2ra-1191/21 — încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată

Dosarul nr. 2ra-1191/2021

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: Iu. Potînga)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Anton, I. Secrieru, V. Cotorobai)

Î N C H E I E R E

22 septembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursului declarat de Vorobiova Iulia,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe

Acțiuni „Termoelectrica” în interesele ÎMGFL-21 împotriva Iuliei Vorobiova cu

privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 04 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 21 ianuarie 2017, Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” (SA

„Termoelectrica”) a depus cerere de chemare în judecată împotriva Iuliei

Vorobiova cu privire la încasarea datoriei pentru consumul energiei termice pentru

perioada martie 2013 –septembrie 2016 în sumă totală de 9 974,38 de lei și

compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că, ÎMGFL-21 în baza contractului de livrare-

utilizare a energiei termice în apă caldă nr. 6021 din 01 octombrie 2006, încheiat

între SA „Termoelectrica” (până la redenumire SA „Centrala Electrică cu

Termoficare nr. 2 Chișinău” – succesorul în drepturi al „Termocom” SA în

procedura falimentului) și ÎMGFL-21, ultima și-a asumat obligația de a achita

lunar plata pentru utilizarea energiei termice furnizate. Din cauza neonorării

obligațiilor de plată a ÎMGFL-21 la 15 noiembrie 2016, s-a format o datorie în

sumă totală de 36 348 514,38 de lei, devenind de fapt debitorul SA

„Termoelectrica”.

Totodată, a învederat că, în urma consumului de energie termică ÎMGFL-21 a

prestat la rândul său servicii de gospodărire comunală, inclusiv energie termică, la

toți proprietarii/chiriașii/locatarii apartamentelor/încăperilor locuibile și nelocuibile

ai blocului locativ gestionat, care la rândul său a beneficiat de serviciul prestat și au

obligația de a achita în termen contravaloarea lor, conform facturilor primite, iar în

caz de neachitare, ÎMGFL-21 este în drept să acționeze consumatorii în judecată

pentru încasarea datoriei și chiar are obligația de a o face pentru a stinge creanța sa

față de SA „Termoelectrica” din contul achitărilor efectuate de către consumatorii

restanți.

1

A susținut că, ÎMGFL-21 nu a acționat în judecată consumatorii restanți,

inclusiv pe Vorbiova Iulia pentru încasarea datoriei pentru consumul energiei

termice pentru perioada martie 2013 –septembrie 2016, în mare parte din lipsa

mijloacelor financiare pentru achitarea taxei de stat și altor cheltuieli de judecată.

În consecință, ÎMGFL-21 a omis exercitarea drepturilor sale, fapt care îl pune

în imposibilitate de a achita creanțele sale față de SA „Termoelectrica”, cu riscul

de a nu-și putea satisface creanța.

A menționat că, conform extrasului din Registrul bunurilor imobile, Iulia

Vorobiova este proprietara apartamentului nr. XXXXX situat în mun. XXXXX,

str. XXXXX XXXXX.

Conform informației privind situația despre achitarea serviciilor locativ-

comunale, pârâta a acumulat o datorie la plata energiei termice în mărime de 9

974,38 de lei, formată în perioada martie 2013 – septembrie 2016.

Reținând prevederile art. 51 alin. (4) al Legii nr. 75 din 30 aprilie 2015 cu

privire la locuințe, conform căruia, plata pentru serviciile prestate necontorizate în

locuință se efectuează conform indicatorilor contoarelor instalate la bloc și se

repartizează de către administrator pentru fiecare locuință necontorizată în funcție

de suprafața ei totală, reclamantul a indicat că se constată că obligațiunea de

achitare a costului serviciilor prestate de energie termică urmează a fi pusă în

sarcina beneficiarilor, în speță, Vorobiova Iulia care a negat în totalmente

obligațiile de plată, deși a fost înștiințată prin intermediul facturilor de plată și

reclamației despre riscul de a fi acționat în judecată în cazul neachitării plăților

restante.

Astfel, exercitând acțiunea obligă, SA „Termoelectrica” a îndeplinit în

realitate acțiunea debitorului său ÎMGFL-21 și drept efect al acțiunii oblige este

încasarea din contul Iuliei Vorobiova în beneficiul ÎMGFL-21 a datoriei pentru

consumul energiei termice în sumă totală de 9 974,38 lei pentru perioada martie

2013 – septembrie 2016 și a cheltuielilor de judecată suportate de reclamant pentru

judecarea cauzei.

Prin hotărârea din 27 ianuarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a

admis acțiunea obligă înaintată de SA „Termoelectrica” în interesele ÎMGFL-21

împotriva Iuliei Vorobiova. S-a încasat din contul Iuliei Vorobiova în beneficiul

ÎMGFL-21 datoria pentru consumul de energie termică acumulată pentru perioada

martie 2013 – septembrie 2016 în sumă de 9 974,38 de lei și suma de 299,24 de lei

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Invocând netemeinicia hotărârii primei instanțe, la 12 februarie 2020, Iulia

Vorobiova, a contestat cu apel hotărârea primei instanțe, solicitând casarea acesteia

cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 04 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Iulia Vorobiova și s-a menținut hotărârea din 27 ianuarie 2020 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, emisă în cauza civilă la acțiunea oblică

înaintată de SA „Termoelectrica” în interesele ÎMGFL-21 împotriva Iuliei

Vorobiova cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, prin prisma art. 512 alin. (1), art. 572 alin. (1) și alin.

(2), art. 598, art. 599, art. 600, art. 917 Cod civil, pct. 17 din Regulamentul cu

privire la modul de prestare și achitare a serviciilor/locative, comunale și

necomunale pentru fondul locativ, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 191 din

19 februarie 2002, raportate la circumstanțele cauzei, evaluând soluția primei

2

instanțe prin prisma raționalismului pretențiilor înaintate în raport cu

circumstanțele de fapt și de drept invocate, Colegiul a considerat concluzia

instanței de fond ca întemeiată.

În context, Colegiul a reținut ca fiind justă concluzia instanței de fond privind

admiterea integrală a pretențiilor din acțiune. Or, odată ce Iulia Vorobiova avea

calitatea de consumator la serviciile locativ-comunale, le-a acceptat fără careva

obiecții și le-a utilizat în interesul propriu, corespunzător și-a asumat și obligația de

a le achita, deoarece se prezumă acordul tacit atât cu volumul și calitatea prestată,

cât și cu sumele indicate în facturi.

Aderent, Colegiul a învederat că, consideră corectă constatarea instanței de

fond, privind apariția dreptului SA „Termoelectrica” de a înainta acțiune în

interesul debitorului său doar de la data când a aflat despre existența datoriei

consumatorului final, Iulia Vorobiova. Astfel, potrivit datelor prezentate de către

SA „Termoelectrica”, ultima a aflat despre datoria apelantei mult după februarie

2013 și, corespunzător, potrivit dispozițiilor art. 599 alin. (1) Cod civil, a înaintat

acțiune către debitorii debitorului său la momentul când a constatat despre

existența unei creanțe certe, lichidă și exigibilă, deoarece ÎMGFL-21, urmare a

unor situații și împrejurări necunoscute, în dauna creditorului, a refuzat sau a omis

să acționeze debitorii săi în instanță.

Colegiul a respins argumentul Iuliei Vorobiova, referitor la aplicarea

termenului general de prescripție în privința sumei contestate de 9 974,38 de lei

deoarece, după cum a fost indicat anterior, pentru SA „Termoelectrica”, termenul

de adresare în instanța de judecată cu acțiune a început a curge cu mult după

această perioadă, din momentul când reclamantul/creditor a aflat despre existența

unei datorii care să răspundă criteriilor art. 599 alin. (1) Cod civil/în vigoare la data

producerii faptului juridic. Or, SA „Termoelectrica” nu a avut raporturi juridice

directe cu consumatorii finali, inclusiv cu pârâta/apelantă Iulia Vorobiova, ultima

fiind facturată și, corespunzător, fiindu-i livrat agentul termic de către gestionarul

blocului locativ ÎMGFL-21, care a și eliberat facturile pentru serviciul livrat.

La 14 iunie 2021, Iulia Vorobiova, a declarat recurs, concretizat ulterior,

solicitând casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu trimiterea

cauzei spre rejudecare în instanța de fond.

În motivarea recursului s-a indicat că instanțele de judecată la examinarea

cauzei au încălcat esențial și au aplicat eronat normele de drept material, precum și

au dat o apreciere greșită materialului probator, ceea ce a dus la adoptarea unei

soluții neîntemeiate.

Totodată, s-au invocat aceleași argumente și circumstanțe factologice care au

fost invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele ierarhic inferioare, cărora

le-a fost dată apreciere, redând conținutul prevederilor normelor legale, dar fără a

demonstra prin careva probe, încălcarea sau aplicarea eronată de către instanțele de

judecată a normelor legale aplicabile speței.

În contextul prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 04 februarie 2021 și

a expediat-o participanților la proces la data de 08 aprilie 2021 (f.d. 220, vol. I), or,

la actele cauzei nu se regăsește dovada de recepționare a acesteia de către

participanții la proces.

3

Astfel, recursul declarat la 14 iunie 2021, este în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Prin prisma art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la 02 iulie 2021

instanța de recurs a comunicat intimaților recursul, informând despre necesitatea

depunerii referinței (f.d. 9, vol. II), or, până la data examinării cauzei careva

referințe în adresa instanței nu au parvenit.

Examinând temeiurile recursului declarat de Iulia Vorobiova, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul ca inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Iulia Vorobiova, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentei cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

4

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25

februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

recunoaște recursul declarat de Iulia Vorobiova, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Iulia Vorobiova, împotriva

deciziei din 04 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

5