

1 din Legea cu privire la asigurări. SA „Asito Direct” dispunea de licență pentru

Clasa 16 – „Asigurări de pierderi financiare”, iar obiectul contractelor s-a încadrat

în această clasă, care acoperă o listă neexhaustivă de riscuri.

În Anexa 1 la Legea cu privire la asigurări sunt indicate clasele de asigurări.

SA „Asito Direct” a susținut că deține licență pentru Clasa de asigurări 16

„Asigurări de pierderi financiare”. Analizând prevederile relevante din Anexa 1 la

Legea cu privire la asigurări, menționează, că lista riscurilor acoperite de Clasa 16

nu este exhaustivă, legiuitorul stabilind că „asigurările de pierderi financiare pot

acoperi inclusiv ...- alte pierderi financiare, conform clauzelor contractului de

asigurare”.

Dintr-o altă perspectivă, a menționat că obiectul contractelor de asigurare nu

poate fi încadrat în Clasa de asigurări 14, așa cum afirmă SA „Asito Direct”.

Riscurile acoperite prin contractele de asigurare provin din Contracte

investiționale, care nu sunt prevăzute în Clasa 14, ce enumeră o listă limitativă de

riscuri.

De asemenea, reprezentantul BC „Victoriabank” SA a indicat că SA „Asito

Direct” a încasat prima de asigurare și a eliberat polițe de asigurare, care nu au fost

anulate sau revocate.

13

Contractele de asigurare facultativă nu puteau fi declarate nule odată ce

acestea și-au produs efectele în partea ce ține de realizarea obligațiilor de plată a

primei de asigurare. Prin soluția instanțelor de fond SA „Asito Direct” a fot

eliberată de obligația sa contractuală, după ce încasase prima de asigurare.

Mai mult, după survenirea cazului asigurat și recepționarea cererii de plată a

despăgubirii de asigurare, SA „Asito Direct” nu a invocat pretinsa nulitate a

contractelor de asigurare, înaintând acțiune reconvențională abia la 5 februarie

2018, adică după patru ani de la intentarea prezentei cauze civile.

Totodată, nu s-a reținut nici o împrejurare care ar arăta rea-credința BC

„Victoriabank” SA.

Comisia Națională a Pieței Financiare a examinat circumstanțele ce stau la

baza acestui litigiu, nu a identificat neajunsuri și nu a inițiat proceduri de

sancționare a SA „Asito Direct” pentru pretinsele abateri.

După survenirea cazului asigurat și înaintarea cererii de despăgubire către SA

„Asito Direct”, BC „Victoriabank” SA prima invoca mai multe motive formaliste

de refuz în plata despăgubirii. Din aceste considerente, la 4 noiembrie 2015 BC

„Victoriabank” SA a adresat o sesizare către Comisia Națională a Pieței

Financiare, prin care a relatat toate circumstanțele acestui caz.

La 30 noiembrie 2015 Comisia Națională a Pieței Financiare a comunicat

scrisoarea nr. 04-5537, în care a menționat, printre altele: „în vederea examinări

obiective a situației descrise, Comisia a solicitat de la SA „Asito Direct”,

prezentarea informațiilor privind soluționarea cererilor de despăgubire aferente

contractelor de asigurare facultativă de garanții financiare nr. 5/20 din 11

noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011, precum și explicații privind

neachitarea despăgubirilor de asigurare”. Respectiv, Comisia Națională a Pieței

Financiare a comunicat că a examinat contractele și circumstanțele cauzei,

atenționând asupra faptului că nu există temei de refuz în achitarea despăgubirii de

asigurare.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Referitor la termenul de declarare a recursului, Colegiul reține că acesta a fost

declarat în termen, la 14 ianuarie 2022, având în vedere că, copia deciziei integrale

a instanței de apel a fost comunicată BC „Victoriabank” SA și reprezentantului

băncii la 4 martie 2022, ulterior declarării recursului.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Curtea Supremă de Justiție a expediat intimaților copiile cererii de recurs

pentru cunoștință, cu mențiunea despre necesitatea depunerii obligatorii a

referinței.

14

Prin referința depusă la 20 mai 2022, SA „Asito Direct” a indicat că,

consideră recursul neîntemeiat și a solicitat respingerea acestuia, cu menținerea

deciziei contestate.

Prin referința din 7 iunie 2022, reprezentantul intervenientului principal LTD

„Premium Invest”, avocatul Roman Vladimir, a solicitat respingerea recursului

declarat de BC „Victoriabank” SA și menținerea hotărârilor.

În rest, alte referințe nu au fost depuse.

Prin încheierea din 25 mai 2022 a Curții Supreme de Justiție, recursul declarat

de BC „Victoriabank” SA, a fost considerat admisibil.

În conformitate art. 441 din Codul de procedură civilă, în cazul în care

recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul

recursului.

Conform art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără

a administra noi dovezi.

Art. 444 din Codul de procedură civilă, prevede că recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide asupra

oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a

se pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs.

Colegiul a considerat inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele

expuse în cererea de recurs, recurs suplimentar și referință, au fost formulate cu

suficientă precizie pentru a permite verificarea legalității hotărârilor atacate.

În cauza CtEDO Covalenco v. Moldova nr. 72164/14 16 septembrie 2020,

Curtea a statuat despre necesitatea organizării unei audieri: a) în cazul în care

există necesitatea de a evalua dacă circumstanțele au fost stabilite corect de către

autorități (a se vedea Malhous v. Republica Cehă [MC], nr. 33071/96, § 60, 12

iulie 2001); b) atunci când circumstanțele cer ca instanța să-și formeze propria

impresie referitoare la justițiabili, prin acordarea dreptului de a explica propria lor

situație personală, în mod direct sau prin intermediul unui reprezentant (a se vedea

Göç, pre-citată, § 51; Miller, pre-citată, § 34 in fine; și Andersson v. Suedia, nr.

17202/04, § 57, 7 decembrie 2010); c) în cazul în care instanța are nevoie de a

obține o clarificare cu privire la anumite detalii, inter alia prin intermediul unei

audieri (a se vedea Fredin v. Suedia (nr. 2), 23 februarie 1994, § 22, Seria A nr.

283-A, și Lundevall v. Suedia, nr. 38629/97, § 39, 12 noiembrie 2002).

La cazul din speță, toate punctele de drept care puteau exista, pot fi cercetate

și soluționate în mod obiectiv pe baza înscrisurilor și documentelor prezente la

dosar.

În esență, compania recurentă și intimații au avut posibilitatea să prezinte

poziția în scris și să răspundă la argumentele părților adverse.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă,

instanța de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul și să

caseze integral sau parțial decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe,

pronunțând o nouă hotărâre.

Colegiul judiciar consideră necesar să menționeze, că nu va formula un

răspuns detaliat pentru fiecare argument, ci va analiza doar motivele decisive

pentru soluționarea prezentei cauze (a se vedea cauza García Ruiz vs Spania

15

(Marea Cameră), 21 ianuarie 1999, parag.26; Moreira Ferreira vs Portugalia (nr.2)

(Marea Cameră); 11 iulie 2017, parag.84, 98).

Astfel, circumstanțele cauzei prezentate de părți și determinate de instanțele

de judecată în fazele procesuale anterioare denotă, în special, următoarele.

BC „Victoriabank” SA și ÎM „Focus-Sat” SRL au încheiat Contractele de

credit nr. 4960 din 28 iulie 2010 și nr. 4825 din 11 mai 2011.

Ulterior, între SA „Asito Direct” în calitate de Asigurător, ÎM Focus-Sat”

SRL în calitate de Purtător de poliță și BC „Victoriabank” SA în calitate de

Asigurat, au fost semnate Contractele de asigurare facultativă de riscuri financiare

nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011.

La 15 noiembrie 2010 a fost semnat Acordului suplimentar la contractul de

asigurare facultativă de garanții financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010.

În baza Contractului nr. 5/20, la 11 noiembrie 2010 a fost emisă Polița de

asigurare nr. 5/20-2012, cu perioada asigurării 11 noiembrie 2012-10 noiembrie

2013.

Pentru Contractul de asigurare facultativă de riscuri financiare nr. 001 276, la

15 mai 2011 a fost emisă Polița de asigurare nr. 001276, cu perioada de asigurare

15 mai 2011-14 mai 2012. Ulterior, la contractul menționat au fost eliberate

Polițele de asigurare pentru perioada 15 mai 2012-14 mai 2013 și 15 mai 2013-14

mai 2014.

De asemenea, din materialele dosarului rezultă că din cauza acumulării

restanțelor la achitarea tranșelor aferente creditelor eliberate, BC „Victoriabank”

SA a expediat ÎM „Focus-Sat” SRL notificări prin care a solicitat achitarea plăților

restante la Contractele de credit nr. 4690 și nr. 4852.

Notificările expediate au fost ignorate de debitorul ÎM „Focus-Sat” SRL.

Astfel, la 8 noiembrie 2013, BC „Victoriabank” SA a depus la SA „Asito Direct”

cerere de daune privind plata despăgubirilor de asigurare.

Prin scrisoarea din 19 noiembrie 2013, SA „Asito Direct” a informat BC

„Victoriabank” SA că, „consideră că a avut loc riscul asigurat și anume,

neexecutarea în termen a obligațiilor de plată a creditelor și dobânzilor, conform

condițiilor Contractelor de credit nr. 4690 și nr. 4852.

Potrivit scrisorii menționate, SA „Asito Direct” și-a rezervat dreptul de a

examina cererea de daune în decurs de 30 de zile, solicitând totodată și prezentarea

copiilor contractelor, documentelor aferente, copiilor corespondenței creditorului

cu debitorul și extrasele din cont.

Prin somația din 13 martie 2014, BC „Victoriabank” SA a solicitat SA „Asito

Direct” achitarea în termen de 5 zile bancare a despăgubirilor de asigurare în

mărime de 505 889,08 euro.

Ca urmare a neexecutării somației, la 5 iunie 2016 BC „Victoriabank” a depus

cerere de chemare în judecată.

Ulterior, BC „Victoriabank” SA a depus cerere de concretizare a acțiunii,

micșorând cuantumul pretenției privind încasarea despăgubirilor de asigurare până

la suma de 456 468,69 de euro precum și a cheltuielilor de judecată în mărime de

64 251,30 lei.

La 25 iunie 2020 SA „Asito Direct” a înaintat acțiune reconvențională,

solicitând constatarea nulității absolute a contractelor de asigurare facultativă, a

16

acordului suplimentar și a polițelor emise în temeiul lor, cu repunerea părților în

situația inițială.

La 20 noiembrie 2020, avocatul Roman Vladimir, în interesele companiei

nerezidente „Premium Invest” LTD, a depus cerere de intervenire în proces în

calitate de intervenient principal, solicitând constatarea nulității absolute a

contractelor de asigurare facultativă, a acordului suplimentar și a polițelor emise în

temeiul lor, cu repunerea părților în situația inițială.

Judecând cauza, prin hotărârea din 21 iunie 2021, prima instanță a respins

acțiunea BC „Victoriabank” SA, a admis acțiunea reconvențională depusă de SA

„Asito Direct” și cererea depusă de către intervenientul principal LTD „Premium

Invest”. A constatat nulitatea Contractului de asigurare facultativă de garanții

financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010, încheiat între SA „Asito Direct” și BC

„Victoriabank” SA, ÎM Focus-Sat” SRL, a Acordului suplimentar din 15

noiembrie 2010 la contractul de asigurare facultativă de garanții financiare nr. 5/20

din 11 noiembrie 2010, încheiat între SA „Asito Direct” și BC „Victoriabank” SA,

ÎM „Focus-Sat” SRL și a poliței de asigurare nr. 5/20-2012, cu repunerea părților

în situația inițială. A constatat nulitatea Contractului de asigurare facultativă de

riscuri financiare nr. 001 276 din 15 mai 2011, încheiat între SA „Asito Direct” și

BC „Victoriabank” SA, ÎM „Focus-Sat” SRL și a polițelor de asigurare nr. 001 276

la contractul de asigurare facultativă de garanții financiare nr. 001276, cu

repunerea părților în situația inițială. A încasat în mod solidar de la BC

„Victoriabank” SA și ÎM „Focus-Sat” SRL în proces de insolvabilitate în

beneficiul SA „Asito Direct” taxa de stat achitată la depunerea acțiunii

reconvenționale în sumă de 7 145 de lei. A încasat în mod solidar de la SA „Asito

Direct”, BC „Victoriabank” SA și ÎM „Focus-Sat” SRL în proces de insolvabilitate

în beneficiul LTD „Premium Invest” cheltuielile de judecată de 7 450 de lei.

Fiind investită cu judecarea apelului declarat de BC „Victoriabank” SA,

Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 17 noiembrie 2021, l-a respins și a

menținut hotărârea din 21 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Judecând cauza în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că concluziile instanței

de fond și ale instanței de apel privind respingerea acțiunii inițiale, admiterea

acțiunii reconvenționale și a cererii intervenientului principal, drept neîntemeiate și

care rezultă din interpretarea greșită și încălcarea prevederilor legale ce guvernează

raportul juridic litigios, în coroborare cu materialul probator al dosarului.

Inițial Colegiul menționează că la cazul din speță sunt aplicabile prevederile

legale în redacția în vigoare la momentul încheierii contractelor nr. 5/20 din 11

noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011, în contextul în care prin acțiunile

înaintate s-a solicit încasarea datoriilor rezultate din aceste, precum și declararea

nulității lor, cu repunerea părților contractante pe poziții inițiale.

Or, art. 7 alin. (1) din Codul civil, stipulează că, legea civilă nu are caracter

retroactiv. Ea nu modifică și nici nu suprimă condițiile de constituire a unei situații

juridice constituite anterior, nici condițiile de stingere a unei situații juridice stinse

anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică și nu desființează efectele deja

produse ale unei situații juridice stinse sau în curs de realizare.

Astfel, Colegiul subliniază că potrivit art. 1 din Legea cu privire la asigurări

nr. 407 din 21 decembrie 2006, caz asigurat este riscul asigurat, prevăzut în

17

contractul de asigurare, a cărui producere conferă asiguratului dreptul de a fi

indemnizat sau despăgubit de către asigurător.

Conform art. 3 lit. b) din Legea nr. 407 din 21 decembrie 2006, obiectul

asigurării îl constituie interesele patrimoniale ce nu contravin legislației Republicii

Moldova, corelate cu bunuri, credite și garanții, pierderi financiare ale persoanelor

fizice și ale persoanelor juridice (asigurarea de bunuri).

Articolul 5 alin. (1) și (3) din Legea nr. 407 din 21 decembrie 2006 prevede

că, după modul de efectuare, există două forme de asigurare: obligatorie și

benevolă (facultativă). În asigurarea benevolă, raporturile dintre asigurat și

asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contract de

asigurare. Condițiile asigurărilor benevole sunt stabilite de asigurător, în

conformitate cu legislația și cu actele normative ale autorității de supraveghere.

Conform art. 8 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 407 din 21 decembrie 2006,

activitatea de asigurare se desfășoară în cadrul a două categorii: „asigurări de

viață” și „asigurări generale”. Activitatea asigurătorului se desfășoară în bază de

licență, eliberată exclusiv pentru activitate în categoria „asigurări de viață” sau

pentru activitate în categoria „asigurări generale”. Asigurătorul este în drept să

desfășoare activitate în limitele claselor de asigurări pentru care a obținut licență în

condițiile prezentei legi.

În conformitate cu art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 407 din 21 decembrie

2006, asigurătorul (reasigurătorul) trebuie să-și dirijeze activitatea respectând

normele de prudență specifice, conform practicilor în asigurări, și să prevadă: a)

organizarea și desfășurarea cu prudență și profesionalism a activității, în

concordanță cu specificul și amploarea ei; b) încadrarea în activitate a unui număr

suficient de persoane care să corespundă criteriilor de pregătire și de competență

profesională.

Pentru asigurările benevole practicate, asigurătorul trebuie să elaboreze: a)

propriile condiții de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la

contractul de asigurare; b) propriile clauze de asigurare, care pot modifica

condițiile de asigurare, în funcție de opțiunea proprie sau de cea a asiguratului; c)

propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare; d) propriile reglementări și

instrucțiuni de constatare și lichidare a daunelor, în strictă concordanță cu

prevederile cuprinse în condițiile și în clauzele de asigurare; e) reglementări interne

privind constituirea și menținerea rezervelor tehnice, în funcție de propriul sistem

de evidență operativă, cu respectarea actelor normative emise de autoritatea de

supraveghere; f) reglementări privind respectarea principiilor guvernării

corporative.

Potrivit art. 44 din Legea cu privire la asigurări, nici o faptă a asigurătorului

(reasigurătorului) or a intermediarului în asigurări și/sau în reasigurări constând în

încălcarea oricăror prevederi ale prezentei legi sau a actelor normative ale

autorității de supraveghere, a cuantumului primelor de asigurare, precum și a altor

reglementări privind încheierea contractului de asigurare și/sau reasigurare, nu

poate fi invocată de asigurător (reasigurător) pentru anularea contractului de

asigurare și/sau reasigurare.

În conformitate cu prevederile art. 217 alin. (1) din Codul civil, nulitatea

absolută a actului juridic poate fi invocată de orice persoană care are un interes

născut și actual. Instanța de judecată o invocă din oficiu.

18

Potrivit art. 220 alin. (1) din Codul civil, actul juridic sau clauza care

contravin normelor imperative sunt nule dacă legea nu prevede altfel.

Conform art. 221 alin. (1), (2) din Codul civil, actul juridic încheiat fără

intenția de a produce efecte juridice (actul juridic fictiv) este nul. Actul juridic

încheiat cu intenția de a ascunde un alt act juridic (actul juridic simulat) este nul.

În acest context, având în vedere prevederile normelor de drept indicate supra,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție evidențiază că în cauza dată este cert stabilit faptul că, obiectul contractelor

de asigurare facultativă de riscuri financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr.

001 276 din 15 mai 2011, îl constituie interesele patrimoniale al Asiguratului BC

„Victoriabank” SA, în legătură cu eventualele daune (suma creditului și/sau rata

dobânzii neachitate) în consecința neexecutării (executarea neadecvată) a

obligațiunilor ce rezultă din Contractul de credit nr. 4960 din 28 iulie 2010 și

Contractul de credit nr. 4825 din 11 mai 2011, încheiate de BC „Victoriabank” SA

cu ÎM „Focus-Sat” SRL.

Astfel, Colegiul constată că părțile litigante, în corespundere cu prevederile

art.3 lit. b) din Legea cu privire la asigurări nr. 407 din 21 decembrie 2006, în

contractele de asigurare facultativă de riscuri financiare au stabilit expres și în

detaliu care este obiectul asigurării, cazurile asigurate precum și condițiile de

asigurare.

Potrivit pct. 4 al Hotărârii Comisiei Naționale a Pieței Financiare nr.55/6 din 8

noiembrie 2007, asigurătorul este în drept să subscrie riscuri în strictă conformitate

cu condițiile de asigurare în baza cărora a fost eliberată sau reperfectată licența.

Subscrierea riscurilor, care nu se regăsesc în condițiile de asigurare benevolă ale

asigurătorului se sancționează în conformitate cu prevederile art. 54 din Legea cu

privire la asigurări.

Articolul 54 alin. (1) din Legea nr. 407 din 21 decembrie 2006 cu privire la

asigurări prevede că, sunt considerate încălcări pe piața asigurărilor nerespectarea

prevederilor imperative ale prezentei legi, ale Legii nr.414-XVI din 22 decembrie

2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube

produse de autovehicule, ale altor acte legislative, ale actelor normative din

domeniul asigurărilor, nerespectarea condițiilor de licențiere, a prescripțiilor emise

întru conformarea activității, neexecutarea sancțiunilor și măsurilor de redresare și

remediere financiară impuse, precum și faptele stabilite expres în Codul

contravențional și în Codul penal.

În conformitate cu pct.8 din Regulamentul privind cerințele față de conținutul

condițiilor de asigurare pentru clasele de asigurare benevolă, aprobat prin

Hotărârea CNPF nr. 55/6 din 8 noiembrie 2007, condițiile de asigurare ale

asigurătorului, conforme legislației în vigoare, sânt obligatorii pentru asigurat, dacă

contractul prevede expres aplicarea lor și dacă înseși condițiile sânt expuse în

textul contractului sau pe verso, sau fac parte integrantă a contractului sub forma

unei anexe. În cazul în care condițiile de asigurare se prezintă sub formă de anexe

la contractul de asigurare, faptul despre înmânarea acestora de către asigurător

asiguratului se notifică în textul contractului.

Potrivit pct.9 al Regulamentului menționat, la negocierea contractului de

asigurare, părțile pot conveni și asupra unor clauze diferite de cele stipulate în

condițiile de asigurare, în măsura în care acestea nu contravin legislației în vigoare.

19

În conformitate cu pct.2.2 și 2.3 din contractele de asigurare facultativă de

riscuri financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011,

părțile au convenit expres că drept bază pentru încheierea contractelor servesc

Legea cu privire la asigurări nr. 407 din 21 decembrie 2006, Condițiile de asigurare

de pierderi financiare ale Asigurătorului.

În caz de divergență dintre prevederile contractelor de asigurare și condițiile

generale de asigurări, vor prevala prevederile contractului, iar condițiile generale

de asigurări se aplică suplimentar și doar în măsura în care contractul nu

reglementează situațiile neprevăzute.

În acest context, Colegiul apreciază critic și respinge argumentele SA „Asito

Direct” precum că, Contractele de asigurare facultativă de riscuri financiare nr.

5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011, au fost încheiate cu

încălcarea normelor imperative, invocând în acest sens că au fost simulate.

Or, la materialele cauzei lipsesc probe ce ar demonstra că față de SA „Asito

Direct” au fost aplicate careva sancțiuni de către Comisia Națională a Pieței

Financiară, în calitate de autoritate de supraveghere, în legătură cu contractele de

asigurare a riscurilor financiare menționate, sau careva hotărâri, sentințe

judecătorești definitive de condamnare a SA „Asito Direct” sau a organelor sale de

conducere.

Lipsesc decizii de sancționare pentru nerespectarea prevederilor imperative

ale Legii cu privire la asigurare, ale altor acte legislative, ale actelor normative din

domeniul asigurărilor, nerespectarea condițiilor de licențiere sau a condițiilor

generale de asigurări,

Mai mult, potrivit actelor dosarului, fiind informată despre încheierea

contractelor de asigurare facultativă litigioase, Comisia Națională a Pieței

Financiare nu a comunicat despre inițierea a careva proceduri în conformitate cu

art. 54 din Legea cu privire la asigurări.

Astfel, Colegiul constată că părțile au încheiat contractele de asigurare

facultativă în corespundere cu prevederile art. 3 și art. 5 din Legea cu privire la

asigurări și cu pct. 8-9 din Regulamentul privind cerințele față de conținutul

condițiilor de asigurare pentru clasele de asigurare benevolă, aprobat prin

Hotărârea CNPF nr.55/6 din 8 noiembrie 2007 și art. 1301-1310 din Codul civil.

În speță, condițiile contractelor de asigurare facultativă a riscurilor financiare

au fost stabilite de către asigurător, iar, potrivit art. 31 alin. (2) al Legii cu privire la

asigurări în coroborare cu pct. 2 din Regulamentul privind cerințele față de

conținutul condițiilor de asigurare pentru clasele de asigurare benevolă, aprobat

prin Hotărârea CNPF nr.55/6 din 8 noiembrie 2007, asigurătorul este în drept să-și

elaboreze propriile clauze de asigurare, care pot modifica condițiile de asigurare, în

funcție de opțiunea proprie sau de cea a asiguratului, la caz, părțile convenind că,

în caz de divergență dintre prevederile contractelor de asigurare și condițiile

generale de asigurări, vor prevala prevederile contractului, iar condițiile generale

de asigurări se aplică suplimentar și doar în măsura în care contractul nu

reglementează situațiile neprevăzute.

SA „Asito Direct” și-a exercitat limita discreționară oferită de lege, a întocmit

și încheiat contractele de asigurare facultativă, formulând și încadrând obiectul

contractelor de asigurare facultativă în limita clasei de asigurări pentru care avea

licență - Clasa 16 „Asigurări de pierderi financiare”.

20

Astfel, Colegiul va respinge alegațiile SA „Asito Direct” precum că,

contractele de asigurare a riscurilor financiare menționate nu se încadrează în

limitele claselor de asigurări pentru care SA „Asito Direct” deținea

licență, întrucât contractele de asigurare au fost întocmite de însăși SA „Asito

Direct”, iar omisiunea asigurătorului nu poate fi imputată băncii în calitatea sa de

asigurat.

Or, potrivit prevederilor art. 31 și art. 44 din Legea cu privire la asigurări,

modul de dirijare și organizare a activității profesionale este responsabilitatea

exclusivă a asigurătorului.

Respectiv, asigurătorul nu poate invoca propria omisiune în detrimentul

persoanei asigurate.

În concluzie, reieșind din circumstanțele constatate supra, raportate la

normele legale reținute, Colegiul lărgit conchide că SA „Asito Direct” nu a probat

temeiurile de drept în virtutea cărora Contractele de asigurare facultativă de riscuri

financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011, urmează

a fi declarate nule. Iar, în asemenea circumstanțe, Colegiul conchide că acțiunea

reconvențională și cererea intervenientului principal sunt neîntemeiate și urmează a

fi respinse.

Totodată, Colegiul menționează că în conformitate cu art. 512 alin. (1) din

Codul civil (în redacția valabilă la momentul încheierii contractelor), în virtutea

raportului obligațional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea

unei prestații, iar debitorul este ținut să o execute. Prestația poate consta în a da, a

face sau a nu face.

Conform art. 514 din Codul civil, obligațiile se nasc din contract, fapt ilicit

(delict) și din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condițiile legii.

Conform art. 572 alin. (1) și (2) din Codul civil, temeiul executării rezidă în

existența unei obligații. Obligația trebuie executată în modul corespunzător, cu

bună-credință, la locul și în momentul stabilit.

Conform prevederilor art. 1301 din Codul civil, prin contract de asigurare,

asiguratul se obligă să plătească asigurătorului prima de asigurare, iar acesta se

obligă să plătească, la producerea riscului asigurat, asiguratului sau unui terț

(beneficiarului asigurării) suma asigurată ori despăgubirea, în limitele și în

termenele convenite.

Conform art. 1315 din Codul civil, asigurătorul este obligat: a) să aducă la

cunosțință asiguratului, într-o formă adecvată, condițiile asigurării; b) să efectueze

plata, la apariția dreptului asiguratului sau al beneficiarului asigurării de a încasa

suma asigurată sau despăgubirea de asigurare, în termenul stabilit în condițiile de

asigurare; c) să compenseze asiguratului cheltuielile aferente evitării producerii

cazului asigurat sau limitării oportune a prejudiciilor pasibile de despăgubire; d) să

păstreze confidența informației despre asigurat și a persoanelor asigurate, de care a

luat cunosțință în procesul asigurării. Legea și contractul de asigurare pot prevedea

și alte obligații pentru asigurător.

În conformitate cu art. 6 alin. (1), (3) din Legea nr. 407 din 21 decembrie

2006 cu privire la asigurări, suma asigurată este limita maximă a răspunderii

asigurătorului în cazul producerii evenimentului pentru care s-a încheiat contractul

de asigurare.

21

În asigurarea de bunuri și de răspundere civilă, suma pe care asigurătorul o

datorează asiguratului în vederea compensării pagubei produse de evenimentul

asigurat reprezintă despăgubirea de asigurare.

Potrivit art. 17 alin. (1), (6) din Legea nr. 407 din 21 decembrie 2006,

asigurătorul este în drept să refuze deplin sau parțial asiguratului despăgubirea de

asigurare în asigurările de bunuri în cazul: a) producerii de pagube ca urmare a

unor acțiuni intenționate ale asiguratului sau ale beneficiarului, orientate spre

provocarea sau facilitarea producerii evenimentului asigurat, cu excepția acțiunilor

de îndeplinire a datoriei civice sau de apărare a vieții, sănătății, onoarei și

demnității; b) producerii de pagube ca urmare a unei infracțiuni intenționate

comise de asigurat sau beneficiar, legate direct de producerea evenimentului

asigurat; c) comunicării intenționate de informații false către asigurător sau

necomunicării datelor, cunoscute de asigurat, ce vizează interesele de asigurare

dacă circumstanțele tăinuite se află în raport de cauzalitate cu producerea

evenimentului asigurat; d) unor alte evenimente prevăzute de legislație.

Asupra refuzului de a plăti integral sau parțial indemnizație de asigurare sau

despăgubire de asigurare, asigurătorul emite în scris o decizie motivată, pe care o

comunică în scris asiguratului, păgubitului și beneficiarului în termenele indicate în

condițiile de asigurare.

Potrivit pct. 2.1 din Contractele de asigurare facultativă de riscuri financiare

menționate, obiectul acestora constituie interesul patrimonial al asiguratului BC„

Victoriabank” SA, în legătură cu eventualele daune (suma creditului și/sau rata

dobânzii neachitate) în consecința neexecutării (executare neadecvată) a

obligațiunilor ce rezultă din Contractual de credit nr.4690 din 28 iulie 2010 și

Contractul de credit nr.4852 din 11 mai 2011.

Conform pct. 3.4 al Constructului de asigurare facultativă de riscuri financiare

nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010, suma asigurată constituie 365 000 euro și este

formată din soldul parțial al creditorului în mărime de 350 000 euro și a dobânzii

pentru 60 zile calendaristice calculate pentru această sumă în mărime de 15 000

euro.

Iar, conform pct. 3.4 al Constructului de asigurare facultative de riscuri

financiare nr. 001 276 din 15 mai 2011, suma asigurată constituie 314 167 de euro

și este formată din soldul parțial al creditorului în mărime de 305 000 euro și a

dobânzii pentru 60 zile calendaristice calculate pentru această sumă în mărime de

9 167 de euro.

Potrivit pct. 4.1 din Contractele de asigurare facultativă de riscuri financiare

nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011, valoarea daunelor

stipulate la pct. 2.1, suportate de asigurat se determină în corespundere cu legislația

civilă . Cuantumul despăgubirii de asigurare se stabilește astfel: valoarea ratelor de

credit neachitate la scadență plus dobânzile pentru aceste rate plus soldul rămas de

achitat în baza contractului de credit în limita sumei de asigurare(valoarea ratelor

de credit solicitate anticipat aferente contractului de credit în limita sumei

asigurate).

În pct. 4.3 din contracte părțile au stabilit că asigurătorul achită despăgubirea

de asigurare în timp de 10 zile bancare începând cu ziua semnării procesului

verbal de despăgubire, dar nu mai târziu de 30 zile de la data survenirii cazului

asigurat.

22

Prin prisma cadrului legal citat mai sus și a clauzelor contractuale menționate,

instanța de recurs ajunge la concluzia că SA „Asito Direct” are cert obligația de

achitare în cazul dat a despăgubirii de asigurare în favoarea BC „Victoriabank” SA

conform Contractului de asigurare facultative de riscuri financiare nr. 001 276 din

15 mai 2011 și Contractului de asigurare facultativă de riscuri financiare nr. 5/20

din 11 noiembrie 2010, or, în speță se constată survenirea cazului asigurat prevăzut

în contract.

Concluzia dată se impune și din considerentul că la 15 iunie 2015 față de ÎM

„Focus-Sat” SRL s-a dispus intentarea procedurii de insolvabilitate. Iar, la 11

septembrie 2015 s-a întocmit tabelul definitiv al creanțelor, potrivit căruia, BC

„Victoriabank” SA a fost validată în calitate de creditor garant cu suma totală de

456 468,69 de euro.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că BC „Victoriabank”

SA, în calitate de asigurat și-a îndeplinit angajamentele contractuale, fiindu-i

eliberate polițele de asigurare facultativă de riscuri financiare la Contractele de

asigurare facultativă de riscuri financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001

276 din 15 mai 2011.

Însă, intimata CIA ,,Asito Direct” SA, contrar obligațiilor contractuale și

legale, nu a achitat despăgubirea de asigurare și nici nu a remis recurentei o decizie

de refuz motivată, conform art. 17 alin. (6) din Legea cu privire la asigurări.

Din considerentele nominalizate, instanța conchide ca fiind întemeiată

pretenția BC „Victoriabank” SA cu privire la încasarea de la CIA ,,Asito Direct”

SA a despăgubirii de asigurare în temeiul Contractelor de asigurare facultativă de

riscuri financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011, în

mărime de 456 468,69 de euro, dintre care datoria în temeiul Contractului de credit

nr. 4690 din 28 iulie 2010 compusă din: restanța la credit - 137 029 euro; dobânda

- 21 336,44 euro; dobânda majorată - 10 539,32 euro; penalitate la dobândă - 5

244,71 euro și datoria în temeiul Contractului de credit nr. 4852 din 11 mai 2011

compusă din: restanța la credit - 231 044 euro; dobânda - 31 376,27 euro; dobânda

majorată - 11 146,90 euro; comision de valorificare - 1 510,27 euro; penalitate la

dobândă - 7 241,78 euro, motiv pentru care pretenția corespunzătoare a urmează a

fi admisă.

Cu privire la cheltuielile de judecată suportate, Colegiul reține următoarele.

În corespundere cu art. 82-84 din Codul de procedură civilă, cheltuielile de

judecată se compun din taxa de stat și din cheltuielile de judecare a cauzei.

Taxa de stat reprezintă o sumă care se percepe, în temeiul legii, de către

instanța judecătorească în beneficiul statului de la persoanele în ale căror interese

se exercită actele procedurale de judecare a cauzei civile sau cărora li se eliberează

copii de pe documente din dosar.

În acțiunile patrimoniale, taxa de stat se determină în funcție de caracterul și

valoarea acțiunii, iar în acțiunile nepatrimoniale și în alte cazuri prevăzute de lege,

în proporții fixe, conform Legii taxei de stat.

Se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (inițială și

reconvențională), cererea intervenientului principal, cererea vizând cauzele cu

procedură specială, cererea de eliberare a ordonanței judecătorești, cererea de

declarare a insolvabilității, cererea de eliberare a titlului executoriu privind

23

executarea hotărârilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum și

cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătorești.

Conform art. 94 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța

judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părții

care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acțiunea reclamantului a

fost admisă parțial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporțional

părții admise din pretenții, iar pârâtului – proporțional părții respinse din pretențiile

reclamantului.

Conform ordinului de plată din 26 mai 2014, pentru examinarea cauzei în

prima instanță, BC „Victoriabank” SA a achitat în contul Trezoreriei de stat, taxa

de stat în sumă de 50 000 lei. (vol. I, f.d.10)

Conform ordinului de plată din 8 iulie 2021, pentru examinarea cauzei în

instanța de apel, BC „Victoriabank” SA a achitat în contul Trezoreriei de stat, taxa

de stat în sumă totală de 37 500 lei. (vol. IV, f.d.167)

Conform ordinului de plată din 11 ianuarie 2022, anexat la cererea de recurs

(vol. V, f.d.25), pentru examinarea cauzei în instanța de recurs, BC „Victoriabank”

SA a achitat în contul Trezoreriei de stat, taxa de stat în sumă de 25 000 lei.

Având în susținere prevederile legale reținute, conform ordinelor de plată din

26 mai 2014, 8 iulie 2021 și 11 ianuarie 2022, Colegiul conchide asupra necesității

încasării de la SA „Asito Direct” în beneficiul BC „Victoriabank” SA a sumei de

112 500 lei, cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecată suportate pentru

plata taxei de stat la examinarea cauzei în prima instanță, instanța de apel și

instanța de recurs.

Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite

recursul declarat, cu casarea integrală a deciziei instanței de apel și hotărârii primei

instanțe și pronunțarea unei hotărâri noi.

În conformitate cu art. art. 444, 445 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Codul de

procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Banca Comercială „Victoriabank” Societate pe

Acțiuni.

Se casează integral decizia din 17 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău

și hotărârea din 21 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, emise în

cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Banca

Comercială „Victoriabank” Societate pe Acțiuni împotriva Societății pe Acțiuni

„Asito Direct”, intervenienți accesorii Întreprinderea Mixtă „Focus-Sat” Societate

cu Răspundere Limitată (în proces de insolvabilitate), Comisia Națională a Pieței

Financiare, cu privire la încasarea despăgubirilor de asigurare, a penalității și

compensarea cheltuielilor de judecată, acțiunea reconvențională înaintată de

Societatea pe Acțiuni „Asito Direct” împotriva Băncii Comerciale „Victoriabank”

Societate pe Acțiuni și Întreprinderii Mixte „Focus-Sat” Societate cu Răspundere

Limitată (în proces de insolvabilitate) cu privire la constatarea nulității contractelor

de asigurare facultativă de riscuri financiare, repunerea părților pe poziții inițiale și

compensarea cheltuielilor de judecată și cererea depusă de către intervenientul

principal compania nerezidentă LTD „Premium Invest” împotriva Societății pe

24

Acțiuni „Asito Direct”, Băncii Comerciale „Victoriabank” Societate pe Acțiuni și

Întreprinderii Mixte „Focus-Sat” Societate cu Răspundere Limitată (în proces de

insolvabilitate) cu privire la constatarea nulității contractelor de asigurare

facultativă de garanții financiare, repunerea părților pe poziții inițiale și

compensarea cheltuielilor de judecată și se emite o hotărâre nouă, prin care:

Se admite cererea de chemare în judecată înaintată de Banca Comercială

„Victoriabank” Societate pe Acțiuni împotriva Societății pe Acțiuni „Asito Direct”,

intervenienți accesorii Întreprinderea Mixtă „Focus-Sat” Societate cu Răspundere

Limitată (în proces de insolvabilitate), Comisia Națională a Pieței Financiare, cu

privire la încasarea despăgubirilor de asigurare, a penalității și compensarea

cheltuielilor de judecată.

Se încasează de la Societatea pe Acțiuni „Asito Direct” în beneficiul Băncii

Comerciale „Victoriabank” Societate pe Acțiuni, suma de 456 468,69 (patru sute

cincizeci și șase mii patru sute șaizeci și opt) de euro 69 cenți, cu titlu de

despăgubire de asigurare în temeiul Contractelor de asigurare facultativă de riscuri

financiare nr. 5/20 din 11 noiembrie 2010 și nr. 001 276 din 15 mai 2011, în lei

moldovenești conform cursului oficial al BNM la data executării hotărârii.

Se încasează de la Societatea pe Acțiuni „Asito Direct” în beneficiul Băncii

Comerciale „Victoriabank” Societate pe Acțiuni, suma de 112 500 (o sută

doisprezece mii cinci sute) lei, cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecată

suportate pentru plata taxei de stat la examinarea cauzei în prima instanță, instanța

de apel și instanța de recurs.

Se respinge ca fiind neîntemeiată acțiunea reconvențională înaintată de

Societatea pe Acțiuni „Asito Direct” împotriva Băncii Comerciale „Victoriabank”

Societate pe Acțiuni și Întreprinderii Mixte „Focus-Sat” Societate cu Răspundere

Limitată (în proces de insolvabilitate) cu privire la constatarea nulității contractelor

de asigurare facultativă de riscuri financiare, repunerea părților pe poziții inițiale.

Se respinge ca fiind neîntemeiată cererea depusă de către intervenientul

principal compania nerezidentă LTD „Premium Invest” împotriva Societății pe

Acțiuni „Asito Direct”, Băncii Comerciale „Victoriabank” Societate pe Acțiuni și

Întreprinderii Mixte „Focus-Sat” Societate cu Răspundere Limitată (în proces de

insolvabilitate) cu privire la constatarea nulității contractelor de asigurare

facultativă de garanții financiare, repunerea părților pe poziții inițiale și

compensarea cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Maria Ghervas

Mariana Pitic

Victor Burduh

Dumitru Mardari

25