2ra-1077/21 — încasarea indemnizatiei de asigurare

2ra-1077/21 — încasarea indemnizatiei de asigurare (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-1077/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător – N. Arabadji

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – N. Budăi, Iu. Cotruță, V. Mihaila

Î N C H E I E R E

22 septembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de Gujuman Fiodor, prin

intermediul avocatului Coban Igor,

în cauza civilă la cererea înaintată de Gujuman Fiodor împotriva Î.M. „Grawe

Carat Asigurări” S.A. cu privire la încasarea indemnizației de asigurare, a penalității,

a dobânzii de întârziere, a prejudiciului moral, a cheltuielilor de judecată și

constatarea tratamentului discriminatoriu,

împotriva deciziei din 11 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respinsă cererea de apel depusă de Gujuman Fiodor, fiind menținută hotărârea

din 20 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La 31 martie 2016, reclamantul Gujuman Fiodor, reprezentat de către avocatul

Coban Igor, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Î.M. „Grawe Carat

Asigurări” S.A., solicitând încasarea indemnizației de asigurare în sumă de 412 019

lei, a penalității în sumă de 14 008 686 lei, a dobânzii de întârziere în sumă de

85496,76 lei, a prejudiciului moral în sumă de 100000 lei, a cheltuielilor de judecată

și constatarea tratamentului discriminatoriu.

În motivarea cererii de chemare în judecată a menționat că, la 27 martie 2009,

între reclamant și pârâtă a fost încheiat contractul privind asigurarea de viață nr.

20,013.376, părțile convenind asupra sumei de asigurare în valoare de 412 019 lei.

La 13 mai 2010, asiguratul (reclamantul) a suferit un accident, soldat cu

diagnosticul XXXXXXXXXXXXXX gr.II-III a articulației cotului stâng,

XXXXXXXXXXXXXXX.

La 07 octombrie 2013 (după ce a fost confirmat definitiv cazul asigurat),

reclamantul a înaintat o cerere către Î.M. „Grawe Carat Asigurări” S.A., prin care a

solicitat acordarea indemnizației de asigurare, potrivit contractului de asigurare de

viață nr.20.013.376 în legătură cu stabilirea gradului de invaliditate grad II

1

permanentă, pe termen nelimitat, potrivit certificatului seria EM 667927 din 10

decembrie 2012.

Prin răspunsul nr.1257/13 AV din 21 octombrie 2013, reclamantul a fost informat

că potrivit contractului și poliței de asigurare, poate beneficia de indemnizația de

asigurare în cazul stabilirii unei invalidități permanente din accident de peste 30%,

precum și s-a solicitat prezentarea unor documente confirmatorii suplimentare, care

ulterior au fost prezentate.

La 20 martie 2015, a fost recepționat răspunsul nr.441/15 AV, prin care s-a

refuzat de a achita indemnizația asiguratului, motivând că pârâta pune la îndoială

posibilitatea apariției unei invalidități permanente de pe urma accidentului suferit de

către reclamant la 13 mai 2010. Mai mult ca atât, a solicitat informație suplimentară,

acte confirmative care ar demonstra că în urma accidentului suferit a survenit

necesitatea de stabilire a invalidității de gr.II permanente, pe termen nelimitat. De

asemenea, s-a făcut încercarea de a invoca termenul de prescripție de 3 ani conform

art. 6 din CSAV.

Reclamantul nu este de acord cu formularea dată și consideră ca nefondat refuzul

pârâtei de a achita indemnizația de asigurare pentru accidentul suferit în perioada

activă a contractului nr.20,013.376.

Contractul de asigurare din 27 martie 2009 a fost încheiat în baza cererii de

asigurare nr.5139257, semnată la 28 ianuarie 2009, care a fost primită la oficiul

pârâtului la 05 februarie 2009, conform căreia s-a solicitat încheierea contractului

pentru asigurare de viață cu durata de 20 ani, cu începutul asigurării 01 martie 2009

și, inclusiv, cu solicitarea asigurării suplimentare de invaliditate permanentă din

accident, cu plata despăgubirii proporționale gradului de invaliditate.

Din prevederile date, parte integrantă a contractului de asigurare de viață

nr.20.013.376 din 27 martie 2009, reiese clar că accidentul suferit la 13 mai 2010 se

include în obigația pârâtei (asigurătorului) de a plăti indemnizația de asigurare către

reclamant (asigurat).

Mai mult ca atât, pârâta a fost informată la 07 octombrie 2013 despre faptul

acordării reclamantului a gradului de invaliditate - doi, nelimitat, fiindu-i eliberat

certificatul de invaliditate, care în baza reexpertizării al Consiliului Republican de

Expertiză Medicală a Vitalității confirmă faptul încadrării în termenul de prescripție

de 3 ani, pentru solicitarea plății indemnizației de asigurare.

Cu privire la suspiciunile pârâtei în privința modului de stabilire a gradului de

invaliditate II permanent, reclamantul a indicat că în urma efectuării expertizei

Medico Legale nr.201804X01 75 din 29 octombrie 2018, acesta s-a confirmat.

Experții judiciari medico-legali, Chiril Corbu, Victor Capcelea și Sergiu Tighineanu,

în urma examinării materialelor prezentate pentru expertiză, au constatat și au

confirmat gravitatea traumelor suportate de către reclamant la momentul survenirii

accidentului din 13 mai 2010, cât și a consecințelor ce au urmat după accident

referitor la starea sănătății reclamantului. Mai mult ca atât, experții au atras atenția

în special la faptul că „Contuzia țesuturilor moi a oricărei regiuni a corpului, nu

prezintă un criteriu (motiv) pentru aprecierea volumului procentual a incapacității

de muncă, cel temporal cât și cel permanent”. De asemenea, a fost infirmată

suspiciunea pârâtei, precum că „Maladiile aparatului locomotor și anume:

XXXXXXXX gr. III - de care se socoate bolnav din 2006, XXXXXXXX pentru

care a suportat operație la data de 04 februarie 2008, precum și maladia din copilărie

2

a XXXXXXXXX, nu se află în legătură directă cu accidentul la domiciliu suportat

de către reclamant la 13 mai 2010”.

Potrivit reclamantului, din această concluzie reiese clar că, gradul de invaliditate

II permanent, i-a fost acordat reclamantului anume în urma survenirii accidentului

din 13 mai 2010 și nu s-a regăsit vreo legătură dintre maladiile suferite anterior, la

care făceau trimitere reprezentanții părții pârâte, în încercarea lor de a se retrage de

la obligația de plată a indemnizației de asigurare în sumă de 412 019 lei.

De asemenea, prin certificatul de invaliditate seria EM 667927 din 10 decembrie

2012, s-a confirmat faptul că reclamantul are un grad de invaliditate permanentă

gr.II, fiind fixate în procentaj de (60%-75%) consecințele survenite ca urmare a

accidentului suferit și a gradului de invaliditate.

Referitor la refuzul pârâtei de achitare a indemnizației de asigurare în sumă de

412 019 lei, motivând acest fapt precum că, această sumă putea să fie încasată doar

dacă evenimentul pentru care se solicită asigurarea s-ar fi soldat în perioada 01

martie 2012 – 01 martie 2013, iar în caz contrar, reclamantul poate solicita doar

indemnizația de asigurare în sumă de 350 000 lei, care era stabilită la 13 mai 2010,

reclamantul consideră că aspectul dat a fost indicat de către pârâtă nefondat,

deoarece au motivat solicitarea de încasare anume a sumei de 412 019 lei în calitate

de indemnizație de asigurare, reieșind din faptul că pârâta a refuzat să-și execute

obligația de achitare a indemnizației de asigurare la 20 martie 2015, respectiv, la

data menționată suma indemnizației spre plată constituia 412 019 lei.

Astfel, toate solicitările în privința dată sunt legale și întemeiate, pe când

încercarea părții pârâte de a da o altă calificare solicitărilor reclamantului sunt în

contradicție cu prevederile contractuale.

Referitor la încasarea penalității în sumă de 14 008 686 lei, reclamantul o

consideră complet legală și întemeiată, care reiese din prevederile art. 27 alin.(2) din

Legea cu privire la protecția consumatorilor nr.105 din 13 martie 2003, fiind

solicitată încasarea penalității în sumă de: 10% din suma îndemnizației, începând cu

data de 20 martie 2015, dată la care pârâta a refuzat să-și execute obligația de

achitare a indemnizației de asigurare în conformitate cu prevederile contractuale.

Respectiv, suma dată s-a creat pentru perioada 20 martie 2015 - data refuzului pârâtei

de a achita indemnizația de asigurare, până la data semnării acțiunii 23 februarie

2016.

Suplimentar s-a manționat că, prin raportul de expertiză medico-legală nr. 201

804X0175 din 29 octombrie 2018, a fost confirmat temeiul juridic de achitare a

indemnizației din partea pârâtei către reclamant, respectiv este nefondată declarația

asigurătorului precum că nu este obligat să achite unele penalități și că nu poate fi

sancționat ca un debitor de rea-credință.

În ceea ce privește motivarea pârâtei în privința refuzului de plată a dobânzii de

întârziere, ultima a motivat acest fapt prin aceea că reclamantul nu a prezentat toate

actele solicitate, că deschiderea dosarului de daune a fost tergiversată din cauza

reclamantului și nu a pârâtei, respectiv acest fapt nu îi este imputabil asigurătorului.

Reclamantul a susținut că pe parcursul procesului s-a constatat că din partea lui

au fost prezentate toate probele necesare pentru constatarea, verificarea și

deschiderea dosarului de daune pe numele lui Gujuman Fiodor, mai mult ca atât au

fost prezentate și certificatele confirmatorii a survenirii consecințelor în urma

accidentului din 13 mai 2010, cu acordarea gradului de invaliditate II permanent, au

fost prezentante solicitările trimise în adresa asigurătorului cu cererea de onorare a

3

obligațiilor contractuale de plată a indemnizației de asigurare. Respectiv, în urma

refuzului de a-și onora obligațiile contractuale, reclamantul a apelat la procedura

judiciară de rezolvare a conflictului creat și și-a motivat pretențiile în baza art. 942

(fost 619) din Codul civil, care reglementează dobânda de întârziere care se

încasează pentru perioada întârzierii executării obligației, circumstanțe din care

reiese temeinicia solicitării de plată a dobânzii de întârziere în sumă de 85496,76 lei.

Reclamantul a mai invocat că, Î.M. „Grawe Carat Asigurări” S.A.pune la îndoială

și solicitarea daunelor morale pricinuite lui, în acest sens a facut trimitere la

prevederile pct. 25,28 ale Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 9 din 09

octombrie 2006. Încercând să scape de răspundere pentru acțiunile sale de

tergiversare a procedurii de despăgubire prin plata indemnizației de asigurare și

necesitatea reclamantului, care este o persoană cu grad de invaliditate II permanent

și are probleme de sănătate, să piardă timpul și nervii căutându-și dreptate în

instanță, pârâta a adus un prejudiciu moral considerabil reclamantului, pe care acesta

îl echivalează la suma de 100 000 lei, având ca temei legal prevederile art. 6 lit. c),

art. 20 alin. (4-5) din Legea nr.105-XV din 13 martie 2003. Mai mult ca atât,

Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 9 din 09 octombrie 2006, la care

face trimitere pârâta în justificarea dezacordului de plată a prejudicului material, a

fost abrogată prin Hotărârea Curții Supreme de Justiție nr.19 din 16 octombrie 2017,

respectiv prevederile la care au fost făcute referiri din partea pârâtei sunt irelevante

la momentul actual și încă o dată demonstrează lipsa temeiurilor legale de respingere

a solicitărilor înaintate de reclamant.

Prin hotărârea din 20 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

cererea de chemare în judecată depusă de Gujuman Fiodor împotriva Î.M. „Grawe

Carat Asigurări” S.A. cu privire la încasarea îndemnizației de asigurare, a penalității,

a dobânzii de întârziere, a prejudiciului moral, a cheltuielilor de judecată și

constatarea tratamentului discriminatoriu, s-a respins ca neîntemeiată.

La 29 mai 2020, a fost emisă hotărârea suplimentară prin care s-a suplinit

dispozitivul hotărârii din 20 decembrie 2019, și anume partea introductivă și

dispozitivă, după sintagma “100 000 lei” a fost completată cu sintagma “constatarea

tratamentului discriminatoriu”, având următoarea redacție: “a cheltuielilor de

judecată și constatarea tratamentului discriminatoriu”.

Prin decizia din 11 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă

cererea de apel depusă de Gujuman Fiodor, fiind menținută hotărârea din 20

decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel cu referire la circumstanțele cauzei, a

menționat că părțile contractului de asigurare urmau să respecte cu strictețe

prevederile acestuia.

Astfel, reieșind din prevederile art.25 din Condițiile speciale pentru asigurarea de

accident (CSAA), Î.M. „Grawe Carat Asigurări” S.A. – EU90001/01, Gujuman

Fiodor urma să înștiințeze asigurătorul despre accident imediat sau cel mai târziu în

decurs de cinci zile de la producerea acestuia, însă contrar prevederilor menționate,

acesta a depus cererea despre accidentul din 13 mai 2010 la data de 07 octombrie

2013 prin scrisoarea nr.3993/13AV.

Totodată, în temeiul art. 16 al CSAA, se consideră accident evenimentul care se

produce independent de voința asiguratului, care are efect spontan și din exterior

asupra corpului său din punct de vedere mecanic sau chimic și care aduce cu sine o

vătămare corporală sau decesul. Corespunzător, instanța de apel întemeiat a reținut

4

ca relevante afirmațiile Î.M. „Grawe Carat Asigurări” S.A precum că accidentul este

considerat eveniment asigurat, și nu consecințele acestuia.

Mai mult, instanța de apel a reținut concluziile raportului de expertiză judiciară

nr.201804X0175 din 29 octombrie 2018, potrivit căruia modificările patologice la

nivelul XXXXXXXX sunt consecințele unui traumatism suportat anterior în 2007,

înainte de încheierea contractului de asigurare nr.20,013.376 din 27 martie 2009, și

nu există legătură cauzală între accidentul suportat la domiciliu de către Gujuman

Fiodor la 13 mai 2010 și stabilirea invalidității ultimului (punctul nr.1 din concluziile

Raportului de Expertiză Judiciară nr. 201804X0175). Gujuman Fiodor, la momentul

internării în staționar la 15 mai 2010, a fost diagnosticat cu “XXXXXXXXX

XXXXXXXXX XXXXXX”, diagnoză care nu este confirmată prin investigațiile

clinice și paraclinice. Oricum, în cazul în care pacientul după traumatismul suportat

cu XXXXXXXXXXXXX se adresează la medicul ortoped, această maladie se

tratează cu succes, fără pierderea permanentă a capacității de muncă, în caz contrar,

fără adresarea oportună la medicul specialist, cum și în cazul lui Gujuman Fiodor,

pacientul riscă ca articulația sa să devină instabilă și predispusă la o nouă leziune pe

viitor (Concluzia nr. 2 din Raportul de Expertiză Judiciară nr. 201804X0175).

Contuzia țesuturilor moi a oricărei regiuni a corpului nu reprezintă un criteriu

(motiv) pentru aprecierea volumului procentual a incapacității de muncă, atât cel

temporar, cât și cel permanent (punctul nr.3 din concluziile Raportului de Expertiză

Judiciară nr. 201804X0175). Maladiile aparatului locomotor și anume “XXXXXX

XXXXXX gr. III de care se socoate bolnav din 2006, XXXXXXXX pentru care a

suportat operație la data de 04 februarie 2008, precum și maladia din copilărie a

XXXXXXXXXXXXX, nu se află în legătură directă cu accidentul la domiciliu

suportat de către Gujuman Fiodor la 13 mai 2010.

Astfel, concluziile raportului de expertiză medico-legală spulberă toate

echivocurile și fac lipsite de substanță oricare alegații privind legătura cauzală între

accidentul suportat de Gujuman Fiodor la 13 mai 2010 pentru care a fost internat la

Institutul de Medicină Urgentă și externat la 20 mai 2010 cu diagnosticul „XXXXX

XXXXXXXX XXXXXXXX”.

Corespunzător, în circumstanțele descrise, potrivit raportului enunțat,

invaliditatea lui Gujuman Fiodor se datorează nu accidentului din 13 mai 2010, ci

maladiilor din copilărie și traumei din 2007, suportate anterior încheierii contractului

de asigurare de viață nr. 20,013.376 din 27 martie 2009.

Suplimentar, Curtea de Apel Chișinău a reținut că, la încheierea contractului de

asigurare de viață nr. 20,013.376 din 27 martie 2009, Gujuman Fiodor a îndeplinit

formularul cererii de asigurare nr. 5139257, unde la rubrica “întrebări referitoare la

persoana asigurată” a completat căsuțele marcate prin bifarea răspunsurilor la

întrebările puse. Astfel, conform punctelor 5, 6, 7 a cererii nr. 5139257 din 05

februarie 2009, Gujuman Fiodor a răspuns că nu a fost supus unui tratament, consult

sau monitorizare medicală, nu a fost inapt de muncă și nu a suferit vreo intervenție

chirurgicală, însă în urma analizei fișelor sale medicale au fost depistate înscrieri

despre maladii și intervenții chirurgicale suportate de Gujuman Fiodor, spre exemplu

“Hernia de disc” pentru care a suportat operația „XXXXXXX XXXXXXXX” la 04

februarie 2008, boala din copilărie în legătură cu care a fost operat la XXXXX,

despre care nu există o minimă mențiune în dosarul lui Gujuman Fiodor de

determinare a dizabilității și capacității în muncă prezentat instanței de către

Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă.

5

La 07 mai 2021, Gujuman Fiodor, prin intermediul avocatului Coban Igor, a

înaintat recurs asupra deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 februarie 2021.

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat

normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele

importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către

participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele

pricinii. Suplimentar au fost invocate motive și circumstanțe similare celor din

cererea de chemare în judecată și cererea de apel.

Astfel, recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs, cu casarea deciziei Curții

de Apel Chișinău din 11 februarie 2021 și a hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul

centru din 20 decembrie 2019, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a

acțiunii.

La 06 iulie 2021, Î.M. „Grawe Carat Asigurări” S.A. a depus referință, solicitând

considerarea recursului ca fiind inadmisibil.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de

Gujuman Fiodor, prin intermediul avocatului Coban Igor, este neîntemeiat și

urmează a fi declarat inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare

a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este termen de

decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la

11 februarie 2021 și expediată participanților la proces la 11 martie 2021 (f.d. 161,

vol. II), însă la materialele cauzei lipsesc înscrisuri care să probeze momentul

recepționării acesteia de către recurent. Astfel, având în vedere faptul că recursul

declarat împotriva deciziei din 11 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost

înregistrat la 07 mai 2021, în conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă,

acesta se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul

de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind

din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

6

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea

eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurent nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură

civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

apel. În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii

a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acestuia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată

în cererea de recurs declarată de Gujuman Fiodor, prin intermediul avocatului Coban

Igor.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Gujuman Fiodor, prin intermediul

avocatului Coban Igor.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Svetlana Filincova,

Judecătorii Galina Stratulat,

Iurie Bejenaru

7