2ra-1144/20 — incasarea prejudiciului material cauzat in urma incalcarii dreptului la executare

2ra-1144/20 — incasarea prejudiciului material cauzat in urma incalcarii dreptului la executare (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-1144/2020

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: S. Dimitriu)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Malîi, I. Țurcan, A. Panov)

D E C I Z I E

11 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Nicolae Craiu

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Vasili Turturica, reprezentat de avocatul

Natalia Crîșmari,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Vasili Turturica

împotriva Ministerului Justiției cu privire la încasarea prejudiciului material cauzat

prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești

și încasarea cheltuielilor de judecată

împotriva deciziei din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 17 aprilie 2019, Vasili Turturica a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției cu privire la încasarea prejudiciului material cauzat

prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești

și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că prin hotărârea din 12 mai 2004 a Judecătoriei

Dubăsari a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de Vasili Turturica și

s-a dispus încasarea de la sovhozul „Coicovo”, r-nul Dubăsari în beneficiul lui Vasili

Turturica întru restituirea datoriei și a cheltuielilor de judiciare suma totală de 60096

de lei, hotărârea devenind definitivă și irevocabilă la 28 mai 2004.

Reclamantul a relatat că în baza hotărârii judecătorești a fost eliberat titlul

executoriu cu nr. 2-50/2004 și de instanța de judecată expediat spre executare

executorului judecătoresc Anatolie Gazea. Or, prin scrisoarea din 29 noiembrie 2004

cu nr. 134, executorul judecătoresc Anatolie Gazea a restituit titlul executoriu nr. 2-

50/2004 creditorului Vasili Turturica, deoarece Oficiul Dubăsari al DEDJ RM nu

are acces pe teritoriul r-lui Dubăsari din motivul că autoritățile „autoproclamatei

republicii transnistrene moldovenești”, nu recunosc puterea statală a Republicii

Moldova, ceea ce face imposibil executarea hotărârii susnumite.

A susținut că în baza încheierii executorului judecătoresc Anatolie Gazea din

08 aprilie 2009 a fost primit spre executare titlul executoriu cu nr. 2-50/2004, emis

în temeiul hotărârii din 12 mai 2004 a Judecătoria Dubăsari.

1

Ulterior, prin încheierea executorului Dorin Jidovanu din anul 2014, titlul

executoriu nominalizat a fost restituit creditorului Vasili Turturica fără executare pe

motiv că se află în imposibilitate de a executa hotărârea judecătorească.

La 22 mai 2017, Vasili Turturica a depus executorului judecătoresc Dorin

Jidovanu spre executare titlul executoriu cu nr. 2-50/2004 din 12 mai 2004, or, prin

încheierea din 25 mai 2017, executorul judecătoresc a refuzat intentarea procedurii

de executare în temeiul că nu este competent teritorial să execute hotărârea

judecătorească.

Vasili Turturica a depus multiple plângeri în diferite instituții ale statului și

organizații nonguvernamentale privind neexecutarea hotărârii judecătorești.

În urma soluționării plângerilor Departamentul de executare a deciziilor

judiciare din 14 februarie 2005 cu nr. 52/05 a informat petiționarul Vasili Turturica,

că DEDJ nu poate realiza controlul executării hotărârii judecătorești pe teritoriul

Transnistriei și este lipsit de posibilitatea de a contribui la soluționarea acestei

probleme.

Reprezentantul OSCE în Republica Moldova a examinat plângerea lui Vasili

Turturica și prin scrisoarea cu nr. 9758 din 30 mai 2005 i-a comunicat că urmează

să înainteze acțiune civilă.

Reclamantul a menționat că statul Republicii Moldova, reprezentat în cazul

executării hotărârilor judecătorești de Ministerul Justiției, nu a executat hotărârea

judecătorească din 12 mai 2004 o perioadă de timp ce depășește 15 ani.

La 14 iunie 2017, Vasili Turturica a depus cerere de chemare la Judecătoria

Chișinău împotriva Ministerului Justiției cu privire la recuperarea prejudiciului

moral cauzat în urma încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești, care prin hotărârea din 13 octombrie 2017 a fost respinsă. Or, prin

decizia din 21 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău hotărârea din 13 octombrie

2017 a Judecătoriei Chișinău a fost casată și a fost pronunțată o nouă hotărâre prin

care a fost admisă parțial acțiunea; a fost constatată încălcarea dreptului lui Vasili

Turturica la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești din 12 mai 2004

a Judecătoria Dubăsari și a fost încasata în beneficiul lui Vasili Turturica din bugetul

de stat, prin intermediul Ministerului Justiției, prejudiciul moral în sumă de 25 000

de lei.

În continuare, reclamantul s-a adresat cu cerere Guvernului Republicii

Moldova la data de 12 decembrie 2018, prin care invocând că din cauza statului nu

se execută hotărârea judecătorească a solicitat preluarea datoriei debitorului

sovhozul „Coicova”, stabilită prin hotărârea judecătorească nominalizata și a-i

achita datoria în suma de 60 096 de lei, cerere care a fost redirecționată spre

soluționare Ministerului Justiție.

Ulterior, la 03 ianuarie 2019, Vasili Turturica a înaintat cerere prealabila, prin

care a solicitat achitarea prejudiciului material cauzat de statul Republicii Moldova

în persoana Guvernului Republicii Moldova, în urma neexecutării titlului de către

debitorul sovhozul ,,Coicova” r-nul Dubăsari.

Reclamantul a mai indicat că până în prezent Statul nu a creat condiții

legislative și eficiente de executare a hotărârii judecătorești pe întreg teritoriul țării.

A declarat că Ministerul Justiției îi respinge cerința sa asupra punerii în

executare a hotărârii judecătorești.

2

În astfel de circumstanțe, a considerat că statul i-a cauzat un prejudiciu material

în valoare de 60 096 de lei, echivalent cu suma adjudecata prin hotărârea din 12 mai

2004 a Judecătoriei Dubăsari, pe care din cauza statului nu o poate pune în executare.

Totodată, a specificat că situația de neexecutare a hotărârii judecătorești are

caracter continuu, autoritățile abilitate de executarea hotărârii judecătorești refuză să

execute, iar reclamantul nu-și poate realiza dreptul la executarea unei hotărâri

judecătorești, acestuia îi este cauzat un prejudiciu material, iar obligația de reparare

al prejudiciului material cauzat în urma neexecutării în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești îi revine statului, reprezentat de Ministerul Justiției.

A solicitat încasarea de la Ministerul Justiției în beneficiul său a prejudiciului

material în mărime de 60 096 de lei, cauzat în urma încălcării dreptului la executare

în termen rezonabil a hotărârii din 12 mai 2004 a Judecătoriei Dubăsari și încasarea

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 31 octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a

fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea înaintată de Vasili Turturica împotriva

Ministerului Justiției cu privire la încasarea prejudiciului material cauzat în urma

încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și

încasarea cheltuielilor de judecată.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 26 noiembrie 2019, Vasili

Turturica, reprezentat de avocatul Natalia Crîșmari, a declarat apel, prin care a

solicitat casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii în

sensul declarat.

Prin decizia din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Vasili Turturica, reprezentat de avocatul Natalia Crîșmari.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a invocat că instanța de fond în mod

temeinic a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată, reținând prevederile art. 5 alin. (3)

al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, potrivit căruia instanța de judecată nu poate

dispune încasarea sumei creanței ca urmare a constatării faptului că a fost încălcat

dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești.

Instanța de apel a menționat că în ceea ce privește preluarea datoriei și

schimbarea debitorului, Curtea Europeană prin jurisprudența sa în acest sens,

precizează că principiul conform căruia hotărârile judecătorești trebuie executate, nu

poate fi interpretat ca obligând statul să răspundă pentru un debitor privat, în caz de

imposibilitate de plată a acestuia (Grițco contra Moldovei, nr.15840/02 din

14.06.2001).

Responsabilitatea statului pentru executarea unei hotărâri judecătorești

pronunțate împotriva unei companii private nu se extinde mai departe decât până la

implicarea organelor de stat în procedurile de executare (Shestakov contra Rusiei,

nr.48757/99).

La fel, conform recomandării nr. 6 a Curții Supreme de Justiție privind

satisfacția echitabilă, la examinarea de către instanțele naționale a pretențiilor

privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în

termen rezonabil a hotărârii judecătorești, se va ține cont de asemenea particularități

ca calitatea debitorului executării și anume dacă debitorul este o autoritate de stat

sau un terț privat (o persoană fizică sau o entitate juridică privată).

Prin urmare, trebuie să se facă o distincție între creanțele deținute împotriva

statului: Bourdov împotriva Rusiei (nr.2), pct. 68 și 69, pct. 72 și cele deținute

împotriva unei persoane fizice, care nu pot angaja răspunderea statului din cauza

3

neplății unei creanțe executorii ca urmare a insolvenței unui debitor „privat”

(Sanglier împotriva Franței, pct.39; Ciprova împotriva Republicii Cehe și Cubănit

împotriva României).

Cu toate acestea, poate fi angajată responsabilitatea statului în cazul în care

autoritățile publice implicate în procedurile de executare nu dau dovadă de diligența

cuvenită sau, mai mult, împiedică executarea hotărârii (Fouklev împotriva Ucrainei,

pct.67). Măsurile adoptate de autoritățile naționale în vederea executării trebuie să

fie adecvate și suficiente pentru a asigura executarea (Ruianu împotriva României,

pct. 66 – ținând seama de obligațiile ce le revin în calitate de depozitari ai forței

publice în materie de executare (pct.72-73).

Instanța de apel a menționat că instanța de fond corect a reținut că Curtea

Constituțională în decizia de inadmisibilitate a sesizării nr. 21g/2018 privind

excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. (3) din Legea privind repararea de către

stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil

a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești

(încasarea creanței ca urmare a constatării încălcării dreptului la executare într-un

termen rezonabil a hotărârii judecătorești) nr. 26 din 29 martie 2018, a punctat că

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, cu titlu de principiu, că dreptul la

un proces echitabil ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o

hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperabilă, în

detrimentul unei părți a procesului (Immobiliare Saffi v. Italia, 28 iulie 1999, § 63;

Șandor v. România, 24 martie 2005, § 23).

În același timp, Curtea Europeană a menționat că dreptul de acces la justiție nu

poate obliga un stat să dispună executarea fiecărei hotărâri cu caracter civil,

indiferent de circumstanțe. Atunci când autoritățile sunt obligate să execute o

hotărâre judecătorească și omit acest fapt, poate fi angajată răspunderea statului prin

prisma articolului 6 § 1 din Convenție (Fociac v. România, 3 februarie 2005, § 68).

La 30 iunie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Vasili Turturica, reprezentat

de avocatul Crîșmari Natalia, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel,

solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei

instanțe cu emiterea unei noi decizii de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat că instanțele de judecată au aplicat eronat

normele de drept material, ceea ce a dus la soluționarea greșită a cauzei, au

interpretat eronat legea precum și probele prezentate, iar erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Totodată, în susținerea recursului s-au indicat aceleași argumente și

circumstanțe factologice care au fost invocate pe parcursul examinării cauzei în

instanțele ierarhic inferioare, cărora le-a fost dată apreciere, redând totodată

conținutul prevederilor normelor legale, dar fără a demonstra prin careva probe,

încălcarea sau aplicarea eronată de către instanța de apel a normelor legale aplicabile

speței.

Conform art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 19 mai 2020.

Materialele cauzei atestă expedierea participanților la proces a copiei deciziei

motivate prin scrisoarea de însoțire din 12 iunie 2020 (f.d. 108), or, la actele cauzei

nu se regăsește dovada de recepționare a acesteia de către recurent.

4

Astfel, recursul declarat la 30 iunie 2020, este în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul

neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia.

La data de 14 iulie 2020, prin scrisoarea de însoțire nr. 2ra-1144/2020, Curtea

Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului copia cererii de recurs cu

înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței timp de o lună de la data

recepționării (f.d. 115), care a fost recepționată la data de 17 iulie 2020, conform

avizului de recepție (f.d. 116), or, până la data examinării cauzei nu a depus referință.

Prin încheierea din 16 septembrie 2020 a Curții Supreme de Justiție recursul

declarat de Vasili Turturica, reprezentat de avocatul Crîșmari Natalia, a fost

considerat admisibil și a fost fixat spre examinare într-un complet de 5 judecători, în

vederea examinării fondului recursului.

În conformitate cu articolele 441 și 444 din Codul de procedură civilă, recursul

s-a examinat de un complet de 5 judecători, fără înștiințarea participanților la proces,

însă data și ora ședinței a fost plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție.

Astfel, Colegiul a decis inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse

în cererea de recurs și referință au fost formulate cu suficientă precizie pentru a

permite instanței verificarea legalității hotărârii atacate. Totodată, toate punctele de

drept care puteau exista în această cauză pot fi cercetate și soluționate în mod adecvat

pe baza înscrisurilor prezente la dosar. În esență, recurentul și intimatul au avut

posibilitate să își prezinte poziția în scris și să răspundă la concluziile părții adverse.

Verificând decizia din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău și, după caz,

hotărârea din 31 octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în limitele

controlului de legalitate, în raport cu criticele invocate, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că se impune

respingerea recursului cu menținerea actelor judecătorești recurate, pentru motivele

ce succed.

În conformitate cu articolul 445 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină

decizia instanței de apel și, după caz, hotărârea primei instanțe, precum și încheierile

atacate cu recurs.

În vederea respectării articolului 432 alin. (5) din Codul de procedură civilă,

Colegiul lărgit nu a identificat niciun indiciu care, la prima vedere, ar putea ridica

probleme de drept specificate la alin. (3) din articolul citat. Mai mult, recurentul nu

a prezentat obiecții în privința acestui aspect procedural.

Esența articolelor 432 și 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă oferă

instanței de recurs competența de a efectua un control al legalității deciziei atacate,

nu și a temeiniciei acesteia. Astfel, se vor reține circumstanțele de fapt, privite în

ansamblu, care au fost prezentate de părți și stabilite de instanțele de judecată în

fazele procesual anterioare, cu excepția situației în care constatările lor pot fi

considerate arbitrare sau vădit nerezonabile.

În debut, Colegiul atestă că înaintând acțiune împotriva Ministerului Justiției,

Vasili Turturica a solicitat încasarea de la Ministerul Justiției în beneficiul său a

prejudiciului material în mărime de 60 096 de lei, cauzat în urma încălcării dreptului

5

la executare în termen rezonabil a hotărârii din 12 mai 2004 a Judecătoriei Dubăsari

și încasarea cheltuielilor de judecată.

Fiind investită cu examinarea prezentei acțiuni prima instanță prin hotărârea

din 31 octombrie 2019 a respins ca neîntemeiată acțiunea înaintată de Vasili

Turturica împotriva Ministerului Justiției cu privire la încasarea prejudiciului

material cauzat în urma încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a

hotărârii judecătorești și încasarea cheltuielilor de judecată.

Verificând legalitatea hotărârii primei instanțe, Curtea de Apel Chișinău prin

decizia din 19 mai 2020 a respins apelul declarat de Vasili Turturica, reprezentat de

avocatul Natalia Crîșmari și a menținut hotărârea din 31 octombrie 2019 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Astfel, Colegiul opinează că, în speță, instanțele de judecată ierarhic inferioare

au determinat corect raportul juridic dedus judecății, circumstanțele importante

pentru soluționarea cauzei au fost stabilite și elucidate pe deplin, probelor prezentate

li-a fost dată apreciere completă, obiectivă și sub toate aspectele, decizia instanței de

apel și hotărârea primei instanțe fiind legale și întemeiate, adoptată cu respectarea

drepturilor și intereselor legale a participanților la proces.

Din suportul probatoriu prezent la materialele cauzei rezultă că Vasili Turturica

solicită încasarea prejudiciul material în mărime de 60 096 de lei, cauzat în urma

încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii din 12 mai 2004 a

Judecătoriei Dubăsari cu încasarea acestei sume de la Ministerul Justiției.

În speță, analizând materialele cauzei, argumentele reclamantului/ recurent,

Colegiul învederează că suma prejudiciului material în mărime de 60 096 de lei

solicitat spre încasare de către Vasili Turturica, cauzat în urma încălcării dreptului

la executare în termen rezonabil a hotărârii, reprezintă de fapt creanța dispusă spre

încasare în beneficiul acestuia prin hotărârii din 12 mai 2004 a Judecătoriei

Dubăsari.

Conform art. 2 alin. (1) din Legea cu privire la repararea de către stat a

prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a

cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești nr.

87 din 21 aprilie 2011, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost

încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea

în termen rezonabil a hotărârii judecătorești poate adresa în instanță de judecată o

cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări și repararea

prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condițiile stabilite de prezenta lege și

de legislația procesuală civilă.

În sensul art. 1 alin. (2) legii sus citate, aplicarea și interpretarea termenilor din

prezenta lege se fac prin prisma legislației naționale, a prevederilor Convenției

europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Conform prevederilor art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la

judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către

o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra

încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei

oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.

În temeiul art. 2 alin. (3) al Legii cu privire la repararea de către stat a

prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a

6

cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești nr.

87 din 21 aprilie 2011, prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în

termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a

hotărârii judecătorești se repară indiferent de vinovăția instanței de judecată, a

organului de urmărire penală, a organului responsabil de executarea hotărârilor

judecătorești sau a instituției de stat debitoare, iar alin. (6) al aceluiași articol

statuează că mărimea reparației prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la

judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen

rezonabil a hotărârii judecătorești se stabilește de instanța de judecată în fiecare caz

în parte, în funcție de circumstanțele cauzei în cadrul căreia a fost comisă încălcarea,

precum și de pretențiile invocate de reclamant, de complexitatea cauzei, de

comportamentul reclamantului, de conduita organului de urmărire penală, a instanței

de judecată și a autorităților relevante, de durata încălcării și de importanța

procesului pentru reclamant.

Totodată, în conformitate cu art. 4 alin. (1) al aceleiași legi, sarcina probațiunii

lipsei de încălcare a dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a

dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și a lipsei

suportării unui prejudiciu moral îi revine Ministerului Justiției, iar sarcina de a

dovedi suportarea prejudiciului material cauzat prin această încălcare și suportarea

costurilor și cheltuielilor de judecată îi revine reclamantului.

Colegiul relevă că conform materialelor cauzei, prin hotărârea 12 mai 2004 a

Judecătoriei Dubăsari a fost admisă acțiunea lui Vasili Turturica și a fost încasat de

la sovhozul „Coicovo”, r-nul Dubăsari în beneficiul acestuia întru restituirea datoriei

și cheltuielilor de judiciare în total suma de 60 096 de lei, hotărârea devenind

definitivă și irevocabilă la 28 mai 2004, astfel, fiind eliberat titlul executoriu cu nr.

2-50/2004 și de instanța de judecată expediat spre executare executorului

judecătoresc Anatolie Gazea.

Or, prin scrisoarea din 29 noiembrie 2004 cu nr. 134 executorul judecătoresc

Anatolie Gazea a restituit titlul executoriu nr. 2-50/2004 creditorului Vasili

Turturica, în legătură cu faptul că Oficiul de executare Dubăsari al DEDJ RM nu are

acces pe teritoriul r-lui Dubăsari din motivul că autoritățile „autoproclamatei

republicii transnistrene moldovenești”, nu recunosc puterea statală a Republicii

Moldova, ceea ce a făcut imposibilă executarea hotărârii menționate.

La 08 aprilie 2009, în baza încheierii executorului judecătoresc Anatolie Gazea

a fost primit spre executare titlul executoriu nr. 2-50/2004 din 12 mai 2004, eliberat

de Judecătoria Dubăsari.

Ulterior, prin încheierea executorului judecătoresc Dorin Jidovanu din 19

noiembrie 2014, titlul executoriu nominalizat a fost restituit creditorului fără

executare pe motiv că se află în imposibilitate de a executa hotărârea judecătorească.

Tot actele cauzei atestă că la 22 mai 2017, creditorul Vasili Turturica a depus

repetat executorului Dorin Jidovanu spre executare titlul executoriu nr. 2-50/2004

din 12 mai 2004, or, prin încheierea din 25 mai 2017, ultimul a refuzat intentarea

procedurii de executare indicând că nu este competent teritorial să execute hotărârea

judecătorească.

Reieșind din cele supra relatate, Colegiul reține că instanțele de judecată

întemeiat au respins acțiunea lui Vasili Turturica, deoarece conform prevederilor art.

5 alin. (3) al Legii cu privire la repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin

încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la

7

executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești nr. 87 din 21 aprilie 2011,

instanța de judecată nu poate dispune încasarea sumei creanței ca urmare a

constatării faptului că a fost încălcat dreptul la executarea în termen rezonabil a

hotărârii judecătorești. Or, se impune a reitera că Vasili Turturica a solicitat anume

încasarea sumei creanței în mărime de 60096 de lei datorate de către sovhozul

„Coicova”, r-nul Dubăsari.

Aici, Colegiul menționează că în ceea ce privește preluarea datoriei și

schimbarea debitorului, Curtea Europeană prin jurisprudența sa în acest sens, a

precizat că principiul conform căruia hotărârile judecătorești trebuie executate, nu

poate fi interpretat ca obligând statul să răspundă pentru un debitor privat, în caz de

imposibilitate de plată a acestuia (Grițco contra Moldovei, nr.15840/02 din

14.06.2001).

Responsabilitatea statului pentru executarea unei hotărâri judecătorești

pronunțate împotriva unei companii private nu se extinde mai departe decât până la

implicarea organelor de stat în procedurile de executare (Shestakov contra Rusiei,

nr.48757/99).

Prin urmare, trebuie să se facă o distincție între creanțele deținute împotriva

statului: Bourdov împotriva Rusiei (nr. 2), pct. 68 și 69, pct. 72 și cele deținute

împotriva unei persoane fizice, care nu pot angaja răspunderea statului din cauza

neplății unei creanțe executorii ca urmare a insolvenței unui debitor „privat”

(Sanglier împotriva Franței, pct. 39; Ciprova împotriva Republicii Cehe și Cubănit

împotriva României).

Cu toate acestea, poate fi angajată responsabilitatea statului în cazul în care

autoritățile publice implicate în procedurile de executare nu dau dovadă de diligența

cuvenită sau, mai mult, împiedică executarea hotărârii (Fouklev împotriva Ucrainei,

pct.67). Măsurile adoptate de autoritățile naționale în vederea executării trebuie să

fie adecvate și suficiente pentru a asigura executarea (Ruianu împotriva României,

pct. 66 – ținând seama de obligațiile ce le revin în calitate de depozitari ai forței

publice în materie de executare (pct.72-73).

Așadar, se impune a menționa că admiterea unei situații contrare celei

nominalizate supra ar determina crearea unui precedent judiciar prin care ar permite

debitorilor privați să renunțe definitiv la executarea hotărârilor judecătorești în

favoarea statului.

De altfel, instanțele de judecată corect au reținut că Curtea Constituțională în

decizia de inadmisibilitate a sesizării nr. 21g/2018 privind excepția de

neconstituționalitate a art. 5 alin. (3) din Legea privind repararea de către stat a

prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a

cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești

(încasarea creanței ca urmare a constatării încălcării dreptului la executare într-un

termen rezonabil a hotărârii judecătorești) nr. 26 din 29 martie 2018, a punctat că

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, cu titlu de principiu, că dreptul la

un proces echitabil ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o

hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperabilă, în

detrimentul unei părți a procesului (Immobiliare Saffi v. Italia, 28 iulie 1999, § 63;

Șandor v. România, 24 martie 2005, § 23). În același timp, Curtea Europeană a

menționat că dreptul de acces la justiție nu poate obliga un stat să dispună executarea

fiecărei hotărâri cu caracter civil, indiferent de circumstanțe. Atunci când autoritățile

sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și omit acest fapt, poate fi angajată

8

răspunderea statului prin prisma articolului 6 § 1 din Convenție (Fociac v. România,

3 februarie 2005, § 68).

Totodată, Curtea Constituțională a reținut că, atunci când autoritățile naționale

nu au adoptat măsuri adecvate și suficiente pentru a asigura executarea hotărârilor

pronunțate de către instanțele judecătorești, această omisiune angajează răspunderea

statului, autoritățile sale fiind obligate să repare prejudiciul material și moral

provocat prin neexecutarea sau executarea tardivă a hotărârii. Curtea Europeană a

conchis în mod constant că, în cazul neexecutării unei hotărâri de acordare a unei

sume de bani sau de restituire a unei proprietăți sau de repunere în posesia unui bun,

reclamanții ar putea să sufere și un prejudiciu material ca urmare a lipsei unui control

privind bunurile sale și împiedicarea de a se folosi și beneficia de aceste bunuri

(Botezatu v. Republica Moldova, 14 aprilie 2015, § 24).

La acest compartiment, atât instanța de apel, cât și prima instanță corect au

relatat faptul că Vasili Turturica nu poate solicita cu titlu de prejudiciu material

contravaloarea creanței în procesul tergiversat, ci este necesar să se constate

existența unei legături de cauzalitate între încălcarea dreptului la un termen rezonabil

al procedurilor și pierderile materiale provocate ca urmare a imposibilității de a se

folosi de drepturile sale patrimoniale.

La caz, Colegiul menționează că prin ne întreprinderea măsurilor efective și

necesare pentru executarea hotărârii judecătorești, autoritățile au împiedicat

reclamantul de a beneficia și/ sau de a se folosi de creanța obținută prin hotărâre

judecătorească, însă, aceste circumstanțe nu pot servi temei de admitere a cerinței cu

privire la încasarea sumei de 60 096 de lei, ce constituie creanța pe care o deține

reclamantul față de un terț (sovhozul „Coicovo”, r-nul Dubăsari, Statul rămânând

totodată a fi responsabil în continuare de tergiversarea executării acestei hotărâri

judecătorești până la executarea acesteia.

Așadar, instanțele de judecată întemeiat au respins acțiunea lui Vasili Turturica,

ori, nu poate fi obligat statul să răspundă pentru un debitor privat.

Totodată, se impune a nota că reclamantul/ recurent, contrar prevederilor art.

118, 121 Cod de procedură civilă nu a adus careva probe în susținerea pretențiilor

sale și prin urmare instanțele de judecată au aplicat normele legale relevante la

circumstanțele speței.

În conexiunea celor relatate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că instanța de apel, prin

prisma argumentelor expuse în cererea de chemare în judecată, cât și cele expuse în

cererea de apel, în raport cu materialele cauzei, întemeiat a concluzionat în sensul

menținerii hotărârii primei instanțe, alegațiile recurentului fiind nefondate, deoarece

materialele cauzei în coroborare cu normele materiale denotă contrariul.

Cele supra relatate, în ansamblu atestă faptul că concluzia primei instanțe,

menținută de instanța de apel, este justă, având la bază un cumul de dovezi

administrate, cărora le-a fost dată o apreciere juridică cuvenită, iar argumentele

aduse de recurent în susținerea poziției sale, sunt pur declarative și fără un suport

legal și probatoriu.

Urmare a celor indicate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră neîntemeiate afirmațiile recurentului

precum că instanța de apel nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele ce au

importantă pentru soluționarea cauzei, nefiind dovedite circumstanțele considerate

de instanță ca stabilite, iar concluziile instanței expuse în hotărâre, sunt în

9

contradicție cu circumstanțele cauzei, deoarece acestea contravin constatărilor

relatate.

Față de cele ce preced și având în vedere faptul că decizia instanței de apel este

întemeiată și legală, iar temeiurile invocate de către recurent sunt neîntemeiate,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține decizia instanței de

apel și hotărârea primei instanțe.

Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție reținând că recurentul a solicitat încasarea

prejudiciului material, ca urmare a neexecutării unei hotărâri irevocabile, deghizat

sub forma creanței dispuse spre încasare, consideră necesar a învedera că în situația

din speță, acesta nu este îngrădit de a solicita încasarea creanței indicate în titlul

executoriu de la stat și nu cade sub incidența Legii nr.87 din 21 aprilie 2011.

În conformitate cu art. 442, 444, art. 445 alin. (1) lit. a), alin. (3) Cod de

procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se respinge recursul declarat de Vasili Turturica, reprezentat de avocatul

Natalia Crîșmari.

Se menține decizia din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău și hotărârea din

31 octombrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în cauza civilă, la cererea

de chemare în judecată depusă de Vasili Turturica împotriva Ministerului Justiției

cu privire la încasarea prejudiciului material cauzat prin încălcarea dreptului la

executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și încasarea cheltuielilor de

judecată.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Nicolae Craiu

Galina Stratulat

10