2ra-870/20 — constatarea încalcarii dreptului la executare în termen rezonabil, repararea prejudiciului

2ra-870/20 — constatarea încalcarii dreptului la executare în termen rezonabil, repararea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-870/20

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani) O. Ionașcu

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) L. Bulgac, I. Dutca, V. Buhanaci

D E C I Z I E

24 iunie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Dumitru Mardari

examinând recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Alexei

Libacov împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenienți

accesorii Consiliul municipal Chișinău și executorii judecătorești Ungureanu Oleg

și Iacob Miron, cu privire la constatarea încălcării dreptului la executare în termen

rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului moral cauzat prin

această încălcare,

împotriva deciziei din 5 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 2 mai 2017, Alexei Libacov s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției cu privire la constatarea încălcării dreptului la

executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului

moral cauzat prin această încălcare.

Prin cererea de concretizare a cerințelor (f.d. 27), reclamantul Alexei Libacov

a solicitat constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a

hotărârii judecătorești și încasarea de la bugetul de stat în beneficiul său a sumei de

100 000 lei cu titlu de despăgubire a prejudiciului moral.

În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că în anul 1995 a fost

încadrat în câmpul muncii la Ministerul Afacerilor Interne, iar la 3 septembrie

1997 prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne a fost numit în funcția de polițist

operativ al Brigăzii cu destinație specială „Fulger” al Ministerului Afacerilor

Interne.

În conformitate cu legislația în vigoare la acel moment, colaboratorilor de

politie li se acorda, de către autoritățile administrației publice locale, în cel mult

după trei ani de la angajare în serviciu, iar ofițerul de polițe de cel mult un an de la

1

numirea în funcție, spațiu locativ sub formă de apartament sau casă separată, în

conformitate cu normele stabilite de legislația în vigoare.

Însă, pe parcursul anilor, autoritățile administrației publice locale, refuzau să-i

acorde un spațiul locativ la care pretindea în temeiul legal.

Urmare a adresării către instanța de judecată, la 19 mai 2009 instanța de

contencios administrativ a Curții de Apel Chișinău a emis hotărârea prin care a

obligat Consiliul municipal Chișinău să-l asigure cu spațiu locativ în condițiile art.

35 alin. (1) din Legea cu privire la polițe, conform normelor prevăzute de legislația

locativă în vigoare.

La 28 iulie 2009, documentul executoriu nr. 3-1431/09 din 19 mai 2009 emis

de Curtea de Apel Chișinău a parvenit spre executare la executorul judecătoresc

Oleg Ungureanu, din cadrul Oficiului de executare Centru al Departamentului de

Executare al Ministerului Justiției și tot la aceeași dată, în adresa debitorului-

Consiliul municipal Chișinău, a fost expediată propunerea privind executarea

cerințelor documentului executoriu.

La 3 august 2009, în cancelaria Primăriei mun. Chișinău, executorul

judecătoresc Oleg Ungureanu a înregistrat încheierea nr. 12-1012/09 privind

primirea spre executare a documentului executoriu, intentarea procedurii de

executare și stabilirea termenului de executare benevolă a documentului executoriii

nr. 3-1431/09 din 19 mai 2009, emis de Curtea de Apel Chișinău, cu privire la

obligarea Consiliului municipal Chișinău să asigure reclamantul cu spațiu locativ,

în condițiile art. 35 alin. (1) din Legea cu privire la poliție, conform normelor

prevăzute de legislația în vigoare.

Prin urmare, la 17 decembrie 2009, administrația Primăriei mun. Chișinău a

informat executorul judecătoresc Oleg Ungureanu despre faptul că la momentul

actual executarea hotărârii instanței de judecată nu este posibilă din cauza lipsei

spațiului locativ liber în municipiul Chișinău, fapt generat de procesul de

privatizare a fondului de locuințe, ceea ce a redus substanțial imobilul cu destinație

locativă aflat în proprietatea municipală.

Din care considerente, autoritățile administrației publice locale nu au

posibilitatea să execute hotărârile definitive și irevocabile ale instanțelor de

judecată cu privire la asigurarea cu spațiul locativ a creditorilor urmăritori.

Totodată, debitorul a menționat că Consiliul municipal Chișinău nu dispune de

mijloace financiare necesare pentru construcția spațiului locativ în vederea

executării hotărârii instanței de judecată.

Mai mult ca atât, a informat executorul judecătoresc că Primăria municipiului

Chișinău a prezentat o notă informativă Guvernului Republicii Moldova, referitor

la alocarea mijloacelor financiare, necesare pentru construcția spațiului locativ, în

vederea executării hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.

În acest sens, din momentul emiterii hotărârii de către instanța de contencios

administrativ a Curții de Apel Chișinău, la 19 mai 2009, până în prezent, adică 19

februarie 2017, au trecut 7 ani și 9 luni sau 2 835 zile, ceea ce constituie o perioadă

excesiv de îndelungată, or, acest fapt a dus la crearea unei stări de incertitudine,

stres și disconfort moral în legătură cu executarea hotărârii nominalizate.

Cu referire la dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, prevederile Legii nr. 87 din 21 aprilie 2001, precum și jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, reclamantul a remarcat că pentru a putea fi

2

examinată exigența respectării termenului rezonabil în materia executării, instanța

de judecată urmează să ia în considerare complexitatea procedurii, comportamentul

părților, precum și obiectul deciziei care urmează a fi executată (Raylyan c. Rusiei,

par. 31, Norma SRL, par. 25).

Durata executări hotărârii instanței de contencios administrativ este de 7 ani și

9 luni, sau 2835 zile, fapt care, în opinia sa, nu reprezintă un termen rezonabil în

sensul jurisprudenței invocate.

Referitor la capătul de cerere privind repararea prejudiciului moral a indicat

că suma de 100 000 lei, va fi suficientă pentru acoperirea frustrărilor, lipsurilor,

șocurilor emotive și suferințelor morale cauzate.

Prin încheierea din 13 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani, s-a admis demersul reprezentantului Ministerului Justiției și s-au atras în

proces, în calitate de intervenienți accesorii, Consiliul municipal Chișinău și

executorii judecătorești Ungureanu Oleg și Iacob Miron.

Prin hotărârea din 8 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediu Buiucani,

s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Alexei Libacov

împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Consiliul municipal

Chișinău și executorii judecătorești Ungureanu Oleg și Iacob Miron, cu privire la

constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești și repararea prejudiciului moral cauzat prin această încălcare.

S-a constatat încălcarea dreptului subiectiv a lui Alexei Libacov la executare

în termen rezonabil a hotărârii judecătorești nr. 3-1431/09, emisă de Curtea de

Apel Chișinău la 19 mai 2009, în perioada 28 iulie 2009 până la 2 mai 2017.

S-a încasat din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției,

în beneficiul lui Alexei Libacov suma de 50 000 lei cu titlu de prejudiciu moral

cauzat prin neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești nr. 3-1431/09

emisă de Curtea de Apel Chișinău la 19 mai 2009, în perioada 28 iulie 2009 până

la 2 mai 2017.

În rest cererea de chemare în judecată înaintată de Alexei Libacov împotriva

Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Consiliul municipal Chișinău și

executorii judecătorești Ungureanu Oleg și Iacob Miron, cu privire la repararea

prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la executare în termen

rezonabil a hotărârii judecătorești nr. 3-1431/09, emisă de Curtea de Apel Chișinău

la 19 mai 2009, s-a respins ca neîntemeiată.

La 19 decembrie 2017, Ministerul Justiției a contestat cu apel hotărârea

primei instanțe, solicitând casarea ei și emiterea unei hotărâri noi de respingere a

integrală a acțiunii.

Prin decizia din 5 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Ministerul Justiției și s-a menținut hotărârea din 8 decembrie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediu Buiucani.

La 25 martie 2020, prin intermediul poștei electronice, Ministerul Justiției a

declarat recurs împotriva deciziei din 5 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor instanțelor ierarhic inferioare și

emiterea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, cu referire la prevederile art. 432 alin. (1) și (2) lit. c)

din Codul de procedură civilă, a invocat că decizia contestată este neîntemeiată și

pasibilă de a fi casată/modificată.

3

În acest sens a indicat că instanța de apel, verificând legalitatea și temeinicia

hotărârii primei instanțe, a interpretat eronat dreptul material prevăzut de Legea nr.

87 din 21 aprilie 2011 cu privire la repararea de către stat a prejudiciului cauzat

prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului

la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și, contrar prevederilor

art. 373 alin. (5) din Codul de procedură civilă, nu s-a expus asupra tuturor

motivelor cererii de apel.

A menționat că la dosar lipsește dovada că intimatul Alexei Libacov sau

membrii familiei acestuia nu dispun de spațiu locativ. Nu este anexată nicio copie a

buletinului de identitate la cererea de chemare în judecată.

Având în vedere că informația cu privire la proprietatea persoanei este

considerată cu caracter personal, respectiv cu acces limitat, a fost solicitat sprijinul

instanței de apel (conform cererii de apel a Ministerului Justiției) în temeiul art.

138 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pentru obținerea informației respective,

relevante la examinarea cauzei împotriva statului.

Ministerul Justiției a interpelat informații în legătură cu circumstanțele

invocate în acțiune, iar prin scrisoarea Ministerului Afacerilor Interne nr. 44/10-

759 din 25 februarie 2020, s-a constatat că potrivit răspunsului Brigăzii de poliție

cu destinație specială „Fulger” a IGP al MAI nr. 34/15-181 din 19 februarie 2020,

Alexei Libacov a activat în cadrul organelor afacerilor interne ale Republicii

Moldova de la 1 octombrie 1995 până la 28 decembrie 2009, fiind concediat din

cadrul organele afacerilor interne și trecut în rezerva Forțelor Armate, în

conformitate cu art. 21 alin. (14) din Legea nr. 416-XII din 18 decembrie 1990.

La caz, aceste circumstanțe nu au fost verificate de instanță și, astfel, persistă

prezumția încasării unui prejudiciu nejustificat și ilegal.

Reprezentantul recurentului a mai indicat că hotărârea a cărei neexecutare se

invocă obligă administrația publică locală să acorde spațiu locativ în posesie și

folosință și nicidecum în proprietate privată. Acest fapt rezultă din decizia Curții

Europene a Drepturilor Omului în cauza Grigore Păduraru contra Republicii

Moldova (cererea nr. 28355/08).

În cauza Grigore Păduraru contra Republicii Moldova (cererea nr. 28355/08),

CEDO a notat că după ce reclamantul a demisionat din funcția de procuror, nici o

prevedere din hotărârea neexecutată nu obliga autoritățile administrative să-i

acorde o locuință după această dată. Curtea a considerat că după concediere, statul

nu mai era obligat să-i acorde reclamantului o locuință socială.

Un alt exemplu este cauza lui Iurii Malai și alții contra Republicii Moldova

(cererea nr. 22267/08).

Referitor la capătul de cerere privind repararea prejudiciului moral,

reprezentantul Ministerului Justiției a relatat că despăgubirea acordată în legătură

cu daunele morale este menită să furnizeze o compensație financiară pentru un

prejudiciu moral, cum ar fi suferințe psihice sau fizice. Prin natura lor, daunele

morale nu se pretează la calcule exacte. Dacă se stabilește existența unor astfel de

daune, și în cazul în care Curtea consideră că este necesară o compensație

bănească, ea va face o evaluare pe o bază echitabilă, luând în considerare

standardele care decurg din jurisprudența sa.

Cu referire la situația în speță, consideră că suma respectivă nu poate fi

considerată o reparație echitabilă în sensul art. 41 din Convenție. În cauza Tolstoy

4

Miloslovsky contra Regatului Unit, CtEDO a stabilit că despăgubirile trebuie să

prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în

vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și

gravitatea atingerii adusă acestora.

Pe când, la caz, intimatul Alexei Libacov nu dispune de dreptul de a solicita

repetat compensație bănească din contul bugetului de stat pe perioada pentru care a

beneficiat deja de aceasta din contul Ministerului Afacerilor Interne sau pentru

perioada pentru care nu mai este angajat al Ministerului Afacerilor Interne.

În scrisoarea Ministerului Afacerilor Interne nr. 44/10-759 din 25 februarie

2020, se reține că potrivit fișei personale a drepturilor bănești pe numele

intimatului Alexei Libacov, gestionată de către Serviciul finanțe al BPDS „Fulger”

a IGP al MAI, anterior reclamantul a beneficiat de compensație pentru închirierea

locuinței în perioada anilor 2008 și 2009.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Colegiul consideră că recursul este declarat în termen, având în vedere că

acesta a fost depus de Ministerul Justiției prin intermediul poștei electronice, la 25

martie 2020.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

La 20 mai 2020 în adresa intimaților a fost expediată copia cererii de recurs

depusă de Ministerul Justiției cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței.

Prin referința din 2 iunie 2020, avocatul Valeriu Pelin, acționând în numele și

interesele intimatului Alexei Libacov, a solicitat respingerea recursului drept

inadmisibil și neîntemeiat, cu menținerea în vigoare a hotărârii din 8 decembrie

2017 a Judecătoriei Chișinău, sediu Buiucani și a deciziei din 5 februarie 2020 a

Curții de Apel Chișinău.

Prin încheierea din 17 iunie 2020 a Curții Supreme de Justiție, recursul

declarat de Ministerul Justiției, a fost considerat admisibil.

În conformitate art. 441 din Codul de procedură civilă, în cazul în care

recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul

recursului.

Verificând decizia contestată, în raport cu prevederile legale aplicabile la caz,

criticile aduse în recurs și referința depusă, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a

admite recursul, cu casarea integrală a deciziei și remiterea cauzei spre rejudecare

la Curtea de Apel Chișinău, din considerentele ce succed.

5

Conform art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără

a administra noi dovezi.

Art. 444 din Codul de procedură civilă, prevede că recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide asupra

oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a

se pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

instanța de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să

caseze integral decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în

instanța de apel o singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. Deși alin. (3) al normei enunțate specifică concret

care încălcări sau erori se consideră drept omisiuni procedurale, alin. (4)

menționează că și săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie

temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau

ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de

recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost

arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, iar alin. (5) al normei date prevede că

temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

Din suportul probatoriu prezent la materialele cauzei, Colegiul constată că la

2 mai 2017, Alexei Libacov s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva

Ministerului Justiției. (f.d. 4-6)

La 15 iunie 2017, în cadrul ședinței de judecată, reprezentantul reclamantului

a depus cerere de concretizare acțiunii solicitând, constatarea încălcării dreptului la

executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, încasarea de la bugetul de

stat în beneficiul său a sumei de 100 000 lei cu titlu de despăgubire a prejudiciului

moral și compensarea cheltuielilor de judecată. (f.d. 27)

Prin încheierea din 13 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani, s-a admis demersul reprezentantului Ministerului Justiției și s-au atras în

proces, în calitate de intervenienți accesorii, Consiliul municipal Chișinău și

executorii judecătorești Ungureanu Oleg și Iacob Miron. (f.d. 56-58)

Judecând cauza, prima instanță, prin hotărârea din 8 decembrie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediu Buiucani, a admis parțial cererea de chemare în

judecată, a constatat încălcarea dreptului subiectiv a lui Alexei Libacov la

executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești nr. 3-1431/09, emisă de

Curtea de Apel Chișinău la 19 mai 2009, în perioada 28 iulie 2009 până la 2 mai

2017 și a încasat din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției,

în beneficiul lui Alexei Libacov suma de 50 000 lei cu titlu de prejudiciu moral

cauzat prin neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești nr. 3-1431/09

emisă de Curtea de Apel Chișinău la 19 mai 2009, în perioada 28 iulie 2009 până

la 2 mai 2017. În rest cererea de chemare în judecată înaintată de Alexei Libacov

6

împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Consiliul municipal

Chișinău și executorii judecătorești Ungureanu Oleg și Iacob Miron, cu privire la

repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la executare în

termen rezonabil a hotărârii judecătorești nr. 3-1431/09, emisă de Curtea de Apel

Chișinău la 19 mai 2009, s-a respins ca neîntemeiată. (f.d. 72, 80-89)

La 19 decembrie 2017, Ministerul Justiției a contestat cu apel hotărârea

primei instanțe, solicitând casarea ei și emiterea unei hotărâri noi de respingere

integrală a acțiunii. (f.d. 91-96)

Prin decizia din 5 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Ministerul Justiției și s-a menținut hotărârea din 8 decembrie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediu Buiucani. (f.d. 153, 154-166)

În motivarea soluției, instanța de apel a conchis că concluzia instanței de fond

privind constatarea încălcării dreptului subiectiv a lui Alexei Libacov la executare

în termen rezonabil a hotărârii judecătorești nr. 3-1431/09, emisă de Curtea de

Apel Chișinău la 19 mai 2009, în perioada 28 iulie 2009 până la 2 mai 2017, este

una justă, ținând cont de faptul că documentul executoriu a fost înaintat spre

executare la 24 iulie 2009, însă nu a fost executat nici până la data înregistrării

acțiunii în instanța de judecată, deci perioada de referință este de 7 ani 9 luni și 8

zile.

Referitor la cuantumul prejudiciului moral încasat de către instanța de fond, în

sumă de 50 000 lei, Colegiul instanței de apel a reținut că această sumă este

rezonabilă și constituie o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul cauzat

reclamantului prin neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii Curții de Apel

mun. Chișinău din 19 mai 2009.

Nefiind de acord cu soluția adoptată de instanța de apel, la 25 martie 2020,

prin intermediul poștei electronice, Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva

deciziei din 5 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea

hotărârilor instanțelor ierarhic inferioare și emiterea unei hotărâri noi de respingere

a acțiunii ca neîntemeiată. (f.d. 185-189)

Judecând recursul, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că instanța de apel a examinat cauza

dedusă judecății în mod superficial, iar soluția a fost dată fără elucidarea pe deplin

a circumstanțelor cauzei și aprecierea cuvenită a argumentelor invocate în apel.

În acest sens, Colegiul reține că potrivit art. 118 alin. (3) din Codul de

procedură civilă, circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă a

cauzei sunt determinate definitiv de instanța judecătorească pornind de la

pretențiile și obiecțiile părților și ale altor participanți la proces, precum și de la

normele de drept material și procedural ce urmează a fi aplicate.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

instanța judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe

cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor

probelor din dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.

Conform art. 239 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească

trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de

judecată.

7

La rândul său, art. 240 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că, la

deliberarea hotărârii, instanța judecătorească apreciază probele, determină

circumstanțele care au importantă pentru soluționarea cauzelor, care au fost sau nu

stabilite, caracterul raportului juridic dintre părți, legea aplicabilă soluționării

pricinii și admisibilitatea acțiunii.

În conformitate cu art. 373 alin. (1), (2), (5) din Codul de procedură civilă,

instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor

înaintate, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță.

În limitele apelului, instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile

juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu au fost

stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din

dosar și cele prezentate suplimentar în instanță de apel de către participanții la

proces.

Instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate

în apel.

Iar conform prevederilor art. 390 alin. (1) lit. e), f) și alin. (2) din Codul de

procedură civilă, decizia instanței de apel trebuie să conțină: motivele concluziilor

instanței de apel și referirea la legea guvernantă, concluziile instanței de apel în

urma examinării apelului.

În cazul respingerii apelului, instanța de apel este obligată să indice în decizie

motivele respingerii.

Astfel, Colegiul notează că legea procesuală consacră principiul general

conform cărui orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată și să reprezinte

premisa pentru soluția din dispozitiv. Această dispoziție este edictată atât în

interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie să inspire

justițiabililor, cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a controla

judecata primelor instanțe.

Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului urmează să arate

motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele

constatate și dovezile care au determinat-o.

Motivarea este un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternica

garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o

premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de

control judiciar de legalitate și temeinicie.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a

procesului echitabil, exigență a art. 239 din Codul de procedură civilă și art. 6 alin.

(1) din Convenție.

La capitolul legalității hotărârilor instanței de judecată, CtEDO a statuat în

repetate rânduri necesitatea motivării hotărârilor, unde funcția unei decizii

motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Dreptul de a fi auzit

include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o

obligație corespunzătoare a instanței de a arăta motivele pentru care anumite

argumente au fost acceptate sau respinse. CtEDO a menționat că este motivată în

mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de dreptul lor

de a face apel (Hirvisaari vs. Finlanda).

8

În acest sens, actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de

drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și

expres la toate cerințele și obiecțiile formulate.

Deci, instanțele judecătorești sunt obligate să-și motiveze soluțiile și

concluziile, să furnizeze toate răspunsurile la întrebările care sunt pertinente pentru

rezultatul procesului și necesită un răspuns special în hotărâre.

Omiterea aspectului dat constituie o încălcare a art. 6 § 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, care garantează oricărei persoane dreptul la

judecarea în mod echitabil a cauzei sale.

Totodată, reieșind din limitele judecării apelului și din specificul obiectului

acțiunii în cauză, se va remarca că în scopul stabilirii temeiniciei sau netemeiniciei

hotărârii contestate, instanța de apel are obligația de a pătrunde în esența criticilor

aduse de către apelant în dezacord cu hotărârea primei instanțe și de a se expune pe

marginea tuturor motivelor și argumentelor.

În prezenta cauză, Colegiul constată că instanța de apel a trecut în mod

superficial asupra argumentelor și criticelor invocate de Ministerul Justiției în

cererea apel, deoarece nu a dat apreciere argumentelor prezentate, prin care a

indicat că hotărârea a cărei neexecutare se invocă (hotărârea din 19 mai 2009 a

Curții de Apel Chișinău) obligă administrația publică locală să acorde

reclamantului spațiu locativ în posesie și folosință, și nicidecum în proprietate

privată, pe perioada exercitării funcției, în conformitate cu legislația în vigoare la

acel moment, fapt ce rezultă din decizia CtEDO în cauza Păduraru vs. Republica

Moldova (cererea nr. 28355/08), prin care Curtea a reținut că statul nu mai era

obligat să-i acorde reclamantului o locuință socială din momentul în care acesta și-

a încetat serviciul și a demisionat din funcția de procuror.

În cauza Păduraru vs. Republica Moldova, Curtea a remarcat că raporturile

de serviciu ale reclamantului au încetat la 28 decembrie 2007 și, începând cu

această dată, statul nu mai are obligația să-i ofere spațiu locativ, intervalul de

acțiune al acestui drept fiind direct proporțional cu durata de activitate în serviciul

public a reclamantului.

Astfel, Colegiul instanței de apel a ignorat argumentul apelantului că locuința

ar trebui să-i fie oferită lui Alexei Libacov temporar, atât timp cât acesta ar fi fost

angajat în calitate de colaborator al poliției, or hotărârea judecătorească

neexecutată nu stipulează un titlul de proprietate, ci doar de chirie pe perioada

desfășurării atribuțiilor de serviciu în instituție publică.

De asemenea, instanța de recurs statuează că deși exista ca motiv de apel,

instanța de apel nu s-a pronunțat nici referitor la argumentele Ministerului Justiției,

care a menționat și faptul că la materialele dosarului lipsesc careva probe că

intimatul nu dispune de spațiu.

Cu privire la acest aspect, Colegiul lărgit menționează că din textul deciziei

contestate, anumite considerente care ar reflecta o apreciere pe deplin a acestor

motive nu se identifică, or, instanța de apel și-a expus motivarea deciziei printr-o

concluzie generalizată.

Colegiul accentuează că expunerea asupra tuturor pretențiilor invocate de

apelant în cererea de apel reprezintă o obligație imperativă pentru instanța de apel.

Prin emiterea unor hotărâri superficiale, poate fi pusă în pericol însăși

substanța dreptului individului la un proces echitabil. Or, în cazul în care instanța

9

de judecată se abține de a da un răspuns special și explicit la cele mai importante

întrebări, fără a acorda părții posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a

fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a dreptului la un

proces echitabil (cauza CEDO Hiro Balani vs. Spania, hotărârea din 9 decembrie

1994).

Reieșind din prevederile art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, pronunțarea de către instanțele judecătorești a unor hotărâri motivate

constituie una dintre garanțiile dreptului fundamental la un proces echitabil și

acesta presupune obligația instanței judecătorești de a se expune în hotărârile

contestate asupra tuturor argumentelor invocate de către părți întru admiterea sau

respingerea acestora (cauza Garcia Ruiz vs. Spania, 21 ianuarie 1999).

În jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

constatat în mod frecvent încălcări ale art. 6 § 1 din Convenție, în special în

cauzele care ridicau probleme cu privire la motivarea hotărârilor judecătorești

(Fomin vs. Moldova, 11 octombrie 2011; Lebedinschi vs. Moldova, 16 iunie 2015;

Nichifor vs. Moldova, 20 septembrie 2016).

Curtea Europeană a reiterat că efectul art. 6 § 1 din Convenție este, inter alia,

de a plasa un „tribunal” sub o obligație de a efectua o examinare adecvată a

declarațiilor, argumentelor și probelor, fără a prejudicia evaluarea acestora sau a

faptului dacă ele sunt relevante pentru decizia sa.

Corelând prevederile legale procedurale naționale cu jurisprudența CtEDO

referitor la obligația instanțelor naționale de a-și motiva soluțiile, Colegiul

conchide că circumstanțele expuse anterior denotă că instanța de apel nu și-a

îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 373 din Codul de procedură civilă. Iar

aceasta nu poate echivala decât cu încălcarea dreptului la un proces echitabil al

apelantului/recurentului, inclusiv dreptul de acces liber la justiție în raport cu

obligația instanței de „a auzi” justițiabilii, garantat de art. 20 din Constituție și art.

6 § 1 din Convenție.

În consecință, Colegiul reține că decizia contestată a instanței de apel nu

satisface criteriile legalității și temeiniciei unui act judecătoresc deoarece nu

corespunde prevederilor art. 239 și art. 241 din Codul de procedură civilă.

Din aceste considerente, Colegiul constată încălcarea cu certitudine de către

instanța de apel a normelor procedurale și anume, omiterea de a se expune asupra

tuturor argumentelor cererii de apel.

Date fiind aceste încălcări, singura soluție legală și rezonabilă este casarea

deciziei instanței de ape și trimiterea spre rejudecare a cauzei.

O altă soluție decât aceea a trimiterii spre rejudecare ar echivala cu o validare

și protejare a unor încălcări grave ale legii săvârșite de instanțele de fond și cu o

periclitare a sistemului judiciar în ansamblu, întrucât, dacă modul de abordare al

instanței de fond ar fi însușit și de alte instanțe s-ar ajunge la o inexistență de fapt a

instanțelor de fond, la inutilitatea unei judecăți în primă instanță și, implicit, la o

atingere severă adusă drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor.

Faptele descrise mai sus confirmă că erorile judiciare depistate supra sunt

esențiale și nu pot fi corectate de către instanța de recurs.

Iar, în atare circumstanțe, se decide casarea integrală a deciziei atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pentru a se asigura părților o

10

judecare efectivă a cauzei în ordine de apel, ca garanție a legalității și temeiniciei

actului judecătoresc ce va fi adoptat.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să ia în considerare aspectele

expuse anterior și să examineze cauza în ordine de apel, analizând toate cerințele

înaintate, relevanța și dezbaterea probelor prin respectarea principiului

contradictorialității și nemijlocirii în proces.

În circumstanțele relatate, având în vedere că normele de drept procedural au

un caracter absolut, fiind reglementate de norme imperative, iar încălcarea acestora

atrage după sine casarea deciziei, instanța de recurs nu va mai analiza celelalte

motive invocate în cererea de recurs.

Astfel, având în vedere cerințele dreptului la un proces echitabil, precum și

motivarea evazivă și lipsită de consistență a deciziei contestate, împrejurare care

echivalează cu necercetarea cauzei și face imposibilă realizarea controlului

judiciar, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Ministerul

Justiției și de a casa decizia din 5 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în alt complet de judecată.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Codul de procedură

civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova.

Se casează integral decizia din 5 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău.

Cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Alexei

Libacov împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenienți

accesorii Consiliul municipal Chișinău și executorii judecătorești Ungureanu Oleg

și Iacob Miron, cu privire la constatarea încălcării dreptului la executare în termen

rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului moral cauzat prin

această încălcare, se trimite spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Dumitru Mardari

11