2ra-1914/19 — Cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absenta fortată de la muncă s.a.

2ra-1914/19 — Cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absenta fortată de la muncă s.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosar nr. 2ra-1914/19

Prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul Central (jud:. L. Grădinari)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud:. I. Talpa, O. Moraru, D. Stănilă)

Î N C H E I E R E

16 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de Oleg Ursu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Ursu împotriva

Societății cu Răspundere Limitată „Sudzucker-Moldova”, intervenient accesoriu

Svetlana Matveeva cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție,

încasarea salariului pentru absența forțată de la serviciu, repararea prejudiciului moral

și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 15 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost

respins apelul declarat de Oleg Ursu și a fost menținută hotărârea din 27 noiembrie 2018

a Judecătoriei Drochia, sediul Central,

c o n s t a t ă:

La 29 ianuarie 2015 Oleg Ursu a depus cerere de chemare în judecată împotriva

SRL cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea

salariului pentru absența forțată de la serviciu, repararea prejudiciului moral și încasarea

cheltuielilor de judecată (f.d. 2-5, vol. I).

În motivarea acțiunii reclamantul Oleg Ursu a indicat că la 09 iulie 2013 a fost

angajat în calitate de magazioner în cadrul unității de producere Alexandreni a SRL

„Sudzucker Moldova”, fiind semnat între aceștia contractul individual de muncă și emis

ordinul de angajare.

Reclamantul a susținut că în luna noiembrie a anului 2013 de către administrația

pîrîtului a fost întocmit graficul concediilor de odihnă pentru anul 2014, potrivit căruia

plecarea sa în concediu a fost planificată pentru luna iunie.

Reclamantul a punctat că după ce a făcut cunoștință și a contrasemnat graficul

concediilor pentru secția transport a centrului de distribuție din Alexandreni, și-a

rezervat foi de odihnă peste hotarele țării.

Reclamantul a precizat că la 17 iunie 2014 a depus o cerere de acordare a

concediului anual de odihnă pentru perioada 23 iunie 2014 – 07 iulie 2014, care i-a fost

aprobată de administrația pîrîtului în aceeași zi.

Reclamantul a remarcat că deoarece anterior semnaseră contract de răspundere

materială pentru marfa care era stocată în depozit, în perioada 17-20 iunie 2014 a remis

1

mai multe adresări către pîrît pentru a fi emis un ordin de predare-primire a mărfii,

pentru perioada aflării lui în concediu și stabilirea persoanei responsabile căreia urma

să-i fie transmis depozitul. Solicitările sale însă au rămas fără vreun răspuns, iar pîrîtul

pînă la data concediului așa și nu a emis vreun ordin și nici nu a desemnat vre-o persoană

responsabilă în acest sens.

Reclamantul a notat că în pofida faptului că începînd cu 23 iunie 2014 se afla în

concediu, acesta s-a prezentat totuși la serviciu pentru a preda bunurile aflate în depozit

pentru care purta răspundere materială deplină. Însă, nici la acea dată angajatorul nu a

emis vreun ordin de predare-primire și nici nu a desemnat o persoană responsabilă.

Reclamantul a subliniat că în perioada 23 iunie 2014 – 07 iulie 2014 s-a aflat în

concediu anual de odihnă peste hotarele țării. La 08 iulie 2014 revenind din concediu,

s-a prezentat la lucru la orele 08:00 conform regimului de lucru stabilit. La acea dată,

însă a constatat că la depozitul ce se afla în gestiunea sa, sigiliul aplicat de acesta a fost

rupt, iar o altă persoană elibera marfa din depozit.

Reclamantul a invocat că s-a adresat pentru explicații șefului său, însă a fost

redirecționat către secția juridică, care la fel a evitat careva răspunsuri. Deoarece nu a

primit careva explicații certe, a depus plîngeri în adresa Inspectoratului de Poliție

Sîngerei și a Inspectoratului de Stat a Muncii.

Reclamantul a relevat că de la întoarcerea lui de la Inspectoratul de Poliție

Sîngerei, i-a fost restricționat accesul pe teritoriul întreprinderii. Începînd cu 09 iulie

2014 a expediat în adresa pîrîtului nenumărate telegrame, scrisori în vederea explicării

interzicerii accesului lui la locul de muncă, însă abia la 20 octombrie 2014 a recepționat

scrisoarea angajatorului prin care a fost rugat să se prezinte la oficiul întreprinderii pînă

la data de 20 octombrie 2014, pentru a da explicații pe marginea neprezentării lui la

serviciu din data de 21 iulie 2014. La fel, în baza aceluiași înscris i s-a comunicat că în

caz de neprezentare pînă la data de 20 octombrie 2014, va fi concediat în temeiul

art. 86 al. (1) lit. h) Codul muncii.

Reclamantul a relatat că s-a prezentat la SRL „Sudzucker Moldova” și a dat

explicații, iar la 07 noiembrie 2014 a fost invitat la ședința comitetului sindical în cadrul

căreia s-a pus în discuție demersul angajatorului de eliberare a acordului la concedierea

sa conform art. 86 al. (1) lit. h) Codul muncii, care însă a fost respins potrivit procesului-

verbal al ședinței din aceeași dată.

Reclamantul a menționat că a solicitat pârâtei achitarea plăților salariale pentru

perioada 23 iunie 2014 – 21 octombrie 2014, însă la 15 decembrie 2014 a recepționat

prin poștă ordinul nr. 08 din 07 iulie 2014, din conținutul căruia rezultă că a fost

concediat începînd cu 07 iulie 2014. La aceeași dată a recepționat și carnetul de muncă.

Reclamantul consideră concedierea sa ilegală, iar cu titlu de consecință solicită

anularea ordinului nr. 08 din 07 iulie 2014, restabilirea în funcție, încasarea de la SRL

„Sudzucker Moldova” în beneficiul său a salariului pentru întreaga perioadă de absență

forțată de la lucru începînd cu 07 iulie 2014, repararea prejudiciului moral de 50000 de

lei, precum și încasarea cheltuielilor de judecată.

Ulterior, pe parcursul examinării cauzei, reclamantul Oleg Ursu și-a concretizat

cerințele și a solicitat anularea ordinului nr. 08 din 07 iulie 2014, restabilirea în funcție,

încasarea de la SRL „Sudzucker Moldova” în beneficiul său a salariului pentru absența

forțată de la lucru în sumă de 79730 de lei, a penalităților în mărime de 40981,22 de lei,

repararea prejudiciului moral de 50000 de lei, încasarea cheltuielilor de judecată în

sumă totală de 6555,97 de lei.

Prin hotărârea din 04 decembrie 2015 a Judecătoriei Drochia, acțiunea depusă de

Oleg Ursu, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d. 163, 167-173, vol. I).

2

Prin decizia 17 martie 2016 a Curții de Apel Bălți, a fost respins apelul declarat

de Oleg Ursu și a fost menținută hotărârea din 04 decembrie 2015 a Judecătoriei

Drochia, sediul Central (f.d. 222-225, vol. I).

Prin decizia din 19 octombrie 2016 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis

recursul declarat de Oleg Ursu și a fost casată integral decizia din 17 martie 2016 a

Curții de Apel Bălți, cu trimiterea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Bălți, în alt

complet de judecată (f.d. 34-40, vol. II).

Prin decizia din 19 septembrie 2017 a Curții de Apel Bălți, a fost admis apelul

declarat de Oleg Ursu și a fost casată integral hotărârea din 04 decembrie 2015 a

Judecătoriei Drochia, cu trimiterea cauzei la rejudecare în prima instanță, în alt complet

de judecată (f.d. 81-87, vol. II).

Prin încheierea din 23 aprilie 2018 a Judecătoriei Drochia, sediul Central, a fost

atrasă în proces în calitate de intervenient accesoriu Svetlana Matveeva (f.d. 113, vol.

II).

Prin hotărârea din 27 noiembrie 2018 a Judecătoriei Drochia, sediul Central,

acțiunea depusă de Oleg Ursu, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d. 191, 196-199,

vol. II).

Prin decizia din 15 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți, a fost respins apelul

declarat de Oleg Ursu și a fost menținută hotărârea din 27 noiembrie 2018 a Judecătoriei

Drochia, sediul Central (f.d. 42-52, vol. III).

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a conchis că prima instanță

corect a constatat că eliberarea din funcție a lui Ursu Oleg a fost efectuată în baza

propriei cereri, care a fost depusă la data de 23 iunie 2014, iar ordinul nr. 08 de eliberare

din funcție a fost emis la 07 iulie 2014, adică cu respectarea rigorilor și a termenului

legal prevăzut de art. 85 alin. (1) Codul muncii.

De altfel, instanța de apel a menționat că nici în ședința instanței de fond și nici

în ședința instanței de apel, nu s-a făcut dovada depunerii de către apelant a unei cereri

prin care să o anuleze pe cea inițială din 23 iunie 2014 sau să și-o retragă.

Instanța de apel a învederat că este nejustificat argumentul apelantului precum că

eliberarea sa din funcție ar fi una ilegală, pe motiv că s-a produs în perioada concediului.

Or, salariatul are dreptul să desfacă contractul individual de muncă oricînd, întrucît

necesitatea de a solicita desfacerea contractului individual de muncă poate apărea la

salariat nu numai în timpul desfășurării activității, dar și în momentul în care acesta din

anumite motive este absent de la locul de muncă (în perioada aflării acestuia în concediu

medical, în concediu de odihnă anual, în concediu de studii, în concediu de maternitate,

în concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, în concediu

suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vîrstă de la 3 la 6 ani, în perioada

îndeplinirii obligațiilor de stat sau obștești, deplasării în interes de serviciu sau

detașării). Prin notificarea angajatorului în scris despre desfacerea contractului, astfel,

salariatului i se oferă această posibilitate și nu contează dacă se află la locul de muncă

sau nu. În cazul în care salariatul solicită demisia înaintea expirării termenului legal, iar

angajatorul este de acord, atunci concedierea se face în perioada care o cere salariatul.

Mai mult ca atât, instanța de apel a relevat că prevederile la care face referire

apelantul, adică art. 86 alin. (2 ) Codul muncii, în cazul de față nu sînt aplicabile. Or,

acestea vizează concedierea, adică desfacerea din inițiativa angajatorului a contractului

individual de muncă, și nu demisia.

Instanța de apel a menționat că nu pot fi reținute nici argumentele apelantului

Oleg Ursu precum că dînsul și-ar fi continuat activitatea sa de muncă și după data de

07 iulie 2014, or din actele și lucrările dosarului nu s-a constatat prezența lui Oleg Ursu

3

la locul său de muncă începînd cu 08 iulie 2014. De fapt, nici argumentul apelantului

precum că i s-au creat impedimente la accesul pe teritoriul întreprinderii nu poate fi

reținut, în condițiile în care o asemenea dovadă la dosar lipsește. Faptul că au fost

expediate mai multe telegrame la sediul Drochia a SRL ”Sudzucker Moldova”, nu

dovedește aceste impedimente, odată ce la dosar lipsesc adresări din partea sa către:

sediul de bază a întreprinderii, organele abilitate din cadrul întreprinderii, persoanele

reprezentative al întreprinderii - în vederea restricționării accesului la locul de muncă.

Cu atît mai mult, în condițiile în care Oleg Ursu a intenționat continuarea relațiilor de

muncă, nu a intervenit în fața angajatorului cu o cerere de retragere sau anulare a cererii

de demisie depuse la data de 23 iunie 2014, chestiune perfect legală și care ar fi dovedit

cu certitudine intenția dînsului de a continua relațiile de muncă cu SRL „Sudzucker-

Moldova” SRL. În aceleași context, plângerile depuse ulterior celor 14 zile (10 iulie

2014, 11 iulie 2014 și 21 iulie 2014 – f.d. 11-14, vol. I) nu pot fi reținute drept cereri de

retragere sau anulare a cererii de demisie din 23 iunie 2014, odată ce ele au fost

formulate peste termenul stabilit la art. 84 Codul muncii. Cu atît mai mult, că funcția

deținută de Oleg Ursu pînă la demisie, a fost ocupată de un nou salariat – Svetlana

Matveeva (f.d. 78, vol. II).

Astfel, Ursu Oleg nu mai poate invoca că a avut intenția de a-și continua relațiile

de muncă cu SRL „Sudzucker-Moldova”, odată ce știind cu certitudine că a depus o

cerere de demise și la expirarea termenului legal, angajatorul este în drept să-l demită,

însă nu a intervenit în cadrul acestui termen legal cu cereri de retragere/anulare a cererii

de demisie, iar SRL „Sudzucker-Moldova” angajase deja un nou salariat. Totodată,

procedurile demarate de Ursu Oleg începînd cu 08 iulie 2014 (telegrame, plîngeri) nu-i

restabilesc dreptul acestuia la muncă, în condițiile în care sînt adresate peste termenul

prevăzut la art. 85 Codul muncii.

De asemenea, instanța de apel a indicat că acordul comitetului sindical la

concedierea lui Oleg Ursu conform art. 86 alin. (1) lit. h) Codul muncii, care a fost

solicitat la o dată ulterioară demiterii acestuia, nu dovedește continuitatea raporturilor

de serviciu a lui Oleg Ursu, odată ce acesta nu a fost concediat, ci demis, după cum s-a

constatat, iar disensiunile legate de felul eliberării din funcție a lui Oleg Ursu și

procedurile demarate în acest sens, s-au datorat, după cum a menționat reprezentantul

angajatorului, reprezentanților Departamentului resurse umane, care se află în mun.

Chișinău și care nu au cunoscut la timp despre evenimentele produse în mun. Drochia.

La caz, cererea de demisie, fiind adresată unei persoane neîmputernicite a soluționa

asemenea cereri – Andrei Lipcan (directorul Departamentului marcheting și vînzări –

f.d. 89 vol. I). Cu atît mai mult, în cazul demisiei (art. 85 Codul muncii) un atare acord

al comitetului sindical nu este obligatoriu, acordul organului sindical fiind necesar la

concediere (art. 86 Codul muncii).

De altfel, prevederile art. 87 alin. (1) Codul muncii vizează interzicerea

concedierii fără acordul organului sindical, pe cînd în cazul de față, s-a constatat că

eliberarea din funcție a lui Ursu Oleg s-a produs prin demisie (art. 85 Codul muncii) și

nu prin concediere (art. 86 Codul muncii).

Instanța de apel a apreciat critic argumentul apelantului precum că din informația

Companiei de Asigurării în Medicină ar rezulta că în perioada: 08 octombrie 2013 –

29 decembrie 2014 ar figura în baza de date drept persoană angajată, asigurată de SRL

„Sudzucker-Moldova”. De fapt, Compania de Asigurării în Medicină duce evidența

salariaților reieșind din informațiile prezentate de angajator, iar neprezentarea conformă

sau în termen a acestor date, conduce doar la aplicarea sancțiunilor contravenționale.

4

Mai mult ca atât, reieșind din informația Companiei de Asigurării în Medicină

(f.d. 91 vol. I), rezultă că Oleg Ursu a fost angajat la data de 08 octombrie 2013, ceea

ce este în contradicție cu însăși ordinul de angajare și contractul individual de muncă al

acestuia. Or, apelantul a fost angajat la SRL „Sudzucker-Moldova” începînd cu 10 iulie

2013 (f.d. 56, 62 vol. I). Prin urmare, o asemenea informație nu oferă credibilitate, iar

datele din această informație nu corespund realității.

De altfel, verificând în acest context și baza de date a Casei Naționale de

Asigurări Sociale, rezultă că contribuțiile sociale au fost achitate pînă la 01 iulie 2014,

iar începînd cu 02 ianuarie 2015 aceste contribuții au achitate deja de către noul

angajator a lui Oleg Ursu (f.d. 92 vol. I, f.d. 63,69 vol. II).

În concluzie, instanța de apel a menționat că informația prezentată de Compania

de Asigurării în Medicină nicidecum nu dovedește continuitatea raporturilor de muncă

a lui Ursu Oleg cu SRL „Sudzucker-Moldova” în condițiile neveridicității acesteia.

La 09 august 2019 Oleg Ursu a declarat recurs împotriva deciziei din 15 aprilie

2019 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei

instanței de apel și hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri de admitere

integrală a acțiunii.

În motivarea cererii de recurs, recurentul Oleg Ursu a reiterat aceleași argumente

care au fost indicate și în cererea de chemare în judecată și în cererea de apel, insistând

asupra faptului că instanțele ierarhic inferioare nu au elucidat problemele de drept

constatate prin decizia din 19 octombrie 2016 a Curții Supreme de Justiție.

Suplimentar, recurentul a menționat că instanțele de ierarhic inferioare nu au

elucidat și dat apreciere următoarele circumstanțe: acordarea concediului de odihnă din

23 iunie 2014, luînd în considerație prezența unei cereri de demisie datată cu aceeași

dată - 23 iunie 2014; emiterea ordinului de concediere, la 07 iulie 2014, în perioada

aflării sale în concediul anual de odihnă, pînă la 08 iulie 2014; invitarea sa, pentru data

de 20 otombrie 2014, pentru a da explicație pentru nepezentarea la serviciu începînd cu

21 iulie 2014; solicitarea la 07 noiembrie 2014 a acordului organizației sindicale cu

privire la eiberarea acordului de a fi concediat în baza art. 86 alin. (1) lit. h) Codul

muncii; aducerea la cunoștință a ordinului de concediere din 07 iulie 14, doar la

15 decembrie 2014; expedierea în adresa sa a carnetului de muncă doar la 15 decembrie

2014; prezentarea rapoartelor la Compania Națională de Asigurări în Medicină, în care

se indică că la 29 decembrie 2019 este înregistrat ca persoană angajată la SRL

„Sudzucker-Moldova”; motivul reținerii carnetului de muncă din 07 iulie 2014 și până

la 15 decembrie 2014; posibilități sale de a se angaja și munci în perioada 07 iulie 2014

- 15 decembrie 2014, nefiind informat despre existența unui ordin de concediere și în

lipsa carnetului de muncă.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel.

După cum denotă materialele cauzei, copia deciziei motivate din 15 aprilie 2019

a Curții de Apel Bălți a fost expediată părților la proces, la 13 iunie 2019, conform

informației anexate la materialele cauzei (f.d. 53, vol. II), și a fost recepționată de Oleg

Ursu, la 18 iunie 2019 (f.d. 55, vol. III).

În aceste circumstanțe, instanța de recurs precizează că recursul a fost declarat de

Oleg Ursu, la 09 august 2019, cu respectarea termenului indicat la art. 434 alin. (1) Cod

de procedură civilă.

La 28 august 2019, în adresa intimatei SRL „Sudzucker-Moldova” a fost

expediată copia recursului declarat de Oleg Ursu (f.d. 76, vol. III).

5

La 02 octombrie 2019 intimata SRL „Sudzucker-Moldova” a depus referință,

prin care a solicitat declararea recursului ca inadmisibil.

Examinând temeiurile recursului declarat de Oleg Ursu, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră

recursul drept inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că, normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că, săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Respectiv, instanța de recurs reține că, examinarea admisibilității recursului

presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs, cu

temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat de Oleg Ursu, se referă la

dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu

constituie temei de casare a deciziei recurate.

Subsidiar, se menționează că, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a,

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv, numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar

nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție accentuează că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia,

coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt

în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat de Oleg Ursu nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO, în jurisprudența sa, a constatat că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise (cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

6

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că,

modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic

superioare, depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective. Trebuie ținut

cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor

ierarhic superioare în acest sistem (Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din

19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile, care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot

fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei hotărâre din

09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1-11) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 Cod de procedură civilă și nu

conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Încheierea privind inadmisibilitatea recursului se plasează pe pagina web a Curții

Supreme de Justiție la data emiterii și se transmite tuturor participanților la proces și

reprezentanților acestora.

În asemenea circumstanțe, completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat

de Oleg Ursu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod

de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Oleg Ursu împotriva deciziei din

15 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată

depusă de Oleg Ursu împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Sudzucker-

Moldova”, intervenient accesoriu Svetlana Matveeva cu privire la anularea ordinului de

concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența forțată de la

serviciu, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

7