2rac-139/19 — incasarea penalitatii si declararea nuilitatii ckauzei penale si micsorarea clauzei penale

Dosarul nr. 2rac-139/19

Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) L. Bagrin

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila

Î N C H E I E R E

20 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Instituția Publică

”Agenția Servicii Publice”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Instituția Publică

”Agenția Servicii Publice” împotriva Societății cu Răspundere Limitată ”MSA

Grup”, intervenient accesoriu Agenția Achiziții Publice cu privire la încasarea

penalității contractuale și cererea reconvențională depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată ”MSA Grup” împotriva Instituției Publice ”Agenția Servicii

Publice” cu privire la declararea nulității clauzei contractuale,

împotriva deciziei din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-au respins apelurile declarate de Instituția Publică ”Agenția Servicii Publice” și

Societatea cu Răspundere Limitată ”MSA Grup” și s-a menținut hotărârea din 19

iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă :

La 27 aprilie 2016, Serviciul Stare Civilă (reorganizat în Instituția Publică

”Agenția Servicii Publice”) a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Societății cu Răspundere Limitată ”MSA Grup”, intervenient accesoriu Agenția

Achiziții Publice cu privire la încasarea penalității contractuale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a menționat că la 20 iulie 2015, în urma

desfășurării licitației privind achiziționarea tehnicii de calcul, Societatea cu

Răspundere Limitată ”MSA Grup” a fost desemnată învingător al lotului I (poziția 2-

4, Calculator, monitor și UPS) și II (poziția nr. 2, scaner).

A specificat reclamantul că la 21 august 2015 a încheiat cu Societatea cu

Răspundere Limitată ”MSA Grup” contractul privind achiziționarea bunurilor

(tehnică de calcul), înregistrat la Agenția Achiziții Publice la 03 septembrie 2015.

1

A relatat că întru respectarea prevederilor pct. 2.1 din contract privind termenele

și condițiile de livrare, operatorul economic, în termen de 40 de zile, era obligat să

transmită bunurile, însă pârâtul la 13 noiembrie 2015 a remis ”dispoziția de livrare”,

prin care a menționat despre imposibilitatea livrării bunurilor ”Super Workstation” și

”UPS Sven 1500” până la data de 15 decembrie 2015, deoarece la moment aceste

bunuri lipsesc din stocul furnizorului.

Astfel la 17 noiembrie 2015, în adresa operatorului economic a fost expediată

scrisoarea, prin care a explicat ”imposibilitatea de prelungire a termenului de livrare a

bunurilor, deoarece potrivit prevederilor art. 67 alin. (61) al Legii nr. 96 din 13 aprilie

2007 privind achizițiile publice, părțile își vor asuma angajamentele contractuale

concrete în vederea respectării stricte, depline și necondiționate a contractului,

nerespectarea acestora atrage răspunderea în condițiile legii și a clauzelor

contractului.

Iar potrivit pct. 9.8 al contractului, pentru livrarea cu întârziere a bunurilor,

vânzătorul poartă răspundere materială în valoare de 0,5% din suma bunurilor livrate,

pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult de 100% din suma totală a

contractului.

De asemenea, a concretizat că la scrisoarea din 17 noiembrie 2015, pârâtul a

răspuns numai la data de 18 decembrie 2015, invocând că bunurile nu erau în stoc la

momentul solicitării lor, fiind necesar ca să fie comandate de la producătorii externi,

iar la scrisoare a fost anexată explicația din partea furnizorului ”Supermicro”, prin

care s-a solicitat prelungirea termenului de livrare a bunurilor până la data de 31

decembrie 2015, termen la care agentul economic garanta onorarea obligațiunilor

contractuale.

A concretizat că la 28 decembrie 2015, Societatea cu Răspundere Limitată

”MSA Grup” a remis solicitarea privind rezilierea de comun acord a contractului și

menționând imposibilitatea onorării angajamentelor asumate în baza contractului, pe

motiv că bunurile nu se aflau la depozitul operatorului economic.

Astfel la ședința Grupului de lucru pentru achiziții publice din 28 decembrie

2015, s-a decis rezilierea unilaterală a contractului din 21 august 2015, cu încasarea

penalităților în sumă de 202 038 de lei cu taxă pe valoare adăugată, fapt despre care a

fost informată Agenția Servicii Publice.

A invocat că operatorul economic, știind că la momentul încheierii contractului

nu dispune de bunurile pe care s-a obligat să le livreze până la scadența contractului,

se face pe deplin responsabil pentru neexecutarea acestuia.

A solicitat reclamantul încasarea de la Societatea cu Răspundere Limitată ”MSA

Grup” a sumei de 202 038 de lei cu titlu de penalitate pentru neexecutarea

contractului privind achiziționarea bunurilor.

La 10 octombrie 2016, Societatea cu Răspundere Limitată ”MSA Grup” a depus

cerere reconvențională împotriva Serviciului Stare Civilă (reorganizat în Instituția

Publică ”Agenția Servicii Publice”) cu privire la declararea nulității clauzei

contractuale.

În motivarea cererii reconvenționale, Societatea cu Răspundere Limitată ”MSA

Grup” a menționat că în cazuri excepționale, instanța de judecată poate dispune

reducerea clauzei penale pe care o consideră disproporționat de mare, având drept

2

criterii situația financiară dificilă a debitorului; mărimea penalității depășește suma

datoriei; mărimea penalității depășește suma datoriei; mărimea excesivă a penalității;

datoria a fost achitată, o întârziere neesențială în executarea obligației de rând cu

procentul înalt al penalității.

A precizat că legea nu prevede expres limita de reducere a clauzei penale.

Sarcina instanței în această situație constă în aprecierea adecvată a coraportului dintre

mărimea penalității stabilite și mărimea prejudiciului real suportat.

Or, instituirea prin clauză contractuală a unei penalități de 100% constituie o

condiție de îmbogățire nejustificată, cu atât mai mult că sumele bănești destinate

achitării pentru livrări nu constituiau surse proprii.

Prin urmare, a invocat că în condiția dată, clauza contractuală prevăzută la pct.

9.7 al contractului, este lovită de nulitate, deoarece este disproporțională condițiilor

contractuale și constituie un temei de îmbogățire nejustificată.

A solicitat Societatea cu Răspundere Limitată ”MSA Grup” declararea nulității

clauzei contractuale – pct. 9.7 din contractul de achiziții publice din 21 august 2015 și

micșorarea clauzei penale ca fiind disproporționat de mare.

Prin hotărârea din 19 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Serviciul Stare Civilă

(succesor în drepturi Instituția Publică ”Agenția Servicii Publice”).

S-a admis parțial cererea reconvențională depusă de Societatea cu Răspundere

Limitată ”MSA Grup”.

S-a micșorat clauza penală negociată conform pct. 9.7 al contractului de achiziții

publice încheiat la 21 august 2015 între Serviciul Stare Civilă și Societatea cu

Răspundere Limitată ”MSA Grup”.

S-a încasat de la Societatea cu Răspundere Limitată ”MSA Grup” în beneficiul

Instituției Publice ”Agenția Servicii Publice” suma de 70 000 lei cu titlu de

penalitate.

În rest, cerințele s-au respins.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei a

reținut că Societatea cu Răspundere Limitată ”MSA Grup” cunoștea despre termenele

în care urma să execute obligațiile asumate, precum și despre consecințele ce vor

surveni în caz contrar.

La fel, prima instanță a concluzionat că reclamantul a omis invocarea cărorva

argumente cu prezentarea probelor relevante care să denote suportarea pretinsului

prejudiciu și întinderea reală a acestuia.

Astfel, prima instanță a concluzionat că solicitarea reclamantului de a încasa

penalitatea în cuantum de 100% din suma totală a contractului de achiziții din contul

Societății cu Răspundere Limitată ”MSA Grup”, este în mod vădit un procent

excesiv, raportând acest cuantum la perioada întârzierii admise de debitor, suma

datorată și posibilele prejudicii suportate de creditor.

Prin decizia din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-au respins

apelurile declarate de Instituția Publică ”Agenția Servicii Publice” și Societatea cu

Răspundere Limitată ”MSA Grup” și s-a menținut hotărârea din 19 iulie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

La 05 februarie 2019, Instituția Publică ”Agenția Servicii Publice” a declarat

3

recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârilor judecătorești cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea

depusă să fie admisă integral.

Recurentul Instituția Publică ”Agenția Servicii Publice”, în motivarea recursului

a menționat că clauza penală indicată în contract constituie o obligație suplimentară

asumată de vânzător întru asigurarea executării corespunzătoare a obligației

principale, prin care acceptă garantarea livrării bunurilor în corespundere cu

prevederile contractuale, iar neexecutarea obligațiunilor contractuale de către

Societatea cu Răspundere Limitată ”MSA Grup”, antrenează răspunderea civilă

contractuală a acesteia, ce se materializează prin achitarea penalității.

De asemenea, recurentul a specificat că din conținutul hotărârii primei instanțe,

rezultă că instanța de judecată este de acord cu argumentele și baza legală prin care se

solicită încasarea penalității, însă totodată dispune încasarea parțială a penalității de la

operatorul economic, fără a argumenta poziția în acest sens.

A reiterat că instanțele de judecată nu au argumentat de ce anume suma de

70 000 lei reprezintă despăgubirea operatorului ca urmare a neexecutării prevederilor

contractuale.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 12 decembrie

2018, însă date referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la

materialele cauzei lipsesc.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Recursul a fost declarat la 05 februarie 2019, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

4

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului,

care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Instituția Publică

”Agenția Servicii Publice”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.

(2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții

Supreme de Justiție

5

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Instituția Publică ”Agenția Servicii

Publice”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

6