3ra-739/20 — cu privire la anularea pct. 3 din Dispoziția nr. 4 din 24.03.2020

3ra-739/20 — cu privire la anularea pct. 3 din Dispoziția nr. 4 din 24.03.2020 (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr.3ra-739/20

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău – G. Dașchevici, V. Clima, M. Guzun

ÎNCHEIERE

15 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Anatol Ciubotaru,

în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de

către Anatol Ciubotaru împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii

Moldova cu privire la anularea pct. 3 din Dispoziția nr. 4 din 24 martie 2020,

împotriva hotărârii din data de 27 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins acțiunea în control normativ depusă de către Anatol Ciubotaru,

constată:

La 25 martie 2020 Anatol Ciubotaru a sesizat instanța de judecată cu acțiune de

contencios administrativ înaintată împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale a

Republicii Moldova, prin care a solicitat anularea pct. 3 din Dispoziția nr. 4 din 24

martie 2020.

În motivarea acțiunii Anatol Ciubotaru a invocat că la 24 martie 2020 Comisia

pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a emis Dispoziția nr. 4, publicată pe

site-ul oficial al Guvernului Republicii Moldova.

Prin pct. 3 al Dispoziției nominalizate s-a declarat că prevederile art. 86, alin. (2),

art. 87, art. 89 și art. 90 din Codul muncii, precum și alte prevederi legale ce impun

condiții, restricții și reguli de eliberare din funcție, nu sunt aplicabile pe perioada stării

de urgență.

În opinia reclamantului pct. 3 al Dispoziției contravine art. 6 al Convenției

Europene pentru apărarea Drepturile Omului și Libertăților Fundamentale și art. 20 din

Constituție, care garantează dreptul la un proces echitabil.

Anatol Ciubotaru a mai menționat că la 19 martie 2020 Reprezentanța permanentă

a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei a anunțat Secretarul General despre

declararea în țară a stării Excepționale a Republicii Moldova și activarea derogării

prevăzute de art. 15 CEDO, prin suspendarea acțiunii art. 11 CEDO (libertatea de

întrunire), art. 2 Protocol nr. 1 (dreptul la instruire) și art. 2 Protocolul nr. 4 (libertatea

de circulație). Astfel, obligația de asigurare a drepturilor garantate prin art. 6 a CEDO

(dreptul la un proces echitabil) a rămas obligatorie pentru Republica Moldova pe

parcursul stării excepționale declarate la data de 17 martie 2020.

Prin urmare, asigurarea efectivă a dreptului la un proces echitabil în cazul unei

concedieri, în contextul lipsei garanțiilor enumerate în art. 86, alin. (2), art. 87, art. 89

1

și art. 90 din Codului muncii, inclusiv dreptul de a fi restabilit la locul de muncă în

cazul eliberării nelegitime din serviciu precum și obligația angajatorului de a

demonstra legalitatea eliberării din serviciu a angajatului, practic devine imposibilă.

Reclamantul a indicat că orice invocare a stării excepționale a Republicii Moldova

și aplicarea derogărilor în baza art. 15 CEDO urmează să fie în coroborare cu măsura

strictă în care situația o impune și cu condiția că aceste măsuri să nu să fie în

contradicție cu alte obligații ce decurg din dreptul internațional.

Anatol Ciubotaru a remarcat că CtEDO atrage atenția părților contractante că

măsurile, care sunt luate spre derogare de obligațiile asumate, urmează să corespundă

situației excepționale, altfel este posibilă prejudicierea/limitarea nejustificată a

drepturilor garantate prin convenție. Libertatea autorităților naționale de a stabili norme

derogatorii de la prevederile convenției este verificată prin control european (art. 25 al

Deciziei din 17 septembrie 2003 în Cauza nr.41478/98 NurayȘen vs Turciei, cauza

Brannigan and McBride vs the United Kingdom, Decizia din 26 mai 993 г., p. 49-50,

statul urmează să aducă argumente relevante precum că măsurile luate și acțiunile

întreprinse sunt strict necesare în situația creată.

Prin urmare, situația epidemiologică în țară nu poate justifica lipsirea

contestatarului de dreptul la un proces echitabil, inclusiv dreptul de a fi eliberat legitim

din funcție, dreptul de a fi restabilit în funcție în cazul eliberării nelegitime din funcție,

dreptul de a solicita demonstrarea legalității eliberării sale din funcție etc.

Reclamantul a susținut că prin suspendarea aplicabilității prevederilor art. 86, alin.

(2), art. 87, art. 89 și art. 90 din Codul muncii, precum și a altor prevederi legale ce

impun condiții, restricții și reguli de eliberare din funcție, Comisia pentru Situații

Excepționale a Republicii Moldova a lipsit pe potențialii contestatari eliberați din

funcție de instrumente legale de a-și apăra drepturile și interesele legale și efectiv i-a

privat de dreptul constituțional de acces la justiție și de dreptul la un proces echitabil.

Or, posibilitatea adresării într-o instanță judecătorească, investită cu funcții de

examinare a contestațiilor de acest gen, fără posibilitatea de a face referire la normele

juridice esențiale, enumerate mai sus, reprezintă prin sine restrângerea fără temeiuri

legale și suficiente a drepturilor menționate mai sus.

Potrivit art. 54 alin. (2) din Constituție exercițiul drepturilor și libertăților nu poate

fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor

unanim recunoscute ale dreptului internațional și sunt necesare în interesele securității

naționale, integrității teritoriale, bunăstării economice a țării, ordinii publice, în scopul

prevenirii tulburărilor în masă și infracțiunilor, protejării drepturilor, libertăților și

demnității altor persoane, împiedicării divulgării informațiilor confidențiale sau

garantării autorității și imparțialității justiției. Iar alin. (3) nu admite restrângerea

drepturilor proclamate în articolele 20-24.

Deci, în virtutea art. 20 din Constituție, orice persoană are dreptul la satisfacție

efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează

drepturile, libertățile și interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la

justiție. Iar prin suspendarea aplicabilității prevederilor art. 86, alin. (2), art. 87, art. 89

și art. 90 din Codul muncii potențialilor contestatari eliberați din funcție li se încalcă

dreptul constituțional la satisfacția efectivă din partea instanțelor judecătorești

împotriva actelor care violează drepturile și libertățile legitime. Or, posibilitatea

adresării într-o instanță judecătorească, în lipsa instrumentelor juridice de ordin

2

material și procesual, care ar impune cel puțin autoritatea ce dispune eliberarea

persoanei din funcție, de a demonstra legalitatea deciziei luate, ar asigura respectarea

principiilor de echitate și egalitate, reprezintă prin sine restrângerea accesului liber la

justiție și, prin urmare, încălcarea prevederilor art. 20, art. 54, alin. (2) din Constituție.

Reclamantul a menționat că pct. 3 al dispoziției contestate practic permite tuturor

subiecților de drept, nu numai Comisiei respective, de a parcurge la concediere cu

ignorarea prevederilor și garanțiilor prevăzute de articolele Codului muncii cu forța

suspendată, ceea ce de asemenea constituie prin sine o încălcare gravă a drepturilor

constituționale garantate.

Curtea de Apel Chișinău prin hotărârea din data de 27 martie 2020 a respins

acțiunea în control normativ depusă de către Anatol Ciubotaru împotriva Comisiei

pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova cu privire la anularea pct. 3 din

Dispoziția nr. 4 din 24 martie 2020. (f.d. 35,36-51)

Pentru a decide astfel Curtea de Apel Chișinău ca instanță de fond a menționat că

în accepțiunea art. 12 din Codul administrativ, un act administrativ normativ este actul

juridic subordonat legii adoptat, aprobat sau emis de o autoritate publică în baza

prevederilor constituționale sau legale, care nu se supune controlului

constituționalității și stabilește reguli de aplicare obligatorii pentru un număr

nedeterminat de situații identice.

Astfel, dat fiind că dispoziția nr. 4 din 24 martie 2020 a Comisiei pentru Situații

Excepționale a Republicii Moldova se referă la un număr nedeterminat de situații

identice și instituie reguli de aplicare obligatorie pentru acestea, instanța de judecată a

constatat că aceasta reprezintă un act administrativ normativ, supus controlului

judecătoresc de către instanța de judecată competentă.

Totodată, s-a constatat că prin prisma art. 22, alin. (1), lit. g) și i) din Legea privind

regimul stării de urgență, de asediu și de război nr. 212-XV din 24 iunie 2004 Comisiei

pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova i s-a acordat atribuția de a modifica

procedura de numire în funcție, de destituire și de aplicare a altor măsuri necesare, ce

se impun în situația stării de urgență instituite.

Prin urmare, instanța de judecată a conchis că actul administrativ normativ

contestat este emis de autoritatea competentă și este determinat de starea de urgență

instituită în țară, astfel, încât se referă la situațiile ce oferă autorității pârâte dreptul de

a modifica procedura de numire în funcție, de destituire și de aplicare a altor măsuri

necesare, ce se impun în situația stării de urgență instituite.

Curtea de Apel Chișinău a indicat că dispozițiile Codului administrativ impun

drept condiție de legalitate a actului administrativ proporționalitatea acestuia.

Principiul proporționalității instituit de Lege este un element intrinsec statului de

drept, acest principiu referindu-se la faptul că măsurile de constrângere față de cetățeni

ar trebui folosită cu atenție și numai atunci când este cu adevărat indispensabil pentru

realizarea interesului public, ce vizează, conform art. 18 Cod administrativ, ordinea de

drept, democrația, garantarea drepturilor și a libertăților persoanelor, precum și

obligațiile acestora, satisfacerea necesităților sociale, realizarea competențelor

autorităților publice, funcționarea lor legală și în bune condiții. Astfel, puterea publică

nu trebuie să intervină în drepturi mai mult decât este necesar, iar din acest motiv,

principiul proporționalității este adesea denumit interdicția excesului.

Dispozițiile art. 29 din Codul administrativ denotă că aprecierea respectării

principiului proporționalității constă din patru elemente, astfel încât o măsură oficială

3

întreprinsă de autoritățile publice și instanța de judecată este proporțională dacă: a)

urmărește un scop legitim; b) este potrivită; c) necesară; d) rezonabilă.

Astfel, scopul măsurii stabilește standardul și punctul de referință pentru

întrebarea dacă măsura este potrivită, necesară și proporțională pentru atingerea acestui

scop, iar dacă scopul în sine nu este legitim, măsura nu este, deci, proporțională.

La caz, scopul actului administrativ normativ contestat constă în prevenirea,

diminuarea și lichidarea consecințelor situației epidemiologice existente, astfel încât

scopul măsurilor realizate este unul legitim, iar măsurile întreprinse prin dispoziția

contestată (pct. 3) este autorizată de legislația în vigoare, inclusiv în raport cu funcția

deținută de Anatol Ciubotaru de director al IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei

Moșneaga”, care are un rol cheie în realizarea scopului sus-indicat.

Dispunerea, prin pct. 3 al dispoziției contestate, a inaplicabilității pe perioada

stării de urgență a normelor vizate, ce au un caracter temporar, este impusă de

necesitatea realizării unor măsuri de eficientizare a procesului de contracarare a stării

epidemiologice, ce a servit temei pentru instituirea stării de urgență, deci instanța de

judecată a concluzionat că măsura respectivă, și anume modificarea procedurii de

numire în funcție, de destituire, este potrivită, deoarece poate fi folosită pentru

realizarea scopului legitim specificat supra.

Mai mult, această concluzie este fortificată prin faptul că dispoziția contestată nu

poate fi examinată distinct de restul dispoziției, din coroborarea pct. pct. 1-3 ale acestei

dispoziții, reieșind că partea contestată nu are un caracter absolut, respectiv nu se

răsfrânge asupra tuturor raporturilor de muncă din țară, ci doar asupra raporturilor de

muncă instituite cu conducătorii instituțiilor publice, iar temeiul inaplicabilității

normelor vizate, este determinat de încălcarea de către conducătorul instituției publice

a dispozițiilor Comisiei, menite să contracareze/combată pandemia existentă.

Prin urmare, scopul acestei măsuri este combaterea încălcării de către

conducătorii autorităților publice a măsurilor instituite de Comisie, sancțiunea

concedierii fiind o consecință a unor acțiuni contrare din partea conducătorilor

instituțiilor publice în vederea preîntâmpinării agravării situației existente.

De asemenea, instanța de judecată a reținut că măsura realizată prin dispoziția

contestată în speță este și necesară în contextul în care nu există un remediu mai ușor,

la fel de adecvat, ce ar genera cu același succes, aceeași certitudine și cu un efort

comparabil scopul urmărit. Or, realizarea procedurilor legale, a căror inaplicabilitate

s-a decis prin pct. 3 al dispoziției contestate, implică un termen considerabil, ce poate

excede necesitatea realizării procedurilor respective, astfel încât se instituie riscul că

scopul urmărit și măsura necesară nu vor fi realizate efectiv sau nu vor fi realizate

niciodată, situație ce contravine în cazul dat interesului public și scopului stării

instituite de urgență, prin urmare, decizia în partea contestată întrunește condiția

necesității.

Cu referire la caracterul rezonabil al actului administrativ normativ contestat,

instanța de judecată a indicat că acesta este determinată de condiția dacă ingerința

produsă prin măsura aplicată nu este disproporțională în raport cu scopul urmărit.

În acest context, scopul urmărit de autoritatea pârâtă constă în instituirea unui

mecanism eficient de contracarare a situației epidemiologice ce a determinat aplicarea

stării de urgență în țară, scop ce poate fi realizat doar în cazul în care toate elementele

sistemului medical vor activa prioritar și eficient în această direcție. Prin urmare,

măsura aplicată de autoritatea pârâtă prin decizia contestată în speță nu are un caracter

4

disproporționat, deoarece urmărește realizarea măsurilor necesare pentru atingerea

scopului scontat.

În urma celor relatate Curtea de Apel Chișinău ca instanță de fond a concluzionat

că deși prin pct. 3 al dispoziției contestate au fost înlăturate restricțiile/limitările/

condițiile procedurale instituite de Lege pentru angajare și destituirea salariaților,

autoritatea pârâtă nu a înlăturat și nici nu a suspendat exigențele legale ce stau la baza

eliberării din funcție, ci, din contra, în urma examinării cumulative a pct. 1-3 ale

dispoziției contestate, a dispus că neaplicarea normelor vizate pe perioada stării de

urgență este limitată la situațiile de încălcare intenționată sau din neglijență a

dispozițiilor Comisiei, eliberarea din funcție fiind realizată de Comisia respectivă. Prin

urmare, norma contestată de reclamant are un caracter limitat de aplicare, dispoziția

referitoare la inaplicabilitatea normelor specificate referindu-se doar la conducătorii

instituțiilor publice care au încălcat dispozițiile Comisiei.

Astfel, deoarece instituțiile publice, în calitate de exponenți ai puterii statului, au

rolul primordial de a realiza toate măsurile ce se impun în situația de urgență, inclusiv

cele dispuse de Comisie, precum și de a fi un exemplu elocvent pentru populație în

demonstrarea modalității de realizare a acestor măsuri, instanța a conchis că este

rezonabilă instituirea în privința conducătorilor instituțiilor publice, care admit

încălcări ale dispozițiilor Comisiei a unor proceduri simplificate de eliberare din

funcție. Or, aceste proceduri simplificate au menirea de a asigura continuitatea efectivă

a activității autorității publice corespunzătoare, concluzie ce confirmă odată în plus

întrunirea în speță a criteriilor susmenționate, ce determină legalitatea dispoziției

contestate.

De asemenea, aceluiași scop îi corespunde și dispoziția privind inaplicabilitatea

pe perioada stării de urgență a dispozițiilor legale ce reglementează restabilirea în

funcție, deoarece realizarea acestor norme pe perioada stării de urgență ar putea

anihila/neutraliza efectivitatea instituției publice vizate, fapt contrar scopului măsurilor

instituite, precum și dispoziția autorității pârâte referitoare la răspunderea angajatorului

pentru eliberarea ilegală din funcție în condițiile în care această normă ar deveni

inefectivă în contextul în care decizia de eliberare din funcție în cazul dat nu este

adoptată de angajator, ci de Comisie.

Subsecvent, instanța de judecată a reținut că argumentele reclamantului

referitoare la încălcarea prin dispoziția contestată a drepturilor acestuia de acces la

justiție și la un proces echitabil sunt nefondate în contextul în care dispoziția

corespunzătoare nu privează reclamantul de dreptul de acces la justiție, dispozițiile art.

355 din Codul muncii nefiind nici suspendate, nici declarate inaplicabile.

Împotriva hotărârii din data de 27 martie 2020 a depus recurs Anatol Ciubotaru,

prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii contestate cu emiterea unei

noi hotărâri privind admiterea cererii de chemare în judecată, anularea pct. 3 din

Dispoziția nr. 4 din 24 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii

Moldova. ( f.d. 63-76)

În motivarea recursului Anatol Ciubotaru a accentuat caracterul neîntemeiat al

hotărârii judecătorești contestate, care în opinia sa a fost adoptată cu încălcarea

principiilor prevăzute de lege, urmată de aprecierea eronată a stării de fapt și de drept,

a probatoriului prezentat, a circumstanțelor cauzei, precum și prin aplicarea,

interpretarea greșită a legii și a actelor normative incidente.

5

Recurentul a menționat că prin recursul înaintat acesta își exercită dreptul la recurs

efectiv, garantat prin prevederile tratatelor internaționale, Constituției Republicii

Moldova și a legilor organice. La caz, dreptul la recurs efectiv reprezintă dreptul la

exercitarea căii de atac și dreptul de a beneficia de un control judiciar în condițiile legii

al hotărârii judecătorești pronunțate asupra fondului cauzei, în care recurentul a

contestat un act administrativ normativ, prin care i-au fost lezate drepturi

fundamentale.

În opinia recurentului privarea de dreptul de a contesta hotărârea Curții de Apel

Chișinău din 27 martie 2020 în condițiile legii, constituie încălcarea vădită a unui șir

de principii de drept, a legilor constituționale și organice, tratatelor internaționale direct

incidente, care garantează dreptul respectiv, dar și submină valorile supreme ale

statului: calitățile statului de drept, democratic.

Anatol Ciubotaru a menționat că în dispozitivul hotărârii din data de 27 martie

2020 a Curții de Apel Chișinău s-a indicat că aceasta este irevocabilă din momentul

pronunțării. Această dispoziție a instanței de judecată se bazează pe pct. 10 din

Dispoziția nr. 4 din 24 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii

Moldov, care stabilește că hotărârea Curții de Apel Chișinău este irevocabilă din

momentul pronunțării. În opinia recurentului Comisia pentru Situații Excepționale a

Republicii Moldova a adoptat acest punct din dispoziție contrar prevederilor

constituționale și legale cu privire la competența sa. Comisia pentru Situații

Excepționale a Republicii Moldova nu dispune de atribuții de legiferare, proprii

Parlamentului, ci este o autoritate guvernamentală, care exercită funcții executive și de

dispoziție, iar art. 22, alin.(1), lit.i) din Legea privind regimul stării de urgență, de

asediu și de război nu prevede atribuții de modificare a competențelor instanțelor

judecătorești, precum și modificarea căilor de atac prevăzute de Codul de procedură

civilă și Codul administrativ. Deci, reglementările din Dispoziția contestată depășesc

și limitele stabilite de Legea cu privire la protecția civilă din 09 noiembrie 1994, care

la rândul ei constituie baza legală pentru formarea Comisiei pentru Situații

Excepționale.

Recurentul a susținut că doar Parlamentul Republicii Moldova are atribuții

exclusive pentru stabilirea procedurii de soluționare a litigiilor civile, inclusiv în ceea

ce privește competența instanțelor judecătorești și căile de atac împotriva hotărârilor

pronunțate în prima instanță. În contradictoriu, prin pct.10 din Dispoziția nr.4 din 24

martie 2020, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a dispus

modificarea legilor organice fără participarea legislatorului, la nivelul unei Comisii,

căreia legislatorul niciodată nu i-a atribuit astfel de competențe.

Astfel, participanții la proces au fost lipsiți de dreptul de a beneficia de o cale de

atac efectivă împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate de prima instanță,

garanție oferită de prevederile art.119 din Constituție și de CEDO prin art.6 (drept la

un proces echitabil) și art. 13 (dreptul la un recurs efectiv). Astfel, eliminarea

controlului judiciar al hotărârilor judecătorești pronunțate aduce atingere principiului

accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare și

principiului exercitării cailor de atac. Or, statul are obligația de a garanta caracterul

efectiv al accesului liber la justiție și al dreptului la apărare, lipsa căii de atac în această

materie echivalând cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv,

deoarece este atinsă substanța dreptului.

6

Cu referire la fondul hotărârii contestate și temeiniciei cererii de chemare în

judecată Anatol Ciubotaru a rezumat în esență temeiurile de fapt și de drept ale

litigiului cuprinse în cererea de chemare în judecată, suplimentar indicând că conform

art. 5, alin. (1) din Legea privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, pe

durata stării de urgență, de asediu sau de război, în funcție de gravitatea situației ce a

determinat instituirea acesteia, poate fi restrâns, dacă este cazul, exercițiul unor drepturi

sau libertăți ale cetățenilor în conformitate cu art. 54 din Constituție. Potrivit alin. (2),

restrângerea prevăzută la alin.(1) trebuie să fie conformă cu obligațiile care rezultă din

tratatele internaționale privind drepturile fundamentale ale omului la care Republica

Moldova este parte și nu poate implica discriminarea unor persoane sau a unor grupuri

de persoane exclusiv din considerente de rasă, naționalitate, limbă, religie, sex,

convingeri politice sau origine socială.

Recurentul a invocat că în baza Constituției și a Notificării oficiale a Republicii

Moldova din 19 martie 2020 adresată Consiliului Europei, atribuția Comisiei pentru

Situații Excepționale a Republicii Moldova, prevăzută la art. 22, alin. (1), lit. g) din

Legea privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, putea fi realizată doar

în limitele cadrului legal existent și prevederilor Convenției, cu asigurarea, garantarea

drepturilor fundamentale (cu excluderea ingerinței în aceste drepturi), exceptate de la

restrângere, la caz:

- Dreptul la un proces echitabil.

- Dreptul de acces la justiție.

- Dreptul la un recurs efectiv.

- Drepturile angajatului care rezultă din prevederile art. 86, alin. 2, art. 87, art. 89

și art. 90 din Codul muncii, precum și din alte prevederi legale ce impun condiții,

restricții și reguli de eliberare din funcție.

Potrivit opiniei recurentului instanța de fond în mod eronat a dat apreciere acestor

stări de fapt și de drept, reținând în mod formal argumentele autorității pârâtei, bazate

pe invocarea formală a deținerii atribuției prevăzute de Legea privind regimul stării de

urgență, de asediu și de război.

Anatol Ciubotaru a imdicat că în esență, instanța de fond s-a eschivat să dea o

apreciere obiectivă, sub toate aspectele și prin interacțiunea complexă a întregului set

normativ (intern și internațional) incident, a legalității dispoziției în partea contestată,

luând în considerație volumul derogărilor de la art. 15 CEDO, oficial declarate de către

Republica Moldova. Or concluziile și soluția instanței de fond sunt în contradictoriu

cu toate stările de fapt și de drept constatate în ședința de judecată, în special cu

declararea oficială de către Republica Moldova a volumului derogărilor de la art. 15

din Convenția CEDO.

Studiind recursul depus de către Anatol Ciubotaru în raport cu materialele

cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că acesta este inadmisibil, din următoarele motive.

Conform art. 246, alin. (1) și (2), lit. a) din Codul administrativ, Curtea Supremă

de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere. Recursul se declară

inadmisibil în special când decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs.

Anatol Ciubotaru a contestat cu recurs hotărârea Curții de Apel Chișinău din data

de 27 martie 2020, prin care s-a respins acțiunea în control normativ depusă de către

7

Anatol Ciubotaru împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii

Moldova cu privire la anularea pct. 3 din Dispoziția nr. 4 din 24 martie 2020. (f.d. 35,

36-51)

Prin urmare, obiect al acțiunii în contencios administrativ este actul

administrativ normativ emis de către Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii

Moldova.

În conformitate cu art. 22, alin. (2) din Legea privind regimul stării de urgență, de

asediu și de război nr. 212-XV din 24 iunie 2004 dispozițiile Comisiei pentru Situații

Excepționale a Republicii Moldova sunt executorii pentru conducătorii autorităților

administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice,

precum și pentru cetățeni.

Potrivit pct. 10 al Dispoziției nr. 4 din 24 martie 2020 a Comisiei pentru Situații

Excepționale a Republicii Moldova hotărârea Curții de Apel Chișinău este irevocabilă

din momentul pronunțării.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

constată că recursul depus de către Anatol Ciubotaru nu întrunește o condiție de fond,

și anume, decizia contestată nu formează obiectul recursului prevăzut la capitolul V,

cartea a treia din Codul administrativ și respectiv, acesta este inadmisibil în

conformitate cu prevederile art. 246, alin. (2) lit. a) din Codul administrativ.

Cu referire la argumentul recurentului precum că prin pct. 10 al Dispoziției nr. 4

din 24 martie 2020 este lipsit de dreptul de a beneficia de un control judiciar în

condițiile legii și anume de a depune recurs împotriva hotărârii din data de 27 martie

2020 a Curții de Apel Chișinău, instanța de recurs observă că Anatol Ciubotaru nu a

contestat prevederile pct. 10 al Dispoziției nr. 4 din 24 martie 2020 a Comisiei pentru

Situații Excepționale și respectiv nu pot fi obiect de verificare în recurs.

Din considerentele menționate completul specializat în examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție conchide că cererea de recurs depusă de către Anatol

Ciubotaru este inadmisibilă.

Conform art. 230 și art. 246, alin. (2) lit. a) din Codul administrativ, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul, depus de către Anatol Ciubotaru, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

8