2rac-414/19 — Încasarea penalitătii

Dosarul nr.2rac-414/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător: C. Valah

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători: L. Bulgac, A. Panov, Gr. Dașchevici

ÎNCHEIERE

20 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de

Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Galina Stratulat

Svetlana Filincova

examinând admisibilitatea recursului declarat de SA „Termoelectrica”,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a SA „Termoelectrica” către

SRL „Demi-Alitora” privind încasarea penalității,

împotriva deciziei din 06 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de SA „Termoelectrica” și menținută hotărârea din 23 ianuarie

2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care acțiunea a fost respinsă,

c o n s t a t ă:

La 11 aprilie 2018, SA „Termoelectrica” a depus cerere de chemare în judecată

către SRL „Demi-Alitora”, prin care a solicitat încasarea din contul pârâtului în

beneficiul reclamantului a penalității în mărime de 101 238,89 de lei, pentru perioada

01.10.2017 - 28.02.2018 și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că, în baza contractului de furnizare a energiei

termice nr. 1895 din 01.12.2013, între SA „Termoelectrica” în calitate de furnizor și

SRL „Demi-Alitora” în calitate de consumator, s-a stabilit raportul juridic de vânzare-

cumpărare a energiei termice.

În conformitate cu prevederile pct. 2.1., 2.2., 3.2. ale contractului nr. 1895 din

01.12.2013, ca rezultat al asumării obligației, SA „Termoelectrica” a furnizat și

continuă să furnizeze energie termică în apă caldă pentru încălzire, prepararea apei

calde menajere, necesități tehnologice, ventilare până la hotarul de delimitare a

apartenenței de balanță ale consumatorului contractant SRL „Demi-Alitora”,

înaintând consumatorului conturi de plată, în care este reflectată cantitatea de energie

termică consumată pentru luna calendaristică cu divizarea pe tipuri de consum și suma

datoriei pentru energia termică consumată în lunile precedente.

1

În conformitate cu prevederile pct. 2.1., 4.2.1., 6.1.1. ale contractului de

furnizare a energiei termice nr. 1895 din 01.12.2013, SRL „Demi-Alitora” și-a asumat

obligația de a achita lunar plata pentru utilizarea energiei termice furnizate de SA

„Termoelectrica”. Furnizorul SA „Termoelectrica” a respectat în întregime obligațiile

contractuale asumate, spre deosebire de SRL „Demi-Alitora”, care nu-și execută

obligațiile contractuale de plată.

Astfel, reclamantul a solicitat încasarea din contul SRL „Demi-Alitora” în

beneficiul SA „Termoelectrica” a sumei în mărime de 101 238,89 de lei cu titlu de

penalitate, pentru perioada 01.10.2017 - 28.02.2018 și a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 23 ianuarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

cererea de chemare în judecată înaintată de SA „Termoelectrica” a fost respinsă ca

neîntemeiată.

La 25 ianuarie 2019, SA „Termoelectrica” a contestat cu apel hotărârea

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 23 ianuarie 2019, solicitând admiterea cererii

de apel, casarea hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri, prin care

cererea de chemare în judecată să fie admisă integral.

Prin decizia din 06 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, apelul declarat a fost

respins și menținută hotărârii primei instanțe. S-a încasat de la SA „Termoelectrica” în

beneficiul SRL „Demi-Alitora” cheltuieli de asistență juridică în mărime de 500 de lei.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a indicat că, analizând materialele

dosarului în coraport cu normele juridice ce guvernează raportul juridic litigios,

consideră că concluzia primei instanțe despre necesitatea respingerii acțiunii este justă,

având la bază cumulul dovezilor administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, cărora

le-a fost dată aprecierea juridică cuvenită, conform cerințelor art. 130 Cod de

procedură civilă.

În contextul pretențiilor deduse judecării, instanța de apel a reținut că, în

conformitate cu prevederile art. 514 Cod civil (în redacția la data sesizării instanței de

judecată cu acțiunea sus menționată), obligațiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict)

și din orice alt act fapt susceptibil de a le produce în condițiile legii.

Potrivit dispozițiilor art. 572 alin. (1) și (2) Cod civil, temeiul executării rezidă în

existența unei obligații. Obligația trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-

credință, la locul și în momentul stabilit.

Conform art. 624 alin. (1), (2) Cod civil, clauza penală (penalitatea) este o

prevedere contractuală prin care părțile evaluează anticipat prejudiciul, stipulând că

debitorul, în cazul neexecutării obligației, urmează să remită creditorului o sumă de

bani sau un alt bun.

Prin clauză penală se poate garanta numai o creanță valabilă.

Raportând normele legale enunțate la circumstanțele cauzei, instanța de apel a

considerat că prima instanța just a ajuns la concluzia netemeiniciei pretențiilor

reclamantei privind încasarea din contul pârâtei a penalității, or, reclamantul nu a

demonstrat instanței valabilitatea creanței, în baza căreia se solicită încasarea

penalității, adică o pretenție subsecventă celei principale de încasare a datoriei.

2

Totodată, instanța a apreciat critic argumentul apelului, precum că prima instanță

nu a motivat hotărârea prin argumente justificative, limitându-se la expunerea sumară

în acest sens. Or, prima instanța corect a menționat că reclamantul nu a prezentat probe

pertinente în susținerea poziției sale.

La fel, Colegiul civil a considerat oportun de a reitera prevederile art. 386 alin. (2)

Cod de procedură civilă, care indică expres că o hotărâre legală în fond nu poate fi

casată numai din motive formale.

Mai mult ca atât, apelantul nu a ținut cont de faptul că apelul are un rol devolutiv,

care conferă instanței ierarhic superioare învestite cu soluționarea sa – pe lângă

atributul verificării legalității și temeiniciei hotărârii atacate – și toate atributele de

judecată ale primei instanțe.

Prin urmare, chiar dacă în cazul în care prima instanța a omis să se expună în

hotărârea motivată în privința unor înscrisuri, instanța de apel este îndreptățită de a

analiza probele prezentate de reclamant în cadrul examinării cauzei în prima instanță,

în conformitate cu prevederile art. 130 Cod de procedură civilă.

Față de cele arătate, instanța a considerat ca fiind corectă poziția instanței de fond

expusă în hotărârea contestată, precum că revendicarea penalității, la caz, este o

pretenție secundară în raport cu o eventuală pretenție de încasare a datoriei, care ar fi

principală. Respectiv, revendicarea unei pretenții secundare fără a fi examinată

temeinicia unei pretenții principale din care rezultă o pretenție secundară, nu este

admisibilă din motivul că planează riscul ca pretenția principală ulterior să fie respinsă

în judecată, ceea ce va produce consecințe și efecte juridice negative pentru raporturile

juridice dintre părți, dar și pentru practica judiciară.

Chiar și în reclamația expediată în adresa intimatului, apelantul nu a indicat că

obligația contractuală de achitare a serviciilor prestate, nu a fost executată, ci este

indicat doar că obligația nu a fost respectată în termen, iar în astfel de circumstanțe

instanța nu este îndreptățită să admită o pretenție secundară, fără a fi demonstrată

temeinicia pretenției principale.

Suma prevăzută prin clauza penală are menirea de a compensa prejudiciul suferit

de creditor prin neexecutarea obligațiilor contractuale de către debitor. Pentru aplicarea

clauzei penale se cer a fi întrunite aceleași condiții ca și în cazul răspunderii civile

contractuale, cu deosebirea că reclamarea clauzei penale presupune neexecutarea unei

obligații principale și că atât existența, cât și întinderea prejudiciului, nu necesită a fi

dovedite. Creditorul trebuie să dovedească numai existența obligației contractuale și

faptul că aceasta nu a fost executată. Însă, în speță, apelantul a demonstrat instanței că

într-adevăr, prin contractul încheiat la 01 decembrie 2013, părțile și-au asumat

onorarea anumitor obligațiilor, însă nu a demonstrat instanței că obligațiile asumate nu

au fost executate de intimat.

Acțiunea reclamantului față de pârât privind încasarea penalității se bazează

numai pe un calcul desfășurat al penalității pentru perioada 01.10.2017 - 28.02.2018,

în același timp, reclamantul întru susținerea acțiunii înaintate a prezentat instanței și

facturi pentru serviciile comunale, care chipurile demonstrează existența datoriei în

baza căreia se solicită încasarea penalității, însă instanța nu este îndreptățită de a da

3

apreciere înscrisurilor respective, dat fiind faptul că, în speță, obiectul litigiului îl

constituie încasarea penalității ca rezultat al datoriei neachitate, și nicidecum încasarea

datoriei. Or, reclamantul solicitând încasarea datoriei și a penalității pentru neonorarea

obligațiilor de plată a mărfii livrate, poate prezenta în instanță facturi sau alte

documente în temeiul cărora a fost livrată marfa. Totodată, în calitate de probă pentru

încasarea penalităților, poate fi prezentată o scrisoare de garanție semnată de debitor,

în care el își asumă obligația de a achita penalitatea în mărime procentuală în cazul

întârzierii executării obligațiilor. În speță, însă reclamantul nu a demonstrat existența

bazei legale întru admiterea pretenției acestuia de încasare a penalității.

Prin urmare, luând în considerare că pretențiile înaintate de SA „Termoelectrica”

nu și-au găsit suport legal pentru admitere, Colegiul a conchis că prima instanță just a

dispus respingerea acestora, reținând că, în speță, nu poate fi oferită protecția

drepturilor apelantului în modul în care au fost formulate pretențiile, protecția urmând

a fi realizată în alt mod prevăzut de Lege.

La 15.08.2019, SA „Termoelectrica” a declarat recurs împotriva deciziei instanței

de apel din 06 iunie 2019.

În motivarea recursului a indicat că instanțele ierarhic inferioare au ajuns la o

concluzie eronată de respingere a acțiunii, deoarece nu au cercetat sub toate aspectele

cauza și nu au fost elucidate elementele justificative în sensul admiterii acesteia, or,

faptul că recurentul nu a prezentat calculul datoriei, nu-l scutește de obligația de plată

pe intimat, mai mult acesta nu a negat faptul existenței datoriei.

Astfel, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a

hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei hotărâri noi de admitere a acțiunii.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată a fost pronunțată la 06 iunie

2019 și expediată pentru comunicare participanților la proces la 26 iunie 2019 (f. d.

130), Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat

recursul împotriva deciziei din 06 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în termen.

Examinând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de către SA

„Termoelectrica”, neîntemeiat și care urmează a fi declarat inadmisibil, din

considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură

civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în

4

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului de

procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din

prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea

eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de SA „Termoelectrica”, nu pot duce la

admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 al Codului

de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de apel,

precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că,

rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a

deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de

art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind

necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de nelegalitate pe

care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului înseamnă nu doar

exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea

tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a

criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acesteia

cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea

omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursului ca fiind admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în

cererea de recurs depusă de către SA „Termoelectrica”.

Astfel, Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării

recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) ale

Codului de procedură civilă, Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

5

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către SA „Termoelectrica”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Galina Stratulat

Svetlana Filincova

6