2ra-1127/20 — incasarea cotizatiei de membru

Dosarul nr. 2ra-1127/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: L. Mitrofan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: N. Budăi, A. Malîi, I. Muruianu)

Î N C H E I E R E

28 octombrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecători Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Vasile Gojan,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Întovărășirea Pomicolă „Fructoza” împotriva lui Vasile Gojan cu privire la încasarea

cotizației de membru,

împotriva deciziei din 13 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-

a admis apelul declarat de Întovărășirea Pomicolă „Fructoza” și s-a casat hotărârea

din 28 mai 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, fiind pronunțată o nouă

hotărâre,

c o n s t a t ă :

La 28 decembrie 2018, ÎP „Fructoza” a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Vasile Gojan cu privire la încasarea cotizației de membru.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că își desfășoară activitatea în baza

Hotărârii de Guvern nr. 629 din 13 noiembrie 1991 cu privire la întovărășirile

pomicole și statutul întovărășirii aprobat la adunarea generală a membrilor săi din

20 martie 2016.

ÎP „Fructoza” a notat că Vasile Gojan este proprietarul terenului nr. 261 cu

suprafața de 621 m2 din teritoriul ÎP „Fructoza” și membru al acesteia. Potrivit art.

13 lit. a), d), h) din statutul ÎP „Fructoza”, înregistrat de Camera Înregistrării de Stat

cu nr. 16505870-2 la 16 aprilie 1997 și aflat în acțiuni până la 14 aprilie 2016, cap.

III, art. 3.2. lit. e) din Statutul ÎP ”Fructoza”, înregistrat de Camera Înregistrării de

Stat cu nr. 1007600054982 la 14 aprilie 2016, membrul întovărășirii pomicole este

obligat să achite la timp cotizația de membru. În caz de încălcare a acestei prevederi

membrul întovărășirii, conform art. 3.5. cap. III din Statutul redacției noi, poate fi

acționat în judecată.

Reclamanta a invocat că conform datelor din contabilitatea întovărășirii dl

Vasile Gojan, până la 21 decembrie 2018 a acumulat o datorie în sumă de 1046,55

lei (cotizații anuale): 0,48 lei/m2 din suprafața terenului deținut, iar pentru anul 2018-

0,55 lei/m2 și 212,68 lei penalitate aplicată în baza hotărârilor adunărilor generale a

membrilor ÎP „Fructoza” din 23 martie 2016 și 18 martie 2018 (0,1% pentru fiecare

zi de întârziere la efectuarea plăților dar nu mai mult de 18%).

1

ÎP „Fructoza” a solicitat încasarea din contul lui Vasile Gojan în beneficiul său

a sumei de 1046,55 lei, ce constituie restanța pentru cotizația de membru în sumă

de 833,87 lei, penalitatea în sumă de 212,68 lei, cheltuieli poștale în sumă de 35 lei

și cheltuieli de judecată în sumă de 270 lei.

Prin hotărârea din 28 mai 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a

respins acțiunea înaintată de ÎP „Fructoza” (f.d. 32, 35-38).

La 25 iunie 2018, ÎP „Fructoza” a declarat apel împotriva hotărârii din 28 mai

2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea apelului, casarea

hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin decizia din 13 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul

declarat de ÎP „Fructoza” și s-a casat hotărârea din 28 mai 2019 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru, fiind pronunțată o nou hotărâre de admitere parțială a

acțiunii.

S-a încasat din contul lui Vasile Gojan în beneficiul ÎP „Fructoza” suma de

833,67 lei, cu titlu de cotizație de membru, pentru perioada ianuarie 2015 – ianuarie

2018.

S-a încasat din contul lui Vasile Gojan în beneficiul ÎP „Fructoza”, cheltuielile

de judecată suportate în prima instanță în sumă de 35 și 270 lei, precum și cheltuielile

suportate în instanța de apel în sumă de 202,50 lei (f.d. 79-97).

În motivarea soluției, instanța de apel a indicat că doar membrilor întovărășirii

pomicole li se acordă loturi de pământ în perimentrul întovărășirii, iar din acest punct

de vedere nu are importanță juridică modul în care a fost dobândit lotul în

întovărășirea pomicolă, fie prin participarea la fondarea întovărășirii pomicole, fie

prin substituirea unui membru al acestei întovărășiri, cu ocazia obținerii, în orcicare

fel legal, a dreptului de proprietate asupra terenului.

Mai mult, Colegiul civil a indicat că aspectele legale nu au fost abordate de

prima instanță, care a considerat că calitatea de membru al întovărășirii pomicole ar

depinde exclusiv de voința proprietarului lotului pomicol de a se asocia în rîndul

membrilor, însă această concluzie este eronată, care nu ține cont de specificul

cadrului legal aplicabil.

Din aceste considerente, instanța de apel a concluzionat asupra admiterii

parțiale a acțiunii, iar având în vedere că acțiunea a fost depusă la 28 decembrie 2018

cu solicitarea de încasare a datoriilor pentru perioada de până la 21 decembrie2018,

datoriile se vor încasa pentru perioada 21 decembrie 2015 – 21 decembrie 2018, iar

pentru anul 2014 nu se vor încasa, deoarece reclamantul a omis termenul de

prescripție în baza art.267 Cod Civil, care instituie termenul general de 3 ani în

interiorul căruia persoana poate să-și apere, pe calea intentării unei acțiuni în instanță

de judecată, dreptul încălcat.

Cât privește cerința privind încasarea penalității și aceasta a fost respinsă,

deoarece a fost omis termenul de prescripție prevăzut de art.268 alin. (1) lit a) Cod

civil, care instituie termenele speciale de prescripție extinctivă, care se prescriu în

termen de 6 luni în acțiunile privind încasarea penalității.

La 18 iunie 2020, Vasile Gojan a declarat recurs împotriva deciziei din 13

februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând repunerea în termen, admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea cererii, recurentul a indicat că instanța de apel a examinat cauze

în lipsa sa, lipsindu-l de dreptul de a prezenta referința. Astfel, fiind lipsit de dreptul

2

la un proces echitabil, garantat de Constituția Republicii Moldova și art. 6 CEDO.

La 14 iulie 2020, în adresa intimatei ÎP „Fructoza” a fost expediată copia cererii

de recurs depusă de către Vasile Gojan, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele

dosarului (f.d. 122).

La 12 august 2020, ÎP „Fructoza” a depus referință la cererea de recurs,

solicitând respingerea recursului.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Din materialele dosarului rezultă că, prin scrisoarea nr. 4239 din 14 mai 2020,

copia deciziei recurate a fost expediată participanților la proces prin intermediul

oficiului poștal (f.d. 98), însă date despre recepționarea adecvată a deciziei

contestate, la materialele cauzei nu sunt.

Astfel, instanța de recurs constată că recurentul s-a conformat prevederilor

legale și a declarat recursul în termen. Totodată, Colegiul consideră inoportun a se

expune asupra solicitării de repunere în termen, luând în considerare constatările

sus-menționate.

Examinând temeiurile recursului declarat de Vasile Gojan, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Igor Silacov, nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Cu referire la alegația recurentului precum că nu a fost citat la examinarea

cauzei în instanța de apel, Colegiul menționează art. 2763 Cod de procedură civilă,

prevede că procedura de examinare a cererilor cu valoare redusă este scrisă, fiind la

discreția instanței citarea participanților la proces.

Mai mult, din materialele cauzei se atestă că instanța de apel a dispus citarea

recurentului pentru ședința din 13 februarie 2020, ora. 09:00, însă plicul a fost

restituit instanței cu mențiunea „nereclamat” (f.d. 73-75), ceea ce denotă

netemeinicia argumentului invocat.

3

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat nu se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel și nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv

numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar

legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite instanței de judecată

de a reține existența temeiului prevăzut la articolul 433 lit. a) Cod de procedură

civilă. În atare condiții, conjunctura respectivă confirmă că marja de apreciere a

instanței de recurs nu a fost disproporționată cu obiectivele securității raporturilor

juridice și bunei administrări a justiției, după caz, s-a accentuat rolul instanței

supreme de a interpreta uniform legea și de a soluționa litigiile apărute în cadrul

aplicării legilor, în raport cu obiecțiile formulate în recurs. Deci, în opinia instanței,

normele de drept nu au format un obstacol care să afecteze esența dreptului

recurentului de acces la instanță.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de

articolul 6 parag. 1 din C.E.D.O., instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre

judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză și de trăsăturile

speciale ale procedurii în ordine de recurs (a se vedea, inter alia, Latourniere vs

Franța, 10 decembrie 2002, parag. 2; Hansen vs Norvegia, 2 octombrie 2014, parag.

71 – 74). În concepția instanței europene, articolul 6 parag. (1) nu impune motivarea

detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale

specifice, respinge un recurs ca fiind lipsit de șanse de succes (a se vedea, mutatis

mutandis, Kukkonen vs Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag. 24; Papaioannou

vs Grecia, 2 iunie 2016, parag. 45; Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag. 46;

Guelfucci vs Franța, 3 iulie 2018, parag. 42 - 44). Aceste raționamente se transpun

direct în cazul de față, de vreme ce esența și temeiurile din recursul dedus judecății,

inclusiv și argumentele din el, nu sunt în stare să afecteze legalitatea deciziei atacate

4

sau a procedurii în ansamblu.

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat

de către Vasile Gojan, urmează a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Vasile Gojan.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

5