2ra-1495/19 — desfacerea casatoriei, constatarea nulitatii absolute a casatoriei

2ra-1495/19 — desfacerea casatoriei, constatarea nulitatii absolute a casatoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-1495/2019

Prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul Central (I. Gorlenco)

Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (N. Bondarenco, S. Pilipenco, R. Petrov)

Î N C H E I E R E

07 august 2019 mun.Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Ala Cobăneanu

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Vladimir Ciobu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Alla Ștefanco

împotriva lui Vladimir Ciobu privind desfacerea căsătoriei,

și cererea reconvențională depusă de Vladimir Ciobu împotriva Allei

Ștefanco, intervenient accesoriu notarul public Olga Kiseliova privind constatarea

nulității absolute a căsătoriei, declararea nulității certificatului de căsătorie și

declararea nulă a contractului matrimonial,

împotriva deciziei din 20 martie 2019 a Curții de Apel Cahul,

c o n s t a t ă :

La 11 iulie 2017 Alla Ștefanco a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Vladimir Ciobu privind desfacerea căsătoriei.

În motivarea cererii a indicat că la xxxxxx a încheiat căsătoria cu Ciobu

Vladimir, eveniment înregistrat de primăria satului Cania, raionul Cantemir, sub

nr.xxxxxx. Din căsătorie nu au copii minori, însă căsătoria a eșuat de la bun

început. Pârâtul manifestă o atitudine neglijentă, de 4 ani locuiesc separat, familia

de facto nu există.

A susținut că consideră inoportună menținerea familiei deoarece discuțiile

telefonice se finalizează cu insulte, amenințări, iar toate eforturile privind păstrarea

familiei s-au soldat cu eșec.

A indicat că, pârâtul a refuzat propunerea desfacerii căsătoriei prin intermediul

Oficiului Stării Civile. Litigii patrimoniale nu au.

În procesul judecării pricinii, la 02 octombrie 2017, Ciobu Vladimir a depus

cerere reconvențională împotriva Allei Ștefanco, solicitând constatarea nulității

absolute a căsătoriei încheiată la data de xxxxxxx trecută în Registrul Stării Civile

al Primăriei Cania, raionul Cantemir sub nr. xxxxxxx, declararea nulă a

certificatului de căsătorie xxxxxx, eliberat de Primăria Cania, r-nul Cantemir,

declararea nulă a contractului matrimonial, întocmit la data de xxxxxx, autentificat

notarial de notarul public Kiseliova Olga, înregistrat sub nr. xxxxxxx, partajarea

1

bunurilor dobândite în timpul căsătoriei după cum urmează: ½ din ratele

rambursate Băncii în perioada septembrie 2011 – noiembrie 2013 pe contractul de

ipotecă a apartamentului situat în xxxxxxx ceea ce constituie 650 Euro lunar x la

26 luni calendaristice - 16900:2 = 8450 Euro, serviciile pentru lucrările de

reparație și amenajarea apartamentului, situat în xxxxxxxx estimate la suma de

5000 Euro; ½ din costul apartamentului situat în xxxxxx echivalentul a 35 000

Euro : 2 = 17 500 Euro; a încasa de la Ștefanco Alla pentru inducerea în eroare

despre intențiile simulate de a încheia căsătoria cu titlu de prejudiciul moral suma

de 600 000 de lei, în total, de încasat de la pârâtă pe acțiunea reconvențională,

Ștefanco Alla echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale la momentul executării

a echivalentului sumei de 30 950 Euro cu titlu de prejudiciu material și 600 000 de

lei cu titlu de prejudiciu moral; a obliga pârâta Ștefanco Alla la plata cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acțiunii reconvenționale a invocat că, la data de 28 aprilie 2011 a

încheiat căsătoria cu Ștefanco Alla, dar după înregistrarea căsătoriei reclamanta nu

a dorit să fie pe numele de familie comun, nu a dorit să dobândească avere în

comun și nu a dorit să aibă copii comuni.

A menționat că, la insistența soției, la 01 iulie 2011 a fost întocmit un contract

matrimonial între Ciobu Vladimir și Ștefanco Alla, autentificat notarial de notarul

public Kisiliova Olga, înregistrat sub nr. xxxx în care la pct. 2 a fost specificată

unica clauză precum că, bunurile mobile și imobile, din care n-ar fi alcătuite și

unde nu s-ar afla, care vor fi dobândite de către soți în perioada căsătoriei

(procurate sau construite), constituie proprietatea personală a soțului pe numele

căruia este procurat (înregistrat) bunul respectiv.

A indicat că, în luna iulie 2011 fiind în căsătorie, Ștefanco Alla a procurat pe

numele ei un apartament cu xxxxxx încheind cu banca un contract ipotecar pe o

perioadă îndelungată cu condiția achitării în rate aproximativ 650 Euro lunar.

La 04 septembrie 2011 a plecat din xxxxxxx, fapt confirmat de viza și

ștampila aplicată la pag. 24 în pașaportul pe numele său xxxxxx eliberat la xxxxxx,

a intrat în posesia apartamentului indicat și a început lucrările de reparație și

amenajare, care au fost efectuate de Ciobu Vladimir personal. Paralel cu lucrările

de reparație în apartament, muncea la ore în locul Allei Ștefanco, deseori muncea

„la negru” pentru a câștiga bani și a achita lunar ½ din ratele stabilite de Bancă în

baza contractului ipotecar, condiții impuse pentru conviețuirea împreună de însăși

Ștefanco Alla.

În anul 2014 Ștefanco Alla, a procurat pe numele ei un apartament cu două

odăi, situat în xxxxxx, la cumpărarea căruia a contribuit în mod egal, cu banii

câștigați în comun în Italia.

Ulterior, potrivit înțelegerii prealabile, urmau să procure pe numele lui o

autobasculantă cu remorcă în valoare de aproximativ 25 000 Euro, pentru a egala

cotele în proprietatea comună obținută în timpul căsătoriei, și a avea în viitor un

venit stabil în interesul familiei, însă, Ștefanco Alla a refuzat categoric și a început

să-i creeze condiții insuportabile de conviețuire în comun.

A susținut că, nefiind în stare să opună rezistență la presiunile psihologice ale

Allei Ștefanco, a plecat la muncă în Germania, fapt confirmat prin Certificatul

eliberat la xxxxxx de autoritățile competente ale Germaniei, unde locuiește și

muncește până în prezent.

2

Refuzul Allei Ștefanco de a procura și înregistra pe numele lui bunuri

dobândite în timpul căsătoriei, după ce au fost procurate pe numele acesteia și

reparate apartamentele sus indicate, l-au determinat să înțeleagă că ultima nu a avut

intenția de a întemeia o familie, dar a înregistrat-o fictiv în scopul de a obține

avantaje materiale de la munca și contribuțiile sale, îmbogățindu-se ilicit, fără justă

cauză.

A indicat că, însăși Alla Ștefanco în textul cererii de chemare în judecată a

recunoscut și confirmat faptul că căsătoria a suferit eșec de la bun început.

Prin încheierea din 19 aprilie 2018 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, nu s-a

dat curs cererii reconvenționale depusă de Ciobu Vladimir, fiindu-i comunicat

despre necesitatea achitării integrale a taxei de stat și prezentării dovezii de plată în

mărime de 17 192,95 de lei pentru pretenția privind prejudiciul material și 100 lei

pentru pretenția privind prejudiciul moral, în total de 17 292,95 de lei, acordându-i

pentru aceasta un termen de 10 zile din momentul recepționării copiei de pe

încheierea în cauză.

La data de 26 aprilie 2018, Ciobu Vladimir a depus cerere privind retragerea

pretențiilor patrimoniale înaintate în cadrul cererii reconvenționale din data de 02

octombrie 2017 ce țin de prevederilor 20, 25, 26, 44 Codul familiei și împărțirii

bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

Prin încheierea din 31 mai 2018 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, a fost

primită spre examinare concomitent cu acțiunea inițială cererea reconvențională

formulată de Ciobu Vladimir împotriva Allei Ștefanco în partea pretențiilor privind

constatarea nulității absolute a căsătoriei, la data de xxxxxx trecută în Registrul

Stării Civile al Primăriei xxxxx, raionul Cantemir sub nr. xxxx, declararea nulă a

certificatului de căsătorie xxxxx eliberat de Primăria Cania, raionul Cantemir,

declararea nulă a contractului matrimonial, întocmit la data de xxxxxx, autentificat

notarial de notarul public Kiseliova Olga, înregistrat sub nr. xxxxxx.

Prin încheierea din 31 mai 2018 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, a fost a

atras în proces, notarul public Kiseliova Olga, în calitate de intervenient accesoriu

în cererea reconvențională.

Prin încheierea din 28 iunie 2018 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, a fost

respinsă cererea lui Ciobu Vladimir privind atragerea în proces a avocatului

Domnicu Igor în calitate de intervenient accesoriu în cererea reconvențională.

Prin hotărîrea din 31 octombrie 2018 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, s-

admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Alla Ștefanco împotriva lui

Vladimir Ciobu privind desfacerea căsătoriei și încasarea cheltuielilor de judecată.

S-a dispus desfacerea căsătoriei înregistrată la 28 aprilie 2011, între Vladimir

Ciobu și Alla Ștefanco la Primăria s.Cania, r-nul Cantemir, cu nr. 8.

S-a încasat de la Vladimir Ciobu în beneficiul Allei Ștefanco cheltuieli de

judecată legate de asistența juridică în mărime de 1000 de lei.

S-a respins cererea reconvențională formulată de Vladimir Ciobu împotriva Allei

Ștefanco, intervenient accesoriu Kiseliova Olga privind constatarea nulității absolute

a căsătoriei, încheiate la xxxxxx, trecută în Registrul Stării Civile al Primăriei

Cania, raionul Cantemir sub nr.xxxxxx, declararea nulă a certificatului de căsătorie

xxxx eliberat de Primăria Cania, raionul Cantemir, declararea nulă a contractului

matrimonial, întocmit la data de xxxxx, autentificat notarial de notarul public

Kiseliova Olga, înregistrat sub nr. xxxxxxx, ca fiind neîntemeiată.

3

Prin decizia din 20 martie 2019 a Curții de Apel Cahul, s-a respins apelul

declarat de Vladimir Ciobu și s-a menținut hotărîrea din 31 octombrie 2018 a

Judecătoriei Cahul, sediul Central.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, a stabilit că, având în vedere faptul că

reclamanta nu mai dorește păstrarea familiei, instanța de fond corect a admis

cererea de chemare în judecată, or, potrivit prevederilor art. 37 Codul familiei,

rezultă fără echivoc că căsătoria urmează a fi desfăcută inevitabil chiar și în cazul

în care unul dintre soți se împotrivește desfacerii căsătoriei. Mai mult, se constată

faptul că și Ciobu Vladimir nu consideră posibil de a fi menținută familia cu

Ștefanco Alla.

A constatat că instanța de fond a determinat toate circumstanțele care au

importanță pentru soluționarea justă a pricinii, a apreciat probele prezentate de

părți în corespundere cu prevederile art. 130 Cod de procedură civilă,

multiaspectual, complet, în ansamblul lor, corect a aplicat normele de drept

material.

A susținut că argumentul lui Ciobu Vladimir precum că Ștefanco Alla ar fi

încheiat căsătoria cu scopul de a obține avantaje patrimoniale de la munca sa, este

neîntemeiat, or apelantul nu a prezentat probe că ar fi încasat careva venituri și că

le-ar fi transmis pârâtei Ștefanco Alla. Faptul că după înregistrarea căsătoriei

Ștefanco Alla nu a dorit să ia numele său de familie, nu a dorit să dobândească

avere în comun și nu a dorit să aibă copii în comun, nu indică că Ștefanco Alla nu a

avut intenția de a crea o familie propriu zisă, or, conform art. 17 alin. (1) Codul

familiei, se permite unuia din soți să își păstreze numele de până la căsătorie, iar

Ștefanco Alla nu a făcut altceva decât să își exercite un drept prevăzut de lege. Mai

mult, Ștefanco Alla nu a ascuns de soț toate aceste circumstanțe, soții benevol au

semnat actul de căsătorie, unde a fost trecut numele soției „Ștefanco”, ulterior

personal Ciobu Vladimir s-a prezentat la notar și a semnat contractul matrimonial,

ultimul nu a avut pretenții și obiecții până în momentul în care soția nu a solicitat

desfacerea căsătoriei.

Referitor la alegația apelantului că, Ștefanco Alla îl supunea pe Ciobu Vladimir

unor acțiuni de șantaj fapt care determină necesitatea constatării nulității căsătoriei,

Colegiul judiciar a reținut că acest fapt este pur declarativ, nefiind susținut de

probe, or, Ciobu Vladimir nu s-a adresat cu plângere la organele de poliție, nu a

prezentat probe în acest sens motiv pentru care urmează a fi interpretate drept

speculații ale apelantului.

Instanța de apel a apreciat critic argumentul apelantului referitor la invocarea

regimului bunurilor comune dobândite în devălmășie, or, potrivit art. 27 Codul

familiei, se permite soților încheierea unui contract matrimonial prin care să fie

determinate drepturile și obligațiile patrimoniale ale părților, fapt care a și fost

realizat de către Ciobu Vladimir și Ștefanco Alla prin încheierea contractului

matrimonial și la caz prioritate vor avea clauzele contractuale.

Apelantul Ciobu Vladimir a invocat că contractul matrimonial urma a fi

încheiat personal de pârâta Ștefanco Alla și că încheierea acestuia prin reprezentant

este imposibilă, făcând trimitere, prin analogie, la condițiile încheierii căsătoriei. În

același timp, art. 28 Codul familiei nu prevede expres, ca condiție obligatorie,

încheierea personală a contractului matrimonial, or, legiuitorul la alin. 3 al art. 28

Codul familiei, a indicat expres condițiile în care contractul matrimonial ar putea fi

4

declarat nul, și anume, nerespectarea formei scrise și autentificarea notarială.

Alegația apelantului că în speța judecată urmează a fi aplicate, prin analogia legii

(prevăzută de art. 5 Cod civil), prevederile instituției căsătoriei, sunt lipsite de

temei juridic, or contractul matrimonial reglementează în exclusivitate drepturile și

obligațiile patrimoniale adică regimul juridic al activului patrimonial (bunurilor)

cât și al pasivului (datoriilor). Mai mult conform art. 5, alin. (3) Cod civil, nu se

admite aplicarea prin analogie a normelor care limitează drepturile civile sau care

stabilesc răspunderea civilă.

La 18 mai 2019 Vladimir Ciobu, a declarat recurs împotriva deciziei instanței

de apel solicitînd casarea deciziei instanței de apel cu pronunțarea unei hotărîri noi

de respingere a acțiunii și de a admitere a acțiunii reconvenționale.

În susținerea recursului a indicat prevederile art. 432 alin. (2), lit.a), b), alin.

(4) Cod de procedură civilă.

În motivarea recursului a indicat dezacordul cu hotărîrea instanței de apel și a

menționat că instanța de apel și-a formulat concluziile în baza unei ipoteze false

precum că contractul matrimonial este unul legal, iar temei pentru declararea

nulității acestuia nu sunt, astfel, a aplicat greșit prevederile art. 27, 28 Codul

familiei și art. 5 Cod civil și nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată și anume

art. 242 alin. (5) Cod civil (în vigoare la data autentificării contractului

matrimonial) și art. 1979, 1981 Cod civil (în vigoare din 03 martie 2019).

A susținut că la încheierea contractului matrimonial se aplică condițiile

încheierii căsătoriei art. 12 alin. (1) Codul familiei, care prevede că încheierea

căsătoriei se face în prezența persoanelor care se căsătoresc, prin urmare contractul

matrimonial nu poate fi încheiat prin reprezentant. În ședințele de judecată s-a

stabilit că contractul matrimonial a fost încheiat și a fost semnat de avocatul

Domnicu Igor, care a acționat în bază de procură.

A menționat că în temeiul contractului matrimonial din xxx a beneficiat doar

Ștefanco Alla în proprietatea căreia în urma desfacerii căsătoriei au rămas două

apartamente dobîndite în timpul căsătoriei, iar el personal a fost dezavantajat

substanțial.

A indicat că instanța de apel a aplicat greșit art. 28 alin. (3) Codul familiei care

nu trebuia să fie aplicat și nu a aplicat art. 31 alin. (3) Codul familiei, care urma să

fie aplicat.

A reținut că la judecarea cauzei atît instanța de fond, cît și instanța de apel, s-au

limitat doar la examinarea cererii reclamantei Ștefanco Alla privind desfacerea

căsătoriei, fără a da o apreciere cererii reconvenționale, care este una mult mai

complexă și necesită o înțelegere mai profundă și o argumentare mai detaliată.

La judecarea apelului nu i s-au expediat actele de procedură solicitate astfel,

fiind lipsit de dreptul de a prezenta pledoariile și replicile. Astfel, decizia instanței

de apel este contradictorie, lipsită de logică juridică și de echitate bazată pe

dreptate, legalitate față de participanții la proces.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului atestă faptul că decizia din 20 martie 2019 a Curții de

Apel Cahul a fost expediată pentru cunoștință recurentului Vladimir Ciobu prin

5

intermediul poștei electronice la 31 martie 2019 (f.d. 28, vol. II), astfel, recursul

declarat de Vladimir Ciobu la 18 mai 2019, a fost depus în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2), (3) Cod de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin.(2).

Examinând admisibilitatea recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Vladimir Ciobu, este

inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de

drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvîrșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

6

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Vladimir Ciobu, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu

soluția pronunțată de către instanțele ierarhic inferioare și nu redă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept

procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a

fi respinse.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a

are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în

verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei se precizează că, în contextul normelor procedurale

din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură

civilă, însă din recursurile declarate nu rezultă încălcarea flagrantă a regulilor de

apreciere a probelor.

Cît privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de art.

6 § 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța notează că obligația

de a motiva o hotărîre judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în

cauză (a se vedea inter alia, Helle vs Finlanda, 19 decembrie 1997, parag.55;

Hansen vs Norvegia, 2 octombrie 2014, parag.71-74).

De fapt în concepția instanței europene, articolul 6 § 1 nu impune motivarea

detaliată a deciziei unei instanțe de recurs, care întemeindu-se pe dispozițiile legale

specificate, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a

constatat în cazul de față (a se vedea, mutatis mutandis, Papaioannou vs Grecia, 2

iunie 2016, parag.45 sau Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag.46).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Vladimir Ciobu.

În conformitate cu art. 270, 433 lit.a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

7

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Vladimir Ciobu.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Ala Cobăneanu

Victor Burduh

8