2ra-573/20 — încasarea sumei

2ra-573/20 — încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-573/2020

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: V. Lastavețchi)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Guzun, L. Pruteanu, V. Buhnaci)

D E C I Z I E

27 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Nicolae Craiu

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Întreprinderea Mixtă Compania Internațională

de Asigurări „Transelit” Societate pe Acțiuni,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea

Mixtă Compania Internațională de Asigurări „Transelit” Societate pe Acțiuni

împotriva Companiei de Asigurări „Alliance Insurance Group” Societate pe

Acțiuni, intervenient accesoriu Vasile Mladan cu privire la încasarea în ordine de

regres a despăgubirii de asigurare, dobânzii de întârziere și cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei din 05 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 21 noiembrie 2017, ÎM CIA „Transelit” SA a depus cerere de chemare în

judecată împotriva CA „Alliance Insurance Group” SA, intervenient accesoriu

Vasile Mladan cu privire la încasarea în ordine de regres a despăgubirii de

asigurare în sumă de 98 470,08 de lei, a dobânzii de întârziere în sumă de 6 014,77

lei, a cheltuielilor de judecată compuse din taxă de stat în sumă de 3 134,55 de lei

și cheltuielile de judecare a cauzei suportate pentru asistența juridică în sumă de

20000 de lei.

În motivarea acțiunii a indicat că la 07 octombrie 2015, între ÎM CIA

„Transelit” SA și Dumitru Reniță a fost încheiat contractul de asigurare facultativă

a mijlocului de transport CASCO nr. AC 01030CH/15, prin care s-a asigurat

automobilul de model „Hyundai”, nr. de înmatriculare XXXXX, contra mai multor

riscuri, inclusiv contra prejudiciilor rezultate din accidentele de circulație.

La 07 mai 2016, aproximativ la ora 20:00, în mun. Chișinău, pe strada Hajdeu

intersecție cu str. Cojocarilor, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate

automobilul de model „Dacia Logan”, nr. de înmatriculare XXXXX, condus de

către Vasile Mladan și automobilul de model „Hyundai”, nr. de înmatriculare

XXXXX condus de către Dumitru Reniță. Evenimentul fost cercetat de către

1

SDAR a DP mun. Chișinău, care a întocmit procesul-verbal cu privire la

contravenție nr. MAI03336889 din 07 mai 2016 și a stabilit culpa exclusivă a

intervenientului Vasile Mladan. Contravenientul a fost sancționat cu pedeapsă sub

formă de amendă, în mărime de 50 unități convenționale și 6 puncte de penalizare.

Concomitent, s-a stabilit că contravenientul Igor Guzun poseda la momentul

producerii accidentului de circulație, poliță de asigurare obligatorie de răspundere

civilă seria RCAI nr. 001768642 valabilă pentru perioada 03 septembrie 2015 – 02

septembrie 2016, eliberată de către CA „Alliance Insurance Group” SA.

În continuare, părțile implicate în accidentul de circulație au declarat cazul

presupus a fi asigurat la companiile de asigurări, cu care aveau întocmite contracte

de asigurare. În consecință, de către ÎM CIA „Transelit” SA a fost deschis dosar de

daune nr. 234/05-2016C din 10 mai 2016.

Urmare a examinării per ansamblu a materialelor dosarului de daune, s-a

constatat că accidentul declarat reprezintă un caz asigurat și urmează a fi

despăgubit conform prevederilor legale și convenționale în vigoare.

Astfel, în rezultatul operațiunilor de calcul, s-a stabilit că despăgubirea de

asigurare a autovehiculului avariat de model „Hyundai”, nr. de înmatriculare

XXXXX, constituia suma de 154 800,67 de lei.

Conform tranzacției de împăcare cu privire la plata despăgubirilor de

asigurare, a fost dispusă recunoașterea evenimentului produs drept caz asigurat și

achitarea despăgubirii de asigurare în sumă de 160 000 de lei, fapt confirmat prin

dispozițiile de plată.

Reclamanta a menționat că CA „Alliance Insurance Group” SA a achitat

parțial despăgubirea în cuantum de 56 329,92 de lei.

De altfel, la multiplele somații adresate pârâtului de a restitui în mod

extrajudiciar suma despăgubirii de asigurare integral, inclusiv prin notificarea

scrisă nr. 536CH/17 și remisă debitorului la 25 mai 2017, nu s-au soldat cu succes.

În consecință, asigurătorul de răspundere civilă auto, CA „Alliance Insurance

Group” SA urmează să plătească păgubitului, iar în cazul celui ce a subrogat în

drepturi pe păgubit - ÎM CIA „Transelit” SA despăgubirea în cuantum de 98

470,08 de lei.

Astfel, dreptul asigurătorului la acțiunea în regres, pentru despăgubiri, contra

celor răspunzători de producerea prejudiciului, derivă din subrogarea în drepturile

asiguratului sau, în limita indemnizației plătite și este valorificabil pe calea

dreptului comun.

Prin hotărârea din 17 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

corectată prin încheierea din 23 ianuarie 2019, a fost respinsă integral, ca fiind

neîntemeiată, cererea de chemare în judecată depusă de ÎM CIA „Transelit” SA; a

fost încasat de la ÎM CIA „Transelit” SA în beneficiul CA „Alliance Insurance

Group” SA cheltuielile de judecare a cauzei suportate pentru asistența juridică în

sumă de 5000 de lei.

Invocând netemeinicia hotărârii primei instanțe, la 18 decembrie 2018, ÎM

CIA „Transelit SA, a declarat apel, prin care a solicitat casarea hotărârii primei

instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin decizia din 05 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de ÎM CIA „Transelit” SA și s-a menținut hotărârea din 17

decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

2

Pentru a decide astfel, instanța de apel, prin prisma art. 5, 16, 22, 23 a Legii

cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de

autovehicule nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006, art. 1329, 1415 din Codul civil,

a considerat că prima instanța a determinat corect raportul juridic dedus judecății,

circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei au fost stabilite și elucidate

pe deplin, probelor prezentate a fost dată o apreciere completă, obiectivă și sub

toate aspectele, iar hotărârea dată este legală și întemeiată, adoptată cu respectarea

drepturilor și intereselor legale a participanților la proces.

Conform probatoriului administrat pe parcursul examinării cauzei, Colegiul a

reținut că la 07 octombrie 2015, între ÎM CIA „Transelit” SA și Reniță Dumitru a

fost încheiat contractul de asigurare facultativă a mijlocului de transport CASCO

nr. AC 01030CH/15, prin care s-a asigurat automobilul de model „Hyundai”, nr. de

înmatriculare XXXXX.

De altfel, Colegiul a reținut ÎM CIA „Transelit” SA la calcularea despăgubirii

de asigurare, a aplicat prețurile pentru piese noi, originale, practicate de dealerul

oficial al mărcii „Hyundai”, SRL „Pacific Motors Moldova”. Astfel, răspunderea

în ordine de regres a CA „Alliance Insurance Group” SA nu poate fi angajată în

fața ÎM CIA „Transelit” SA, or, ÎM CIA „Transelit” SA nu a calculat prejudiciul în

conformitate reglementările speciale din Legea cu privire la asigurarea obligatorie

de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule.

La caz, instanța de apel a menționat că prevederile art. 23 alin. (1) din Legea

cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de

autovehicule, expres stabilește că, despăgubirea pentru avarierea sau distrugerea

autovehiculului nu poate depăși limita despăgubirii prevăzută de lege. Or,

despăgubirea pentru avarierea sau distrugerea autovehiculului, grație calculării ei

pe baza costului la piesele noi, depășește, în mod evident, limita despăgubirii

prevăzută de legea specială.

La rândul său, diferența menționată nu permite aplicarea automată a

prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, care stabilește că în

cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o

despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în temeiul legii față de

terțe persoane păgubite și pentru cheltuielile suportate de asigurat în proces civil.

La fel, Colegiul a reținut că prejudiciul a fost achitat de ÎM CIA „Transelit”

SA lui Dumitru Reniță în baza tranzacției de împăcare din 31 martie 2017. Or,

compania care prestează servicii de asigurare obligatorie trebuie să recupereze doar

prejudiciul calculat strict conform cerințelor legii speciale, nu însă și prejudiciul

asupra mărimii cărui au convenit compania care prestează servicii de asigurare

facultativă împreună cu clientul său.

La 04 februarie 2020, ÎM CIA „Transelit” SA a declarat recurs, prin care a

solicitat casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu

pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii în sensul declarat.

În motivarea recursului a invocat că instanțele de judecată au aplicat eronat și

au interpretat greșit normele de drept material, ceea ce a dus la soluționarea greșită

a cauzei, au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată și nu au aplicat legea care

trebuia să fie aplicată, iar erorile comise au dus la încălcarea drepturilor recurentei.

3

Totodată, recurenta în susținerea recursului a indicat motive de fapt și de

drept similare celor expuse pe parcursul cauzei în instanțele de judecată ierarhic

inferioare.

În contextul prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 05 noiembrie 2019.

Materialele cauzei atestă expedierea participanților la proces a copiei deciziei

motivate prin scrisoarea de însoțire din 10 decembrie 2019 (f.d. 203), or, la actele

cauzei nu se regăsește dovada de recepționare a copiei decizie de către recurentă.

Astfel, recursul declarat la 04 februarie 2020, este în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia.

La 26 februarie 2020, prin scrisoarea de însoțire nr. 2ra-573/20, Curtea

Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților copia cererii de recurs cu

înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței timp de o lună de la data

recepționării (f.d. 218).

Conform avizelor de recepție, copia recursului a fost recepționată la 28

februarie 2020 de Vasile Mladan și la 02 martie 2020 de CA „Alliance Insurance

Group” SA (f.d. 221-223).

Astfel, la 12 martie 2020, CA „Alliance Insurance Group” SA a depus

referință, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de ÎM CIA „Transelit”

SA, ca inadmisibil.

Prin încheierea din 08 mai 2020 a Curții Supreme de Justiție, recursul declarat

de ÎM CIA „Transelit” SA a fost considerat admisibil și a fost fixat spre examinare

într-un complet de 5 judecători, în vederea examinării fondului recursului.

În conformitate cu articolele 441 și 444 din Codul de procedură civilă,

recursurile s-au examinat de un complet de 5 judecători, fără înștiințarea

participanților la proces, însă data și ora ședinței a fost plasată pe pagina web a

Curții Supreme de Justiție. Astfel, Colegiul a decis inoportună invitarea acestora,

întrucât argumentele expuse în cererile de recurs și referință au fost formulate cu

suficientă precizie pentru a permite instanței verificarea legalității hotărârii atacate.

Totodată, toate punctele de drept care puteau exista în această cauză pot fi

cercetate și soluționate în mod adecvat pe baza înscrisurilor prezente la dosar. În

esență, recurenta și intimații au avut posibilitate să își prezinte poziția în scris și să

răspundă la concluziile părții adverse.

Verificând decizia instanței de apel și, după caz, hotărârea primei instanțe, în

limitele controlului de legalitate, în raport cu criticele invocate, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

constată că se impune admiterea recursului cu casarea deciziei instanței de apel și

trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată, pentru

motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze

4

integral decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de

apel o singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Colegiul judiciar consideră necesar să menționeze că nu va formula un

răspuns detaliat pentru fiecare argument al recurentei, ci va analiza doar motivele

decisive pentru soluționarea prezentei cauze (a se vedea cauza Garda Ruiz vs

Spania (Marea Cameră), 21 ianuarie 1999, parag. 26; Moreira Ferreira vs

Portugalia (nr. 2) (Marea Cameră); 11 iulie 2017, parag. 84, 98).

În vederea respectării articolului 432 alin. (5) din Codul de procedură civilă,

Colegiul lărgit nu a identificat niciun indiciu care, la prima vedere, ar putea ridica

probleme de drept specificate la alin. (3) din articolul citat. Mai mult, recurenta nu

a prezentat obiecții în privința acestui aspect procedural.

Esența articolelor 432 și 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă oferă

instanței de recurs competența de a efectua un control al legalității deciziei atacate,

nu și a temeiniciei acesteia. Astfel, se vor reține circumstanțele de fapt, privite în

ansamblu, care au fost prezentate de părți și stabilite de instanțele de judecată în

fazele procesual anterioare, cu excepția situației în care constatările lor pot fi

considerate arbitrare sau vădit nerezonabile.

În debut, Colegiul atestă că ÎM CIA „Transelit” SA înaintând acțiune în

instanță împotriva CA „Alliance Insurance Group” SA, intervenient accesoriu

Vasile Mladan a solicitat încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare

în sumă de 98470,08 de lei, a dobânzii de întârziere în sumă de 6 014,77 lei, a

cheltuielilor de judecată compuse din taxă de stat în sumă de 3 134,55 de lei și

cheltuielile de judecare a cauzei suportate pentru asistența juridică în sumă de

20000 de lei.

Fiind investită cu examinarea prezentei cauze, prima instanță prin hotărârea

din 17 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, corectată prin

încheierea din 23 ianuarie 2019, a respins integral, ca fiind neîntemeiată, cererea de

chemare în judecată depusă de ÎM CIA „Transelit” SA CA „Alliance Insurance

Group” Societate pe Acțiuni, intervenient accesoriu Vasile Mladan cu privire la

încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare, dobânzii de întârziere și

cheltuielilor de judecată. Totodată, a încasat de la ÎM CIA „Transelit” SA în

beneficiul CA „Alliance Insurance Group” SA cheltuielile de judecare a cauzei

suportate pentru asistența juridică în sumă de 5 000 de lei.

Verificând legalitatea hotărârii primei instanțe, Curtea de Apel Chișinău prin

decizia din 05 noiembrie 2019 a respins apelul declarat de ÎM CIA „Transelit” SA

și a menținut hotărârea din 17 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru.

În conformitate cu art. 118 alin. (1), (3) Cod de procedură civilă, fiecare parte

trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și

obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Circumstanțele care au importanță

pentru soluționarea justă a cauzei sunt determinate definitiv de instanța

judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor participanți

la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce urmează a fi

aplicate.

În sensul art. 130 alin. (2) - (4) Cod de procedură civilă, nici un fel de probe

nu au pentru instanța judecătorească o forță probantă prestabilită fără aprecierea

lor. Fiecare probă se apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea,

5

veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și

suficiența pentru soluționarea cauzei. Ca rezultat al aprecierii probelor, instanța

judecătorească este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale

privind admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea

preferinței unor probe față de altele.

În concordanță cu art. 239 Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească

trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de

judecată.

În conformitate cu art. 241 alin. (5), (6) Cod de procedură civilă, în motivare

se indică: circumstanțele cauzei, constatate de instanță, probele pe care se

întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele invocate de

instanță la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța. Dispozitivul

cuprinde concluzia instanței judecătorești privind admiterea sau respingerea

integrală sau parțială a acțiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea și

termenul de atac al hotărârii.

Art. 373 alin. (1) - (3) Cod de procedură civilă, stabilește că instanța de apel

verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea

primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță

pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar și cele prezentate

suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces. În cazul în care

motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanța de apel se

pronunță în fond, numai în temeiul celor invocate în primă instanță.

De altfel, în sensul art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor

încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de apel a fost adoptată cu

încălcarea normelor de drept procedural și material, prin ce se impune casarea

acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în următoarele circumstanțe.

Deci, în cardul derulării procesului judiciar s-a constatat că la 07 mai 2016,

aproximativ ora 20:00, în mun. Chișinău, pe strada Hâjdeu intersecție cu strada

Cojocarilor, s-a produs un accident rutier cu implicarea automobilului de model

„Dacia Logan”, nr. de înmatriculare XXXXX, condus de șoferul Vasile Mladan și

automobilului de model „Hyundai Tucson”, nr. de înmatriculare XXXXX, condus

de către șoferul Dumitru Reniță.

Conform procesului-verbal cu privire la contravenție nr. MAI03 336889 din

07 mai 2016, vinovat de comiterea accidentului rutier a fost recunoscut șoferul

automobilului de model „Dacia Logan”, nr. de înmatriculare XXXXX, condus de

Vasile Mladan, care la acel moment dispunea de Polița de asigurare obligatorie de

răspundere civilă auto internă (RCA) RCAI-1768642 valabilă pentru perioada 03

6

septembrie 2015 – 02 septembrie 2016, eliberată de către CA „Alliance Insurance

Group” SA.

La rândul său, șoferul automobilului de model „Hyundai Tucson”, nr. de

înmatriculare XXXXX, Dumitru Reniță, la momentul producerii accidentului

rutier, dispunea de contract de asigurare facultativa a mijlocului de transport

(CASCO) nr. AC01030CH/15 din 07 octombrie 2015, încheiat cu ÎM CIA

„Transelit” SA.

Actele cauzei mai denotă că în legătură cu producerea cazului asigurat,

ambele companii de asigurare, în conformitate cu art. 19 din Legea cu privire la

asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule

nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006, au deschis dosare de daune și au întocmit

procesele-verbale de constatare a pagubelor.

Conform materialelor cauzei, pentru soluționarea amiabilă a litigiului civil la

acțiunea lui Dumitru Reniță împotriva ÎM CIA „Transelit” SA, intervenient

accesoriu CA „Alliance Insurance Group” SA, în baza tranzacției de împăcare din

31 martie 2017, ÎM CIA „Transelit” SA a achitat reclamantului suma de 160 000

de lei.

În atare circumstanțe, ÎM CIA „Transelit” SA a solicitat compensarea

despăgubirii de asigurare în ordine de regres de la asigurătorul responsabil pe caz,

însă CA „Alliance Insurance Group” SA a achitat doar suma de 56 329,92 de lei,

considerând că aceasta sumă constituie prejudiciul real cauzat ca urmare a

accidentului rutier.

În conformitate cu prevederile art. 432, alin. (4) Cod de procedură civilă,

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Astfel, Colegiul consideră necesar a menționa că instanțele de judecată

ierarhic inferioare au dat o apreciere arbitrară probelor, fapt ce denotă o examinare

superficială a cauzei cu care au fost investite

În speță, se reține că esența litigiului între părți, reprezintă divergențele ce țin

de costul reparației automobilului deteriorat în rezultatul comiterii accidentului

rutier din data de 07 mai 2016.

Conform art. 1 din Legea cu privire la asigurări nr. 407-XVI din 21 decembrie

2006, caz asigurat – risc asigurat, prevăzut în contractul de asigurare, a cărui

producere conferă asiguratului dreptul de a fi indemnizat sau despăgubit de către

asigurător; risc asigurat – fenomen, eveniment sau grup de fenomene sau

evenimente prevăzute în contractul de asigurare care, odată produse, pot genera

prejudicii bunurilor sau persoanei asigurate. (În asigurările de viață, fenomenul de

supraviețuire și fenomenul de deces se încadrează în noțiunea de risc asigurat).

În sensul art. 3 lit. c) al aceliași legi, obiectul asigurării îl constituie interesele

patrimoniale ce nu contravin legislației Republicii Moldova, corelate cu

răspunderea pe care asiguratul o poartă față de persoanele fizice sau persoanele

juridice pentru prejudiciile cauzate lor (asigurarea de răspundere civilă).

Conform art. 22 alin. (1) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414-XVI din 22

7

decembrie 2006, despăgubirile se stabilesc în baza unui acord scris între persoana

păgubită sau reprezentantul ei legal și asigurător ori, în cazul în care nu s-a ajuns la

nici o înțelegere, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

În corespundere cu art. 22, alin. (7), (8) al aceleiași legi, în cazul avarierii sau

distrugerii de bunuri, despăgubirea se stabilește în conformitate cu legislația în

vigoare privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, ținându-se cont

de pretențiile formulate de persoana păgubită, fără a se depăși diferența dintre

valoarea acestor bunuri din momentul producerii accidentului și valoarea rămasă și

limita maximă a despăgubirilor de asigurare prevăzută de prezenta lege. În

cuantumul despăgubirilor se includ cheltuielile: a) aferente acțiunilor de limitare a

pagubelor; b) de transport al bunurilor la locul de reparație, parcare sau depozitare;

c) aferente cazului asigurat, suportate în proces civil de către asigurat sau păgubit;

d) aferente expertizei tehnice efectuate la cererea păgubitului conform art. 21 alin.

(2) sau în temeiul unei hotărâri judecătorești.

Art. 23 alin. (1), (2) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere

civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006,

statuează că despăgubirea pentru avarierea sau distrugerea autovehiculului nu

poate depăși nici una din următoarele valori: a) valoarea pagubei real suportate; b)

diferența dintre valoarea autovehiculului la data producerii accidentului și valoarea

rămasă; c) limita despăgubirii prevăzută de prezenta lege. În cazul daunei parțiale,

valoarea pagubei real suportate este egală cu costul reparației părților componente

sau a pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile

pentru materiale, pentru lucrările de demontare și montare aferente reparațiilor și

înlocuirilor necesare.

Urmează a specifica că costul reparației autovehiculului se stabilește pe baza

documentelor eliberate de unitatea de specialitate acceptată de părți, în concordanță

cu prevederile art. 23 alin. (4) al aceleiași legi.

În sensul art. 23 alin. (11) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414-XVI din 22

decembrie 2006, indiferent de vechimea de exploatare a autovehiculului și

parcursul acestuia, în cazul în care despăgubirea de asigurare se solicită în numerar

sau prin virament în contul bancar al persoanei păgubite, cuantumul despăgubirii

de asigurare se stabilește luând în calcul prețurile medii practicate de minimum trei

unități de specialitate acceptate de părți pentru manopera și pentru materialele

aferente reparației sau înlocuirii părților componente și pieselor avariate, precum și

pentru părți componente și piese noi fabricate în bază de licență sau originale foste

în folosință care corespund cerințelor tehnice și de securitate rutieră. În cazul când

părțile componente și piesele noi fabricate în bază de licență sau cele originale

foste în folosință nu sunt disponibile pe piața autohtonă, paguba real suportată

pentru autovehicule se va determina ținând cont de prevederile alin. (8).

De altfel, conform art. 23, alin. (12)-(13) al Legii cu privire la asigurarea

obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414-

XVI din 22 decembrie 2006, actele de evaluare a despăgubirii de asigurare

întocmite fără respectarea prevederilor prezentului articol nu pot servi drept temei

pentru achitarea despăgubirii de asigurare. În cazul unui dezacord între părți în

privința alegerii expertului independent sau a unității de specialitate ce trebuie să

stabilească costul reparației părților componente sau a pieselor avariate, costul

lucrărilor de reparație, valoarea autovehiculului la momentul accidentului sau

8

valoarea rămasă, părțile urmează să menționeze acest fapt în dosarul de daune,

fiind îndreptățite legal să apeleze individual la serviciile experților independenți

sau ale unităților de specialitate pentru stabilirea pagubelor. În acest caz, la plata

despăgubirii de asigurare, părțile vor ține cont de prevederile art. 22, alin. (1) și ale

art. 28, alin. (2) și (3).

Mai mult, conform art. 1329, alin. (1) Cod civil (în vigoare la data de

referință), asigurătorul care a plătit despăgubirea de asigurare preia, în limitele

acestei sume, dreptul la creanță pe care asiguratul sau o altă persoană care a încasat

despăgubirea de asigurare îl deține în raport cu terțul responsabil de producerea

pagubei dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Conform art. 1415, alin. (1) Cod civil (în vigoare la data de referință),

persoana care a reparat prejudiciul cauzat de o altă persoană are dreptul la o

acțiune de regres împotriva acesteia în mărimea despăgubirii plătite persoanei

vătămate dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Art. 1416, alin. (2) Cod civil (în vigoare la data de referință), statuează că

instanța de judecată, adoptând hotărâre cu privire la reparația prejudiciului, obligă

autorul prejudiciului să pună la dispoziție un bun de același gen și de aceeași

calitate, să repare bunul pe care l-a deteriorat ori să compenseze integral prin

echivalent bănesc prejudiciul cauzat.

Prin prisma normelor precitate, Colegiul reține că la caz despăgubirea de

asigurare de către instanțele de judecată a fost calculată eronat, urmare a

examinării superficiale a materialelor cauzei și aprecierii arbitrare a probelor

prezentate de părți, în cazul în care între asigurătorul ÎM CIA „Transelit” SA și

persoana păgubită Dumitru Reniță a fost încheiată la 31 martie 2017 o tranzacție de

împăcare, pentru soluționarea amiabilă a litigiului civil aflat spre examinare, iar

față de CA „Alliance Investments Grup” SA, ÎM CIA „Transelit” SA este în drept

de a înainta pretenții în ordine de regres în limita despăgubirii plătite persoanei

vătămate, având în vedere că părțile au stabilit mărimea pagubei real suportate.

La caz, Colegiul consideră necesar a învedera că actele cauzei nu denotă

faptul acceptării de către ÎM CIA „Transelit” SA a cuantumului despăgubirii de

asigurare stabilit de CA „Alliance Investments Grup” SA în raport cu prețurile

medii practicate de minimum trei unități de specialitate, în sumă de 56 329,92 de

lei, care a fost stabilit în baza Notei Informative nr. 123/17 din 04 mai 2017,

întocmită de SRL „Eurotaxglas” (concluzie care nu are o careva valoare juridică,

fiind întocmită de o persoană neacreditată).

Totodată, instanța de recurs observă că în ofertele prezentate, care au stat la

baza emiterii notei informative supra indicate, au fost indicate doar prețurile pentru

piesele de schimb indicate în procesele-verbale de constatare a daunelor din 12 mai

2016 și din 24 mai 2016, fără a fi luate în calcul costul lucrărilor de reparație

(manoperă), ceea ce contravine art. 23, alin. (2) din Legea cu privire la asigurarea

obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din

22 decembrie 2006 și art. 1416, alin. (2) Cod civil.

Mai mult, se impune a evidenția că la adoptarea hotărârilor instanțele de

judecată nu au examinat ca probă Avizul consultativ al expertului nr. 1291 din 30

noiembrie 2016 și Suplimentul al Avizul consultativ al expertului nr. 1291 din 30

noiembrie 2016, prin care a fost stabilit valoarea prejudiciului în sumă de 154 800

de lei, de către expertul judiciar a Centrului Național de Expertize Judiciare,

9

Adrian Cechin, în care la stabilirea prejudiciului cauzat automobilului s-au luat în

calcul atât piesele de schimb cât și manopera.

În atare circumstanțe, Colegiul constată că instanța de apel nu a motivat de ce

a pus la baza emiterii hotărârii Nota informativă nr. 123/17 din 04 mai 2017

eliberată de expertul SRL „Eurotaxglas”, Silviu Dioneac (care nu este inclus în

Registrul de stat al experților judiciari), în care a fost inclus doar prețul pieselor de

schimb, fără a fi inclus și costul lucrărilor de reparație, prezentată de partea pârâtă,

fără a reține spre examinare și probele prezentate de reclamanta/ apelantă.

Reieșind din cele relatate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de

apel a fost adoptată arbitrar, fără o apreciere a argumentelor și probelor invocate de

apelanți și intimați în coroborare cu cumul de probe prezent la dosar, iar faptul dat

indică incontestabil la încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept

procedural, precum și la examinarea superficială și evazivă atât a apelului, cât și a

cauzei deduse judecării, fără a fi verificată, în condițiile legii, legalitatea hotărârii

contestate.

În atare condiții, instanța ierarhic inferioară avea obligația rezultând din

prevederile art. 373 alin. (2) Cod de procedură civilă, de a da un răspuns cert

referitor la pertinența unui înscris sau altuia. Or, instanța de judecată este obligată

să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și

respingerea altor probe, precum și argumentarea preferinței unor probe față de

altele, rezultând din prevederile art. 130 alin. (4) Cod de procedură civilă.

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest

fapt se va considera o încălcare a art. 6 § 1 CEDO (cauza Hiro Balani vs. Spania,

1994). CEDO reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze

hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61,

seria A nr. 288). Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților,

dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura

hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în baza circumstanțelor cauzei (Hiro

Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27).

Tot aici, este de menționat că în cadrul soluționării cauzei, probele din dosar

se cercetează doar în ansamblul și în interconexiunea acestora, or, instanța de

judecată este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind

admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea

preferinței unor probe față de altele.

Mai mult, în conformitate art. 390 alin. (1) lit. e), f) Cod de procedură civilă,

decizia instanței de apel trebuie să conțină motivele concluziilor instanței de apel și

referirea la legea guvernantă și concluziile instanței de apel în urma examinării

apelului.

Or, în sensul art. 6 CEDO, instanțele de judecată trebuie să indice, cu

suficientă claritate, motivele pe care se întemeiază hotărârile, iar având în vedere

caracterul determinant al concluziilor sale, noțiunile ce implică o apreciere a

faptelor supuse examinării. CEDO, în cauza Suominen vs. Finlanda, a reținut că

„... o funcție a unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost

auzite. Mai mult ca atât, o hotărâre motivată oferă părții posibilitatea să o conteste,

10

precum și posibilitatea de a revedea decizia de către instanța de recurs. Doar prin

adoptarea unei decizii motivate poate avea loc un control public a administrării

justiției”.

Totodată, în cauza Van de Hurk v. Olandei, hotărârea din 19 aprilie 1994, și

cauza Dulaurans v. Franței, Hotărârea din 21 martie 2000, paragraful 33, CEDO a

statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă

cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform

normelor de procedură de către tribunalul sesizat.

Altfel spus, art. 6 impune „tribunalului” obligația de a proceda la o examinare

efectivă a mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel

puțin pentru a le aprecia pertinența”. CEDO nu își propune să garanteze drepturi

teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (cauza Artico v. Italiei,

Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33).

Prin urmare, instanța de apel nu și-a executat în deplină măsură obligația

legală de a motiva hotărârea adoptată.

Dreptul de a fi auzit, prin urmare, a fost încălcat, or dreptul în cauză include

nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o obligație

corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care

anumite argumente au fost acceptate sau respinse, ceea ce nu a fost îndeplinit de

instanța de apel.

În consecință, Colegiul, verificând conținutul deciziei contestate, în raport cu

materialele dosarului, argumentele invocate în recurs, conchide că instanța de apel,

s-a referit în mod declarativ la normele dreptului material pe care le-a considerat

aplicabile speței, fără să se expună asupra circumstanțelor concrete ale cauzei și

probelor administrate în cadrul judecării cauzei pe care se întemeiază concluziile

privitoare la aceste circumstanțe și fără a indica motivele pentru care anumite

argumente invocate de părți nu au fost reținute, nefiind nici supuse aprecierii.

Este de menționat că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor

normelor de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în

mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți.

Mai mult, hotărârea trebuie să se fondeze pe lege, trebuie să rezolve, într-o

maniera certă, explicit sau implicit, toate cererile invocate de părți, conform

principiului nr. 6 al Recomandării nr. 5 din 1984, adoptată la de Comitetul

Miniștrilor al Consiliului Europei, privind principiile de procedură civilă menite

pentru ameliorarea funcționării justiției, ceea ce în speță lipsește.

Or, în sensul principiului procesului echitabil, garantat de art. 6 CEDO,

motivarea hotărârilor este o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu

atenție și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept

care i-au format convingerea, în sensul unei anumite soluții trebuie să fie clară și

simplă, precisă, concisă și fermă, să aibă putere de convingere. Nemotivarea

hotărârii sau o motivare necorespunzătoare vor atrage casarea ei.

Din considerentele menționate, pornind de la faptul că această eroare admisă

la judecarea cauzei în instanța ierarhic inferioară nu poate fi corectată de instanța

de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul și a casa integral

decizia instanței de apel, cu trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt

complet de judecată.

11

La rejudecarea cauzei, instanța de apel, pentru a concluziona sub aspectul

temeiniciei/ netemeiniciei acțiunii, urmează să verifice cerințele prin prisma

argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, rezultând din

prevederile art. 130 alin. (1) Cod de procedură civilă, conform cărora instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, ca în consecință soluția

adoptată să fie certă și coerentă. Caracterul peremptoriu al concluziei instanței de

judecată, urmează a fi stabilit în coraport cu circumstanțele cauzei, probele

administrate și cercetate și normele de drept material aplicabile raportului litigios.

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. c) și alin.

(3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Întreprinderea Mixtă Compania Internațională

de Asigurări „Transelit” Societate pe Acțiuni.

Se casează integral decizia din 05 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Mixtă

Compania Internațională de Asigurări „Transelit” Societate pe Acțiuni împotriva

Companiei de Asigurări „Alliance Insurance Group” Societate pe Acțiuni,

intervenient accesoriu Vasile Mladan cu privire la încasarea în ordine de regres a

despăgubirii de asigurare, dobânzii de întârziere și cheltuielilor de judecată, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de

judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Dumitru Mardari

Nicolae Craiu

Galina Stratulat

12