Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 13.09.2021
respins

3r-275/21 — la constatarea incalcarii drepturilor, obligarea inlaturarii incalcarilor comise si repararea prejudiciului moral

HOTĂRÂRE
13.09.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
la constatarea incalcarii drepturilor, obligarea inlaturarii incalcarilor comise si repararea prejudiciului moral
Temei legal
solutionarea declaratiilor de abtinere si a cererilor de recuzare
Citează această cauză
3r-275/21 — la constatarea incalcarii drepturilor, obligarea inlaturarii incalcarilor comise si repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3r-275/21 Î N C H E I E R E 13 septembrie 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Dumitru Mardari examinând cererea depusă de Igor Vignan cu privire la recuzarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Maria Ghervas, Nicolae Craiu și Nina Vascan, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Igor Vignan împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la constatarea încălcării drepturilor, obligarea înlăturării încălcărilor comise și repararea prejudiciului moral, c o n s t a t ă: La data de 04 decembrie 2020, Igor Vignan a depus la Curtea Supremă de Justiție cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la constatarea încălcării drepturilor, obligarea înlăturării încălcărilor comise și repararea prejudiciului moral.

Prin încheierea din 17 decembrie 2020 a Curții Supreme de Justiție, cauza în contencios administrativ la acțiunea depusă de Igor Vignan împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la constatarea încălcării drepturilor, obligarea înlăturării încălcărilor comise și repararea prejudiciului moral a fost transmisă pentru examinare conform competenței Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d. 12-14). Prin încheierea din 29 ianuarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, cauza în contencios administrativ la acțiunea depusă de Igor Vignan împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la constatarea încălcării drepturilor, obligarea înlăturării încălcărilor comise și repararea prejudiciului moral a fost transmisă după competență la Curtea de Apel Chișinău (f.d.

18). La data de 10 februarie 2021 prezenta cauză a fost redistribuită în mod aleatoriu, prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor spre examinare în prima instanță (f.d. 21). Prin încheierea din 16 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost suspendată examinarea acțiunii înaintate de Igor Vignan împotriva Consiliului 1 Superior al Magistraturii cu privire la constatarea încălcării drepturilor, obligarea înlăturării încălcărilor comise și repararea prejudiciului moral, până la soluționarea conflictului negativ de competență, fiind transmis dosarul la Curtea Supremă de Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență (f.d. 23-24).

Prin încheierea din 14 aprilie 2021 a Curții Supreme de Justiție, a fost stabilită competența Curții de Apel Chișinău, la examinarea cauzei în contencios administrativ la acțiunea depusă de Igor Vignan împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la constatarea încălcării drepturilor, obligarea înlăturării încălcărilor comise și repararea prejudiciului moral (f.d. 48-50). Prin încheierea din 22 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău, reclamantului Igor Vignan i-a fost stabilit un termen de 15 zile calendaristice de la data recepționării prezentei încheieri, pentru înlăturarea neajunsurilor admise la depunerea cererii de chemare în judecată și anume, pentru prezentarea cererii de chemare în judecată traduse în limba de stat, dactilografiată și într-un număr egal cu participanții la proces și o copie pentru instanță.

S-a comunicat reclamantului Igor Vignan că, în cazul în care în termenul indicat nu vor fi înlăturate neajunsurile menționate, instanța va examina din oficiu admisibilitatea acțiunii, fără ședință de judecată (f.d. 54-57). Prin încheierea din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost declarată inadmisibilă acțiunea înaintată de Igor Vignan (f.d.75-77). La 19 iulie 2021, Igor Vignan a depus recurs în limba rusă împotriva încheierilor din 22 aprilie 2021 și 10 iunie 2021 ale Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierilor contestate, cu restituirea cauzei în altă instanță de judecată.

Prin încheierea din 29 iulie 2021 a Completului specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, a fost acordat lui Igor Vignan termen până la 10 august 2021, pentru prezentarea la Curtea Supremă de Justiție a recursului tradus în limba de stat împotriva încheierilor din 22 aprilie 2021 și 10 iunie 2021 ale Curții de Apel Chișinău.

Prin încheierea din 11 august 2021 a Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, s-a acordat recurentului Igor Vignan termen până la data de 15 septembrie 2021, pentru prezentarea la Curtea Supremă de Justiție traducerii cererii de recurs în limba de stat, depusă împotriva încheierilor din 22 aprilie 2021 și 10 iunie 2021 ale Curții de Apel Chișinău, cauza fiind amânată pentru data de 22 septembrie 2021. La data de 10 septembrie 2021, Igor Vignan a depus a cerere cu privire la recuzarea completului de judecată format din judecătorii Maria Ghervas, Nicolae Craiu și Nina Vascan, de la examinarea recursului depus de el împotriva încheierilor din 22 aprilie 2021 și 10 iunie 2021 ale Curții de Apel Chișinău.

În susținerea cererii de recuzare a judecătorilor Curții Supreme de Justiție Maria Ghervas, Nicolae Craiu și Nina Vascan, Igor Vignan a invocat prevederile art. 50 alin. (1) lit. e) și art. 52 alin.(1) și (3) Cod de procedură civilă și art. 49-52, Cod administrativ, invocând împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea judecătorilor recuzați. Astfel, Igor Vignan a precizat că esența cererii de revizuire formulate de el, ține de neîncrederea față de exercitarea imparțială a funcției a judecătorilor nominalizați. 2 În conformitate cu art. 202 alin. (4) din Codul administrativ, recuzarea sau abținerea judecătorului se examinează în ordinea prevăzută în Codul de procedură civilă.

Conform practicii judiciare și în virtutea modificărilor operate la Codul de procedură civilă, prin Legea nr. 155 din 05 iulie 2012, în vigoare din 30 noiembrie 2012, Curtea Supremă de Justiție examinează cererile de recuzare fără înștiințarea participanților la proces. Examinând cererea depusă de Igor Vignan cu privire la recuzarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Maria Ghervas, Nicolae Craiu și Nina Vascan, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 202 alin. (1) din Codul administrativ, judecătorul care examinează acțiunea în contencios administrativ trebuie să se abțină sau poate fi recuzat în baza temeiurilor prevăzute la art. 49 și 50. În conformitate cu art. 50 din Codul administrativ, pentru o autoritate publică într-o procedură administrativă nu pot acționa, de asemenea, persoanele în privința cărora există un motiv de justificare a neîncrederii față de o exercitare imparțială a funcției.

Motivul indicat la alin. (1) poate exista, în special, atunci când persoana care acționează pentru autoritatea publică: a) întreține relații personale strânse cu un participant la procedura administrativă ori cu reprezentantul legal sau împuternicit al acestuia; b) și-a expus părerea în public în mod depreciativ sau într-un alt mod ce poate fi contestat în privința unui participant la această procedură; c) și-a expus părerea în public cu privire la finalitatea procedurii sau la aprecierea probelor până la încheierea procedurii; d) are un interes economic sau personal față de rezultatul procedurii administrative. Articolul 50 alin. (2) din Codul administrativ prevede de o manieră, care nu este exhaustivă, motivele de justificare a neîncrederii față de o exercitare imparțială a funcției de judecător în procedura contenciosului administrativ.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, legiuitorul prin expresia „în special” din conținutul normei art. 50 alin. (2) din Codul administrativ a indicat că, motivele de justificare a neîncrederii față de o exercitare imparțială a funcției de judecător în procedura contenciosului administrativ nu poartă un caracter exhaustiv, respectiv, pot fi reglementate și alte astfel de motive. În continuare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că, în conformitate cu art. 202 alin. (4) din Codul administrativ, recuzarea sau abținerea judecătorului se examinează în ordinea prevăzută în Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 52 alin. (2) din Codul de procedură civilă, propunerea de abținere de la judecată trebuie să fie motivată și prezentată până la începerea dezbaterii cauzei în fond. Conform art. 52 alin. (4) din Codul de procedură civilă, procedura soluționării cererii de abținere de la judecată și efectele admiterii ei se determină conform prevederilor art. 53 și 54. 3 Articolul 53 alin. (5) din Codul de procedură civilă statuează că instanța decide asupra recuzării în camera de deliberare printr-o încheiere motivată, care nu se supune niciunei căi de atac decât o dată cu fondul hotărârii sau al deciziei.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că argumentele indicate în cererea de recuzare depusă de Igor Vignan, nu cad sub incidența prevederilor art. 50 alin. (2) din Codul administrativ în coroborare cu art.50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, acestea fiind pur declarative, bazate pe suspiciuni în imparțialitatea judecătorilor. Or, simpla invocare privind neîncrederea față de exercitarea imparțială a funcției a judecătorilor nominalizați, nu poate constitui temei de admitere a cererii de recuzare. Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de Igor Vignan cu privire la recuzarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Maria Ghervas, Nicolae Craiu și Nina Vascan.

În conformitate cu art. 202 alin. (4) din Codul administrativ și art. 53, 54 și 270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge cererea depusă de Igor Vignan cu privire la recuzarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Maria Ghervas, Nicolae Craiu și Nina Vascan, în cauza de contencios administrativ, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată înaintată de Igor Vignan împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la constatarea încălcării drepturilor, obligarea înlăturării încălcărilor comise și repararea prejudiciului moral. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Dumitru Mardari 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-09-22
0,98
3r-275/21 — la constatarea incalcarii drepturilor, obligarea inlaturarii incalcarilor comise si repararea prejudiciului moral
Dosarul nr.3r-275/2021 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud. A.Bostan, V.Negru, Gr.Dașchevici) D E C I Z I E 22 septembrie 2021 mun.Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în c
CSJ 2021-04-14
0,97
2ac-44/21 — constatarea încălcării drepturilor, obligarea înlăturării încălcărilor comise si repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 2ac-44/21 Î N C H E I E R E 14 aprilie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componenţa Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Ni
CSJ 2022-04-20
0,97
3r-51/22 — cu privire la constatarea încălcării drepturilor, obligarea înlăturării încălcărilor comise si repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3r-51/22 2-20118053-01-3r-16022022 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, V. Negru, Gr. Dașchevici) D E C I Z I E 20 aprilie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii
CSJ 2020-11-23
0,97
3r-257/20 — cerere de recuzare
Dosarul nr. 3r-257/20 Î N C H E I E R E 23 noiembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Maria
CSJ 2021-10-27
0,96
2ac-171/21 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 2ac-171/21 ÎNCHEIERE 27 octombrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Nicolae Craiu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă