2rac-128/20 — constatarea nulității contractului de prestare a serviciilor de audit și declararea nulă a scrisorii de garanție

2rac-128/20 — constatarea nulității contractului de prestare a serviciilor de audit și declararea nulă a scrisorii de garanție (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2rac-128/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: M. Țurcan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: L. Bulgac, A. Panov, G. Dașchevici)

ÎNCHEIERE

22 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nicolae Craiu

Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu

Răspundere Limitată „Infraservice”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată „Infraservice” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Linara

Audit”, intervenient accesoriu Sandu Irina cu privire la constatarea nulității contractului

de prestare a serviciilor de audit și declararea nulă a scrisorii de garanție,

împotriva deciziei din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Infraservice” și a fost

menținută hotărârea din 15 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La data de 10 martie 2017 administratorul SRL „Infraservice”, Alexandr

Andreiciuc, a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Linara Audit” cu

privire la constatarea nulității contractului de prestare a serviciilor de audit și declararea

nulă a scrisorii de garanție.

În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat că în luna octombrie 2015, în legătură

cu înaintarea de către pârâtă a unei acțiuni în justiție împotriva reclamantei, a aflat despre

faptul că între părți ar fi fost încheiat contractul de prestare a serviciilor de audit nr. 08

din 01 octombrie 2004.

Astfel, a remarcat că în copia contractului care i-a fost pusă la dispoziție, nu este

vizibilă semnătura persoanei care a semnat din numele SRL „Infraservice”, însă din textul

cererii de chemare în judecată rezultă că a fost semnat de către administratorul Șoimu

Veaceslav, care nu a fost la serviciu nicio zi, fapt stabilit prin acte judecătorești și anume,

1

prin hotărârile din anii 2006 și 2007 pe cauzele nr. 2e-313/2006, 2ae-646/06, 2rae-33/07,

prin care acesta a fost exclus din rândul membrilor SRL „Infraservice” și eliberat din

funcția de director.

SRL „Infraservice” a fost fondată de 3 persoane: Șoimu Veaceslav, Cusov Oleg și

Ostrovscaia Irina, cu un capital social de 5 400 de lei și înregistrată la Camera Înregistrării

de stat din 02 iunie 2004. Director al întreprinderii a fost ales Șoimu Veaceslav, care însă

în anul 2006 prin hotărârea instanței de judecată a fost eliberat din funcție, din motivul

că permanent lipsea de la serviciu.

Conform pretinsului contract cu nr. 08 din 01 octombrie 2004, costul serviciilor de

audit constituie 120 de dolari SUA lunar. Directorul Șoimu Veaceslav, fără

confirmarea/acordul adunării generale a societății reclamante, era în drept să semneze

doar contractele valoarea cărora nu depășea suma de 1 350 de lei, fapt prevăzut în pct.

6.1 (7) din Actul de constituire al societății comerciale. Potrivit datelor Băncii Naționale

a Moldovei, la data de 01 octombrie 2004, 1 dolar SUA constituia 12,1683 lei , respectiv

echivalentul a 120 Dolari SUA constituia 1460 de lei. Prin urmare, valoarea contractului

nr. 08 din 01 octombrie 2004 depășea împuternicirile administratorului cu 110,96 lei.

Reclamanta a menționat că actul de constituire al societății comerciale este bazat

pe prevederile Regulamentului societăților economice din Republica Moldova, aprobat

prin Hotărârea Guvernului RM nr. 500 din 10 septembrie 1991 și până în prezent nu au

fost operate modificări cu privire la împuternicirile administratorului.

A declarat că încheierea acestui contract nu a fost soluționată la adunarea generală

a fondatorilor, iar împuternicirile lui Șoimu Veaceslav erau limitate prin documentele de

constituire, precum și pct. 83 al Regulamentului societăților economice din Republica

Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 500 din 10 septembrie 1991, iar din

anul 2007 prin documentele de constituire și art. 49 alin. (2) lit. g) din Legea cu privire

la societățile cu răspundere limitată nr. 135 din 14 iunie 2007.

A indicat că la semnarea contractului nr. 08 din 01 octombrie 2004, administratorii

ambelor societăți contractante și-au depășit împuternicirile, iar contractul contravine

normelor imperative - pct. 83 al Regulamentului societăților economice din Republica

Moldova și art. 49 alin. (2) lit. g) din Legea cu privire la societățile cu răspundere limitată.

A mai invocat că la data de 17 februarie 2015 fondatorul Sandu Irina, cu depășirea

împuternicirilor, fără știrea administratorului Andreiciuc Alexandru și al celuilalt

fondator al societății Kusov Oleg, a eliberat pârâtei scrisoarea de garanție nr. 17/02 cu

privire la recunoașterea datoriei în sumă de 88 400 de lei.

SRL „Infraservice” a solicitat constatarea nulității contractului de prestare a

serviciilor de audit nr. 08 din 01 octombrie 2004 în temeiul prevederilor art. 216, 217,

220 din Codul civil și declararea nulă a scrisorii de garanție din 17 februarie 2015 semnată

de Sandu Irina, ca fiind încheiată cu încălcarea limitei împuternicirilor conform art. 226

din Codul civil.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a

fost atrasă în proces în calitate de intervenient accesoriu Sandu Irina.

2

Prin hotărârea din 15 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost

respinsă ca fiind tardivă pretenția SRL „Infraservice” cu privire la constatarea nulității

contractului de prestare a serviciilor de audit nr. 08 din 01 octombrie 2004, iar pretenția

cu privire la declararea nulă a scrisorii de garanție din 17 februarie 2015, semnată de

Sandu Irina, a fost respinsă ca nefondată.

La data de 22 iulie 2019, SRL „Infraservice” a declarat apel împotriva hotărârii

primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii din 15 iulie 2019 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și pronunțarea unei hotărâri noi, prin care acțiunea

sa fie admisă integral.

Prin decizia din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de SRL „Infraservice” și a fost menținută hotărârea din 15 iulie 2019 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că din materialele dosarului

rezultă că începând cu anul 2004 și până aproximativ la începutul anului 2015,

SRL „Linara Audit” a prestat pentru reclamant servicii de audit, a calculat salariile

colaboratorilor reclamantului, astfel cum au recunoscut reprezentantul SRL

„Infraservice” și intervenientul accesoriu în cadrul ședinței de judecată din prima instanță.

Instanța de apel a reținut că din cererea de chemare în judecată și probele anexate

rezultă că SRL „Infraservice” contestă două acte juridice, însă pe temeiuri de drept

diferite. Astfel, reclamantul a invocat față de actul juridic - contractul nr. 08 din

01.10.2004 - nulitatea absolută conform art. 216, 217, 220 din Codul civil (în redacția în

vigoare la momentul încheierii actului juridic), iar pentru actul juridic din 17 februarie

2015, scrisoarea de garanție semnată de directorul financiar Sandu Irina, a invocat

nulitatea relativă, în temeiul art. 226 din Codul civil (în redacția în vigoare la momentul

încheierii actului juridic).

Referitor la contractul de prestare a serviciilor de audit nr. 08 din 01 octombrie

2004, Curtea de Apel Chișinău a reținut că prin acțiunea înaintată reclamantul pretinde

că actul juridic încheiat cu depășirea atribuțiilor stabilite, este lovit de nulitate prin prisma

art. 216, 217, 220 Cod civil. În cadrul ședinței de judecată din 23 octombrie 2018

administratorul SC „Infraservice”, Andreiciuc Alexandr a invocat nulitatea absolută a

actului, care în opinia acestuia este imprescriptibilă. Însă, instanța de apel a constatat că

temeiurile invocate de către reclamant se încadrează în prevederile art. 226 din Codul

civil - nulitatea actului juridic încheiat cu încălcarea limitei împuternicirilor, care este

lovit de nulitatea relativă.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că pretenția cu privire la declararea nulă a

contractului a fost înaintată peste termenul general de prescripție prevăzut de art. 267 din

Codul civil, deoarece potrivit copiilor certificate ale facturii fiscale nr. JA0767842 din 30

iunie 2012 și ale actului lucrărilor executate, eliberate în baza acestui contract, pe

înscrisurile nominalizate este aplicată semnătura olografă a directorului SRL

„Infraservice”, Andreiciuc Alexandr, care a înaintat prezenta cerere de chemare în

judecată. Respectiv, din data de 30 iunie 2012 directorul a aflat sau trebuia să afle despre

3

încheierea contractului de prestare a serviciilor de audit, pe când acțiunea privind

declararea nulă a acestuia a fost înaintată abia la 10 martie 2017, fără a solicita repunerea

în termen.

Cu privire la scrisoarea de garanție, instanța de apel a considerat ca fiind corecte

concluziile primei instanțe, precum că din conținutul art. 226 din Codul civil rezultă că

actul juridic încheiat cu încălcarea limitelor împuternicirilor poate fi anulat numai dacă

persoana care invocă nulitatea (la caz - SRL ”Infraservice”) va demonstra că cealaltă

parte (la caz - SRL „Linara Audit”) a știut sau trebuia să știe despre limitări. Raportând

prevederile art. 226 din Codul civil la circumstanțele speței, prima instanța corect a

constatat că reclamantul nu a probat nicio circumstanță, care ar fi trebuit probată în

legătură cu înaintarea unei astfel de pretenții, cum ar fi prezentarea unui act care stabilește

împuternicirile intervenientului accesoriu Sandu Irina (contractul individual de muncă,

fișa postului etc), nu s-a indicat care erau limitele acestor împuterniciri și de asemenea,

nu a fost probat faptul că SRL „Linara Audit” ar fi cunoscut despre aceste limite ale

împuternicirilor Irinei Sandu (sau ar fi trebuit să știe). Nici în cadrul examinării cauzei în

ordine de apel nu a fost prezentat niciun înscris în acest sens.

Mai mult ca atât, probatoriul prezentat instanței în cadrul examinării cauzei denotă

că Sandu Irina avea împuterniciri destul de largi în cadrul companiei apelante și anume:

deținea ștampila SRL „Infraservice”, în același timp se constată că unele acte ale

lucrărilor executate au fost semnate de Sandu Irina în calitate de ”director” al SRL

„Infraservice”, precum și unele facturi fiscale.

În asemenea circumstanțe, instanța de apel a conchis că SRL „Linara Audit” a putut

percepe în persoana Irinei Sandu o persoană, care dispune de împuterniciri de a semna

scrisoarea de garanție din 17 februarie 2015.

Instanța de apel a considerat ca fiind irelevant argumentul reclamantului, pus la

baza acestei pretenții, precum că Sandu Irina ar fi semnat scrisoarea de garanție fără știrea

administratorului Andreiciuc Alexandru și al altui fondator al societății Cusov Oleg, or,

acest argument nu poate servi decât la clarificarea relațiilor dintre persoanele enunțate,

pe interior, inclusiv responsabilizarea acesteia față de SRL „Infraservice” și nicidecum

față de persoana terță, cu care compania apelantă are raporturi contractuale - SRL „Linara

Audit”.

La data de 04 martie 2020, SRL „Infraservice” a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei din 28

noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și restituirea cauzei spre rejudecare în instanța

de apel.

În motivarea recursului s-a invocat că instanța de apel a aplicat o lege care nu

trebuia să fie aplicată și anume, prevederile art. 226 din Codul civil, or, pretențiile din

acțiune sunt întemeiate pe art. 216, 217, 220 din Codul civil, art. 49 alin. (2) lit. g) din

Legea privind societățile cu răspundere limitată și pct. 83 al Regulamentului societăților

economice din Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 500 din

10 septembrie 1991.

4

A remarcat că este eronată calcularea de către instanța de apel a începerii curgerii

termenului de prescripție din data semnării facturii fiscale nr. JA0767842 din 30 iunie

2012, deoarece în această factură nu este indicat că serviciul se prestează în baza

contractului nr. 08 din 01 octombrie 2004. Astfel, în factura fiscală și actul lucrărilor

executate din 30 iunie 2012 este menționat că serviciile au fost prestate conform

contractului nr. 01/01 din 01 octombrie 2005.

Reieșind din cele expuse, SRL „Infraservice” nu a cunoscut la data de 30 iunie

2012 despre faptul că serviciile nu au fost prestate conform unui contract care nu există.

Consideră că instanța de fond neîntemeiat a respins cererea de numire a expertizei

grafoscopică, deoarece inițial în cererea de chemare în judecată nu s-a menționat că,

contractul nr. 08 este falsificat, întrucât la acea etapă administratorul nu a văzut originalul

acestui contract, iar în copiile prezentate semnătura nu era vizibilă. Originalul actului

juridic a fost prezentat la ședința de judecată din 21 noiembrie 2017 și reprezentantul

recurentei a declarat imediat despre necorespunderea semnăturii lui Șoimu Veaceslav.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 28 noiembrie

2019.

Potrivit scrisorii de însoțire nr. 14700, decizia motivată a instanței de apel a fost

expediată în adresa recurentului SRL „Infraservice” la data de 30 decembrie 2019 (f.d.

22, volumul II), însă lipsesc date cu privire la recepționarea acesteia.

Astfel, recursul, declarat la data de 04 martie 2020, este în termen.

La 21 mai 2020, copia recursului a fost expediată în adresa intimaților SRL „Linara

Audit” și Sandu Irina (f.d. 31, 33-34, volumul II), cu înștiințarea despre depunerea

referinței.

Intimații nu și-au valorificat dreptul respectiv și nu au depus referință.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, Completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

5

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce

la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SRL „Infraservice” nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către

instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține că recursul exercitat asupra deciziilor instanțelor de apel are

caracter nedevolutiv și controlul judiciar se circumscrie doar asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se în exclusivitate doar legalitatea deciziei, dar nu și

temeinicia ei în fapt.

În acest context, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Totodată, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie

să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la

fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza

6

Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul depus de SRL „Infraservice”

asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de SRL „Infraservice”, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Infraservice” se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nicolae Craiu

Mariana Pitic

7