ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 23.12.2020

2rac-214/20 — încasarea datoriei, a penalitătii si a dobânzii de întârziere

HOTĂRÂRE
23.12.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei, a penalitătii si a dobânzii de întârziere
Temei legal
limitele judecării apelului
Citează această cauză
2rac-214/20 — încasarea datoriei, a penalitătii si a dobânzii de întârziere (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2rac-214/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud. P. Păun)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Secrieru, V. Mihaila, Iu. Cotruță)

23 decembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Dumitru Mardari

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Mariana Pitic

examinând recursul declarat de către Partidul Liberal,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” împotriva Partidului Liberal cu

privire la încasarea datoriei, a penalității și a dobânzii de întârziere,

împotriva deciziei din 23 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de către Partidul Liberal și a fost menținută hotărârea din 24

ianuarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

constată:

La 03 octombrie 2018, ÎS „Calea Ferată din Moldova” a depus cerere de

chemare în judecată împotriva Partidului Liberal cu privire la încasarea datoriei, a

penalității și a dobânzii de întârziere.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 15 ianuarie 2013, între

Palatul de Cultură a Feroviarilor, filială a ÎS „Calea Ferată din Moldova”, reprezentat

de directorul Boris Ochișor, în calitate de locator și Partidul Liberal, reprezentat de

președintele Mihai Ghimpu, în calitate de locatar, a fost încheiat contractul de

locațiune nr. 2 (6002968) din 15 ianuarie 2013.

A menționat că, obiectul contractului îl constituie transmiterea în posesiune

oneroasă pe termen și folosință, cu plată, fără dreptul de privatizare, a încăperii

amplasate în xxxx, cu suprafața totală de 36,6 m. p., pentru a fi folosite ca spațiu

pentru realizarea acțiunilor în masă din cadrul organizației obștești. Costul de bilanț

fiind de 29 817 lei, conform situației din 01 ianuarie 2013.

A susținut că, termenul contractului de locațiune nr. 2 (6002968) din 15

ianuarie 2013 a fost stabilit pe un an, din momentul autorizării acestuia de către

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.

A afirmat că, conform actului de verificare a decontărilor între întreprinderi,

Partidul Liberal datorează ÎS „Calea Ferată din Moldova” suma de 9178,33 de lei

pentru chiria încăperii, care constituie obiectul contractului.

A notat că, până în prezent, Partidul Liberal nu și-a onorat obligațiile

contractuale și, anume, obligațiile prevăzute la pct. 3.2. și 3.3. din contractul de

1

locațiune nr. 2 (6002968) din 15 ianuarie 2013. În schimb, ÎS „Calea Ferată din

Moldova” și-a onorat în totalmente obligațiile sale contractuale, respectând

condițiile contractuale și prevederile Codului civil.

A remarcat că, la 22 martie 2018 în adresa Partidului Liberal a fost expediată

reclamația nr. H3-4/572 din 16 martie 2018, prin care a fost informat despre

neonorarea în termen a obligațiilor contractuale, cu propunerea de a achita în mod

benevol datoria acumulată în termen de 7 zile calendaristice din data recepționării

reclamației.

A declarat că, reclamația adresată Partidului Liberal a fost recepționată la 22

martie 2018, fapt confirmat prin semnătură. Prin urmare, ÎS „Calea Ferată din

Moldova” a respectat procedura prealabilă de soluționare a litigiului pe cale

extrajudiciară.

A solicitat încasarea de la pârât a datoriei în sumă de 9178,33 de lei, a

penalității în sumă de 3304,20 de lei, a dobânzii de întârziere în sumă de 6778,39 de

lei și a taxei de stat în mărime de 577,83 de lei.

Prin hotărârea din 24 ianuarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

a fost admisă acțiunea depusă de către ÎS „Calea Ferată din Moldova” și au fost

încasate de la Partidul Liberal în beneficiul ÎS „Calea Ferată din Moldova” suma de

9178,33 de lei, cu titlu de datorie, suma de 3304,20 de lei, cu titlu de penalitate, suma

de 6 778,39 de lei, cu titlu de dobândă de întârziere și suma de 577,83 de lei, cu titlu

de taxă de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată.

La 21 februarie 2020 Partidul Liberal a declarat apel împotriva hotărârii

primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și

pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acțiunii.

Prin decizia din 23 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat de către Partidul Liberal și a fost menținută hotărârea primei instanțe.

La 24 august 2020 Partidul Liberal a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și

pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, decizia instanței de apel este

neîntemeiată.

A menționat că, contrar prevederilor art. 239 CPC, cauza civilă a fost

examinată superficial, aplicându-se eronat normele de drept material.

A susținut că, instanța nu a luat în considerare toate aspectele cauzei și, anume,

termenul contractului de locațiune nr. 2 (6002968) din 15 ianuarie 2013, care

conform pct. 2.2 din contract a fost stabilit pentru perioada de un an din momentul

autorizării contractului de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Drumurilor, 12 august 2013 (conform autorizării Ministerului) – 12 august 2014. Or,

art. 1279 lit. a) din Codul civil prevede că, locațiunea încetează la expirarea

termenului contractului (art. 903 lit. a) din Codul civil (în vigoare până la 01 martie

2019).

A afirmat că, contractul de locațiune nr. 2 (6002968) din 15 ianuarie 2013

prevede expres modalitatea de prelungire a valabilității acestuia. Astfel, conform

pct.5.1. din contract, modificarea clauzelor contractului de locațiune, prelungirea sau

rezilierea lui se efectuează cu acordul părților contractante (un astfel de acord nu a

2

existat), iar conform pct. 6.1. din contract, contractul de locațiune și modificările la

acesta sunt valabile numai după înregistrarea lor de către organul abilitat, Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (o astfel de înregistrare nu a putut fi

identificată).

A relevat că, în această ordine de idei, relațiile dintre ÎS „Calea Ferată din

Moldova” și Partidul Liberal sunt finalizate, de jure, din momentul expirării

perioadei de valabilitate a contractului, adică 12 august 2014, or, nu există un

document confirmativ, înregistrat în modalitatea prevăzută de contract și de

legislația în vigoare, care ar proba contrariul.

A notat că, conform actelor de verificare anexate la dosar, achitările periodice

pentru locațiunea acordată în baza contractului menționat au fost efectuate de către

Partidul Liberal până la 12 decembrie 2013, excluzând ipoteza prelungirii

raporturilor contractuale în mod tacit, prevedere regăsită la art. 1280 alin. (1) din

Codul civil (art. 904 alin. (1) din Codul civil (în vigoare până la 01 martie 2019).

A declarat că, suma prezentată a fost achitată de către Partidul Liberal în baza

unui alt contract de locațiune și, anume, contractul nr. 16 din 29 iunie 2017.

A invocat că, contractul de locațiune nr. 2 (6002968) din 15 ianuarie 2013 are

ca obiect locațiunea încăperii cu o suprafață de 36,6 m. p., amplasată în xxxx pentru

un termen de un an, iar contractul, în baza căruia a fost efectuată achitarea sumei de

9000 de lei, are ca obiect locațiunea sălii mari a xxxx, pentru petrecerea unei

manifestări la 02 iulie 2017, de la ora 10.30 pînă la ora 12.00 și a holului sălii pentru

o oră.

A mai invocat că, Partidul Liberal a stat mereu la dispoziția ÎS „Calea Ferată

din Moldova” pentru onorarea oricăror obligații contractuale, care existau sau au

apărut ulterior între aceștia, iar faptul că, ultima a hotărât să-și revendice drepturile,

care îi reveneau în baza contractului de locațiune nr. 2 (6002968) din 15 ianuarie

2013, după expirarea indubitabilă a termenului de prescripție extinctivă, 12 august

2014 (termenul de valabilitate a contractului) – 22 martie 2018 (data expedierii

primei reclamații pe marginea acestui caz), impunea respingerea acțiunii pe motiv

de tardivitate.

Prin referința depusă la 07 octombrie 2020 ÎS „Calea Ferată din Moldova” a

solicitat declararea recursului ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 440 alin. (2) Codul de procedură civilă, completul din

3 judecători prin încheierea din 09 decembrie 2020 a considerat recursul admisibil și

a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea

participanților la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care

urmează a fi admis, cu casarea integrală a deciziei instanței de apel și trimiterea

cauzei spre rejudecare în instanța de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanța, după ce judecă

recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței de apel

și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură dată dacă eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

3

Pe parcursul judecării cauzei s-a constata că, la 15 ianuarie 2013, între Palatul

de Cultură a Feroviarilor, filială a ÎS „Calea Ferată din Moldova”, reprezentat de

directorul Boris Ochișor, în calitate de locator și Partidul Liberal, reprezentat de

președintele Mihai Ghimpu, în calitate de locatar, a fost încheiat contractul de

locațiune nr. 2 (6002968) din 15 ianuarie 2013.

Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, ÎS „Calea Ferată din

Moldova” a solicitat încasarea de la Partidul Liberal a datoriei în sumă de 9178,33

de lei, a penalității în sumă de 3304,20 de lei, a dobânzii de întârziere în sumă de

6778,39 de lei și a taxei de stat în mărime de 577,83 de lei.

Prima instanță, fiind învestită cu judecarea prezentei cauze, a ajuns la

concluzia temeiniciei acțiunii, încasând de la Partidul Liberal în beneficiul ÎS „Calea

Ferată din Moldova” suma de 9178,33 de lei, cu titlu de datorie, suma de 3304,20

de lei, cu titlu de penalitate, suma de 6 778,39 de lei, cu titlu de dobândă de întârziere

și suma de 577,83 de lei, cu titlu de taxă de stat achitată la depunerea cererii de

chemare în judecată.

Ulterior, instanța de apel, fiind învestită cu judecarea apelului declarat de către

Partidul Liberal, a ajuns la concluzia netemeiniciei acestuia, menținând hotărârea

primei instanțe, pe care a considerat-o întemeiată și legală.

Verificând legalitatea deciziei contestate în raport cu prevederile legale

aplicabile la caz și criticile aduse în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că, instanța de apel a

încălcat normelor de drept procedural.

În conformitate cu art. 1861 alin. (1), (2) și (5) din Codul de procedură civilă,

cererile depuse în instanța de judecată peste termenul de prescripție extinctivă, a

căror tardivitate a fost invocată în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri

judiciare de partea în proces, persoana în a cărei favoare a curs prescripția, de

creditorul persoanei sau de către oricare altă persoană care are interes legitim, se

examinează în fond doar după examinarea de către instanța de judecată a excepției

de tardivitate. Dacă reclamantul a solicitat repunerea în termenul de prescripție sau

solicită repunerea odată cu ridicarea excepției, instanța de judecată examinează

excepția de tardivitate concomitent cu cererea de repunere în termen.

Excepția de tardivitate și, după caz, repunerea în termen se soluționează în

ședință de judecată, convocată în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri

judiciare. Lipsa participanților citați legal nu împiedică examinarea cererilor.

Dacă se dispune repunerea în termen și/sau excepția de tardivitate se respinge,

instanța de judecată emite o încheiere motivată care poate fi atacată odată cu fondul

și continuă examinarea cauzei.

Din materialele dosarului rezultă că, la 24 octombrie 2018 Partidul Liberal din

RM a înaintat excepție de tardivitate, prin care a solicitat admiterea acesteia și

respingerea acțiunii ca fiind tardivă.

Prima instanță, însă, contrar art. 1861 alin. (5) CPC, respingând excepția de

tardivitate, nu a emis o încheiere motivată, invocând doar în procesul-verbal al

ședinței de judecată din 12 noiembrie 2019 că, se respinge excepția de tardivitate,

deoarece din materialele prezentate de către reprezentantul ÎS „Calea Ferată din

Moldova” urmează că, Partidul Liberal, la 04 iulie 2017, a achitat o parte din suma

4

datorată în mărime de 9000 de lei, fapt care duce la întreruperea cursului prescripției

extinctive (f. d. 68).

Ulterior, Partidul Liberal, declarând apel, a invocat că, ÎS „Calea Ferată din

Moldova” a depus cererea de chemare în judecată cu omiterea termenului de

prescripție, deoarece conform ordinului de plată nr. 108 din 04 iulie 2017, suma de

9000 de lei a fost achitată de către Partidul Liberal în baza unui alt contract de

locațiune, încheiat cu ÎS „Calea Ferată din Moldova” și, anume, contractul de

locațiune nr. 16 din 29 iunie 2017 (f. d. 66).

Instanța de apel, însă, nu a verificat și nu s-a pronunțat asupra acestui

argument. Or, în conformitate cu art. 373 alin. (5) CPC, instanța de apel este obligată

să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție mai reține că, dreptul de a fi auzit include nu doar posibilitatea

de a aduce argumente instanței, dar, de asemenea, obligația corespunzătoare a

instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care anumite argumente au fost

acceptate sau respinse (speța Fomin contra Moldovei, hotărârea CEDO din 11

octombrie 2011).

Pe cale de consecință, erorile comise de instanța de apel nu pot fi corectate de

instanța de recurs, motiv pentru care în speță se impune rejudecarea cauzei.

Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că, erorile judiciare

în cauză nu pot fi corectate de către instanța de recurs, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia

de a admite recursul, de a casa integral decizia instanței de apel și de a trimite cauza

spre rejudecare în instanța de apel.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate

și să adopte o decizie legală și întemeiată, respectând dreptul garantat al părților la

un proces echitabil.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se admite recursul declarat de către Partidul Liberal.

Se casează integral decizia din 23 iunie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în

cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Întreprinderea de Stat

„Calea Ferată din Moldova” împotriva Partidului Liberal cu privire la încasarea

datoriei, a penalității și a dobânzii de întârziere, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Dumitru Mardari

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Mariana Pitic

5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-06-29
0,98
2rac-61/22 — incasarea datoriei, penalitatii, dobanizii de intirziere
de către Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” împotriva Partidului Liberal cu privire la încasarea datoriei, penalității și a dobânzii de întârziere, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt compl
CSJ 2022-10-05
0,94
2ra-1210/22 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra-1210/22 2-20074717-01-2ra-29082022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, Judecător – L. Mitrofan Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – N. Budăi, D. Băbălău, I. Dutca Î N C H E I E R E 05 octo
CSJ 2021-03-31
0,94
2rac-83/21 — încasarea datoriei si dobânzii de întârziere
Dosarul nr. 2rac-83/21 Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) jud: A. Ciubotaru Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud: A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan D E C I Z I E 31 martie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, co
CSJ 2017-11-08
0,94
2rac-353/17 — incasarea onorariului restant, dobinzii de intirziere.
Prima instanţă, Jud. Centru, mun. Chișinău: A. Catană Dosarul nr. 2rac-353/17 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chișinău: M. Guzun, Iu. Cotruță, N. Simciuc D E C I Z I E 08 noiembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contenc
CSJ 2023-01-25
0,94
2rac-270/22 — încasarea datoriei, penalității și dobânzii de întîrziere
Dosarul nr. 2rac-270/22 (2-20159694-01-2rac-21112022) Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. S. Daguţa) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Panov, M. Anton, O. Cojocaru) ÎNCHEIERE 25 ianuarie 2023 mun. Chiș
Sursă