Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 19.01.2022
inadmisibil

2rh-134/21 — declararea nulitătii actelor juridice

HOTĂRÂRE
19.01.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
declararea nulitătii actelor juridice
Temei legal
Dispozitiile judecătoresti care pot fi supuse revizuirii
Citează această cauză
2rh-134/21 — declararea nulitătii actelor juridice (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2rh-134/2021 2-14147182-01-2rh-25102021 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. V. Lastavețchi) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, A. Danilov, I. Muruianu) instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud. A. Cobăneanu, S. Filincova, D. Mardari) ÎNCHEIERE 19 ianuarie 2022 mun.

Chișinău Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Galina Stratulat Judecătorii Mariana Pitic Iurie Bejenaru examinând cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „OMV Grup”, reprezentată de avocatul Artur Harujen, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială „Eximbank Gruppo Veneto Banca” Societate pe Acțiuni împotriva Liliei Bănilean și Societății cu Răspundere Limitată „OMV Grup” cu privire la încasarea sumei, evacuarea persoanelor și bunurilor din imobile și încasarea cheltuielilor de judecată, și la cererea reconvențională a Societății cu Răspundere Limitată „OMV Grup” împotriva Băncii Comerciale „Eximbank Gruppo Veneto Banca” Societate pe Acțiuni cu privire la declararea nulității absolute a actelor juridice, radierea din registrul bunurilor imobile a contractului de ipotecă și preavizul de executare a dreptului de gaj, încasarea sumei și a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 23 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție, prin care au fost restituite recursurile declarate de Societatea cu Răspundere Limitată „OMV Grup” și de reprezentantul acesteia, avocatul Artur Harujen, c o n s t a t ă: La 03 iulie 2014,

BC „Eximbank Gruppo Veneto Banca” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Liliei Bănilean și SRL „OMV Grup” cu privire la încasarea sumei, evacuarea persoanelor și bunurilor din imobile și încasarea cheltuielilor de judecată. A solicitat admiterea acțiunii, încasarea sumei în mărime de 16530112,10 lei, transmiterea silită în posesiunea BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA, pentru comercializarea ulterioară și stingerea datoriei la contractele de credit nr. 2007 din 15 septembrie 2006, nr. 2113 din 13 decembrie 2006, nr. 2990 din 28 noiembrie 2008, nr. 3063 din 31 ianuarie 2009, nr. 3110 din 30 martie 2009 și nr. 3139 din 29 aprilie 2009 a bunurilor ipotecate - casa de locuit individuală cu nr. cadastral xxxxxx și lotul de pământ aferent cu nr. cadastral xxxxxx cu suprafața de 0,1177 ha, amplasate în mun.

Chișinău, or. Codru, xxxxxx cu evacuarea persoanelor și bunurilor din mobilele respective și încasarea 1 taxei de stat. La 17 martie 2015, SRL „OMV Grup” a depus cererea reconvențională împotriva BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA cu privire la declararea nulității absolute a actelor juridice, radierea din registrul bunurilor imobile a contractului de ipotecă și preavizului de executare a dreptului de gaj, încasarea sumei și cheltuielilor de judecată.

Pe parcursul examinării cauzei SRL „OMV Grup” a depus cereri de concretizare a pretențiilor, solicitând declararea nulității absolute a pct. 2.3 din contractul de credit nr. 2007 din 15 septembrie 2006 și nulitatea absolută a contractului de credit nr. 2007 din 15 septembrie 2006 și acordurilor adiționale la el; declararea nulității absolute a punctului 2.3 din contractul de credit nr. 2113 din 13 decembrie 2006 și nulitatea absolută a contractului de credit nr. 2113 din 13 decembrie 2006 și acordurilor adiționale la el; declararea nulității absolute a clauzelor 1.3, 2.3 din contractul de credit nr. 2990 din 28 noiembrie 2008 și nulitatea absolută a contractului de credit nr. 2990 din 28 noiembrie 2008 și acordurilor adiționale la el; declararea nulității absolute a clauzelor 1.3, 2.3 din contractul de credit nr. 3063 din 31 ianuarie 2009 și nulitatea absolută a contractului de credit nr. 3063 din 31 ianuarie 2009 și acordurilor adiționale la el; declararea nulității absolute a clauzelor 1.3, 2.3 din contractul de credit nr. 3110 din 30 martie 2009 și nulitatea absolută a contractului de credit nr. 3110 din 30 martie 2009 și acordurilor adiționale la el; declararea nulității absolute a clauzelor 7 1.3, 2.3 din contractul de credit nr. 3139 din 29 aprilie 2009 și nulitatea absolută a contractului de credit nr. 3139 din 29 aprilie 2009 și acordurilor adiționale la el,

ca fiind fictive și lovite de nulitate absolută. Prin hotărârea din 10 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru a fost admisă integral acțiunea depusă de BC „Eximbank Gruppo Veneto Banca” SA. A fost încasată din contul SRL „OMV Grup”, în beneficiul BC „Eximbank Gruppo Veneto Banca” SA suma în mărime de 16 530 112,10 de lei și cheltuielile de judecată cu titlul taxei de stat, plătită de reclamant la depunerea acțiunii, în sumă de 5 000 de lei, iar în total suma în mărime de 16 580 112,10 de lei.

A fost transmis silit în posesiunea BC „Eximbank Gruppo Veneto Banca” SA pentru comercializarea ulterioară și stingerea datoriei la contractele de credit nr. 2007 din 15 septembrie 2006, nr. 2113 din 13 decembrie 2006, nr. 2990 din 28 noiembrie 2008, nr. 3063 din 31 ianuarie 2009, nr. 3110 din 30 martie 2009 și nr. 3139 din 29 aprilie 2009 următoarele bunuri ipotecate - casă de locuit individuală cu nr. cadastral xxxxxx și lotul de pământ aferent cu nr. cadastral xxxxxx cu suprafața de 0.1177 ha, amplasate în xxxxxxx, cu evacuarea persoanelor și bunurilor din imobilele respective. A fost respinsă acțiunea reconvențională ca fiind neîntemeiată. Prin decizia din 13 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de către SRL „OMV Grup”, reprezentat de Lilia Bănilean și menținută hotărârea primei instanțe.

Instanțele de judecată au ajuns la concluzia temeiniciei acțiunii inițiale și netemeinicia acțiunii reconvenționale, constatând că debitorul SRL „OMV Grup” și debitorul ipotecar Lilia Bănilean nu și-au onorat obligațiile contractuale asumate, stabilind totodată că acordarea efectivă și reală a creditelor de către BC „Eximbank Gruppo Veneto Banca” SA la contul SRL „OMV Grup” se confirmă prin înscrisurile anexate la materialele cauzei, inclusiv și în rapoartele financiare ale SRL „OMV Grup”. La 30 iulie 2019, SRL „OMV Grup”, reprezentată de Lilia Bănilean a declarat recurs împotriva deciziei din 13 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea hotărârilor judecătorești, cu emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acțiuni inițiale și admiterea acțiunii reconvenționale.

Prin încheierea din 09 octombrie 2019 a Curții Supreme de Justiție a fost considerat 2 inadmisibil recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „OMV Grup”. La 08 aprilie 2021 și la 01 iunie 2021 SRL „OMV Grup” și reprezentantul acesteia, avocatul Artur Harujen au declarat recursuri împotriva încheierii instanței de recurs, solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii din 09 octombrie 2019 a Curții Supreme de Justiție și emiterea unei noi încheieri, prin care să se dispună examinarea admisibilității recursului declarat împotriva deciziei din 13 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău. Prin încheierea din 23 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție au fost restituite recursurile declarate de Societatea cu Răspundere Limitată „OMV Grup” și de reprezentantul acesteia, avocatul Artur Harujen împotriva încheierii din 09 octombrie 2019 a Curții Supreme de Justiție în temeiul art. 4261 alin. (1) lit. e) CPC.

La 25 octombrie 2021 Societatea cu Răspundere Limitată „OMV Grup”, reprezentată de avocatul Artur Harujen a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 23 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție, solicitând admiterea acesteia, casarea încheierii contestate și emiterea unei noi hotărâri cu examinarea recursurilor declarate la 08 aprilie 2021 și la 01 iunie 2021 și dispunerea expedierii Curții Constituționale a RM sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a sintagmei „printr-o încheiere motivată irevocabilă” din art. 440 alin. (1) CPC. În motivarea cererii de revizuire a indicat că, nu sunt de acord cu încheierea din 23 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție și în partea refuzului de ridicare a excepției de neconstituționalitate cerută în cauza vizată.

A susținut că hotărârea instanței de recurs nu este certă, produce confuzii și nu în ultimul rând creează neîncredere obiectivă pentru cei ce urmează să-și conformeze conduita prescrierilor acesteia, a considerat că Plenul Curții Supreme de Justiție urmează să examineze prezenta cerere cu emiterea unei noi hotărîri prin care să dispună examinarea recursurilor declarate la 08 aprilie 2021 și la 01 iunie 2021 de către SRL „OMV Grup” și reprezentantul acesteia, avocatul Artur Harujen și cu expunerea privind excepția de neconstituționalitate a sintagmei „printr-o încheiere motivată irevocabilă” din art. 440 alin. (1) CPC. În conformitate cu art. 166 alin. (6) CPC, cererea de chemare în judecată sau cererea de exercitare a unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire incorectă.

Reieșind din prevederile normei de drept procedural enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că Societatea cu Răspundere Limitată „OMV Grup”, reprezentată de avocatul Artur Harujen incorect a denumit cererea depusă ca fiind cerere de recurs, la caz exercitarea căii de atac este revizuire. La 08 decembrie 2021 în adresa părților a fost expediată copia cererii de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „OMV Grup”, reprezentată de avocatul Artur Harujen (f.d. 65, vol. VIII). În conformitate cu art. 452 alin. (11) din Codul de procedură civilă, dacă examinarea cererii de revizuire este de competența Curții Supreme de Justiție sau a instanței de apel, ședințele se desfășoară fără înștiințarea participanților la proces.

Studiind materialele cauzei în raport cu cererea de revizuire, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă, din următoarele considerente. 3 În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Conform art. 446 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătoreștii, în condițiile prezentului capitol. Iar, potrivit aliniatului (2) al aceluiași articol, încheierile de încetare a procesului conform art. 265 lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art. 1861 pot fi supuse revizuirii.

Încheierile judecătoreștii care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. În conformitate cu art. 4261 alin. (2) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii judecătorești se restituie în baza a cel puțin unuia din temeiurile prevăzute la alin. (1), printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac. Se reține că prin încheierea din 23 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție, au fost restituite recursurile declarate de Societatea cu Răspundere Limitată „OMV Grup” și de reprezentantul acestuia, avocatul Artur Harujen, împotriva încheierii din 09 octombrie 2019 a Curții Supreme de Justiției, în temeiul art. 4261 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă și anume, încheierea contestată nu poate fi atacată cu recurs.

Totodată, în partea dispozitivă a încheierii sus-nominalizate, Curtea Supremă de Justiție expres a indicat că aceasta nu se supune niciunei căi de atac. Deci, încheierea, a cărei revizuire se cere, nu se referă la fondul cauzei. Contrar celor enunțate, la 25 octombrie 2021 Societatea cu Răspundere Limitată „OMV Grup”, reprezentată de avocatul Artur Harujen, a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 23 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție, care potrivit legii nu poate fi obiect al revizuirii. În contextul expus, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „OMV Grup”, reprezentată de avocatul Artur Harujen este inadmisibilă, or, aceasta a fost depusă împotriva unui act judecătoresc de dispoziție care potrivit legii nu se supune revizuirii.

Mai mult ca atât, dispozițiile art. 4261 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cert, expres și imperativ reglementează că încheierile de restituire a cererilor de recurs nu se supun niciunei căi de atac. Din considerentele menționate, și având în vedere că încheierea din 23 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție nu poate fi obiect al revizuirii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „OMV Grup”, reprezentată de avocatul Artur Harujen împotriva încheierii din 23 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție, ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 270, art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție 4 d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „OMV Grup”, reprezentată de avocatul Artur Harujen împotriva încheierii din 23 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială „Eximbank Gruppo Veneto Banca” Societate pe Acțiuni împotriva Liliei Bănilean și Societății cu Răspundere Limitată „OMV Grup” cu privire la încasarea sumei, evacuarea persoanelor și bunurilor din imobile și încasarea cheltuielilor de judecată, și la cererea reconvențională a Societății cu Răspundere Limitată „OMV Grup” împotriva Băncii Comerciale „Eximbank Gruppo Veneto Banca” Societate pe Acțiuni cu privire la declararea nulității absolute a actelor juridice, radierea din registrul bunurilor imobile a contractului de ipotecă și preavizul de executare a dreptului de gaj, încasarea sumei și a cheltuielilor de judecată.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Galina Stratulat Judecătorii Mariana Pitic Iurie Bejenaru 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-06-23
0,98
2r-293/21 — incasarea sumei, evacuarea persoanelor
Dosarul nr. 2r-293/2021 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. V. Lastavețchi) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, N. Danilov, I. Muruianu) instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud. A. Cob
CSJ 2021-12-22
0,97
2ds-34/2021 — evacuarea
Dosarul nr. 2ds-34/2021 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. V. Lastavețchi) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, A. Danilov, I. Muruianu) instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud. A. Cob
CSJ 2021-06-09
0,97
2r-293/21 — declararea nulitătii actelor juridice
Dosarul nr. 2r-293/2021 ÎNCHEIERE 09 iunie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curii Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Ni
CSJ 2021-10-20
0,97
2ds-16/21 — declararea nulitătii actelor juridice
Dosarul nr. 2ds-16/2021 ÎNCHEIERE 20 octombrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curii Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecători Nina Vascan V
CSJ 2021-04-07
0,97
2ds-1/21 — cu privire la incasarea sumei, evacuarea persoanelor si a bunurilor din imobile, declararea nulitatii a actelor juridice, radierea din registrul bunurilor imobile a contractului de ipoteca si a preavizului de executare a dreptului de gaj, incasarea cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2ds-1/21 ÎNCHEIERE 7 aprilie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Svetlana Filincov
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă