2ra-1991/19 — incasarea datoriei

2ra-1991/19 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-1991/2019

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (N. Pasecinic)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (N. Budăi, Iu. Cotruță, N. Simciuc)

Î N C H E I E R E

30 octombrie 2019 mun.Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Dumitru Mardari

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea pe Acțiuni

„Termoelectrica”, în interesele APLP nr. 53/184,

în cauza civilă la acțiunea oblică depusă de Societatea pe Acțiuni

„Termoelectrica”, în interesele APLP nr. 53/184 împotriva lui Victor Ursu, Vasile

Hîrjaucă privind încasarea datoriei pentru consumul de energie termică și,

acțiunea reconvențională depusă de Victor Ursu împotriva Societății pe Acțiuni

„Termoelectrica”, APLP nr. 53/184 privind recunoașterea refuzului ca ilegal și

obligarea excluderii sumei din facturile de plată,

împotriva deciziei din 29 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 06 iulie 2017 Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” a depus acțiune oblică

în interesele APLP nr. 53/184 împotriva lui Victor Ursu privind încasarea datoriei

pentru consumul de energie termică și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că, potrivit contractului de livrare a energiei

termice în apa caldă nr. 5527 din 21 mai 2007, încheiat între Societatea pe Acțiuni

„Termoelectrica” (până la redenumire – SA „Centrala Electrică cu Termoficare nr. 2”)

din Chișinău și APLP nr. 53/184, ultima și-a asumat obligația de a achita lunar plata

pentru energia termică furnizată. Din cauza neonorării obligațiilor de plată, la ziua de

07 aprilie 2017 datoria APLP nr. 53/184 pentru consumul de energie termică

constituie suma de 349 294,35 de lei, APLP nr. 53/184 devenind de fapt debitorul SA

„Termoelectrica”.

În urma consumului de energie termică, APLP nr. 53/184 a prestat la rândul său

servicii de gospodărire comunală, inclusiv alimentarea cu energie termică, la toți

proprietarii/chiriașii/locatarii apartamentelor încăperilor locuibile și nelocuibile ai

blocurilor locative gestionate, care au beneficiat nemijlocit de serviciul prestat și au

obligația de a achita în termen contravaloarea conform facturilor (chitanțelor) primite,

iar în caz de neachitare de către proprietarii/chiriașii/locatarii apartamentelor

1

încăperilor locuibile și nelocuibile ai blocului locativ gestionat a datoriilor la serviciile

locativ-comunale, inclusiv alimentarea cu energie termică, APLP nr. 53/184 este în

drept să acționeze consumatorii în judecată pentru încasarea datoriei și chiar are

obligația de o face pentru a stinge creanțele față SA „Termoelectrica” din contul

achitărilor efectuate de către sub-consumatorii restanți.

A menționat că APLP nr. 53/184 nu a acționat în judecată consumatorii restanți,

inclusiv nu a acționat în judecată pe Victor Ursu pentru încasarea datoriei pentru

consumul energiei termice în sumă totală de 15 677,77 de lei pentru perioada

noiembrie 2006 – februarie 2017, în mare parte din lipsa mijloacelor financiare pentru

achitarea taxei de stat și altor cheltuieli de judecată, astfel APLP nr. 53/184 a omis

exercitarea dreptului la acțiune, fapt care îl pune în imposibilitate de a stinge creanțele

sale față de SA „Termoelectrica”.

Pentru a evita ca la scadență debitorul să devină insolvabil, legea acordă

creditorilor anumite mijloace de conservare a patrimoniului debitorului lor, care

constau în preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv din patrimoniul debitorului.

Una din astfel de măsuri este acțiunea oblică, care în esență are ca scop conservarea

patrimoniului unei părți din patrimoniul debitorului.

Prin acțiune oblică exercită în realitate acțiunea debitorului său APLP nr.

53/184 și drept efect este încasarea din contul pârâtului Victor Ursu în beneficiul

APLP nr. 53/184 a datoriei pentru consumul energiei termice în sumă totală de

15677,77 de lei.

A indicat că, conform informației din Registrul bunurilor imobile Victor Ursu este

proprietarul apartamentului nr. xxx din xxx. În baza contului deschis la APLP nr.

53/184 pe numele pârâtului, ultimul a acceptat prestarea și a beneficiat de servicii

comunale în volum deplin, fără întreruperi, în conformitate cu normele și tarifele în

vigoare. Conform informației privind situația despre achitarea serviciilor locativ

comunale pârâtul a acumulat o datorie la plata energiei termice în mărime de 15

677,77 de lei pentru perioada noiembrie 2006 – februarie 2017.

La data de 16 ianuarie 2018 SA „Termoelectrica” a înaintat cerere de concretizare

a pretențiilor prin ce a solicitat încasarea în mod solidar de Victor Ursu și Vasile

Hîrjaucă a datoriei pentru consumul energiei termice și a cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii a invocat că pe parcursul examinării cauzei s-a constatat că

în perioada noiembrie 2006 – februarie 2017, în care s-a format datoria totală în

mărime de 15 677,77 de lei, în apartamentul situat pe xxx, a locuit și Vasile Hîrjaucă.

În baza conturilor personale, se prezumă că obligația lui Victor Ursu și Vasile Hîrjaucă

în ce privește achitarea serviciilor prestate decurge din aceleași obligații, inclusiv a

coparticipării procesuale obligatorii, dând naștere și la răspunderea solidară a acestora.

Ulterior, Victor Ursu a depus acțiune reconvențională împotriva APLP nr. 53/184

și SA „Termoelectrica”, intervenient accesoriu Vasile Hîrjaucă prin care a solicitat

respingerea acțiunii oblice cu privire la încasarea datoriei pentru consumul energiei

termice în sumă de 15 677,77 de lei și a cheltuielilor de judecată, a recunoaște ca ilegal

refuzul pârâților de a exclude din bonurile de plată suma de 15 163,31 de lei cu titlu de

datorie pentru energia termică, și obligarea APLP nr. 53/184 și SA „Termoelectrica”

de a exclude din bonurile de plată suma respectivă, totodată încasând în mod solidar

din contul pârâților cheltuielile de judecată.

În motivarea acțiunii reconvenționale s-a indicat că i s-a repartizat în posesie și

folosință odaia nr.xxx din xxx, iar lui Vasile Hîrjaucă i s-au repartizat odăile nr.xxx și

nr.xxx, care formau ap.xxx de pe aceeași adresă.

2

La 10 decembrie 2003 ultimul a spart peretele comun dintre ap.xxx și odaia nr.xxx

xxx și a ocupat abuziv odaia nr.xxx.

A menționat că în acest sens s-a adresat în instanța de judecată și a solicitat

evacuarea lui Vasile Hîrjaucă și membrilor familiei acestuia din spațiul locativ ocupat

abuziv.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău din 31 mai 2005, cererea a

fost admisă.

Potrivit procesului-verbal de evacuare din 08 septembrie 2014, Vasile Hîrjaucă și

membrii familiei acestuia au fost evacuați din odaia nr.xxx, iar la acel moment

datoria pentru energia termică pentru odaia nr.910 constituia 15 163,31 de lei.

A menționat că prin contractul de vânzare-cumpărare/transmitere-primire a

locuinței în proprietate privată nr. 744 din 27 februarie 2015, i s-a transmis în

proprietate privată ap.73.

La 09 martie 2015 contractul de vînzare-cumpărare/transmitere-primire a

locuinței în proprietate privată nr. 744 din 27 februarie 2015 a fost înregistrat la

organul cadastral teritorial, reclamantul devenind proprietarul ap.xxx. Ulterior, s-a

adresat de multe ori cu cereri pârâților prin care a solicitat excluderea din facturile de

plată a datoriei în sumă de 15163,31 de lei acumulată de Vasile Hîrjaucă la capitolul

energiei termice, însă pârâții refuzau nejustificat.

A menționat că din probele prezentate de pârâți este cert că în luna septembrie

2014 datoria pentru încălzire a ap.xxx de pe str.xxx constituia suma de 15163,31 de

lei, iar pentru luna octombrie 2015, datoria constituia aceeași sumă. Din aceasta

rezultă că la data evacuării lui Vasile Hîrjăucă din odaia xxx și până în prezent

reclamantul achită regulat plata pentru energia termică și nu a acumulat careva datorii

față pârâți. În perioada anilor 2006 – septembrie 2014, între reclamant și pârâți nu au

existat careva relații contractuale, iar datoria în mărime 15 163,31 de lei urmează a fi

încasată de la Vasile Hîrjăucă, din motiv că ultimul s-a folosit de această încăpere și de

serviciile prestate.

Prin hotărârea din 17 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

s-a respins ca fiind depusă peste termen, acțiunea oblică depusă de Societatea pe

Acțiuni „Termoelectrica”, în interesele APLP nr. 53/184 împotriva lui Vasile

Hîrjaucă privind încasarea datoriei pentru consumul de energie termică și încasarea

cheltuielilor de judecată.

S-a respins ca fiind neîntemeiată, acțiunea oblică depusă de Societatea pe

Acțiuni „Termoelectrica”, în interesele APLP nr. 53/184 împotriva lui Victor Ursu

privind încasarea datoriei pentru consumul de energie termică și încasarea

cheltuielilor de judecată.

S-a admis parțial acțiunea reconvențională depusă de Victor Ursu împotriva

Societății pe Acțiuni „Termoelectrica”, APLP nr. 53/184 privind recunoașterea

refuzului ca ilegal, obligarea excluderii sumei din facturi și încasarea cheltuielilor de

judecată.

S-a obligat APLP nr. 53/184 să excludă din facturile de plată a serviciului pentru

agent termic furnizat lui Victor Ursu pentru apartamentul nr. xxx din str.xxx, suma de

15 163,31 de lei.

S-a încasat, în mod solidar, de la Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” și

APLP nr. 53/184 în beneficiul lui Ursu Victor, cheltuielile pentru asistență juridică în

sumă de 3000 de lei.

3

În rest, s-a respins ca fiind neîntemeiată, acțiunea reconvențională înaintată de

Victor Ursu împotriva Societății pe Acțiuni „Termoelectrica” cu privire la

recunoașterea ilegală a refuzului și obligarea excluderii sumei din facturi.

Prin decizia din 29 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” și s-a menținut hotărârea din 17

octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că apelantul nici în prima

instanță și nici în instanța de apel nu a demonstrat temeinicia cerinței de încasare de la

Victor Ursu a datoriei pentru energia termică, făcând doar referire la un șir de norme

legale care guvernează procedura de recuperare de la consumatori a datoriilor

acumulate la serviciile comunale.

A remarcat că legiuitorul a instituit regula conform căreia dreptul de proprietate

asupra bunurilor imobile se dobândește din momentul înscrierii în Registrul bunurilor

imobile, iar prevederile art. 497 din Codul civil stipulează că înscrisurile făcute în

Registrul bunurilor imobile se prezumă autentice și complete până la proba contrară.

O condiție esențială pentru a putea opera încasarea datoriei pentru serviciile prestate

în speța dată, constituie existența conexiunii dintre perioada de timp pentru care se

solicită încasarea datoriei și dreptul de proprietate a lui Victor Ursu asupra bunului,

pentru care a fost livrat agentul termic.

Cu toate acestea, în speță nu există o astfel de conexiune materială, deoarece din

materialele cauzei nu se demonstrează posesia sau folosința bunului litigios de către

Victor Ursu pe perioada formării datoriilor pentru energia termică or, potrivit listei

calculului și achitării pe energia termică pe adresa str. xxx (la situația din luna

septembrie 2014), datoria în mărime de 15 163,31 de lei s-a format în perioada de

pînă la evacuare lui Vasile Hîrjaucă și membrilor familiei acestuia din încăpere.

Mai mult, potrivit declarațiilor lui Vasile Hîrjaucă, reținute de către instanța de

fond, acesta nu a negat că a beneficiat direct de acest serviciu, menționând că s-a

folosit de energia termică furnizată de SA „Termoelectrica”. Respectiv, luând în

considerație că precum reiese din materialele cauzei, în perioada de până la 08

septembrie 2014, Vasile Hîrjaucă și membrii familiei acestuia, locuind pe adresa xxx,

au beneficiat de servicii de alimentare cu energie termică, însă nu au achitat

contravaloare acestora conform facturilor primite și au acumulat datorii la serviciul

prestat de SA „Termoelectrica”, în coroborare cu prevederile legale, Colegiul civil a

conchis că prima instanță legal și întemeiat a respins ca fiind neîntemeiată cererea de

chemare în judecată depusă de SA „Termoelectrica” în interesele APLP nr. 53/184

împotriva lui Ursu Victor cu privire la încasarea datoriei pentru consumul energiei

termice și a cheltuielilor de judecată.

Cu referire la cerința SA „Termoelectrica” privind încasarea datoriei pentru

energia termică de la Vasile Hîrjaucă, a menționat că în sensul prevederilor art. 267

alin. (1), 271, 272 alin. (1) Cod civil, legislatorul a stabilit prescripția extinctivă în

scopul păstrării unei stabilități în raporturile juridice dintre persoanele fizice și

juridice, contrar persistării unei incertitudini în raporturi pentru o perioadă

îndelungată de timp, în care apar, se derulează și se modifică o complexitate de relații

dintre părți sub egida unor norme diferite de drept. Apărut din cadrul raportului

juridic civil, dreptul la acțiune reprezintă dreptul de a cere de la instanța de judecată

emiterea hotărîrii prin care să admită acțiunea. Prescripția extinctivă este termenul la

expirarea căruia în cazul în care acțiunea nu a fost înaintată se stinge dreptul civil,

apărut în urma delictului civil - dreptul la apărare pe calea acțiunii civile.

4

În acest sens, termenul de prescripție de 3 ani în cazul obligației exigibile, începe

să curgă de la data când persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea

obligației de a restitui datoria. Determinarea momentului încălcării dreptului depinde

de faptul dacă este încălcat un drept absolut, de creanță sau un drept apărut din așa

numitele raporturi continui.

Instanța de apel a menționat că Vasile Hîrjăucă a fost evacuat din bunul imobil la

data de 08 septembrie 2014. Prin urmare, termenul de 5 ani de adresare cu cerere de

chemare în judecată privind revendicarea dreptului, a început a curge din luna

octombrie 2014. Mai mult ca atât, despre situația creată și anume ocuparea abuzivă a

spațiului locativ de către Vasile Hîrjăucă, administrația APLP nr. 53/184 a fost

informată la data de 22 septembrie 2014. Prin urmare, dat fiind faptul că în prezenta

acțiune SA „Termoelectrica” a înaintat pretenții față de Vasile Hîrjăucă, abia la data

de 16 ianuarie 2018, când și-a concretizat pretențiile (f.d. 66), iar prin cererea din 31

mai 2018, pârâtul Vasile Hîrjăucă a invocat termenul de prescripție, instanța de apel a

apreciat ca întemeiată concluzia instanței de fond privind respingerea acțiunii SA

„Termoelectrica” împotriva lui Vasile Hîrjăucă, ca fiind depusă peste termen.

A considerat că prima instanță, legal și întemeiat a admis parțial acțiunea

reconvențională depusă Ursu Victor către SA „Termoelectrica” și APLP nr. 53/184

or, având în vedere criteriul utilizării imobilului, urmând ca aceste obligații să fie

imputate beneficiarului direct, fie el proprietar sau chiriaș, din motiv că în perioada

formării datoriilor pentru energia termică în mărime de 15 163,31 de lei, Victor Ursu

nu poseda sau folosea imobilul dat, iar responsabil de includerea sau excluderea din

facturi a sumelor datorate pentru serviciul prestat se face de APLP nr. 53/184, care

deține aceste competențe în virtutea legii și a contractului de livrare-utilizare a

energiei termice încheiat cu SA „Termoelectrica”. Concluzia instanței de fond că

această sumă urmează a fi exclusă din facturile de plată a serviciului pentru agent

termic furnizat lui Victor Ursu pentru apartamentul nr.xxx din str. xxx, este

întemeiată.

La 07 august 2019 SA „Termoelectrica” în interesele APLP nr. 53/184 a

declarat recurs prin care a solicitat casarea deciziei instanței de apel cu pronunțarea

unei hotărâri noi de admitere integrală a acțiunii cu încasarea sumei de 15 677,77 de

lei de la Victor Ursu în beneficiul APLP nr. 53/184 și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului a menționat că intimatul Ursu Victor care a fost

considerat de către instanța de judecată ca posesor legal, pe parcursul perioadei

2005–2014 nu a întreprins nici o acțiune privind recuperarea datoriilor pentru

serviciile comunale locative în adresa lui Hîrjaucă Vasile, astfel acceptând

extinderea datoriilor rezultate din posesia și folosința încăperii date.

Prin prezentarea informației din Registrul bunurilor imobile, a fost confirmat

faptul că pârîtul Ursu Victor este proprietarul apartamentului nr. xxx, situat pe str.

xxx.

În baza contului personal, deschis la APLP nr. 53/184 pe numele pârâtului,

ultimul a acceptat prestarea și a beneficiat de servicii comunale în volum deplin,

fară întreruperi, în conformitate cu normele și tarifele în vigoare.

Astfel legal și întemeiat SA „Termoelectrica” acționând în interesele APLP nr.

53/184 a solicitat încasarea datoriei pentru consumul de energie termică pentru ap.

xxx din xxx pentru perioada februarie 2006 – februarie 2017.

A susținut că conform bonului de repartiție repartizat lui Ursu Victor în baza

căruia a fost încheiat contractul de vînzare-cumpărare, transmitere primire a

5

locuinței în proprietate privată din 27.02.2015, Ursul Victor devine proprietar, astfel

pîrîtul la momentul înregistrării dreptului de proprietate asupra bunului imobil era

obligat să verifice dacă bunul imobil este viciat, or obligația de verificare a calității

bunului și primire a bunului viciat vine în seama noului proprietar.

Contrar normelor legale, se atestă faptul că intimatul nu a întreprins careva

măsuri față de vânzător pentru a-1 obliga pe acesta să-și onoreze obligațiile conform

contractului în scopul predării bunului fără vicii. Intimatul, în acest mod a acceptat

tacit datoriile înregistrate la serviciile comunale acumulate de către fostul proprietar

al imobilului.

Astfel din materialele cauzei se atestă că intimatul Ursul Victor cunoștea despre

existența datoriilor pentru energia termică din anul 2005, dar nu a întreprins nici o

acțiune.

A indicat că, intimatul își poate valorifica dreptul de acționa în judecată cu o

acțiune în regres către Hîrjauca Vasile pentru încasarea datoriilor pentru energia

termică pentru perioada de referință.

A menționat că nu există temei de aplicare și a prevederilor art. 96 alin. (l) Cod

de procedură civilă pentru recuperarea cheltuielilor de asistență juridică de la SA

„Termoelectrica”, instanța aplicând eronat normele legale precitate.

Reieșind din obiectul și gradul de complexitate redus al pricinii, cheltuielile de

asistență juridică în valoare de 3000 lei sunt destul de considerabile, în cazul dat

prestația avocatului s-a limitat doar la judecarea pricinii în primă instanță.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului atestă faptul că decizia din 29 mai 2019 a Curții de Apel

Chișinău a fost expediată pentru cunoștință participanților la proces la 10 iunie 2019

(f.d.58, vol.II). Astfel, recursul declarat la 07 august 2019 de Societatea pe Acțiuni

„Termoelectrica”, în interesele APLP nr. 53/184, se consideră a fi depus în

termenul prevăzut de lege.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul

neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Cod de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

Examinând admisibilitatea recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni

„Termoelectrica”, în interesele APLP nr. 53/184, este inadmisibil din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 432 Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

6

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Societatea pe Acțiuni

„Termoelectrica”, în interesele APLP nr. 53/184, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu

soluția pronunțată de către instanțele ierarhic inferioare și nu redă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural,

respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respinse.

Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege,

condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor

imputate instanțelor inferioare, o minimă argumentare a criticii în drept, precum și

indicarea probelor pe care se bazează.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în

verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute

în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

7

În această ordine de idei se precizează că, în contextul normelor procedurale

din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs

nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și

concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă,

însă din recursul declarat nu rezultă încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a

probelor.

Distinct de cele relatate, se reiterează că conform jurisprudenței Curții

Europene a Drepturilor Omului, recursurile trebuie să fie efective, adică să dispună

de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speța Purcell c. Irlandei,

decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului

invocate în prezenta cauză sunt similare celor indicate în procesul judecării asupra

cărora instanța de apel s-a pronunțat deja în modul corespunzător.

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni

„Termoelectrica”, în interesele APLP nr. 53/184.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni

„Termoelectrica”, în interesele APLP nr. 53/184.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Dumitru Mardari

Victor Burduh

8