2ra-121/20 — cu privire la repararea prejudiciului material, penalității, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată

2ra-121/20 — cu privire la repararea prejudiciului material, penalității, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-121/20

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – A. Cucerescu

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – E. Clim, O. Cojocaru, S. Iorgov

DECIZIE

12 februarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecători: Nina Vascan

Sveatoslav Moldovan

Nicolae Craiu

Maria Ghervas

examinând recursul declarat de către Serghei Darie, reprezentat de avocatul Viorel

Cucu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Serghei Darie

împotriva Întreprinderii Mixte Compania Internațională de Asigurări „Transelit” SA și

Ivan Dogot cu privire la repararea prejudiciului material, penalității, dobânzii de

întârziere și a cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din data de 02 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a admis apelul declarat de către Întreprinderea Mixtă Compania Internațională de

Asigurări „Transelit” SA, s-a casat hotărârea din data de 25 mai 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru cu emiterea unei noi hotărâri privind respingerea cererii de

chemare în judecată,

c o n s t a t ă :

La 07 februarie 2017 Serghei Darie a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Întreprinderii Mixte Compania Internațională de Asigurări „Transelit” SA (în

continuare ÎM CIA „Transelit” SA) și Ivan Dogot, prin care a solicitat încasarea, în

mod solidar de la pârâți, în beneficiul reclamantului a prejudiciului material în mărime

de 11340 de lei; încasarea de la ÎM CIA „Transelit” SA în beneficiul reclamantului a

penalității în mărime de 2041,20 de lei, a dobânzii de întârziere pentru perioada

27.04.2016-12.11.2016 în mărime de 1253 de lei și a cheltuielilor de judecată

constituite din: taxa de stat în sumă de 439 de lei și cheltuieli de asistență juridică în

mărime de 3700 de lei.

În motivarea cererii de chemare în judecată Serghei Darie a menționat că la 02

martie 2016 în mun. Chișinău, la intersecția străzilor Grenoble și Cuza-Vodă, mun.

Chișinău, a avut loc accidentul rutier, în rezultatul căruia autovehiculul de model ,,VW

Passat” cu număr de înmatriculare xxxxx, condus de Ivan Dogot, a tamponat

1

autovehiculul de model „Dacia Logan” cu număr de înmatriculare xxxxx, proprietarul

căruia este SRL „Nucușoara”.

În baza contractului de cesiune a creanței, SRL „Nucușoara” a cesionat drepturile

sale, inclusiv de a cere repararea prejudiciului cauzat autovehiculului avariat,

penalităților și dobânzilor de întârziere, lui Serghei Darie.

Prin procesul-verbal cu privire la contravenție din 02 martie 2016, vinovat de

producerea accidentului rutier a fost recunoscut Ivan Dogot.

La data producerii accidentului rutier, persoana vinovată poseda polița de

asigurare RCAI-002106523, eliberată de ÎM CIA „Transelit” SA, motiv pentru care

Serghei Darie s-a adresat la compania de asigurări cu cerere de acordare a

despăgubirilor de asigurare.

Astfel, în baza cererii depuse ÎM CIA „Transelit” SA a deschis dosar de daune nr.

135/03-2016-CH din 04 martie 2016, iar conform devizului de calcul, eliberat de SRL

„Iusauto”, mărimea prejudiciului material cauzat autovehiculului avariat constituie

11340 de lei.

Prin scrisoarea nr. 632 CH/16 din 26 aprilie 2016 ÎM CIA „Transelit” SA a refuzat

achitarea despăgubirilor de asigurare în temeiul art. 10 alin. (1), lit. a) al Legii nr. 414-

XVI din 22 decembrie 2006, indicând că evenimentul produs la 02 martie 2016 nu

reprezintă un risc asigurat, ori autovehiculul de model ,,VW Passat” cu număr de

înmatriculare xxxx a fost radiat din registrul de stat al republicii Lituania.

Serghei Darie a mai relatat că s-a adresat Comisiei Naționale a Pieței Financiare

pentru inspectarea refuzului de acordare a despăgubirii de asigurare. În urma

controlului efectuat s-a constatat ilegalitatea refuzului de achitare a despăgubirilor de

asigurare, solicitând companiei de asigurare să reexamineze decizia de refuz a achitării

despăgubirii de asigurare.

ÎM CIA „Transelit” SA nu și-a îndeplinit obligațiile legale și contractuale, precum

și nu a achitat persoanei păgubite despăgubirile de asigurare solicitate.

În opinia reclamantului, având în vedere că asigurătorul a încălcat termenul de

plată a despăgubirilor de asigurare prevăzut de lege, acesta prin prisma art. 6 alin. (6)

din Legea cu privire la asigurări nr. 407-XVI din 21 decembrie 2006 urmează să-i achite

penalitate de 0,1% din suma despăgubirii de asigurare, pentru fiecare zi de întârziere.

De asemenea, Serghei Darie a mai menționat că în temeiul art. 619, alin. (1), (2)

din Codul civil, ÎM CIA „Transelit” SA urmează să-i achite dobânzile de întârziere

pentru întreaga perioadă de întârziere, până la executarea definitivă a obligațiilor

pecuniare.

Prin hotărârea din data de 24 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Serghei Darie, s-a încasat de la

ÎM CIA „Transelit” SA în beneficiul lui Serghei Darie prejudiciul material în mărime

de 11340 de lei, penalitatea în mărime de 2041,20 de lei, dobânda de întârziere în

mărime de 1253 de lei, cheltuieli de judecată legate de achitarea taxei de stat în mărime

de 439 de lei și asistența juridică în mărime de 3000 de lei, în rest pretențiile au fost

respinse. (f.d. 114, 121-127)

Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 11 iunie 2018 și ulterior la 03

decembrie 2018, ÎM CIA „Transelit” SA a depus cerere de apel împotriva hotărârii din

2

24 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea apelului,

casarea hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii

ca nefondată, încasarea cheltuielilor de judecată sub formă de taxă de stat și asistență

juridică. (f.d. 118, 141-147)

Prin decizia din 02 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul declarat

de către ÎM CIA „Transelit” SA, s-a casat hotărârea din data de 24 mai 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și a fost emisă o nouă hotărâre, prin care a fost

respinsă ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de către Serghei

Darie împotriva ÎM CIA „Transelit” SA și Ivan Dogot cu privire la repararea

prejudiciului material, penalității, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată.

(f.d. 178,179-187)

Împotriva deciziei din 02 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, la 18 noiembrie

2019, a declarat recurs Serghei Darie, reprezentat de avocatul Viorel Cucu, prin care a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărârii

instanței de fond și încasarea de la intimat a cheltuielilor de judecată suportate pentru

achitarea taxei de stat în ordine de recurs în sumă de 220 de lei. (f.d. 192-197)

În motivarea recursului s-a indicat că decizia contestată este neîntemeiată și

pasibilă de a fi casată, deoarece instanța de apel, examinând cauza, a interpretat în mod

eronat legea, nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a încălcat principiul egalității

armelor în procesul civil și a apreciat evaziv legislația care guvernează raportul juridic

litigios.

Referitor la argumentul instanței de apel, precum că Serghei Darie nu este

îndreptățit în baza contractului de cesiune de creanță să solicite despăgubirea de

asigurare, recurentul a indicat că normele de drept material, care au fost reținute de

instanța de apel, identifică cine este subiectul care dispune de dreptul subiectiv de a

primi despăgubirea de asigurare, însă nu stabilește cum persoanele fizice sau juridice

păgubite își realizează acest drept. La caz, nu este nicio normă care să interzică expres

cesiunea dreptului de a primi despăgubiri de asigurare. Mai mult, esența litigiului este

încasarea despăgubirii de asigurare pentru un bun material – automobil, care este un

obiect licit, se află în circuitul civil și poate fi înstrăinat în beneficiul unei alte persoane,

fără nicio limitare. În acest sens, recurentul a declarat că instanța de apel eronat a aplicat

prevederile art. 16 alin. (6) al Legii nr. 407 cu privire la asigurări și art. 28 alin. (5) al

Legii nr. 414 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube

produse de autovehicule, or aceste norme juridice nu interzic realizarea dreptului

subiectiv prin intermediul cesiunii de creanță.

De asemenea, recurentul a opinat că este eronată poziția instanței de apel în

vederea aplicării, la caz, a art. 10, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 414-XVI din 22

decembrie 2006, pe când urma să aplice prevederile art. 17, alin. (2) din Legea nr. 407-

XVI din 21 decembrie 2006, ori asigurătorul nu este în drept să nu plătească paguba în

cadrul asigurării de răspundere civilă, în condițiile când intimatul nu a probat prin

înscrisuri admisibile și pertinente că autovehiculul de model ,,VW Passat” cu număr de

înmatriculare xxxxx a fost radiat de la evidență anume în perioada de după încheierea

contractului de asigurare și până la producerea accidentului rutier. În aceste condiții,

refuzul companiei de asigurare de a achita despăgubirea de asigurare constituie, de fapt,

3

un refuz unilateral de la îndeplinirea obligațiilor contractuale, fapt inadmisibil în

relațiile juridice civile. Suplimentar recurentul a accentuat că acest aspect a fost

verificat și de autoritatea de supraveghere a companiilor de asigurări – Comisia

Națională a Pieței Financiare, care a menționat că, ÎM CIA „Transelit” SA nu poate

atesta faptul încetării contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto în

interiorul perioadei de asigurare. Astfel refuzul companiei de asigurări este neîntemeiat

și încalcă flagrant prevederile art. 17, alin. (2) din Legea nr. 407-XVI din 21 decembrie

2006, care prevăd expres că asiguratorul nu este în drept să nu plătească despăgubirea

de asigurare în cadrul asigurării de răspundere civilă.

Cu referire la pretenția de încasare a prejudiciului material, recurentul a declarat

că în cadrul examinării litigiului în instanța de fond, întinderea prejudiciului material

cauzat automobilului nu a fost obiect al litigiului, întrucât poziția de apărare era axată

exclusiv pe refuzul în achitarea despăgubirilor de asigurare, pe când în instanța de apel,

intimatul a invocat și faptul că nu se cunoaște care este întinderea prejudiciului material,

ori partea intimată a avut timp suficient să prezinte instanței de judecată documente

care să confirme evaluarea prejudiciului material, însă acesta nu și-a exercitat drepturile

procesuale, pentru ca ulterior instanța de apel să constate că a fost încălcat principiul

egalității armelor în proces.

La 02 decembrie 2019, în conformitate art. 439, alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs intimităților,

informând că referința se depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii. În

mod corespunzător, dacă referința nu este prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia. (f.d. 199)

La 10 ianuarie 2020 ÎM CIA „Transelit” SA a depus referință la cererea de recurs

înaintată de către Serghei Darie, reprezentat de avocatul Viorel Cucu, prin care a

solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil. (f.d. 203-207)

În conformitate cu articolul 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de procedură civilă,

instanța de judecată a verificat dacă actul judecătoresc poate fi atacat cu recurs, dacă

cererea dedusă judecății este formulată de persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost

depusă în mod repetat și dacă a fost declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 02 aprilie 2019 a

Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul 429 alin.

(1) din Codul de procedură civilă. De asemenea, aceasta este depusă de către Serghei

Darie, reprezentat de avocatul Viorel Cucu, care este îndreptățit să o conteste, nefiind

depusă repetat.

În conformitate cu articolul 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul respectiv este de decădere și nu poate fi restabilit.

Din materialele dosarului rezultă că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia

la data de 02 aprilie 2019 și a expediat-o, prin intermediul poștei electronice, în adresa

participanților la proces la 17 septembrie 2019 (f.d. 188), iar pe portalul instanțelor

naționale de judecată a publicat-o la 25 septembrie 2019.

Drept consecință, instanța de recurs consideră că cererea dedusă judecății a fost

declarată în termenul prevăzut de lege.

4

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul este

considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Prin încheierea din 29 ianuarie 2020 a Curții Supreme de Justiție completul din 3

judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond de un

complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs

și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a

administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează fără

înștiințarea participanților la proces.

Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor

invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și

procedural aplicabile la soluționarea litigiului dedus judecății, Colegiul civil, comercial

și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursul

declarat de către Serghei Darie, reprezentat de avocatul Viorel Cucu, și va casa integral

decizia instanție de apel cu menținerea hotărârii primei instanțe, din următoarele

considerente.

În conformitate cu articolul 445 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia

instanție de apel și să mențină hotărârea primei instanțe.

Colegiul judiciar consideră necesar să menționeze că nu va formula un răspuns

detaliat pentru fiecare argument al recurentului, ci va analiza doar motivele decisive

pentru soluționarea prezentei cauze (a se vedea cauza García Ruiz vs Spania (Marea

Cameră), 21 ianuarie 1999, parag. 26; Moreira Ferreira vs Portugalia (nr. 2) (Marea

Cameră); 11 iulie 2017, parag. 84).

În conformitate cu articolul 432 alin. (2) lit. a) și c) din Codul de procedură civilă,

se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul

în care instanța judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a interpretat

în mod eronat legea.

Articolul 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă prevede că săvârșirea altor

încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în

cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Colegiul civil, pentru început, reține că pentru a verifica legalitatea deciziei

contestate, fără a administra noi dovezi, va recurge la recapitularea esenței litigiului

dedus judecății.

Deci, în cardul derulării procesului judiciar s-a constatat că la data de 02 martie

2016, la intersecția str. Grenoble și bd. Cuza Vodă, mun. Chișinău a avut loc accidentul

rutier, cu participarea automobilului de model „VW Passat” xxxxx, condus de Ivan

Dogot, în rezultatul căruia a fost deteriorat automobilul de model „Dacia Logan” cu nr/î

xxxxx, care aparținea SRL „Nucușoara” și la volanul căruia se afla Vladimir Dubina.

5

Conform procesului-verbal cu privire la contravenție, seria MAI nr. 03307530,

Ivan Dogot, ignorând prevederile pct. 45 (1), (2) RCR, a deteriorat automobilul de

model „Dacia Logan” cu n/î xxxxx, care prin decizia agentului constatator a fost

recunoscut vinovat în comiterea contravenției administrative prevăzute la art. 242 alin.

(1) Cod contravențional, fiindu-i aplicată sancțiunea în formă de amendă în mărime de

40 unități convenționale, ceea ce constituie 800 de lei și 5 puncte de penalizare. (f.d.

17)

La fel, s-a stabilit că în rezultatul accidentului rutier a fost deteriorat automobilul

de model „Dacia Logan” cu n/î xxxxx, care aparținea cu drept de proprietate SRL

„Nucușoara”, iar ulterior ultima a cesionat drepturile sale, inclusiv de a cere repararea

prejudiciului cauzat autovehiculului avariat, penalitățile și dobânzile de întârziere în

beneficiul lui Darie Serghei, prin contractul de cesiune a creanței nr. 09 din 10 august

Totodată, s-a remarcat că la data producerii accidentului rutier, persoana vinovată

poseda polița de asigurare RCAI-002106523 eliberată de ÎM CIA „Traselit” SA, motiv

pentru care s-a adresat la această companie de asigurări cu cerere de acordare a

despăgubirilor de asigurare.

Astfel, în baza cererii depuse, de către ÎM CIA „Traselit” SA au fost întocmite

procesul-verbal de constatare a pagubelor nr. 135/03-2016-CH (AORCA) din 04 martie

2016 și procesul-verbal de constatare a pagubelor suplimentar datat cu 11 martie 2016

(f.d. 19-25), iar potrivit calculului eliberat și întocmit de SRL „Iusauto”, costul

prejudiciului material cauzat automobilului de model ,,Dacia Logan”, n/î xxxxx, în

urma accidentului rutier a fost estimat în mărime de 11340 de lei.

În speță, se mai reține că, prin scrisoarea nr. 632 CH/16 din 26 aprilie 2016, ÎM

CIA „Transelit” SA a refuzat achitarea despăgubirii de asigurare în temeiul art. 10 alin.

(1) lit. a) al Legii nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006, invocând că evenimentul produs

la 02 martie 2016 nu reprezintă un risc asigurat și prin urmare, nu urmează a fi

despăgubit de către asigurător, deoarece nu sunt temeiuri juridice pentru achitarea

despăgubirii de asigurare în cadrul dosarului de daună respectiv, pe motivul încetării

acțiunii contractului de asigurare seria RCAI-002106523 din 28 februarie 2016. (f.d. 8)

Prin răspunsul Comisiei Naționale a Pieței Financiare, nr. 04-2186 din 15 iunie

2016, s-a adus la cunoștința lui Serghei Darie despre faptul că ÎM CIA „Transelit” SA

nu poate atesta faptul încetării contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă

auto în interiorul perioadei asigurate și prin urmare, se constată întemeiată solicitarea

de achitare a despăgubirii de asigurare. (f.d. 10)

La data de 29 iunie 2016, Serghei Darie s-a adresat ÎM CIA „Transelit” SA cu

cerere privind achitarea despăgubirii de asigurare, însă prin răspunsul nr. 979 CH/16

din 13 iulie 2016 cererea a fost respinsă. (f.d. 11-12)

Ulterior, la 22 septembrie 2016, avocatul Cucu Viorel, acționând în interesele lui

Serghei Darie, a notificat ÎM CIA „Transelit” SA despre cesiunea creanței, iar la data

de 26 septembrie 2016, a înaintat o reclamație privind achitarea despăgubirii de

asigurare, a penalităților și dobânzilor de întârziere (f.d. 13, 14). Prin cererea din 09

octombrie 2016, compania de asigurare a solicitat prezentarea contractului de cesiune

a creanțelor, care, a fost prezentat la 28 octombrie 2016. (f.d. 15-16)

6

Nefiind întreprinsă nicio acțiune în vederea soluționării reclamației din 26

septembrie 2016, Serghei Darie a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎM

CIA „Transelit” SA și Ivan Dogot cu privire la repararea prejudiciului material,

încasarea penalității, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată.

Judecând cauza în fond, prima instanță raportând prevederile art. 118 alin.(1), 121,

130 alin.(1) Cod de procedură civilă, art. 512 alin. (1), art. 619 alin. (1), (2), art. 585,

art. 1301 alin. (1), art. 1410 alin. (1) Cod civil în coroborare cu art. 16 alin. (1), (3), (6)

al Legii cu privire la asigurări nr. 407 din 21 decembrie 2006, la circumstanțele de fapt,

în esență, a constatat temeinicia parțială a acțiunii lui Serghei Darie cu privire la

repararea de către ÎM CIA „Transelit” SA a prejudiciului material, a penalității și a

dobânzii de întârziere, inclusiv compensarea cheltuielilor de judecată.

Instanța de apel, citând prevederile art. 16 alin. (6) din Legea cu privire la asigurări

nr. 407 din 21 decembrie 2006, art. 10 alin. (1), lit. a), art. 16 alin. (1), lit. i), art. 23

alin. (1), (11), (12) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă

pentru pagube produse de autovehicule nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006, în esență,

a constatat netemeinicia acțiunii lui Serghei Darie, întrucât a reținut că cererea de

chemare în judecată a fost formulată de către Serghei Darie în baza contractului de

cesiune de creanță, însă dreptul de despăgubire de asigurare prin prisma art. 28, alin.

(5) din Legea nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie

de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule este incesibil, ori

despăgubirea se plătește nemijlocit persoanei păgubite.

De asemenea, instanța de apel a mai indicat că pretențiile formulate de către

Serghei Darie în raport cu ÎM CIA „Transelit” SA sunt lipsite de bază probatorie și

nejustificate legal, ori divizul prezentat în susținea cuantumului prejudiciului material

a fost eliberat de către SRL „Iusauto”, care nu a efectuat nemijlocit repararea

autovehiculului, calculul prezentat fiind pentru eventualele cheltuieli, ceea ce nu

confirmă prejudiciul real suportat. Astfel, la caz nu a fost confirmat prejudiciul real

suportat, nefiind prezentate facturi fiscale, conturi, contracte sau alte acte de îndeplinire

a lucrărilor de reparație a unității de transport.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție, analizând ipotezele relatate de către instanța de apel în prezenta speță în raport

cu circumstanțele de fapt descrise în cererea de recurs, apreciază ca fiind corectă soluția

primei instanțe cu menținerea acesteia și va casa decizia instanței de apel.

În privința acestei concluzii, Colegiul lărgit reține că instanța de apel neîntemeiat

a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de către Serghei Darie în baza

contractului de cesiune de creanță este incesibilă, despăgubirea urmând a fi plătită

nemijlocit persoanei păgubite, fapt ce rezultă din art. 28, alin. (5) din Legea nr. 414-

XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă

pentru pagube produse de autovehicule.

La acest aspect, Colegiul identifică considerentele menționate de către recurent și

anume că normele de drept invocate de către instanța de apel în vedere incesibilității

acțiunii formulate în temeiul contractului de cesionare nr. 09 din 10 august 2016

încheiat între SRL „Nucușoara” și Serghei Darie, sunt eronate, or, aceste norme juridice

nu interzic realizarea dreptului subiectiv prin intermediul cesiunii de creanță.

7

Tot aici, Colegiul învederează prevederile art. 556 alin. (4) Cod civil, în redacția

de până la 01 martie 2019, conform cărora sunt incesibile creanțele privitoare la

încasarea pensiei alimentare, la repararea prejudiciului cauzat vieții și sănătăți

persoanei, precum și la alte drepturi legate de persoana creditorului.

Deci, norma de drept precitată supra reglementează în mod expres categoriile

creanței incesibile, chiar dacă sunt enumerate numai două categorii de creanțe incesibile

– creanțele cu privire la încasarea pensiei alimentare și creanțele privind repararea

prejudiciului cauzat vieții și/sau sănătății, totuși, legea furnizează și fundamentul unui

criteriu prin care această listă ar putea fi augmentată și în alte cazuri ce se referă doar

la drepturile personale care pot și trebuie să fie îndeplinite nemijlocit de către creditor.

Astfel, luând în considerare că în raportul juridic litigios nu există nicio

reglementare legală care să interzică expres cesiunea dreptului de a primi despăgubiri

de asigurare pentru un bun material – automobil, care este un obiect licit, se află în

circuitul civil și poate fi înstrăinat în beneficiul unor altor persoane, fără nicio limitate,

Colegiul apreciază ca fiind întemeiat aspectul reținut că către recurent precum că

executarea dreptului reclamantului-recurent de a recupera de la debitor (compania de

asigurare) prejudiciul cauzat automobilului avariat în urma accidentului rutier la 02

martie 2016 este justificat prin încheierea contractului de cesiune. Acest drept fiind

expres indicat în pct. 1.1 al contractului de cesiune nr. 9 din 10 august 2016, din care

rezultă că cesionarul (Serghei Darie) a acceptat de la cedent (SRL „Nucușoara”)

drepturile (revendicările) sale față de debitor (compania de asigurare) în obținerea

despăgubirii de asigurare pentru prejudiciul cauzat automobilului de model „Dacia

Logan”, cu n/î xxxxx.

Respectiv, în lipsa unei norme juridice ce ar prevedea în mod expres

imposibilitatea transmiterii dreptului de cesiune în vederea primirii despăgubirii de

asigurare de la compania de asigurări, Serghei Darie prin acțiunea formulată este

îndreptățit să-și revendice dreptul de a solicita încasarea de la ÎM CIA „Transelit” SA

în beneficiul său a despăgubirii de asigurare cauzate automobilului de model „Dacia

Logan”, cu n/î xxxx, în urma producerii accidentului rutier.

În esență, această constatare reconfirmă și prevederile art. 556 alin. (1) Cod civil,

în redacția în vigoare în perioada de referință, care statuează că o creanță transmisibilă

și sesizabilă poate fi cesionată de titular (cedent) unui terț (cesionar) în baza unui

contract. Din momentul încheierii unui astfel de contract, cedentul este substituit de

cesionar în drepturile ce decurg din creanță.

În aceste ordine de idei, Colegiul menționează că instanța de apel greșit a

concluzionat asupra netemeiniciei acțiunii pe faptul incesibilității acțiunii formulate de

către Serghei Darie, ori, simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei

neconformități cu aceste prevederi legale, nu se echivalează cu un argument bine

demonstrat care ar putea fi pus la baza respingerii unei cereri de chemare în judecată.

Cu referire la imposibilitatea calificării evenimentului din 02 martie 2016 ca fiind

asigurat, instanța de apel a reținut că odată ce automobilul de model „VW Pasat”, cu

n/î xxxx, a fost radiat din registrul de stat al automobilelor al Republicii Lituania a

survenit și încetarea valabilității contractului de asigurare RCAI-0032106523 din 29

februarie 2016, ori, dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. (a) al Legii cu privire la asigurarea

8

obligatorie de răspundere civilă pentru pagube de autovehicule nr. 414 – XVI din 22

decembrie 2006, prevăd că contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto

încetează în cadrul radierii autovehiculului din registrul de stat.

Sub aspectul dat, Colegiul remarcă că într-adevăr la materialele cauzei este

prezentată informația de refuz a companiei de asigurare în achitarea despăgubirii de

asigurare pe motivul că mijlocul de transport de model „VW Pasat”, cu n/î xxxxx, a

fost radiat din registrul de stat al Republicii Lituania, însă compania de asigurare nu a

prezentat documente pertinente în partea ce ține de momentul încetării contractului de

asigurare obligatorie de răspundere civilă auto și anume că în perioada de asigurare 29

februarie 2016 - 28 martie 2016, stipulată în contractul nr. RCAI-0032106523, a avut

loc radierea din Registrul de stat al autovehiculului, la volanul căruia se afla persoana

vinovată în accidentul rutier, produs la 02 martie 2016, poziție reținută și de către prima

instanță.

În convingerea situației relatate, instanța de recurs reține și răspunsul nr. 04-2186

din 15 iunie 2016, în care Comisia Națională a Pieței Financiare a indicat despre faptul

că odată ce compania de asigurare nu a prezentat documente justificative privind

perioada radierii automobilului de model „VW Pasat”, cu n/î xxxx din registrul de stat

al autovehiculului, ÎM CIA „Transelit” SA nu poate atesta faptul încetării contractului

de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto în interiorul perioadei asigurate

(f.d.10).

Tot în acest context, Colegiul reține ca relevante speței și argumentele

recurentului, care a accentuat că compania de asigurare nu a justificat prin înscrisuri

convingătoare că în perioada producerii accidentului rutier, contractul de asigurare a

fost încetat din motivul radierii automobilului de model „VW Pasat”, cu n/î xxxx din

registrul de stat al autovehiculului.

În aceste condiții, Colegiul lărgit consideră ca fiind corectă aprecierea instanței de

fond referitor la admiterea pretenției reclamantului de încasare a prejudiciului material,

deoarece ÎM CIA „Transelit” SA nu și-a executat obligațiile ce îi revin prin achitarea

despăgubiri de asigurare, or conform art. 1301 Cod civil, în vigoare în perioada de

referință, prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească asigurătorului

prima de asigurare, iar acesta se obligă să plătească, la producerea riscului asigurat,

asiguratului sau unui terț (beneficiarului asigurării) suma asigurată ori despăgubirea, în

limitele și în termenele convenite.

Reglementări asemănătoare se regăsesc și în dispozițiile art. 16 alin. (1), (3) al

Legii cu privire la asigurări nr. 407 din 21 decembrie 2006, care statuează că în cazul

asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru

prejudiciul de care asiguratul răspunde în temeiul legii față de terțe persoane păgubite

și pentru cheltuielile suportate de asigurat în procesul civil. Drepturile persoanei

păgubite se exercită împotriva persoanei răspunzătoare de producerea pagubei.

Aliniatul (4) și (6) al aceluiași articol prevede că asigurătorul poate fi chemat în

judecată, de persoanele păgubite, în limitele obligațiilor ce îi revin prin contractul de

asigurare. Asigurătorul plătește nemijlocit celui păgubit despăgubire în măsura în care

acesta nu a fost despăgubit de asigurat.

În contextul dat, Colegiul menționează că prima instanță just a concluzionat

9

necesitatea încasării de la ÎM CIA „Transelit” SA în beneficiul lui Serghei Darie

despăgubirea de asigurare cauzată prin deteriorarea automobilului de model „Dacia

Logan”, cu n/î xxxx, în urma accidentului rutier din 02 martie 2016, deoarece

asiguratorul - ÎM CIA „Transelit” SA, conform normelor precitate supra, acordă

despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul – Ivan Dogot este obligat să le plătească

cu titlu de despăgubire persoanelor păgubite prin distrugerea de bunuri într-un accident

rutier cu autovehiculul asigurat precum și cheltuielile efectuate de asigurat în acțiunea

civilă.

În raport cu cele menționate supra, Colegiul lărgit consideră ca fiind neîntemeiată

concluzia instanței de apel de respingere a devizului prezentat de SRL „Iusauto”, pe

motiv că automobilul deteriorat nu a fost reparat de către SRL „Iusauto”, ci de către o

altă unitate, iar rezultând din prevederile art. 23 alin. (1) al Legii nr. 414 din 22

decembrie 2006, prejudiciul material urmează a fi probat prin facturi fiscale, conturi,

contracte, acte de îndeplinire a lucrărilor eliberate de unități de specializate

automatizate în modul stabilit de lege.

Pentru a combate această concluzie a instanței de apel, Colegiul reține ca fiind

pertinente argumentele recurentului și anume că întinderea prejudiciului material

cauzat autovehiculului avariat nu a fost obiect al litigiului, întrucât poziția de apărare

era axată exclusiv pe refuzul companiei de asigurare în achitarea despăgubirii de

asigurare pe motivul încetării contractului de asigurare și corelativ a răspunderii

asiguratorului față de Serghei Darie.

În aceste ordine de idei, Colegiul accentuează că ÎM CIA „Transelit” SA nici în

cadrul ședințelor de judecată derulate în prima instanță și nici în referința formulată în

argumentarea poziției sale nu s-a expus asupra întinderii prejudiciului material solicitat

de către Serghei Darie, or pârâtul-intimat a avut timp suficient pentru a prezenta

instanței de judecată documente care confirmă evaluarea prejudiciului material, în

condițiile când compania de asigurare, prin prisma art. 19 alin. (1) al Legii cu privire la

asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, nr.

414-XVI din 22 decembrie 2006, are obligația ca după luarea de cunoștință a producerii

accidentului: să deschidă dosar de daune; să examineze formularul „Constatare

amiabilă de accident”, completat în modul prevăzut la art.181 și depus de persoana

păgubită, anexat la cererea de despăgubire, precum și să elibereze neîntîrziat dovada cu

privire la recepționarea și înregistrarea cererii de despăgubire; să solicite organelor și

instituțiilor competente (poliția, unitățile de pompieri, procuratura sau instituțiile

medicale) informații despre accident și consecințele lui, stipulate la art.21 alin.(3) lit.a)

dacă asiguratul sau persoana păgubită nu a prezentat asigurătorului astfel de informații

certificate în modul corespunzător (cu excepția accidentelor documentate cu

respectarea procedurii de constatare amiabilă); să examineze bunurile avariate și să

încheie, în termen de 5 zile lucrătoare din data primirii cererii persoanei păgubite

privind despăgubirea de asigurare, un proces-verbal de constatare a pagubelor; să

închidă dosarul de daune privind pagubele materiale în cel mult 15 zile calendaristice

din data depunerii de către păgubit a ultimului document necesar finalizării dosarului;

să achite despăgubirea de asigurare în termenele stabilite prin prezenta lege.

La fel, este aplicabil speței și art. 21 alin. (3), lit. f) al Legii cu privire la asigurarea

10

obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, nr. 414-XVI

din 22 decembrie 2006, care prevede că în dosarul de daune se includ în mod

obligatoriu: actul de evaluare sau devizul cheltuielilor de reparație și/sau de înlocuire a

părților sau pieselor avariate, cu indicarea prețurilor, întocmit de un expert independent

sau de o unitate de specialitate acceptat/acceptată de părți.

Materialul probator anexat atestă indubitabil că de către compania de asigurare au

fost întocmite procesele-verbale de constatare a pagubelor datate cu 04 martie 2016 și

11 martie 2016 și deschis dosarul de daune (f.d.19-25, 45), însă actul de evaluare sau

devizul cheltuielilor de reparație și/sau de înlocuire a părților sau pieselor avariate, cu

indicarea prețurilor, întocmit de un expert independent sau de o unitate de specialitate

acceptat/acceptată de părți nu a fost anexat, fapt prin ce se justifică acceptarea de către

instanță a devizului eliberat și întocmit de SRL „Iusauto” (f.d. 26).

Mai mult decât atât, compania de asigurări la examinarea cauzei nu a înaintat

anumite obiecții referitor la calculul eliberat de SRL „Iusauto” în vederea stabilirii

costului prejudiciului material cauzat automobilului de model ,,Dacia Logan”, n/î

xxxxx, în urma accidentului rutier, ci s-a axat doar pe poziția de refuz în achitarea

despăgubirilor de asigurare pe motivul încetării contractului de asigurare obligatorie de

răspundere civilă auto, drept dovadă servind și decizia, nr. D/D 135/03-2016CH, din

19 aprilie 2016 a ÎM CIA „Transelit” SA cu privire la plata despăgubirilor de asigurare

(f.d. 50).

Drept urmare, instanța de recurs reține ca fiind irelevantă ipoteza instanței de apel

precum că ÎM CIA „Transelit” SA, prin examinarea unilaterală a primei instanțe, i-au

fost încălcate drepturile sale procedurale în condițiile normelor în vigoare, precum și

principiul egalității armelor în proces, deoarece contravine dispozițiilor art. 1398 alin.

(1) Cod civil, în redacția de până la 01 martie 2019, și prevederilor Legii cu privire la

asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, nr.

414-XVI din 22 decembrie 2006, care pun în sarcina asigurătorului evaluarea

prejudiciului material și achitarea despăgubirilor de asigurare, iar neexecutarea de către

asigurător a obligațiilor sale nu este un temei pentru a absolvi compania de asigurare

de răspundere de la repararea prejudiciului material.

În astfel de situații, Colegiul judiciar consideră că prima instanță, apreciind

probele prezentate de părți, corect a concluzionat asupra temeiniciei pretenției

reclamantului cu privire la încasarea de la ÎM CIA „Transelit” SA în beneficiul lui

Serghei Darie a sumei în mărime de 11340 de lei cu titlu de prejudiciu material și just

a dispus încasarea acesteia.

De asemenea, instanța de recurs susține și poziția instanței de fond referitor la

încasarea de la compania de asigurare în beneficiul reclamantului a penalității, ori

neonorarea obligațiunilor de despăgubire a companiei de asigurare în termenul stabilit

atrage aplicarea anumitor sancțiuni.

La caz, Colegiul de control judiciar va raporta circumstanțelor prezentate mai sus

dispozițiile art. 6 alin. (6) al Legii cu privire la asigurări, nr. 407-XVI din 21 decembrie

2006, conform cărora în caz de încălcare a termenului de plată a indemnizației de

asigurare sau a despăgubirii de asigurare din vina asigurătorului, acesta va plăti

asiguratului, beneficiarului asigurării și/sau păgubitului, pentru fiecare zi de întîrziere,

11

penalitate de 0,1% din suma indemnizației sau despăgubirii.

Așadar, pornind de la reperele legale precitate, Colegiul lărgit notează că prima

instanță just a constatat că asiguratorul a încălcat termenul de plată a despăgubirilor de

asigurare prevăzut de lege (27.04.2016), ÎM CIA „Transelit” SA se află în întârziere și

urmează să achite penalitatea de 0,1% din suma despăgubirilor de asigurare, pentru

fiecare zi de întârziere, iar având în susținere că penalitatea se prescrie într-un termen

de 180 de zile, aceasta constituie 2041,20 de lei.

Referitor la încasarea dobânzii de întârziere, Colegiul judiciar consideră ca fiind

corectă și aprecierea de către instanța de fond asupra temeiniciei pretenției

reclamantului de încasare a dobânzii de întârziere, abordând în acest sens prevederile

art. 619, alin. (1) și (2) din Codul civil în temeiul căruia obligațiilor pecuniare li se

aplică dobânzi pe perioada întârzierii.

La fel, instanța de recurs observă că instanța de fond corect a admis parțial cerința

reclamantului ce vizează și încasarea cheltuielilor de judecată, ori în baza art. 94 și art.

96 din Codul de procedură civilă partea care a pierdut procesul are obligația să

compenseze părții care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată, proporțional

părții admise și dacă acestea au fost reale, necesare și rezonabile.

Drept consecință, luând în considerare natura litigiului și marja de apreciere a

instanței de judecată, Colegiul declară că prima instanță a examinat principalele

întrebări juridice puse în prezenta acțiune și s-a pronunțat în mod detaliat în privința

fiecărui argument invocat pe marginea cererii de chemare în judecată.

Totodată, Colegiul relevă că în cadrul judecării cauzei, instanța de fond a creat

participanților la proces, condiții obiective și echitabile, pentru exercitarea drepturilor

și obligațiunilor procedurale, fapt ce se încadrează în asigurarea părților dreptului la un

proces echitabil, garantat și asigurat prin art.6 al Convenției Europene pentru Apărarea

Drepturilor Omului.

În circumstanțele de fapt și de drept menționate și având în vedere faptul că

instanța de apel a interpretat eronat normele de drept material în raport cu

circumstanțele pricinii, iar hotărârea primei instanțe este legală și întemeiată, adoptată

cu respectarea normelor de drept material și procedural, cu verificarea și aprecierea

probelor administrate în conformitate cu art. 130 Codul de procedură civilă și nu este

necesară verificarea suplimentară a anumitor dovezi, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul

întemeiat și care urmează a fi admis, cu casarea deciziei contestate și menținerea în

vigoare a hotărârii primei instanțe.

Colegiul lărgit învederează suplimentar că în cererea de recurs declarată de

Serghei Darie, reprezentat de avocatul Viorel Cucu, s-a solicitat încasarea de la ÎM CIA

„Transelit” SA a cheltuielilor de judecată suportate pentru achitarea taxei de stat în

ordine de recurs în sumă de 220 de lei. (f.d. 192-197)

În conformitate cu art. 82 Cod de procedură civilă, cheltuielile de judecată se

compun din taxa de stat și din cheltuielile de judecare a cauzei.

Iar, conform art. 94 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanța judecătorească

obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cererea părții care a avut câștig de

cauză cheltuielile de judecată. Dacă acțiunea reclamantului a fost admisă parțial,

12

acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporțional părții admise din

pretenții, iar pârâtului – proporțional părții respinse din pretențiile reclamantului.

Pornind de la reperele legale pre-citate, Colegiul lărgit conchide de a încasa de

la ÎM CIA „Transelit” SA în beneficiul lui Serghei Darie taxa de stat în mărime de 220

de lei, achitată în ordine de recurs în baza ordinului de plată nr. H2T1-8100 (f.d.191).

În conformitate cu articolul 445 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de către Serghei Darie, reprezentat de avocatul Viorel

Cucu.

Se casează decizia din 02 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă

la cererea de chemare în judecată depusă de către Serghei Darie împotriva Întreprinderii

Mixte Compania Internațională de Asigurări „Transelit” SA și Ivan Dogot cu privire la

repararea prejudiciului material, penalității, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de

judecată.

Se menține hotărârea din 24 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Se încasează de la ÎM CIA „Transelit” SA în beneficiul lui Serghei Darie taxa de

stat în sumă de 220 (două sute douăzeci) de lei, achitată în ordine de recurs.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecători: Nina Vascan

Sveatoslav Moldovan

Nicolae Craiu

Maria Ghervas

13