2r-172/22 — Încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Încasarea datoriei
- Temei legal
- Restituirea apelului, depunerea tardivă a apelului fără a solicita repunerea în termen
2r-172/22 — Încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2r-172/22 2-21001150-01-2r-04042022 Prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul central, Judecător – A. Bologan Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul, Judecători – G. Vavrin, I. Dănăilă, T. Berdilă DECIZIE 11 mai 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas examinând recursul declarat de SRL ”Moldpresa Grup”, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată, depusă de SRL ”Moldpresa Grup” către Goncearuc Iulia, cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Cahul din 21 februarie 2022, prin care a fost restituit apelul declarat de SRL ”Moldpresa Grup”, împotriva hotărârii Judecătoriei Cahul, sediul central, din 15 decembrie 2021, con st ată: La 05 ianuarie 2021, SRL ”Moldpresa Grup” a depus cerere de chemare în judecată către Goncearuc Iulia, solicitând încasarea sumei de 2 415, 56 lei, cu titlu de datorie, a sumei de 223, 22 lei, cu titlu de dobândă de întârziere, și compensarea cheltuielilor de judecată în sumă de 270 lei, achitată cu titlu de taxă de stat, la depunerea acțiunii.
Prin hotărârea Judecătoriei Cahul, sediul central, din 15 decembrie 2021, cererea de chemare în judecată, depusă de SRL ”Moldpresa Grup” către Goncearuc Iulia cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată, a fost respinsă ca neîntemeiată. La 18 ianuarie 2022, prin intermediul serviciului poștal, SRL ”Moldpresa Grup” a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Cahul, sediul central, din 15 decembrie 2021, solicitând casarea acesteia și emiterea unei noi hotărâri, prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral, cu încasarea din contul Iuliei Goncearuc în 1 beneficiul SRL ”Moldpresa Grup” a sumelor de: - 2 415, 56 lei cu titlu de datorie; - 223, 22 lei cu titlu de dobândă de întârziere; - 145 lei cu titlu de cheltuieli pentru efectuarea citării publice; - 270 lei cu titlu de taxă de stat pentru prima instanță; - 202, 50 lei cu titlu de taxă de stat pentru depunerea apelului.
Prin încheierea Curții de Apel Cahul din 21 februarie 2022, apelul declarat de SRL ”Moldpresa Grup”, a fost restituit ca fiind depus în afara termenului legal. La 11 martie 2022, prin intermediul serviciului poștal, SRL ”Moldpresa Grup” a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Cahul din 21 februarie 2022, solicitând casarea încheierii contestate și restituirea cauzei pentru examinare în instanța de apel. În motivarea cererii de recurs, SRL ”Moldpresa Grup” a menționat că, dispozitivul hotărârii Judecătoriei Cahul, sediul central, din 15 decembrie 2021, a fost recepționat de recurentă la 24 decembrie 2021, astfel, termenul de 30 zile a început să curgă din acea dată, iar cererea de apel putea fi depusă până la 23 ianuarie 2022. În acest sens, recurenta a remarcat faptul că cererea de apel a fost depusă la 18 ianuarie 2021, ceea ce demonstrează că s-a încadrat în termenul legal.
De asemenea, prin prisma prevederilor art.236 alin.(5) lit.b) din Codul de procedură civilă, recurenta a menționat că, prin întocmirea hotărârii integrale, prima instanță a considerat cererea de apel depusă în termenul legal. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Potrivit materialelor cauzei, încheierea Curții de Apel Cahul din 21 februarie 2022 privind restituirea cererii de apel, a fost recepționată de către SRL ”Moldpresa Grup” la 04 martie 2022. (f.d.94) Astfel, Colegiul constată că recursul, depus de SRL ”Moldpresa Grup” la 11 martie 2022 (f.d.99), este în termen.
Studiind materialele dosarului în raport cu cele invocate în recurs și normele legale aplicabile la caz, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SRL ”Moldpresa Grup”, urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 428 din Codul de procedură civilă, decizia instanței de recurs, emisă după examinarea recursului împotriva încheierii, rămâne irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se plasează pe pagina web a instanței la data emiterii.
Copia deciziei se remite părților în termen de 5 zile de la data emiterii. În speță, SRL ”Moldpresa Grup” contestă încheierea Curții de Apel Cahul din 21 februarie 2022, prin care apelul declarat împotriva hotărârii Judecătoriei Cahul, sediul central, din 15 decembrie 2021, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată, depusă de SRL ”Moldpresa Grup” către Goncearuc Iulia, cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată, a fost restituit în temeiul art. 369 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia, instanța de apel 2 restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.
În cererea de recurs se face referire la faptul că dispozitivul hotărârii Judecătoriei Cahul, sediul central, din 15 decembrie 2021, a fost recepționat de recurentă la 24 decembrie 2021, astfel termenul de 30 zile a început să curgă din acea dată, iar cererea de apel putea fi depusă până la 23 ianuarie 2022. Cu referire la acest aspect, instanța de recurs menționează că, potrivit art.362 alin. (1) din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. În aceeași ordine de idei, este de menționat că Legea indică expres o modalitate de calcul a acestui termen și modul de atac, acesta fiind de 30 zile de la pronunțarea hotărârii, instanța de apel nefiind în drept de a deroga de la aceste prevederi.
Suplimentar, instanța de recurs menționează că potrivit art.362 alin.(2) din Codul de procedură civilă, repunerea în termenul de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art.116 din Codul de procedură civilă. Potrivit prevederilor art. 116 alin. (1), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.).
Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât în cazul în care partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depășirea termenului de procedură. La caz, deși ultima zi pentru declararea apelului împotriva hotărârii Judecătoriei Cahul, sediul central, din 15 decembrie 2021, a fost 14 ianuarie 2020, cererea de apel depusă de SRL ”Moldpresa Grup” datează din 19 ianuarie 2022, fără solicitarea repunerii în termen și fără prezentarea probelor cu privire la imposibilitatea depunerii cererii de apel în termenul stabilit de lege.
Astfel, luând în considerație că persoana interesată nu a dat dovadă de promptitudine în vederea exercitării căii de atac în termen și că cererea de apel a fost depusă fără a fi solicitată repunerea în termen, instanța de recurs constată că încheierea Curții de Apel Cahul din 21 februarie 2022 este una întemeiată.
În context, instanța de recurs consideră că este afectat principiul disponibilității recurentului de a se folosi cu bună-credință de drepturile procedurale stabilite la art. 61 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care, copia dispozitivului hotărârii Judecătoriei Cahul, sediul central, din 15 decembrie 2021, a fost recepționată de SRL ”Moldpresa Grup” la 24 decembrie 2021, conform avizului de recepție (f.d.71), iar ținând cont de prevederile art.56 alin.(3) din Codul de procedură civilă, apelul urma a fi declarat până la 14 ianuarie 2022. În altă ordine de idei, Colegiul civil consideră irelevant argumentul recurentei despre întocmirea de către instanța de judecată a hotărârii integrale, deoarece, procedura 3 repunerii în termen a cererii de apel este expres prevăzută la art.362 și art.116 din Codul de procedură civilă, or, circumstanțele descrise în recurs, nu întrunesc condițiile necesare.
Mai mult, Colegiul civil reține că, art. 113 alin.(1) din Codul de procedură civilă, prevede că, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. Colegiul mai reține că, de rând cu stabilirea anumitor drepturi, legislația procedurală instituie și obligația părților de a se folosi cu bună-credință de drepturile lor procedurale, în scopul contracarării oricăror abuzuri de drepturi, la caz, crearea unei vizibilități de existență a unei stări de fapt. Respectiv, reînnoirea acestui termen pe motive, care nu au putere de convingere, poate fi contrară principiului securității raporturilor juridice.
Potrivit dispozițiilor art.10 alin.(1)-(3) din Codul de procedură civilă, sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural. Efectuarea necorespunzătoare a actelor de procedură va fi invocată, în fiecare caz de comitere a încălcării legii, de către judecător sau de participantul care are interes să o invoce.
Sancțiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței judecătorești, ale participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea acestora și, în funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte măsuri prevăzute de lege. Articolul 6 par.(1) al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, garantează fiecăruia dreptul de a se adresa unui tribunal pentru ca ultimul să se pronunțe asupra drepturilor și obligațiilor sale civile.
În acest sens, este de menționat că limitarea accesului la o curte sau la un tribunal nu se conciliază cu art.6 par.(1) al Convenției decât în cazul în care acestea urmăresc un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat. Colegiul civil mai menționează că prin prisma jurisprudenței CtEDO (cauza Melnic vs RM (Hotărârea din 14.11.2006), Ciachir vs RM (Hotărârea din 15.01.2008), Popov vs RM (Hotărârea din 02.12.2005), Ponomaryov vs Ucraina (Hotărârea din 03.04.2008), Van Harn vs Germany (Hotărârea din 11.09.2007)), neprezentarea de către instanța de judecată a motivelor pentru repunerea apelului în termen sau repunerea neîntemeiată în termenul de apel reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO.
Din această perspectivă, Colegiul civil susține poziția instanței de apel și consideră neîntemeiat recursul declarat de SRL ”Moldpresa Grup”, actul de discreție al instanței de apel, atacat cu recurs, urmând a fi menținut. 4 În temeiul art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de SRL ”Moldpresa Grup”. Se menține încheierea Curții de Apel Cahul din 21 februarie 2022, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată, depusă de SRL ”Moldpresa Grup” către Goncearuc Iulia, cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.