2r-581/19 — cu privire la partajarea averii, încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la partajarea averii, încasarea datoriei
- Temei legal
- Scutirea de la plata taxei de stat. Restituirea apelului din motivul neîndeplinirii în termen a indicatiilor instantei de apel.
2r-581/19 — cu privire la partajarea averii, încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2r-581/19 Instanța de fond: Judecătoria Bălți, sediul Central – N. Costaș Instanța de apel: CA Bălți – A. Garbuz, A. Ciobanu, I. Grosu DECIZIE 16 octombrie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Nina Vascan Maria Ghervas examinând recursul declarat de către avocatul Nina Matveeva-Bociog în interesele lui Veaceslav Popovici, Ninei Popovici și Gheorghe Popovici, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Iulia Grădinari împotriva lui Veaceslav Popovici cu privire la partajarea averii comune în devălmășie, încasarea cheltuielilor de judecată; cererea reconvențională înaintată de către Veaceslav Popovici împotriva Iuliei Grădinari cu privire la încasarea datoriei pentru serviciile comunale; cererea intervenienților principali Nina Popovici și Gheorghe Popovici împotriva Iuliei Grădinari și lui Veaceslav Popovici cu privire la încasarea datoriei, împotriva încheierii din data de 31 iulie 2019 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a respins cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat la depunerea apelului, nu s-a dat curs cererii de apel și încheierii din data de 22 august 2019 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a restituit apelul declarat de către avocatul Nina Matveeva-Bociog în interesele lui Veaceslav Popovici, Ninei Popovici și Gheorghe Popovici din motivul neîndeplinirii în termen a indicațiilor instanței de apel,
constată: La 02 august 2016 Iulia Grădinari a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Veaceslav Popovici, prin care a solicitat partajarea averii comune în devălmășie și anume apartamentul xxxxx din str. xxxxx, mun. Bălți prin atribuirea lui Veaceslav Popovici a întregului apartament în schimbul unei sulte de ½ din contravaloarea apartamentului și încasarea cheltuielilor de judecată.
Veaceslav Popovici la 27 martie 2017 a depus cerere reconvențională împotriva Iuliei Grădinari, prin care a solicitat încasarea datoriei pentru serviciile comunale în mărime de 19 953,69 lei pentru perioada 01 octombrie 2011-31 martie 2016. La 27 martie 2017 avocatul Nina Matveeva-Bociog a depus cerere privind atragerea Ninei Popovici și a lui Gheorghe Popovici în calitate de intervenienți principali, formulând pretenții proprii față de Iulia Grădinari și Veaceslav Popovici, solicitând încasarea împrumutului, de la Iulia Grădinari suma de 40 000 lei și 1 2 250 dolari SUA, de la Veaceslav Popovici suma de 40 000 lei și 2250 dolari SUA, în total 80 000 lei și 4500 dolari SUA.
Prin hotărârea din data de 20 decembrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de către Iulia Grădinari împotriva lui Veaceslav Popovici, s-a încasat din contul lui Veaceslav Popovici în beneficiul Iuliei Grădinari contravaloarea a ½ cotă- parte din apartamentul nr. xxxxx din str. xxxxx, mun. Bălți în sumă de 133 500 lei, cu atribuirea 1,0 cotă – parte din apartamentul nr. xxxxx din str. xxxxxx, mun. Bălți lui Veaceslav Popovici, s-au încasat cheltuielile de judecată compuse din 200 lei cu titlu de taxă de stat și 6 000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică. În rest, pretențiile Iuliei Grădinari s-au respins. S-a respins cererea reconvențională înaintată de către Veaceslav Popovici împotriva Iuliei Grădinari cu privire la încasarea datoriei pentru serviciile comunale.
S-a admis parțial cererea de chemare în judecată a intervenienților principali Nina Popovici și Gheorghe Popovici împotriva Iuliei Grădinari și lui Veaceslav Popovici, s-a încasat din contul lui Veaceslav Popovici în beneficiul Ninei Popovici și lui Gheorghe Popovici suma de 40 000 lei și 2250 dolari SUA echivalent în valută națională la momentul executării hotărârii conform cursului oficial al BNM. În rest pretențiile Ninei Popovici și ale lui Gheorghe Popovici s-au respins. ( f.d. 76, 81-87, vol.II) Prin hotărârea suplimentară din data de 18 martie 2019 a Judecătoriei Bălți, sediul Central s-a încasat de la Veaceslav Popovici în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 3 148,18 lei. ( f.d.
97-98, vol.II) Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 18 ianuarie 2019 avocatul Nina Matveeva-Bociog în interesele lui Veaceslav Popovici, Ninei Popovici și lui Gheorghe Popovici, a contestat-o cu apel, solicitând admiterea apelului, scutirea de la plata taxei de stat, casarea hotărârii cu emiterea unei noi hotărâri privind respingerea cererii inițiale, admiterea cererii reconvenționale și a cererii intervenienților principal. (f.d. 78-79, vol. II) Prin încheierea din data de 02 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți s-a respins cererea lui Veaceslav Popovici, Ninei Popovici și lui Gheorghe Popovici cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către avocatul Nina Matveeva-Bociog în interesele lui Veaceslav Popovici, Ninei Popovici și lui Gheorghe Popovici, s-a acordat apelanților termen până la 02 mai 2019, ora 16:00 pentru prezentarea apelului motivat și dovada achitării taxei de stat în mărime de 5 230 lei.
( f.d. 103-104, vol.II) Curtea de Apel Bălți prin încheierea din 03 mai 2019 a restituit apelul declarat de către avocatul Nina Matveeva-Bociog în interesele lui Veaceslav Popovici, Ninei Popovici și lui Gheorghe Popovici din motivul neîndeplinirii în termen a indicațiilor instanței de apel. ( f.d.120-121, vol.II) La 17 mai 2019 avocatul Nina Matveeva-Bociog în interesele lui Veaceslav Popovici, Ninei Popovici și lui Gheorghe Popovici a depus recurs împotriva încheierilor din data de 02 aprilie 2019 și din data de 03 mai 2019 ale Curții de Apel Bălți. ( f.d.
126-130, vol.II) Prin decizia din data de 19 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul declarat de către avocatul Nina Matveeva-Bociog în interesele lui Veaceslav Popovici, Ninei Popovici și lui Gheorghe Popovici, s-au casat încheierile din data de 02 aprilie 2019 și din data de 03 mai 2019 ale Curții de Apel Bălți cu remiterea cauzei 2 la rejudecare în Curtea de Apel Bălți, la etapa primirii cererii de apel. (f.d.
137-140, vol.II) Curtea de Apel Bălți prin încheierea din data de 31 iulie 2019 a respins cererea lui Veaceslav Popovici, Ninei Popovici și lui Gheorghe Popovici privind scutirea de la plata taxei de stat, nu a dat curs cererii de apel depuse de către avocatul Nina Matveeva- Bociog în interesele lui Veaceslav Popovici, Ninei Popovici și lui Gheorghe Popovici, a acordat apelanților termen până la 20 august 2019, ora 16:00 pentru prezentarea apelului motivat și dovada achitării taxei de stat de către Veaceslav Popovici în mărime de 3 302,71 lei, de către Nina Popovici și Gheorghe Popovici în mărime de 1 694,72 lei. ( f.d. 145-146, vol.II) Prin încheierea din 22 august 2019 a Curții de Apel Bălți s-a restituit apelul declarat de către Veaceslav Popovici, Nina Popovici și Gheorghe Popovici, reprezentați de avocatul Nina Matveeva-Bociog, din motivul neîndeplinirii indicațiilor instanței de apel.( f.d.
151-154, vol.II) Împotriva încheierii instanței de apel, la 06 septembrie 2019 Veaceslav Popovici, Nina Popovici și Gheorghe Popovici, reprezentați de avocatul Nina Matveeva-Bociog, au depus recurs, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea încheierilor din data de 31 iulie 2019 și din 22 august 2019 ale Curții de Apel Bălți, cu soluționarea chestiunii privind scutirea parțială a apelanților de la plata taxei de stat la depunerea apelului. ( f.d. 160-165, vol.II) În motivarea recursului recurenții au indicat că încheierea instanței de apel din 31 iulie 2019, prin care s-a respins cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat și nu s-a dat curs cererii de apel cu acordarea unui termen pentru prezentarea apelului motivat și a dovezii de achitare a taxei de stat, este pripită și lipsită de temei.
Recurenții au mai menționat că probele privind starea materială gravă a apelanților Nina Popovici și Gheorghe Popovici sunt anexate la materialele dosarului, iar prin prisma art. 85, alin. (4) din Codul de procedură civilă instanța de apel era obligată de a-i scuti de la plata taxei de stat, ori aceștea au fost scutiți de la plata taxei de stat la depunerea cererii de chemare în judecată. În legătură că instanța de apel a respins cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat cu încălcarea drepturilor apelanților până la înaintarea apelului motivat, apelanții în termenul acordat au achitat taxa de stat în sumele care a permis starea lor materială și anume Veaceslav Popovici suma de 150 lei, iar Nina Popovici și Gheorghe Popovici suma de 100 lei, solicitând scutirea de la restul plății taxei de stat.
Avocatul Nina Matveeva-Bociog în interesele lui Veaceslav Popovici, Ninei Popovici și lui Gheorghe Popovici, a mai indicat că nu este înțeleasă concluzia instanței de apel referitor la faptul că apelanții Nina Popovici și Gheorghe Popovici au prezentat legitimațiile de pensionar, în care este indicată suma pensiei pentru anii 2012 și 2015, iar alte informații privind veniturile nu au prezentat, ori în legitimația de pensionar se indică suma pensiei doar în cazul în care aceasta se modifică, dar nu pentru fiecare an, iar care alte informații ar mai fi putut prezenta apelanții, instanța de apel nu a specificat. În opinia recurenților, prin impunerea de către instanța de apel la achitarea taxei de stat aproape egală cu venitul lunar al Ninei Popovici și Gheorghe Popovici se îngrădește dreptului acestora de acces la justiție.
Mai mult, recurenții au indicat că instanța de apel a examinat cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat în lipsa apelanților, fără citarea lor și fără comunicarea în modul stabilit de lege a datei, orei și locului examinării cererii, prin care a privat 3 apelanții de posibilitatea de a da explicațiile respective și de a prezenta probe în susținerea cererii. De asemenea, au menționat că nu este clar calculul instanței de apel în privința taxei de stat ce urmează a fi achitată de către Nina Popovici și Gheorghe Popovici, ori aceștia în apelul preliminar au contestat hotărârea în partea sume de 20 000 lei și 1 125 dolari SUA. Prin urmare, încheierea din data de 22 august 2019 a Curții de Apel Bălți urmează a fi casată, ori aceasta a fost emisă ca urmare a neîndepliniții indicațiilor stabilite de instanța de apel prin încheierea din data de 31 iulie 2019, care în opinia recurenților este ilegală.
În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Curtea de Apel Bălți a pronunțat încheierea contestată la 22 august 2019, a publicat-o pe portalul instanțelor de judecată și a expediat-o în adresa apelanților la data de la 28 august 2019 (f.d.154a, vol.II), fiind recepționată de către avocatul Nina Matveeva-Bociog la 30 august 2019, iar de către Nina Popovici și Gheorghe Popovici la 02 septembrie 2019. ( f.d. 155-156, vol.II) În aceste circumstanțe recursul expediat în adresa Curții Supreme de Justiție de către avocatul Nina Matveeva-Bociog în interesele lui Veaceslav Popovici, Ninei Popovici și lui Gheorghe Popovici, la 06 septembrie 2019 este depus în termen.
Conform art. 426, alin. (3) din Codul de procedură civilă recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierilor Curții de Apel Bălți din data de 31 iulie 2019 și din data de 22 august 2019, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427, lit. a) din Codul de procedură civilă instanța de recurs, după ce judecă recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Instanța de recurs a constatat că la 18 ianuarie 2019 Veaceslav Popovici, Nina Popovici și Gheorghe Popovici, reprezentați de avocatul Nina Matveeva-Bociog, au depus apel nemotivat împotriva hotărârii din data de 20 decembrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, prin care au solicitat scutirea de la plata taxei de stat la depunerea apelului, admiterea apelului, casarea hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi hotărâri privind respingerea cererii inițiale, admiterea cererii reconvențională și a cererii intervenienților principali. Conform art. 368, alin. (1) din Codul de procedură civilă dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
Prin încheierea din data de 31 iulie 2019 Curtea de Apel Bălți a respins cererea lui Veaceslav Popovici, Ninei Popovici și lui Gheorghe Popovici privind scutirea de la plata taxei de stat, n-a dat curs cererii de apel depuse de către avocatul Nina Matveeva- Bociog în interesele lui Veaceslav Popovici, Ninei Popovici și lui Gheorghe Popovici, 4 a acordat apelanților termen până la 20 august 2019, ora 16:00 pentru prezentarea apelului motivat și dovezii achitării taxei de stat de către Veaceslav Popovici în mărime de 3 302,71 lei și de către Nina Popovici și Gheorghe Popovici în mărime de 1 694,72 lei. ( f.d.
145-146, vol.II) Recurenții au criticat încheierea instanței de apel prin care s-a respins cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat și nu s-a dat curs cererii de apel, indicând că aceasta a fost emisă pripit, ori în speță sunt temeiuri de a scuti apelanții de la plata taxei de stat, mai mult instanța de apel a calculat greșit taxa de stat care urmează să fie achitată în eventualitatea respingerii cererii de scutire de la plata taxei de stat. În conformitate cu prevederile art. 85, alin. (4) din Codul de procedură civilă în funcție de situația materială și de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică este scutită de către judecător (de către instanța judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părți a ei.
Prin prisma normei de drept sus- citate rezultă că persoana fizică are obligația de a expune în cererea de scutire de la plata taxei de stat circumstanțele actuale, care justifică solicitarea și să anexeze actele confirmative ale acestor circumstanțe. La caz, apelantul Veaceslav Popovici a motivat cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat prin faptul că are un venit mic și are la întreținere părinții pensionari și fiica minoră. Colegiul menționează că apelantul Veaceslav Popovici, deși a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, nu a probat circumstanțele respective în confirmarea stării materiale precare, ori simpla declarare că are un venit mic, că are careva persoane la întreținere, fără prezentarea certificatului cu privire la mărimea salariului sau a altor venituri și confirmarea precum că are careva persoane la întreținere nu constituie temei de scutire de la plata taxei de stat.
Simplul fapt că părinții sunt pensionari și că are un copil minor, nu demonstrează că aceștia sunt întreținuți exclusiv de către Veaceslav Popovici. Nina Popovici și Gheorghe Popovici de asemenea au solicitat scutirea de la plata taxei de stat la depunerea apelului, motivând că sunt pensionari, inapți de muncă, astfel sunt în imposibilitatea de a achita taxa de stat, prezentând drept probă copia legitimațiilor de pensionar. Instanța de recurs reține ca fiind corectă concluzia instanței de apel privind faptul că apelanții Nina Popovici și Gheorghe Popovici nu au demonstrat starea materială precară, ori simplul motiv că sunt pensionari cu o pensie mică, nu demonstrează că sunt în imposibilitatea de a achita taxa de stat la depunerea apelului.
Mai mult, Colegiul menționează că în cererea de intervenție principală avocatul Nina Matveeva-Bociog a indicat că deși Nina Popovici și Gheorghe Popovici sunt pensionari, sunt angajați în câmpul muncii. Astfel, la cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat apelanții urmau să prezinte certificat cu privire la mărimea salariului sau a altor venituri pentru confirmarea stării materiale precare și imposibilitatea de a achita taxa de stat. De asemenea apelanții pentru confirmarea stării materiale precare urmau să prezinte informația de la IP „Agenția Servicii Publice” privind prezența sau lipsa dreptului de proprietate asupra altor bunuri imobile, sau a mijloacelor de transport.
În urma celor relatate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție opinează că recurenții prin argumentele prezentate nu au confirmat așa condiții materiale, care pot fi apreciate ca temei pentru scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea apelului, iar soluția instanței de apel cu privire la 5 respingerea cererii cu privire la scutirea de la plata taxei de stat este corectă și în concordanță cu opinia Curții Europeane a Drepturilor Omului, care în practica sa a menționat că la soluționarea acestei chestiuni trebuie să fie elucidate nu doar capacitatea de a achita taxa de stat, dar și esența litigiului și circumstanțele specifice ale cauzei.
Argumentul recurenților precum că instanța de apel era obligată de a scuti apelanții de la plata taxei de stat din motiv că aceștea în instanța de fond au fost scutiți este apreciat critic de instanța de recurs, ori în instanța de fond au fost scutiți doar Nina Popovici și Gheorghe Popovici în legătură că au demonstrat în luna august 2017 starea financiară precară, pe când aceștea la depunerea apelului în ianuarie 2019 nu au demonstrat imposibilitatea de a achita taxa de stat la depunerea apelului. De asemenea, recurenții au mai indicat că nu au putut formula temeiurile de scutire de la plata taxei de stat, ori nu au recepționat în termen hotărârea motivată a instanței de fond. În conformitate cu prevederile art. 56, alin. (1) din Codul de procedură civilă participanții la proces sunt în drept să ia cunoștință de materialele dosarului, să facă extrase și copii de pe ele, [….].
În speță rezultă că Judecătoria Bălți, sediul Central a motivat hotărârea și a expediat-o în adresa participanților la proces la data de 04 martie 2019, a publicat-o pe portalul național al instanțelor de judecată la data de 11 martie 2019. La 21 martie 2019 a expediat la Curtea de Apel Bălți cauza civilă, cu apelul nemotivat, fapt confirmat prin sigiliului de intrare, aplicat pe coperta dosarului. Prin urmare, prin prisma art. art. 56, alin. (1) din Codul de procedură civilă până la examinarea cererii cu privire la scutirea de la plata taxei de stat recurenții au avut posibilitatea reală de a face cunoștință cu materialele dosarului și a prezenta temeiurile și probele în susținerea cererii privind scutirea de la plata taxei de stat, până la data de 31 iulie 2019, când instanța de apel a examinat cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat și pe care a respins-o ca fiind neîntemeiată și neprobată.
Veaceslav Popovici, Nina Popovici și Gheorghe Popovici, reprezentați de avocatul Nina Matveeva-Bociog, au mai criticat încheierea din data de 31 iulie 2019 a Curții de Apel Bălți, indicând că calculul taxei de stat, efectuat de către instanța de apel, nu este clar. În conformitate cu prevederile art. 83, alin. (2) din Codul de procedură civilă în acțiunile patrimoniale, taxa de stat se determină în funcție de caracterul și valoarea acțiunii, iar în acțiunile nepatrimoniale și în alte cazuri prevăzute de lege, în proporții fixe, conform Legii taxei de stat. Conform art. 3, lit. j) din Legea taxei de stat nr. 1216-XII din 03.12.1992 pentru cererile de apel împotriva hotărârilor instanțelor judecătorești în cazul litigiilor cu caracter patrimonial taxa de stat constituie 75% din taxa calculată din suma contestată.
Colegiul reține acest argument ca fiind neîntemeiat, declarativ și care este combătut prin materialele dosarului, ori instanța de apel corect a calculat taxa de stat ce urmează a fi achitată de către apelanți, cu micșorarea sumei deja achitate de către fiecare apelant în parte. Veaceslav Popovici a contestat cu apel hotărârea din data de 20 decembrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, solicitând casarea acesteia în partea admiterii cererii de chemare în judecată a Iuliei Grădinari și încasarea din contul lui Veaceslav Popovici în beneficiul Iuliei Grădinari a sumei de 133 500 lei și admiterea cererii sale 6 reconvenționale, prin care a solicitat încasarea de la Iulia Grădinari în beneficiul său a datoriei pentru serviciile comunale în mărime de 19 953,69 lei.
Nina Popovici și Gheorghe Popovici au contestat cu apel hotărârea instanței de fond, solicitând casarea acesteia în partea respingerii pretenției cu privire la încasarea de la Iulia Grădinari a datoriei în mărime de 40 000 lei și 2 250 dolari SUA. Astfel, Veaceslav Popovici urmează să achite taxa de stat la depunerea apelului din suma contestată din acțiunea inițială ce constituie 3 003,75 lei și din cererea reconvențională ce constituie 448,96 lei, iar Nina Popovici și Gheorghe Popovici taxa de stat din suma contestată din cererea intervenienților principali ce constituie suma de 5 247,42 lei.
Instanța de apel reținând că în speță nu sunt temeiuri de scutire a apelanților de la plata taxei de stat, prin prisma art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu a dat curs cererii de apel, acordând apelanților termen până la 20 august 2019, ora 16:00 pentru lichidarea neajunsurilor prin depunerea apelului motivat și dovada achitării taxei de stat în direcția evidență și documentare procesuală. ( f.d. 145-146, vol.II) Din materialele dosarului rezultă că în termenul acordat de instanța de apel Veaceslav Popovici, Nina Popovici și Gheorghe Popovici, reprezentați de avocatul Nina Matveeva-Bociog nu au prezentat apelul motivat și dovada achitării taxei de stat.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează faptul că importanța termenelor procedurali este dictată de faptul că ele determină regimul temporar optimal pentru realizarea justiției, pe de o parte mobilizează cercetarea cauzei, pe de altă parte contracarează urgentarea nejustificată a realizării drepturilor și obligațiilor procesuale, reprezentând instrumentul prevenirii uzării de către participanții la proces cu rea- credință de drepturile lor procedurale. Neexecutarea dispozițiilor judecătorești determină aplicarea sancțiunilor procedurale, cu survenirea efectelor negative.
Astfel, Curtea de Apel Bălți la 22 august 2019 în temeiul art.369, alin. (1), lit. a) din Codul de procedură civilă a restituit cererea de apel depusă de către Veaceslav Popovici, Nina Popovici și Gheorghe Popovici, reprezentați de avocatul Nina Matveeva-Bociog, din motivul neexecutării indicațiilor instanței de apel și anume nedepunerii în termenul stabilit prin încheierea din data de 31 iulie 2019 a apelului motivat și dovezii achitării taxei de stat. ( f.d.151-154, vol. II) Instanța de recurs atenționează că nedepunerea de către parțile în proces a diligențelor necesare pentru înlăturarea în termen a neajunsurilor nu poate constitui o circumstanță favorabilă recurenților în anularea încheierii contestate, cât timp nu au indicat ce i-a împiedicat în termenul acordat să înlăture neajunsurile cererii de apel.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar a menționa faptul că recurenții, cunoscând despre încheierea instanței de apel din data de 31 iulie 2019, prin care nu s-a dat curs apelului și li s-a acordat termen pentru prezentarea apelului motivat și dovada achitării taxei de stat nu au luat măsurile necesare, după cum sugerează jurisprudența CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanță, în speță îndeplinirea la timp a actului de dispoziție al instanței de apel, care le-a acordat termen rezonabil pentru înlăturarea neajunsurilor apelului. Conform jurisprudenței CEDO participanții procesului de judecată, inițiind proceduri în justiție, urmează să-și asume un rol activ, urmărind cu diligență derularea procesului său și să dispună cu bună-credință de drepturile sale procedurale.
Dispoziții similare sunt prevăzute și în art. 56, alin. (3) din Codul de procedură civilă potrivit cărora participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună- 7 credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. Buna-credință prezumă că partea este obligată la intervale rezonabile de timp să manifeste diligență și să se intereseze de soarta dosarelor, despre care cunosc cu certitudine că se află pe rolul instanței cu participarea lor și să respecte termenele prevăzute de lege. În această ordine de idei, este cert că neprezentând apelul motivat și dovada achitării taxelor de stat în termenul acordat de instanța de apel, Veaceslav Popovici, Nina Popovici și Gheorghe Popovici, reprezentați de avocatul Nina Matveeva-Bociog au demonstrat o neglijență a drepturilor sale procedurale stipulate în legislația națională.
Ținând cont de cele relatate și având în vedere faptul că încheierile din data de 31 iulie 2019 și din 22 august 2019 ale Curții de Apel Bălți sunt legale și întemeiate, iar argumentele invocate de către recurenți sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierile instanței de apel. Reieșind din cele expuse, în baza art. 427, lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul declarat de către avocatul Nina Matveeva-Bociog în interesele lui Veaceslav Popovici, Ninei Popovici și lui Gheorghe Popovici.
Se mențin încheierile din data de 31 iulie 2019 și din data de 22 august 2019 ale Curții de Apel Bălți emise în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Iulia Grădinari împotriva lui Veaceslav Popovici cu privire la partajarea averii comune în devălmășie, încasarea cheltuielilor de judecată, cererea reconvențională înaintată de către Veaceslav Popovici împotriva Iuliei Grădinari cu privire la încasarea datoriei pentru serviciile comunale și cererea intervenienților principali Nina Popovici și Gheorghe Popovici împotriva Iuliei Grădinari și lui Veaceslav Popovici cu privire la încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Nina Vascan Maria Ghervas 8
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.