2ra-623/19 — repararea prejudiciului moral cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii, ale instantelor judecătoresti si compensarea cheltuielilor de judecată

2ra-623/19 — repararea prejudiciului moral cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii, ale instantelor judecătoresti si compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

dosarul nr.2ra-623/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (judecătorul: C. Guzun)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecătorii: A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila)

ÎNCHEIERE

24 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componență:

Președintele completului, judecătorul Mariana Pitic

judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursurilor declarate de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova și Procuratura Generală a Republicii Moldova,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Valeriu Arnaut

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii, ale

instanțelor judecătorești și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 23 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău prin care au

fost respinse apelulrile declarate de către Valeriu Arnaut și Ministerul Justiției al

Republicii Moldova și a fost menținută hotărârea din 31 octombrie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

constată:

La 5 aprilie 2018, Valeriu Arnaut a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii, ale

instanțelor judecătorești și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că prin ordonanța procurorului a

Procuraturii Generale la 24 iunie 2014 a fost dispusă în privința sa pornirea urmăririi

penale nr. xxxxxxx, conform elementelor infracțiunii prevăzute de art. 141 alin. (2),

art. 26, art. 282 alin. (1), art. 290 alin. (2) lit. b) și art. 337 Cod penal.

Ulterior, la 6 martie 2015 a fost reținut, iar la 7 martie 2015 prin ordonanța

procurorului a fost pus sub învinuire în temeiul art. 26, art. 2791 alin. (3) Cod penal.

Prin încheierea din 7 martie 2015 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, a fost

admis demersul procurorului Secția exercitarea urmăririi penale în cauze de

criminalitate organizată și excepționale din cadrul Direcției exercitare și conducere a

urmăririi penale a Procuraturii Generale și aplicată în privința lui măsura preventivă

sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 zile.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău a fost admis recursul declarat de către

avocatul Oleg Mîța, în numele învinuitului Valeriu Arnaut, casată încheierea din

1

7 martie 2015 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău și aplică măsura preventivă sub

formă de arest, cu eliberarea mandatului de arest pe un termen de 15 zile, începând

cu 6 martie 2015 ora 15:20.

Prin încheierea din 20 martie 2015 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău a fost

admis demersul procurorului și prelungită măsura preventivă sub formă de arest

preventiv pe un termen de 30 zile, începând cu 21 martie 2015 ora 15:20 până la

20 aprilie 2015 ora 15:20.

A specificat că la 16 aprilie 2015 prin ordonanța procurorului Ruslan Cașu, s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală în cauza nr.2014928245 a lui Valeriu Arnaut,

pe motivul lipsei în acțiunile acestuia a elementelor infracțiunii prevăzute de art.26,

art.2791 alin.(3) Cod penal; încetarea de drept a măsurii de constrângere sub formă de

arestare preventivă aplicată în privința lui Valeriu Arnaut, în legătură cu scoaterea de

sub urmărire penală a acestuia.

A relatat că în urma acțiunilor ilegale ale procurorului și instanței de judecată

s-a aflat în arest preventiv o perioadă de 43 de zile.

Totodată a susținut, că Procuratura Generală a Republicii Moldova și instanțele

judecătorești, prin aplicarea ilegală a măsurii preventive sub formă de arest preventiv

în privința lui i-au încălcat dreptul fundamental la viața privată, la libertate, precum

și dreptul de a nu fi urmărit penal ilegal, prin ce i-a fost cauzat un prejudiciu material

și moral.

A subliniat că prin acțiunile ilicite ale organelor de drept a avut de suferit nu doar

el, dar și firma sa SRL „Madnin Com”, fiindu-i cauzat un prejudiciu material enorm

or, prin acțiunile abuzive ale organului de urmărire penală firma reclamantului a ratat

contracte de sute de mii de dolari SUA.

Reclamantul Valeriu Arnaut a mai declarat că în urma efectuării ilegale a

urmăririi penale, reținerii ilegale, aplicării măsurii preventive sub forma de arest, i-au

fost cauzate suferințe morale considerabile, iar statul reprezentat de Ministerul

Justiției, care în virtutea legii este subiectul răspunderii în recuperarea prejudiciului

moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii și

instanțelor judecătorești, este obligat să compenseze prejudiciul cauzat în forma

stabilită de lege.

Totodată reclamantul a susținut că la aprecierea prejudiciului moral cauzat și

stabilirea mărimii acestuia, urmează să fie luat în considerație că era singurul

întreținător al familiei sale (2 copii minori), s-a pomenit într-o situație materială foarte

dificilă și cu trei contracte de credit bancar neachitate (având imobilele gajate), care

au avut consecințe drastice și pentru sănătatea lui, generând noi stresuri și retrăiri.

Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 14, 1405 Cod civil, art. 90, 94,

96, 166, 167 Cod de procedură civilă și Legii nr. 1545-XII din 25 februarie 1998,

privind modul de reparare aprejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanței de judecată.

Reclamantul Valeriu Arnaut a solicitat, admiterea acțiunii, repararea

prejudiciului moral în mărime de 220 000,00 de lei și încasarea sumei în mărime de

4 500,00 de lei cu titlu cheltuieli de asistență juridică.

Prin hotărârea din 31 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani a

fost admisă acțiunea parțial. A fost încasată din contul bugetului de stat gestionat de

către Ministerul Finanțelor a Republicii Moldova, prin intermediul Ministerul Justiției

al Republicii Moldova în beneficiul lui Valeriu Arnaut prejudiciul moral cauzat în

mărime de 40 000,00 lei și cheltuielile pentru asistența juridică în mărime de

3 000,00 lei.

2

În rest, pretențiile reclamantului privind încasarea prejudiciului moral și a

cheltuielilor de judecată au fost respinse, ca neîntemeiate.

La 7 noiembrie 2018 Ministerul Justiției al Republicii Moldova a depus apel,

solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii din 31 octombrie 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a

acțiunii.

Ulterior, la 3 decembrie 2018 Valeriu Arnaut a depus apel împotriva hotărârii

instanței de fond, solicitând admiterea apelului declarat, casarea parțială a hotărârii

contestate cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă integral.

Prin decizia din 23 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de către Valeriu Arnaut și Ministerul Justiției al Republicii Moldova și a fost

menținută hotărârea din 31 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Pentru a ajunge la această concluzie instanța de apel a reținut că prima instanță

a determinat corect raportul juridic litigios, iar circumstanțele importante pentru

soluționarea cauzei au fost stabilite și elucidate pe deplin.

Înstanța de apel a considerat că, ar fi aplicabile speței prevederile Legii nr. 1545

din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

Astfel, instanța a stabilit cu certitudine că apelantului Valeriu Arnaut i-au fost

cauzate suferințe psihice și disconfort psihologic. Respectiv, acțiunile procesuale în

care a fost implicat și suferințele psihice provocate care pot și trebuie compensate prin

acordarea unor despăgubiri rezonabile. Iar, suma de 40 000,00 de lei este una

echitabilă și suficientă în coraport cu circumstanțele cauzei, asigurând repararea

prejudiciului moral cauzat.

Instanța de apel a remarcat că având în vedere acțiunile întreprinse de către

avocat, instanța de fond întemeiat a considerat că suma de 3 000,00 de lei, reprezintă

o compensație rezonabilă și echitabilă pentru cheltuielile de asistență juridică

suportate.

La 8 februarie 2019, Procuratura Generală a Republicii Moldova a declarat

recurs împotriva deciziei din 23 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu

emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o

neîntemeiată și pasibilă casării, deoarece instanțele ierarhic inferioare au interpretat

eronat legea, au aplicat eronat normele de drept material și au apreciat arbitrar

probele.

Recurenta Procuratura Generală a Republicii Moldova a declarat cererea de

recurs în temeiul art.432, alin. 2 lit. с) Cod procedură civilă care statuiază că, se

consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul

în care instanța judecătorească a interpretat în mod eronat legea.

La caz, recurenta consideră că instanța de apel a interpretat eronat prevederile

Legii 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat

prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, or acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală se manifestă prin

încălcarea intenționată a normelor procedurale și materiale în timpul procedurii

penale sau contravenționale (infracțiuni). Respectiv instanța eronat și neîntemeiat a

admis pretenția reclamantului.

A relevat, că instanțele de judecată în mod nejustificat și neîntemeiat au dispus

încasarea sumei de 40 000,00 de lei cu titlu de prejudiciu moral în beneficiul lui

3

Valeriu Arnaut or, potrivit art.11 alin. (1) din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998

privind modul de repararea a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor

de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, mărimea concretă

a compensației se determină luăndu-se în considerare: a) gravitatea infracțiunii de a

cărei săvârșire a fost învinuită persoana respectivă; b) caracterul și gravitatea

încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală și la examinarea cauzei penale în

instanța de judecată; c) rezonanța pe care a avut-o în societate informația despre

învinuirea persoanei; d) durata urmăririi penale, precum și durata examinării cauzei

penale în instanța de judecată; e) natura dreptului personal lezat și locul lui în sistemul

de valori al persoanei; f) suferințele fizice, caracterul și gradul suferințelor psihice; g)

măsura în care compensația bănească poate atenua suferințele fizice și psihice

cauzate; h) durata aflării nelegitime a persoanei în detenție.

La fel recurenta a specificat, că la stabilirea cuantumului prejudiciului moral

cauzat în mărime de 40 000,00 de lei, instanța de apel nu a luat în considerare

prevederile art.219 alin. (4) Cod de procedură penală și ale art.1423 Cod civil.

Totodată a indicat, că reclamantul nu a prezentat probe care să ateste cauzarea

frustrărilor, stresului și a neliniștii, ponegririi onoarei, demnității și reputației sale, iar

instanța la determinarea mărimii compensației morale, urma să ia în considerație atât

aprecierea subiectivă privind gravitatea cauzării suferințelor psihice sau fizice părții

vătămate, cât și datele obiective care certifică acest fapt, or în conformitate cu art.118

din Codul de procedură civilă, fiecare trebuie să dovedească circumstanțele pe care le

invocă drept al pretențiilor și obiecțiilor sale.

La 26 martie 2019, Ministerul Justiției al Republicii Moldova a declarat recurs

împotriva deciziei din 23 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu

emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă ca fiind neîntemeiată.

În susținerea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel,

considerând-o neîntemeiată și ilegală prin faptul că au fost încălcate și aplicate eronat

normele de drept material, a fost interpretată eronat legea, iar aprecierea probelor a

fost arbitrară.

În acest sens a menționat, că la angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul

cauzat prin erori judiciare și de urmărire penală sunt necesare unele condiții speciale,

și anume existența faptei ilicite, astfel încât nu orice acțiune a organelor de drept

atrage răspunderea statului.

A relevat că, măsurile procedurale întreprinse de organul de urmărire penală și

instanțele judecătorești nu au fost declarate ilegale.

La fel, a precizat că instanțele ierarhic inferioare cu referire la Legea privind

modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545 din 25 februarie 1998,

au aplicat eronat normele de drept material ce țin de încasarea prejudiciului prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, în condițiile că pentru aplicarea Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998

necesită a fi întrunite cumulativ cel puțin câte o condiție prevăzută la art. 6 și art. 3

din Lege, norme indisolubile și care nu pot fi aplicate separat.

Or, pentru antrenarea răspunderii statului una din condițiile speciale este

existența faptei ilicite, nu orice acțiune a organelor de drept și a instanțelor

judecătorești. De asemenea, în temeiul art. 6 al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998

este prevăzut expres când intervine dreptul persoanei la repararea prejudiciului, o

condiție fiind devenirea definitivă și irevocabilă a sentinței de achitare.

4

Recurentul a opinat că acțiunea civilă este neîntemeiată, deoarece prin prisma

art. 6 și art. 3 din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 nu orice acțiune a organelor

de drept sau a instanțelor judecătorești atrage răspunderea statului, dar este important

și necesar să se constatate ilegalitatea actului procedural. Respectiv, instanța eronat și

neîntemeiat a admis chiar și parțial pretenția intimatului Valeriu Arnaut.

A specificat că Valeriu Arnaut nu a fost condamnat și în privința lui au fost

întreprinse doar măsuri procesuale legale care erau prevăzute de legislația procesual

penală și care urmau de a fi întreprinse pentru cazul de infracțiune săvîrșirea căreia

era imputată acestuia.

Prin urmare, a susținut că instanțele de judecată la stabilirea prejudiciului moral

au ignorat principiile Curții Europene, conform căreia prejudiciul moral trebuie să fie

privit ca o compensare și nicidecum ca obținere a unor foloase necuvenite.

A menționat că, acordarea prejudiciului moral în sumă de 40 000,00 de lei, este

excesivă și nejustificată, or, în speță nu au fost prezentate probe veridice, admisibile,

pertinente și concludente care să confirme faptul prejudicierii considerabile a

reclamantului. Totodată, reieșind din jurisprudența CEDO, survenirea prejudiciului

ca urmare a săvârșirii încălcării trebuie să fie certă și nu presupusă.

A subliniat că, în majoritatea cazurilor instanțele de judecată la examinarea în fond

a litigiilor ce țin de încasarea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești atribuie în beneficiul

reclamanților cu titlu de prejudiciu moral sume exorbitante, în mod vădit

disproporționate cu realitatea economică și socială care există la moment în țara noastră.

Mai mult ca atât, atribuirea sumelor menționate se realizează fără o argumentare

temeinică conform cadrului intern, or instanțele de judecată la soluționarea pricinilor

aplică în primul rând legea specială, urmată de alte acte normative, iar în măsura în care

legea aplicată contravine normei de drept internațional la care Republica Moldova este

parte și pe care a ratificat-o, se aplică în mod direct cea din urmă, indicându-se în mod

obligatoriu în hotărârea judecătorească în ce măsură legea națională contravine normei

internaționale.

A precizat că, o astfel de interpretare a instanței de judecată este importantă și

necesară în vederea identificării lacunelor, contradicțiilor din legislație și adaptarea lor.

Prin urmare, doar într-o asemenea manieră remediul oferit de Legea nr. 1545 din

25 februarie 1998 va deveni pe deplin aplicabil și își va atinge obiectivul care a stat la

baza adoptării.

La 5 aprilie 2019 Procuratura Generală a Republicii Moldova a depus referință la

cererea de recurs declarată de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, prin care a

solicitat ca recursul să fie admis.

În conformitate cu prevederile art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul

se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Materialele cauzei atestă că, decizia instanței de apel a fost pronunțată la

23 ianuarie 2019 (f.d.107-113), fiind expediată în adresa părților la 24 ianuarie 2019

ce se atestă prin scrisoare de însoțire a Curții de Apel Chișinău (f.d.114), confirmarea

privind recepționarea acesteia de către recurenții Procuratura Generală a Republicii

Moldova și Ministerul Justiției al Republicii Moldova la materialele dosarului

lipsește.

În circumstanțele relevate, recursurile declarate de Procuratura Generală a

Republicii Moldova și Ministerul Justiției al Republicii Moldova se consideră depuse

în termenul prevăzut de lege.(f.d.117-120, 124-30)

5

Examinând temeiurile recursurilor în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție consideră recursurile drept inadmisibile din următoarele motive.

Cu referire la recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție reține că în conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă,

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se

invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În temeiul prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii

Moldova, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod

de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității

constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă din

recursul declarat nu rezultă argumente privind încălcarea flagrantă a regulilor de

apreciere a probelor.

6

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa a constatat că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși

natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință

de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că,

modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic

superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie

ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor

ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva Norvegiei, hotărâre

din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei

9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova.

Cu privire la recursul declarat de Procuratura Generală a Republicii Moldova,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție va reține că în conformitate cu art. 430 Cod de procedură civilă, sunt în

drept să declare recurs părțile și alți participanți la proces; martorul, expertul,

specialistul, interpretul și reprezentantul, cu privire la compensarea cheltuielilor de

judecată ce li se cuvine.

În conformitate art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Conform art.433 lit. a1) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune

recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art.429 alin.(5) Cod de procedură civilă.

Conform art. 429 alin. (5) Cod de procedură civilă, nu pot fi atacate cu recurs

hotărîrile în a căror privință persoanele indicate la art.430 nu au folosit calea apelului

prevăzută de lege. Persoana care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia

instanței de apel prin care i s-a înrăutățit situația, în partea care se referă la înrăutățirea

situației. O hotărîre susceptibilă de apel și de recurs poate fi atacată, în cadrul

termenului de apel, direct cu recurs dacă părțile consimt expres în fața primei instanțe

prin înscris autentic sau prin declarație verbală consemnată expres în procesul-verbal.

În acest caz, recursul poate fi exercitat numai pentru încălcarea sau aplicarea eronată

a normelor de drept material.

Conform art. 358 alin. (1) Cod de procedură civilă, hotărîrile pronunțate în primă

instanță de judecătorii pot fi atacate cu apel la curțile de apel de drept comun.

Instanța de recurs constată că hotărârea din 31 octombrie 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani, a fost atacată cu apel de către Valeriu Arnaut și Ministerul

Justiției al Republicii Moldova.

7

La caz, Procuratura Generală a Republicii Moldova a contestat hotărârea primei

instanțe și decizia instanței de apel cu recurs, însă nu a utilizat calea apelului, prin

urmare nefiind în drept să declare recurs.

În acest context, Colegiul conchide că, Procuratura Generală a Republicii

Moldova contrar prevederilor art. 429 alin. (5) Cod de procedură civilă, a depus cerere

de recurs fără a folosi calea de apel, ceea ce este inadmisibil din moment ce legea

prevede această cale de atac.

Din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul depus de Procuratura Generală a Republicii Moldova ca

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Cod de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursurile declarate de Ministerul Justiției al Republicii Moldova și

Procuratura Generală a Republicii Moldova se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Mariana Pitic

judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

8