3ra-12/21 — restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului pentru absenta fortată de la muncă

3ra-12/21 — restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului pentru absenta fortată de la muncă (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

dosarul nr. 3ra-12/21

prima instanță: Godorogea Sergiu

instanța de apel: Gheorghieș Alexandru, Toderaș Aurelia, Bejenaru Eugeniu

Î N C H E I E R E

17 martie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președinte, judecătorul Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Guzun Ion

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Serviciul Vamal

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată

depusă de către Stan Valeriu împotriva Serviciului Vamal cu privire la anularea

ordinului, restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului mediu pentru absența

forțată de la muncă și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 23 iunie 2020, prin care a fost casată

integral hotărârea Judecătoriei Drochia (sediul Rîșcani) din 03 iulie 2018 și s-a emis

o nouă decizie,

c o n s t a t ă :

procedura contenciosului administrativ împotriva Serviciului Vamal cu privire la

anularea ordinului, restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului mediu pentru

absența forțată de la muncă și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că, la 07 decembrie 2017, îndeplinindu-și

atribuțiile de serviciu la pista de intrare în țară la Postul vamal Costești (PVFI,

rutier), Biroul Vamal Nord, a perfectat două unități de transport care au fost

introduse de către Melenti Andrei.

De asemenea, a menționat că în cadrul efectuării controlului Vamal, a încercat

să verifice legalitatea termenului de ședere al mijloacelor de transport, indicate în

mesajul de risc prin accesarea sistemului informațional ”UNIPASS”, însă verificarea

nu a reușit deoarece nu are acces la operațiunile sistemului referitor la informațiile

1

solicitate, astfel că a fost în imposibilitate de a constata că Melenti Andrei a mai

introdus mijloace de transport pe teritoriul Republicii Moldova, fără însă a vedea

legalitatea termenului de aflare a acestora pe teritoriul Republicii Moldova.

A menționat că șeful de tură are acces la SI „UNIPASS”, inclusiv la operațiunile

necesare verificării legalității termenului de aflare a mijloacelor de transport în

Republica Moldova, dar la momentul controlului efectuat, șeful de tură nu se afla la

Postul vamal Costești (PVFI, rutier) și nu se cunoștea ora revenirii lui. Reținerea

cet. Melenti Andrei la postul vamal până la revenirea șefului de tură, care nu știa

când avea să se producă, ar fi fost ilegală. Or, art.61 din Codul vamal al Republicii

Moldova statuează că „Toate îndoielile apărute la aplicarea legislației vamale se vor

interpreta în favoarea plătitorului vamal”.

A specificat că prin ordinul nr. 200-p din 14 martie 2018 a Serviciului Vamal

al Republicii Moldova, s-a dispus la pct. 2 „aplicarea dlui Stan Valeriu, inspector

principal, Post vamal Costești (PVFI, rutier) Biroul Vamal Nord, sancțiunea

disciplinară – eliberarea din serviciul în organele vamale”.

Drept temei de emitere a ordinului enunțat, au servit investigațiile petrecute

pe cazul dat, prin care s-a stabilit că toți colaboratorii vamali vizați în ancheta de

serviciu cunoșteau despre activitatea ilegală a lui Melenti Andrei, care introducea

mijloace de transport în țară, iar ulterior le dezasambla și vindea piesele de schimb

auto uzate pe piața internă a Republicii Moldova.

Astfel Stan Valeriu a invocat ilegalitatea ordinului contestat, deoarece acesta

nu conține individualizarea încălcărilor admise de fiecare dintre colaboratorii

vamali vizați în ordinul de concediere și astfel nu este specificat temeiul legal

invocat pentru fiecare în parte, fiind menționat în ordin ignorarea fișei de post, a

prevederilor Codului de etică și conduită a colaboratorului vamal, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 1161 din 20 octombrie 2016, prevederile art. 1841

pct. (3) din Codul Vamal, precum și art. 46 lit. a) din Legea serviciului în organele

vamale nr. 1150 din 20 iulie 2000.

Reclamantul a indicat că singura acțiune care îi este imputată este perfectarea

mijloacelor de transport introduse de către cet. Melenti Andrei, în perioada

02.12.2017 – 18.12.2017 cu încălcări ale legislației. Consideră că această acțiune nici

într-un caz nu poate fi interpretată și nu presupune atragerea după sine a concluziei

privind încălcarea prevederilor pct. 5 sub pct.(1) lit. c), g) și j) din Codul de etică și

conduită a colaboratorului vamal, or, dânsul mereu și-a îndeplinit atribuțiile cu

loialitate față de Serviciu și față de țară. Niciuna din acțiunile lui nu au fost

îndreptate împotriva Serviciului Vamal. Fiecare acțiune profesională fiind realizată

și orientată spre combaterea fraudelor, corupției, traficului ilicit de mărfuri și

bunuri, precum și altor acțiuni ilegale.

De asemenea, reclamantul a indicat că, pentru a asigura apărarea eficientă

împotriva deciziei conducerii Serviciului Vamal, materializată prin Ordinul

nr.200-p din 14 martie 2018, a solicitat Serviciului Vamal să prezinte copia

2

certificată a tuturor materialelor ce au stat la baza emiterii ordinului numit, în

privința sa precum și copia certificată a materialelor anchetei de serviciu efectuate

în privința lui privind circumstanțele expuse în Ordinul nr.200-p din 14 martie

solicitate sau vre-un răspuns la cererea lui.

A solicitat reclamantul Stan Valeriu anularea ordinului Serviciului Vamal

nr. 200-p din 14 martie 2018 în partea ce se referă la eliberarea sa din serviciu în

organele vamale; restabilirea la locul de muncă în funcția de inspector principal

(Post vamal Costești PVFI, rutier) Biroul Vamal Nord, încasarea salariului mediu

pentru absența forțată de la muncă și compensarea cheltuielilor suplimentare legate

de contestarea eliberării din serviciu (cheltuielile de judecată).

admis cererea de chemare în judecată depusă de Stan Valeriu.

S-a anulat ordinul Serviciului Vamal nr. 200-p din 14 martie 2018 în partea ce

se referă la eliberarea din serviciu în organele vamale a lui Stan Valeriu (pct. 2 din

partea dispozitivă a ordinului), ca fiind ilegal.

S-a restabilit la locul de muncă Stan Valeriu, în funcția de inspector principal,

Post vamal Costești (PVFI, rutier) Biroul Vamal Nord.

S-a încasat de la Serviciul Vamal în beneficiul lui Stan Valeriu salariul mediu

pentru absența forțată de la muncă, începând cu data de 14 martie 2018.

S-a admis renunțul lui Stan Valeriu privind compensarea cheltuielilor

suplimentare legate de contestarea transferului sau a eliberării din serviciu

(consultarea specialiștilor, cheltuielile de judecată), ca fiind întemeiat.

Vamal care a solicitat admiterea apelului în sensul declarat, casarea hotărârii

atacate, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată

să fie respinsă. La 14 septembrie 2018 apelantul Serviciul Vamal a depus apelul

motivat.

declarat de Serviciul Vamal, s-a casat hotărârea din 03 iulie 2018 a Judecătoriei

Drochia, sediul Rîșcani și s-a emis o nouă hotărâre, prin care:

S-a anulat ordinul Serviciului Vamal nr. 200-p din 14 martie 2018 în partea ce

se referă la eliberarea din serviciu în organele vamale a lui Stan Valeriu (pct. 2 din

partea dispozitivă a ordinului), ca fiind ilegal.

S-a restabilit la locul de muncă Stan Valeriu, în funcția de inspector principal,

Post vamal Costești (PVFI, rutier) Biroul Vamal Nord.

S-a încasat de la Serviciul Vamal în beneficiul lui Stan Valeriu salariul mediu

pentru absența forțată de la muncă, pentru perioada 14 martie 2018 – 03 iulie 2018

în sumă de 56 769,91 de lei.

recursul depus de Serviciul Vamal. A fost casată integral decizia din 07 februarie

3

2019 a Curții de Apel Bălți, în cauza de contencios administrativ intentată la cererea

de chemare în judecată depusă de Stan Valeriu împotriva Serviciului Vamal cu

privire la anularea ordinului, restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului

mediu pentru absența forțată de la muncă și compensarea cheltuielilor de judecată,

cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bălți, în alt complet de

judecată.

hotărârea Judecătoriei Drochia (sediul Rîșcani) din 03 iulie 2018 și s-a emis o nouă

decizie după cum urmează:

A fost anulat ordinul directorului general al Serviciului Vamal nr. 200-p din

14 martie 2018, în partea ce se referă la eliberarea din serviciu în organele vamale

a lui Stan Valeriu (pct. 2 din partea dispozitivă a ordinului).

S-a dispus restabilirea lui Stan Valeriu în funcția de inspector principal, Post

Vamal Costești (PVFI, rutier), Biroul Vamal Nord.

S-a dispus încasarea de la Serviciul Vamal în beneficiul lui Stan Valeriu pentru

absența forțată de la serviciu pe perioada 14.03.2018-03.07.2018 salariul în mărime

de 56 769,91 lei (cu reținerea plăților prevăzute de Lege).

În partea încasării unui salariu mediu lunar s-a dispus neexecutarea hotărârii.

A fost admis renunțul reclamantului Stan Valeriu la pretenția privind

compensarea cheltuielilor suplimentare legate de contestarea transferului sau a

eliberării din serviciu (consultarea specialiștilor, cheltuielile de judecată) și se

încetează procesul în această parte.

6.1. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a enunțat că prima

instanță a examinat cauza în procedura contencioasă în acțiune civilă, însă urma să

fie examinată în procedura contenciosului administrativ.

Ordinul nr. 200-p din 14 martie 2018 emis de Serviciul Vamal, în partea

aplicării lui Stan Valeriu, inspector principal, Post vamal Costești (PVFI, rutier)

Biroul Vamal Nord, sancțiunea disciplinară – eliberarea din serviciul în organele

vamale constituie un act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ,

dar și a Codului administrativ.

Prin ordinul nr. 767-c din 22.11.1999 emis de Departamentul Vamal,

Stan Valeriu a fost angajat în funcția de inspector principal al Vămii Costești.

Totodată, prin ordinul 1401-p din 19.12.2016 emis de Serviciul Vamal,

Stan Valeriu a fost numit prin transfer în funcția de inspector principal Post vamal

Costești (PVFT, rutier) Biroul Vamal Nord.

Cu referire la prevederile art. 2 din Legea contenciosului administrativ, art. 10

alin. (1) din Codul administrativ, art. 1 și art. 8 alin. (7) din Legea serviciului în

organele vamale nr. 1150 din 20.07.2000 (în vigoare în perioada de referință), art. 4

alin. (2) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarul public nr. 158

din 04.07.2008, instanța de apel a notat că ordinele respective emise de Serviciul

Vamal constituie acte administrative individuale incontestabile. Orice intervenție

4

din partea autorităților publice și instanței de judecată în special în acte

administrative cu autoritate de lucru decis urmează să fie efectuată cu respectarea

principiului securității juridice conform art. 30 din Codul administrativ.

Astfel, instanța de apel a constatat că în temeiul pct. 2 al ordinului Serviciului

Vamal nr. 200-p din 14 martie 2018 „Cu privire la sancționarea unor colaboratori,

Biroul Vamal Nord”, Stan Valeriu a fost eliberat din serviciu în organele vamale din

funcția de inspector principal, în legătură cu faptul că, a manifestat o atitudine

iresponsabilă față de exercitarea obligațiunilor de serviciu, ignorând fișele de post,

aprobate de șeful Biroului Vamal Nord la 23.12.2016, pct. (5) alin. (1) lit. a), c), g) și

j) din Codul etică și conduită a colaboratorului vamal, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 1161 din 20.10.2016, art. 1841 pct. 3) Cod Vamal al RM, art. 46 lit. a)

din Legea serviciului în organele vamale nr. 1150-XTV din 20.07.2000, perfectând

mijloacele de transport introduse de către cet. Melinti Andrei, în perioada

02.12.2017-18.12.2017, prin ce a încălcat prevederile art. 15 alin. (1) lit. a), c), d), h)

și i) al Legii serviciului în organele vamale nr. 1150-XTV din 20.07.2000 (f.d.86-89).

Înaintând prezenta acțiune, Stan Valeriu a solicitat anularea ordinului

Serviciului Vamal nr. 200-p din 14 martie 2018 în partea ce se referă la eliberarea

sa din serviciu în organele vamale; restabilirea la locul de muncă în funcția de

inspector principal, Post vamal Costești PVFI, (rutier) Biroul Vamal Nord și

încasarea salariului mediu pentru absența forțată de la muncă.

Fiind investită cu judecarea cauzei, prima instanță a admis pretențiile

înaintate de Stan Valeriu, menționând că în ordinul de concediere contestat, nu este

realizată individualizarea încălcărilor admise de fiecare dintre colaboratorii vamali

vizați. Astfel nu este clar temeiul legal invocat pentru fiecare în parte, or,

răspunderea disciplinară este una individuală, dar nu colectivă.

Cu referire la prevederile art. 43 alin. (2) lit. h) din Legea serviciului în

organele vamale nr. 1150 din 20.07.2000 (în vigoare în perioada de referință),

potrivit cărora eliberarea din serviciu poate avea loc pentru o încălcare gravă

specificată la art. 46 sau încălcare sistematică a disciplinei de serviciu, instanța de

apel a notat că, verbul „poate” denotă caracterul discreționar al actului

administrativ emis de Serviciul Vamal, instanța fiind obligată să verifice legalitatea

ordinul nr. 200-p din 14 martie 2018 din perspectiva art. 231 alin. (2) și 225

alin. (2) din Codul administrativ.

În continuare instanța de apel a subliniat, că lui Stan Valeriu i-a fost imputată

încălcarea prevăzută de art. 46 lit. a) din Legea serviciului în organele vamale nr.

1150 din 20.07.2000 (în vigoare în perioada de referință) - acțiunile care contribuie

la trecerea bunurilor peste frontiera vamală cu încălcarea legislației vamale dacă

aceste acțiuni nu atrag răspundere penală, pentru faptul că, la data de 07.12.2017 de

către colaboratorul Stan Valeriu la pista de intrare în țară a Postului vamal Costești

(PVFT, rutier) au fost perfectate două mijloace de transport cu nr. PO503JP (PL) și

WWL62317 (PL), care au fost introduse în țară fără careva obiecții și fără a verifica

5

legalitatea termenului de ședere a mijloacelor de transport indicate în mesajul de

risc prin accesarea sistemului informațional „UNIPASS”.

În cadrul anchetei de serviciu, Stan Valeriu a declarat că la efectuarea

controlului vamal nu a avut posibilitatea de a verifica legalitatea termenului de

ședere a mijloacelor de transport indicate în mesajul de risc prin accesarea

sistemului informațional „UNIPASS”, deoarece nu dispunea de acces la operațiunile

din sistem, iar șeful de tură care are acces la „UNIPASS” nu se afla la Postul vamal

Costești (PVFT, rutier). Ora revenirii acestuia nu se știa.

Conform art. 61 din Codul vamal, toate îndoielile apărute la aplicarea

legislației vamale se vor interpreta în favoarea plătitorului vamal.

Serviciul vamal în actul administrativ individual contestat a invocat despre

faptul că, colaboratorii vamali vizați și Stan Valeriu cunoșteau despre încălcarea

art. 1841 din Codul vamal.

Potrivit art. 1841 alin. (1) – (3) al Codului vamal, prin derogare de la

prevederile art. 20, persoanele fizice rezidente și cele nerezidente au dreptul de a

introduce pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, fără achitarea drepturilor de

import, cu achitarea vinietei, în scopuri personale, mijloace de transport clasificate

la pozițiile tarifare 8702, 8703, 8711 și remorcile atașate la acestea (poziția tarifară

8716), indiferent de termenul lor de exploatare, doar în cazul în care vor fi declarate

prin acțiune și plasate sub regim vamal de admitere temporară pe un termen de

până la 180 de zile dintr-o perioadă de 12 luni consecutive, cu respectarea condiției

că mijloacele de transport să fie scoase de pe teritoriul vamal până la expirarea

termenului acordat, conform prevederilor prezentului cod.

Astfel în opinia instanței de apel, Serviciul Vamal urma să aprecieze faptele în

privința lui Stan Valeriu prin prisma art. 1841 alin. (4) din Codul vamal, care prevede

că, prin derogare de la alin. (1) lit. c), mijloacele de transport auto introduse pe

teritoriul vamal de către persoanele fizice cu domiciliul în orice stat străin și care

dețin permis de conducere emis în țara în care au domiciliu, declarate prin acțiune,

se pot afla pe teritoriul vamal al Republicii Moldova pe un termen mai mare decât

cel stabilit de prezentul articol. Mijloacele de transport auto în cauză nu se pot afla

pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen ce depășește termenul de aflare a

mijlocului de transport auto sub regim vamal de admitere temporară stabilit la

art. 69.

Totodată, potrivit art. 69 alin. (1) Cod vamal, organele vamale stabilesc

termenul în care mărfurile și mijloacele de transport de import trebuie să fie

reexportate ori să li se atribuie o altă destinație aprobată de vamă. Acest termen nu

poate depăși 3 ani de la data plasării mărfurilor și mijloacelor de transport sub

regimul de admitere temporară.

În acest context, instanța de apel a accentuat că angajatorul și-a întemeiat

pretinsa abatere pe faptul că colaboratorul vamal Stan Valeriu în exercitarea

atribuțiilor sale de serviciu a ignorat prevederile art. 1841 alin. (1), alin. (11),

6

alin. (2) și alin. (3) Cod vamal, care în speță nu se regăsește și contravine

circumstanțelor constatate în cadrul cercetării judecătorești. Or, persoana vizată

este cetățean român cu domiciliul în România și deținea permis de conducere în țara

în care are domiciliu, respectiv în privința acestuia fiind aplicabile prevederile

art. 1841 alin. (4) Cod vamal (f.d. 112, 113 vol. I).

Potrivit extrasului din sistemul informațional vamal, la 07 decembrie 2017,

Melenti Andrei figura ca nerezident, prezentând în vamă acte de identitate și permis

de conducere eliberate de autoritățile din România.

Așa fiind instanța de apel a constatat că, Serviciul vamal, invocând încălcarea

termenelor prevăzute în art. 1841 din Codul vamal, nu a luat în considerație și

prevederile alin. (4) al aceluiași articol, dat fiind faptul că autovehiculele au fost

introduse prin acțiune de către Melenti Andrei ca persoană fizică cu domiciliul

într-un stat străin și care deține permis de conducere emis în țara în care are

domiciliul.

Potrivit scrisorii Agenției Servicii Publice nr. 03/10039 din 31.12.2019,

Melenti Andrei a fost documentat cu permis de conducere al Republicii Moldova

numărul 185600560 din 19.02.2018 care are statut ,,nimicit prin act” din data de

15.07.2019, obținut în baza permisului de conducere, numărul 155601274 din

16.07.2015, care are statut ,,Act de pierdere/furt” din data de 19.02.2018, obținut în

baza permisului de conducere numărul 095606344 din 11.12.2009 care are statut

,,nimicit prin act” din data de 03.11.2015 obținut în baza permisului de conducere

numărul 065602264 din 01.08.2006 care are statut ,,nimicit prin act” din data de

02.01.2010. Cât privește întrebarea dacă cetățeanul Melenti Andrei a preschimbat

permisul de conducere al Republicii Moldova cu un alt permis al altui stat, Agenția

a informat că conform scrisorii Consulatului General al Republicii Moldova la Iași

nr. ROU/1/462/197 din 19 aprilie 2019 a fost remis permisul de conducere nr.

185600560 pentru a fi scos de la evidență, urmare faptului că posesorului i-a fost

eliberat permis de conducere românesc. (f.d. 102, vol. II)

Analizând conținutul scrisorii, instanța de apel a constatat că din aceasta nu

reiese indubitabil faptul că Melenti Andrei nu a deținut anterior anului 2018 permis

de conducere eliberat de autoritățile române.

Mai mult, la momentul aplicării sancțiunii disciplinare angajatului

Stan Valeriu, în cadrul investigației de serviciu, Serviciul Vamal nu deținea

informația eliberată de Agenția Servicii Publice referitor la deținerea permisului de

conducere românesc de către Melenti Andrei la data introducerii mijloacelor de

transport perfectate de inspectorul vamal Stan Valeriu.

Astfel, nu este clar în baza căror probe a fost stabilit faptul că

Melenti Andrei a traversat frontiera de stat ca persoană rezidentă, or potrivit

extrasului din sistemul informațional vamal ultimul figura ca nerezident, informație

care a fost introdusă și verificată de Poliția de Frontieră, fapt stabilit în cadrul

ședinței de judecată în instanța de apel.

7

Totodată, reprezentantul Serviciului Vamal nu a putut explica de ce în

documentul din Sistemul informațional ,,UNIPASS” a fost bifat ,,nerezident” și cine

efectuează acest lucru Poliția de Frontieră sau colaboratorul vamal. (f.d. 97, vol. I)

De asemenea, instanța de apel a reținut că Serviciul Vamal în cadrul

examinării cauzei nu a probat faptul că colaboratorul vamal Stan Valeriu totuși avea

posibilitate să acceseze informația din Sistemul informațional și să verifice

legalitatea termenului de ședere a mijloacelor de transport incluse în mesajul de risc

din SI ,,Unipass”, în situația în care reclamantul Stan Valeriu a declarat că nu

dispunea de acces la operațiunile din sistem fiind în imposibilitate să acceseze

informația, iar șeful de tură la momentul controlului nu se afla la Postul vamal

Costești.

Prin urmare, în materialele cauzei, inclusiv înscrisurile prezentate de pârât,

nu se identifică probele ce au determinat sancționarea reclamantului cu eliberarea

din serviciu. Or, pârâtul avea obligația să confirme legalitatea ordinului emis,

inclusiv și obiectivitatea acestuia.

Deși pârâtul s-a axat în mare parte pe poziția că Melenti Andrei, este rezident

al RM și că toți colaboratorii vamali vizați în Ancheta de serviciu cunoșteau despre

activitatea ilegală a cet. Melenti Andrei, care introducea mijloace de transport în

țară, iar ulterior le dezasambla și vindea piesele de schimb auto uzate pe piața

internă a Republicii Moldova, ceea a servit ca temei de inițiere a anchetei de serviciu,

instanța de apel a constatat că atât activitatea ilegală a cet. Melenti Andrei cât și

faptul că persoanele vizate în ancheta de serviciu ar cunoaște despre această

presupusă activitate, angajatorul/pârâtul nu a prezentat, după cum nu a prezentat

nici informația privitor la mijloacele de transport introduse de A. Melenti și perioada

aflării lor pe teritoriul RM.

Instanța de apel a mai reținut că contrar prevederilor art. 87 alin. (1), (2), (4)

Codul muncii și art. 59 alin. (4) al Legii cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public, la materialele cauzei nu a fost prezentat acordul comitetului

sindical cu privire la concedierea salariatului Stan Valeriu, care este obligatoriu în

cazul concedierii membrului organului sindical. În acest sens, în ordin fiind făcută

doar o mențiune că a fost consultat organul sindical privind concedierea

salariatului, iar reprezentantul apelantului Serviciul Vamal în ședința instanței de

apel nu a putut confirma sau infirma dacă acest acord există, invocând doar faptul

că de regulă se solicită acordul Comitetului Sindical.

În opinia instanței de apel, ilegalitatea ordinului contestat se atestă și prin

faptul disproporționalității sancțiunii aplicate în raport cu fapta comisă, care nu

depășește limitele legale. Or, sancțiunea de eliberare din serviciu în organul vamal

este cea mai aspră sancțiune din cele prevăzute de lege, iar prin prisma prevederilor

art. 206 alin. (5) din Codul muncii, la aplicarea sancțiunii angajatorul trebuia să țină

cont de gravitatea abaterii disciplinare comise și de alte circumstanțe obiective.

8

În contextul dat, din referința de serviciu eliberată de Șeful Biroului Vamal

Nord, rezultă că Stan Valeriu pe perioada de activitate s-a manifestat ca fiind un

colaborator dinamic, ordonat și competent. Dispune de cunoștințe în domeniul

legislației vamale pe care le aplică în activitate, sarcinile de bază și atribuțiile de

serviciu le îndeplinea bine, lucrul încredințat fiind executat în termen. În relațiile de

lucru cu persoanele fizice și juridice dă dovadă de corectitudine și diplomație.

Respectă disciplina și etica de serviciu. (f.d. 102-103, vol. I)

Totodată Serviciul Vamal al RM, nu a prezentat careva probe care ar atesta

existența sancțiunilor disciplinare aplicate în privința intimatului, iar din conținutul

carnetului de muncă se atestă că Stan Valeriu pe parcursul activității a beneficiat de

stimulări și anume mulțumire pentru calități profesionale, diplomă pentru aportul

adus bugetului de stat, conferirea gradului special mai înalt cu o treaptă decât gradul

special corespunzător funcției deținute. (f.d. 23-26 vol. I).

Instanța de apel a mai reiterat că ordinul este emis cu încălcarea dreptului

discreționar, or, art. 43 alin. (2) lit. h) din Legea serviciului în organele vamale nr.

1150 din 20.07.2000 și art. 1841 alin. (4) din Codul vamal oferă un drept

discreționar, fapt ce rezultă din verbul „poate” utilizat de legiuitor în textul normativ

ce conturează aceste prevederi. În esență dreptul discreționar al autorității publice

este de a permite administrației să răspundă flexibil la diferite probleme. În acest

fel, administrația poate lua decizii individuale în cadrul unui cadru legal, făcând

astfel posibilă realizarea unui echilibru între obiectivul legal abstract și

circumstanțele reale a unei situații concrete. În special, discreția oferă un loc pentru

un test de rapiditate și echitate. La discreția administrației, trebuie să fie

determinată o consecință legală din mai multe măsuri posibile, permise în fiecare

caz. Autoritatea publică are posibilitatea de a alege o măsură.

În baza dreptului discreționar, autoritatea publică are o marjă de apreciere și

trebuie să încorporeze propriile considerente de oportunitate în decizia sa. Termeni

precum „poate” sau „este autorizat” în normele legale indică o astfel de latitudine.

Respectiv, autoritatea trebuie să-și exercite întotdeauna discreția, așa cum solicită

legiuitorul.

În conformitate cu prevederile art. 225 alin. (2) din Codul administrativ,

verificarea exercitării de către autoritatea publică a dreptului discreționar se

limitează la faptul dacă autoritatea publică: a) și-a exercitat dreptul discreționar; b)

a luat în considerare toate faptele relevante; c) a respectat limitele legale ale

dreptului discreționar; d) și-a exercitat dreptul discreționar conform scopului

acordat prin lege. Mai mult, art.16 din Codul administrativ legiferează că, dreptul

discreționar al autorității publice reprezintă posibilitatea acesteia de a opta între

mai multe soluții posibile corespunzătoare scopului legii atunci când aplică o

dispoziție legală. Exercitarea dreptului discreționar nu permite desfășurarea unei

activități administrative arbitrare.

9

În contextul dat instanța de apel a notat, că Ordinul nr. 200-p din

14 martie 2018 emis de Serviciul Vamal, în partea aplicării lui Stan Valeriu,

inspector principal, Post vamal Costești (PVFI, rutier) Biroul Vamal Nord,

sancțiunea disciplinară – eliberarea din serviciul în organele vamale constituie un

act administrativ emis cu încălcarea proporționalității.

Or, actul administrativ nu conține nici o motivare în privința scopului legitim

urmărit prin măsura din dispozitivul acesteia, dar și în privința celorlalte elemente

ale proporționalități, și această se datorează carenței în aprecierea faptelor și

normelor de drept și lipsei de motivare a actului administrativ individual contestat.

Din actul administrativ contestat nu rezultă motivarea caracterului necesar al

măsurii întreprinse.

Cu privire la testul de rezonabilitate al măsurii, instanța de apel a notat că

măsura întreprinsă de autoritățile publice este una rezonabilă dacă ingerința

produsă prin ea nu este disproporțională în raport cu scopul urmărit. Acest element

este criteriul central al oricărui test de proporționalitate, motiv pentru care ar trebui

să fie acordată o atenție deosebită, fapt neapreciat sub nici un aspect de către

Serviciul Vamal.

Astfel, în opinia instanței de apel ordinul contestat este un act administrativ

ilegal, deoarece nu conține o motivare a discreției, iar acest aspect constituie o

încălcare a procedurii administrative, inclusiv în sensul art. 26 alin. (1) lit. b) din

Legea contenciosului administrativ.

Referitor la prezentarea de către apelant în calitate de probă a deciziei Curții

de Apel Chișinău din 17 februarie 2020 pronunțată într-o cauză similară dosarului

și anume, în cauza Gașițoi Oleg împotriva Serviciului Vamal al RM, prin care s-a casat

integral hotărârea instanței de fond, iar cererea de chemare în judecată s-a respins

ca neîntemeiată, instanța de apel a menționat că practica judiciară nu prezintă izvor

de drept și nu poartă un caracter obligatoriu pentru instanța de judecată.

Cu referire la prevederile art. 90 alin. (1)-(2), 330 alin. (1) Codul muncii,

instanța de apel a considerat că pretenția acțiunii privind repararea prejudiciului

material, manifestat prin salariul pentru absența forțată de la lucru este întemeiată.

Or, la caz s-a constatat ilegalitatea ordinului prin care reclamantul/intimat a fost

eliberat din serviciu, fapt care în mod direct incubă angajatorului obligația de

reparație a pagubei pricinuite salariului.

Mai mult ca atât, legislația muncii nu condiționează cererea de repare a

prejudiciului de proba prejudiciului nemijlocit suferit, ci o condiționează doar de

ilegalitatea eliberării din serviciu și dispunerea restabilirii, circumstanțe suficiente

care dau dreptul salariatului la încasarea salariului pentru perioada în care a fost

lipsit de salariu în mod ilegal.

Instanța de apel a reținut, că Stan Valeriu, a fost restabilit în funcție în temeiul

hotărârii primei instanțe la data de 03.07.2018 și i-a fost restituit un salariu.

Respectiv pârâtul/apelantul este obligat la plata salariului lui Stan Valeriu începând

10

cu 14.03.2018 până la data restabilirii în funcție 03.07.2018, adică pentru 3 luni și

19 zile, în total suma de 56769,91 lei (15569,36 lei x 3 luni + (529,57 lei x 19 zile)).

În continuare instanța de apel dispunînd neexecutarea hotărârii în partea încasării

unui salariu mediu lunar. Totodată, din suma stabilită, urmează să fie calculate

reținerile prevăzute de lege.

Totodată, instanța de apel a remarcat că intimatul Stan Valeriu a solicitat prin

cerere renunțarea la pretenția privind încasarea cheltuielilor suplimentare legate

de contestarea eliberării din serviciu.

solicită casarea deciziei instanței de apel, în partea în care se referă la anularea

ordinului directorului general al Serviciului Vamal nr. 200-p din 14 martie 2018, în

partea ce se referă la eliberarea din serviciu în organele vamale a lui Stan Valeriu

(pct. 2 din partea dispozitivă a ordinului), restabilirea lui Stan Valeriu în funcția de

inspector principal, Post Vamal Costești (PVFI, rutier), Biroul Vamal Nord și

încasarea de la Serviciul Vamal în beneficiul lui Stan Valeriu a salariului în mărime

de 56 769,91 lei (cu reținerea plăților prevăzute de Lege), emiterea unei noi decizii

prin care să fie respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de Stan Valeriu.

7.1. Ulterior, la data de 17 august 2020, Serviciul Vamal al RM a depus recurs

motivat, în care a solicitat emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare

în judecată înaintată de Stan Valeriu să fie respinsă.

În motivarea recursului menționează că decizia instanței de apel nu este

motivată prin prisma abaterii disciplinare comise, dar din punctul de vedere al

„dreptului discreționar”.

Relevă titularul cererii de recurs, că potrivit art. 46 lit. a) din Legea serviciului

în organele vamale nr. 1150 din 20.07.2000 (în vigoare în perioada de referință),

acțiunile colaboratorului vamal care contribuie la trecerea bunurilor peste frontiera

vamală cu încălcarea legislației vamale, dacă aceste acțiuni nu atrag răspundere

penală, sunt considerate drept încălcare gravă a disciplinei de serviciu în organul

vamal.

Art. 43 alin. (2) lit. h) din legea enunțată, prevedea că eliberarea din serviciu

poate avea loc pentru o încălcare gravă specificată la art. 46.

Consideră că instanța de apel neîntemeiat a stabilit că verbul „poate” din

art. 43 alin. (2) lit. h) din Legea serviciului în organele vamale nr. 1150 din

20.07.2000 (în vigoare în perioada de referință), denotă caracterul discreționar al

actului administrativ emis de Serviciul Vamal și a dispus verificarea legalității

Ordinului nr. 200-p din 14 martie 2018 din perspectiva art. 231 alin. (2) și art. 225

alin. (2) Cod administrativ.

În aceeași ordine de idei, apreciază ca nefondate concluziile instanței de apel,

potrivit cărora Serviciul Vamal urma să aprecieze faptele în privința lui Stan Valeriu

prin prisma prevederilor art. 1841 alin. (4) Cod Vamal, deoarece:

11

- la momentul traversării frontierei, cet. Melenti Andrei nu a prezentat un act

corespunzător (în condițiile lit. b) alin. (1) art. 1841 Cod Vamal), care să

demonstreze că locuiește temporar în Republica Moldova. Or, mai degrabă, în

Republica Moldova, acesta își are domiciliul permanent.

- cet. Melenti Andrei nu a prezentat un act confirmativ (în sensul lit. e)

alin. (1) art. 1841 Cod Vamal), care ar justifica prelungirea termenului de aflare a

mijlocului de transport declarat prin acțiune, iar informația respectivă să fie inclusă

în Registrul de stat al transporturilor.

- instanța nu a ținut cont că cet. Melenti Andrei nu avea permis de conducere

străin la momentul introducerii mijlocului de transport respectiv. Or, chiar dacă este

nerezident, el trebuie să dețină permis străin.

- aplicabilitatea prevederilor art. 69 alin. (1) Cod Vamal nu este proprie

speței în examinare.

Or, instanța, întemeindu-și concluziile pe presupuneri, a încălcat principiul

„idem ist non esse et non probari”.

Evidențiază că instanța de apel a respins proba prezentată de Serviciul Vamal,

și anume nu a luat în considerare scrisoarea Agenției Servicii Publice nr. 03/10039

din 31.12.2019, conform căreia la data de 07.12.2017, când a introdus mijlocul de

transport, cet. Melenti Andrei nu deținea permis de conducere românesc.

De asemenea, recurentul consideră că instanța de apel eronat a considerat, că

este neclară existența acordului Comitetului sindical, or la data de 06.03.2018 a fost

solicitat acordul organului sindical al Biroului Vamal Nord privind eliberarea din

serviciu a dlui Stan Valeriu. Potrivit Procesului-verbal nr. 05/18 al adunării

comitetului sindical al Biroului Vamal Nord din 13.03.2018, comitetul sindical a

exprimat acordul preliminar asupra concedierii din serviciu, inclusiv, a

colaboratorului vamal Stan Valeriu.

Cu referire la concluzia instanței de apel privind emiterea actului

administrativ cu încălcarea proporționalității, sub pretextul lipsei scopului legitim,

recurentul invocă că concluzia dată contravine prevederilor art. 26 alin. (1) lit. b)

din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10.02.2000 (în vigoare în

perioada de referință).

Mai menționează titularul cererii de recurs, că contrar prevederilor art. 258

alin. (3) Cod administrativ și art. 196 alin. (1) Cod administrativ, acțiunea în

contencios administrativ a fost judecată cu încălcarea competenței teritoriale,

deoarece acțiunea în contencios administrativ se depune la instanța de judecată în

a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea publică care a desfășurat activitatea

administrativă contestată, dacă legea nu prevede altfel.

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul drept inadmisibil, din următoarele motive.

12

Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul administrativ al

Republicii Moldova, care în conformitate cu art. 257 alin. (1) Cod administrativ a

intrat în vigoare la 01 aprilie 2019.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel

ca instanță de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

Potrivit art. 245 alin. (1) și (2) Cod administrativ, recursul se depune la

instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel,

dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții

Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de

apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se

depune la instanța de apel.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține că decizia instanței de apel a fost adoptată la data de

23 iunie 2020, iar potrivit avizului anexat la materialele dosarului, aceasta a fost

recepționată de către Serviciul Vamal, la data de 30 iulie 2020 (f.d. 162, vol.II).

Astfel, atât recursul depus la data de 06 iulie 2020, cât și motivarea acestuia

depusă la data de 17 august 2020, sunt în termen.

În continuare completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ reține prevederile art. 246 alin. (1) și (2) din Codul

administrativ, conform cărora Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu

admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare

printr-o încheiere. Recursul se declară inadmisibil în special când: a) decizia

instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs; b) recursul este depus în mod

repetat; c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită; d) recursul a fost

depus după expirarea termenului stabilit la art. 245 alin. (1); e) motivarea

recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut

la art. 245 alin. (2); f) cererea de recurs nu corespunde cerințelor stabilite la art. 244

alin. (2), art. 233 alin. (1) și (2) și art. 234 alin. (2) și recurentul nu a înlăturat

neajunsurile în termenul stabilit de Curtea Supremă de Justiție.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special”

denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp

oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu

13

prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși

un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept

procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate,

într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs reține că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de

recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile

nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale

reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea

recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ.

În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se

referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării

testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece

filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal

fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de

o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde

de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

14

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție conchide că cererea de recurs depusă de către Serviciul Vamal este

inadmisibilă.

Conform art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de către Serviciul Vamal se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecătorul Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Guzun Ion

15