Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 16.10.2019
inadmisibil

2rh-104/19 — constatarea nulității absolute a contractului de donație

HOTĂRÂRE
16.10.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie
Temei legal
dispoziţiile judecătoreşti care pot fi supuse revizuirii
Citează această cauză
2rh-104/19 — constatarea nulității absolute a contractului de donație (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2rh-104/2019 Prima instanță: Judecătoria Ungheni (R. Costru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Panov, I. Cotruță, N. Simciuc) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (T. Vieru, N. Vascan, D. Mardari) ÎNCHEIERE 16 octombrie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat examinând cererea de revizuire depusă de Anna Cebotari și Olga Baltrusaitiene, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tatiana Andronic împotriva Liei Cebotari, intervenient accesoriu notarul Stela Tatian cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de donație cu restabilirea părților în poziție inițială, împotriva încheierii din 11 septembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, prin care recursul declarat de Lia Cebotari a fost considerat inadmisibil, constată : La 28 mai 2018, Tatiana Andronic a depus cerere de chemare în judecată împotriva Liei Cebotari, intervenient accesoriu notarul Stela Tatian cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de donație cu restabilirea părților în poziție inițială.

În motivarea acțiunii Tatiana Andronic a indicat că, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 7552 din 11 septembrie 2015, autentificat notarial și înregistrat la Organul Cadastral Teritorial la 21 septembrie 2016, a devenit proprietara bunului imobil liter 1.0, teren cu suprafața de 0.1001 ha, număr cadastral XXXXX, încăperea cu suprafața de 93,5m2, număr cadastral XXXXX, din str. XXXXX, or. XXXXX. Astfel reclamanta a menționat că, avînd unele probleme cu justiția, iar bunurile fiind potențial urmărite de executorii judecătorești, a efectuat o tranzacție fictivă, sub forma unui contract de donație prietenei sale Lia Cebotari în scopul evitării aplicării sechestrului asupra bunurilor imobile.

În acest sens, Tatiana Andronic a invocat că, la 16 februarie 2018, a încheiat un contract de donație nr. 708, prin care a donat Liei Cebotari bunul imobil liter 1.0, teren cu suprafața de 0.1001 ha, număr cadastral XXXXX, încăperea cu suprafața de 93,5 m2, număr cadastral XXXXX, din str. XXXXX, or. XXXXX. 1 Conform extrasului din Registru bunurilor imobile, contractul de donație a fost înregistrat la 2 martie 2018. Tatiana Andronic a notat că ulterior întocmirii contractului de donație, în urma unor certuri cu Lia Cebotari, ultima s-a prezentat la domiciliul ei și a amenințat-o că o va evacua din imobil, deoarece imobilul în cauză îi aparține de fapt și de drept. În acest context, Tatiana Andronic a specificat că nu este rudă cu Lia Cebotari, iar ultima la momentul încheierii contractului de donație cunoștea despre caracterul fictiv al acestui contract, cît și despre faptul că după soluționarea problemelor cu justiția, urma să-și redobândească patrimoniul.

Tatiana Andronic a solicitat anularea contractului de donație nr. 708 din 16 februarie 2018 încheiat între ea și Lia Cebotari, prin care a fost donat bunul imobil liter 1.0, teren cu suprafața de 0.1001 ha, număr cadastral XXXXX, încăperea cu suprafața de 93,5m2, număr cadastral XXXXX, din str. XXXXX, or. XXXXX, radierea înregistrării contractului de donație din Registru bunurilor imobile. La 20 iunie 2018, Tatiana Andronic a depus o cerere de concretizare a acțiunii, prin care a solicitat, constatarea nulității absolute a contractului de donație nr.708, din 16 februarie 2018, încheiat între Andronic Tatiana și Cebotari Lia, cu aducerea părților la poziție inițială, și evacuarea Liei Cebotari din bunul imobil (f.d.

61-64, vol. I). Conform pledoariilor, Tatiana Andronic a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de donație nr.708, din 16 februarie 2018, încheiat între Andronic Tatiana și Cebotari Lia, prin care a fost donat bunul imobil litera 1.0, teren cu suprafața de 0.1001 ha, număr cadastral XXXXX, încăperea cu suprafața de 93,5m2, număr cadastral XXXXX, din str. XXXXX, or. XXXXX, cu aducerea părților la poziție inițială, și evacuarea Liei Cebotari din bunul imobil, încasarea din contul Liei Cebotari în beneficiul său a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 20 000 lei a taxei de stat (f.d.

150-156, vol. I). Prin hotărârea din 26 noiembrie 2018 a Judecătoriei Ungheni, acțiunea a fost admisă, fiind constatată nulitatea absolută și recunoscut nul contractul de donație nr.708, din 16 februarie 2018, încheiat între Andronic Tatiana și Cebotari Lia, prin care a fost donat bunul imobil litera 1.0, teren cu suprafața de 0.1001 ha, număr cadastral XXXXX, încăperea cu suprafața de 93,5m2, număr cadastral XXXXX, din str. XXXXX, or. Ungheni, cu aducerea părților în poziție inițială, a fost evacuată Lia Cebotari din bunul imobil, încăperea locativă cu suprafața de 93,5m2, număr cadastral XXXXX, din str. XXXXX, or. XXXXX, a fost încasat din contul Liei Cebotari în beneficiul Tatianei Andronic cheltuielile de asistență juridică în sumă de 20 000 lei și taxa de stat în mărime de 200 lei.

A fost încasat din contul Liei Cebotari în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 1556,26 de lei (f.d. 165-170). Prin decizia din 10 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de Lia Cebotari, fiind menținută hotărârea din 26 noiembrie 2018 a Judecătoriei Ungheni (f.d.225-233, vol. I). Pentru a decide astfel, instanțele de judecată au reținut că conform declarațiilor martorilor Lazăr Andrieș, Pleșca Mihai, Langa Lilian, Bereghici Nadejda, Struc Larisa și Andronic Serghei, se constată că Tatiana Andronic nu a avut careva intenții de a dona unicul său bun imobil și de a-și înrăutăți prin acest fapt situația sa materială.

2 Prin urmare, instanțele au concluzionat că contractul de donație nr.708 din 16 februarie 2018, este unul fictiv, deoarece nu a fost încheiat cu intenția de a produce efecte juridice, ci cu scopul de a evita unele acțiuni care i-ar fi putut afecta Tatianei Andronic, dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile litigioase. La 20 mai 2019, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa participanților la proces copia deciziei adoptate (f.d. 235, vol. I). La 24 iulie 2019, Lia Cebotari a declarat, recurs împotriva deciziei din 10 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acțiunii.

Prin încheierea din 11 septembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, recursul declarat de Lia Cebotari a fost considerat inadmisibil. La 16 septembrie 2019 Anna Cebotari și Olga Baltrusaitiene au depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 11 septembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, solicitând admiterea acesteia, casarea încheierii instanței de recurs cu rejudecarea cauzei. Revizuentele în motivarea cererii de revizuire au invocat prevederile art. 449 lit. c) din Codul de procedură civilă, menționând că încheierea contestată a fost adoptată cu încălcarea normelor procesuale imperative și obligatorii referitor la atragerea obligatorie în proces a altor participanți în calitate de co-pîrîți și anume a Annei Cebotari, care are viza de reședință din data de 04 aprilie 2018, până la inițierea prezentului proces de judecată, pe adresa or.

Ungheni, str. Suceava 20 și a Olgăi Baltrusaitiene care locuiește în bunul imobil litigios. Or, instanțele au soluționat drepturile și obligațiile lor de a locui în bunul imobil litigios fără a le atrage în proces în calitate de copîrîți, ceea ce este inadmisibil în coraport cu exigențele art. 62 CPC. Studiind cererea de revizuire în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

Conform prevederilor art. 3 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanțele judecătorești aplică legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile, efectuării actelor de procedură sau executării actelor instanței judecătorești (hotărâri, încheieri, decizii, ordonanțe), precum și a actelor unor alte autorități în cazurile prevăzute de lege. La caz, se va menționa că prin Legea nr. 17 din 5 aprilie 2018 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, în vigoare din 1 iunie 2018, au fost stabilite categoriile de încheieri care pot fi supuse revizuirii. Respectiv, în conformitate cu prevederile art. 446 Cod de procedură civilă, pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol.

Încheierile de încetare a procesului conform art.265 lit.c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art.1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile 3 emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. Totodată, prin prisma prevederilor art. 448 Cod de procedură civilă, cererea de revizuire împotriva unei hotărâri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se soluționează de instanța care s-a pronunțat asupra fondului. Cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menținută, modificată sau casată, emițându-se o nouă hotărâre, se soluționează de instanța care a menținut, a modificat hotărârea sau a emis o nouă hotărâre.

Astfel, în interpretarea corectă a acestor prevederi legale este de înțeles că încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În speță, se constată că cererea de revizuire este depusă împotriva încheierii din 11 septembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, prin care recursul declarat de către Lia Cebotari a fost considerat inadmisibil. În acest sens, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că, prin prisma art. 440 Cod de procedură civilă, care reglementează procedura examinării admisibilității recursului, încheierea prin care completul din 3 judecători decide în mod unanim asupra inadmisibilității recursului, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Drept urmare, este cert că prin încheierea din 11 septembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție supusă revizuirii de către Anna Cebotari și Olga Baltrusaitiene, instanța de recurs nu s-a expus asupra fondului recursului, respectiv nici a fondului cauzei, verificând doar, prin prisma art. 440 Cod de procedură civilă, existența temeiurilor de admisibilitate a recursului declarat, constatând lipsa acestora. Din considerentele menționate Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de Anna Cebotari și Olga Baltrusaitiene, împotriva încheierii din 11 septembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție ca inadmisibilă, din motiv că actul de dispoziție judecătoresc menționat nu se supune revizuirii.

În conformitate cu art. 446, art. 453, alin. (1), lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune : Se respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Anna Cebotari și Olga Baltrusaitiene, împotriva încheierii din 11 septembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tatiana Andronic împotriva Liei Cebotari, intervenient accesoriu notarul Stela Tatian cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de donație cu restabilirea părților în poziție inițială. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-09-11
0,98
2ra-1741/19 — constatarea nulității contractului de donație
Dosar nr. 2ra-1741/19 Prima instanță: Judecătoria Ungheni (R. Costru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (A. Panov, I. Cotruţă, N. Simciuc) Î N C H E I E R E 11 septembrie 2019 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios
CSJ 2020-08-14
0,98
2r-343/20 — cu privire la constatarea nulitatii absolute a contractului de donatie, cu restabilirea partilor in pozitia initiala
bilirea părților în poziția inițială împotriva încheierii din 6 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care au fost respinse ca fiind inadmisibile cererile de revizuire depuse de Anna Cebotari, Olga Baltrusaitiene și de Lia Cebotari
CSJ 2023-02-01
0,94
2ra-1534/22 — revocarea contractului de donatie, declararea nulitatii absolute a contractului de donatie, constatarea nulitatii contractului de vinzare cumparare
Dosarul nr. 2ra-1534/2022 2-20149167-01-2ra-25102022 Prima instanță: Judecătoria Criuleni, sediul Central (A. Bologan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (M. Guzun, V. Sîrbu, V. Buhnaci) Î N C H E I E R E 01 februarie 2023 mun. Chiși
CSJ 2017-01-18
0,94
2rh-5/17 — nulitatea actelor juridice
prima instanţă: V.Puica dosarul nr. 2rh-5/17 instanţa de apel: N.Cernat, A.Pahopol, L.Bulgac instanţa de recurs: Sv.Filincova, D.Mardari, Iu.Bejenaru Î N C H E I E R E 18 ianuarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencio
CSJ 2017-08-09
0,94
2ra-1484/17 — recunoasterea nulitatii contractului de donatie
dosarul nr. 2ra-1484/17 prima instanţă: Judecătoria Taraclia, judecător: S. Uzun instanţa de apel: Curtea de Apel Cahul judecători: Galina Vavrin, Ion Dănăila, Ruslan Petrov Î N C H E I E R E 09 august 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, com
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă