ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 23.06.2021

2rac-170/21 — rezilierea contractului

HOTĂRÂRE
23.06.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
rezilierea contractului
Temei legal
temeiurile inadmisibilitatii recursului
RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
2rac-170/21 — rezilierea contractului (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr.2rac-170/2021

prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central (jud: S.Ghercavii)

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: Iu.Grosu, A.Garbuz, A.Ciobanu)

23 iunie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului depus de Societatea cu Răspundere

Limitată ,,Maria Glodeanu”, reprezentată de avocatul Maria Malanciuc,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată ,,Glodeanu Maria” împotriva Societății pe Acțiuni ,,Furnizarea

Energiei Electrice Nord Bălți”, intervenient accesoriu Potlog Eugenia cu privire la

contestarea acțiunilor îndreptate spre rezilierea contractului

împotriva deciziei din 25 martie 2021 a Curții de Apel Bălți,

c o n s t a t ă:

La 18 mai 2020, SRL ,,Glodeanu Maria”, prin intermediul reprezentantului,

avocatului Malanciuc Maria a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA

,,Furnizarea Energiei Electrice Nord Bălți” cu privire la constatarea acțiunilor

îndreptate spre rezilierea contractului nr.2131 din 30 septembrie 2019 ca fiind

ilegale.

În motivarea acțiunii a indicat că, la 30 septembrie 2019 a încheiat cu SA

,,Furnizarea Energiei Electrice Nord Bălți”, contractul nr.2131 de furnizare a

energiei electrice consumatorului non casnic. Obiectul contractului constituia

furnizarea energiei electrice pentru bunul situat XXXXX.

A menționat că, la data de 13 martie 2020, a primit o notificare din partea

furnizorului în care se stipulează intenția acestuia de a rezilia contractul valabil și

debranșarea imobilului din XXXXX de la rețeaua de energie electrică. Temeiul

rezilierii contractului prezintă cererea depusă de proprietarul imobilului, Potlog

Eugenia cu toate că contractul prevede expres cazurile în care are loc rezoluțiunea

contractului. Invocă că, pct.8.2 al contractului prevede expres cazurile în care

survine rezilierea contractului: 1) la inițiativa consumatorului non casnic, cu

preavizarea furnizorului cu cel puțin 7 zile calendaristice până la data la care se

solicită rezoluțiunea cu condiția achitării integrale a datoriilor acumulate față de

furnizor până la data rezoluțiunii; 2) din inițiativa furnizorului dacă, în termen de 30

zile calendaristice din momentul deconectării instalațiilor electrice ale

consumatorului non casnic de la rețeaua electrică, consumatorul non casnic nu a

înlăturat cauzele pentru care au fost deconectate instalațiile sale electrice și nu a

solicitat reconectarea lor.

A susținut că, SRL ,,Glodeanu Maria” ca consumator a respectat cu strictețe și

buna credință toate obligațiunile contractuale pe toată perioada valabilității acestuia

și până în prezent, ceea ce exclude posibilitatea SA ,,Furnizarea Energiei Electrice

Nord Bălți” de a rezilia contractul înainte de termen.

A notat că, imobilul a cărei debranșare se cere reprezintă locul de desfășurare a

activității de întreprinzător SRL ,,Glodeanu Maria”. Acest imobil este amenajat în

calitate de punct comercial în incinta cărui se realizează vânzarea produselor

alimentare.

La momentul încheierii contractului și până în prezent în or. Ungheni nu există

un alt furnizor cu așa servicii, ceea ce înseamnă că SA ,,Furnizarea Energiei

Electrice Nord Bălți” deține monopolul asupra acestor servicii, iar rezilierea

nejustificată a contractului ar reprezenta o încălcare gravă al drepturilor

reclamantului în calitate de întreprinzător și beneficiar al respectivelor servicii.

A susținut că, în notificarea expediată de SA ,,Furnizarea Energiei Electrice

Nord Bălți” se face referire la faptul că proprietarul imobilului Potlog Eugenia a

depus cerere de deconectare a instalațiilor electrice de la rețeaua electrică ,,în

legătură cu scăderea contractului de arendă”.

Mai mult ca atât, la momentul încheierii contractului dat, SRL ,,Glodeanu

Maria” avea încheiat un contract de comodat cu proprietarul imobilului Potlog

Eugenia (contractul de comodat din 04 septembrie 2013) potrivit căruia urma a fi

conectată la serviciul de furnizarea apei. Acest contract de locațiune a expirat în

data de 01 septembrie 2019, însă din partea proprietarului nu au fost întreprinse

acțiuni în vederea încetării acestuia, din acest considerent contractul de comodat

urmează a fi prelungit pe o perioadă nedeterminată.

A relatat că, Potlog Eugenia, care este proprietara bunului imobil din XXXXX,

a depus o cerere de chemare în judecată în vederea evacuării SRL ,,Glodeanu

Maria” din respectivul imobil, însă pînă în prezent nu există nici o hotărâre de

judecată irevocabilă. Mai mult ca atât, pe rol în instanța de judecată se află o acțiune

civilă de contestare a dreptului de proprietate la ½ din imobilul din XXXXX.

A invocat că, racordarea la rețeaua de furnizare a energiei electrice și instalarea

utilajului la obiectul amplasat pe XXXXX, s-a făcut din numele agentului economic

SRL ,,Glodeanu Maria”, acesta suportând toate cheltuielile necesare. Racordarea

dată a fost efectuată cu acceptul proprietarului Potlog Eugenia. În situația creată

reclamantul a fost nevoit să se adreseze cu prezenta acțiune solicitând admiterea

acesteia, a constata acțiunile SA ,,Furnizarea Energiei Electrice Nord Bălți”

îndreptate spre rezilierea contractului nr.2131 din 30 septembrie 2019 încheiat cu

SA ,,FEE-Nord” Bălți ca fiind ilegale, a suspenda debranșarea de la rețeaua

electrică ce aparține SA ,,FEE-Nord” Bălți la obiectul de consum centrul comercial,

amplasat pe XXXXX până la soluționarea cauzelor aflate pe rol.

La data de 03 iunie 2020 prin încheierea instanței de judecată s-a aplicat

măsura de asigurate a acțiunii cu interzicerea SA ,,Furnizarea Energiei Electrice

Nord Bălți” de a debranșa SRL ,,Maria Glodeanu” obiectul de consum Centrul

2

Comercial amplasat în XXXXX, de la rețeaua de energie termică, pînă la adoptarea

soluției pe fondul cauzei”.

La data de 22 iunie 2020 Potlog Eugenia, prin cerere, a solicitat atragerea sa în

proces ca intervenient accesoriu. Ulterior, în cadrul ședinței de judecată, acesta a

fost atrasă ca intervenient accesoriu.

Prin hotărârea din 22 octombrie 2020 a Judecătoriei Bălți, (sediul central)

acțiunea a fost admisă. S-au constatat acțiunile SA ,,Furnizarea Energiei Electrice

Nord Bălți” îndreptate spre rezilierea contractului nr.2131 din 30 septembrie 2019

încheiat cu SRL ,,Maria Glodeanu” ca fiind ilegale.

S-a anulat măsura de asigurare a acțiunii dispusă prin încheierea din 03 iunie

2020 –interzicerea SA ,,Furnizarea Energiei Electrice Nord Bălți” de a debranșa

SRL ,,Maria Glodeanu” obiectul de consum, Centrul Comercial amplasat în

XXXXX, de la rețeaua de energie electrică.

Prin decizia din 25 martie 2021 a Curții de Apel Bălți s-a admis apelul declarat

de Potlog Eugenia și cererea de apel declarată de SA ,,Furnizarea Energiei Electrice

Nord Bălți”, s-a casat integral hotărârea Judecătoriei Bălți (sediul central) din

22.10.2020 și s-a emis o nouă hotărâre după cum urmează: S-a respins cererea de

chemare în judecată înaintată de SRL ,,Glodeanu Maria” către SA ,,Furnizarea

Energiei Electrice Nord Bălți”, intervenient accesoriu Potlog Eugenia, privind

contestarea acțiunilor îndreptate spre rezilierea contractului.

Pentru a decide astfel instanța de apel a invocat că, conform prevederilor art.75

al.7 a Regulamentului privind furnizarea energiei electrice consumatorul final este

obligat să declare rezoluțiunea contractului de furnizare a energiei electrice, dacă nu

necesită energie electrică, dacă a înstrăinat imobilul ce reprezintă locul de consum,

sau dacă a încetat dreptul de folosință asupra imobilului care a servit temei pentru

încheierea contractului de furnizare a energiei și să achite integral furnizorului plata

energiei electrice consumate și penalitățile, dacă acestea din urmă sunt prevăzute în

contract.

Prin cererea înaintată către SA ,,Furnizarea Energiei Electrice Nord Bălți”

Potlog Eugenia, (proprietarul imobilului), a solicitat deconectarea de la energia

electrică a obiectului din XXXXX.

Conform prevederilor art.917 alin.1 Cod civil creditorul are dreptul la

rezoluțiune în caz de neexecutare a obligației contractuale dacă i-a acordat

debitorului, prin notificare, un termen suplimentar rezonabil pentru executare, iar

debitorul nu a executat în acest termen.

Potrivit prevederilor art.921 Cod civil (1) dreptul la rezoluțiune se exercită de

către partea îndreptățită prin declarație scrisă notificată celeilalte părți contractante.

(2) Partea îndreptățită, dacă invocă un interes justificat, poate, în locul rezoluțiunii

conform alin.(1), să ceară instanței de judecată să declare rezoluțiunea prin hotărîre

judecătorească. În condițiile Codului de procedură civilă, partea îndreptățită poate

modifica acțiunea în declarare a rezoluțiunii într-o acțiune în executare silită a

obligației contractuale și invers. (3) În cazul în care notificarea făcută conform

art.917 prevede rezoluțiunea de plin drept dacă debitorul nu execută în termenul

suplimentar acordat prin notificare, rezoluțiunea operează, fără vreo altă declarație,

la expirarea respectivului termen sau a unei perioade rezonabile după notificare

(care trebuie să fie mai lungă decît termenul acordat prin notificare).

3

Instanța de apel a invocat că, modalitatea de rezoluțiune a contractului de

furnizare a energiei electrice este prevăzută de Regulamentul privind furnizarea

energiei electrice aprobat prin Hotărîrea ANRE nr. 169/2019 din 31.05.2019 și SA

,,Furnizarea Energiei Electrice Nord Bălți” nu a întreprins nici o acțiune care

contravine regulamentului.

Instanța de apel a indicat că nu a fost încălcată nici legea cu privire la energia

electrică or, la data de 13 martie 2020 SA ,,Furnizarea Energiei Electrice Nord

Bălți” a expediat reclamantului SRL ,,Glodeanu Maria” o comunicare ce nu poate fi

calificată drept o acțiune îndreptată spre rezilierea contractului nr.2131 din 30

septembrie 2019 deoarece, prin scrisoarea dată, SA ,,Furnizarea Energiei Electrice

Nord Bălți” a solicitat concretizarea informației cu referire la contractul de locațiune

în temeiul căruia a fost încheiat contractul de furnizare a energiei electrice, fapt ce

nu denotă prejudicierea sau pericolul creării unui prejudiciu.

SA ,,Furnizarea Energiei Electrice Nord Bălți” era obligată să comunice SRL

,,Glodeanu Maria” despre intenția proprietarului locului de consum și astfel de

acțiuni nu au fost îndreptate spre rezoluțiunea contractului, prin urmare nu pot fi

calificate ca ilegale.

Prin decizia suplimentară din 25 martie 2021 a Curții de Apel Bălți s-au anulat

măsurile de asigurare a acțiunii aplicate prin încheierea din 03 iunie 2020 a

Judecătoriei Bălți, sediul Central.

La 07 mai 2021 și respectiv la 19 mai 2021 Societatea cu Răspundere Limitată

,,Maria Glodeanu”, reprezentată de avocatul Maria Malanciuc a declarat recurs

împotriva deciziei din 25 martie 2021 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea

cererii de recurs, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii instanței

de fond.

S-a indicat că soluția instanței de apel în sensul adoptat rezultată din

interpretarea greșită a prevederilor legale ce guvernează raportul juridic litigios și

circumstanțele probatorii ale dosarului.

Mai mult ca atât, instanța de apel a calificat eronat calitatea părților în raportul

obligațional și a acordat unei terțe persoane, Potlog Eugenia drepturi care prin

contractul nr.2131 din 30 septembrie 2019 nu i se cuvin.

Conform art.434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs

menționează că Curtea de Apel Bălți a pronunțat dispozitivul deciziei la 25 martie

2021 și a fost expediată participanților la proces la 28 aprilie 2021. Prin urmare,

cererea de recurs declarată la 07 mai 2021 și respectiv la 19 mai 2021 se consideră

depusă în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

4

Prin notificarea din 20 mai 2021, Curtea Supremă de Justiție în conformitate

cu art. 439 alin. (2) CPC a expediat intimatei copia recursului și a înștiințat despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

Prin referința depusă la 04 iunie 2021 Eugenia Potlog a solicitat respingerea

recursului depus de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Maria Glodeanu”,

reprezentată de avocatul Maria Malanciuc ca fiind inadmisibil.

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

În conformitate cu art.432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul

de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind

din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea

eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurentă nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură

civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

apel.

În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii

a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

5

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acestuia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată

în cererea de recurs declarată de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Maria

Glodeanu”, reprezentată de avocatul Maria Malanciuc.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Maria Glodeanu”,

reprezentată de avocatul Maria Malanciuc, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecător Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-05-12
0,95
2rac-53/21 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rac-53/21 Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul central, Judecător - N.Costaș Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți, Judecători – I. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu Î N C H E I E R E 12 mai 2021 mun. Chișinău Colegiul civil,
CSJ 2021-08-18
0,95
2rac-201/21 — cu privire la încasarea datoriei pentru energia termică
Dosarul nr. 2rac-201/21 Prima instanţă: Judecătoria Bălți sediul central (jud. S. Dubceac) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. I. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu) ÎNCHEIERE 18 august 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2021-03-10
0,95
2rac-77/21 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2ra-260/21 Prima instanţă - Judecătoria Bălţi, sediul Central ( jud. : N. Costaş ) Instanţa de Apel - Curtea de Apel Bălţi (jud. : S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu ) Î N C H E I E R E 10 martie 2021 mun. Chişinău Colegiul Civ
CSJ 2021-06-09
0,95
2ra-831/21 — incasarea datoriei pentru energia termică
Dosarul nr. 2ra-831/21 Prima instanță: Judecătoria Bălţi, sediul Central (jud. V. Pădurari) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. S. Procopciuc, N. Chircu, E. Grumeza) ÎNCHEIERE 09 iunie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial ş
CSJ 2022-05-18
0,95
2ra-437/22 — repararea prejudiciului
Dosarul nr. 2ra-437/22 2-20004042-01-2ra-07042022 Prima instanță - (Judecătoria Bălți, sediul Fălești) jud: L. Trocin Instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) jud: S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu ÎNCHEIERE 18 mai 2022 mun. Chişinău Co
Sursă