2rac-331/18 — declararea nulității tranzacției și repunerea părților în poziția inițială

2rac-331/18 — declararea nulității tranzacției și repunerea părților în poziția inițială (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2rac-331/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (Olga Ionașcu)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Ana Panov, Vitalie Cotorobai, Marina Anton)

ÎNCHEIERE

24 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

întreprinderea cu capital străin „Raiffeisen Leasing” societate cu răspundere

limitată,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

întreprinderea cu capital străin „Raiffeisen Leasing” societate cu răspundere

limitată împotriva societății cu răspundere limitată „Universal-farm” cu privire la

declararea nulității tranzacției de împăcare și repunerea părților în poziție inițială,

împotriva deciziei din 03 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de întreprinderea cu capital străin „Raiffeisen Leasing”

societate cu răspundere limitată și s-a menținut hotărârea din 10 august 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, prin care s-a respins acțiunea depusă de

întreprinderea cu capital străin „Raiffeisen Leasing” societate cu răspundere

limitată,

constată:

La 22 august 2015, întreprinderea cu capital străin „Raiffeisen Leasing”

societate cu răspundere limitată (denumirea prescurtată ÎCS „Raiffeisen

Leasing” SRL), reprezentată de avocatul Domnița Pagoni, a depus cerere de

chemare în judecată împotriva societății cu răspundere limitată „Universal-farm”

(denumirea prescurtată SRL „Universal-farm”) cu privire la declararea nulității

tranzacției de împăcare și repunerea părților în poziție inițială.

În motivarea acțiunii a menționat că, la 27 noiembrie 2012, între

ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL, în calitate de finanțator, și SRL „Universal-

farm”, în calitate de utilizator, a fost încheiat contractul de leasing financiar

nr. 865/CLF, prin care finanțatorul a transmis utilizatorului dreptul de folosință

asupra autovehiculului de model Porsche Panamera, VIN-

WPP0ZZZ97ZDL020372, motor CRC081324, anul fabricării 2012, contra plății

periodice a ratei de leasing pe un termen de 24 luni, cu graficul de achitare pentru

perioada 31 decembrie 2012 – 30 noiembrie 2014.

1

În legătură cu neexecutarea de către SRL „Universal-farm” a obligațiunilor

contractuale, și anume neefectuarea plăților și acumularea unor restanțe

considerabile, la 24 aprilie 2014, ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL a depus la

Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie a Republicii Moldova cerere de arbitrare, prin care a solicitat plata

datoriei pecuniare în mărime de 12 746,54 de euro, cheltuielilor arbitrale în sumă

de 17 500 de lei, precum și revendicarea din posesia SRL „Universal-farm” a

obiectului contractului de leasing, cu valoarea rămasă de 17 875 de euro, pentru a

fi transmis proprietarului ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL.

Prin scrisoarea cu nr. de ieșire 287 din 02 iunie 2014, ÎCS ,,Raiffeisen

Leasing” SRL a acceptat oferta SRL „Universal-farm” de a încheia tranzacție de

împăcare, propunându-i debitorului să înceteze definitiv raporturile contractuale,

prin achitarea integrală a datoriei din contractul de leasing în cuantum de 37 279

de euro.

Astfel, la 24 iunie 2014, între ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL și

SRL „Universal-farm” a fost încheiat tranzacție de împăcare, conform căreia:

- părțile convin, recunosc și acceptă că datoria cu scadentă expirată a

pârâtului față de reclamant pe contractul nr. 865/CLF de leasing financiar a

unei unități de transport din 27 noiembrie 2012, la data de 24 iunie 2014

constituie în total suma de 17 136,38 de euro și 17 500 de lei, fiind

compusă inclusiv din 11 758,78 de euro cote din valoarea de intrare; 1 375

de euro dobândă de leasing; 2 798,46 de euro penalitate de întârziere; 1 326

de euro asigurarea CASCO și 17 500 de lei cheltuieli de arbitraj.

- termenul limită de achitare/scadența a sumelor indicate în p.1.1. din

condițiile tranzacției fiind data de 15 iulie 2014, inclusiv, iar sumele

indicate vor fi majorate cu dobândă și penalități calculate conform

contractului de leasing până la termenul limită de achitare, astfel, suma

totală care urma a fi achitată pentru data de 15 iulie 2014 constituind

20 523,32 de euro și 17 500 de lei.

- după confirmarea tranzacției, prin hotărâre arbitrală, pârâtul va menține

posesia și folosința cu bună credință asupra autovehiculului. În cazul în

care „condițiile tranzacției” vor fi executate de către pârât corect în termen

și integral, SRL „Universal-farm” va fi în drept să pretindă înregistrarea

dreptului de proprietate asupra autovehiculului, iar ÎCS ,,Raiffeisen

Leasing” SRL va fi obligat să perfecteze și să elibereze toate actele

translative de proprietate, în termen de 5 zile lucrătoare, din momentul

achitării integrale de către pârât a sumelor conform tranzacției.

- în cazul în care pârâtul se va eschiva de la efectuarea plăților conform

prezentei tranzacții, și/sau va comite tergiversări și încălcări în respectarea

termenelor de achitare stabilite în tranzacție, și/sau pârâtul va comite

încălcarea a măcar unei din clauzele prezentei tranzacții, reclamantul fără a

fi obligat să dea termen de grație sau să prelungească termenele de achitare

stabilite în prezenta tranzacție, indiferent de achitările ulterioare efectuate

de pârât, va fi în drept în mod incontestabil să declare scadente sumele

datorate și de a se adresa în instanța competentă cu cerere de eliberare a

titlului executoriu, în urma căreia instanța va dispune în titlu executoriu

admiterea integrală a cerințelor reclamantului după cum urmează:

2

a) a transmite în posesia ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL autovehiculul

obiect al contractului leasing;

b) a autoriza pătrunderea forțată a executorului judecătoresc pe

proprietatea pârâtului sau alte locuri de păstrare a autovehiculului obiect

al contractului leasing;

c) a încasa din contul pârâtului în beneficiul ÎCS ,,Raiffeisen

Leasing” SRL toate datoriile și penalitățile calculate conform

contractului de leasing și Legii cu privire la leasing, care vor fi expuse

în cererea reclamantului privind eliberarea titlului executoriu;

d) a încasa din contul pârâtului în beneficiul ÎCS ,,Raiffeisen

Leasing” SRL cheltuielile de arbitraj în sumă de 17 500 de lei;

e) a încasa penalitate în valoare de 0,25 % pentru fiecare zi de întârziere

din suma datorată calculată la data emiterii titlului executoriu”.

Prin hotărârea 36/270/14 din 25 iunie 2014 a Tribunalului Arbitral al Curții

de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

Republicii Moldova, a fost confirmată tranzacția de împăcare încheiată la 24

iunie 2014 între ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL și SRL ,,Universal-farm”.

Deopotrivă, reclamanta a remarcat că, la 24 iunie 2014, SRL ,,Universal-

farm” a achitat către ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL suma de 345 490,31 de lei,

ce reprezintă echivalentul a sumei de 17 136,38 de euro și 17 500 de lei.

Totodată, la 14 iulie 2014, SRL ,,Universal-farm” a expediat în adresa

ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL o cerere, prin care a solicitat transmiterea actelor

de proprietate, motivând că a executat complet și integral tranzacția de împăcare.

Însă, prin răspunsul nr. 449 din 17 iulie 2014, ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL, a

informat pârâtul despre faptul că nu au fost executate toate condițiile tranzacției,

deoarece la 17 iulie 2014, suma totală care urmează a fi achitată în scopul

răscumpărării obiectului leasingului constituie 16 317 euro.

Astfel, întrucât debitorul a refuzat să achite sumele restante confirm

tranzacției de împăcare, la 30 septembrie 2014, ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL, în

numele căreia a acționat directorul risc – Elena Usova, a depus la Curtea de

Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

Republicii Moldova cerere de arbitrare către SRL ,,Universal-farm”, prin care a

solicitat încasarea datoriilor pecuniare în mărime de 17 272,59 de euro, deoarece

nu a fost executată tranzacția de împăcare confirmată prin hotărârea arbitrală din

25 iunie 2014.

Prin hotărârea nr. 55/289/14 din 18 decembrie 2014 a Curții de Arbitraj s-a

încasat de la SRL ,,Universal-farm” în beneficiul ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL

suma de 17 272,32 de euro, cu titlu de datorie pecuniară și suma de 9 900 de lei

cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Prin încheierea din 05 februarie 2015 a Judecătoriei Comerciale de

Circumscripție, menținută prin decizia din 21 mai 2015 a Curții de Apel

Chișinău, a fost admisă cererea ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL privind eliberarea

titlului de executare silită a hotărârii arbitrale nr. 55/289/14 din 18 decembrie

2014.

Ulterior, prin încheierea nr. 2c-69/15 din 05 octombrie 2015 a Judecătoriei

Comerciale de Circumscripție, menținută prin decizia din 22 decembrie 2015 a

Curții de Apel Chișinău, s-a desființat hotărârea arbitrală nr. 55/289/14 din 18

3

decembrie 2014, pe motiv că persoană care a semnat cererea de arbitraj, la caz

Elena Usova, nu a prezentat dovada împuternicirilor sale.

Reclamanta a invocat că în consolidarea soluției sale, Curtea de Apel

Chișinău a reținut că cererea de arbitraj a fost semnată de persoane

neîmputernicite, și anume directorul risc –Elena Usova și directorul financiar –

Andrei Plămădeală, în timp ce administrator și conducător al ÎCS ,,Raiffeisen

Leasing” SRL este directorul general – Cornelia Cozlovschi, circumstanță

confirmată de părțile litigante. Astfel, instanța de recurs a notat că în cererea de

arbitraj este menționat faptul că la cerere se anexează copia procurii nr.20/14 din

29 ianuarie 2014, care a fost eliberată lui Ghenadie Pântea, acesta însă nefiind

unul din semnatarii cererii de arbitraj. Or, cererea de arbitraj a fost semnată de

directorul risc – Elena Usova și director financiar – Andrei Plămădeală în baza

procurii nr. 12 din 25 septembrie 2014, prin care ultimii nu au fost împuterniciți

cu dreptul de semna și depune cereri în arbitraj, în sensul conferit de art. 75, 80-

81 din Codul de procedură civilă.

În această ordine de idei, reclamanta a notat că și tranzacția de împăcare a

fost încheiată și semnată de către aceleași persoane care au semnat și cererea de

arbitraj, în a cărui temei a fost emisă hotărârea arbitrală din 18 decembrie 2014,

ulterior desființată. Prin urmare, se deduce că aceștia nu erau în drept nici să

semneze sau să negocieze tranzacții de împăcare, în numele ÎCS ,,Raiffeisen

Leasing” SRL.

În acest sens, a invocat că tranzacția de împăcare din 24 iunie 2014 încheiată

între SRL ,,Universal-farm” și ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL a fost semnată din

partea întreprinderii reclamante de către persoane neîmputernicite. Or, conform

actelor de constituire ale ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL, precum rezultă și din

Registrul de stat al persoanelor juridice, începând cu anul 2009 și până la ziua

depunerii cererii de chemare în judecată, administrator al ÎCS ,,Raiffeisen

Leasing” SRL a fost și este Cornelia Cozlovschi.

Cu referire la împuternicirile Elenei Usova, reclamanta a menționat că în

textul tranzacției s-a indicat că prima acționează în baza procurii nr. 10 din 16

iunie 2014, fiind investită cu dreptul de a reprezenta ÎCS ,,Raiffeisen

Leasing” SRL în relații cu terții, la negocierea acordurilor și contractelor; și de a

semna din numele directorului general al ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL orice

documente, inclusiv cele ce țin de relațiile cu terții, cât și cele interne, de

administrare a întreprinderi, dreptul de semnare ale cărora sunt atribuite

directorului general prin Lege, Act de constituire și documente interne ale

ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL. Procura nominalizată fiind valabilă pentru

perioada 16 iunie 2014 – 27 iunie 2014.

La caz, reclamanta a evocat faptul că prin ordinul nr. 19 emis la 06 iunie

2014 de administrația ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL, d-nei Cornelia Cozlovschi

i-a fost acordat concediu anual de odihnă cu o durată de 21 de zile, începând cu

data de 09 iunie 2014 și până la 29 iunie 2014. Astfel, în ziua semnării tranzacției

de împăcare, la 24 iunie 2014, aceasta s-a aflat în concediu anual de odihnă.

De asemenea, a opinat că în condițiile în care Elena Usova a acționat în bază

de procură, iar Plămădeală Andrei în baza actului de constituire, cu dreptul de a

reprezenta compania în relațiile cu terții, și întrucât procura în esență constituie

un mandat, speței îi sunt incidente prevederile referitoare la mandat, și anume

art. 1032 și art. 1034 din Codul civil, apreciind astfel că Elena Usova a semnat

4

tranzacția de împăcare – act juridic reglementat de prevederile art. 1331-1338 din

Codul civil, care poate fi declarată nulă pentru temeiurile generale de nulitate a

actelor juridice, iar excepție în acest sens fiind eroarea de drept.

În opinia reclamantei, împuternicirea Elenei Usova cu dreptul de a încheia și

semna în numele societății tranzacție de împăcare urma a fi indicat expres în

procura nr. 10 din 16 iunie 2014, în caz contrar survenind sancțiunea de nulitate a

acesteia.

Suplimentar, ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL a invocat că procesul arbitral

SRL „Universal-farm” a fost reprezentată de către Andrei Botnari, în temeiul

procurii nr. 23 din 01 aprilie 2012, valabilă pe un termen de 3 ani pentru instanțe

judecătorești, însă nu și în instanța arbitrală. La fel, și semnătura

administratorului SRL „Universal-farm” Viorica Melnic, aplicată pe această

procură, vădit nu corespunde celei aplicate în tranzacția de împăcare, ceea ce

denotă că procura pe numele lui Andrei Botnari este semnată din numele

SRL „Universal-Farm” de către o altă persoană, decât administratorul

SRL „Universal-farm” – Viorica Melnic.

În această ordine de idei, ÎCS „Raiffeisen Leasing” SRL a solicitat

constatarea și declararea nulității tranzacției de împăcare, încheiată la 24 iunie

2014 între ÎCS „Raiffeisen Leasing” SRL și SRL „Universal-farm”.

Prin hotărârea din 10 august 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

(f.d. 102, 106-118) acțiunea depusă de ÎCS „Raiffeisen Leasing” SRL a fost

respinsă.

Prin decizia din 03 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 146, 147-160), a

fost respins apelul declarat de ÎCS „Raiffeisen Leasing” SRL și s-a menținut

hotărârea din 10 august 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Prima instanță și instanța de apel și-au întemeiat soluțiile adoptate pe

dispozițiile art. 55 alin. (1), art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1), art. 61, art. 63 alin. (1),

(3) și (5), art. 66, art. 67 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), art. 217 alin. (1)-(3), art. 220

alin. (1) și (2), art. 226, art. 249 alin. (1) din Codul civil; art. 74 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 135 din 14 iunie 2007 privind societățile cu răspundere limitată; art. 6

alin. (1) din Legea cu privire la registre; art. 81 și art. 123 alin. (2) din Codul de

procedură civilă.

În consolidarea soluțiilor sale, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, și

Curtea de Apel Chișinău au reținut că, situația de fapt invocată de reclamantă nu se

referă la consimțământul tranzacției nulitatea căreia se solicită de către

ÎCS „Raiffeisen Leasing” SRL, ci la lipsa împuternicirilor, în conformitate cu

art. 81 din Codul de procedură civilă, ale Elenei Usova de a reprezenta societatea

la încheierea acestei tranzacții.

În acest sens, însă, instanțele de fond au conchis că încălcarea dispoziției

legale pretinse de reclamantă nu are relevanță la situația din speță, deoarece această

normă imperativă reglementează aspecte ce țin de împuternicirile reprezentantului

în instanța de judecată.

Astfel, s-a ajuns la concluzia că, situației în care se pretinde declararea

nulității unui act juridic încheiat cu depășirea împuternicirilor sau în lipsa acestor

împuterniciri, îi sunt incidente dispozițiile art. 226 din Codul civil, și nicidecum

art. 81 din Codul de procedură civilă.

Subsecvent, în partea nulității invocate în speță, instanțele inferioare au

constatat că tranzacția a fost negociată și semnată din partea ÎCS „Raiffeisen

5

Leasing” SRL de către două persoane: directorul risc – Elena Usova și directorul

financiar – Andrei Plămădeală.

În acest sens, s-a reținut că și Elena Usova, și Andrei Plămădeală, au acționat

în numele ÎCS „Raiffeisen Leasing” SRL atât în baza actelor de constituire a

întreprinderii, cât și în baza procurii nr. 10 din 16 iunie2014 – întocmită pe numele

Elenei Usova, și respectiv procurii nr. 20/14 din 29 ianuarie 2014 – întocmită pe

numele Andrei Plămădeală. Totodată, semnăturile acestora au fost autentificate

prin aplicarea ștampilei ÎCS „Raiffeisen Leasing” SRL.

Deopotrivă, s-a remarcat și faptul că în cazul dedus judecății, nu poate fi

constatată nulitatea tranzacției din 24 iunie 2014, dat fiind că în sensul art. 226 din

Codul civil, un act juridic poate fi declarat nul pe motivul lipsei împuternicirilor

doar în cazul în care se demonstrează că cealaltă parte a știut sau trebuia să știe

despre limitări, condiție care nu este întrunită în speță.

Mai mult decât atât, ÎCS „Raiffeisen Leasing” SRL a săvârșit un șir de acțiuni

care certifică faptul că aceasta recunoaște și confirmă încheierea acestui act juridic,

și anume acceptarea plăților conform acestei tranzacției. Astfel, circumstanța dată

reliefează că tranzacția a fost încheiată cu scopul de a produce efecte juridice.

La 28 iunie 2018, ÎCS „Raiffeisen Leasing” SRL a declarat recurs împotriva

deciziei din 03 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 164-171 recto-verso).

În motivarea recursului a invocat că instanța de apel nu a aplicat legea care

trebuia să fie aplicată și a interpretat în mod eronat legea.

În acest sens, recurenta a menționat că instanța de apel eronat a ajuns la

concluzia că prevederile art. 81 din Codul de procedură civilă nu sunt incidente la

încheierea unei tranzacții într-un proces arbitral, deoarece această normă vizează

împuternicirile de reprezentare întru-un proces de judecată, iar tranzacția a fost

încheiată în ordine extrajudiciară. Or, această concluzie contravine dispozițiilor

art. 28 alin. (6) din Legea nr. 23-XVI din 22 februarie 2008 cu privire la arbitraj,

care statuează că hotărârea arbitrală remisă părților are efectele unei hotărâri

judecătorești definitive.

Astfel, recurenta a considerat că este eronată concluzia instanței de apel

precum că tranzacția într-un proces arbitral reprezintă un contract civil, care poate

fi negociat și semnat doar cu respectarea normelor legii materiale. Or, legalitatea

unei tranzacții judiciare, care „termină un proces început” trebuie să corespundă

atât exigențelor legislației materiale, cerințelor valabilității unui contract civil, cât

și exigențelor imperative stabilite de legislația procesuală, la caz art. 81 din Codul

de procedură civilă.

În această ordine de idei, recurenta a remarcat că, nici Elena Usova, nici

Andrei Plămădeală, care au semnat tranzacția de împăcare în numele său, de facto

nu dispuneau de aceste drepturi judiciar-procesuale speciale, unicul reprezentant

din partea ÎCS „Raiffeisen Leasing” SRL care dispunea de împuterniciri judiciar-

procesuale, dar fără drepturi speciale, era juristul companiei – Ghenadie Pîntea,

în baza procurii nr.20/14 din 29 ianuarie 2014, care însă nu a semnat această

tranzacție de împăcare.

De asemenea, recurenta a opinat ca fiind greșit aplicate în speță prevederile

art. 249 alin. (1) din Codul civil, deoarece la aplicarea acestei norme, instanța de

apel nu a luat în considerare faptul că orice plată efectuată de către

SRL „Universal-farm” în contul ÎCS „Raiffeisen Leasing” SRL este calificată ca

6

închidere a datoriei existente pe contractul de leasing, indiferent dacă a fost sau

nu încheiată tranzacție de împăcare.

Recurenta ÎCS „Raiffeisen Leasing” SRL a solicitat admiterea recursului și

casarea deciziei din 03 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 10

august 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cu pronunțarea unei hotărâri

noi, prin care să fie admisă acțiunea depusă de ÎCS „Raiffeisen Leasing” SRL și

declarată nulă tranzacția de împăcare încheiată la 24 iunie 2014 între

ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL și SRL ,,Universal-farm”.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

7

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Prin prisma art. 434 în alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Astfel, instanța de recurs atestă că, în speță, calea de atac a fost demarată în

interiorul termenului legal, deoarece decizia recurată a instanței de apel datează cu

03 mai 2018, iar cererea de recurs a fost depusă la 28 iunie 2018 (f.d. 164).

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și

temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările

recurentului, propunerile respective.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depusă de ÎCS ,,Raiffeisen

Leasing” SRL, completul de admisibilitate evocă faptul că argumentele invocate în

recurs, în esența lor, sunt similare alegațiilor inserate în cererea de apel motivată

(f.d. 127-135 recto-verso). Astfel se deduce că cererea de recurs de facto este o

transpunere a motivelor din cererea de apel. Prin urmare, acestea nu pot fi reținute

de către completul de admisibilitate, deoarece recursul împotriva deciziei instanței

de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de

dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurenta nu a evidențiat în

cererea de recurs formulată memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate,

limitându-se doar la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în

ordine de apel.

Or, în acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla

expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului

cu indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea

lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul

de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din

punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent,

recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a

dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate

instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și

indicarea probelor pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o

motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera

nelegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate

în cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386

8

alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu

se regăsesc în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului. Ba mai

mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța de

apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile

de rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL nu a invocat niciun

argument plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel.

Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de

conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de

instanțele inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de ÎCS ,,Raiffeisen

Leasing” SRL nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări

esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de

drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind

lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din

decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a

fost depusă după ce ÎCS ,,Raiffeisen Leasing” SRL a avut posibilitatea de a fi

auzită de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de întreprinderea cu capital străin „Raiffeisen Leasing” societate

cu răspundere limitată împotriva deciziei din 03 mai 2018 a Curții de Apel

Chișinău, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind

inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

9

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de întreprinderea cu capital străin

„Raiffeisen Leasing” societate cu răspundere limitată, împotriva deciziei din 03

mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza civilă intentată la cererea de

chemare în judecată depusă de întreprinderea cu capital străin „Raiffeisen

Leasing” societate cu răspundere limitată împotriva societății cu răspundere

limitată „Universal-farm” cu privire la declararea nulității tranzacției de împăcare

și repunerea părților în poziție inițială.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

10