2ra-227/21 — încasarea indemnizației unice pentru pierderea decesul angajatului în urma accidentului de munca

2ra-227/21 — încasarea indemnizației unice pentru pierderea decesul angajatului în urma accidentului de munca (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr.2ra-227/21

Prima instanță – Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud. : S. Suvac)

Instanța de apel – Curtea de Apel Chișinău ( jud. : A. Bostan; L. Pruteanu ; V. Sîrbu)

D E C I Z I E

03 martie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție,

în următoarea componență

Președinte – Tamara Chișca-Doneva

judecători –Maria Ghervas, Nina Vascan, Victor Burduh, Dumitru Mardari

examinând recursul declarat de Solovei Marfa, reprezentată de avocatul

Cebotari Adrian,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Solovei Marfa

împotriva Societății Comerciale „Mobiport Lux” Societate cu Răspundere Limitată

cu privire la încasarea indemnizației unice pentru decesul angajatului în urma

accidentului de muncă,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 24 septembrie 2020 prin care s-a

respins apelul declarat de Solovei Marfa și s-a menținut hotărârea Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru din 13 martie 2019,

c o n s t a t ă :

La 25 iunie 2018, Solovei Marfa, s-a adresat în instanța de judecată, cu cerere

de chemare în judecată împotriva S.R.L. „Mobiport Lux”, ulterior concretizată

solicitând încasarea indemnizației unice în mărime de 530 928 de lei.

În motivarea acțiunii, a reiterat că, la 24 iunie 2015 în cadrul societății

„Mobiport Lux” s-a produs un accident de muncă soldat cu decesul angajatului,

Valeri Solovei, care deținea funcția de sudor-montor.

În rezultatul cercetării tuturor circumstanțelor accidentului de muncă, organul

de urmărire penală și instanțele de judecată au confirmat că acesta a fost un accident

în muncă.

Conform art.18 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 186-XVI din 10

iulie 2008, precum și prevederilor Regulamentului cu privire la plata de către

întreprinderi, organizații și instituții a indemnizației unice pentru pierderea capacității

de muncă sau decesul angajatului în urma unui accident de muncă sau unei afecțiuni

profesionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.513 din 11 august 1993,

întreprinderile, organizațiile și instituțiile, indiferent de formele lor de proprietate și

de activitate economică, în conformitate cu legislația Republicii Moldova poartă

răspundere materială pentru prejudiciile cauzate angajaților de accidentele de muncă

sau afecțiunile profesionale.

1

Astfel, în afară de despăgubirea, care se acordă în modul stabilit de lege,

întreprinderea este obligată, conform Legii securității și sănătății în muncă, să

plătească o indemnizație unică, iar dreptul la indemnizația unică o au persoanele care

se aflau la întreținerea decedatului.

Reclamanta a indicat că, la momentul producerii accidentului, locuiau

împreună cu Valeri Solovei și se afla la întreținerea lui Valeri Solovei, care era unicul

întreținător, angajat în câmpul muncii.

Astfel, în cazul decesului angajatului, survenit în urma unui accident de muncă

sau unei afecțiuni profesionale, cuantumul indemnizației unice pentru persoanele care

beneficiază de acest drept se stabilește în suma rezultată din înmulțirea salariului

mediu anual al celui decedat cu numărul de ani compleți pe care acesta nu i-a

supraviețuit până la vârsta de șaizeci de ani, dar nu mai puțin decât zece salarii medii

anuale.

Având în vedere că Valeri Solovei era angajat cu un salariu lunar în acord,

precum și imposibilitatea la zi de a determina salariul și/sau venitul clar, a calculat

indemnizația rezultând din salariul mediu stabilit pe republică pentru funcția de

sudor- montor, adică suma de 4424,40 de lei lunar, aplicând informația statistică

oficială pentru genul dat de activitate.

Reclamanta a solicitat plata indemnizației, luând ca bază informația statistică

pentru anul 2015, unde salariul mediu lunar în sectorul real este de 4424,40 de lei

lunar, în total suma indemnizației constituie 530 928 de lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 13 martie 2019 cererea

de chemare în judecată depusă de Marfa Solovei împotriva S.R.L. „Mobiport Lux”

cu privire la încasarea indemnizației unice pentru decesul angajatului în urma

accidentului de muncă, s-a respins ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 10 decembrie 2019 s-a respins ca fiind

neîntemeiat apelul declarat de Marfa Solovei și s-a menținut hotărârea Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru din 13 martie 2019.

La 02 martie 2020, Solovei Marfa, reprezentată de avocatul Adrian Cebotari, a

declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 10 decembrie 2019

solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanței de apel și a

hotărârii primei instanțe cu remiterea cauzei la rejudecare.

Prin decizia Curții Suprem de Justiție din 22 iulie 2020 s-a admis recursul

declarat de Solovei Marfa, reprezentată de avocatul Adrian Cebotari.

S-a casat decizia Curții de Apel Chișinău din 10 decembrie 2019 și s-a trimis

cauza spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 septembrie 2020 s-a respins ca

fiind neîntemeiat apelul declarat de Marfa Solovei și s-a menținut hotărârea

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 13 martie 2019.

La 03 decembrie 2020, Solovei Marfa, reprezentată de avocatul Adrian

Cebotari a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din

24 septembrie 2020, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel și hotărârii primei instanțe și pronunțarea uni hotărâri noi de

admitere a acțiunii.

În motivare, a reiterat că nu este de acord cu decizia instanței de apel.

2

În urma cercetării tuturor circumstanțelor accidentului de muncă, organul de

urmărire penală și instanțele de judecată au confirmat că accidentul produs la 24 iunie

2015, soldat cu vătămarea gravă a angajatului Solovei Valeri, iar ulterior din cauza

complicațiilor a decedat, este un accident de muncă. Fapt confirmat prin sentința

Judecătoriei Chișinău din 26 decembrie 2017 privind condamnarea dirigintelui de

șantier, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 183 alin.(1) Cod penal.

Vinovăția dirigintelui de șantier Ouș Vitalie a fost confirmată prin audierea

martorilor, rapoartelor de expertiză medico-legală și a Raportului de expertiză din

domeniul relațiilor și securității în muncă.

Recurenta a indicat că are dreptul de a solicitat indemnizația unică care

urmează a fi achitată de S.R.L. „Mobiport Lux”, deoarece se afla la întreținerea lui

Solovei Valeri și acesta era unicul întreținător al familiei,.

Potrivit Raportului de Expertiză Medico-Legală nr. 194D/1517 din 10 ianuarie

2016, cu privire la examinarea medico-legală a cadavrului lui Solovei Valeri,

s-a depistat traumă deschisă a abdomenului și a bazinului cu plagă contuză ruptă,

penetrantă a peretelui abdominal anterior, lezarea mezoului intestinului subțire,

fracturi cominutive ale aripilor oaselor iliace cu hemoragii în țesuturile moi

adiacente, ruptura pereților canalului inghinal și ruptură completă a ligamentului

inghinal, traumatizarea arterei iliace externe stîngi, hemoperitoneu, hematom

retroperitoneal, echimoză difuză pe partea laterală dreaptă a corpului, excoriație pe

coapsa stingă - care au fost produse prin acțiunea traumatică cu corp (-uri) contondent

(-e) sau/și la lovirea de acesta (acestea).

Leziunile depistate au fost produse cu puțin timp până la internarea în staționar.

Trauma cu leziunile descrise mai sus în comun se califică ca vătămare corporală

gravă.

Nu se exclude posibilitatea formării leziunilor corporale depistate în timpul și

circumstanțele indicate în ordonanță. Pe perioada aflării în staționar, bolnavul a

contactat infecție pulmonară manifestată prin bronhopneumonie purulentă severă,

care a generat decesul. Deci trauma primită nu are legătură cauzală directă cu

decesul.

Leziunile corporale primite de Solovei Valeri sunt grave, dar prin acordarea

ajutorului medical specializat și calificat, pericolul pentru viață a fost înlăturat, și

dacă nu se asocia infecția pulmonară, persoana putea să supraviețuiască.

Toate leziunile care întrunesc criteriul pericolului pentru viață subînțelege că

pot duce la deces, fără acordarea ajutorului medical.

Trauma cu leziunile corporale primite de Solovei Valeri sunt grave și fără

acordarea ajutorului medical specializat și calificat prezentau pericol pentru viață.

Moartea lui Solovei a survenit la 12 iulie 2015 ora 17.25 în rezultatul insuficienței

cardio pulmonare, cauzată de bronhopneumonia purulentă, ce se confirmă prin

modificările patologice respective depistate la necropsie și adeverite de rezultatele

histopatologice de laborator.

Recurenta a indicat că, între vătămările constatate la Solovei Valeri și

survenirea decesului există legătură cauzală indirectă și anume dacă Solovei Valeriu

nu ar fi primit vătămările corporale la locul de muncă, nu ar fi internat în spital și nu

survenea decesul în rezultatul insuficienței cardio-pulmonare.

3

La caz, există elementele pentru tragerea la răspundere a angajatorului și

anume constatarea existenței cumulative a faptei ilicite a angajatorului, or, salariatul a

suferit un prejudiciu material și/sau moral în legătură cu prestarea muncii, și există o

legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat, existând culpa

angajatorului.

Recurenta consideră că, S.R.L. „Mobiport Lux” poartă răspundere materială

pentru prejudiciile cauzate în urma accidentului de muncă, produs la 24 iunie 2015.

În drept, recursul este întemeiat în baza dispozițiilor art. 432 alin.(2) lit. a) și c)

din Codul de procedură civilă.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța menționează că

dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 24 septembrie 2020.

La 03 noiembrie 2020, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa

participanților copia deciziei motivate.

Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Cererea de recurs a fost declarată la 03 decembrie 2020, respectiv în termenul

prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul

neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia.

Astfel, la 12 ianuarie 2021 instanța de recurs a comunicat intimatului copia

recursului, informând despre necesitatea depunerii referinței în termen de o lună de la

data primirii scrisorii, (f. d.202).

Prin referința depusă la 15 februarie 2021, S.R.L. „Mobiport Lux” a menționat

că soluția instanței de apel este un corectă.

Survenirea decesului lui Solovei Valeriu ca urmare a contactării infecției

pulmonare în perioada tratării leziunilor corporale cauzate în rezultatul accidentului

la locul de muncă, nu-i poate fi imputată S.R.L. „Mobiport Lux”.

Instanța de apel corect a stabilit că, Solovei Valeri nu a decedat în urma

accidentului de muncă și nici urmare a leziunilor corporale grave, ci în urma

contactării, în perioada aflării în staționar a unei infecții pulmonare.

În cererea de recurs, recurentul nu a motivat esența încălcării normelor de drept

material sau procesual. Intimatul a pledat pentru respingerea recursului.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 10 februarie 2021 recursul

înaintat de Solovei Marfa, reprezentată de avocatul Cebotari Adrian, s-a declarat

admisibil.

Potrivit art. 441 și art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează

fondul recursului, verificând în limitele invocate în recurs și în baza referinței depuse

de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 din Codul de procedură civilă, prezentul recurs se

examinează fără înștiințarea participanților la proces.

4

Verificând argumentele invocate în recurs, pe baza materialelor din dosar,

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție consideră că acesta este întemeiat și urmează a fi admis cu casarea deciziei

Curții de Apel Chișinău din 24 septembrie 2020 și trimiterea cauzei la rejudecare în

instanța de apel, din următoarele considerente.

În baza art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, instanța de

recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral

decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o

singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Examinând decizia contestată, prin prisma motivelor de recurs invocate,

Colegiul reține următoarele:

Din materiale dosarului se constată că, Solovei Valeri a fost angajat în cadrul

Societății cu Răspundere Limitată „Mobiport Lux” în funcție de sudor-montor.

La 24 iunie 2015, dirigintele de șantier al S.R.L. „Mobiport Lux”, i-a dat ca

sarcină lui Solovei Valeri dezasamblarea cazanului de aburi din hala de uscătorie

amplasată pe str. Muncești 569, mun. Chișinău, iar în timpul efectuării lucrărilor a

avut loc prăbușirea cazanului, condiționată de modalitatea de executare a lucrărilor

aleasă incorect, prin lipsa acțiunilor de întărire a elementelor de sudare ale cazanului

și drept consecință Solovei Valeri a fost prins și strivit accidental de cazanul care îl

demonta.

Ca urmare, în privința dirigintelui de șantier al S.R.L. „Mobiport Lux”, Ouș

Vitalie a fost pornită cauza penală de învinuire în baza art.183 alin.(1) din Codul

penal, care reglementează încălcarea de către o persoană cu funcție de răspundere ori

de către o persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă

organizație nestatală a tehnicii securității, a igienei industriale sau a altor reguli de

protecție a muncii, dacă această încălcare a provocat accidente cu oameni sau alte

urmări grave.

În cadrul urmăririi penale, acesta nu și-a recunoscut vina în încălcarea

securității tehnice.

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 26 decembrie 2017, Ouș

Vitalie a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 183

alin.(1) din Codul penal, adică încălcarea regulilor de protecție a muncii și eliberat de

răspundere penală în legătură cu expirarea termenului de prescripție.

Prin urmare, în cadrul cauzei penale în privința dirigintelui de șantier al S.R.L.

„Mobiport Lux”, Ouș Vitalie s-a constatat că acesta a încălcat prevederile actelor

legislative și normative din domeniul muncii, ceea ce a condus la producerea

accidentului de muncă.

În speță, obiectul litigiului privind plata indemnizației unice pentru decesul

angajatului în urma accidentului de muncă derivă din circumstanțele stabilite atât în

cadrul urmăririi penală cât și a instanței de judecată.

În corespundere cu art. 117 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, probe

în cauze civile sunt elementele de fapt, dobândite în modul prevăzut de lege, care

servesc la constatarea circumstanțelor ce justifică pretențiile și obiecțiile părților,

precum și altor circumstanțe importante pentru justa soluționare a cauzei.

În calitate de probe în cauze civile se admit elementele de fapt constatate din

explicațiile părților și ale altor persoane interesate în soluționarea cauzei, din

5

depozițiile martorilor, din înscrisuri, probe materiale, înregistrări audio-video, din

concluziile experților.

Art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă reglementează că, instanța trebuie

să cerceteze direct și nemijlocit probele, să asculte explicațiile părților și

intervenienților, depozițiile martorilor, concluziile expertului, consultațiile și

explicațiile specialistului, să ia cunoștință de înscrisuri, să cerceteze probele

materiale, să audieze înregistrările audio și să vizioneze înregistrările video, să emită

hotărârea numai în temeiul circumstanțelor constatate și al probelor cercetate și

verificate în ședință de judecată.

Deci, unul din principiile care guvernează procesul civil este cel al nemijlocirii,

care presupune ca instanța de judecată trebuie să valorifice probele înainte să

soluționeze litigiul, adică să aibă un rol activ în cercetarea și administrarea probelor

în cadrul procesului de judecată.

Din probele existente și constatările instanței de apel Colegiul constată că,

soluția este emisă fără o administrare a înscrisurilor doveditoare.

Or, scopul nemijlocirii în administrarea probelor într-un litigiu sunt indisolubil

legate de necesitatea prezentării în fața judecătorului a surselor primare de

documentare asupra situației de fapt, cât și a probelor administrate de către alte

autorități publice.

Respectiv, în cazul în care în speță se solicită plata indemnizației unice pentru

decesul angajatului în urma accidentului de muncă, instanța urma să solicite

reclamantului prezentarea în instanța de judecată a probelor administrate în cadrul

cauzei penale de învinuire a lui Ouș Vitalie în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 183 alin.(1) din Codul penal și anume, procesul-verbal privind cercetarea

accidentului de muncă mortal și raportul de expertiză judiciară nr.545 din 09 iunie

2016, prin care s-au constatat anumite circumstanțe ce țin de decesul lui Solovei

Valeri.

Or, anume actele respective, sunt probe decisive în emiterea soluției la caz,

potrivit căreia instanța poate constata legătura de cauzalitate între decesul lui Solovei

Valeri și accidentul produs la 24 iunie 2015.

Instanța de recurs conchide că, instanța de apel a pronunțat o soluție în baza

unor probe insuficiente pentru lămurirea aspectelor deduse judecății și fără a face o

cercetare temeinică a fondului cauzei.

În speță, procedura verificării corectitudinii înscrisurilor prezentate se impune,

iar instanța avea obligația de a dispune prezentarea înscrisurilor care au stat la baza

condamnării lui Ouș Vitalie, pentru dezbaterea argumentelor invocate de părți.

Or, aspectul dat, este necesar anume pentru lămurirea împrejurărilor de fapt și

de drept deduse judecății.

Colegiul reține că, atât instanța de fond cât și instanța de apel la soluționarea

litigiului în cauză au reținut că aplicabile sunt prevederile art. 123 alin. (3) din Codul

de procedură civilă sentința pronunțată de instanța judecătorească într-o cauză penală,

rămasă irevocabilă, este obligatorie pentru instanța chemată să se pronunțe asupra

efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva căreia s-a pronunțat sentința

numai dacă aceste acte au avut loc și numai în măsura în care au fost săvârșite de

persoana în cauză, respingând astfel acțiunea reclamantei.

Însă, instanța de recurs constată că, reclamanta a înaintat pretențiile sale față de

angajatorul cu care soțul său Solovei Victor a avut raporturi de muncă, și nici de cum

6

nu a formulat pretenții față de Ouș Vitalie, condamnat în baza unui sentinței

irevocabile, în temeiul art. 183 Cod penal.

Astfel, în circumstanțele date Curtea de Apel la rejudecare urmează să

stabilească pe cât sunt aplicabile prevederile art. 123 alin. (3) din Codul de procedură

civilă speței în cauză.

În temeiul art. 130 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, statuează că,

instanța judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe

cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor

din dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Fiecare probă se

apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate

probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și suficiența pentru soluționarea

pricinii.

În prezenta cauză, instanța nu a efectuat o cercetarea multiaspectuală, de natură

să conducă la o justă soluționarea a cauzei.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă,

Convenția nu reglementează regimul probelor, ca atare (Mantovanelli împotriva

Franței, pct. 34).

Admisibilitatea probelor și aprecierea acestora sunt în primul rând de

competența dreptului intern și a instanțelor naționale [García Ruiz împotriva Spaniei

(MC), pct. 28]. Situația este similară în ceea ce privește forța probatorie și sarcina

probei. Tot instanța națională este cea care apreciază utilitatea probelor propuse

[Centro Europa 7 SRL și Di Stefano împotriva Italiei (MC), pct. 198].

Cu toate acestea, conform Convenției, caracterul echitabil al procedurii este

evaluat în lumina întregii proceduri, în special a modului în care au fost colectate

probele.

Prin urmare, trebuie să se asigure că mijloacele de probă au fost prezentate

astfel încât să asigure un proces echitabil (Blucher împotriva Republicii Cehe, pct.

65).

Instanța de recurs atestă că la adoptarea actului de dispoziție, instanța de apel

urmează să efectueze o analiză mai amplă a situației de fapt și să intervină în

administrarea înscrisurilor, pentru a constata circumstanțele importante ale cauzei

inclusiv temeiurilor și pretențiilor care au generat apariția litigiului, ceea ce instanța

de recurs nu poate da aprecierea respectivă, în cazul în care la dosar lipsesc

înscrisurile primare privind accidentul de muncă.

Totodată, Colegiul menționează că trimiterea la rejudecare doar o singură dată

pentru erori ce nu pot fi corectate de către instanța de recurs se referă în exclusivitate

la retrimiterile repetate ale proceselor cauzate de erori anterior constatate de către

instanța de recurs pe fondurile acțiunilor examinate.

Netrimiterea cauzei spre rejudecare a doua oară, a fost concepută de legiuitor

ca o dispoziție edictată în favoarea părților, urmărindu-se soluționarea într-un termen

rezonabil a cauzelor, însă, în speță, aplicarea acestei dispoziții este în defavoarea

recurentului, aplicarea ei producându-i daune mult mai mari decât trimiterea spre

rejudecare.

Or, Colegiul reține că, instanța de apel rejudecând cauza, nu s-a conformat

constatărilor din decizia Curții Supreme de Justiție din 22 iulie 2020 prin care s-a

dispus administrarea probelor în vederea lămuririi situației de fapt, în sensul de a se

7

stabili legătura cauzală dintre circumstanțele stabilite în cadrul cauzei penale de

învinuire a lui Ouș Vitalie și decesul lui Solovei Valeri.

Astfel că, instanța de apel nu a manifestat suficient rol activ în vederea

soluționării fondului cauzei, prin neadministrarea nemijlocită a probelor utile și

concludente în scopul elucidării și clarificării litigiului dedus judecății. Nu a analizat

situația de fapt prin prisma actelor și lucrărilor cauzei și normelor de drept material

aplicabile raportului respectiv.

Prin urmare, neadministrarea probelor echivalează cu ne cercetarea fondului

cauzei, astfel încât în temeiul art. 432 alin.(4) din Codul de procedură civilă, va fi

admis recursul declarat de Solovei Marfa, reprezentată de avocatul Cebotari Adrian,

cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel, urmează să țină cont de cele

menționate, de a supune aprecierii pretențiilor reclamantului în raport cu

argumentele și probele necesare, în vederea elucidării exacte a situației de fapt.

Astfel, din considerentele menționate și avînd în vedere că eroarea nu poate fi

corectată de către instanța de recurs, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite

recursul, a casa decizia Curții de Apel Chișinău din 24 septembrie 2020, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

În conformitate cu art. 445 alin. (1), lit. c) din Codul de procedură civilă,

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de Solovei Marfa, reprezentată de avocatul

Cebotari Adrian.

Se casează decizia Curții de Apel Chișinău din 24 septembrie 2020, adoptată în

cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Solovei Marfa împotriva

Societății Comerciale „Mobiport Lux” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la

încasarea indemnizației unice pentru decesul angajatului în urma accidentului de

muncă, și se trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii

Maria Ghervas

Nina Vascan

Victor Burduh

Dumitru Mardari

8

9