2ra-256/20 — constatarea incalcarii dreptului la executarea in termen rezonabil a hotaririi judecatoresti, repararea prejudiciului material si moral

2ra-256/20 — constatarea incalcarii dreptului la executarea in termen rezonabil a hotaririi judecatoresti, repararea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-256/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud.: L. Lavric)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: M. Guzun, L. Pruteanu, V.Buhnaci)

Î N C H E I E R E

18 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecători Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiției,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Boris

Furculița și Larisa Furculița împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii

Primăria municipiului Chișinău, Consiliul municipal Chișinău și executorul

judecătoresc Igor Doroftei cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în

termen rezonabil a hotărârii judecătorești, repararea prejudiciului material și moral,

împotriva deciziei din 08 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins cererea de apel depusă de Ministerul Justiției și s-a menținut hotărârea din

28 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

c o n s t a t ă :

La 23 februarie 2018, Boris Furculița și Larisa Furculița au depus cerere de

chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Primăria

municipiului Chișinău, Consiliul municipal Chișinău și executorul judecătoresc Igor

Doroftei cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil

a hotărârii judecătorești, repararea prejudiciului material și moral.

În motivarea acțiunii, reclamanții au indicat prin hotărârea din 05 iulie 2006 a

Judecătoriei sect. Centru, mun. Chișinău, Consiliul municipal Chișinău a fost obligat

să acorde familiei sale locuință - apartament sau casă, în temeiul prevederilor art. 42,

43 din Codul cu privire la locuințe, hotărâre menținută prin decizia din 07 decembrie

2006 a Curții de Apel Chișinău și prin decizia din 16 mai 2007 a Curții Supreme de

Justiție.

Boris Furculița și Larisa Furculița au relatat că în baza hotărârilor menționate

Consiliul municipal Chișinău s-a obligat să-i asigure cu spațiu locativ. Ulterior, la

oficiul de executare Centru au depus spre executare documentul executoriu, iar prin

încheierea Oficiului de Executare Centru DE MJ din 12 martie 2007 s-a intentat

procedura de executare a documentului executoriu nr. 1726/06 din 05 iulie 2006. După

reformarea oficiilor de executare, cauza a fost transmisă spre executare executorului

judecătoresc Igor Doroftei.

1

Reclamanții au specificat că Boris Furculița a depus la Judecătoria sect. Centru,

mun. Chișinău cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat schimbarea modului

de executare a hotărârii din 05 iulie 2006, prin care a solicitat încasarea de la debitor a

prețului mediu de piață al unui apartament cu 3 odăi, echivalent cu 53000 euro. Prin

încheierea din 14 mai 2008 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, a fost schimbat

modul de executare a hotărârii și s-a dispus încasarea din contul Consiliului municipal

Chișinău echivalentul prețului mediu pe piață a unui apartament cu trei odăi în sumă

de 49750 euro, iar prin decizia din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel Chișinău s-a

casat încheierea din 14 mai 2008 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău și s-a respins

cererea lui Boris Furculița privind schimbarea modului de executare a hotărârii din

05 iulie 2006.

Boris Furculița și Larisa Furculița au indicat că până în prezent debitorul cu

rea-credință tergiversează executarea hotărârii judecătorești irevocabile, menționând

diverse motive și anume: imposibilitatea executării din cauza lipsei reale a unor surse

financiare sau a spațiului locativ din fondul municipal liber.

Totodată, reclamanții au relatat că în adresa factorilor de decizie din cadrul

Primăriei și a Consiliului municipal Chișinău au fost depuse mai multe adresări cu

solicitarea de a executa documentul executoriu, însă cerințele au fost ignorate

neîntemeiat.

Boris Furculița și Larisa Furculița au mai menționat că prin decizia

Șefului-interimar al Direcției Generale Locativ Comunale a Consiliului municipal

Chișinău nr. F-815/5/17 din 19 ianuarie 2018 au fost informați că odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 75 din 30 aprilie 2015, administrația publică locală este în

imposibilitate de a executa documentul executoriu, deoarece documentele executorii

privind obligarea asigurării cu spațiu locativ au fost emise în baza Legii nr. 2718-X din

03 iunie 1983, care deja este abrogată.

Astfel, reclamanții au considerat că răspunsul Direcției Generale Locativ

Comunale a Consiliului municipal Chișinău poartă un caracter contradictoriu,

demonstrând rea voința administrației publice locale de a executa documentul

executoriu.

Mai mult, Boris Furculița și Larisa Furculița au specificat că familia lor este

compusă din 4 membri, locuiesc mai bine de 24 ani într-un bloc locativ de tip cămin,

fără condiții separate, fără bloc sanitar, bucătărie, baie și nu dispun de surse financiare

suficiente pentru a procura apartament sau casă, deoarece venitul mediu lunar pentru

fiecare membru este mai mic decât minimul stabilit pe țară, iar prin tergiversarea

executării hotărârii judecătorești irevocabile din 05 iulie 2006 le-au fost încălcate

drepturile la executarea hotărârii într-un termen rezonabil, prin care se aduc ingerințe

drepturilor prevăzute de art. 6 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor

Omului, care declară că fiecare persoană are dreptul la protecția drepturilor sale civile

de către o instanță independentă, care se va pronunța referitor la drepturile sale cu

caracter civil. Odată ce o hotărâre de judecată nu va fi executată are loc încălcarea art.

6 CEDO.

Reclamanții au indicat că, la 09 februarie 2009 s-au adresat la Curtea Europeană

a Drepturilor Omului, cu solicitarea constatării încălcării prevederilor art. 6, 13 a

Convenției precum și a art. 1 Protocolul СЕDО. Iar, la 1 august 2011, în adresa lor a

parvenit declarația unilaterală a Guvernului Republicii Moldova, prin care s-a

2

recunoscut lipsa unui remediu intern efectiv în sensul art. 13 СЕDО, în ce privește

neexecutarea hotărârii, disponibilitatea acordării reclamanților cu titlu de satisfacție

echitabilă a sumei de 3600 euro și asumarea angajamentului de a întreprinde măsurile

necesare pentru executare până la 31 decembrie 2012. Prin decizia din 12 noiembrie

2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a radiat cererea, însă Guvernul RM și

Consiliului municipal Chișinău până în prezent nu au întreprins măsuri concrete întru

executarea declarației unilaterale date înaltei Curți, fapt prin care în continuu li se

încalcă drepturile recunoscute și garantate, acțiuni și inacțiuni prin care în mod direct

le sunt cauzate prejudicii în proporții considerabile de ordin material, exprimate prin

achitarea serviciilor pentru asistență juridică la CEDO, în sumă de 8800 lei, achitarea

transportului pentru deplasări și prejudiciu moral, manifestat prin stare de stres și nervi

față de atitudinea și tratamentul autorităților.

Boris Furculița și Larisa Furculița au relatat că pretențiile privind încasarea

prejudiciului moral în sumă de 10000 de euro, sunt motivate prin suportarea unor

suferințe psihice cauzate prin locuirea pe parcursul ultimilor 4 ani, împreună cu copii,

în cămin studențesc, fără condiții separate, fiind în stres permanent din cauza lipsei

suficiente a condițiilor de trai și a surselor financiare, în legătură cu achitarea chiriilor.

Iar pentru neexecutării hotărârii în perioada 12 noiembrie 2013 - 12 decembrie 2017

(48 luni), consideră necesar de a fi încasată suma de 2400 euro.

Reclamanții au solicitat constatarea faptului de violare a drepturilor prevăzute de

art. 6 & 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, art. 1 al

Protocolului 1 Adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului

de către Republica Moldova, încasarea din bugetul de stat prin intermediul Ministerului

Justiției a prejudiciului moral pentru neexecutarea hotărârii din 05 iulie 2006 a

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău în sumă de 10000 euro și a prejudiciului material

în sumă de 32000 lei.

Prin hotărârea din 28 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cererea

de chemare în judecată depusă de Boris Furculița și Larisa Furculița s-a admis parțial.

S-a constatat încălcarea drepturilor lui Boris Furculița și Larisei Furculița

garantate de art. 6 & 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și

art. 1 al Protocolului 1 Adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului, exprimat prin neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii din 05 iulie 2006 a

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău în perioada 12 noiembrie 2013 – 12 decembrie

2017.

S-a încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul

lui Boris Furculița și Larisei Furculița a prejudiciului material în sumă de 6819,60 lei

și a prejudiciului moral în sumă de 2400 euro, echivalentul în valută națională. În rest,

acțiunea s-a respins ca neîntemeiată (vol. I, f.d. 139, 148-152).

La 06 iunie 2018, Ministerul Justiției a depus cerere de apel împotriva hotărârii

din 28 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, solicitând admiterea cererii,

casarea hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a

acțiunii.

Prin decizia din 31 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul

declarat de Ministerul Justiției, s-a casat hotărârea din 28 mai 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Buiucani, fiind pronunțată o nouă hotărâre prin care s-a respins cererea

de chemare în judecată depusă de Boris Furculița și Larisa Furculița (vol. I,

3

f.d. 193-204).

La 19 martie 2019, Boris Furculița și Larisa Furculița au declarant recurs

împotriva deciziei din 31 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii din 28 mai 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Prin decizia din 19 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție s-a admis cererea de

recurs depusă de Boris Furculița și Larisa Furculița, s-a casat decizia din 31 ianuarie

2019 a Curții de Apel Chișinău, cauza fiind trasmisă spre rejudecare în instanța de apel,

în alt complet de judecată (vol. I, f.d. 233-241).

Prin decizia din 08 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins cererea

de apel depusă de Ministerul Justiției și s-a menținut hotărârea din 28 mai 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani (vol. II, f.d. 51-61).

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că prima instanța corect a

determinat raportul juridic dedus judecății, circumstanțele importante pentru

soluționarea pricinii fiind stabilite și elucidate pe deplin, probele prezentate au fost

apreciate complet, obiectiv și sub toate aspectele, iar hotărârea fiind legală și

întemeiată, adoptată cu respectarea drepturilor și intereselor legale a participanților la

proces.

Totodată, instanța de apel a menționat că Boris Furculița și Larisa Furculița,

făcând uz de noul remediu intern în temeiul Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, prin

acțiunea formulată au solicitat constatarea violării drepturilor garantate de art. 6 § 1 al

Convenției CEDO, art. 1 Protocolul 1 CEDO, exprimat prin neexecutarea în termen

rezonabil a hotărârii Judecătoriei sect. Centru mun. Chișinău nr.2-1726/06 din 05 iulie

2006 în perioada 12 noiembrie 2013 – 12 decembrie 2017, încasarea prejudiciului

moral în sumă de 10000 euro și a prejudiciului material în mărime de 32000 lei.

Mai mult, instanța de apel a relatat că prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului

la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen

rezonabil a hotărîrii judecătorești se repară indiferent de vinovăția instanței de judecată,

a organului de urmărire penală, a organului responsabil de executarea hotărârilor

judecătorești sau a instituției de stat debitoare.

Astfel, la caz, se constată o neexecutare continuă (atunci cînd hotărârea rămîne

neexecutată la momentul examinării), termenul nerezonabil se va aprecia doar de la

data nașterii obligației de executare și pînă la ziua adoptării hotărârii cu privire la o

eventuală constatare a violării/neviolării dreptului declarat de art. 6 §1 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Or,

anterior Boris Furculița și Larisa Furculița nu au solicitat instanțelor de judecată

naționale constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești din 05 iulie 2006, iar în anul 2009 s-au adresat Curții Europene a

Drepturilor Omului pentru a fi constatată încălcarea art. 6, 13 a Convenției precum și

a art. 1 Protocolul CEPO, și, la 01 august 2011 Guvernul Republicii Moldova,

recunoscînd lipsa unui remediu intern efectiv, și-a asumat obligația de a întreprinde

măsuri de rigoare întru executarea hotărîrii pînă la 31 decembrie 2012, neexecutată

pînă în prezent.

Analizând circumstanțele expuse, instanța de apel a considerat justă concluzia

instanței de fond privind constatarea încălcării drepturilor lui Boris Furculița și Larisei

Furculița garantate de art. 6 § 1 din CEDO, art. 1 Protocolul 1 la CEDO, exprimat prin

4

neexecutarea în termen rezonabil a hotărîrii Judecătoriei sectorului Centru mun.

Chișinău din 05 iulie 2006 în perioada 12 noiembrie 2013 - 12 decembrie 2017, termen

îndelungat și inechitabil, fiind constatată indubitabil neîntreprinderea de către organul

responsabil de executarea hotărârii judecătorești a tuturor măsurilor necesare pentru

executarea în termen rezonabil a documentului executoriu.

La 05 decembrie 2019, Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva deciziei

din 08 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei recurate, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere ca

neîntemeiată a cererii de chemare în judecată depusă de Boris Furculița și Larisa

Furculița.

În motivarea recursului, Ministerul Justiției a invocat că instanța de apel eronat

a interpretat dreptul material prevăzut de Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011, deoarece nu

poate fi catalogată ca neexecutare o simplă amânare sau întârziere a executării hotărârii

judecătorești.

Recurentul a relatat că instanțele ierarhic inferioare neîntemeiat au încasat

prejudiciul material, deoarece nu este clar dacă Boris Furculița, Larisa Furculița și

membrii familiei dispun de spațiu locativ, deoarece conform buletinului de identitate a

lui Boris Furculița, acesta este domiciliat în mun. Chișinău, str. Gh. Asachi 71/4, ap.

18.

Mai mult, Ministerul Justiției a specificat că Legea nr. 87, nu prevede încasarea

prejudiciului material, o astfel de cerere urmează a fi depusă și examinată într-o

procedură separată.

Recurentul a menționat că în speță, purtătorul obligației de executare a hotărârii

judecătorești este Consiliul municipal Chișinău și Primăria municipiului Chișinău,

anume din contul acestei autorități urmează a fi încasat prejudiciul material.

Totodată, Ministerul Justiției a relatat că referitor la prejudiciul moral, în speță,

suma respectivă nu poate fi considerată ca o reparație echitabilă în sensul art. 41 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prejudiciul moral urmează a fi privit ca

o compensare, dar nu ca obținerea unor foloase.

La 13 ianuarie 2020, în adresa intimaților Boris Furculița, Larisa Furculița și

intervenienților accesorii Consiliul municipal Chișinău, Primăriei municipiului

Chișinău și executorului judecătoresc Igor Doroftei a fost expediată copia cererii de

recurs depusă de Ministerul Justiției, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele

dosarului (vol. II, f.d. 76).

La 16 ianuarie 2020, Boris Furculița și Larisa Furculița au depus referință la

cererea de recurs, solicitând declararea recursului ca inadmisibil (vol. II, f.d. 77-80).

Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care

intervenienții accesorii și executorul judecătoresc Igor Doroftei să-și expună poziția

față de temeiurile recursului.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată

participanților la proces, la 08 noiembrie 2019, fapt confirmat prin scrisoarea de

5

însoțire (vol. II, f.d. 62), fiind recepționată de Ministerul Justiției la 19 noiembrie 2019

(vol. II, f.d. 73)

Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor

legale și a declarat recursul în termenul prevăzut de lege.

Examinând temeiurile recursului declarat de Ministerul Justiției, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Ministerul Justiției, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentei cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

6

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile

de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul

declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a

probelor.

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite instanței de judecată

de a reține existența temeiului prevăzut la articolul 433 lit. a) Cod de procedură civilă.

În atare condiții, conjunctura respectivă confirmă că marja de apreciere a instanței de

recurs nu a fost disproporționată cu obiectivele securității raporturilor juridice și bunei

administrări a justiției, după caz, s-a accentuat rolul instanței supreme de a interpreta

uniform legea și de a soluționa litigiile apărute în cadrul aplicării legilor, în raport cu

obiecțiile formulate în recurs. Deci, în opinia instanței, normele de drept nu au format

un obstacol care să afecteze esența dreptului recurentului de acces la instanță.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de

articolul 6 parag. 1 din C.E.D.O., instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre

judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză și de trăsăturile

speciale ale procedurii în ordine de recurs (a se vedea, inter alia, Latourniere vs Franța,

10 decembrie 2002, parag. 2; Hansen vs Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74).

În concepția instanței europene, articolul 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind lipsit de șanse de succes (a se vedea, mutatis mutandis,

Kukkonen vs Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag. 24; Papaioannou vs Grecia, 2

iunie 2016, parag. 45; Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag. 46; Guelfucci vs

Franța, 3 iulie 2018, parag. 42 - 44). Aceste raționamente se transpun direct în cazul de

față, de vreme ce esența și temeiurile din recursul dedus judecății, inclusiv și

argumentele din el, nu sunt în stare să afecteze legalitatea deciziei atacate sau a

procedurii în ansamblu.

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat de

Ministerul Justiției urmează a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiției.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

7