2rac-20/21 — Încasarea prejudiciului cauzat

2rac-20/21 — Încasarea prejudiciului cauzat (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2rac-20/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, judecător – A.Miron

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – M.Anton, O.Cojocaru, V.Cotorobai

D E C I Z I E

14 aprilie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței,

Judecătorul Svetlana Filincova

Judecători Ala Cobăneanu

Galina Stratulat

Dumitru Mardari

Mariana Pitic

examinând recursul declarat de ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL ”Universal Farm”

către ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL, cu privire la încasarea prejudiciului material,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 02 iulie 2020, prin care s-a casat

hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 13 noiembrie 2017 și s-a emis o

nouă hotărâre prin care cererea de chemare în judecată depusă de SRL ”Universal

Farm” s-a admis parțial

c o n s t a t ă:

La 27 octombrie 2015, SRL ”Universal Farm” a depus cerere de chemare în

judecată către ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL, concretizată pe parcurs, cu privire la

obligarea transmiterii actelor translative de proprietate asupra autovehiculului de

model Xxxxx, VIN XXXXX, motor nr. XXXXX, anul fabricării 2012, încasarea

prejudiciului material în mărime de 22300 euro, ce constituie echivalentul

devalorizării obiectului contractului de leasing, și a venitului ratat în mărime de

30550 euro, ca urmare a neinvestirii de către reclamantă în activitatea de

antreprenoriat a sumei de 76000 euro, și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a indicat că la 27 noiembrie 2012, reclamanta a încheiat cu

ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL, în calitate de finanțator, contractul de leasing

financiar nr. 865/CLF, prin care pârâta i-a transmis reclamantei dreptul de folosință

asupra autovehiculului de model Xxxxx VIN XXXXX, motor nr. XXXXX, anul

fabricării 2012, contra plății periodice a ratelor de leasing, obligându-se la sfârșitul

perioadei de leasing să transmită obiectul leasingului în proprietatea reclamantei,

dacă au fost respectate condițiile de plată.

Mai indică reclamanta că, la 24 aprilie 2014, ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL a

înaintat în Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț

și Industrie a RM o cerere privind revendicarea obiectului contractului de leasing și

încasarea datoriilor în sumă de 12746,54 euro, precum și a cheltuielilor suportate, iar

la 24 iunie 2014 părțile au încheiat o tranzacție de împăcare, prin care SRL

”Universal Farm” s-a obligat să achite în beneficiul ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL

1

suma de 17136,38 euro și 17500 lei până la 15 iulie 2014, iar ÎCS ”Raiffeisen

Leasing” SRL s-a obligat să perfecteze și să elibereze SRL ”Universal Farm”, toate

actele translative de proprietate asupra autovehiculului indicat în termen de 5 zile din

momentul achitării sumei indicate în tranzacție.

Astfel, la 24 iunie 2014, SRL ”Universal Farm” a achitat în contul ÎCS ”Raiffeisen

Leasing” SRL suma de 345490,31 lei, convenită prin tranzacția confirmată prin

hotărârea arbitrală nr. 36/270/14 din 25 iunie 2014, motiv pentru care reclamanta,

având convingerea privind dobândirea dreptului de proprietate asupra obiectului

leasingului, a încheiat cu persoana fizică - Purcel Viorel, un contract prealabil de

vânzare-cumpărare nr.1, prin care s-a obligat să încheie contractul de vânzare-

cumpărare a autovehiculului până la 15 iulie 2014 la prețul de 76000 euro, urmând ca

suma de 15000 euro să fie achitată cu titlu de arvună, iar restul sumei după semnarea

contractului de vânzare-cumpărare de bază.

Respectiv, la 27 iunie 2014, cumpărătorul Purcel Viorel a achitat în beneficiul SRL

”Universal Farm” suma de 15000 euro conform ordinului de plată nr. 1, însă deoarece

ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL nu a întocmit actele translative de proprietate,

contractul nu a fost încheiat, iar SRL ”Universal Farm” a fost prejudiciată.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, din 13 noiembrie 2017, s-a

încetat procesul pe capătul de cerere cu privire la obligarea transmiterii actelor

translative de proprietate asupra autovehiculului de model Xxxxx, VIN XXXXX,

motor nr. XXXXX, anul fabricării 2012.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, din 13 noiembrie 2017 cererea

de chemare în judecată depusă de SRL ”Universal Farm” către ÎCS ”Raiffeisen

Leasing” SRL, cu privire la încasarea prejudiciului material, a fost respinsă ca

neîntemeiată.

La 14 decembrie 2017, SRL ”Universal Farm” a contestat cu apel hotărârea primei

instanțe, solicitând casarea acesteia și emiterea unei noi hotărâri, prin care cererea de

chemare în judecată să fie admisă integral.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 02 iulie 2020, a fost admis apelul declarat

de SRL ”Universal Farm” și s-a casat hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

din 13 noiembrie 2017, cu emiterea unei noi hotărâri prin care, cererea de chemare în

judecată depusă de SRL ”Universal Farm” către ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL cu

privire la repararea prejudiciului material a fost admisă parțial. S-a încasat din contul

ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL în beneficiul SRL ”Universal Farm”, prejudiciul

material în forma venitului ratat în sumă de 569820 lei și taxa de stat proporțional

pretențiilor admise în sumă de 17094,60 lei aferentă acțiunii înaintate și 12820,95 lei

aferentă apelului declarat. În rest pretențiile SRL ”Universal Farm” au fost respinse

ca neîntemeiate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a concluzionat că, potrivit tranzacției

încheiate de părțile prezentului proces la 24 iunie 2014, ÎCS ”Raiffeisen Leasing”

SRL urma să întocmească și să transmită apelantei actele translative de proprietate

asupra autovehiculului sus-indicat în termen de 5 zile din data achitării sumelor

vizate în tranzacție, fapt realizat de SRL ”Universal Farm” la 24 iunie 2014, astfel

încât ultima zi lucrătoare la care ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL urma să execute

obligația indicată, a expirat la 01 iulie 2014, însă la materialele cauzei lipsesc probe

ce ar dovedi executarea acestei obligații în termenul stabilit.

De asemenea, instanța de apel a remarcat că potrivit pct.4 al tranzacției sus-

indicate, plățile stabilite prin tranzacția respectivă reprezintă restanța SRL ”Universal

2

Farm” conform contractului de leasing financiar, după achitarea căreia aceasta era

îndreptățită de a dobândi dreptul de proprietate asupra obiectului leasingului

financiar, iar ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL urma să asigure transmiterea acestui

drept.

Mai mult, faptul că SRL ”Universal Farm” nu a solicitat executarea silită a

tranzacției încheiate, nu exclude inacțiunea ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL din

categoria faptelor ilicite admise la executarea actelor juridice, respectiv a

obligațiunilor asumate, în contextul în care buna-credință a debitorului impune

acestuia executarea benevolă a obligațiunilor asumate.

În altă ordine de idei, cu referire la raportul de expertiză judiciară nr. 4/20 din 26

martie 2020, întocmit de biroul individual de expertiză judiciară „Cara Ecaterina”,

instanța de apel a reținut că venitul net ce putea fi obținut de către SRL ”Universal

Farm” din investiția în activitatea de antreprenoriat a sumei de 1448598 lei

(echivalentul a 76000 euro conform contractului prealabil de vânzare-cumpărare sus-

indicat), ce urmau a fi încasate la 15 iulie 2014 din înstrăinarea bunului conform

contractului prealabil nr. 1 din 25 iunie 2014, constituia 569820 lei.

Respectiv, instanța a considerat că suma dată urmează a fi adjudecată din contul

ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL în condițiile în care cauzarea prejudiciului a fost

determinată de inacțiunea ultimei privind transmiterea dreptului de proprietate asupra

obiectului leasingului în termenul indicat.

La 08 iulie 2020, ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL, a contestat cu recurs decizia din

02 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei atacate cu recurs

și emiterea unei noi hotărâri prin care apelul declarat de SRL ”Universal Farm” să fie

respins, cu menținerea hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, din 13

noiembrie 2017.

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat normele

de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante

pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către

participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele

pricinii. Suplimentar, s-au indicat argumente similare celor reflectate în referința la

cererea de apel, accentuându-se faptul că decizia contestată este neîntemeiată.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, este de menționat că, potrivit art.

432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în

drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute de

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Termenul de

2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 02

iulie 2020 și expediată participanților la proces, prin intermediul poștei electronice, la

09 septembrie 2020. (f.d. 48 vol. III)

Astfel, având în vedere cele relatate mai sus, în conformitate cu art. 434 din Codul

de procedură civilă, Colegiul civil constată că recursul declarat împotriva deciziei din

02 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, înregistrat la 08 iulie 2020, a fost declarat în

termen.

3

Prin încheierea Completului Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție din 09 decembrie 2020, recursul declarat

de ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL, a fost considerat admisibil.

La 07 aprilie 2021, avocatul Botnari Andrei, în interesele SRL ”Universal Farm”, a

depus referință la recursul declarat de ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL, solicitând

respingerea cererii de recurs.

Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor

invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și

procedural aplicabile la soluționarea speței date, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursul

declarat de ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL și va casa decizia instanței de apel, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecând

recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate

în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără

a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 din Codul de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) și alin.(3) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral

decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o

singură dată, dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În urma examinării recursului, instanța de recurs emite o decizie care rămâne

irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se consideră a fi emisă din momentul

plasării acesteia pe pagina web a Curții Supreme de Justiție.

Colegiul lărgit constată că, SRL ”Universal Farm” a depus cerere de chemare în

judecată către ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL, concretizată pe parcurs, cu privire la

obligarea transmiterii actelor translative de proprietate asupra autovehiculului de

model Xxxxx, VIN XXXXX, motor nr. XXXXX, anul fabricării 2012, încasarea

prejudiciului material în mărime de 22300 euro, ce constituie echivalentul

devalorizării obiectului contractului de leasing, și a venitului ratat în mărime de

30550 euro, ca urmare a neinvestirii de către reclamantă în activitatea de

antreprenoriat a sumei de 76000 euro, și compensarea cheltuielilor de judecată.

Fiind învestită cu judecarea pricinii în cauză, prin încheierea din 13 noiembrie

2017, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani a încetat procesul pe capătul de cerere cu

privire la obligarea transmiterii actelor translative de proprietate asupra

autovehiculului de model Xxxxx, VIN XXXXX, motor nr. XXXXX, anul fabricării

2012, iar prin hotărârea din 13 noiembrie 2017, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani a

respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de SRL ”Universal

Farm” către ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL, cu privire la încasarea prejudiciului

material.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 02 iulie 2020, a fost admis apelul declarat

de SRL ”Universal Farm” și s-a casat hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

din 13 noiembrie 2017, cu emiterea unei noi hotărâre prin care, cererea de chemare în

judecată depusă de SRL ”Universal Farm” către ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL cu

privire la repararea prejudiciului material a fost admisă parțial. S-a încasat din contul

ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL în beneficiul SRL ”Universal Farm”, prejudiciul

material în forma venitului ratat în sumă de 569820 lei și taxa de stat proporțional

4

pretențiilor admise în sumă de 17094,60 lei aferentă acțiunii înaintate și 12820,95 lei

aferentă apelului declarat. În rest pretențiile SRL ”Universal Farm” au fost respinse

ca neîntemeiate.

Examinând materialele cauzei, Colegiul lărgit constată că la examinarea cererii de

apel, instanța a dat o apreciere eronată argumentelor invocate de către participanții la

proces, circumstanțelor cauzei și probelor anexate la dosar, care sunt importante

pentru soluționarea justă a litigiului, astfel concluziile instanței fiind în contradicție

cu circumstanțele pricinii.

În susținerea concluziei reflectate, instanța de recurs menționează că, deși prin

decizia din 02 iulie 2020, Curtea de Apel Chișinău a ajuns la concluzia încasării din

contul ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL în beneficiul SRL ”Universal Farm”, a

prejudiciului material în forma venitului ratat în sumă de 569820 lei, instanța nu a

argumentat cu suficientă claritate etiologia acestei concluzii.

Astfel, Colegiul lărgit atrage atenția asupra faptului că instanța de apel, s-a bazat

exclusiv pe raportul de expertiză judiciară nr. 4/20 din 26 martie 2020, întocmit de

biroul individual de expertiză judiciară ”Cara Ecaterina”, fără a ține cont de faptul că

potrivit raportului de expertiză judiciară nr.02 din 02 ianuarie 2019, întocmit de

Centrul Național de Expertize Judiciare – expert Vasile Goian: la entitatea SRL

”Universal Farm” nu poate fi calculată valoarea venitului ratat, din lipsa unei

hotărâri judecătorești irevocabile prin care ar fi constatată fapta ilicită a ÎCS

”Raiffeisen Leasing” SRL, din neexecutarea procedurii de executare, de existența

unei datorii a SRL ”Universal Farm” față de ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL și din

lipsa cheltuielilor SRL ”Universal Farm” în tranzacția cu înstrăinarea mijlocului fix.

(f.d.131-136 vol.II)

Totodată, din considerentele că există două rapoarte de expertiză cu două concluzii

diametral opuse, la 12 iunie 2020, ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL a depus o cerere cu

privire la efectuarea expertizei judiciare, economico-financiare în comisie. (f.d.16-18

vol.III)

Cu referire la acest aspect, instanța de recurs remarcă că potrivit prevederilor art.

373 din Codul de procedură civilă, instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel,

ale referințelor și obiecțiilor înaintate, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

ceea ce privește constatarea circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă

instanță, instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în

hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au

importanță pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar și cele prezentate

suplimentar în instanța de apel de către participanții la proces.

De asemenea, conform art.152 alin.(3) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces au dreptul să ia cunoștință de încheierea instanței de judecată

privind efectuarea expertizei, să propună consemnarea în încheierea judecătorească a

unor întrebări asupra cărora expertul urmează să se pronunțe, să înainteze expertului

recuzări, să participe la investigațiile expertului, să ia cunoștință de raportul de

expertiză, să solicite instanței ordonarea efectuării unei expertize judiciare primare,

de bază, individuale, monospecializate sau repetate, suplimentare, în comisie,

complexe și a altor tipuri de expertiză conform legislației.

Conform art.148 alin.(2) din Codul de procedură civilă, asupra efectuării

expertizei, instanța se pronunță printr-o încheiere, care nu poate fi atacată cu recurs.

Respectiv, prin prisma normelor citate supra, instanța de apel urma să se expună

asupra demersului înaintat și, în dependență de circumstanțele elucidate după, să

5

rețină drept probă, acel raport care, după caz, ar corespunde criteriului pertinenței și

concludenței și care, în dependență de cerințele formulate de către apelantă, ar

reflecta situația de fapt a litigiului în cauză.

Cu toate acestea, fără a se expune asupra demersului înaintat și denaturând esența

cererii formulate de ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL, instanța de apel s-a referit în

concluziile sale, la faptul că imposibilitatea expertului (Vasile Goian) de a se expune

pe marginea problemei date, nu-i este imputabilă expertului (Cara Ecaterina), care a

reușit să răspundă la întrebările puse.

Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție conchide că, instanța de apel, nu a înlăturat situația procesuală

creată - existența a două raporturi de expertiză cu concluzii diametral opuse, dar s-a

limitat la aspectele invocate de către SRL ”Universal Farm”, prin prisma raportului

de expertiză nr. 4-20 din 26 martie 2020, întocmit de expertul judiciar Ecaterina Cara.

De asemenea, cu referire la circumstanțele invocate în cererea de recurs, ce țin de

procedura de audiere a explicațiilor participanților la proces, Colegiul lărgit atrage

atenția asupra faptului că cele descrise în procesul-verbal al ședințelor de judecată din

18 iunie 2020 și, respectiv, 02 iulie 2020 (f.d.36-38), nu au putut fi confirmate, or,

CD-ul anexat la materialele dosarului, nu conține nicio înregistrare audio a procesului

de judecată.

În această ordine de idei, se atestă faptul că procedura examinării cauzei în instanța

de apel și audierea participanților la proces a fost una defectuoasă.

Mai mult ca atât, Colegiul lărgit constată că instanța de apel nu a elucidat și nu a

reflectat în concluziile sale, temeinicia calculelor indicate în raportul de expertiză la

care a făcut referire, limitându-se doar la concluziile expertului respectiv.

Cu referire la concluzia instanței de apel despre încasarea prejudiciul material în

forma venitului ratat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție menționează că, pretențiile SRL ”Universal-Farm” se

bazează pe Hotărârea Tribunalului Arbitral al Curții de Arbitraj Comercial

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a RM din 25 iunie 2014, care

însă nu a depus o cerere de eliberare a titlului executoriu pentru executarea silită a

hotărârii arbitrale, deși nu au existat circumstanțe care ar împiedica intimata de a

obține actele translative de proprietate asupra automobilului și a evita prejudicierea sa

în forma venitului ratat.

Respectiv, instanța de apel nu a reținut aspectele elucidate supra, de altfel,

neexecutarea hotărârii arbitrale, nu poate fi imputată comportamentului ÎCS

”Raiffeisen Leasing” SRL, or, prejudiciul material (venitul ratat) suportat de SRL

”Universal-Farm”, a survenit doar din lipsa acțiunilor ultimei în sensul executării

hotărârii judecătorești.

În altă ordine de idei, instanța de recurs conchide că instanța de apel nu a dat

apreciere corespunzătoare circumstanțelor cauzei, ce țin de procedura întocmirii

contractului prealabil de vânzare-cumpărare nr.1 din 25 iunie 2014 încheiat între SRL

”Universal-Farm” și Purcel Viorel, or, la acel moment, intimata avea doar dreptul de

folosință și posesiune asupra bunului care, de altfel, nu poate fi asimilat dreptului de

proprietate și, respectiv, dispoziție asupra mijlocului de transport.

Mai mult ca atât, instanța de apel nu a dat apreciere cererilor (corespondenței f.d.

30, 31 și 32) între SRL “Universal-Farm” și Purcel Viorel, din care reiese că

contractul prealabil de vânzare-cumpărare nr.1 din 25 iunie 2014 a încetat de fapt,

intimata comunicându-i lui Purcel Viorel despre restituirea sumei de 15000 euro și

6

scutirea achitării dublei arvune, iar în confirmarea încetării contractului prealabil

menționat servind și încheierea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 01

septembrie 2015, prin care s-a dispus restituirea cererii de chemare în judecată depusă

de Purcel Viorel împotriva SRL ”Universal-Farm”, intervenient accesoriu ÎCS

”Raiffeisen Leasing” SRL privind încasarea dublei arvune.

În concluzie, instanța de recurs constată că, la data depunerii de către SRL

“Universal-Farm” a cererii de chemare în judecată - 27 octombrie 2015, contractul

prealabil de vânzare-cumpărare nr.1 din 25 iunie 2014, încheiat între SRL

”Universal-Farm” și Purcel Viorel, era caduc, neavând putere juridică, neproducând

careva efecte în trecut și viitor, iar drept consecință, reținerea acestui act drept probă

concludentă la calcularea venitului ratat, este irelevantă, inclusiv prin faptul că la

momentul semnării contractului prealabil de vânzare-cumpărare, SRL ”Universal-

Farm”, nu avea dreptul de a vinde un bun care încă nici nu-i aparținea de drept, sau

de a-și asuma obligația de înstrăinare a acestuia.

Sub acest aspect, Colegiul lărgit reține că dreptul la un proces echitabil, garantat de

art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, prezumă dreptul la o hotărâre motivată. Motivarea este o parte a

hotărârii în care instanța judecătorească în mod obligatoriu își expune concluziile

formulate în privința cauzei deferite spre soluționare.

Conform unei jurisprudențe constante degajate de Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, pronunțarea de către instanțele judecătorești a unor hotărâri motivate

constituie una dintre garanțiile dreptului fundamental la un proces echitabil și acesta

presupune obligațiunea instanței judecătorești de a se expune în hotărâri asupra

tuturor cerințelor acțiunii, precum și, argumentelor invocate de către părți întru

admiterea sau respingerea acestora (cauza Garcia Ruiz vs. Spania, hotărârea din 21

ianuarie 1999).

Se reține că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să

fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres la

toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce, în speță, lipsește. Or,

principiul procesului echitabil reclamă că hotărârea să fie motivată, justițiabilul având

posibilitatea să cunoască motivele care l-au făcut pe judecător să adopte una sau altă

soluție și să le conteste dacă sistemul prevedea o cale de atac împotriva acestei

hotărâri, lipsa motivării unei decizii judiciare, pune în pericol dreptul la un proces

echitabil (cauza Kaufman vs. Belgia, 1986).

Astfel, instanțele judecătorești sunt obligate să-și motiveze soluțiile și concluziile,

să furnizeze toate răspunsurile la întrebările care sunt pertinente pentru rezultatul

procesului și necesită un răspuns special în hotărâre. În cazul în care instanța de

judecată se abține de a da un răspuns special și explicit în cele mai importante

întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o posibilitatea de a ști dacă acest mijloc

de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a art. 6§1

din CEDO (Hiro Balani vs Spania, 1994).

Ca urmare, instanța de recurs este în imposibilitate de a da o apreciere corectă și

justă cazului supus judecării, or, în condițiile când instanța de apel nu a dat o

apreciere corespunzătoare probelor prezentate de către participanții la proces și a

omis să se expună asupra argumentelor și cerințelor formulate, oferind în decizie

explicații insuficiente pentru menținerea concluziei sale, instanța este în

imposibilitate de a verifica corectitudinea aplicării de către instanța de apel a cadrului

legal.

7

Potrivit art. 130 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească

apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală,

completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul și

interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.

Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție conchide că instanța de apel urma să constate și să elucideze pe

deplin circumstanțele cauzei și probele prezentate în cest sens, să le examineze și să

le dea o apreciere în cumul, reflectând în decizie motivele concluziilor sale privind

admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea preferinței

unor probe față de celelalte, așa cum prevede alin. (4) al art. 130 din Codul de

procedură civilă, cu respectarea principiului contradictorialității.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că s-a constatat o eroare

judiciară, care nu poate fi corectată de către instanța de recurs, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a casa integral decizia instanței de apel și de a trimite prezenta cauză

civilă spre rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

La judecarea pricinii, instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate,

creând condiții obiective și reale participanților la proces și judecând pricina, să emită

o hotărâre întemeiată și legală, reieșind din toate circumstanțele reale și esențiale ale

pricinii. De asemenea, instanța urmează să indice cu suficientă claritate motivele

pentru care acceptă sau respinge probele prezentate de către participanții la proces,

dându-le o apreciere corespunzătoare, precum și să se expună asupra tuturor

argumentelor și cerințelor formulate de către toți participanții la proces.

Având în vedere cele expuse și în conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul

de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de ÎCS ”Raiffeisen Leasing” SRL.

Se casează decizia Curții de Apel Chișinău din 02 iulie 2020, în cauza civilă la

cererea de chemare în judecată depusă de SRL ”Universal Farm” către ÎCS

”Raiffeisen Leasing” SRL, cu privire la încasarea prejudiciului material, și se remite

pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

Judecătorul Svetlana Filincova

Judecători Ala Cobăneanu

Galina Stratulat

Dumitru Mardari

Mariana Pitic

8