Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 30.10.2019
incetat

2ac-227/19 — incasarea prejudiciului material

HOTĂRÂRE
30.10.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea prejudiciului material
Temei legal
solutionarea conflictului de competenta
Citează această cauză
2ac-227/19 — incasarea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ac-227/2019 Î N C H E I E R E 30 octombrie 2019 mun.Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Dumitru Mardari Victor Burduh examinând conflictul de competență jurisdicțională teritorială dintre Judecătoria Chișinău, sediul Centru și Judecătoria Soroca, sediul Central, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Logic Inter Pro” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Siv-Group Trans” cu privire la încasarea prejudiciului material, c o n s t a t ă : La 26 aprilie 2018 SRL „Logic Inter Pro” a depus la Judecătoria Chișinău cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Siv-Group Trans” cu privire la încasarea prejudiciului material cauzat în mărime de 1110 euro, ca urmare a neexecutării contractului-comandă nr.I-5 și I-6 din 12 februarie 2018. Prin încheierea din 28 august 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, dosarul civil inițiat la acțiunea SRL „Logic Inter Pro” împotriva SRL „Siv- Group Trans” cu privire la încasarea prejudiciului material, a fost strămutat la Judecătoria Soroca, pentru examinare după competență.

Prin încheierea din 24 septembrie 2019 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, s-a declinat competența Judecătoriei Soroca, sediul Central în favoarea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, care este competentă să judece cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Logic Inter Pro” împotriva SRL „Siv-Group Trans” privind încasarea prejudiciului material, s-a suspendat examinarea cauzei civile la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Logic Inter Pro” împotriva SRL „Siv-Group Trans” privind încasarea prejudiciului material și s-a remis încheierea din 24 septembrie 2019 și dosarul civil nr.2c-50/19 pentru soluționarea conflictului de competență jurisdicțională la Curtea Supremă de justiție, Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că competentă în examinarea 1 cererii de chemare în judecată depusă de SRL „Logic Inter Pro” împotriva SRL „Siv-Group Trans” privind încasarea prejudiciului material este Judecătoria Soroca, sediul Central, unde urmează a fi remisă cauza civilă reieșind din următoarele considerente. În conformitate cu art. 44 alin. (1), (3), (9) Cod de procedură civilă, instanța judecătorească în fața căreia s-a ivit conflictul de competență jurisdicțională suspendă din oficiu procesul și înaintează dosarul către instanța în drept să soluționeze conflictul de competență. Conflictul de competență dintre două sau mai multe judecătorii care nu țin de aceeași curte de apel ori dintre o judecătorie și o curte de apel, ori între curțile de apel se judecă de Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție.

Instanța competentă să judece conflictul de competență soluționează, fără citarea participanților la proces, conflictul dintre instanțe printr-o încheiere, care nu se supune nici unei căi de atac. Din materialele dosarului rezultă că SRL „Logic Inter Pro” a depus la 26 aprilie 2018 la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani cererea de chemare în judecată împotriva SRL „Siv-Group Trans” cu privire la încasarea prejudiciului material în mărime de 1100 de euro, cît și cheltuielile de judecată compuse din taxa de stat în mărime de 680 de lei (f.d. 4-6). Prin încheierea din 04 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani judecătorul competent pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, în temeiul art. 199 alin. (1) Cod administrativ, și-a declinat competența la examinarea cererii de chemare în judecată depusă de SRL „Logic Inter Pro” împotriva SRL „Siv-Group Trans” cu privire la încasarea sumei (f.d.

37). Ca rezultat cauza civilă nominalizată a fost repartizată aleatoriu judecătorului Natalia Lupașcu din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 38-39). Prin încheierea din 28 august 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în temeiul art. 43 și art. 459, 461 alin. (1) lit.c) Cod de procedură civilă, cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Logic Inter Pro” împotriva SRL „Siv- Group Trans” privind încasarea prejudiciului material, a fost strămutată la Judecătoria Soroca, pentru examinare după competență (f.d. 69-70). Judecătoria Chișinău, sediul Centru a reținut că SRL „Logic Inter Pro” pretinde încasarea prejudiciului material ca urmare a neexecutării contractului- comandă nr.I-5 și I-6 din 12 februarie 2018 semnat între SRL „Logic Inter Pro” și SRL „Siv-Group Trans”.

Potrivit clauzelor contractuale, cărăușul SRL „Siv- Group Trans” urma să transporte marfa din punctul de încărcare/plecare – Republica Moldova, Soroca pînă în regiunea Kampen, Olanda, iar potrivit art. 40 alin. (5) Cod de procedură civilă, acțiunea împotriva transportatorului, născută dintr-un contract de transport de pasageri și bagaje sau de încărcături, se înaintează în instanța de la sediul transportatorului căruia, în modul stabilit, i-a fost înaintată pretenția.

Prin încheierea din 24 septembrie 2019 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, s-a declinat competența Judecătoriei Soroca, sediul Central în favoarea 2 Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, care este competentă să judece cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Logic Inter Pro” împotriva SRL „Siv-Group Trans” privind încasarea prejudiciului material, s-a suspendat examinarea cauzei civile la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Logic Inter Pro” împotriva SRL „Siv-Group Trans” privind încasarea prejudiciului material și s-a remis încheierea din 24 septembrie 2019 și dosarul civil nr.2c-50/19 pentru soluționarea conflictului de competență jurisdicțională la Curtea Supremă de justiție, Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ (f.d.

74). Judecătoria Soroca, sediul Central a reținut că părțile SRL „Logic Inter Pro” și SRL „Siv-Group Trans”, potrivit pct. 39 din contract, au convenit că toate litigiile vor fi examinate în instanțele judecătorești din mun.Chișinău. Potrivit art. 459 Cod de procedură civilă, instanțele judecătorești ale Republicii Moldova sînt competente, în condițiile prezentului capitol, să soluționeze litigiile civile dintre o parte a Republicii Moldova și o parte străină sau numai dintre persoane străine. Competența instanțelor judecătorești ale Republicii Moldova în judecarea cauzelor civile cu element de extraneitate se determină conform dispozițiilor cap.IV, dacă prezentul capitol nu prevede altfel. Instanțele judecătorești ale Republicii Moldova sînt competente să soluționeze cauze cu element de extraneitate dacă pîrîtul organizație străină are sediu sau pîrîtul cetățean străin are domiciliu în Republica Moldova.

Instanța sesizată verifică din oficiu competența sa de a soluționa cauza cu element de extraneitate și, în cazul în care constată că nu este competentă nici ea și nici o altă instanță din Republica Moldova, refuză acceptarea cererii conform art.169 alin.(1) lit.a) sau încetează procesul conform art.265 lit.a). Art. 461 Cod de procedură civilă stabilește care este competența exclusivă a instanțelor judecătorești ale Republicii Moldova în procese cu element de extraneitate. Astfel, reieșind din prevederile art. 461 alin. (1) lit.c) Cod de procedură civilă, de competența exclusivă a instanțelor judecătorești ale Republicii Moldova sînt procesele cu element de extraneitate în care pretențiile decurg dintr-un contract de transport, iar transportatorii ori punctele de plecare sau sosire se află în Republica Moldova.

Conform art. 462 Cod de procedură civilă, într-un litigiu civil cu element de extraneitate, părțile, înainte de pornirea procesului, pot schimba competența litigiului și pot învesti o anumită instanță cu competență jurisdicțională (prorogarea convențională). Competența jurisdicțională în cauzele cu element de extraneitate specificate la art.40 nu poate fi schimbată la înțelegerea părților. Din materialele cauzei rezultă că la 12 februarie 2018 între SRL „Logic Inter Pro” și SRL „Siv-Group Trans” a fost încheiat contractul de comandă nr. I-5 și nr.I-6, potrivit căruia cărăușul SRL „Siv-Group Trans” urma să transporte marfa din punctul de încărcare/plecare – Republica Moldova, Soroca pînă în regiunea Kampen, Olanda.

SRL „Logic Inter Pro” a depus cererea de chemare în judecată împotriva SRL „Siv-Group Trans” privind încasarea prejudiciului material în 3 Judecătoria Chișinău cu încălcarea competenței jurisdicționale, or potrivit art. 39 alin. (11) Cod de procedură civilă, acțiunea născută din contractul în care se indică locul executării lui poate fi intentată și în oricare dintre sediile instanței din acel loc, la caz Judecătoria Soroca. Faptul că în pct. 39 al contractelor de comandă nr. I-5 și nr.I-6 încheiate între SRL „Logic Inter Pro” și SRL „Siv-Group Trans” la 12 februarie 2018, s-a indicat că competentă în examinarea litigiilor apărute între părțile contractante sunt instanțele judecătorești din mun.Chișinău, nicicum nu justifică și nu putea influența schimbarea competenței jurisdicționale teritoriale a Judecătoriei Soroca.

Or, după cum s-a menționat mai sus, ținând cont de obiectul litigiului, cauzei sunt aplicabile regulile competenței prevăzute la judecarea cauzelor civile cu element de extraneitate, și excepția prevăzută la art. 462 Cod de procedură civilă. Prin urmare, competența jurisdicțională teritorială de a judeca în continuare prezenta cauză civilă revine Judecătoriei Soroca, sediul Central. În conformitate cu prevederile art. 44, 269-270, 459, 461-462 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se constată competența Judecătoriei Soroca, sediul Central la judecarea cauzei civile la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Logic Inter Pro” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Siv- Group Trans” cu privire la încasarea prejudiciului material.

Cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Logic Inter Pro” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Siv-Group Trans” cu privire la încasarea prejudiciului material, se strămută pentru examinare la Judecătoria Soroca, sediul Central. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Dumitru Mardari Victor Burduh 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-10-30
0,94
2ac-259/19 — încasarea venitului reatat si repararea prejudiciului material
Dosarul nr. 2ac-259/19 Î N C H E I E R E 30 octombrie 2019 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Vi
CSJ 2019-01-23
0,94
2r-47/19 — incasarea prejudiciului
dosarul nr. 2r-47/19 Prima instanţă: Judecătoria Soroca, sediul Central ( jud. Gh. Mîțu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. S. Procopciuc, N. Chirca, E. Grumeza) DECIZIE 23 ianuarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2018-11-07
0,93
2rac-407/18 — incasarea sumei
dosarul nr. 2rac-407/18 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (O. Țurcan) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (I. Secrieru, A. Danilov, I. Cimpoi) ÎNCHEIERE 07 noiembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
CSJ 2020-09-30
0,93
2rc-97/20 — incasarea datoriei si a cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2rc-97/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (Jud: A. Miron) Instanţa de apel: Curtea de apel Chișinău (Jud: I. Secrieru, V. Mihaila, I. Cotruță) D E C I Z I E 30 septembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, co
CSJ 2018-10-03
0,93
2ac-121/18 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ac-121/18 Î N C H E I E R E 03 octombrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneau judecătorii Dumit
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă