2ra-1686/19 — repararea prejudiciului material și moral, cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmărire penală ale procuraturii si ale instantelor judecătorești

2ra-1686/19 — repararea prejudiciului material și moral, cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmărire penală ale procuraturii si ale instantelor judecătorești (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

dosar nr. 2ra-1686/2019

prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, judecător: (I. Barbacaru)

instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău judecători: (Gr. Dașchevici, A. Danilov, A. Panov)

Î N C H E I E R E

18 septembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Dumitru Mardari

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Valeriu Arnaut

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la încasarea despăgubirilor

materiale și morale, cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 23 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova și s-a menținut

hotărârea din 29 ianuarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă :

La 11 aprilie 2017, Valeriu Arnaut, reprezentat de avocatul Călin Melintean a

depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii

Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova cu

privire la încasarea despăgubirilor materiale și morale și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul Valeriu Arnaut, a invocat că la 09 aprilie

2015 de către Procuratura Generală a Republicii Moldova a fost pornită cauza

penală nr. xxxxxxxxxxxx0 în baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

Reclamantul a menționat că în cadrul cauzei penale nominalizate, la 16 aprilie

2015 Valeriu Arnaut a fost reținut, iar la 17 aprilie 2015 prin ordonanța

procurorului a fost pus sub învinuire, încriminîndui-se săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal.

Reclamantul Valeriu Arnaut a indicat că prin sentința Judecătoriei Hîncești

din 09 august 2016, Valeriu Arnaut învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (5) Cod penal, a fost achitat, din motiv că nu s-a constatat existența

faptei infracțiunii.

Reclamantul Valeriu Arnaut a menționat că nefiind de acord cu sentința

primei instanțe, acuzatorul de stat a declarat apel, solicitând casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri de condamnare a lui Amaut Valeriu

1

în baza art. 190 alin. (5) CP, la 11 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 08 decembrie 2017 a fost respins

apelul declarat ca nefondat cu menținerea sentinței Judecătoriei Hîncești din

09 august 2016.

Prin decizia din 29 mai 2018 a Curții Supreme de Justiție recursul ordinar

declarat de procurorul în Procuratura de Circumscripție Chișinău împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 08 decembrie 2017 a fost declarat ca

inadmisibil.

Astfel, reclamantul a indicat că după ce i-a fost intentată cauza penală, fiind

învinuit de comitere, inclusiv a unei infracțiuni deosebit de grave (art. 190 alin. (5)

Cod penal), într-un final a fost achitat de către toate instanțele de judecată.

Reclamantul Valeriu Arnaut a declarat că prin acțiunile ilegale ale

Procuraturii, care a exercitat nemijlocit urmărirea penală precum și ale instanțelor

de judecată, i-a fost încălcat dreptul fundamental la libertate, la viața privată și

dreptul de a nu fi urmărit penal ilegal, fiindu-i cauzat un prejudiciu material și

moral.

Reclamantul Valeriu Arnaut a solicitat admiterea acțiunii, încasarea de la

bugetul de stat prin intermediu Ministerului Justiției al Republicii Moldova în

beneficiul său a prejudiciului moral în mărime de 220000 lei precum și încasarea

de la bugetul de stat prin intermediu Ministerului Justiției al Republicii Moldova în

beneficiul său a sumei de 26000 lei, constituită din 20000 lei (pentru examinarea

cauzei penale) și 6000 lei, cheltuielile pentru asistență juridică suportate la

judecarea prezente cauze.

Prin hotărârea din 29 ianuarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani s-a

admis parțial cererea de chemare în judecată depusă Valeriu Arnaut împotriva

Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura

Generală a Republicii Moldova cu privire la încasarea despăgubirilor materiale și

morale și a cheltuielilor de judecată, s-a încasat din contul bugetului de stat, prin

intermediu Ministerului Justiției al Republicii Moldova în beneficiul lui Valeriu

Arnaut: 40000 lei cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciu cauzat de

acțiunile ilegale ale organului de urmărire penală, procuraturii și instanței de

judecată, 20000 cheltuielile pentru asistența juridică achitată avocatului în dosarul

penal, 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată suportate în legătură cu examinarea

prezentei cauze, în total 63000 lei, în rest, cererea de chemare în judecată a fost

respinsă ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia din 23 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova și s-a menținut hotărârea din

29 ianuarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, în cauza civilă la cererea

de chemare în judecată depusă de Valeriu Arnaut împotriva Ministerului Justiției al

Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii

Moldova cu privire la încasarea despăgubirilor materiale și morale și a cheltuielilor

de judecată.

În susținerea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că la data de

09 aprilie 2015 de către Procuratura Generală a Republicii Moldova a fost dispusă

pornirea urmăririi penale în privința lui Valeriu Arnaut, conform elementelor

constitutive ale componenței de infracțiune prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal, bazate pe faptul escrocheriei săvârșite în proporții deosebit de mari. Din

2

conținutul procesului-verbal de reținere din 16 aprilie 2015, rezultă că, Valeriu

Arnaut a fost reținut, iar prin ordonanța din 17 aprilie 2015, emisă de procurorul în

Secția de exercitare a urmăririi penale în cauze de criminalitate organizată și

excepționale din cadrul Direcției exercitare și conducere a urmăririi penale a

Procuraturii Generale, Valeriu Arnaut a fost pus sub învinuire pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. 5 Cod penal.

Instanța de apel a reținut că pe parcursul desfășurării procesului penal în

privința lui Valeriu Arnaut, în perioada 16 aprilie 2015 – 09 august 2016 au fost

aplicate următoarele măsuri preventive și anume:

16 aprilie 2015 – 26 mai 2015 - arest preventiv;

26 mai 2015 – 27 noiembrie 2015 - arest la domiciliu;

27 noiembrie 2015 – 27 februarie 2016 - obligarea de a nu părăsi localitatea

pe un termen de 90 de zile.

Prin sentința din 09 august 2016 din Judecătoriei Hîncești, Valeriu Arnaut

învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, a fost

achitat, din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

Nefiind de acord cu sentința primei instanțe, acuzatorul de stat a declarat apel,

solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri de

condamnare a lui Valeriu Arnaut în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, la 11 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Prin decizia din 08 decembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de acuzatorul de stat, ca nefondat, cu menținerea sentinței fără

modificări. Decizia Curții de Apel Chișinău a fost contestată cu recurs de către

acuzatorul de stat.

Prin decizia din 29 mai 2018 a Curții Supreme de Justiție, instanța de recurs a

decis de a respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de Circumscripție Chișinău, Radu Sîli, împotriva deciziei Curții de

Apel Chișinău din 08 decembrie 2017, cu menținerea hotărârii atacate. Decizia

fiind irevocabilă.

Instanța de apel a reținut că Valeriu Arnaut este subiect cu drept de sesizare a

instanței de judecată prin prisma dispoziției art. 3 lit. a) al Legii nr.1545 din

25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, în condițiile în care în privința acestuia a fost pronunțată o sentință

de achitare în învinuirea formulată acestuia, sentință menținută de instanța de apel

și de Curtea Supremă de Justiție.

În conformitate cu prevederile art. 123 alin.(6) Cod de procedură civilă,

faptele invocate de una din părți nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă

parte nu le-a negat. Prin urmare, la caz se atestă existența unei sentințe de achitare,

definitivă și irevocabilă.

Instanța de apel a constatat cu certitudine că Valeriu Arnaut a fost tras ilegal

la răspundere penală în cauza penală enunțată mai sus, iar în aceste circumstanțe

ținând cont de faptul că în privința ultimului a fost pronunțată sentință de achitare

definitivă și irevocabilă, instanța de judecată constată compatibilitatea pretențiilor

reclamantului prin prisma articolelor 3 și 6 din Legea nr. 1545 din 25 februarie

1998 privind modul de repararea a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, iar

drept rezultat temeinicia acestor pretenții formulate în speță prin prisma

3

dispozițiilor acestei legi.

Instanța de apel a indicat faptul că Valeriu Arnaut întrunește condițiile

statuate în Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești, reieșind din existența prejudiciului

moral cauzat prin acțiunile organului de urmărire penală și a procuraturii astfel,

făcând trimitere la jurisprudența CEDO în materia acordării satisfacției morale la

constatarea violării drepturilor și libertăților fundamentale constatate a fi încălcate

în speță, instanța de apel consideră că instanța de fond în mod temeinic a dispus

încasarea din contul bugetului de stat, prin intermediu Ministerului Justiției în

beneficiul lui Valeriu Arnaut 40000 lei, cu titlu de despăgubiri morale pentru

prejudiciu cauzat prin acțiunile ilegale ale organului de urmărire penală,

procuratură și instanța de judecată; 20000 lei cheltuielile pentru asistența juridică

achitată avocatului în dosarul penal; 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

suportate în legătură cu examinarea prezentei cauze, în total 63000 lei, sumă ce

este justificată de circumstanțele speței, în raport cu suma pretinsă de reclamant în

cuantum de 220000 lei, sumă considerată a fi exagerată.

Instanța de apel a concretizat că la concluzia privind cuantumul satisfacției

echitabile, instanța de fond a ținut cont de faptul că Valeriu Arnaut a fost achitat

prin sentința definitivă și irevocabilă a instanțelor de judecată de comiterea

infracțiunii prevăzute de art.190 alin. (5) Cod penal, apreciind împrejurările

descrise în plenititudea lor, având în suport starea de stres provocată, în urma

desfășurării urmăririi penale, încălcarea dreptului la libera circulație, învinuirea în

comiterea unei infracțiuni, care prin prisma art. 16 Cod penal se atribuie la

infracțiuni deosebit de grave, desfășurarea urmăririi penale și examinarea cauzei în

instanțele de judecată, durata urmăririi penale în privința reclamantului, și anume

16 aprilie 2015 – 09 august 2016, durata examinării cauzei penale în instanța de

judecată 29 iunie 2015 – 29 mai 2018 (instanța de fond 18 iunie 2015 – 09 august

2016, Curtea de Apel Chișinău 19 septembrie 2016 – 08 decembrie 2017, Curtea

Supremă de Justiție 19 aprilie 2018 – 29 mai 2018), caracterul și gravitatea

încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală și la examinarea cauzei penale

în instanța de judecată, cât și faptul prezentării în fața publicului ca fiind o

persoană care a comis infracțiunea.

În acest context, instanța de apel just a reținut că prin prisma Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, unul

din criteriile orientative generale de apreciere a prejudiciului moral este criteriul

echității, care presupune că partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă

pentru prejudiciul moral suferit. Astfel, modul de acordare a satisfacției echitabile

trebuie determinat în raport cu prejudiciul moral suferit, gravitatea acestuia,

importanța și consecințele sale pentru victimă.

Distinct din cele constatate, la acest compartiment, instanța de apel a

menționat că instanța de fond corect a relatat că mărimea compensației solicitate

spre încasare de către reclamant cu titlu de prejudiciu moral în mărime de 220 000

lei este exagerată, dar totodată, ținând cont de natura drepturilor lezate, de

caracterul și gravitatea suferințelor suportate, de statutul social al persoanei și de

faptul că reclamantului i-au fost încălcate drepturile constituționale, ce au adus

atingere demnității umane, fiind supus unor acțiuni ilicite din partea organelor de

urmărire penală, manifestate prin învinuirea ilegală și aplicarea măsurilor

4

preventive menționate mai sus, iar suma de 40 000 lei ar constitui o recompensă

echitabilă pentru prejudiciul moral suportat, fiind suficientă pentru a aduce

satisfacție reclamantului.

Mai mult, din sensul normei art. 1422 Cod civil (în redacția de până la

01 martie 2019) rezultă că întinderea prejudiciului reprezintă vătămarea adusă

dreptului subiectiv al persoanei care a suferit pierderea vieții sau sănătății, lezarea

unor interese materiale sau morale, ori efectele negative patrimoniale, ca urmare a

faptei ilicite săvârșite de altă persoană sau a faptei unor lucruri sau ființe pentru

care acesta poartă răspundere în condițiile legii.

Astfel, instanța de apel a concluzionat că apelantul din speță nu a dovedit prin

probe admisibile cuantumul prejudicierii drepturilor personale nepatrimoniale

privind integritatea morală, prezumție valabilă până la proba contrarie. Prin

urmare, instanța de fond corect a încasat suma prejudiciului moral.

Instanța de apel a reținut că Valeriu Arnaut în acțiunea înaintată a solicitat

compensarea cheltuielilor de judecată pentru asistență juridică în sumă de 26000

lei, constituită din 20000 lei pentru examinarea cauzei penale și 6000 lei la

judecarea prezentei cause.

Astfel, în corespundere cu prevederile art. 96 Cod de procedură civilă,

instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părții

care a avut câștig de cauză cheltuielile ei de asistență juridică, în măsura în care

acestea au fost reale, necesare și rezonabile. Cheltuielile menționate la alin.(l) se

compensează părții care a avut câștig de cauză dacă aceasta a fost reprezentată în

judecată de un avocat. în cazul în care partea care a câștigat procesul a beneficiat

de asistență juridică calificată garantată de stat, plata cheltuielilor de acordare a

asistenței juridice calificate revine părții care a pierdut procesul. Sumele respective

se încasează în conformitate cu Legea nr.198-XVI din 26 iulie 2007 cu privire la

asistența juridică garantată de stat.

Instanța de apel consideră că instanța de fond just a dispus compensarea

cheltuielilor de asistență juridică suportate de către Valeriu Arnaut în sumă de

20000 lei, sumă justificată prin bonul de plată seria WL nr. 300399 din 12 iulie

2016, bonul de plată seria PL nr. 238618 din 22 iulie 2017 și bonul de plată seria

PL nr. 238621 din 29 decembrie 2017, pe care instanța de apel o consideră

necesară și rezonabilă ținând cont de caracterul complex al cauzei aflat spre

examinare. Prin urmare, instanța de fond în mod temeinic a conchis că achitarea de

către Valeriu Arnaut a sumei de 20000 lei către Cabinetul Avocatului „Melinteanu

Călin” pentru asistență juridică acordată în 3 instanțe pentru perioada 29 iunie

2015 – 29 mai 2018, în cauza penală intentată conform art. 190 alin. (5) Cod penal,

este o sumă reală și rezonabilă, iar copiile bonurilor de plată anexate la dosar,

denotă achitarea acestor cheltuieli de către reclamantul Valeriu Arnaut.

Distinct din cele constatate, instanța de apel a respins alegațiile apelantului,

precum că instanța de fond în admiterea acțiunii nu-și justifică soluția în baza

recomandărilor Curții Supreme de Justiție, recomandărilor privind cuantumul

onorariului avocaților și compensarea de către instanțele de judecată a cheltuielilor

de asistență juridică aprobată de Consiliul Uniunii Avocaților din Republicii

Moldova, or faptul prestării serviciilor de asistență juridică în cadrul dosarului

penal și, respectiv, achitării onorariului avocatului este incontestabil.

Instanța de apel consideră că instanța de fond în mod temeinic a încasat și

suma de 3000 lei, cu titlu de compensație pentm cheltuielile de asistență juridică

5

suportate la prezenta cauză, fiind o compensație echitabilă și rezonabilă.

Instanța de apel a remarcat faptul că apelantul-pârât, utilizând calea de atac

nu a prezentat în instanța de apel probe, pe care nu a avut posibilitatea să le

prezinte instanței de fond și care ar fi de natură să răstoarne concluziile expuse în

hotărârea contestată.

Instanța de apel consideră că concluziile primei instanțe sunt întemeiate și

legale, hotărârea urmează a fi menținută cu respingerea cererii de apel, ca fiind

neîntemeiată.

La 10 iulie 2019 Ministerul Justiției al Republicii Moldova, a declarat recurs

împotriva deciziei din 23 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe

cu emiterea unei noi hotărârii de respingere integrală a cererii de chemare în

judecată depusă de Valeriu Arnaut.

În motivarea cererii de recurs recurentul Ministerul Justiției al Republicii

Moldova a indicat că nu este de acord cu decizia instanței de apel și hotărârea

primei instanțe, le consideră vădit ilegale și neîntemeiate, deoarece instanța de apel

la pronunțarea deciziei a aplicat eronat normele de drept material, prin aplicarea și

interpretarea eronată a Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de

reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, or, nici o condiție prevăzută

la art. art. 6 și 3 din Legea nominalizată nu se regăsește în justificarea pretențiilor

lui Valeriu Arnaut.

Recurentul Ministerul Justiției al Republicii Moldova a invocat că pentru

angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare și de

urmărire penale, sunt necesare unele condiții speciale, și anume existența faptei

ilicite. Or, la materialele cauzei nu există nici-un act emis de către judecătorul de

instrucție sau de către instanța de judecată prin care acțiunile organelor de urmărire

penală, ale procuraturii sau ale instanței de judecată ar fi fost declarate ilegale.

Recurentul Ministerul Justiției al Republicii Moldova a menționat că din

materialele cauzei rezultă că intimatul/reclamantul Valeriu Arnaut nu a fost

condamnat, însă în privința acestuia au fost întreprinse doar măsuri procesuale

legale care erau prevăzute de legislația procesual penală și care urmau de a fi

întreprinse pentru cazul de infracțiune, săvîrșirea căreia era imputată acestuia.

În conformiatate cu pct. 14 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție

nr. 8 din 24 decembrie 2012 cu privire la examinarea litigiilor privind repararea

prejudiciului moral și material cauzat persoanelor deținute prin violarea art. 3, 5, 8

din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale recurentul a indicat că instanța civilă nu este în drept să examineze

corectitudinea procedurilor de arestare, temeinicia deciziei de reținere sau gradul

de motivare al actului prin care a fost dispusă arestarea, deoarece aceste chestiuni

urmează a fi decise în cadrul procedurilor penale.

Recurentul Ministerul Justiției al Republicii Moldova consideră că suma

prejudiciului moral acordată de instanța de fond ar fi exagerată și inexplicabilă. De

altfel, existența prejudiciului considerabil presupune două elemente ce urmează a fi

constatate: însăși existența prejudiciului și caracterul considerabil al acestuia.

Legătura de cauzalitate între încălcare și prejudiciu urmează a fi de asemenea

probată de către intimat/reclamant. Din materialele dosarului se constată însă că nu

au fost prezentate probe veridice, admisibile, pertinente și concludente, care să

6

confirme faptul prejudicierii considerabile a acestuia. Totodată, reieșind din

jurisprudența CEDO, survenirea prejudiciului ca urmare a săvârșirii încălcării

trebuie să fie certă și nu presupusă.

Recurentul Ministerul Justiției al Republicii Moldova a menționat că

instanțele judecătorești, la determinarea mărimii compensației pentru prejudiciul

moral, trebuie neapărat să ia în considerație atît aprecierea subiectivă privind

gravitatea cauzării suferințelor psihice sau fizice părții vătămate, cît și datele

obiective care certifică acest fapt. În concordanță cu art. 11 a Legii nr. 1545 din

25 februarie 1998 privind privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, mărimea compensației pentru repararea prejudiciului moral se

stabilește de instanța de judecată în modul prevăzut de prezenta lege. In toate

cazurile, instanța de judecată se va baza pe principiile compensării rezonabile și

echitabile a prejudiciului moral.

Recurentul Ministerul Justiției al Republicii Moldova a invocat că aprecierea

judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar criteriile care

stau la baza cuantumului despăgubirilor trebuie să fie obiective împărtășind

criteriul general evocat de instanța europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie

să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației,

având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea

și gravitatea atingerii adusă acestora.

Recurentul Ministerul Justiției al Republicii Moldova a indicat că la acordarea

satisfacției echitabile, scopul Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare

„Curtea Europeană") nu este unul punitiv, ci mai curând unul reparatoriu și

preventiv. Finalitatea constatării și determinării prejudiciului moral rezidă în

acordarea unei satisfacții echitabile menite să atenueze suferințele victimei.

Recurentul Ministerul Justiției al Republicii Moldova a menționat că instanța

de judecată la stabilirea sumei prejudiciului moral nu a aplicat corect criteriile de

stabilire a prejudiciului moral. Astfel, prejudiciul moral urmează a fi privit ca o

compensare și nicidecum ca obținerea unor foloase necuvenite.

Recurentul Ministerul Justiției al Republicii Moldova a menționat că instanța

de fond în admiterea acțiunii nu-și justifică soluția în baza recomandărilor

menționate Or, intimatul/reclamantul nu a prezentat decît bonul de plată a

serviciilor de asistență juridică.

În conformitate cu prevederile art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă,

recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a

deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.

După cum denotă materialele cauzei, copia deciziei motivate din

23 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost expediată participanților la proces la

data de 13 iunie 2019, prin scrisoarea de expediere nr. 6092 (f.d. 117), fiind

recepționată de Ministerul Justiției al Republicii Moldova la data de 21 iunie 2019,

fapt confirmat prin fișa de corespondență (f.d. 127).

În aceste circumstanțe, instanța de recurs precizează că recursul a fost depus

de Ministerul Justiției al Republicii Moldova la data de 10 iulie 2019 cu

respectarea termenului prevăzut la art. 434 Cod de procedură civilă.

La 29 iulie 2019, în adresa intimaților Valeriu Arnaut și Procuratura

Generală a Republicii Moldova a fost expediată copia recursului declarat de

Ministerul Justiției al Republicii Moldova, cu înștiințarea despre necesitatea

7

depunerii referinței.

La 08 august 2019 Procuratura Generală a Republicii Moldova a depus

referință prin care a solicitat admiterea recursului depus de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova.

Intimatul Valeriu Arnaut nu și-a vaforificat dreptul procedural respectiv și

nu a depus referință în termenul stabilit.

Examinând temeiurile recursului declarat de Ministerul Justiției al Republicii

Moldova, în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că

recursul este inadmisibil.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul, nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova, se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de

către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială, sau aplicarea eronată a

normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei

recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul, exercitat conform

secțiunii a II-a, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material

și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în

fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție, reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute la art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel.

8

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii, sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii, doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor, stabilite în art. 130 Cod de procedură

civilă. Din recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, nu

rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului,

25 februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii

Moldova.

În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 alin. 1 Cod de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii

Moldova, împotriva deciziei din 23 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Valeriu Arnaut împotriva

Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura

Generală a Republicii Moldova cu privire la încasarea despăgubirilor materiale și

morale, cheltuielilor de judecată.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

Judecătorii Dumitru Mardari

Nina Vascan

9