2ra-330/20 — încasarea onorariului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea onorariului
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-330/20 — încasarea onorariului (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2ra-330/2020
prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana (jud: Ig. Mânăscurtă)
instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Anton, I. Țurcan, O. Cojocaru)
Î N C H E I E R E
04 martie 2020 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție,
în componența:
Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas
judecătorii Dumitru Mardari
Galina Stratulat
examinând admisibilitatea recursului declarat de Vladimir Volcov,
în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Vladimir Volcov
împotriva lui Vasile Gociu cu privire la încasarea onorariului de succes, dobânzii
de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată și
la cererea reconvențională depusă de Vasile Gociu împotriva lui Vladimir
Volcov cu privire la declararea nulității clauzei contractuale,
împotriva deciziei din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, încheierii
din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și încheierii din 30 mai 2019 a
Curții de Apel Chișinău,
c o n s t a t ă :
La 30 septembrie 2016, Vladimir Volcov a depus cerere de chemare în
judecată împotriva lui Vasile Gociu cu privire la încasarea onorariului de succes,
dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul Vladimir Volcov, în urma concretizării
acțiunii, a indicat că la 1 septembrie 2014 a încheiat cu Vasile Gociu contractul de
asistență juridică nr. 297, având ca obiect reprezentarea intereselor ultimului în
cadrul Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău și Curții de Apel Chișinău, în cauza
civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mihai Șeremet împotriva lui
Vasile Gociu cu privire la repararea prejudiciului material în sumă de 3300 de euro
și a prejudiciului moral în sumă de 50 000 de lei.
A menționat că onorariul avocatului, conform contractului de asistență
juridică enunțat, a fost stabilit în sumă de 18 000 de lei, iar suplimentar prin
acordul părților, a fost stipulată și clauza, conform căreia, în cazul în care avocatul
va obține succes în cadrul litigiului dat, clientul Vasile Gociu se obligă să achite în
ziua pronunțării deciziei Curții de Apel suma de 1 000 de euro, conform cursului
oficial al Băncii Naționale a Moldovei în ziua executării.
În continuare, Vladimir Volcov a susținut că prin hotărârea din 27 mai 2015 a
Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău menținută prin decizia din 18 februarie 2016 a
1
Curții de Apel Chișinău, acțiunea lui Mihai Șeremet împotriva lui Vasile Gociu a
fost respinsă integral ca fiind nefondată.
Reclamantul a pretins că pârâtul Vasile Gociu nu doar că a obținut câștig de
cauză în litigiul în care a fost reprezentat, dar și a beneficiat în volum deplin de
serviciile juridice calitative prestate de către el, în calitate de avocat, rezultate cu
succes, atât în cadrul Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău, cât și în cadrul Curții de
Apel Chișinău.
Vladimir Volcov a explicat că onorariul de bază, cât și onorariul de succes
prevăzute în contractul de asistență juridică nr. 297 din 1 septembrie 2014, erau
proporționale volumului de lucru, timpului utilizat și prestației avocatului.
Din considerentul că Vasile Gociu nu dorește să execute în mod benevol
obligația de a achita onorariul de succes, iar multiplele solicitări adresate acestuia
de a restitui în mod extrajudiciar suma menționată, inclusiv și după înaintarea în
adresa dânsului a somației din 25 martie 2016, nu s-au soldat cu succes, a depus
prezenta cerere de chemare în judecată.
Reclamantul Vladimir Volcov a solicitat, inclusiv în urma concretizării
acțiunii, încasarea din contul lui Vasile Gociu în beneficiul său a datoriei în sumă
de 1 000 de euro, a dobânzii de întârziere în sumă de 176,48 de euro, calculată
pentru perioada 19 februarie 2016 – 10 martie 2017 și a cheltuielilor de judecată,
inclusiv taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată în sumă
de 740,38 de lei.
Până la începerea dezbaterilor judiciare, la 30 noiembrie 2016, Vasile Gociu a
depus acțiune reconvențională împotriva lui Vladimir Volcov cu privire la
declararea nulității clauzei contractuale și încasarea cheltuielilor de judecată, iar
prin încheierea din 10 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana,
acțiunea reconvențională enunțată a fost primită în procedură pentru a putea fi
judecată într-un singur proces cu acțiunea de bază a lui Vladimir Volcov.
În motivarea acțiunii reconvenționale, Vasile Gociu a invocat că la 1
septembrie 2014 în calitate de client a încheiat cu Vladimir Volcov care a acționat
în calitate de executor contractul de asistență juridică nr. 297, pentru acordarea
asistenței juridice într-o cauză civilă, la Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău și
Curtea de Apel Chișinău, fiind fixat un onorariu de 18 000 de lei.
Vasile Gociu a susținut că Vladimir Volcov în timpul negocierii condițiilor de
plată a contractului a insistat să includă condiția de achitare, în caz de succes a
sumei de 1 000 de euro, drept onorariu de succes, însă dânsul nu a căzut de acord,
din lipsa surselor bănești, din care motiv nu a dorit să semneze acel contract de
asistență juridică, deoarece miza era mai mare decât sumele adjudecate la caz.
În opinia acestuia, Vladimir Volcov în acțiunea de bază, a făcut referire la un
contract de asistență juridică încheiat la 4 septembrie 2014, în care figurează și
clauza onorariul de succes în sumă de 1 000 de euro, care de către el nu a fost
negociat și semnat.
Cu referire la dispozițiile art. 221 alin. (1) și 228 alin. (1) Cod civil, a
subliniat că despre faptul că îi datorează lui Vladimir Volcov suma de 1 000 de
euro, cu titlu de onorariu de succes, a aflat după ce a primit somația lui Vladimir
Volcov din 25 martie 2016.
Dat fiind faptul că contractul de asistență juridică în baza căruia Vladimir
Volcov și-a întemeiat acțiunea nu a fost negociat și semnat de către dânsul și
Vladimir Volcov prin dol și viclenie a modificat sau a falsificat condițiile
2
contractului, a depus acțiunea reconvențională, prin care a solicitat, în urma
concretizării acțiunii, recunoașterea nulă a clauzelor contractuale care stipulează
„Condiții suplimentare: în caz de succes clientul achită 1 000 de euro la data
pronunțării deciziei Curții de Apel, conform cursului oficial al Băncii Naționale a
Moldovei în ziua executării” din contractul de asistență juridică nr. 297 din 1 (4)
septembrie 2014, încheiat între dânsul și avocatul Vladimir Volcov, cu încasarea
din contul ultimului în beneficiul său a tuturor cheltuielilor de judecată suportate în
prezenta cauză civilă.
Prin hotărârea din 16 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana,
cererea de chemare în judecată depusă de către Vladimir Volcov a fost admisă
parțial, fiind dispusă încasarea din contul lui Vasile Gociu în beneficiul lui
Vladimir Volcov a datoriei în sumă de 1 000 de euro, a dobânzii de întârziere în
sumă de 176,48 de euro, calculată pentru perioada 19 februarie 2016 – 10 martie
2017 și a cheltuielilor de judecată în sumă de 9 740,28 de lei, iar în total suma de
1176 de euro 48 eurocenți, în lei moldovenești conform cursului stabilit de către
Banca Națională a Moldovei la data executării hotărârii judecătorești, precum și
suma de 9 740,28 de lei. În rest, acțiunea inițială depusă de către Vladimir Volcov
a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Acțiunea reconvențională depusă de Vasile
Gociu a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Prin decizia din 12 octombrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins
apelul declarat de către Vasile Gociu și a fost menținută hotărârea din 16 mai 2017
a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
Prin decizia din 4 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție a fost admis
recursul declarat de către Vasile Gociu, casată decizia din 12 octombrie 2017 a
Curții de Apel Chișinău, cauza fiind remisă la rejudecare în Curtea de Apel
Chișinău, în alt complet de judecată.
Rejudecând cauza, prin încheierea din 23 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău,
a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea lui Vasile Gociu privind ordonarea
efectuării expertizei judiciare grafoscopică, iar prin decizia din 30 mai 2018 a
Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de Vasile Gociu și menținută
hotărârea din 16 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
Invocând ilegalitatea și netemeinicia deciziei și încheierii enunțate, la 20
august 2018 Vasile Gociu le-a contestat cu recurs, prin care a solicitat admiterea
cererii de recurs, casarea hotărârii din 16 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Ciocana, a încheierii din 23 mai 2018 și a deciziei din 30 mai 2018 a Curții de
Apel Chișinău cu remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de fond sau
pronunțarea unei noi hotărâri, de respingere a acțiunii inițiale depuse de Vladimir
Volcov și de admitere a acțiunii reconvenționale.
Prin decizia din 19 decembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție s-a admis
recursul declarat de către Vasile Gociu; s-a casat încheierea din 23 mai 2018 și
decizia din 30 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de
chemare în judecată depusă de Vladimir Volcov împotriva lui Vasile Gociu cu
privire la încasarea onorariului de succes, dobânzii de întârziere și compensarea
cheltuielilor de judecată, și la cererea reconvențională depusă de Vasile Gociu
împotriva lui Vladimir Volcov cu privire la declararea nulității clauzei
contractuale, cu remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt
complet de judecată.
3
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 31 octombrie
2019 a admis apelul declarat de Vasile Gociu. A casat hotărârea din 16 mai 2017 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, în cauza civilă la cererea de chemare în
judecată depusă de Vladimir Volcov împotriva lui Vasile Gociu cu privire la
încasarea onorariului de succes, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor
de judecată și cererea reconvențională depusă de Vasile Gociu împotriva lui
Vladimir Volcov cu privire la declararea nulității clauzei contractuale și se
pronunță o nouă hotărâre, prin care: Cererea de chemare în judecată depusă de
Vladimir Volcov împotriva lui Vasile Gociu cu privire la încasarea onorariului de
succes, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată se respinge.
Cererea reconvențională depusă de Vasile Gociu împotriva lui Vladimir Volcov cu
privire la declararea nulității clauzei contractuale se admite. A declarat nulă clauza
contractuală cu privire la încasarea onorariului de succes din contractul nr. 297 din
01 septembrie 2014. A dispus compensarea din contul lui Vladimir Volcov în
beneficiul lui Vasile Gociu taxele de stat achitate la examinarea cauzei în sumă de
1 388,80 de lei și pentru efectuarea expertizei în sumă de 3 150 de lei.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin încheierea din 30 mai
2019 a Curții de Apel Chișinău, emisă la cererea apelantului Vasile Gociu,
inclusiv, în contextul în care prin decizia din 19 decembrie 2018 a Curții Supreme
de Justiție s-a constatat că neexaminarea de către prima instanță a cererii
apelantului de dispunere a efectuării expertizei grafoscopică și nesoluționarea
acestei chestiuni la examinarea anterioară în ordine de apel a cauzei justifică că
instanța de apel nu a acordat unei părți în proces dreptul de a invoca probe
adiacente sub forma prezentării unui raport de expertiză necesar în baza
circumstanțelor faptice ale speței, astfel încălcând dreptul apelantului la egalitatea
armelor și la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraf 1 al Convenției pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, s-a dispus: efectuarea
expertizei grafoscopică întru stabilirea dacă semnătura efectuată din numele lui
Gociu Vasile pe contractul de asistență juridică nr. 297 din 01 septembrie 2014
este îndeplinit de acesta sau de altă persoană; dacă semnătura efectuată din numele
lui Vasile Gociu pe actul de confirmare a serviciilor prestate din 17 august 2015
este îndeplinită de acesta sau de altă persoană; dacă semnătura efectuată din
numele lui Vasile Gociu pe contractul de asistență juridică nr.287 din 14 ianuarie
2014 este îndeplinită de acesta sau de altă persoană; dacă semnătura efectuată din
numele lui Vasile Gociu pe contractul de asistență juridică nr.293 din 05 martie
2014 este îndeplinită de acesta sau de altă persoană, dacă semnătura efectuată din
numele lui Vasile Gociu pe contractul de asistență juridică nr. 310 din 29 aprilie
2015 este îndeplinită de acesta sau de altă persoană.
Instanța de apel a învederat că Vladimir Volcov fiind obligat să prezinte
expertului originalele contractelor sus-indicate, acesta a refuzat prezentarea
originalelor înscrisurilor solicitate de instanță, justificând refuzul prin considerarea
ca fiind ilegală a încheierii de numire a expertizei grafoscopică, iar în consecință
prin scrisoarea expertului judiciar Anatolie Gușan nr. 1909 din 09 iulie 2019 s-a
refuzat efectuarea expertizei grafoscopică din motivul insuficienței materialelor.
Prin prisma art. 195, 199, 210, 217, 219-220, 666 din Codul civil (în vigoare
până la 01.03.2019), art. 60 din Legea cu privire la avocatură (în redacția în
vigoare la data pretinsei încheieri a contractului contestat), art. 138 alin. (5), art.
139 alin. (3)-(5), art. 140 alin. (1)-(5) Cod de procedură civilă, instanța de apel a
4
dedus că manifestarea de voință reprezintă unul din elementele definitorii ale
actului juridic civil, pentru valabilitatea căruia se impune ca manifestarea de voință
să urmărească scopul creării, modificării ori stingerii unor raporturi cu alte
persoane, urmând ca voința să fie manifestată, exteriorizată și să provină de la un
subiect de drept civil care are capacitatea de exercițiu necesară, astfel încât
consimțământul urmează să îmbrace în cazul actelor juridice pentru care Legea
impune forma scrisă aceeași formă și să provină de la o persoană cu discernământ.
Prin urmare, pentru ca confirmarea consimțământului să fie realizată legal,
aceasta urmează a fi probată printr-un instrument probatoriu admisibil și pertinent.
În speță, însă, apelantul contestă contrasemnarea contractului nr. 297 din 01
septembrie 2014 și a actului de confirmare a serviciilor prestate din 17 august
2015, prezentarea originalelor cărora a fost refuzată în vederea efectuării expertizei
grafoscopică și determinării în acest mod dacă semnătura aplicată din numele lui
Vasile Gociu pe actele indicate aparține sau nu acestuia.
În aceste circumstanțe, instanța de apel a apreciat refuzul intimatului de
prezentare a originalelor înscrisurilor indicate în detrimentul intimatului în
contextul în care refuzul acestuia instituie dubii întemeiate referitoare la
apartenența reală a semnăturii aplicate din numele lui Vasile Gociu pe actele
respective acestuia. Or, în eventualitatea în care intimatul dispune de certitudinea
că actele pe care acesta își întemeiază pretențiile au fost într-adevăr contrasemnate
de apelant, refuzul acestuia de a prezenta originalele actelor date pentru efectuarea
expertizei grafoscopică combate această certitudine.
În acest context, Colegiul a apreciat ca fiind nefondat argumentul intimatului
referitor la faptul că apelantul a solicitat prin cererea reconvențională anularea
contractului de asistență juridică nr. 297 din 04 septembrie 2014, și nu din 01
septembrie 2014, or, acest fapt denotă doar că originalul acestui document este
păstrat doar de către intimat, iar eroarea evidentă în privința datei a fost comisă și
de către intimat în cererea inițială, fără ca această eroare tehnică a apelantului să fie
determinantă în condițiile în care nici una din părți nu au dovedit că ar mai avea
încheiat un contract de asistență juridică cu nr. 297 din 04 septembrie 2014, pe
lângă cel din 01 septembrie 2014.
În consecință, Colegiul a conchis că intimatul nu a probat, contrar sarcinii
pozitive de probațiune instituite în obligația acestuia de art. 118 alin. (1) Cod de
procedură civilă, exteriorizarea de către apelant a voinței de a încheia actul juridic
vizat - contractul de asistență juridică nr. 297 din 01 septembrie 2014, în
integritatea acestuia, concluzie valabilă și în privința actului din 17 august 2015.
În acest context, Colegiul a apreciat ca fiind eronat argumentul apelantului
referitor la faptul că a recunoscut prin răspunsul la somație încheierea contractului
de asistență juridică din 01 septembrie 2014, deoarece din conținutul acestui
răspuns poate fi dedusă instituirea raporturilor de asistență juridică și achitarea
onorariului de 1000 euro, însă apelantul nu recunoaște obligația de plată a
onorariului de succes anterior compensării cheltuielilor de asistență juridică de
către reclamantul acțiunii vizate - Mihai Șeremet, compensarea cărora nu a fost
solicitată de intimat, conform înțelegerii avute cu apelantul.
Prin urmare, din înscrisul indicat se deduce existența unei alte înțelegeri între
părți, decât cea expusă în textul contractului din 01 septembrie 2014, motiv pentru
care acest răspuns al apelantului nu poate fi apreciat ca fiind o confirmare
5
ulterioară a actului juridic și nici ca o confirmare a încheierii actului juridic scris
prin schimb de înscrisuri.
Or, din înscrisul nominalizat, invocat de intimat ca fiind o confirmare a
încheierii contractului de asistență juridică, nu poate fi cert determinat
consimțământul apelantului la încheierea clauzei contractuale ce instituia onorariul
de succes, iar art. 201 Cod civil statuează că actul juridic se consideră neîncheiat în
cazul în care esența consimțământului nu poate fi determinată cu certitudine nici
din exprimarea exteriorizată și nici din alte circumstanțe ale încheierii sale.
Colegiul a apreciat ca fiind nefondat argumentul intimatului referitor la faptul
că apelantul ar fi recunoscut în ședințele de judecată existența obligației pecuniare,
a cărei executare o solicită, inclusiv în ședința de judecată a instanței de apel din 23
mai 2018 în contextul în care o astfel de recunoaștere nu a fost exteriorizată de
apelant, acesta menționând în ședința respectivă exclusiv despre faptul că ar plăti și
o mie de euro, dacă i s-ar recupera cheltuielile de judecată, declarație ce nu poate fi
apreciată ca fiind o recunoaștere/ confirmare certă a raportului juridic obligațional.
De asemenea, instanța de apel respinge argumentul intimatului referitor la
inexistența unei cauze penale aferente argumentelor invocate de apelant, deoarece
acest fapt nu oferă legitimitate actului juridic contestat, nulitatea căruia este
constată/declarată pentru motivele expuse mai sus, fiind cert că răspunderea civilă
este distinctă și independentă de răspunderea penală, astfel încât în cazul dat
argumentul invocat de intimat nu influențează soluția instanței și nu oferă
legitimitate clauzei contractuale nule.
Subsecvent, Colegiul a conchis că nerespectarea procedurii de probare în
modul stabilit prin probe admisibile și pertinente de către intimat a manifestării de
către apelant a consimțământului la încheierea actului juridic contestat în partea
clauzei respective atrage nulitatea absolută a acestei clauze și, astfel, temeinicia
pretențiilor expuse în cererea reconvențională a apelantului, ce urmează a fi admisă
pentru acest motiv.
Din aceste considerente argumentele apelantului cu trimitere la dispozițiile
legale ce reglementează raporturile juridice încheiate cu consumatorii și clauzele
contractuale standard sunt nedeterminante în condițiile în care instanța a constatat
nulitatea absolută a clauzei respective.
Totodată, dat fiind că potrivit art. 219 Cod civil (în redacția în vigoare la data
adresării cererii reconvenționale), nulitatea constatată de instanță a clauzei
respective produce efecte retroactive, Colegiul constată ca fiind inexistentă
obligația pecuniară a apelantului, invocată de intimat, de plată a sumei de 1 000 de
euro, cu titlu de onorariu de succes în baza clauzei contractuale nule.
Prin urmare, dat fiind că din dispozițiile art. 514 și 572 alin.(1) Cod civil (în
redacția în vigoare la data adresării acțiunii inițiale în instanță) executarea unei
obligații poate fi solicitată doar în cazul existenței acesteia, nulitatea clauzei
respective exclude dreptul intimatului de a cere executarea obligației nule.
Astfel, instanța a considerat că nu este îndreptățită de a dispune executarea
silită a unei obligații inexistente ca urmare a nulității acesteia, concluzie valabilă și
în privința cerinței de încasare a dobânzii de întârziere, deoarece în speță nu se
întrunesc temeiurile legale de executare silită a obligației pecuniare invocate în
acțiunea inițială a intimatului, inclusiv a dobânzilor de întârziere ca urmare a
faptului că acestea pot fi calculate și adjudecate doar dacă sunt aferente unei
obligații pecuniare certe, respectiv, existente, condiție nerealizată în cazul dat.
6
În consecință, Colegiul a constat întrunirea în speță a temeiurilor legale pentru
admiterea cererii reconvenționale și, concomitent, pentru respingerea acțiunii
inițiale pentru motivele expuse mai sus.
La 02 ianuarie 2020, Vladimir Volcov a declarat recurs, împotriva deciziei
din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, încheierii din 28 noiembrie 2019
a Curții de Apel Chișinău și încheierii din 30 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău,
prin care a solicitat casarea acestora cu menținerea hotărârii primei instanțe.
În motivarea recursului a invocat că consideră neîntemeiată încheierea din 30
mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, deoarece a fost emisă în lipsa sa, iar decizia
din 31 octombrie 2019 este una arbitrară și ilegală, subsidiar fiind ilegală și
încheierea din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău.
Mai mult a indicat că instanța de apel a dat o apreciere eronată probelor care
au stat la emiterea hotărârii primei instanțe.
Totodată, recurentul în susținerea recursului declarat a invocat motive de fapt
și de drept similare celor expuse pe parcursul examinării cauzei în instanțele
ierarhic inferioare.
În contextul prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se
declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,
dacă legea nu prevede altfel.
Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 31 octombrie 2019.
Materialele cauzei atestă recepționarea copiei deciziei motivate de către
recurent la data de 20 noiembrie 2019 (f.d. 82, Vol. V).
Astfel, recursul declarat la 02 ianuarie 2020, este în termen.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea
dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,
dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre
necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii
acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea
recursului se decide în lipsa acesteia.
La 23 ianuarie 2020, prin scrisoarea de însoțire nr. 2ra-330/20, Curtea
Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului copia cererii de recurs cu
înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței timp de o lună de la data
recepționării (f.d. 142, Vol. V).
Conform avizului de recepție, intimatul a recepționat copia recursului la data
de 03 februarie 2020 (f.d. 143, Vol. V) și la data de 11 februarie 2020 a depus
referință (f.d. 145-167, Vol. V), prin și-a exprimat dezacordul vis a vis de recursul
înaintat și a solicitat respingerea acestuia ca nemotivat.
Examinând temeiurile recursului declarat de Vladimir Volcov, completul
Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de
Justiție consideră recursul ca inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți
participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă
încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a
normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se
consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate
sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele
indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în
7
măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei
sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către
instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la
încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de
recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în
temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Vladimir Volcov nu se
încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură
civilă.
Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul
recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă
încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv
nu constituie temei de casare a deciziei contestate.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are
caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,
verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura
admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se
încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.
În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul
normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură
civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către
instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre
probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara
controlului instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate
interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă
că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant
regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,
din recursul declarate nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor
de apreciere a probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în
jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției
Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că
nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,
întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva
sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes
(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25
februarie 1995, nr.26561/1995).
În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a
recunoaște recursul declarat de Vladimir Volcov ca fiind inadmisibil.
8
În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,
completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție
d i s p u n e :
Se consideră inadmisibil recursul declarat de Vladimir Volcov, împotriva
deciziei din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, încheierii din 28
noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și încheierii din 30 mai 2019 a Curții de
Apel Chișinău.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
judecătorul Maria Ghervas
judecătorii Dumitru Mardari
Galina Stratulat
9