2ra-802/20 — încasarea îndemnizației unice pentru decesul angajatului

2ra-802/20 — încasarea îndemnizației unice pentru decesul angajatului (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-802/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. S. Suvac)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Secrieru, Iu. Cotruță, A. Danilov)

DECIZIE

22 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Mariana Pitic

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Marfa Solovei, reprezentată de avocatul Adrian

Cebotari,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Marfa Solovei

împotriva Societății Comerciale „Mobiport Lux” Societate cu Răspundere Limitată

cu privire la încasarea indemnizației unice pentru decesul angajatului în urma

accidentului de muncă,

împotriva deciziei din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 25 iunie 2018, prin intermediul poștei (f.d.20), Marfa Solovei, reprezentată

de avocatul Adrian Cebotari, a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC

„Mobiport Lux” SRL, concretizată ulterior la 27 februarie 2019, solicitând încasarea

indemnizației unice în mărime de 530928 de lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat că, la 24 iunie 2015 în cadrul

societății pârâte s-a produs un accident de muncă soldat cu decesul angajatului,

Valeri Solovei, care deținea funcția de sudor-montor.

Totodată, a menționat că, în rezultatul cercetării tuturor circumstanțelor

accidentului de muncă, organul de urmărire penală și instanțele de judecată au

confirmat că acesta a fost un accident în muncă.

Conform art.18 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 186-XVI din 10

iulie 2008, precum și prevederilor Regulamentului cu privire la plata de către

întreprinderi, organizații și instituții a indemnizației unice pentru pierderea

capacității de muncă sau decesul angajatului în urma unui accident de muncă sau

unei afecțiuni profesionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.513 din 11 august

1993, întreprinderile, organizațiile și instituțiile, indiferent de formele lor de

proprietate și de activitate economică, în conformitate cu legislația Republicii

Moldova poartă răspundere materială pentru prejudiciile cauzate angajaților de

accidentele de muncă sau afecțiunile profesionale.

1

De asemenea, a afirmat că, în afară de despăgubirea, care se acordă în modul

stabilit de lege, întreprinderea este obligată, conform Legii securității și sănătății în

muncă, să plătească o indemnizație unică. Prevederile Regulamentului precitat

stipulează că dreptul la indemnizația unică o au persoanele care se aflau la

întreținerea decedatului. În acest sens, a precizat că la momentul producerii

accidentului, locuiau împreună cu Valeri Solovei și se afla la întreținerea lui Valeri

Solovei, care era unicul întreținător, angajat în câmpul muncii.

Reclamanta a indicat că, în cazul decesului angajatului, survenit în urma unui

accident de muncă sau unei afecțiuni profesionale, cuantumul indemnizației unice

pentru persoanele care beneficiază de acest drept se stabilește în suma rezultată din

înmulțirea salariului mediu anual al celui decedat cu numărul de ani compleți pe care

acesta nu i-a supraviețuit până la vârsta de șaizeci de ani, dar nu mai puțin decât zece

salarii medii anuale. Având în vedere că Valeri Solovei era angajat cu un salariu

lunar în acord, precum și imposibilitatea la zi de a determina salariul și/sau venitul

clar, a calculat indemnizația rezultând din salariul mediu stabilit pe republică pentru

funcția de sudor- montor, adică suma de 4424,40 de lei lunar, aplicând informația

statistică oficială pentru genul dat de activitate. Plata indemnizației se solicită din

momentul intrării hotărârii judecătorești în vigoare, luând ca bază informația

statistică pentru anul 2015, unde salariul mediu lunar în sectorul real este de 4424,40

de lei lunar. Astfel, suma indemnizației constituie 530928 de lei.

În data de 04 iunie 2018, a expediat în adresa pârâtului cererea de soluționare a

litigiului pe cale extrajudiciară, însă a rămas fără răspuns.

Prin hotărârea din 13 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Marfa

Solovei împotriva SC „Mobiport Lux” SRL cu privire la încasarea indemnizației

unice pentru decesul angajatului în urma accidentului de muncă.

Prin decizia din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins ca

fiind neîntemeiat apelul declarat de Marfa Solovei și s-a menținut hotărârea din 13

martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

La 02 martie 2020, prin intermediul poștei (f.d.117), Marfa Solovei,

reprezentată de avocatul Adrian Cebotari, a depus cerere de recurs împotriva deciziei

din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău solicitând admiterea recursului,

casarea integrală a deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu remiterea

cauzei la rejudecare.

În motivarea recursului s-a invocat dezacordul cu actele judecătorești

contestate, fiind considerate neîntemeiate. Or, în privința dirigintelui de șantier care

nu a asigurat securitatea muncii a fost emisă sentință de condamnare. De altfel, în

cadrul cauzei penale prin rapoartele de expertiză judiciară efectuate s-a confirma

existența accidentului de muncă.

Cu referire la prevederile art. 18 al Legii securității și sănătății în muncă nr.186

din 10 iulie 2008, precum și ale Regulamentului cu privire la plata de către

întreprinderi, organizații și instituții a indemnizației unice pentru pierderea

capacității de muncă sau decesul angajatului în urma unui accident de muncă sau

unei afecțiuni profesionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 513 din 11

august 1993, care reglementează răspunderea materială pentru prejudiciile cauzate

angajaților de accidentele de muncă sau afecțiunile profesionale, precum și achitarea

2

unei indemnizației unice, a afirmat că fiind soția decedatului, la întreținerea căruia

se afla, are dreptul la indemnizația unică.

Totodată, a menționat că în cadrul ședințelor de judecată și-a exprimat dubiile

față de rapoartele de expertiză medico-legale în care s-a stabilit precum că Valeri

Solovei a decedat de la XXXXX căpătate în urma administrării antibioticelor. Or,

dacă nu ar fi fost accidentul de muncă, Valeri Solovei nu ar fi fost internat în

instituția medicală și nu ar fi decedat. La examinarea per ansamblu a circumstanțelor

cauzei, se concluzionează că în urma accidentului de muncă Valeri Solovei a fost

internat în spital, unde și a decedat. Vinovăția angajatorului este dovedită pe deplin.

Copia recursului declarat a fost expediată în adresa intimatului conform

scrisorii de însoțire datate cu 06 mai 2020 (f.d.122) și a fost recepționată la 11 mai

2020, conform avizului de recepție (f.d.123).

La 14 iulie 2020, SC „Mobiport Lux” SRL, reprezentată de avocatul Ion

Arhiliuc, a depus referință la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului ca

fiind inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă,

recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Decizia instanței de apel a fost adoptată la 10 decembrie 2019, iar Marfa

Solovei, reprezentată de avocatul Adrian Cebotari, a depus cerere de recurs la 02

martie 2020, prin intermediul poștei (f.d.117).

Materialele cauzei atestă expedierea copiei deciziei integrale participanților la

proces, conform scrisorii de însoțire datate cu 09 ianuarie 2020 (f.d.111), iar plicul

anexat în copie la cererea de recurs este datat cu 14 ianuarie 2020 (f.d.116). Astfel,

recursul este declarat în termen.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Prin încheierea din 24 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție completul din 3

judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestui în fond de

un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără

a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor

invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și

procedural aplicabile la soluționarea litigiului dedus judecății, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va

admite recursul declarat de Marfa Solovei, reprezentată de avocatul Adrian Cebotari

și va casa integral decizia instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare în

instanța de apel, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

3

instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură dată

dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În temeiul art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor

încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar

în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită

a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de

către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au

dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Colegiul iterează că prin cererea de chemare în judecată depusă împotriva SC

„Mobiport Lux” SRL, cu concretizarea ulterioară, reclamanta a pretins indemnizația

unică în mărime de 530928 de lei, motivând că în rezultatul accidentului de muncă

a decedat soțul său Valeri Solovei, la întreținerea cărui se afla (f.d.3, 53-55).

Prima instanță judecând cauza în fond, prin hotărârea din 13 martie 2019, a

respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Marfa

Solovei împotriva SC „Mobiport Lux” SRL cu privire la încasarea indemnizației

unice pentru decesul angajatului în urma accidentului de muncă (f.d.70, 73-77).

Prin decizia din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins ca

fiind neîntemeiat apelul declarat de Marfa Solovei și s-a menținut hotărârea din 13

martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d.103-110).

Pentru a decide astfel, instanța de apel verificând legalitatea și temeinicia

hotărârii primei instanțe, a remarcat că, instanța de fond just a reținut că Valeri

Solovei a fost angajat la SC „Mobiport Lux” SRL, însă la materialele cauzei nu au

fost prezentate probe care să stabilească vinovăția directă a angajatorului în privința

decesului cet. Valeri Solovei, or, rezultând din conținutul sentinței din 26 decembrie

2017, în care se face trimitere la raportul de expertiză judiciară nr. 194D/1517 din

10 ianuarie 2016, trauma primită de cet. Valeri Solovei în rezultatul accidentului de

muncă din 24 mai 2015, nu are legătură cauzală directă cu decesul ultimului

(f.d.10,12 verso).

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție va casa integral decizia instanței de apel și va trimite cauza spre rejudecare

în instanța de apel, din motivele ce succed.

Inițial, cu referire la circumstanțele cauzei, în esență, reliefate și de instanțele

ierarhic inferioare, Colegiul relevă că Valeri Solovei a fost angajat la SC „Mobiport

Lux” SRL, în temeiul ordinului nr.13-p din 01 mai 2015 în funcția de sudor-montor,

pe un termen de 6 luni și în baza contractului individual de muncă din 01 mai 2015.

La 24 iunie 2015 s-a produs un accident la locul de muncă.

Conform art. 9 alin.(1), (2), (3) al Legii securității și sănătății în muncă nr. 186

din 10 iulie 2008, angajatorul este obligat să asigure securitatea și sănătatea

lucrătorilor sub toate aspectele ce țin de activitatea desfășurată. În cazul în care

angajatorul apelează la servicii externe de protecție și prevenire, el nu este exonerat

de responsabilitățile sale în domeniul securității și sănătății în muncă. Obligațiile

4

lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă nu aduc atingere principiului

responsabilității angajatorului.

În temeiul art. 10 alin. (1), (2) al Legii securității și sănătății în muncă nr. 186

din 10 iulie 2008, în cadrul responsabilităților sale, angajatorul este obligat să ia

măsurile necesare pentru protecția securității și sănătății lucrătorilor, inclusiv pentru

prevenirea riscurilor profesionale, asigurarea informării și instruirii, precum și

pentru asigurarea organizării și a mijloacelor necesare. Angajatorul este obligat să

vegheze la adaptarea măsurilor prevăzute la alin.(1), ținînd seama de schimbarea

împrejurărilor, cu scopul de a ameliora situația existentă.

În virtutea art. 18 alin.(2) al Legii securității și sănătății în muncă nr. 186 din

10 iulie 2008, în caz de deces al lucrătorului în urma unui accident de muncă sau a

unei boli profesionale, unitatea care poartă vina pentru accidentul de muncă sau

pentru boala profesională repară prejudiciul material persoanelor care au dreptul la

aceasta, în modul și în mărimea stabilită de lege, și, în plus, le plătește, din contul

mijloacelor proprii, o indemnizație unică, luându-se ca bază salariul mediu anual al

celui decedat, înmulțit la numărul anilor compleți pe care acesta nu i-a trăit pînă la

vârsta de 62 de ani, dar nu mai puțin de 10 salarii medii anuale.

În temeiul pct. 1 din Regulamentul cu privire la plata de către întreprinderi,

organizații și instituții a indemnizației unice pentru pierderea capacității de muncă

sau decesul angajatului în urma unui accident de muncă sau unei afecțiuni

profesionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 513 din 11 august 1993,

întreprinderile, organizațiile și instituțiile (în continuare – Întreprinderea), indiferent

de formele lor de proprietate și de activitate economică, în conformitate cu legislația

Republicii Moldova poartă răspundere materială pentru prejudiciile cauzate

angajaților de accidentele de muncă sau afecțiunile profesionale.

Pct. 6 din același Regulament stipulează că în cazul când decesul angajatului a

survenit în urma unui accident de muncă sau unei afecțiuni profesionale, primesc

indemnizația unică în părți egale persoanele care, în conformitate cu legislația în

vigoare, beneficiază de dreptul la repararea prejudiciului cauzat. Dacă persoanele

menționate în prima parte a acestui punct nu există, indemnizația unică se plătește

în părți egale soției (soțului), copiilor și părinților decedatului (decedatei), indiferent

de vârstă, capacitatea lor de muncă și de alte condiții. În caz de litigiu, indemnizația

unică pentru persoanele prevăzute în alineatele întâi și doi ale acestui punct se

plătește în baza deciziei judiciare.

Raportând cadrul legal citat la situația de fapt și criticile recurentei, Colegiul

relevă că instanța de apel pripit s-a pronunțat în favoarea netemeiniciei apelului

declarat de către Marfa Solovei și menținerea hotărârii primei instanțe prin care s-a

respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Marfa

Solovei împotriva SC „Mobiport Lux” SRL cu privire la încasarea indemnizației

unice pentru decesul angajatului în urma accidentului de muncă.

Or, instanțele ierarhic inferioare cu referire la concluziile raportului de

expertiză medico-legală nr. 194D-1517 din 10 ianuarie 2016, au relevat că trauma

primită de Valeri Solovei în rezultatul accidentului de muncă nu are legătură cauzală

directă cu decesul lui Valeri Solovei, or, ultimul a decedat în urma contactării unei

infecții XXXXX.

5

La acest capitol, Colegiul notează că în sentința din 26 decembrie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Central, pronunțată în cauza penală intentată în privința

lui Vitalie Ouș în baza art. 183 alin.(1) Cod penal, instanța a constatat că: „Prin

raportul de expertiză medico-legală nr. 194D/1517 din 10.01.2016, conform căruia

la examinarea medico-legală a cadavrului cet. Solovei Valeri s-a depistat traumă

deschisă a abdomenului și a bazinului cu plagă contuză ruptă; penetrantă a peretelui

abdominal anterior lezarea mezoului intestinului subțire, fracturi cominutive ale

aripilor oaselor iliace cu hemoragii în țesuturile moi adiacente ruptura pereților

:

canalului inghinal și ruptură completă a ligamentului inghinal; traumatizarea arterei

iliace externe stingi, hemoperitoneu hematom retroperitoneal, echimoză difuză pe

:

partea laterală dreaptă a corpuhii excoriație pe coapsa stingă - care au fost produse

:

prin acțiunea traumatică cu corp (-uri) contondent (-e) sau/și la lovirea de acesta

(acestea). Leziunile depistate au fost produse cu puțin timp pînă la internarea în

staționar. Trauma cu leziunile descrise mai sus în comun se califică ca vătămare

corporală gravă. Nu se exclude posibilitatea formării leziunilor corporale depistate

în timpul și circumstanțele indicate în ordonanță. Pe perioada aflării în staționar

:

bolnavul a contactat infecție XXXXX, care a generat decesul. Deci, trauma primită

nu are legătură cauzală directă cu decesul. Leziunile corporale primite de cet.

Solovei V. sunt grave, dar prin acordarea ajutorului medical specializat și calificat,

pericolul pentru viață a fost înlăturat și dacă nu se asocia infecția XXXXX, persoana

putea să supravețuiască. Toate leziunile care întrunesc criteriul pericolului pentru

viață subînțelege că pot duce la deces, fără acordarea ajutorului medical. Trauma cu

leziunile corporale primite de cet. Solovei V. sunt grave și fără acordarea ajutorului

medical specializat și calificat prezentau pericol pentru viață. Moartea cet. Solovei

a survenit la 12.07.2015 ora 17.25, în rezultatul XXXXX - ce se confirmă prin

modificările patalogice respective depistate la necropsie și adeverite de rezultatele

histopatologice de laborator.” (f.d.10-10 verso).

În această ordine de idei, Colegiul evidențiază că, în constatările instanței de

judecată, conform raportului de expertiză medico-legală amintit supra, se distinge

că „pe perioada aflării în staționar bolnavul a contactat infecție XXXX, care a

:

generat decesul.” (f.d.10-10 verso).

Pornind de la faptul că internarea în spital a lui Valeri Solovei a fost determinată

de existența leziunilor corporale cauzate în rezultatul accidentului la locul de muncă,

producerea căruia a fost dovedită, instanțele de judecată urmau a analiza pretențiile

reclamantei și în raport cu aceste împrejurări.

Or, anume accidentul de muncă produs în data de 24 iunie 2015, la SC

„Mobiport Lux” SRL, în hala uscătorie, amplasată în str. Muncești, nr. 569, mun.

Chișinău, a dus la internarea lui Valeri Solovei în spital, alegație invocată și de

recurentă și rămasă fără o motivare din partea instanțelor ierarhic inferioare.

De altfel, conform sentinței din 26 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Central, s-a stabilit că prin raportul de expertiză judiciară nr. 545 din 09 iunie

2016, responsabil de organizarea și urmărirea în mod continuu a executării lucrărilor

din 24 iunie 2015 în hala uscătorie amplasată pe teritoriul SRL „Zernoff” din str.

Muncești, nr. 569, mun. Chișinău, în conformitate cu cerințele de securitate a muncii,

era dirigintele de șantier, Vitalie Ouș.

6

Conform aceleași sentințe, s-a reținut că Vitaile Ouș, în baza ordinului nr.1/05

din 01 mai 2015 cu privire la numirea persoanelor responsabile în domeniul

securității și sănătății în muncă, a fost numit responsabil în acest domeniu la SC

„Mobiport Lux” SRL.

Instanța judecătorească învestită cu judecarea cauzei penale, a considerat ca

fiind dovedită integral vina lui Vitalie Ouș în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

183 alin. (1) Cod penal și anume încălcarea regulilor de protecție a muncii, adică

încălcarea de către o persoană cu funcție de răspundere ori de către o persoană care

gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală a

tehnicii securității, a igienei industriale sau a altor reguli de protecție a muncii, dacă

această încălcare a provocat accidente cu oameni sau alte urmări grave.

În final, Vitalie Ouș, prin sentință judecătorească, a fost recunoscut vinovat în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183 alin. (1) Cod penal și a fost liberat de

răspundere penală, în legătură cu expirarea termenului de prescripție (f.d.6-13).

Deși, instanța, în sentința pronunțată în cauza penală, a stabilit că decesul

victimei nu urmează a fi reținut ca urmare a incidentului, a constatat existența

legăturii cauzale directe între încălcarea regulilor de protecție a muncii manifestate

de către inculpat și vătămarea gravă depistată la victimă. Or, leziunilor depistate la

Valeri Solovei li s-au dat calificare în baza raportului de expertiză medico-legală nr.

194D/1517 din 10 ianuarie 2016.

În contextul dat, Colegiul apreciază ca fiind relevante și argumentele recurentei

precum că internarea în spital a lui Valeri Solovei a fost determinată de accidentul

de muncă produs în care a fost implicat Valeri Solovei.

Or, faptul producerii accidentului de muncă, precum și leziunile primite de

către Valeri Solovei, se deduce din suportul probator cercetat în acest sens de către

instanța învestită cu judecarea cauzei penale și anume din sentința emisă în privința

lui Vitalie Ouș, dirigintele de șantier, numit responsabil în domeniul securității și

sănătății în muncă la SC „Mobiport Lux” SRL.

Chiar și în condițiile în care decesul lui Valeri Solovei nu a survenit ca urmare

a leziunilor primite în cadrul accidentului de muncă, cum a fost reținut la caz de

instanțele ierarhic inferioare, Colegiul notează că însăși cauzarea vătămărilor în

cadrul accidentului de muncă, care a generat spitalizarea acestui, a fost confirmată

prin raportul de expertiză medico-legală enunțat în sentință.

Implicit, Colegiul menționează că, la caz considerentele redate în sentința

penală denotă că a fost exclusă survenirea decesului lui Valeri Solovei în rezultatul

leziunilor primite la producerea accidentului de muncă, însă, totodată, urmează a fi

accentuat și faptul că nu a fost exclusă ipoteza precum că vătămările i-au fost cauzate

lui Valeri Solovei în rezultatul accidentului de muncă, care au dus la internarea

acestui în spital.

Subsecvent, Colegiul notează că, criticile recurentei denotă că controlul

judiciar pe care l-a realizat instanța de apel este incomplet și, în final, soluția adoptată

la caz este pripită, fără a fi elucidate complet circumstanțele esențiale judecării

litigiului, coroborate cu prevederile legale pertinente soluționării corecte, precum și

cu probele, înscrisurile prezentate cu titlu de probe, s-a pronunțat în favoarea

netemeiniciei acțiunii. Or, la caz, în esență, instanțele ierarhic inferioare, conform

suportului probatoriu cercetat, precum și partea pârâtă, au conchis asupra lipsei

7

vinovăției angajatorului în decesul lui Valeri Solovei ca urmare a leziunilor primite

în rezultatul accidentului, având în vedere concluziile din raportul de expertiză.

Colegiul arată că circumstanțele relevate în actul judecătoresc emis în cauza

penală denotă că nu a fost exclusă vinovăția persoanei responsabile din cadrul SC

„Mobiport Lux” SRL cu securitatea și sănătatea în muncă, în producerea

accidentului de muncă, precum și a fost confirmată existența leziunilor primite de

către Valeri Solovei, care au și dus la internarea acestui în spital.

Însăși noțiunea de securitate și sănătate în muncă (siguranță ocupațională),

dată prin Legea securității și sănătății în muncă nr. 186 din 10 iulie 2008, presupune

un ansamblu de activități având ca scop asigurarea celor mai bune condiții de lucru,

apărarea vieții, sănătății, integrității fizice și psihice a lucrătorilor.

În altă ordine de idei, Colegiul precizează că pentru survenirea răspunderii

civile a angajatorului pentru dauna cauzată salariaților sunt necesare, în afara

condițiilor generale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, vinovăția și

întrunirea unor condiții speciale și anume: a) la momentul cauzării prejudiciului să

existe raporturi de muncă între angajator și salariat; b) prejudiciul să fi fost cauzat

salariatului în timpul și în legătură cu executarea obligațiunilor de serviciu. Or,

caracterul ilicit al faptei angajatorului constă în crearea unor condiții dăunătoare de

muncă, în nerespectarea normelor de protecție a muncii și a cerințelor securității, în

neasigurarea securității și igienei muncii.

Or, pornind de la specificul litigiului, la caz, instanțele nu se pot limita doar

la stabilirea existenței sau neexistenței condițiilor generale care ar antrena sau nu

răspunderea angajatorului, în situația în care decesul lui Valeri Solovei a survenit în

perioada aflării acestui la tratament în staționar, iar însăși internarea spital a fost o

consecință a leziunilor primite la producerea accidentului de muncă.

Mai mult, însăși instanța în cauza penală a constatat că între încălcarea

regulilor de protecție a muncii manifestate de către inculpat și vătămarea gravă

depistată la victimă există o legătură cauzală directă (f.d.12 verso).

În corolar, având în vedere circumstanțele în care s-a produs accidentul de

muncă, cauzarea vătămărilor lui Valeri Solovei ce a determinat spitalizarea acestui,

la rejudecarea cauzei se impune o cercetare mai amplă și obiectivă a acestor aspecte

ce ar determina elucidarea împrejurărilor relevante diferendului dedus judecății și

ulterior instanța să se pronunțe în privința temeiniciei/netemeiniciei cerințelor

reclamantei.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să ia în considerare

circumstanțele conturate anterior, precum și prin prisma art. 373 Cod de procedură

civilă, să verifice circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea primei

instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru

soluționarea cauzei.

De altfel, în virtutea prevederilor art. 26 alin. (3) Cod de procedură civilă,

instanța care judecă cauza își păstrează imparțialitatea și obiectivitatea, creează

condiții pentru exercitarea drepturilor participanților la proces, pentru cercetarea

obiectivă a circumstanțelor reale ale cauzei.

În sensul alineatului (4) al aceluiași articol, egalitatea părților în drepturile

procedurale este garantată prin lege și se asigură de către instanță prin crearea

posibilităților egale, suficiente și adecvate de folosire a tuturor mijloacelor

8

procedurale pentru susținerea poziției asupra circumstanțelor de fapt și de drept,

astfel încât nici una dintre părți să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă.

Totodată, Colegiul învederează că legea procesuală civilă prezumă dreptul

instanței de a se expune asupra inițiativelor în cadrul unui proces. În contextul dat,

Colegiul citează prevederile art. 26 alin. (2) Cod de procedură civilă, conform cărora

contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel încât părțile și ceilalți

participanți la proces să aibă posibilitatea de a-și formula, argumenta și dovedi

poziția în proces, de a alege modalitățile și mijloacele susținerii ei de sine stătător și

independent de instanță, de alte organe și persoane, de a-și expune opinia asupra

oricărei probleme de fapt și de drept care are legătură cu cauza dată judecății și de

a-și expune punctul de vedere asupra inițiativelor instanței.

Or, prezintă relevanță și folosirea criteriilor pentru determinarea corectă a

naturii juridice a litigiului dat, rezultând din specificul acestui și care presupune în

sine lămurirea completă și pe bază de dovezi certe, pertinente și concludente a

situației de fapt, or, concluzia instanței de apel este rezultatul examinării pripite a

litigiului dedus judecății.

Subsecvent, adoptarea soluției la caz urmează a fi precedată de toate aceste

etape, precum și să fie motivată atât prin prisma poziției părții reclamante, cât și

obiecțiilor părții pârâte în raport cu probele prezentate și normele de drept pertinente

litigiului, rezultând din prevederile art. 130 Cod de procedură civilă, ca, în

consecință, soluția adoptată să fie certă și coerentă, sub aspectul temeiniciei/

netemeiniciei acțiunii și să răspundă standardelor unui proces echitabil garantat de

art. 6 § 1 CEDO. Caracterul peremptoriu al concluziei instanței de judecată, urmează

a fi stabilit în coraport cu circumstanțele cauzei și normele de drept material și

procedural aplicabile speței.

Concomitent, la examinarea cauzei, instanța urmează să se conducă nemijlocit

de principiul adevărului obiectiv, care se manifestă prin stabilirea multilaterală,

completă și obiectivă a tuturor circumstanțelor care au importanță pentru justa

soluționare a cauzei. De altfel, o hotărâre judecătorească motivată în sensul

respectării cerințelor 6 § 1 CEDO, presupune o examinare reală a problemelor

esențiale relevate în speță, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Pentru a răspunde

cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a

examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (Boldea împotriva

României din 15 februarie 2007, paragraful 29; Helle împotriva Finlandei din 19

februarie 1997, paragraful 60).

Coroborând circumstanțele ce preced, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursul

declarat și va casa integral decizia instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. c) Cod

de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de Marfa Solovei, reprezentată de avocatul Adrian

Cebotari.

9

Se casează integral decizia din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Marfa Solovei împotriva

Societății Comerciale „Mobiport Lux” Societate cu Răspundere Limitată cu privire

la încasarea indemnizației unice pentru decesul angajatului în urma accidentului de

muncă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Mariana Pitic

Galina Stratulat

10