2ra-509/20 — incasarea datoriei

Dosarul nr. 2ra-509/2020

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.A.Cucerescu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.M.Anton, I.Țurcan, V.Cotorobai)

Î N C H E I E R E

25 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de Grosu Ivan și Grosu Irina,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe

Acțiuni ,,Moldovagaz” împotriva lui Grosu Ivan și Grosu Irina, intervenient

accesoriu Munteanu Serafim cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 05 iunie 2017 Societatea pe Acțiuni ,,Moldovagaz” a depus cerere de

chemare în judecată împotriva lui Grosu Ivan și Grosu Irina prin care a solicitat

încasarea datoriei în mărime de 2075,68 de lei și a taxei de stat în mărime de 270

de lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că prin hotărârea nr. 513 din 12

martie 2013 a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică „Cu privire

la modificarea condițiilor la licența Societatea pe Acțiuni ,,Moldovagaz”,

activitatea de furnizare a gazelor naturale la tarife reglementate în mun. Chișinău,

din 01 ianuarie 2013 este transmisă, de la titularul de licență SRL „Chișinău-gaz”,

titularului de licență pentru același gen de activitate, Societatea pe Acțiuni

,,Moldovagaz”. Astfel, Societatea pe Acțiuni ,,Moldovagaz” în calitate de furnizor

de gaze naturale a furnizat pârâților gaze naturale în sumă de 2075,68 de lei,

neachitate până în prezent.

A menționat că, conform prevederilor contractuale, furnizorul Societatea pe

Acțiuni ,,Moldovagaz” este obligat să furnizeze gaze naturale, iar consumatorul

să achite contravaloarea gazelor naturale consumate, respectiv Societatea pe

Acțiuni ,,Moldovagaz” și-a executat obligațiile sale integral, cu bună credință,

furnizând debitorului volumele de gaze, însă pârâții nu au respectat obligațiile lor

de plată, ceea ce a generat apariția datoriei în sumă 2075,68 lei.

1

În vederea soluționării extrajudiciare a litigiului, în adresa pârâților a fost

expediată pretenția nr. 05/2-145 din 20 ianuarie 2017, însă a fost lăsată fără

răspuns și executare.

Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 15 mai

2018, a fost atrasă în proces în calitate de intervenient accesoriu Munteanu

Serafima.

Prin hotărârea din 25 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

s-a respins ca fiind nefondată acțiunea.

Prin decizia din 09 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de reprezentantul apelantului Societatea pe Acțiuni ,,Moldovagaz”, Cireș

Irina și s-a menținut hotărârea din 25 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru .

Prin decizia din 30 octombrie 2019 a Curții Supreme de Justiție s-a admis

recursul declarat de Societatea pe Acțiuni ,,Moldovagaz”, s-a casat integral

decizia din 09 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, cauza fiind remisă la

rejudecare, în alt complet de judecată.

Pentru a constata astfel, instanța ierarhic superioară a reținut că la judecarea

cauzei, atât instanța de fond cât și instanța de apel au considerat necesar de a aplica

doar prevederile art. 425 Cod civil, omițând alte prevederi legale privind dreptul

de abitație cum ar fi art. 424 alin. (3) Cod civil, care reglementează expres

necesitatea înregistrării dreptului de abitație în Registrul bunurilor imobile,

precum și prevederile art. 427 Cod civil în coroborare cu art. 400 alin. (2) Cod

civil, în redacția până la data de 01 martie 2019.

Prin decizia din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a admis

apelul declarat de Societatea pe Acțiuni ,,Moldovagaz”, s-a casat hotărârea din 25

octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și s-a emis o nouă hotărâre

de admitere integrală a acțiunii. S-a încasat din contul lui Grosu Ivan și Grosu

Irina în folosul Societății pe Acțiuni ,,Moldovagaz” datoria în sumă totală de

2075,68 de lei. S-a încasat din contul lui Grosu Ivan și Grosu Irina în folosul

Societății pe Acțiuni ,,Moldovagaz” cheltuielile de judecată suportate în actuala

pricină, formate din taxa de stat achitată de ultima pentru cererea de chemare în

judecată, cererea de apel și cererea de recurs, în sumă totală de 617,50 de lei.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a invocat că prima instanță incorect

a reținut ca admisibile și pertinente speței prevederile pct. 7 din contractul de

vânzare-cumpărare sus-numit, încheiat între Grosu Ivan și Grosu Irina și

Munteanu Serafima, potrivit căruia a fost instituit dreptul de abitație viageră a

ultimei asupra imobilului, deoarece, după cum a fost indicat anterior, acest drept

nu a fost trecut în Registrul bunurilor imobile, nu este opozabil

reclamantului/apelant și nu produce efecte juridice în privința acestuia. În acest

context, instanța de apel a accentuat, că prezentarea de către noii proprietari

furnizorului de gaze naturale a contractului de vânzare-cumpărare care a instituit

dreptul de abitație viageră nu constituie un act juridic ce modifică situația,

deoarece acest drept produce efecte juridice pentru terți doar după înscrierea lui

în Registrul bunurilor imobile, moment cert prevăzut de lege. Legea nu permite și

nu prevede o altă modalitate de survenire a drepturilor reale asupra bunurilor

imobile, decât înscrierea acestui drept în Registrul bunurilor imobile.

2

Corespunzător, prima instanță contrar stării de fapt real existentă și cadrului

legal ce reglementează raportul juridic litigios a constatat lipsa obligației

pârâților/intimați Grosu Ivan și Grosu Irina de a întreține bunul imobil în litigiu

și, respectiv, lipsa obligației de a suporta cheltuielile de întreținere și bunăstarea

a obiectului, inclusiv plata serviciilor comunale furnizate, livrate și prestate,

deoarece nu a ținut cont de prevederile legale expuse supra.

Instanța de apel a relatat despre temeinicia pretenției reclamantului/apelant

Societatea pe Acțiuni ,,Moldovagaz” privind încasarea datoriei în sumă de

2075,68 de lei pentru furnizarea gazelor naturale de la pârâții/intimați Grosu Ivan

și Grosu Irinei, deoarece s-a stabilit cert și indubitabil, că acestea sunt proprietari

ai bunului imobil, loc de consum, după obținerea dreptului de proprietate aceștia

nu au cerut și nu au încheiat un contract cu furnizorul și nu a înregistrat în

Registrul bunurilor imobile existența/instituirea dreptului de abitație viageră

asupra imobilului în folosul unui terț. Corespunzător, furnizorul nu dispunea de o

altă opțiune, decât a solicita achitarea datoriei de la proprietarii imobilului, la

moment neexistând un temei legal sau juridic de a cerere această plată de la terțul,

care potrivit contractului de vânzare-cumpărare a imobilului dispune de dreptul

de abitație viageră asupra imobilului, deoarece acest drept nu este trecut în

Registrul bunurilor imobile.

La 27 ianuarie 2020 Grosu Ivan și Grosu Irina au declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței

de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului s-a indicat că soluția instanței de apel în sensul

adoptat rezultată din interpretarea greșită a prevederilor legale ce guvernează

raportul juridic litigios și circumstanțele probatorii ale dosarului.

S-a indicat că conform contractului de vânzare-cumpărare din 24.10.2008

Munteanu Serafima a obținut dreptul de abitație viageră în apartamentul nr.41,

str.Lech Kaczynsky 10/1, bloc 1, dar nu și dreptul, obligația proprietarilor de iure

de a o întreține pe viață.

Au menționat că consumatorul final este Munteanu Serafima, dar nu Grosu

Ivan și Grosu Irina, or, Societatea pe Acțiuni ,,Moldovagaz” nu a confirmat prin

careva probe că recurenții nu au respectat clauza prevăzută la pct.7 în contractul

de vânzare-cumpărare din 24.10.2008 și au obținut dreptul de folosință asupra

bunului și respectiv sunt consumatori finali.

Or, în contractul de vânzare-cumpărare este stipulată o clauză specifică cum

ar fi, clauza instituirii abitației viagere asupra bunului imobil în întregime (pct.7),

dar fără obligația de asumare a întreținerii cumpărătorului, ba chiar mai mult a

cheltuielilor comunale ale acesteia.

Conform art.434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs

menționează că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 28

noiembrie 2019 și a expediat decizia participanților la proces la 22 ianuarie 2020

(f.d.196-197). Astfel, cererea de recurs declarată la 27 ianuarie 2020 de către

Grosu Ivan și Grosu Irina este depusă în termenul prevăzut de art.434 din Codul

de procedură civilă.

3

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Astfel, prin prisma art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la 17

februarie 2020 instanța de recurs a comunicat intimatei recursul, informând despre

necesitatea depunerii referinței (f. d.210), iar potrivit avizului de recepție recursul

a fost recepționat de către Societatea pe Acțiuni ,,Moldovagaz” la 20 februarie

2020.

Prin referința depusă la 24 martie 2020 Societatea pe Acțiuni ,,Moldovagaz”

a solicitat respingerea recursului depus de Grosu Ivan și Grosu Irina ca fiind

inadmisibil.

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

În conformitate cu art.432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul

de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul

în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul

din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă,

asupra inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei

curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al

din Codul de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține

că reieșind din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și

argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică

la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta

necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurent nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de

procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

apel.

4

În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material

și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța

de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în

vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui

control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a

recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură

civilă.

Abordarea recurenților, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acestuia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este

evidențiată în cererea de recurs declarată de Grosu Ivan și Grosu Irina.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1)

din Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Grosu Ivan și Grosu Irina.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

5