2r-602/21 — confirmarea legalitatii procesului verbal
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- confirmarea legalitatii procesului verbal
- Temei legal
- temeiurile restituirii cererii de recurs
2r-602/21 — confirmarea legalitatii procesului verbal (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2r-602/21
Prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: L. Mitrofan)
Instanța de recurs, Curtea de Apel Chișinău (jud: M.Guzun, I. Dutca, A. Malîi)
Instanța de revizuire, Curtea de Apel Chișinău (jud.: M. Guzun, I. Dutca, A.Malîi)
ÎNCHEIERE
03 noiembrie 2021 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu
judecătorii Dumitru Mardari
Mariana Pitic
examinând recursul declarat de executorul judecătoresc Boțan George,
în cauza civilă, la demersul executorului judecătoresc Boțan George cu privire
la confirmarea legalității procesului-verbal al licitației din 06 septembrie 2017,
împotriva încheierii din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost
respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de executorul judecătoresc
Boțan George împotriva deciziei din 19 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău,
c o n s t a t ă:
La 17 ianuarie 2018, executorul judecătoresc Boțan George a înaintat un
demers prin care a solicitat confirmarea legalității procesului-verbal al licitație din
06 septembrie 2017 privind vînzarea a 1/2 din bunul imobil cu nr. cadastral
010011312901068 amplasat în mun. Chișinău, str. Valea Crucii, 4 ap. 68 cota parte
a debitorului Haimov Igor.
Prin încheierea din 24 ianuarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a
fost admis demersul executorului judecătoresc Boțan George privind confirmarea
procesului-verbal al licitației din 06 septembrie 2017.
La 27 decembrie 2019, Haimov Igor a declarat recurs împotriva încheierii din
24 ianuarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând repunerea în
termen a recursului, admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu
soluționarea prin decizie a problemei în fond.
Prin decizia din 11 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a repus în termen și
s-a admis recursul declarat de Haimov Igor. S-a casat încheierea din 24 ianuarie
2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și s-a remis cauza spre rejudecare în
aceeași instanță, în alt complet de judecată pentru a fi examinată în fond.
Prin încheierea din 23 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a
fost respins demersul executorului judecătoresc Boțan George privind confirmarea
procesului-verbal al licitației din 06 septembrie 2017, ca neîntemeiată.
La 09 martie 2021, executorul judecătoresc Boțan George a declarat recurs
împotriva încheierii din 23 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi
1
hotărâri de admitere a demersului cu confirmarea procesului-verbal din 06
septembrie 2017.
La 11 martie 2021, Zaharia Tudor a declarat recurs împotriva încheierii din 23
februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea
recursului, casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a
demersului executorului judecătoresc cu confirmarea procesului-verbal din 06
septembrie 2017.
Prin decizia din 19 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-au respins
recursurile declarate de Zaharia Tudor și executorul judecătoresc Boțan George și
s-a menținut încheierea din 23 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
La 18 iunie 2021, executorul judecătoresc Boțan George, a depus cerere de
revizuire împotriva deciziei din 19 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând
admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei din 19 aprilie 2021 a Curții de Apel
Chișinău cu menținerea încheierii din 24 ianuarie 2018 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Centru.
În motivarea cererii de revizuire a invocat aplicarea greșită de către instanța de
judecată a normelor de drept material.
Prin încheierea din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă ca
inadmisibilă cererea de revizuire depusă de executorul judecătoresc Boțan George
împotriva deciziei din 19 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău.
La data de 11 august 2021, executorul judecătoresc Boțan George a declarat
recurs împotriva încheierii din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând
admiterea cererii de recurs, casarea încheierii recurate și remiterea cauzei spre
rejudecare.
Examinând materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi
restituit din următoarele considerente.
În conformitate cu prevederile art. 4261 alin. (1) lit. e) Cod de procedură civilă,
instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă
încheierea nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii.
În conformitate cu prevederile art. 4261 alin. (2) Cod de procedură civilă,
recursul împotriva încheierii judecătorești se restituie în baza a cel puțin unuia din
temeiurile prevăzute la alin.(1), printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de
atac.
Materialele cauzei denotă că prin încheierea din 23 februarie 2021 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost respins demersul executorului
judecătoresc Boțan George privind confirmarea procesului-verbal al licitației din 06
septembrie 2017.
Prin decizia din 19 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-au respins
recursurile declarate de Zaharia Tudor și executorul judecătoresc Boțan George și
s-a menținut încheierea din 23 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Tot materialul probator atestă că, la 18 iunie 2021, executorul judecătoresc
Boțan George, a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 19 aprilie 2021 a
Curții de Apel Chișinău.
2
Ca urmare, prin încheierea din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost
respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de executorul judecătoresc
Boțan George împotriva deciziei din 19 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău.
În conformitate cu prevederile art. 446 Cod de procedură civilă, pot fi supuse
revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor
instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol. Încheierile de încetare a
procesului conform art.265 lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea
ca fiind tardivă conform art. 1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești
care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu
se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se
supun niciunei căi de atac.
Având în susținere aceste dispoziții legale, instanța de recurs constată că
încheierea din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă ca
fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă executorul judecătoresc Boțan George
împotriva deciziei din 19 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău, nu se supune
recursului.
Astfel fiind, prin prisma art. 446 Cod de procedură civilă, încheierea din 12
iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău nu se supune recursului, or legiuitorul, în acest
caz, nu prevede calea de recurs.
Colegiul constată că prezenta cauză a fost inițiată de către executorul
judecătoresc Boțan George, care în procesul de executare a unui act judecătoresc a
înstrăinat un bun în cadrul licitației și ulterior, a înaintat instanței de judecată un
demers privind confirmarea procesului-verbal al licitației din 06 septembrie 2017,
procedură reglementată de Codul de executare.
Astfel, potrivit art. 136 alin. (1) din Codul de executare, în cazul în care dreptul
de proprietate asupra bunului adjudecat la licitație trebuie să fie supus înregistrării
de stat, executorul judecătoresc, după ce întocmește procesul-verbal al licitației,
transmite instanței de judecată în a cărei circumscripție se află sediul biroului său
copia de pe procedura de executare pentru confirmarea procesului-verbal al licitației.
Alineatul (2) al aceleiași norme prevede că, în termen de 5 zile de la primirea
copiei de pe procedura de executare, judecătorul constată legalitatea desfășurării
licitației, pronunțînd în acest sens o încheiere motivată. Prin aceeași încheiere
judecătorul dispune anularea măsurilor de asigurare a acțiunii aplicate asupra
bunului vândut la licitație, dacă acestea există.
Iar potrivit alineatului (4) din art. 136 alin. (1) din Codul de executare,
încheierea judecătorului poate fi contestată cu recurs.
Reieșind din normele citate supra, Colegiul conchide că examinarea demersului
executorului judecătoresc privind confirmarea procesului-verbal al licitației este de
competența instanțelor de judecată de prim nivel, iar actele emise de către acestea
pot fi contestate cu recurs în instanțele de apel, acestea fiind instanțe de ultim grad
în asemenea proceduri, care emit acte judecătorești irevocabile.
În raport de aceste considerente, se constată că executorul judecătoresc Boțan
George, a declarat recurs împotriva unui act de dispoziție al Curții de Apel Chișinău,
care nu se supune niciunei căi de atac.
Drept urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție, prin prisma prevederilor art. 4261 alin. (1) lit. e) Cod de
3
procedură civilă, ajunge la concluzia de a restitui recursul declarat de executorul
judecătoresc Boțan George, împotriva încheierii din 12 iulie 2021 a Curții de Apel
Chișinău.
În conformitate cu art. art. 269-270, 4261 alin. (1) lit. e) Cod de procedură
civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de
Justiție
dispune:
Se restituie recursul declarat de executorul judecătoresc Boțan George,
împotriva încheierii din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la
demersul executorului judecătoresc Boțan George cu privire la confirmarea
legalității procesului-verbal al licitației din 06 septembrie 2017.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței,
judecătorul Ala Cobăneanu
judecătorii Dumitru Mardari
Mariana Pitic
4