2ra-1596/21 — remedierea deficientelor si repararea prejudiciului moral

2ra-1596/21 — remedierea deficientelor si repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-1596/21

Prima instanță - (Judecătoria Căușeni, sediul Ștefan Vodă) jud: A. Postu

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud: A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan

ÎNCHEIERE

20 octombrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ionel Calalb,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Ionel

Calalb împotriva Societății pe Acțiuni „Moldtelecom” cu privire la apărarea

drepturilor consumatorului și repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 29 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 17 decembrie 2019 Ionel Calalb a depus cerere de chemare în judecată

împotriva SA „Moldtelecom”, solicitând obligarea pârâtului să remedieze gratuit

deficiențele apărute la serviciul prestat și încasarea sumei de 7 000 lei cu titlu de

prejudiciu moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 17 septembrie 2018 a încheiat

contractul nr.93100212 de prestare a serviciilor publice de comunicații electronice,

potrivit căruia reclamantul s-a obligat să achite serviciile de televiziune prin cablu și

internet, iar pârâtul s-a obligat să acorde servicii de calitate pe adresa r-nul Ștefan

Vodă, s. Olănești, str. XXX XXX.

La momentul conectării, de către pârât a fost oferit și un echipament în folosință

gratuită necesar furnizării serviciilor sale, compus din telecomandă, bloc de

alimentare, cablu AV etc.

A invocat că parcursul lunilor septembrie-decembrie 2019 serviciile de furnizare

a televiziunii au devenit necorespunzătoare prin faptul că după o perioadă scurtă de

funcționare a televizorului și a întregului echipament pus la dispoziție de către pârât,

a devenit imposibil de schimbat posturile TV, volumul sunetului televizorului.

Drept urmare, a apelat telefonic la serviciul de asistență a clienților,

reprezentanții pârâtului i-au comunicat reclamantului că pentru a rezolva problema

trebuie să întrerupă echipamentul oferit de pârât de la curentul electric, iar

conformându-se soluției propuse, reclamantul a observat că după o perioadă scurtă

de timp, iarăși problema revine. Relevă că ulterior a apelat repetat la serviciul suport

clienți, fiindu-i propusă o altă soluție, care a generat efectuarea unui restart a

întregului echipament furnizat de către pârât.

1

Dat fiind că problema nu a fost remediată, a apelat iarăși la serviciul suport

clienți, solicitând intervenția la fața locului a angajaților pârâtului, la care i s-a

comunicat că din informația pe care o vede operatorul on-line, careva abateri de la

parametrii ordinari de funcționare a echipamentului nu se observă și a refuzat să

trimită echipa de tehnicieni la fața locului și a comunicat că cel mai probabil e din

cauza telecomandei, iar datorită faptului că termenul de garanție este de 12 luni,

telecomanda urmează a fi procurată de către reclamant din sursele proprii.

În conformitate cu art.181 alin. (2) al Legii nr.105 din 13 martie 2003 privind

protecția consumatorilor prestatorul asigură toate operațiunile și suportă toate

cheltuielile pentru eliminarea deficiențelor identificate, înlocuirea produselor

utilizate la furnizarea serviciilor relevante, inclusiv costurile de transport, cheltuielile

de manipulare, diagnosticare, examinare, demontare, instalare și ambalare sau pentru

returnarea costului serviciilor necorespunzătoare pentru perioada de garanție.

Conform pct.2 din anexa nr.2 la contractual sus-menționat, pârâtul a obligat

reclamantul de a achita serviciile oferite pentru o perioadă de minim 36 luni, sub

sancțiunea unei penalități prin care reclamantul va fi obligat de a compensa

cheltuielile pârâtului în cazul în care va dori o reziliere anticipată a contractului.

Consideră că odată ce a impus o interdicție reclamantului de a rezilia contractul,

acesta trebuie să-și execute pe parcursul perioadei respective obligația sa de prestare

a serviciilor calitative.

În conformitate cu art.183 alin.(1)-(2) din Legea nr.105, răspunderea

vânzătorului pentru garanția legală a conformității are loc la detectarea

neconformității în termen de doi ani, calculată de la data livrării produsului. Pentru

produsele a căror durată de serviciu este mai mică de doi ani, perioada specificată la

alin. (1) se reduce la această perioadă. Astfel, relevă că legea instituie un termen

minim de garanție egal cu 2 ani la produsele de folosință îndelungată care au fost

vândute, iar telecomanda televizorului cu certitudine reprezintă un produs de

folosință îndelungată. Odată ce legea nu reglementează termenul de garanție minimă

a produselor utilizate în cadrul prestării serviciilor, rezultă că telecomanda urmează

să funcționeze cel puțin 2 ani de la momentul livrării acesteia. În acest sens, instituirea

unui termen de garanție mai mic de 2 ani, reprezintă o clauză abuzivă și este lovită de

nulitate absolută în conformitate cu 329 alin.(1) Cod Civil, care stipulează în

contractele cu consumatorii sânt nule clauzele abuzive, precum și clauzele prin care

se derogă de la dispozițiile legale de la care este interzis a se deroga în detrimentul

consumatorului (nulitatea de protecție).

La 26 noiembrie 2019 a depus o reclamație la adresa electronică a pârâtului,

solicitând remedierea gratuită a neconformității apărute la serviciul prestat.

La 26 noiembrie 2019 a parvenit un răspuns din partea pârâtului despre faptul

că soluționarea acesteia va fi efectuată în 30 zile conform Legii cu privire la

petiționare.

La data de 13 decembrie 2019, în urma examinării reclamației, pârâtul a oferit

un răspuns de refuz în remedierea gratuită a deficienților la serviciul prestat și a

comunicat că potrivit acordului privind echipamentul terminal eliberat în condiții de

comodat, abonatul va asigura schimbarea bateriilor și a altor accesorii (telecomandă,

bloc de alimentare, cablu AV ș.a) pentru asigurarea funcționării corespunzătoare a

echipamentelor terminale în termenul de garanție de 6 luni, astfel că procurarea

telecomenzii de la mediabox rămâne la discreția dumneavoastră.

2

Consideră că prin acțiunile sale, pârâtul a cauzat reclamantului un prejudiciu

moral considerabil prin faptul că chiar dacă reclamantul achită regulat serviciile

furnizate de pârât, ultimul nu furnizează servicii calitative.

Totodată, în urma discuțiilor cu operatorii de la serviciul suport clienți, când

reclamantul personal a solicitat sosirea unei echipe de tehnicieni la fața locului, acest

lucru a fost refuzat și a fost comunicat faptul că este de vină telecomanda, fără cel

puțin a o vedea. Or, neconformitatea putea apărea poate și din alte motive imputabile

pârâtului, fiind posibilă defecțiunea altei părți a echipamentului, iar instituirea unui

termen de garanție abuziv la telecomandă, care este unul mai mic decât cel prevăzut

de lege, toate aceste lucruri au creat stări de disconfort enorm prin faptul că nu putea

beneficia de o relaxare vizionând televizorul, care nu funcționa corespunzător din

cauza echipamentului defect pus la dispoziție de către pârât.

Prin hotărârea din 5 martie 2020 a Judecătoriei Căușeni, sediul Ștefan Vodă,

s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

La 9 martie 2020, Ionel Calalb a declarat apel împotriva hotărârii, solicitând

casarea acesteia, cu emiterea unei hotărâri noi de admitere a acțiunii.

Prin deciziei din 29 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Ionel Calalb și s-a menținut hotărârea din5 martie 2020 a Judecătoriei

Căușeni, sediul Ștefan Vodă.

Pentru a pronunța această soluției, instanța de apel a conchis că prima instanță

corect a reținut că în conformitate cu contractul nr.93100212 de prestare a serviciilor

publice de comunicații electronice din 17 septembrie 2018 consumatorului i-au fost

aduse la cunoștință sub semnătură toate condițiile și termenele produselor aflate în

garanție astfel că pentru un produs termenul de garanție este de 1 an iar pentru

accesorii termenul de garanție este de 6 luni, din data semnării certificatului, iar

deoarece remedierea telecomandei este solicitată înafara termenului de garanție

solicitarea consumatorului este nejustificată legal.

Colegiul a apreciat ca fiind neîntemeiate aserțiunile apelantului privind

caracterul abuziv al clauzei contractuale, în condițiile în care la caz nu a fost întrunită

cumulativ nici o condiție de nulitate a acesteia, fiind conformă prevederilor legale or,

în conformitate cu contractul, prestatorul răspunde pentru remedierea defecțiunilor

produse de beneficiar în procesul de exploatare pe parcursul a 6 luni de zile,

neangajându-se să remedieze deficiențele apărute ulterior termenului de garanție.

La fel, Colegiul a respins ca fiind neîntemeiat și argumentul apelantului precum

că termenul de garanție este de 2 ani, or legislatorul a stabilit acest termen în cazul în

care părțile nu au convenit asupra termenului de garanție, la caz termenul de garanție

conform contractului este de 6 luni de zile.

La 8 septembrie 2021, prin intermediul poștei, Ionel Calalb a declarat recurs

împotriva deciziei din 29 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea

acesteia și emiterea unei hotărâri noi prin care cererea de chemare în judecată să fie

admisă integral.

În motivarea recursului, a invocat că decizia este neîntemeiată, ilegală și pasibilă

de a fi casată în baza temeiurilor de recurs prevăzute de art. 432 alin. (1), alin. (2) lit.

a) și c) din Codul de procedură civilă.

Recurentul consideră că este întrunit criteriul de admitere a recursului prevăzut

la art. 423 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură civilă, din motiv că instanțele

inferioare nu au aplicat art. 185 alin. (3) al Legii nr. 105/2003 privind protecția

3

consumatorilor, punând în obligația consumatorului să aducă probe care să

demonstreze că intimatul prestează un serviciu necorespunzător, dar au aplicat art.

118 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care este o normă generală, aplicabilă

situației când părțile sunt pe poziție de egalitate.

Instanțele inferioare nu au pus la dubii faptul că defecțiunea poate fi nu de la

telecomanda oferită de către intimat, ci poate fi o defecțiune a cablurilor sau a

echipamentului oferit în folosință de către intimat și nicidecum nu este vina

recurentului în deficiența respectivă.

Totodată, instanțele inferioare au respins argumentul recurentului prin care

ultimul a invocat caracterul abuziv al clauzei înserate în contractul de prestări servicii

ce ține de termenul de garanție a telecomenzii, care este de 6 luni. Chiar dacă nu se

cunoaște dacă defecțiunea provine de la telecomandă, intimatul nu a fost în drept de

a oferi un termen de garanție atât de mic la telecomandă. Or, în conformitate cu art.183

alin. (1) al Legii nr. 105/2003, răspunderea vânzătorului privind garanția legală de

conformitate este angajată dacă neconformitatea apare într-un termen de 2 ani,

calculat de la livrarea produsului. Alin. (2) stipulează faptul că pentru produsele a

căror durată de funcționare este mai mica de 2 ani, termenul prevăzut la alin.(1) se

reduce la această dată. Astfel, legiuitorul a stabilit că doar în cazul în care durata de

funcționare a produsului este mai mică de 2 ani, prestatorul este răspunzător de viciile

apărute în interiorul duratei de funcționare.

Articolul 17 alin. (5) al Legii nr. 105/2003, prevede faptul că vânzătorul,

producătorul sunt obligați să asigure posibilitatea utilizării produselor de folosință

îndelungată pe toată durata de funcționare. În acest scop, ei au obligația să asigure

reparația și deservirea tehnică a lor, precum și să asigure piese de schimb și

componente în volumul și sortimentul necesar, pe toată durata de funcționare, iar în

cazul în care durata de funcționare nu este prevăzută - în decurs de 10 ani de la data

vânzării. Dacă data vânzării nu poate fi determinată, durata de funcționare se

calculează de la data fabricării. În contractul de prestări servicii nu este indicată durata

de funcționare a telecomenzii, iar prin urmare răspunderea intimatului este angajată

în perioada de 10 ani.

Argumentul instanțelor inferioare precum că odată ce contractul a fost semnat

de către recurent, acesta se consideră a fi unul negociat, nu este unul plauzibil. Or, nu

a fost atrasa atenția asupra faptului că acesta conține clauze contractuale standard,

nefiind, fiind adus deja semnat de către tehnicienii care au instalat echipamentul de

furnizare a serviciului. Nu a fost oferită posibilitatea de a negocia careva modificări.

Reieșind din poziția instanțelor de fond, orice agent economic care comercializează

produse nealimentare, va putea să ofere un termen de garanție mai mic de 2 ani, în

condițiile în care nu există stabilită de producător o durată de funcționare. În

conformitate art. 1 al Legii nr. 105/2003, clauză abuziva - clauză contractuală care,

nefiind negociată în mod individual cu consumatorul, creează, contrar cerințelor

bunei-credințe, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, în

detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și

obligațiile părților ce apar din contract. Articolul 329 alin. (1) din Codul civil, în

contractele cu consumatorii sânt nule clauzele abuzive, precum și clauzele prin care

se derogă de la dispozițiile legale de la care este interzis a se deroga în detrimentul

consumatorului (nulitatea de protecție).

4

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Colegiul constată că recursul împotriva deciziei din 3 iunie 2021 a Curții de Apel

Bălți a fost declarat în termen, la 8 septembrie 2021, având în vedere că copia deciziei

a fost expediată recurentului la 14 iulie 2021, iar dovada legală de recepționare

lipsește la dosar.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Prin referința din 5 octombrie 2021, SA „Moldtelecom” a invocat că

argumentele recursului declarat nu se încadrează în prevederile art. 432 din Codul de

procedură civilă.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe

sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în

cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

5

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși

natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință

de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141,

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de Ionel

Calalb nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din

Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Ionel Calalb.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

6