2r-426/19 — incasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei
- Temei legal
- restituirea cererii de apel
2r-426/19 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2r-426/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (judecător V. Puica) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători M. Anton, I. Țurcan și V. Cotorobai) D E C I Z I E 14 august 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Ala Cobăneanu Nina Vascan examinând recursul declarat de Maria Rotaru, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Vasile Dîrțu împotriva Mariei Rotaru și lui Iurie Roibu cu privire la încasarea datoriei de bază și a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Maria Rotaru împotriva hotărârii din 16 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, c o n s t a t ă: La 14 septembrie 2017, Vasile Dîrțu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Mariei Rotaru și lui Iurie Roibu cu privire la încasarea datoriei de bază în sumă de 20 000 dolari SUA și a cheltuielilor de judecată (f.d.
4-5). Prin hotărârea din 16 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a fost admisă cererea de chemare în judecată înaintată de Vasile Dîrțu împotriva Mariei Rotaru și lui Iurie Roibu cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată (f.d. 78-80). La 17 decembrie 2018, Maria Rotaru a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 16 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central (f.d. 76). Prin încheierea din 07 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Maria Rotaru împotriva hotărârii din 16 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, și s-a acordat apelantei Maria Rotaru un 1 termen de 15 zile calendaristice din momentul comunicării încheierii pentru lichidarea neajunsurilor, și anume: prezentarea cererii de apel motivate și a dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 7 958, 16 lei (f.d.
85-86). Prin încheierea din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de Maria Rotaru împotriva hotărârii din 16 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, din motivul neînlăturării, în termenul acordat de instanța de apel, a neajunsurilor indicate în încheierea din 07 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 93-95). La 10 iunie 2019, Maria Rotaru a declarat recurs împotriva încheierii din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia (f.d. 103). În motivarea recursului, recurenta Maria Rotaru a susținut că motivul neînlăturării la timp a neajunsurilor indicate de instanța de apel în încheierea din 07 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău a constat în lipsa resurselor financiare și a unui reprezentant din domeniul juridic.
La 12 august 2019, intimatul Vasile Dîrțu, reprezentat de avocatul Vladimir Răcilă, a depus referință la recursul declarat de Maria Rotaru, solicitând respingerea acestuia și menținerea încheierii din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 109- 111). În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Colegiul constată că după cum rezultă din materialele cauzei, și anume din avizul de primire nr. DS2035399110AS, recurenta Maria Rotaru a recepționat încheierea din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău la data de 24 mai 2019 (f.d. 98). Astfel, Colegiul conchide că recurenta Maria Rotaru, care a declarat recursul la 10 iunie 2019, s-a conformat prevederilor legale, încadrându-se în termenul de declarare a recursului prevăzut la art. 425 din Codul de procedură civilă.
Or, zilele de 8 și 9 iunie 2019 au fost nelucrătoare, iar conform art. 112 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dacă ultima zi a termenului este nelucrătoare, acesta expiră în următoarea zi lucrătoare. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge recursul declarat de Maria Rotaru și de a menține încheierea din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, din următoarele raționamente. Conform art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă stipulează că instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Colegiul reține că la 14 septembrie 2017, Vasile Dîrțu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Mariei Rotaru și lui Iurie Roibu cu privire la încasarea 2 datoriei de bază în sumă de 20 000 dolari SUA și a cheltuielilor de judecată (f.d. 4- 5). Prin hotărârea din 16 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a fost admisă cererea de chemare în judecată înaintată de Vasile Dîrțu împotriva Mariei Rotaru și lui Iurie Roibu cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată (f.d.
78-80). La 17 decembrie 2018, Maria Rotaru a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 16 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central (f.d. 76). Prin încheierea din 07 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Maria Rotaru împotriva hotărârii din 16 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, și s-a acordat apelantei Maria Rotaru un termen de 15 zile calendaristice din momentul comunicării încheierii pentru lichidarea neajunsurilor, și anume: prezentarea cererii de apel motivate și a dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 7 958, 16 lei (f.d. 85-86).
Potrivit art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Colegiul relevă că după cum rezultă din materialele cauzei, și anume din avizul de primire nr. DS2035339337AS, apelanta Maria Rotaru a recepționat încheierea din 07 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău la data de 19 aprilie 2019 (f.d. 92). Așadar, la data de 07 mai 2019, a expirat termenul acordat de instanța de apel pentru ca apelanta Maria Rotaru să lichideze neajunsurile, și anume să depună cererea de apel motivată și dovada de achitare a taxei de stat în sumă de 7 958, 16 lei.
Or, zilele de 5 și 6 mai 2019 au fost nelucrătoare. În context, Colegiul observă că apelanta Maria Rotaru în cererea de apel nemotivată, cât și după recepționarea încheierii din 07 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Maria Rotaru împotriva hotărârii din 16 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, nu a solicitat scutirea de plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel, în acord cu prevederile art. 85 alin. (4) din Codul de procedură civilă, și nici nu a solicitat prelungirea termenului de lichidare a neajunsurilor nominalizate, conform art. 115 din Codul de procedură civilă.
Astfel, Colegiul reține că Maria Rotaru a invocat lipsa mijloacelor financiare și a unui reprezentant juridic la o etapă procesuală necorespunzătoare, și anume în cererea de recurs împotriva încheierii din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care deja a fost restituită cererea de apel depusă de Maria Rotaru împotriva hotărârii din 16 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central. Prin încheierea din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de Maria Rotaru împotriva hotărârii din 16 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, din motivul neînlăturării, în termenul acordat 3 de instanța de apel, a neajunsurilor indicate în încheierea din 07 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d.
93-95). Art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă statuează că instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). În speță, Colegiul decelează că instanța de apel corect a ajuns la concluzia privind incidența prevederilor art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, or apelanta Maria Rotaru nu a îndeplinit în termen, adică până la data de 07 mai 2019, indicațiile instanței de apel din încheierea din 07 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, și anume nu a depus cererea de apel motivată și dovada de achitare a taxei de stat în sumă de 7 958, 16 lei.
Temeinicia încheierii din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău este evidențiată și prin aceea că apelanta Maria Rotaru nu a solicitat scutirea de plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel și nici nu a solicitat prelungirea termenului de lichidare a neajunsurilor nominalizate, cu toate că apelanta Maria Rotaru nu a avut impedimente obiective de a face uz de prevederile art. 85 alin. (4) din Codul de procedură civilă, sau, după caz, de prevederile art. 115 din Codul de procedură civilă. Or, art. 27 alin. (1) din Codul de procedură civilă stipulează că disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea participanților la proces, în primul rând a părților, de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecății, precum și de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea și mijloacele procedurale de apărare.
Cu titlu separat, Colegiul observă că deși în cererea de recurs este indicat în calitate de recurent și Iurie Roibu, acesta nu deține calitatea procesuală respectivă, fiindcă nu a semnat cererea de recurs și nici nu a declarat apel împotriva hotărârii din 16 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, adică nu și-a justificat interesul de a contesta cu recurs încheierea din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău. Din considerentele enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Maria Rotaru și de a menține încheierea din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău. În conformitate cu art. 427 lit. a) și 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Maria Rotaru.
Se menține încheierea din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Vasile Dîrțu împotriva Mariei Rotaru și lui Iurie Roibu cu privire la încasarea datoriei de bază și a cheltuielilor de 4 judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Ala Cobăneanu Nina Vascan 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.