2ra-2019/16 — anularea ordinului, incasarea salariului pentru absenta fortata de la lucru

2ra-2019/16 — anularea ordinului, incasarea salariului pentru absenta fortata de la lucru (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: V. Ghedreuțan dosarul nr. 2ra-2019/16

instanța de apel: I. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi

D E C I Z I E

19 octombrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Ion Druță, Oleg Sternioală, Mariana Pitic, Galina Stratulat

examinînd recursul declarat de către Ursu Oleg, în pricina civilă la cererea

de chemare în judecată a lui Ursu Oleg împotriva Întreprinderii Mixte „Sudzucker

Moldova” societate pe acțiuni cu privire la anularea ordinului, încasarea salariului

mediu pentru absența forțată de la lucru, repararea prejudiciului moral, împotriva

deciziei Curții de Apel Bălți din 17 martie 2016, prin care a fost respins apelul

declarat de către Ursu Oleg și menținută hotărîrea Judecătoriei Drochia din 04

decembrie 2015

c o n s t a t ă

La 29 ianuarie 2015 Ursu Oleg a depus cerere de chemare în judecată

împotriva ÎM „Sudzucker Moldova” SA cu privire la anularea ordinului, încasarea

salariului mediu pentru absența forțată de la lucru, repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 09 iulie 2013 a fost angajat

în calitate de magazioner în cadrul unității de producere Alexandreni a ÎM

„Sudzucker Moldova” SA, fiind semnat între aceștia contractul individual de muncă

și emis ordinul de angajare.

În luna noiembrie a anului 2013 de către administrația pîrîtului a fost

întocmit graficul concediilor de odihnă pentru anul 2014, potrivit căruia plecarea

reclamantului în concediu a fost planificată pentru luna iunie.

După ce a făcut cunoștință și a contrasemnat graficul concediilor pentru

secția transport a centrului de distribuție din Alexandreni, reclamantul și-a bronat

foi de odihnă peste hotarele țării.

La 17 iunie 2014 a depus o cerere de acordare a concediului anual de odihnă

pentru perioada 23 iunie 2014 – 07 iulie 2014, care i-a fost aprobată de

administrația pîrîtului în aceeași zi.

Deoarece anterior semnaseră contract de răspundere materială pentru marfa

care era stopată în depozit, în perioada 17-20 iunie 2014 a remis mai multe adresări

către pîrît pentru a fi emis un ordin de predare-primire a mărfii, pentru perioada

aflării lui în concediu și stabilirea persoanei responsabile căreia urma să-i fie

transmis depozitul. Solicitările acestuia însă au rămas fără vreun răspuns, iar pîrîtul

pînă la data concediului așa și nu a emis vreun ordin și nici nu a desemnat vreo

persoană responsabilă în acest sens.

În pofida faptului că începînd cu 23 iunie 2014 reclamantul se afla în

concediu, acesta s-a prezentat totuși la serviciu pentru a preda bunurile aflate în

depozit pentru care purta răspundere materială deplină. Însă, nici la acea dată

angajatorul nu a emis vreun ordin de predare-primire și nici nu a desemnat o

persoană responsabilă.

În perioada 23 iunie 2014 – 07 iulie 2014 s-a aflat în concediu anual de

odihnă peste hotarele țării.

La 08 iulie 2014 revenind din concediu, s-a prezentat la lucru la orele 08.00

conform regimului de lucru stabilit. La acea dată însă a constatat că la depozitul ce

se afla în gestiunea angajatului sigiliul aplicat de acesta a fost rupt, iar o altă

persoană elibera marfa din depozit.

S-a adresat pentru explicații șefului său, însă a fost redirecționat către secția

juridică, care la fel a evitat careva răspunsuri.

Deoarece nu a primit careva explicații certe, a depus plîngeri în adresa

Inspectoratului de Poliție Sîngerei și a Inspectoratului de Stat a Muncii.

De la întoarcerea lui de la Inspectoratul de Poliție Sîngerei, i-a fost

restricționat accesul pe teritoriul întreprinderii.

Începînd cu 09 iulie 2014 a expediat în adresa pîrîtului nenumărate

telegrame, scrisori în vederea explicării interzicerii accesului lui la locul de muncă,

însă abia la 20 octombrie 2014 a recepționat scrisoarea angajatorului prin care l-a

rugat să se prezinte la oficiul întreprinderii pînă la data de 20 octombrie 2014 pentru

a da explicații pe marginea neprezentării lui la serviciu din data de 21 iulie 2014. La

fel, în baza aceluiași înscris i s-a comunicat că în caz de neprezentare pînă la data de

20 octombrie 2014, va fi concediat în temeiul art. 86 al. (1) lit. h) Codul muncii.

Reclamantul susține că s-a prezentat la ÎM „Sudzucker Moldova” SA și a

dat explicații, iar la 07 noiembrie 2014 a fost invitat la ședința comitetului sindical

în cadrul căreia s-a pus în discuție demersul angajatorului de eliberare a acordului

de concediere a lui Ursu Oleg conform art. 86 al. (1) lit. h) Codul muncii, care însă

a fost respins potrivit procesului-verbal al ședinței din aceeași dată.

Salariatul a cerut societății achitarea plăților salariale pentru perioada 23

iunie 2014 – 21 octombrie 2014, însă la 15 decembrie 2014 a recepționat prin poștă

ordinul nr. 08 din 07 iulie 2014, din conținutul căruia rezulta că Oleg Ursu a fost

concediat începînd cu 07 iulie 2014. La aceeași dată a recepționat și carnetul de

muncă.

Consideră concedierea lui ilegală, iar cu titlu de consecință solicită anularea

ordinului nr. 08 din 07 iulie 2014, restabilirea lui Ursu Oleg la lucru, încasarea de la

ÎM „Sudzucker Moldova” SA în beneficiul reclamantului a salariului pentru

întreaga perioadă de absență forțată de la lucru începînd cu 07 iulie 2014, repararea

prejudiciului moral de 50000 lei, încasarea cheltuielilor de judecată.

Ulterior reclamantul și-a concretizat cerințele și a solicitat anularea

ordinului nr. 08 din 07 iulie 2014, restabilirea lui Ursu Oleg la lucru, încasarea de la

ÎM „Sudzucker Moldova” SA în beneficiul reclamantului a salariului pentru absența

forțată de la lucru în sumă de 79730 lei, încasarea penalităților în mărime de

40981,22 lei, repararea prejudiciului moral de 50000 lei, încasarea cheltuielilor de

judecată în sumă totală de 6555,97 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Drochia din 04 decembrie 2015, a fost respinsă

acțiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 17 martie 2016, a fost respins apelul

declarat de către Ursu Oleg și menținută hotărîrea Judecătoriei Drochia din 04

decembrie 2015.

La 08 iulie 2016 Ursu Oleg a declarat recurs împotriva deciziei instanței de

apel, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătorești și pronunțarea

unei noi hotărîri, prin care acțiunea să fie admisă integral.

Recurentul în motivarea recursului a indicat că, instanțele la adoptarea

hotărîrilor au apreciat arbitrar probele. Astfel susține că, instanțele nu au dat

apreciere faptului că Ursu Oleg inițial a scris o cerere de demisie din funcție care nu

a fost acceptată de angajator și i-a fost restituită, iar în schimb recurentului i-a fost

acordat concediu de odihnă anual.

Or, odată cu concedierea lui conform art. 86 al. (1) lit. h) Codul muncii,

acesta se afla în concediu de odihnă anual la situația din 07 iulie 2014. Mai mult ca

atît, după expirarea concediului recurentul și-a continuat activitatea, inclusiv pînă în

luna decembrie a anului 2014, după cum rezultă din răspunsul CNAM.

Susține că mai mulți angajați ai societății au fost concediați conform

schemei enunțate mai sus.

Faptul că salariatul și-a continuat raporturile de muncă și după concediu

rezultă și din scrisoarea intimatului din 14 octombrie 2014, potrivit căreia Ursu

Oleg a fost invitat pentru a da explicații pe marginea neprezentării lui la lucru

începînd cu 21 iulie 2014 și pînă la 20 octombrie 2014; procesul-verbal al ședinței

Comitetului sindical din 07 noiembrie 2014 prin care a fost exprimat dezacordul

față de concedierea salariatului conform art. 86 al. (1) lit. h) Codul muncii;

informația CNAM din 29 decembrie 2014.

Instanțele însă au constatat concedierea recurentului ca fiind una legală, doar

făcînd referire la existența anterioară a cererii de demisie, însă au ignorat să dea

apreciere și probelor enunțate mai sus.

Mai mult ca atît, instanța a obligat pîrîtul în cadrul primei instanțe de a

prezenta mai multe înscrisuri, inclusiv tabelele de pontaj din care rezultă cu

certitudine că salariatul a fost prezent la locul de muncă după perioada concediului,

însă societatea a ignorat demersul dat.

În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Colegiul constată că, copia deciziei motivate a Curții de Apel Bălți din 17

martie 2016 a fost expediată părților la 16 mai 2016 (f.d. 226, vol. I). Respectiv,

Colegiul constată că recurentul Ursu Oleg a depus cererea de recurs în termen, la 08

iulie 2016 (f.d. 1,vol.II).

În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără

înștiințarea participanților la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

recursul, de a casa decizia instanței de apel și a restitui pricina spre rejudecare în

instanța de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanța, după ce judecă

recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței de apel

și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile în care

eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Colegiul atestă că, obiectul acțiunii în cauză îl constituie legalitatea

ordinului nr. 8 din 07 iulie 2014 de eliberare a lui Ursu Oleg din funcția deținută de

magazioner la depozitul nr. 2 a unității de producere Alexandreni, restabilirea lui la

lucru, încasarea salariului pentru întreaga perioadă de absență forțată de la lucru,

repararea prejudiciului material și moral.

Instanțele la adoptarea hotărîrilor de respingere a acțiunii și-au motivat

soluția pe faptul că Ursu Oleg la 07 iulie 2014 a fost concediat din funcția de

magazioner din propria inițiativă conform art. 85 al. (1) Codul muncii. Deoarece la

materialele cauzei lipsesc înscrisuri care ar confirma retragerea sau anularea cererii

de demisie din partea salariatului, instanțele au constatat în unanimitate că ordinul

contestat este unul legal, iar cu titlu de consecință au respins și capetele subsecvente

ale acțiunii.

Instanța de recurs consideră ca fiind eronate concluziile date din

considerentele ce urmează.

Art. 81 Codul muncii (în redacția legii în vigoare la acea dată)

reglementează temeiurile încetării contractului individual de muncă. Astfel, acesta

poate înceta: a) în circumstanțe ce nu depind de voința părților (art.82, 305 și 310) și

la inițiativa uneia dintre părți (art.85 și 86).

Al. (2) art. 81 Codul muncii prevede că, în toate cazurile menționate la

al.(1), ziua încetării contractului individual de muncă se consideră ultima zi de

muncă, iar al. (3) instituie că contractul individual de muncă încetează în temeiul

ordinului (dispoziției, deciziei, hotărîrii) angajatorului, care se aduce la cunoștința

salariatului, sub semnătură, cel tîrziu la data eliberării din serviciu.

Cu referire la prevederile art. 81 al. (1) lit. b) Codul muncii, legiuitorul a

instituit temeiurile de încetare a contractului individual de muncă la inițiativa

salariatului (art. 85, demisia), precum și la inițiativa angajatorului în cazuri strict

determinate de lege, care se pot datora unor cauze imputabile salariatului, legate de

culpa acestuia sau din motive care țin de unitate (art. 86).

La caz se constată că, Ursu Oleg începînd cu 10 iulie 2013 a fost angajat la

ÎM „Sudzucker Moldova” SA în calitate de magazioner la depozitul nr. 2 a unității

de producere Alexandreni, fiind încheiat cu acesta contractul individual de muncă

nr. 67/13 din 09 iulie 2013 și contractul de răspundere materială deplină nr. 02/13

din aceeași dată (f.d. 56-61, vol. I), iar la 07 iulie 2014 salariatul a fost eliberat în

legătură cu cererea de demisionare a lui din 23 iunie 2014 (f.d.19, vol.I),

consemnarea dată fiind efectuată și în carnetul de muncă (f.d.7 verso, vol. I).

Deși art. 85 Codul muncii asigură o garanție pentru salariat, acordîndu-i

acestuia dreptul de a solicita desfacerea contractului individual de muncă, al. (5)

expres instituie că dacă, după expirarea termenelor indicate în alin.(1), (2) și (41),

salariatul nu a fost de fapt eliberat din funcție și el își continuă activitatea de muncă

fără să-și reafirme în scris dorința de a desface contractul individual de muncă,

eliberarea acestuia nu se admite.

Or, deși Ursu Oleg la 23 iunie 2014 a depus o cerere de demisie (f.d.89,

vol.I), instanțele nu au dat apreciere și altor înscrisuri anexate la dosar și anume

Informației despre folosirea timpului de muncă și certificatul eliberat de șeful secției

resurse umane din 08 aprilie 2015 din care rezultă că Ursu Oleg în perioada 23

iunie 2014-07 iulie 2014 inclusiv s-a aflat în concediu de odihnă anual (f.d. 8, 90,

vol. I), informației eliberate de Compania Națională de Asigurări în Medicină din

care reiese că la situația din 29 decembrie 2014, potrivit datelor SIAAOAM, Ursu

Oleg este persoană angajată asigurată la ÎM „Sudzucker Moldova” SA din data de

08 octombrie 2013 și pînă la 29 decembrie 2014 (f.d. 91, vol. I), avizele telegrafice

expediate în adresa angajatorului prin care salariatul solicită explicații vis-a-vis de

neadmiterea lui la locul de muncă (f.d.11-14). Or, toate aceste înscrisuri au rămas

fără soluționare și nici nu s-a dat aprecierea lor inclusiv prin prisma art. 85 al. (5)

Codul muncii, sub aspectul că acesta și-a continuat activitatea de muncă după data

de 07 iulie 2014 sau nu.

Instanțele urmau să constate legalitatea ordinului nr. 08 din 07 iulie 2014 și

potrivit afirmațiilor precum că a fost emis în perioada aflării lui Ursu Oleg în

concediu de odihnă anual, precum și să stabilească data recepționării exacte de către

salariat a ordinului contestat prin prezenta acțiune.

Deși art. 81 al. (2) Codul muncii instituie că în toate cazurile menționate la

al.(1) ziua încetării contractului individual de muncă se consideră ultima zi de

muncă și deoarece angajatorul și-a argumentat poziția precum că salariatul a fost

eliberat la 07 iulie 2014 în baza cererii de demisie, nu sunt clare acțiunile ulterioare

ale ÎM „Sudzucker Moldova” SA, care la 14 octombrie 2014 a expediat în adresa

salariatului Ursu Oleg o scrisoare prin care i-a cerut să se prezinte la oficiul

întreprinderii pentru a da explicații referitor la motivele lipsei lui de la serviciu din

data de 21 iulie 2014 (în cazul în care acesta a fost eliberat din 07 iulie 2014).

Totodată, prin aceeiași scrisoare i-a fost comunicat recurentului precum că în caz de

neprezentare pînă la data de 20 octombrie 2014, absența acestuia va fi considerată

nemotivată și va servi motiv pentru concediere conform lit. h) al. (1) art. 86 Codul

muncii (f.d. 15, vol.I).

În continuare, sunt iraționale acțiunile angajatorului care la fel cu dată

ulterioară a înaintat un demers Comitetului sindical al întreprinderii privind

eliberarea acordului la concedierea lui Oleg Ursu în temeiul art. 86 al. (1) lit. h)

Codul muncii pentru absența fără motive întemeiate de la locul de muncă, în situația

în care ÎM „Sudzucker Moldova” SA deja a emis ordinul nr. 08 din 07 iulie 2014.

Mai mult ca atît, conform procesului-verbal din 07 noiembrie 2014 (f.d.124, vol. I),

organul sindical și-a exprimat dezacordul privind concedierea salariatului în baza

art. 86 al. (1) lit. h) Codul muncii. Chiar și din conținutul art. 87 al. (1) Codul

muncii rezultă că, concedierea salariaților membri de sindicat poate avea loc doar cu

„acordul preliminar” al organului sindical, deci acordul dat este unul anticipat și nu

unul ulterior.

Acestor înscrisuri și circumstanțelor descrise mai sus instanțele inferioare nu

au dat vreo apreciere și nici nu le-au combătut în vreun mod. Or, în urma rejudecării

pricinii, instanțele urmează să determine care au fost totuși temeiurile de încetare a

contractului individual de muncă – ca rezultat al demisiei sau concedierii

salariatului, precum și să stabilească corectitudinea respectării procedurii de

încetare a raporturilor de muncă cu angajatul.

Reieșind din calitatea lui Ursu Oleg pe marginea litigiului dat (reclamant),

acesta în cadrul primei instanțe a înaintat un demers de reclamare a probelor de la

angajatorul ÎM „Sudzucker Moldova” SA în legătură cu examinarea litigiului.

Prin încheierea din 10 martie 2015 Judecătoria Drochia a admis demersul

reclamantului și a obligat pîrîtul de a prezenta un șir de acte determinante pentru

soluționarea corectă a cauzei, inclusiv actele de efectuare a anchetei în privința lui

Oleg Ursu, registrul corespondenței ieșire-intrare a întreprinderii pentru perioada

iunie 2014-ianuarie 2015, certificatul de salariu, tabelul de pontaj a unității de

producere Alexandreni pentru perioada iunie 2014-ianuarie 2015 (f.d.50-52, vol. I).

Materialele cauzei însă atestă că pe parcursul examinării pricinii aceste acte nu au

fost prezentate. Mai mult ca atît, reprezentantul pîrîtului prin referința de la f.d. 105-

107, vol.I a indicat că nu a fost ordonată în privința salariatului vreo anchetă de

serviciu, iar celelalte acte solicitate conțin date cu caracter personal ce vizează alte

persoane angajate.

Instanța investită cu judecarea pricinii date, în urma rejudecării, reieșind din

principiul contradictorialității și egalității părților în drepturile procedurale, urmează

să verifice și corectitudinea prezentării probelor de către ÎM „Sudzucker Moldova”

SA, în cazul în care art. 89 al. (2) Codul muncii incubă angajatorului sarcina

probațiunii, care trebuie să dovedească temeinicia eliberării din serviciu a

salariatului.

În urma celor enunțate, Colegiul constată că nu a fost examinat fondul

cauzei. Drept urmare, deoarece art. 445 al. (1) lit. c1) CPC prevede exhaustiv

cazurile în care instanța de recurs poate restitui pricina spre rejudecare în prima

instanță și deoarece erorile judiciare enunțate nu cad sub incidența acestei norme

procesuale, se impune casarea deciziei Curții de Apel Bălți din 17 martie 2016 și

restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de apel în alt complet de judecată.

La judecarea pricinii, instanța de apel urmează să țină cont de cele

menționate, creînd condiții obiective și reale participanților la proces și judecînd

pricina, să emită o decizie întemeiată și legală.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

decide:

Se admite recursul declarat de către Ursu Oleg.

Se casează integral decizia Curții de Apel Bălți din 17 martie 2016 în pricina

civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ursu Oleg împotriva Întreprinderii

Mixte „Sudzucker Moldova” societate pe acțiuni cu privire la anularea ordinului,

încasarea salariului mediu pentru absența forțată de a lucru, repararea prejudiciului

moral, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Bălți în alt complet

de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Ion Druță

Oleg Sternioală

Mariana Pitic

Galina Stratulat