2ra-773/20 — Încasarea datoriei

Dosarul nr. 2ra-773/20

Prima instanță: Judecătoria Strășeni, sediul central (jud.: I. Chiroșca)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu)

Î N C H E I E R E

19 august 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecători Mariana Pitic

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Mixtă

„Incaso” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Natalia

Covaliov,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Întreprinderea Mixtă „Incaso” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui

Eugeniu Jomir cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 26 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul declarat de Întreprinderea Mixtă „Incaso” Societate cu Răspundere

Limitată și s-a menținut hotărârea din 15 ianuarie 2019 a Judecătoriei Strășeni, sediul

central,

c o n s t a t ă :

La 13 septembrie 2019, ÎM „Incaso” SRL a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Eugeniu Jomir cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, la 28 octombrie 2015, între ÎCS

„Iute Credit” SRL, în calitate de creditor și Eugeniu Jomir, în calitate de debitor, a

fost încheiat contractul de împrumut nr. 652882. La aceeași dată, ÎCS „Iute Credit”

SRL și-a onorat obligațiunea, transferând debitorului împrumutul acordat.

ÎM „Incaso” SRL a relatat că pentru nerespectarea graficului de rambursare a

împrumutului, debitorul s-a angajat să plătească pe lângă valoarea împrumutului

principal, taxa aferentă contractului de împrumut, dobânda și o penalitate

contractuală, care se raportează duratei de întârziere, însă până la momentul

depunerii acțiunii, pârâtul nu și-a onorat obligațiunile, pe care urma să le onoreze

conform contractului.

Mai mult, reclamanta a specificat că pârâtul a fost înștiințat despre faptul

nerespectării clauzelor contractuale, prin intermediul notificărilor recomandate,

expediate în adresa acestuia. Ulterior, în adresa pârâtului a fost expediată reclamația,

prin care a fost informat repetat despre nerespectarea clauzelor contractuale și despre

rezilierea anticipată a contractului de către creditor și obligațiunea acestuia de a

1

returna împrumutul, dobânda calculată, taxa aferentă la contract și penalitățile

calculate conform contractului.

ÎM „Incaso” SRL a menționat că la data depunerii acțiunii în judecată, datoria

pârâtului constituia suma de 10 795,20 de lei, fiind compusă din datoria principală

în sumă de 5499 lei și penalitatea în sumă de 5 296,20 de lei.

Reclamanta a solicitat încasarea din contul lui Eugeniu Jomir a datoriei în

sumă de 10 795,20 de lei, a cheltuielilor pentru asistența juridică în sumă de 1 000

de lei și a taxei de stat în sumă de 323,86 de lei.

Prin hotărârea din 15 ianuarie 2019 a Judecătoriei Strășeni, sediul central s-a

admis parțial acțiunea înaintată de ÎM „Incaso” SRL.

S-a dispus încasarea din contul lui Eugeniu Jomir în beneficiul ÎM „Incaso”

SRL a datoriei în sumă de 5 499 de lei, a taxei de stat în sumă de 270 de lei, a

cheltuielilor de citare publică în sumă de 200 de lei și a cheltuielilor de asistență

juridică în sumă de 800 de lei. În rest, acțiunea s-a respins ca neîntemeiată (f.d. 50,

57-60).

La 28 februarie 2019, ÎM „Incaso” SRL, reprezentată de avocatul Natalia

Covaliov a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând

repunerea în termenul de declarare a apelului, admiterea cererii de apel, modificarea

hotărârii contestate și încasarea penalității contractuale în sumă de 3 646,50 de lei și

a penalității pentru rezilierea contractului în sumă de 1 649,70 de lei.

Prin încheierea din 21 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a admis cererea

depusă de ÎM „Incaso” SRL și s-a repus în termen cererea de apel (f.d. 74-77).

Prin decizia din 26 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

cererea de apel depusă de ÎM „Incaso” SRL și s-a menținut hotărârea din 15 ianuarie

2019 a Judecătoriei Strășeni, sediul central (f.d. 103-111).

În motivarea soluției, instanța de apel a indicat că concluzia primei instanțe cu

privire la clauzele contractuale referitor la încasarea penalităților este incorectă,

considerându-le nule de drept, nulitate, pe care instanța a invocat-o din oficiu,

deoarece respectivele clauze contractuale contravin bunelor moravuri și ordinii

publice. Întrucît din conținutul materialelor și a pretențiilor formulate de reclamantă

reiese că, sancțiunea civilă pentru neexecutarea obligației pecuniare în termen, nu se

află într-o proporție rezonabilă față de suma datorată, ceea ce este inechitabil, pune

în seama debitorului o povară mult prea mare și reprezintă un veritabil abuz de drept.

Referitor la clauza penală, Colegiul civil a relatat că în contractul de

împrumut, aceasta nu este una punitivă, a cărei scop să fie constituit din repararea

prejudiciului peste penalitate așa cum prevede art. 626 alin. 2 Cod civil, deoarece

clauza punitivă (sau caracterul punitiv al acesteia) trebuie menționată expres și în

scris, în condițiile prevederilor art. 625 Cod civil. În acest context, ținând cont de

faptul că apelantul/reclamant la materialele cauzei nu a adus nicio dovadă a faptului

că, prin tardivitatea executării obligațiilor de către pârât i s-au cauzat anumite

prejudicii extraordinare, clauza penală reprezintă o evaluare anticipată a

prejudiciului și în final, această evaluare nu este determinată, urmând a fi dovedită

prin mijloace probatorii pertinente și ținându-se cont de circumstanțele ce au generat

neonorarea corespunzătoare a obligației. Or, penalitatea, în calitate de mijloc de

garantare a obligației, reprezintă un bun accesoriu pe lângă obligația de bază și

respectiv, trebuie să fie într-o proporție rezonabilă față de ultima.

2

Mai mult, instanța de apel a considerat că felul în care sunt formulate clauzele

în contractul de împrumut semnat de părți privitor la răspunderea în caz de

neexecutare a obligațiilor, denotă un comportament dolosiv al împrumutătorului, or,

reieșind din circumstanțele cauzei în ansamblu se ajunge la concluzia că contractul

încheiat între reclamant și pârât reprezintă un veritabil contract de adeziune, iar

clauza cu privire la penalități este o clauză abuzivă în sensul Legii nr. 256 privind

clauzele abuzive încontractele încheiate cu consumatorii.

La 27 februarie 2020, ÎM „Incaso” SRL, reprezentată de avocatul Natalia

Covaliov a depus cerere de recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei recurate, modificarea hotărârii primei instanțe

și încasarea penalității contractuale în sumă de 3 646,50 de lei și a penalității pentru

rezilierea contractului în sumă de 1 649,70 de lei.

În motivarea recursului, recurenta a relatat că instanțele ierarhic inferioare nu

au ținut cont de interesele creditorului care, prin neachitarea împrumutului în termen

a suportat prejudiciu, care anterior semnării contractului a fost evaluat și negociat cu

debitorul.

ÎM „Incaso” SRL a menționat că instanțele respingând cerințele referitoare la

încasarea penalității, nu au ținut cont de natura clauzei contractuale referitoare la

încasarea prejudiciului în mărime de 0,5% din suma neachitată. Mai mult, creditorul

a calculat penalitatea în mărime de 25% pentru rezilierea anticipată a contractului,

luând în considerare prejudiciul pe care îl va suporta în cazul rezilierii anticipate a

contractului și venitul pe care acesta ar putea să-l obțină, prin acordarea

împrumuturilor altor persoane.

La 27 martie 2020, în adresa intimatului Eugeniu Jomir a fost expediată copia

cererii de recurs depusă de ÎM „Incaso” SRL, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la

materialele dosarului (f.d. 122).

Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința, prin care

intimatul să-și expună poziția față de temeiurile recursului.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată

participanților la proces, la 18 decembrie 2019, fapt confirmat prin scrisoarea de

însoțire anexată la materialele cauzei (f.d. 112), însă date privind recepționarea

deciziei instanței de apel la materialele cauzei lipsesc.

Astfel, instanța de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor

legale și a declarat recursul în termenul prevăzut de lege.

Examinând temeiurile recursului declarat de ÎM „Incaso” SRL, reprezentată

de avocatul Natalia Covaliov, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

3

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de ÎM „Incaso” SRL, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursurile declarate se referă la dezacordul

recurentei cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite instanței de judecată

de a reține existența temeiului prevăzut la articolul 433 lit. a) Cod de procedură

civilă. În atare condiții, conjunctura respectivă confirmă că marja de apreciere a

instanței de recurs nu a fost disproporționată cu obiectivele securității raporturilor

juridice și bunei administrări a justiției, după caz, s-a accentuat rolul instanței

4

supreme de a interpreta uniform legea și de a soluționa litigiile apărute în cadrul

aplicării legilor, în raport cu obiecțiile formulate în recurs. Deci, în opinia instanței,

normele de drept nu au format un obstacol care să afecteze esența dreptului

recurentei de acces la instanță.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de

articolul 6 parag. 1 din C.E.D.O., instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre

judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză și de trăsăturile

speciale ale procedurii în ordine de recurs (a se vedea, inter alia, Latourniere vs

Franța, 10 decembrie 2002, parag. 2; Hansen vs Norvegia, 2 octombrie 2014, parag.

71 – 74). În concepția instanței europene, articolul 6 parag. (1) nu impune motivarea

detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale

specifice, respinge un recurs ca fiind lipsit de șanse de succes (a se vedea, mutatis

mutandis, Kukkonen vs Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag. 24; Papaioannou

vs Grecia, 2 iunie 2016, parag. 45; Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag. 46;

Guelfucci vs Franța, 3 iulie 2018, parag. 42 - 44). Aceste raționamente se transpun

direct în cazul de față, de vreme ce esența și temeiurile din recursul dedus judecății,

inclusiv și argumentele din el, nu sunt în stare să afecteze legalitatea deciziei atacate

sau a procedurii în ansamblu.

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat

de ÎM „Incaso” SRL, reprezentată de avocatul Natalia Covaliov, urmează a fi

considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Întreprinderea Mixtă „Incaso”

Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Natalia Covaliov.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Mariana Pitic

Nicolae Craiu

5