2rac-4/20 — încasarea datoriei, penalitatii, dobînzii de întîrziere și cheltuielilor de judecată

2rac-4/20 — încasarea datoriei, penalitatii, dobînzii de întîrziere și cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2rac-388/19

nr. 2rac-4/20

Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central (S. Ghercavii)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (A. Gheorghieș, A. Toderaș, E. Bejenaru)

D E C I Z I E

13 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Nicolae Craiu

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Inoxplus”,

prin intermediul avocatului Chira Constantin,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată „Inoxplus” împotriva Societății cu Răspundere Limitată

„RSBAU” cu privire la încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și

compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 04 iunie 2019 a Curții de Apel Bălți,

c o n s t a t ă:

La 30 ianuarie 2018 SRL „Inoxplus” a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Societății cu Răspundere Limitată „RSBAU” cu privire la încasarea datoriei,

penalității, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că, în temeiul contractelor „pentru lucrări în

construcție” din 23 martie 2017 și 06 iunie 2017 și facturilor fiscale LV 1642997 din

19 iunie 2017, LV 3055489 din 10 iulie 2017, LV 3055488 din 10 iulie 2017,

reclamantul a confecționat, a instalat și a vândut confecții din inox în sortiment (bănci,

balustradă și coșuri de gunoi), iar pârâtul a recepționat și s-a obligat să achite marfa în

cantitatea, sortimentul și la prețul stabilit și indicat în facturile fiscale, în sumă totală de

195788,73 de lei. Potrivit pct. 3.3 a contractului cumpărătorul ÎCS ”RSBAU” SRL

achită costul mărfurilor procurate în termen, după cum urmează: 50% din sumă, va fi

achitată de către pârât la data semnării contractului, a doua tranșă în mărime de 50% în

ziua finisării lucrărilor și semnării facturilor fiscale.

1

Reclamantul a menționat că, pârâtul a achitat integral costul mărfii și lucrărilor

pe contractul din 23 martie 2017, pentru confecționarea și instalarea balustradei și

coșurilor de gunoi, pentru care până în prezent nu a avut careva pretenții față de

reclamant asupra calității mărfii procurate.

Dat fiind faptul că pârâtul a achitat parțial prețul pentru marfa recepționată, acesta

din urmă a format o datorie față de reclamant în mărime de 97458,28 de lei. Suma

restantă constituie serviciile reclamantului ce țin de confecționarea a opt bănci din inox,

indicate în factura fiscală LV 3055489 din 10 iulie 2017, achitată parțial. Pârâtului i-a

fost prezentată factura fiscală LV 1642997 din 19 iunie 2017, ce ține de confecționarea

și instalarea balustradei din inox, instalate în luna iunie 2017, care au fost reținute de

ultimul până pe data de 17 ianuarie 2018, cu toate că pârâtul nu a avut careva pretenții

față de reclamant asupra calității balustradei.

Astfel, în conformitate cu pct. 4.1 lit. b) a contractului din 6 iunie 2017, părțile

au stabilit că termenul de lichidare a deficiențelor este până pe 3 iulie 2017 – 10 iulie

calității mărfii procurate. Întru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, la data 8

noiembrie 2017, și repetat la data de 22 decembrie 2017 și 27 decembrie 2017 pârâtului

i-au fost expediate, recepționate prin poștă pretenții, prin care reclamantul a notificat

pârâtul și a solicitat achitarea integrală a datoriei, în termen de 5 zile.

La data de 15 decembrie 2017 prin intermediul poștei electronice au fost

recepționate niște poze, care după părerea pârâtului demonstrează că băncile din inox

sunt deteriorate. De asemenea, pârâtul a declarat că a angajat o oarecare companie care

a reparat băncile. Astfel, pârâtul nu a prezentat careva probe certe și incontestabile care

ar stabili cu certitudine vina reclamantului asupra calității mărfii vândute-procurate.

Pozele expediate prin e-mail nu pot stabili vina reclamantului și confirma calitatea

mărfii.

Reclamantul a specificat că, reparația băncilor din inox a costat în conformitate

cu factura AAD1077548 din 15 decembrie 2017, fix suma datorată reclamantului, și

anume 97 458,28 de lei. Astfel, materia primă, lucrările de confecționare, transportare,

instalarea a celor opt bănci din inox au costat 80 255,60 lei, suma indicată în factura

fiscală LV3055489 din 10 iulie 2017. Pe când presupusa reparație a unui număr

nedeterminat de bănci l-a costat pe pârât 97 458,28 de lei. Este evident și cert

comportamentul de rea-credință a pârâtului și intenția de a nu-și onora obligațiile de

plată față de reclamant.

A mai relatat reclamantul că, la data de 3 ianuarie 2018 în adresa sa, a parvenit

răspunsul la notificările din 18 decembrie 2017 și din 22 decembrie 2017 în care pârâtul

a declarat despre careva ”probleme apărute în șantierul de construcții după

recepționarea lucrărilor”, și nici o mențiune concretă despre ce anume probleme au

apărut și propuneri cu privire la soluționarea lor.

Reclamantul și-a îndeplinit obligațiile sale contractuale, livrând marfa în

cantitate și calitate dorită de pârât. Pârâtul însă, până la momentul actual nu s-a achitat

pentru marfa livrată-recepționată.

De asemenea, în conformitate cu pct. 5.4 a contractelor ”nerespectarea

termenului de achitare îl obligă pe beneficiar să achite o penalitate în mărime de 0,3%

pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Precum și demontarea lucrărilor”. În acest

sens pârâtului i-a fost calculată o penalitate de întârziere în sumă de 52 627,47 de lei.

Având în vedere faptul că în conformitate cu prevederile pct. 5.1 a contractului:

2

”penalitățile sunt limitate la maxim 10% din valoarea netto a comenzii”. Solicită

încasarea penalității în mărime de 8 025 de lei.

Astfel, multiplele încercări ale reclamantului în vederea soluționări pe cale

amiabilă a litigiului, au rămas nesatisfăcute. Pârâtul își manifestă comportamentul de

rea-credință prin inacțiunile sale, până la momentul actual rămâne dator reclamantului

o perioadă îndelungată, suma datoriei fiind considerabilă, fapt care condiționează

reclamantul să se adreseze în instanța de judecată întru încasarea forțată a datoriei.

Reclamantul a solicitat încasarea din contul pârâtului a datoriei în sumă de 97

458,28 de lei, a penalității conform contractului în sumă de 8 025 de lei, a dobânzii de

întârziere în sumă de 8 554,97 de lei, a sumei de 5 000 de lei și serviciile pentru asistență

juridică în sumă de 3 421,15 lei.

Prin încheierea din 2 februarie 2018 a Judecătoria Bălți, sediul Central a fost

acceptată în procedura medierii judiciare cererea de chemare în judecată depusă de SRL

”Inoxplus”. (f.d.59)

Prin încheierea din 2 februarie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central s-a

refuzat cererea SRL ”Inoxplus” privind asigurarea acțiunii. (f.d.60)

Prin încheierea din 29 martie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central a fost

încetată procedura medierii judiciare în cauza civilă la cererea de chemare în judecată

depusă de SRL ”Inoxplus”. (f.d.70)

Prin hotărârea din 20 septembrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central a fost

respinsă cererea de chemare în judecată a SRL ”Inoxplus” împotriva SRL ”RSBAU”

cu privire la încasarea datoriei, penalității, dobânzi de întârziere și a cheltuielilor de

judecată. (f.d.100).

Împotriva hotărârii instanței de fond, la data de 25 septembrie 2018, SRL

”Inoxplus” a declarat apel, solicitând casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei

noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 04 iunie 2019 a Curții de Apel Bălți, a fost respins apelul declarat

de SRL ”Inoxplus” și s-a menținut hotărârea din 20 septembrie 2018 a Judecătoriei

Bălți, sediul Central.

Invocând ilegalitatea deciziei instanței de apel, la 14 august 2019, SRL

„Inoxplus”, prin intermediul avocatului Chira Constantin, a contestat-o cu recurs,

solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei

instanțe cu emiterea unei noi hotărârii prin care cererea de chemare în judecată depusă

de SRL ”Inoxplus” împotriva SRL ”RSBAU” cu privire la încasarea datoriei,

penalității, dobânzi de întârziere și a cheltuielilor de judecată, să fie admisă integral.

În motivarea recursului, recurentul a invocat dezacordul cu decizia instanței de

apel, considerând-o neîntemeiată și pasibilă casării.

SRL „Inoxplus”, prin intermediul avocatului Chira Constantin, a indicat că

instanța de apel nu a apreciat în modul corespunzător probele din prezenta cauză, nu a

elucidat pe deplin toate temeiurile legale invocate, nu a aplicat legea ce trebuia a fi

aplicată și a aplicat o lege ce nu urma a fi aplicată.

A mai relatat recurentul că instanțele inferioare neîntemeiat au respins acțiunea

invocând calitatea proastă a mărfurilor, deoarece nu le-au fost prezentate careva probe

pertinente și concludente în acest sens. În asemenea caz, contrar prevederilor art. 240

alin. (3) din Codul de procedură civilă și-au depășit limitele atribuțiilor sale.

A mai relatat recurentul că, instanțele au neglijat integral faptul că potrivit

paragrafului 6, pct. 6 din contractele pentru lucrările de construcție din 23 martie 2017

3

și din 06 iunie 2017 “defectele semnificative, identificate la efectuarea recepției

lucrărilor dau dreptul beneficiarului de a refuza efectuarea recepției” ceea ce înseamnă

că la data recepției lucrărilor (potrivit facturilor fiscale nr. LV3055488 și nr.

LV3055489 data recepției lucrărilor este 10 iulie 2017) mărfurile nu aveau careva

defecte. Or, dacă acestea ar fi existat, intimatul, în temeiul paragrafului 6, pct. 6 din

contractele sus-indicate, urma să refuze recepția mărfurilor și semnarea facturilor

fiscale.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

După cum denotă materialele cauzei, copia deciziei integrale a fost expediată în

adresa participanților la proces la 12 iulie 2019, prin scrisoarea de expediere numărul

12968 (f.d.194), și recepționată de către recurent 29 iulie 2019.

Reprezentatul recurentului, avocatul Chira Constantin indică că a recepționat

decizia instanței de apel la 17 iulie 2019, ceea ce se confirmă prin avizul de recepție

DS3118125995AS (f.d. 196).

În aceste circumstanțe, instanța de recurs consideră că recursul, a fost declarat de

SRL „Inoxplus”, prin intermediul avocatului Chira Constantin la data de 14 august

2019, cu respectarea termenului prevăzut la art. 434 Cod de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării

referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 04 septembrie 2019 în adresa SRL ”RSBAU” a fost expediată copia recursului

depus de către SRL „Inoxplus”, prin intermediul avocatului Chira Constantin, cu

înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței, recepționată de SRL ”RSBAU” la

13 septembrie 2019 (f.d. 215).

Însă, cu toate că instanța de recurs și-a executat obligația de comunicare către

intimata SRL ”RSBAU” a recursului declarat de SRL „Inoxplus”, prin intermediul

avocatului Chira Constantin, intimata SRL ”RSBAU” nu și-a valorificat dreptul de a

depune referință.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție prin încheierea din 04 decembrie 2019 a considerat recursul

admisibil fără a prejudicia fondul și a dispus judecarea acestuia de către completul din

5 judecători.

În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs

și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a

administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul s-a examinat fără

înștiințarea participanților la proces, însă data și ora ședinței a fost plasată pe pagina

web a Curții Supreme de Justiție. Astfel, Colegiul a decis inoportună invitarea acestora,

întrucât argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie

4

pentru a permite instanței verificarea legalității hotărârii atacate. Totodată, toate

punctele de drept care puteau exista în această cauză pot fi cercetate și soluționate în

mod adecvat pe baza înscrisurilor prezentate la dosar. În esență, recurentul și intimatul

au avut posibilitatea să își prezinte poziția în scris și să răspundă la concluziile părții

adverse. Mai mult, nici un participant la proces nu a solicitat audierea publică a cauzei

sale.

Verificând decizia instanței de apel și, după caz, hotărârea primei instanțe, în

limitele controlului de legalitate, în raport cu criticele invocate, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că

se impune admiterea recursului cu casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei

la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată, pentru motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral

decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură

dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Colegiul judiciar consideră necesar să menționeze că nu va formula un răspuns

detaliat pentru fiecare argument al recurenților, ci va analiza doar motivele decisive

pentru soluționarea prezentei cauze (a se vedea cauza Garda Ruiz vs Spania (Marea

Cameră), 21 ianuarie 1999, parag. 26; Moreira Ferreira vs Portugalia (nr. 2) (Marea

Cameră); 11 iulie 2017, parag. 84, 98).

În vederea respectării articolului 432 alin. (5) din Codul de procedură civilă,

Colegiul lărgit nu a identificat niciun indiciu care, la prima vedere, ar putea ridica

probleme de drept specificate la alin. (3) din articolul citat. Mai mult, recurenții nu au

prezentat obiecții în privința acestui aspect procedural.

Esența articolelor 432 și 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă oferă

instanței de recurs competența de a efectua un control al legalității deciziei atacate, nu

și a temeiniciei acesteia. Astfel, se vor reține circumstanțele de fapt, privite în ansamblu,

care au fost prezentate de părți și stabilite de instanțele de judecată în fazele procesual

anterioare, cu excepția situației în care constatările lor pot fi considerate arbitrare sau

vădit nerezonabile.

În debut, Colegiul atestă că SRL „Inoxplus” înaintând acțiune în instanță

împotriva Societății cu Răspundere Limitată „RSBAU” cu privire la încasarea datoriei,

penalității, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată a solicitat

încasarea din contul pârâtului a datoriei în sumă de 97 458,28 de lei, a penalității

conform contractului în sumă de 8 025 de lei, a dobânzii de întârziere în sumă de 8

554,97 de lei, a sumei de 5 000 de lei și serviciile pentru asistență juridică în sumă de 3

421,15 lei.

Fiind investită cu examinarea prezentei cauze, prima instanță prin hotărârea din

20 septembrie 2018 a respins acțiunea.

Împotriva hotărârii instanței de fond, la data de 25 septembrie 2018, SRL

”Inoxplus” a declarat apel, solicitând casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei

noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

Verificând legalitatea hotărârii primei instanțe, Curtea de Apel Bălți a respins

apelul declarat de SRL ”Inoxplus” și a menținut hotărârea din 20 septembrie 2018 a

Judecătoriei Bălți, sediul Central.

Conform art. 9 alin. (l) Cod civil (în redacția Legii nr. 1107-XV din 6 iunie 2002),

persoanele fizice și juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să își

5

exercite drepturile și să își execute obligațiile cu bună-credință, în acord cu legea, cu

contractul, cu ordinea publică și cu bunele moravuri. Buna-credință se prezumă până la

proba contrară.

Conform art. 8 alin. (l) Cod civil (în redacția Legii nr. 1107-XV din 6 iunie 2002),

drepturile și obligațiile civile apar în temeiul legii, precum și în baza actelor persoanelor

fizice și juridice care, deși nu sânt prevăzute de lege, dau naștere la drepturi și obligații

civile, pornind de la principiile generale și de la sensul legislației civile.

În temeiul art. 512 alin. (1), 513 alin. (1) și 514 Cod civil (în redacția Legii nr.

1107-XV din 6 iunie 2002), în virtutea raportului obligațional, creditorul este în drept

să pretindă de la debitor executarea unei prestații, iar debitorul este ținut să o execute.

Prestația poate consta în a da, a face sau a nu face. Debitorul și creditorul trebuie să se

comporte cu bună-credință și diligență la momentul nașterii, pe durata existenței, la

momentul executării și stingerii obligației. Obligațiile se nasc din contract, fapt ilicit

(delict) și din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condițiile legii.

Conform art. 572 alin. (1) Cod civil (în redacția Legii nr. 1107-XV din 6 iunie

2002), temeiul executării rezidă în existența unei obligații. Având în vedere normele

legale enunțate, Colegiul reține că buna-credință este regula care presupune că părțile

contractante trebuie să-și execute obligațiile asumate astfel încât efectele contractului

să corespundă, în cel mai înalt grad, voinței lor reale, să manifeste o activitate onestă,

loială și de totală încredere reciprocă pe întreaga perioadă de existență a obligației,

inclusiv și la momentul executării.

Conform art. 585 Cod civil (în redacția Legii nr. 1107-XV din 6 iunie 2002), în

cazul în care, conform legii sau contractului, obligația este purtătoare de dobîndă, se

plătește o dobîndă egală cu rata de refinanțare a Băncii Naționale a Moldovei dacă legea

sau contractul nu prevede o altă rată.

Conform art. 602 alin. (1), (2) și (3) Cod civil (în redacția Legii nr. 1107-XV din

6 iunie 2002), în cazul în care nu execută obligația, debitorul este ținut să-l

despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedește că

neexecutarea obligației nu-i este imputabilă. Neexecutarea include orice încălcare a

obligațiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardive. Repararea prejudiciului

cauzat prin întîrziere sau prin o altă executare necorespunzătoare a obligației nu-l

eliberează pe debitor de executarea obligației în natură, cu excepția cazurilor cînd,

datorită unor circumstanțe obiective, creditorul pierde interesul pentru executare.

Conform art. 619 alin. (1) Cod civil (în redacția Legii nr. 1107-XV din 6 iunie

2002), obligațiilor pecuniare li se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii. Dobînda de

întîrziere reprezintă 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau

contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus.

Conform art. 970 alin. (1) și (2) Cod civil (în redacția Legii nr. 1107-XV din 6

iunie 2002),prin contractul de prestări servicii, o parte (prestator) se obligă să presteze

celeilalte părți (beneficiar) anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuția

convenită.

Obiectul contractului de prestări servicii îl constituie serviciile de orice natură.

În conformitate cu art. 118 alin. (1), (3) Cod de procedură civilă, fiecare parte

trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și

obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Circumstanțele care au importanță pentru

soluționarea justă a cauzei sunt determinate definitiv de instanța judecătorească pornind

6

de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor participanți la proces, precum și de la

normele de drept material și procedural ce urmează a fi aplicate.

În sensul art. 130 alin. (2) - (4) Cod de procedură civilă, nici un fel de probe nu

au pentru instanța judecătorească o forță probantă prestabilită fără aprecierea lor.

Fiecare probă se apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea,

veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și

suficiența pentru soluționarea cauzei. Ca rezultat al aprecierii probelor, instanța

judecătorească este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind

admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea preferinței

unor probe față de altele.

În concordanță cu art. 239 Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească

trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de

judecată.

În conformitate cu art. 241 alin. (5), (6) Cod de procedură civilă, în motivare se

indică: circumstanțele cauzei, constatate de instanță, probele pe care se întemeiază

concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele invocate de instanță la

respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța. Dispozitivul cuprinde

concluzia instanței judecătorești privind admiterea sau respingerea integrală sau parțială

a acțiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea și termenul de atac al hotărârii.

Art. 373 alin. (1) - (3) Cod de procedură civilă, stabilește că instanța de apel

verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate, legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea circumstanțelor de fapt și

aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului, instanța de apel verifică

circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și

cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea cauzei,

apreciază probele din dosar și cele prezentate suplimentar în instanță de apel de către

participanții la proces. În cazul în care motivarea apelului nu cuprinde argumente sau

dovezi noi, instanța de apel se pronunță în fond, numai în temeiul celor invocate în

primă instanță.

De altfel, în conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea

altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor

de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au

dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție consideră că decizia instanței de apel a fost adoptată cu încălcarea normelor

de drept procedural și material, prin ce se impune casarea acesteia, cu remiterea cauzei

la rejudecare în următoarele circumstanțe.

Deci, în cardul derulării procesului judiciar s-a constatat că la 06 iunie 2017 și 23

martie 2017, între SRL „Inoxplus” (prestator) și SRL ”RSBAU” (beneficiar) au fost

încheiate contractele pentru lucrările de construcție.

Obiectul contractului îl constituie efectuarea lucrărilor de montare și instalare a

confecțiilor din inox descrise în oferta Nr. 3096.2016 din 25 mai 2017 anexată la

contract (bănci, balustradă și coșuri de gunoi).

7

Astfel, SRL „Inoxplus” a confecționat, a instalat și a vândut confecții din inox în

sortiment (bănci, balustradă și coșuri de gunoi), iar SRL ”RSBAU” a recepționat și s-a

obligat să achite marfa în cantitatea, sortimentul și la prețul stabilit și indicat în facturile

fiscale, în sumă totală de 195 788,73 de lei.

Potrivit pct. 3.3 a contractului cumpărătorul ÎCS ”RSBAU” SRL achită costul

mărfurilor procurate în termen, după cum urmează: 50% din sumă, va fi achitată de

către pârât la data semnării contractului, a doua tranșă în mărime de 50% în ziua

finisării lucrărilor și semnării facturilor fiscale.

Potrivit paragrafului 6, pct. 6 din contractele pentru lucrările de construcție din

23 martie 2017 și din 06 iunie 2017, defectele semnificative, identificate la efectuarea

recepției lucrărilor dau dreptul beneficiarului de a refuza efectuarea recepției.

Potrivit pct. 1 lit. b) din paragraful 4 al contractului pentru lucrările de construcție

din 06 iunie 2017, părțile vor coordona următorii termeni: lichidarea deficiențelor pînă

pe 03 iulie 2017-10 iulie 2017.

Dat fiind faptul că pârâtul a achitat parțial prețul pentru marfa recepționată, acesta

din urmă a format o datorie față de reclamant în mărime de 97458,28 de lei. Suma

restantă constituie serviciile reclamantului ce țin de confecționarea a opt bănci din inox,

indicate în factura fiscală LV 3055489 din 10 iulie 2017, achitată parțial. Pârâtului i-a

fost prezentată factura fiscală LV 1642997 din 19 iunie 2017, ce ține de confecționarea

și instalarea balustradei din inox, instalate în luna iunie 2017, care au fost reținute de

ultimul până pe data de 17 ianuarie 2018, cu toate că pârâtul nu a avut careva pretenții

față de reclamant asupra calității balustradei.

Astfel, în conformitate cu pct. 4.1 lit. b) a contractului din 6 iunie 2017, părțile

au stabilit că termenul de lichidare a deficiențelor este până pe 3 iulie 2017 – 10 iulie

calității mărfii procurate. Întru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, la data 8

noiembrie 2017, și repetat la data de 22 decembrie 2017 și 27 decembrie 2017 pârâtului

i-au fost expediate, recepționate prin poștă pretenții, prin care reclamantul a notificat

pârâtul și a solicitat achitarea integrală a datoriei, în termen de 5 zile.

Colegiul reține că instanța de apel a concluzionat în sensul menținerii hotărârii

primei instanțe prin care a fost respinsă acțiunea.

Or, instanța de recurs ține să menționeze că la adoptarea soluției instanța de apel

nu a apreciat în mod corespunzător probele din prezenta cauză, nu le-a cercetat

multiaspectual, complet și obiectiv, ceea ce a afectat legalitatea hotărârilor contestate.

Urmează a specifica că instanța de apel a respins pretențiile SRL „Inoxplus”,

invocând calitatea necorespunzătoare a lucrărilor efectuate de acesta. Argument care la

caz nu poate fi reținut deoarece, potrivit paragrafului 6, pct. 6 din contractele pentru

lucrările de construcție din 23 martie 2017 și din 06 iunie 2017, defectele semnificative,

identificate la efectuarea recepției lucrărilor dau dreptul beneficiarului de a refuza

efectuarea recepției.

Or, la data recepției lucrărilor dacă ar fi existat careva defectele, ÎCS ”RSBAU”

SRL era în drept să refuze recepția mărfurilor în temeiul paragrafului 6, pct. 6 din

contractele sus-indicate și nici nu urma să semneze facturile fiscale nr. LV 3055489 și

nr. LV 1642997.

Mai mult, în facturile fiscale din 10 iulie 2017 nu sunt careva mențiuni efectuate

de ÎCS ”RSBAU” SRL referitor la calitatea necorespunzătoare a mărfii.

8

Colegiul constată că instanțele ierarhic inferioare nu puteau să invoce calitatea

necorespunzătoare a mărfii ca temei de respingere a acțiunii din considerentul că nu au

fost probe pertinente și concludente în acest sens, iar intimatul nu a formulat careva

pretenții justificate împotriva SRL „Inoxplus”.

Or, în sensul art. 123 alin (6) Cod de procedură civilă, faptele invocate de una

din părți nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat.

Așadar, instanța de apel a reținut, că careva deteriorări au apărut după predarea

mărfii și pe parcursul exploatării acestor mărfuri.

Totodată, instanța de apel a specificat că ÎCS ”RSBAU” SRL nu a semnat actul

de verificare a datoriilor prezentat de către recurent, în scopul confirmării datoriei în

sumă de 97 458,28 de lei.

Consecvent, instanța de apel a reținut, că intimatul pentru a putea solicita

încasarea datoriei prin neexecutarea contractului urma să demonstreze legătura cauzală

între neexecutarea și executarea necorespunzătoare a contractului și datoria formată.

Este de menționat că, conform materialelor cauzei, până ca ÎCS ”RSBAU” SRL

să fie notificată de către SRL „Inoxplus” despre necesitatea achitării datoriei, careva

pretenții privind calitatea mărfii nu au existat or, careva deteriorări la bancile din inox

au fost invocate doar după recepționarea notificării privind achitarea datoriei.

Reieșind din cele relatate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de apel a fost adoptată

arbitrar, fără o apreciere a argumentelor și probelor invocate de apelanți și intimați în

coroborare cu cumul de probe prezent la dosar, iar faptul dat indică incontestabil la

încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept procedural, precum și la

examinarea superficială și evazivă atât a apelului, cât și a cauzei deduse judecării, fără

a fi verificată, în condițiile legii, legalitatea hotărârii contestate.

În atare condiții, instanța ierarhic inferioară avea obligația rezultând din

prevederile art. 373 alin. (2) Cod de procedură civilă, de a da un răspuns cert referitor

la pertinența unui înscris sau altuia. Or, instanța de judecată este obligată să reflecte în

hotărâre motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și respingerea altor

probe, precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele, rezultând din

prevederile art. 130 alin. (4) Cod de procedură civilă.

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și explicit

în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o posibilitatea de a

ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera o

încălcare a art. 6 § 1 CEDO (cauza Hiro Balani vs. Spania, 1994). CEDO reiterează că,

deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi

interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk

împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria A nr. 288). Instanțele trebuie să

răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această

obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în

baza circumstanțelor cauzei (Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27).

Tot aici, este de menționat că în cadrul soluționării cauzei, probele din dosar se

cercetează doar în ansamblul și în interconexiunea acestora, or, instanța de judecată este

obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe

și respingerea altor probe, precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele.

9

Mai mult, în conformitate art. 390 alin. (1) lit. e), f) Cod de procedură civilă,

decizia instanței de apel trebuie să conțină motivele concluziilor instanței de apel și

referirea la legea guvernantă și concluziile instanței de apel în urma examinării apelului.

Or, în sensul art. 6 CEDO, instanțele de judecată trebuie să indice, cu suficientă

claritate, motivele pe care se întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul

determinant al concluziilor sale, noțiunile ce implică o apreciere a faptelor supuse

examinării. CEDO, în cauza Suominen vs. Finlanda, a reținut că „... o funcție a unei

decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Mai mult ca atât, o

hotărâre motivată oferă părții posibilitatea să o conteste, precum și posibilitatea de a

revedea decizia de către instanța de recurs. Doar prin adoptarea unei decizii motivate

poate avea loc un control public a administrării justiției”.

Totodată, în cauza Van de Hurk v. Olandei, hotărârea din 19 aprilie 1994, și cauza

Dulaurans v. Franței, Hotărârea din 21 martie 2000, paragraful 33, CEDO a statuat că

dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și

observațiile părților sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform normelor de

procedură de către tribunalul sesizat.

Altfel spus, art. 6 impune „tribunalului” obligația de a proceda la o examinare

efectivă a mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin

pentru a le aprecia pertinența”. CEDO nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau

iluzorii, ci drepturi concrete și efective (cauza Artico v. Italiei, Hotărârea din 13 mai

1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33).

Dreptul de a fi auzit, prin urmare, a fost încălcat, or dreptul în cauză include nu

doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o obligație

corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care anumite

argumente au fost acceptate sau respinse, ceea ce nu a fost îndeplinit de instanța de apel.

În consecință, Colegiul, verificând conținutul deciziei contestate, în raport cu

materialele dosarului, argumentele invocate în recurs, conchide că instanța de apel, s-a

referit în mod declarativ la normele dreptului material pe care le-a considerat aplicabile

speței, fără să se expună asupra circumstanțelor concrete ale cauzei și probelor

administrate în cadrul judecării cauzei pe care se întemeiază concluziile privitoare la

aceste circumstanțe și fără a indica motivele pentru care anumite argumente invocate

de părți nu au fost reținute, nefiind nici supuse aprecierii.

Este de menționat că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor

de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și

expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți.

Mai mult, hotărârea trebuie să se fondeze pe lege, trebuie să rezolve, într-o

maniera certă, explicit sau implicit, toate cererile invocate de părți, conform principiului

nr. 6 al Recomandării nr. 5 din 1984, adoptată la de Comitetul Miniștrilor al Consiliului

Europei, privind principiile de procedură civilă menite pentru ameliorarea funcționării

justiției, ceea ce în speță lipsește.

Or, în sensul principiului procesului echitabil, garantat de art. 6 CEDO,

motivarea hotărârilor este o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu

atenție și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept care

i-au format convingerea, în sensul unei anumite soluții trebuie să fie clară și simplă,

precisă, concisă și fermă, să aibă putere de convingere. Nemotivarea hotărârii sau o

motivare necorespunzătoare vor atrage casarea ei.

10

Din considerentele menționate, pornind de la faptul că această eroare admisă la

judecarea cauzei în instanța ierarhic inferioară nu poate fi corectată de instanța de

recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul și a casa integral decizia instanței

de apel, cu trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel, pentru a concluziona sub aspectul

temeiniciei/ netemeiniciei acțiunii, urmează să verifice cerințele prin prisma

argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, rezultând din

prevederile art. 130 alin. (1) Cod de procedură civilă, conform cărora instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar în

ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, ca în consecință soluția

adoptată să fie certă și coerentă. Caracterul peremptoriu al concluziei instanței de

judecată, urmează a fi stabilit în coraport cu circumstanțele cauzei, probele administrate

și cercetate și normele de drept material aplicabile raportului litigios.

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. c) și alin.

(3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se admite recursul declarant de Societatea cu Răspundere Limitată „Inoxplus”,

prin intermediul avocatului Chira Constantin.

Se casează integral decizia din 04 iunie 2019 a Curții de Apel Bălți, în cauza

civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată

„Inoxplus” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „RSBAU” cu privire la

încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de

judecată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bălți, în alt complet de

judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Nicolae Craiu

Galina Stratulat

11