2ra-393/20 — repararea prejudiciului material si incasarea cheltuielilor de judecata

2ra-393/20 — repararea prejudiciului material si incasarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-393/20

Prima instanță: Judecătoria Bălți sediul central (jud. A. Roșca)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. I. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu)

DECIZIE

25 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Ala Cobăneanu

examinând recursul declarat de Oxana Cuprina, reprezentată de avocatul

Denis Duca

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Oxanei Cuprina,

reprezentată de avocatul Denis Duca împotriva Irinei Sîrbu cu privire la repararea

prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată

împotriva deciziei din 10 octombrie 2019 a Curții de Apel Bălți, prin care a

fost admis apelul declarat de Irina Sîrbu, casată hotărârea din 3 iunie 2019 a

Judecătoriei Bălți sediul central și emisă o nouă hotărâre, prin care acțiunea a fost

respinsă

constată:

La 18 aprilie 2019, Oxana Cuprina, reprezentată de avocatul Denis Duca a

depus cerere de chemare în judecată împotriva Irinei Sîrbu cu privire la repararea

prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că la 3 februarie 2019, minora XXXXX l-a

lovit peste umăr pe minorul XXXXX, care din cauza loviturii primite, a scăpat

telefonul său de model Xiaomi S2 și astfel deteriorându-l (fapt confirmat prin

materialul acumulat pe marginea plângerii ei nr. 2019001507 din 5 februarie 2019),

iar potrivit actului nr. 2/03/19-99864 din 2 martie 2019, cheltuielile de reparare a

prejudiciului suportat au fost de 1 050 de lei.

A remarcat că, prin convorbirile telefonice cu pârâta, aceasta a refuzat în mod

categoric să repare în mod benevol prejudiciul cauzat.

Astfel, la 20 martie 2019, a fost expediată somația de plată, prin care pârâtei

i-a fost acordat un termen rezonabil de 5 zile lucrătoare de achitare, somația fiind

primită de către Irina Sîrbu la 25 martie 2019.

1

Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 6, 514, 607, 1398, 1406,

1417 Cod civil, art. 94, 166-167 CPC.

A solicitat admiterea acțiunii, încasarea din contul pârâtei în beneficiul ei a

prejudiciului material în sumă de 1 050 de lei și a cheltuielilor de judecată în sumă

de 156,95 de lei.

Prin hotărârea din 3 iunie 2019 a Judecătoriei Bălți sediul central, a fost

admisă acțiunea.

A fost încasat de la Irina Sîrbu în beneficiul Oxanei Cuprina prejudiciul

material în sumă de 1 050 de lei și cheltuielile de judecată în sumă de 156,95 de lei.

Prin decizia din 10 octombrie 2019 a Curții de Apel Bălți, a fost admis apelul

declarat de Irina Sîrbu, casată hotărârea primei instanțe și emisă o nouă hotărâre,

prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Au fost încasate de la Oxana Cuprina în beneficiul Irinei Sîrbu cheltuielile de

judecată în sumă de 112,50 de lei.

La 10 ianuarie 2020, prin intermediul Oficiului Poștal, Oxana Cuprina,

reprezentată de avocatul Denis Duca a declarat recurs împotriva deciziei din

10 octombrie 2019 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea acestuia, casarea

deciziei instanței de apel cu menținerea hotărârii primei instanțe, precum și încasarea

din contul intimatei a cheltuielilor de judecată în sumă de 75 de lei cu titlu de taxă

de stat pentru depunerea cererii de recurs.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-

o neîntemeiată, contradictorie, emisă contrar prevederilor legii și pasibilă de a fi

casată, deoarece instanța de apel, admițând apelul, a comis o eroare gravă de

interpretare a legii, concluziile sale sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii,

fiind depășite atribuțiile prin încasarea cheltuielilor de judecată, deși acestea nu au

fost cerute de parte.

A remarcat că instanța de apel a considerat într-un mod eronat că în cazul dat

din speță este prezent prejudiciul, exprimat prin deteriorarea telefonului, dar nu este

prezentă fapta ilicită.

Având în vedere prevederile art. 11 lit. g), 14 alin. (1), (2) și 1417 alin. (2)

Cod civil în vigoare până la 1 martie 2019, a evidențiat că cheltuielile de reparație a

telefonului mobil în mărime de 1 050 de lei reprezintă prejudiciul efectiv cauzat ce

urmează a fi reparat.

Cu referire la prevederile art. 514, 607 alin. (1) și 1398 alin. (1) Cod civil în

vigoare până la 1 martie 2019, a subliniat recurenta că minora XXXXX, prin

acțiunea de lovire a minorului XXXXX, a comis o faptă ilicită cu vinovăție și prin

lege este obligată să repare prejudiciul.

Acțiunea de lovire reprezintă în sine o faptă ilicită, deoarece contravine ordinii

publice și bunelor moravuri.

A menționat că, referitor la lipsa faptei ilicite, instanța de apel eronat a

interpretat și aplicat legea, dând o apreciere greșită circumstanțelor cauzei.

Reieșind din prevederile art. 13 alin. (1) și (5) Cod civil în vigoare până la

1 martie 2019, a invocat că minora XXXXX, chiar dacă era filmată de minorul

XXXXX, nu avea niciun drept de a-l lovi pe acesta, dar urma să adreseze o plângere

2

organelor competente și mai mult, acțiunea de a filma și acțiunea de a lovi sunt total

diferite prin sine însuși și acțiunea de lovire în calitate de autoapărare pentru acțiunea

de filmare nu poate fi considerată o acțiune licită, astfel minora s-a aflat într-o eroare

că prin acțiunea de lovire are dreptul la autoapărare.

O eroare gravă și lipsită de orice logică este de a constata că în cauzarea

prejudiciului (deteriorarea telefonului) este vinovat minorul XXXXX, deoarece

filma cu telefonul și nu invers, vinovat de cauzarea prejudiciul fiind minora XXXXX

care 1-a lovit pe minorul XXXXX, or deteriorarea telefonului s-a produs în urma

lovirii și nu în urma filmării.

A considerat total eronată și concluzia instanței de apel precum că la caz nu

este prezentă condiția vinovăției părintelui potrivit art. 1406 alin. (1) Cod civil în

vigoare până la 1 martie 2019, deoarece părinții răspund în cazul vinovăției lor în

lipsa de supraveghere sau educare a minorului.

Deși, instanța de apel a indicat în decizia contestată că vinovăția părintelui

este prezumată, a concluzionat într-un mod contradictoriu că nu a fost dovedită în

instanța de judecată.

Totodată, instanța de apel a constatat că încheierea Inspectorului de Poliție nu

este un act care dovedește vinovăția părintelui în neîndeplinirea obligațiilor de

întreținere, de educare și de instruire a copilului.

A remarcat că aceasta nici nu a fost prezentată pentru probarea vinovăției

părintelui, ci dovedește existența prejudiciului (deteriorarea telefonului), faptei

ilicite (de lovire) și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, cât și vinovăția

minorei, dar nu a părintelui.

Vinovăția părintelui nici nu urmează a fi dovedită, aceasta fiind prezumată,

prin lege, iar vinovăția urma a fi dovedită a minorei, ceea ce prin actul și materialele

de la Politie a fost constatat.

A specificat că intimata a recunoscut parțial acțiunea, atât în prima instanță,

cât și în instanța de apel, declarând că ar fi fost de acord să achite jumătate din prețul

reparației, dar nu tot costul reparației.

Tocmai pentru greșita interpretare a vinovăției, legiuitorul a prevăzut expres

în Codul civil în vigoare din 1 martie 2019, în art. 20 alin. (1) că dacă prin lege nu

se prevede altfel, persoana răspunde numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa

săvârșită cu vinovăție sub forma intenției sau imprudenței.

Drept urmare, pentru răspunderea civilă delictuală nu contează intenția sau

imprudența, aceste oricum angajează răspunderea civilă.

La fel, instanța de apel într-un mod eronat a încasat și cheltuielile de judecată,

deoarece potrivit art. 94 alin. (1) CPC, instanța judecătorească obligă partea care a

pierdut procesul să plătească, la cererea părții care a avut câștig de cauză cheltuielile

de judecată, însă Irina Sîrbu nici în cererea de apel, nici în dezbateri nu a solicitat

încasarea cheltuielilor de judecată.

La 20 februarie 2020, prin intermediul Oficiului Poștal, Irina Sîrbu a depus

referință la recursul declarat de Oxana Cuprina, solicitând recunoașterea recursului

ca inadmisibil.

3

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede

altfel.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în

adresa părților la 11 noiembrie 2019, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire

(f. d. 61), fiind recepționată de către recurentă și reprezentantul acesteia, avocatul

Denis Duca la 13 noiembrie 2019, ceea ce se atestă prin avizele de recepție anexate

la actele cauzei (f. d. 62, 63).

Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat

recursul la 10 ianuarie 2020 în termenul legal.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea

participanților la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi

admis cu casarea integrală a deciziei instanței de apel și menținerea în vigoare a

hotărârii primei instanțe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanța, după ce judecă

recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanței de apel și să

mențină hotărârea primei instanțe

După cum rezultă din actele cauzei, Oxana Cuprina înaintând acțiunea în

judecată împotriva Irinei Sîrbu, a solicitat încasarea sumei de 1 050 de lei cu titlu de

prejudiciu material cauzat în urma acțiunilor ilegale ale minorei XXXXX și

compensarea cheltuielilor de judecată.

Fiind învestită cu judecarea cauzei, prima instanță a ajuns la concluzia

temeiniciei acțiunii, încasând de la Irina Sîrbu în beneficiul Oxanei Cuprina

prejudiciul material în sumă de 1 050 de lei și cheltuielile de judecată în sumă de

156,95 de lei.

Judecând apelul declarat de Irina Sîrbu, instanța de apel l-a admis, a casat

integral hotărârea din 3 iunie 2019 a Judecătoriei Bălți sediul central și a emis o nouă

hotărâre, prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

În susținerea rezolvării date, instanța de apel a ajuns la concluzia că în cazul

din speță este prezent prejudiciul, exprimat prin deteriorarea telefonului, dar nu este

prezentă fapta ilicită și vinovăția.

Având în vedere prevederile art. 612 Cod civil, instanța de apel a reținut că

acțiunile minorei au fost cauzate de acțiunile minorului XXXXX care a efectuat

filmările minorei, fără acordul ei și refuzul acestuia de a șterge înregistrările video

din telefonul său.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că dacă minorul XXXXX nu efectua

fără acordul minorei XXXXX filmările video și înlătura la cerința ultimei aceste

înregistrări din telefonul său, acest prejudiciu nu se putea întâmpla, or vina minorului

XXXXX în cauzarea acestui prejudiciu este evidentă.

Totodată, instanța de apel a menționat că vinovăția părinților este sancționată

potrivit art. 63 alin. (1), (2) Cod contravențional, iar la materialele cauzei o decizie

de vinovăție a părintelui Irina Sîrbu lipsește.

4

A conchis instanța de apel că Oxana Cuprina nu a probat existența condițiilor

legale de apariție a dreptului la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile invocate,

or lipsesc în cumul toate condițiile de antrenare a răspunderii delictuale pe cazul dat.

Instanța de recurs constată, însă, că instanța de apel la adoptarea deciziei a

interpretat eronat normele de drept material și a dat o apreciere greșită materialului

probator anexat la dosar.

Astfel, instanța de recurs reține că în baza plângerii nr. 20190401507

înregistrată la data de 5 februarie 2019 la IP Bălți al IGP, de către inspectorul

superior al OSS a sectorului de poliție nr. 5 „Pămînteni” al IP Bălți, la data de

11 februarie 2019 a fost emisă încheierea pe faptul acțiunilor pretins ilegale din

partea minorei XXXXX în privința lui XXXXX (f. d. 8).

Potrivit încheierii menționate, în urma controlului efectuat s-a stabilit că

faptele expuse în plângerea adresată s-au adeverit, totodată s-a stabilit că la data de

3 februarie 2019 minorul XXXXX, aflându-se la stația de transport public, în

apropierea SCM Bălți pe str. Decebal, împreună cu cunoscuta sa, minora XXXXX,

unde, din motiv că minorul XXXXX a refuzat să șteargă filmările efectuate de pe

telefonul mobil, aceasta l-a lovit pe ultimul peste umăr, care a scăpat telefonul său

de model Xiaomi S2 și, ca urmare telefonul s-a deteriorat.

Și tot prin încheierea 11 februarie 2019 a inspectorului superior al OSS a

sectorului de poliție nr. 5 „Pămînteni” al IP Bălți, s-a constatat că pe cazul dat, cu

minora XXXXX au fost petrecute convorbiri de prevenție, ca pe viitor să nu admită

careva acțiuni de asemenea gen, totodată s-a stabilit că între Oxana Cuprina și mama

minorei Irina Sîrbu sunt prevăzute relații civile, iar pentru restituirea pagubei

materiale sau morale, ultima poate să se adreseze în conformitate cu art. 14 Cod civil

în instanța de judecată în mod civil.

Important este de notat și faptul că din materialele cauzei rezultă indubitabil

că la data de 11 februarie 2019 în privința minorei XXXXX a fost emisă o avertizare

de către OSS a sectorului de poliție nr. 5 „Pămînteni” al IP Bălți, conform cărei

aceasta a fost avertizată cu privire la faptul ca pe viitor să nu admită careva acțiuni

de acest gen, actul dat fiind semnată atât de minora XXXXX, căt și de mama Irina

Sîrbu (f. d. 14).

În acest context, este evident că instanța de apel în mod eronat a ajuns la

concluzia că în speță nu a fost dovedită prezența faptei ilicite a minorei XXXXX, or

actele menționate dovedesc cu certitudine existența acțiunilor ilegale a minorei în

privința lui XXXXX, prin aplicarea unei lovituri peste umărul acestuia, care, l-a

rândul său, a scăpat telefonul de model Xiaomi S2, deteriorându-l.

Astfel, cauzarea de către minora XXXXX a unui prejudiciu determinat de

fapta săvârșită față de minorul XXXXX, este evidentă, totodată fiind demonstrat că

pentru diagnosticarea și repararea telefonului de model Xiaomi Redmi S2 Grey a

fost achitată suma de 1 050 de lei, ce se confirmă prin factura de plată nr. 2/03/19-

99864 din 2 martie 2019 (f. d. 16).

Așadar, în această ordine de idei, instanța de recurs reține că speței sunt

relevante prevederile art. 1398 alin. (1) Cod civil, în vigoare până la 1 martie 2019,

care indică că cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție este obligat

5

să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, și prejudiciul

moral cauzat prin acțiune sau omisiune.

Or, temeiul răspunderii delictuale prin prisma normei de drept reiterate supra,

este componența delictului civil, care la rândul său constituie o totalitate de elemente

esențiale formulate de legiuitor ca necesare și suficiente pentru angajarea răspunderii

delictuale.

Așadar, componența delictului civil include elementele obligatorii ca:

prejudiciul, fapta ilicită, raportul cauzal dintre faptă și prejudiciu și vinovăția,

acestea fiind condițiile generale necesare pentru antrenarea răspunderii delictuale.

Fapta ilicită reprezintă o acțiune sau inacțiune a unei persoane prin care

încălcându-se normele dreptului obiectiv se aduc prejudicii dreptului subiectiv al

unei alte persoane.

Prejudiciul produs în dauna persoanei vătămate reprezintă efectul negativ

suferit de aceasta care trebuie să se afle în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită în

sensul că acest efect negativ trebuie să fie rezultatul direct și nemijlocit al acțiunii

autorului faptei ilicite.

Totodată, instanța de recurs consideră ca relevanță cauzei au și prevederile

alin. (3) al art. 1398 Cod civil, în vigoare până la 1 martie 2019, potrivit cărora o altă

persoană decât autorul prejudiciului este obligată să repare prejudiciul numai în

cazurile expres prevăzute de lege.

Or, la caz, fapta care a cauzat prejudiciul, este săvârșită de minora XXXXX,

care, din declarațiile susținute de mama acesteia Irina Sîrbu în cadrul ședinței de

judecată a instanței de apel, are vârsta de 12 ani.

Conform art. 1406 alin. (1) și (3) Cod civil, în vigoare până la 1 martie 2019,

prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani se repară de părinți

(adoptatori) sau de tutorii lui dacă nu demonstrează lipsa vinovăției lor în

supravegherea sau educarea minorului. Obligația părinților (adoptatorilor), tutorilor,

a instituțiilor de învățămînt, de educație, a instituțiilor curative de a repara

prejudiciul cauzat de un minor nu încetează odată cu atingerea majoratului acestuia

sau odată cu dobîndirea unor bunuri suficiente pentru repararea prejudiciului.

Pentru considerentele mai sus desfășurate, instanța de recurs constată ca

întemeiată concluzia primei instanțe cu referire la angajarea răspunderii civile a

părintelui Irina Sîrbu pentru fapta prejudiciabilă comisă de către fiica sa XXXXX în

privința minorului XXXXX, cu încasarea de la Irina Sîrbu în beneficiul Oxanei

Cuprina a sumei de 1 050 de lei cu titlu de prejudiciu material și compensarea

cheltuielilor de judecată.

Mai cu seamă că întru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, Oxana Cuprina,

reprezentată de avocatul Denis Duca a adresat mamei minorei XXXXX, Irina Sîrbu,

o somație referitor la repararea prejudiciului material cauzat în urma acțiunilor

minorei, prin achitarea sumei de 1050 de lei pentru reparația bunului deteriorat –

telefonul mobil de model Xiaomi S2, care însă a rămas fără satisfacere.

În acest context, instanța de recurs relevă ca lipsită de suport reținerea instanței

de apel că la caz nu este prezentă vinovăția părintelui, care răspunde patrimonial în

condițiile art. 1406 alin. (1) Cod civil, în vigoare până la 1 martie 2019, deoarece

6

răspunderea părinților intervenind doar în cazul vinovăției lor în lipsa de

supraveghere sau educare a minorului, iar la materialele dosarului o decizie de

vinovăție a părintelui Irina Sîrbu lipsește.

Or, prevederile art. 1406 alin. (1) Cod civil, în vigoare până la 1 martie 2019,

stipulează clar că prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani se repară

de părinți (adoptatori) sau de tutorii lui dacă nu demonstrează lipsa vinovăției lor în

supravegherea sau educarea minorului.

Respectiv, părinții minorei XXXXX urmau să demonstreze lipsa vinovăției

lor în supravegherea sau educarea acesteia.

În același timp, instanța de recurs constată neîntemeiată susținerea instanței

de apel referitor la faptul că acțiunile minorei XXXXX au fost cauzate de acțiunile

minorului XXXXX, care a efectuat filmările minorei fără acordul acesteia și refuzul

de a șterge înregistrările video din telefonul său, prin stabilirea de către instanță

vinovăția lui XXXXX în producerea prejudiciului în cauză, această concluzie

neavând fundament juridic.

În conexiunea celor relatate se constată că instanța de apel nu a calificat corect,

din punct de vedere juridic, acțiunea cu care a fost investită, fapt ce a dus la emiterea

unei soluții greșite, pe când prima instanță în mod corect a constatat temeinicia

acțiunii.

Pentru motivele expuse, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat, care

urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanței de apel și menținerea

hotărârii primei instanțe.

Potrivit dispozițiilor art. 94 alin. (1) și (3) CPC, instanța judecătorească obligă

partea care a pierdut procesul să plătească, la cererea părții care a avut câștig de

cauză cheltuielile de judecată. Dacă acțiunea reclamantului a fost admisă parțial,

acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporțional părții admise din

pretenții, iar pârâtului – proporțional părții respinse din pretențiile reclamantului.

Prevederile alin. (1) se aplică și la repartizarea între părți a cheltuielilor de judecată

în instanță de apel, în instanță de recurs și în cadrul revizuirii.

Prin prisma acestor prevederi legale, instanța de recurs notează că Oxana

Cuprina în cererea de recurs a solicitat compensarea de către Irina Sîrbu a

cheltuielilor de judecată suportate în cadrul examinării cauzei în instanța de recurs

prin achitarea taxei de stat la depunerea cererii de recurs.

Materialele dosarului, și anume chitanța de plată nr. LQRE-K600 din 18

noiembrie 2019 atestă suportarea de către Oxana Cuprina în prezentul proces a

cheltuielilor de judecată compuse din cheltuieli pentru achitarea taxei de stat la

declararea recursului în mărime de 75 de lei, sumă care urmează a fi încasată de la

Irina Sîrbu în beneficiul Oxanei Cuprina.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

decide:

7

Se admite recursul declarat de către Oxana Cuprina, reprezentată de avocatul

Denis Duca.

Se casează integral decizia din 10 octombrie 2019 a Curții de Apel Bălți și se

menține hotărârea din 3 iunie 2019 a Judecătoriei Bălți sediul central, în cauza civilă

la cererea de chemare în judecată a Oxanei Cuprina, reprezentată de avocatul Denis

Duca împotriva Irinei Sîrbu cu privire la repararea prejudiciului material și încasarea

cheltuielilor de judecată.

Se încasează de la Irina Sîrbu în beneficiul Oxanei Cuprina cheltuielile de

judecată suportate în instanța de recurs în mărime de 75 (șaptezeci și cinci) de lei.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Ala Cobăneanu

8