2rc-29/21 — cu privire la incasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la incasarea datoriei
- Temei legal
- Restituirea cererii de apel
2rc-29/21 — cu privire la incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2rc-29/21 Prima instanță: Judecătoria Ungheni (jud. V. Șchiopu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, I. Dutca, V. Cotorobai) DECIZIE 7 aprilie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic examinând recursul declarat de Primăria municipiului Ungheni în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Litarcom” împotriva Primăriei municipiului Ungheni cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată împotriva încheierii din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită cererea de apel declarată de Primăria municipiului Ungheni, reprezentată de avocatul Maria Malanciuc ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel constată: La 16 mai 2019, SRL „Litarcom” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei municipiului Ungheni cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.
Întemeindu-și pretențiile în baza dispozițiilor art. 166, 167, 175, 174 CPC, art. 1352-1374 Cod civil, a solicitat admiterea acțiunii, încasarea din contul Primăriei municipiului Ungheni a sumei de 254 004,20 de lei cu titlu de datorie, precum și a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 30 iunie 2020 a Judecătoriei Ungheni, a fost admisă acțiunea integral. Au fost încasate de la Primăria municipiului Ungheni în beneficiul SRL „Litarcom” datoria în baza contractului de antrepriză nr. 243 din 11 decembrie 2013 în mărime de 254 004,20 de lei, dobânda de întârziere în mărime de 136 389,81 de lei și cheltuielile de judecată în mărime de 11 713 de lei, iar în total suma de 402 107,01 de lei.
La 9 iulie 2020, Primăria municipiului Ungheni, reprezentată de avocatul Maria Malanciuc a declarat apel împotriva hotărârii din 30 iunie 2020 a 1 Judecătoriei Ungheni, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii contestate și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. Prin încheierea din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel declarată de Primăria municipiului Ungheni, reprezentată de avocatul Maria Malanciuc ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel.
La 28 ianuarie 2021, prin intermediul poștei electronice și ulterior, la 1 februarie 2021, Primăria municipiului Ungheni a declarat recurs împotriva încheierii din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia și casarea încheierii recurate.c În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerând că a fost restituită neîntemeiat cererea de apel depusă de avocatul Maria Malanciuc din numele Primăriei municipiului Ungheni, or Primăria municipiului Ungheni a încheiat un contract de reprezentare a intereselor în cauza civilă, fiind semnat mandatul avocațional de viceprimarul Vera Poia și aplicată ștampila instituției. Totodată, a obiectat că instanța de apel neîntemeiat a menționat că nu a fost indicată (demonstrată) funcția persoanei care a semnat mandatul avocațial, deoarece numele și funcția persoanei respective este o informație publică, plasată pe pagina web a Primăriei municipiului Ungheni.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. La materialele dosarului lipsesc probe care ar confirma expedierea copiei încheierii recurate în adresa recurentei. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 1 februarie 2021 în termenul legal. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis cu casarea încheierii instanței de apel și restituirea cauzei spre rejudecare din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare problema soluționată prin încheierea casată.
Din materialele dosarului se constată că la 9 iulie 2020, Primăria municipiului Ungheni, reprezentată de avocatul Maria Malanciuc a declarat apel împotriva hotărârii din 30 iunie 2020 a Judecătoriei Ungheni, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii contestate și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii (f. d. 200). 2 Este cert și faptul că prin încheierea din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel declarată de Primăria municipiului Ungheni, reprezentată de avocatul Maria Malanciuc ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel (f. d. 223-226). La adoptarea acestei soluții, instanța de apel și-a întemeiat concluziile pe prevederile art. 369 alin. (1) lit. d) CPC, care stipulează că instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă cererea de apel a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii menționate în raport cu criticele formulate în recurs și materialele cauzei, coroborat cu normele de drept material și procedural aplicabile raportului juridic litigios, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat, iar încheierea contestată neîntemeiată, pasibilă de casare. În conformitate cu prevederile art. 365 alin. (3) CPC, cererea de apel se semnează de apelant sau de reprezentantul său. În ultimul caz, la cerere se anexează documentul, legalizat în modul stabilit, care certifică împuternicirile reprezentantului dacă în dosar lipsește o astfel de împuternicire.
Potrivit prevederilor art. 75 alin. (2) CPC, procesele persoanelor juridice se susțin în instanță de judecată de către organele lor de administrare, care acționează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum și de către alți angajați împuterniciți ai persoanei juridice, de către avocați sau avocați stagiari. În conformitate cu prevederile art. 80 alin. (1), (3), (4) CPC, împuternicirile persoanei juridice trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată și legalizată în modul stabilit de lege. Procurile eliberate în numele persoanei juridice conform actelor de constituire se semnează de către administrator sau de către altă persoană împuternicită.
Valabilitatea procurii care confirmă împuternicirile reprezentantului în instanță de judecată încetează în temeiul art.255 din Codul civil. Conform alineatului 7 al aceluiași articol, împuternicirile date avocatului sau avocatului stagiar se atestă printr-un mandat, eliberat de reprezentat și certificat de avocat.
În același timp, art. 81 CPC stabilește că împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepția dreptului de a semna cererea și de a o depune în judecată, de a recurge la arbitraj pentru soluționarea litigiului, de a renunța total sau parțial la pretențiile din acțiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenții, de a modifica temeiul sau obiectul acțiunii, de a o recunoaște, de a recurge la mediere, de a încheia tranzacții, de a intenta acțiune reconvențională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărârea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amâna sau eșalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărârii judecătorești, drept care trebuie menționat expres, sub sancțiunea nulității, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.
3 Conform pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 158 din 28 februarie 2013 cu privire la aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al avocatului stagiar, formularul mandatului avocatului și al avocatului stagiar sunt documente de strictă evidență, care confirmă împuternicirile acestora. Iar conform pct. 6 subpct. 2 din aceiași hotărâre, pe verso-ul mandatului se inserează împuternicirile avocatului, numele și prenumele clientului, semnătura clientului sau, după caz, a avocatului.
Prin prisma acestor prevederi legale, la caz, se constată că soluția instanței de apel cu privire la restituirea cererii de apel depusă de Primăria municipiului Ungheni, reprezentată de avocatul Maria Malanciuc, pe motiv că pe partea verso a mandatului avocațial în calitate de „client” figurează Vera Poia, care a semnat mandatul, însă în mandat nu este specificată funcția persoanei care a semnat mandatul și împuternicirile acesteia, fiind doar o inscripție scrisă cu creionul „viceprimar”, nu poate fi menținută, acțiunile instanței de apel urmând a fi apreciate ca un formalism excesiv, care îngrădește accesul justițiabililor la justiție.
Or, potrivit informației plasată pe pagina web a Primăriei municipiului Ungheni, se atestă că Vera Poia deține calitatea de viceprimar al municipiului Ungheni din luna decembrie 2019, drept urmare, faptul că nu este indicată funcția acesteia odată cu semnarea mandatului avocațial din numele Primăria municipiului Ungheni este o formalitate, ce nu poate fi pusă la baza restituirii cererii de apel. Mai cu seamă că semnătura Verei Poia pe mandatul avocațional este parafată cu ștampila Primăriei municipiului Ungheni.
În același timp, pornind de la criticile recurentei invocate în cererea de recurs în sensul că Primăria municipiului Ungheni a încheiat un contract de reprezentare a intereselor în cauza civilă, mandatul avocațial fiind semnat de viceprimarul Vera Poia și aplicată ștampila instituției, fapt constatat cu certitudine și de instanța de recurs, este de menționat că, potrivit art. 29 alin. (1) lit. d) și n) din Legea nr. 436- XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală, primarul exercită în teritoriul administrat următoarele atribuții de bază: d) stabilește atribuțiile viceprimarului (viceprimarilor); n) reprezintă colectivitatea locală în relațiile cu alte autorități publice, persoane fizice sau juridice din țară sau din străinătate, precum și în instanțele judecătorești, în condițiile legii.
Așadar, prin prisma prevederilor legale enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că la caz urma a fi verificat și constatat dacă la 2 martie 2020, data semnării mandatului seria MA nr. 1409606 eliberat avocatului Maria Malanciuc, Vera Poia, în calitatea sa de viceprimar al municipiului Ungheni, a avut împuterniciri, stabilite de primarul municipiului Ungheni de a încheia contract de asistență juridică cu un avocat în interesele Primăriei municipiului Ungheni, precum și de a semna mandatul avocațional, or la materialele dosarului astfel de probe lipsesc. Față de cele ce preced, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul declarat de Primăria municipiului Ungheni, de a casa încheierea instanței de apel 4 din 6 octombrie 2020 și de restituire a cauza spre rejudecare în instanța de apel de la etapa primirii cererii de apel.
Or, dreptul la o cale de atac este consfințit și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care, în jurisprudența sa constantă a reiterat că articolul 6 §1 din Convenție nu garantează dreptul la apel asupra unei hotărâri de primă instanță, cu toate acestea, atunci când dreptul intern prevede un drept la apel, procedura respectivă va fi examinată ca o extensiune a procesului de judecată și, prin urmare, va constitui un drept garantat de articolul 6 din Convenție. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se admite recursul declarat de Primăria municipiului Ungheni.
Se casează încheierea din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Litarcom” împotriva Primăriei municipiului Ungheni cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată, cu restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău de la etapa primirii cererii de apel. Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.