3ra-608/19 — repunerea in termen, recunoasterea refuzului ca neintemeiat, anularea ordinului, restabilirea in functie si incasarea cheltuielilor de judecata

3ra-608/19 — repunerea in termen, recunoasterea refuzului ca neintemeiat, anularea ordinului, restabilirea in functie si incasarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-608/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: C. Roșca)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila)

DECIZIE

3 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Ion Druță

judecătorii Maria Ghervas

Nicolae Craiu

Victor Burduh

Tamara Chișca-Doneva

examinând recursul declarat de Ministerul Apărării al Republicii Moldova,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Vadim Cemîrtan împotriva Ministerului Apărării al Republicii Moldova cu

privire la repunerea în termen, recunoașterea refuzului ca neîntemeiat, anularea

ordinului, restabilirea în funcția deținută anterior și încasarea cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei din 6 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost admis apelul declarat de Vadim Cemîrtan, a fost casată hotărârea din 11 august

2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și a fost emisă o nouă hotărâre de

admitere a acțiunii,

c o n s t a t ă:

La 10 ianuarie 2017 Vadim Cemîrtan a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Apărării al Republicii Moldova cu privire la repunerea în

termen, recunoașterea refuzului ca neîntemeiat, anularea ordinului, restabilirea în

funcția deținută anterior și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că activează în serviciul militar din

cadrul Ministerului Apărării cu grad de colonel mai mult de 30 de ani, ultima funcție

fiind de comandant Comandamentul Forțe Aeriene, locțiitor șef Marele Stat Major

al Armatei Naționale.

A menționat că prin ordinul nr. 566 din 26 octombrie 2016 a Ministerului

Apărării, a fost retrogradat din funcție cu o treaptă, în temeiul art. 57 lit. с) al

Regulamentului disciplinei militare al Forțelor Armate.

A susținut că potrivit statelor de personal care se formează în descreștere de la

funcții mai mari la funcții mai joase, este evident că, între funcția de comandant

Comandament Forțe Aeriene, locțiitor șef Marele Stat Major al Armatei Naționale

și funcția în care dânsul a fost numit, sunt șapte trepte, dar nu grade, ce diferă una

de alta prin grad, salariu, subordonare etc.

1

Astfel, a indicat că pârâtul a omis termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare

prevăzut de art. 78 alin. (1) al Regulamentului disciplinei militare.

La fel, a invocat dezacordul cu ordinul contestat din motiv că a fost sancționat

pentru încălcări pe care nu le-a comis și care nici nu intră în atribuțiile sale

funcționale, cu atât mai mult că a fost sancționat în timpul aflării în concediu, fiind

retrogradat peste șapte trepte și respectiv, cu omiterea termenului prevăzut de lege

de atragere la răspundere disciplinară de o lună.

Deoarece nu a fost de acord cu ordinul nr. 566 din 26 octombrie 2016 al

Ministerului Apărării, care i-a fost adus la cunoștință în data de 1 decembrie 2016,

s-a adresat cu o cerere prealabilă, însă a primit refuz.

Suplimentar, a relatat că pe parcursul activității sale a fost decorat, remunerat

și sancțiuni disciplinare nu a avut, nu a comis nicio încălcare, motiv din care a

considerat că sancțiunea aplicată este nelegitimă și neîntemeiată.

Reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe prevederile Legii contenciosului

administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000.

A solicitat recunoașterea netemeiniciei refuzului nr. 11/4 din 3 ianuarie 2017,

repunerea în termen și anularea ordinului nr. 566 din 26 octombrie 2016 al

Ministerului Apărării, restabilirea în funcția deținută anterior și încasarea

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 11 august 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 17 august 2017 Vadim Cemîrtan a declarat apel împotriva hotărârii din 11

august 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Prin decizia din 23 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat de Vadim Cemîrtan și a fost menținută hotărârea din 11 august 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Prin decizia din 15 decembrie 2018 a Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Juastiție, a fost admis recursul

declarat de Vadim Cemîrtan, a fost casată decizia din 23 mai 2018 a Curții de Apel

Chișinău, cu remiterea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecată.

Prin decizia din 6 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul

declarat de Vadim Cemîrtan, a fost casată hotărârea din 11 august 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și a fost emisă o nouă hotărâre prin care a fost

admisă cererea de chemare în judecată, a fost recunoscut drept neîntemeiat refuzul

nr. 11/4 din 3 ianuarie 2017 emis de Ministerul Apărării al Republicii Moldova. A

fost anulat ordinul emis de Ministrul Apărării al Republicii Moldova nr.566 din 26

octombrie 2016 ,,Cu privire la încălcarea procedurii de achiziții a bunurilor materiale

și servicii de către Comandamentul Forțelor Aeriene și sancționarea vinovaților”. A

fost restabilit Vadim Cemîrtan în funcția de Comandant Comandament Forțe

Aeriene, locțiitor Șef Marele Stat Major al Armatei Naționale.

La 20 martie 2019, Ministerul Apărării al Republicii Moldova a declarat recurs

împotriva deciziei din 6 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău.

În susținerea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel,

considerând-o neîntemeiată și ilegală prin faptul că au fost încălcate și aplicate

eronat normele de drept material, nu au fost constatate și elucidate pe deplin

2

circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, fiind apreciate în mod arbitrar

probele.

A menționat că este geșită concluzia instanței de apel în privința faptului că

Ministerul Apărării a încălcat procedura de atragere la răspundere disciplinară a

intimatului.

În acest sens, a indicat că argumentul instanței de apel precum că intimatul a

fost retrogradat peste 7 trepte, este irelevant, deoarece conform ordinului de

sancționare, s-a dispus retrogradarea din funcție cu o treaptă.

Astfel, a susținut că pentru verificarea legalității numirii intimatului în funcția

inferioară, urma să fie contestat și acest ordin.

De asemenea, a arătat că ordinul contestat a fost emis cu respectarea termenului

legal, iar angajatorul nu a încălcat normele procedurii privind atragerea la

răspundere disciplinară.

Pe de altă parte, a relatat că reclamantul a încălcat termenul de adresare în

judecată cu acțiunea în contencios administrativ, având în vedere că a luat cunoștință

de actul administrativ contestat la 1 decembrie 2016, însă cererea de chemare în

judecată a depus-o doar la 10 ianuarie 2017.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și

menținerea hotărârii primei instanțe.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ,

reține că prin Legea nr.116 din data de 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul

administrativ al Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 257 alin. (1) al Codului administrativ, prezentul cod intră

în vigoare la 1 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a

prezentului cod se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10

februarie 2000.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) al Codului administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în

contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la

intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica

corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a

încheierilor judecătorești.

Astfel, din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat

pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

Instanța de recurs menționează că decizia instanței de apel a fost pronunțată

până la intrarea în vigoare a Codului administrativ. Respectiv, termenul de declarare

al recursului urmează fi calculat conform dispozițiilor instituite de Codul de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 6 februarie 2019.

Astfel, recursul declarat la 20 martie 2019, este în termen.

Prin referința din 2 mai 2019, Vadim Cemîrtan a solicitat declararea recursului

ca inadmisibil.

3

În conformitate cu prevederile art. 247 Cod administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a casa integral

decizia instanței de apel și a restitui cauza instanței de apel, din considerentele ce

urmează.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. d) Cod administrativ, examinând

recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă una dintre următoarele decizii: casează

integral decizia instanței de apel și restituie cauza instanței de apel dacă, în baza

limitelor stabilite de lege ale examinării recursului, nu poate adopta o soluție finală

în acest caz.

În corespundere cu art. 195 Cod administrativ, procedura acțiunii în

contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.

Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu

excepția art.169–171.

Astfel, în conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazurile prevăzute expres la alin. (2) și (3) al articolului menționat.

Alineatul (4) al art. 432 Cod de procedură civilă, prevede că săvârșirea altor

încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar

în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită

a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de

către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au

dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin prisma art. 239 Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie

să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe circumstanțele

constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de judecată.

Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept,

care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluții, trebuie să fie clară și

simplă, precisă, conchisă și fermă, să aibă putere de convingere.

După cum rezultă din materialele dosarului, înaintând la 10 ianuarie 2017

acțiunea în judecată, Vadim Cemîrtan a solicitat recunoașterea netemeiniciei

refuzului nr. 11/4 din 3 ianuarie 2017 al Ministerului Apărării, repunerea în termenul

de contestare a ordinului nr. 566 din 26 octombrie 2016 al Ministerului Apărării și

anularea acestuia, cu restabilirea în funcția deținută anterior.

Fiind învestită cu judecarea cauzei, prima instanță a ajuns la concluzia de a

respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Judecând apelul declarat de către Vadim Cemîrtan, instanța de apel a considerat

că acesta urmează a fi admis, iar hotărârea primei instanțe urmează a fi casată, cu

emiterea unei noi hotărâri de admitere a cererii de chemare în judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel și-a întemeiat soluția pe prevederile art.

1 alin. (2), art. 14, art. 17 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din

10 februarie 2000, art. 206 alin. (1), art. 208 Codul muncii, prevederile Instrucțiunii

privind modul de efectuare a cercetării administrative în Armata Națională, aprobat

4

prin ordinul nr. 290 din 21 noiembrie 2002 al Ministerului Apărării și

Regulamentului disciplinei militare, aprobat prin Legea nr.52-XVI din 2 martie

2007.

În contextul normelor enunțate, instanța de apel a concluzionat că prima

instanță greșit a conchis asupra netemeiniciei cerințelor reclamantului.

În această privință, instanța de apel a reținut că contrar prevederilor legale,

apelantului Vadim Cemîrtan nu i-au fost solicitate explicații în formă scrisă și nici

nu a fost întocmit vre-un proces-verbal care să confirme refuzul acestuia de a oferi

explicații.

La fel, instanța de apel a constatat că sancțiunea disciplinară urma să fie aplicată

până la 15 octombrie 2016, însă ordinul contestat datează cu data de 26 octombrie

2016, adică peste 41 de zile de la constatarea încălcării.

Subsecvent, instanța de apel a specificat și faptul că Vadim Cemîrtan urma a fi

retrogradat doar cu o treaptă, însă a fost numit într-o funcție care conform ierarhiei

gradelor militare, se află pe treapta 10.

Totodată, instanța de apel a relatat că Ministerul Apărării nu a prezentat un

document semnat de către Vadim Cemîrtan, ce ar demonstra veridicitatea

afirmațiilor din ordinul contestat.

Prin urmare, corespunzător circumstanțelor enunțate, Curtea de Apel Chișinău

a concluzionat că pretențiile din cererea de chemare în judecată sunt întemeiate și

pasibile de a fi admise în sensul formulat.

Cât privește respectarea de către reclamant a termenului de adresare cu acțiunea

în judecată, instanța de apel a reținut că Vadim Cemîrtan a exercitat la 14 decembrie

2016 calea prealabilă de contestare a ordinului nr. 566 din 26 octombrie 2016, iar

după recepționarea răspunsului din 3 ianuarie 2017, a înaintat prezenta acțiune în

judecată în termenul de 30 de zile de la data recepționării răspunsului prevăzut de

Legea contenciosului administrativ.

În opinia instanței de recurs, soluția instanței de apel este pripită, fiind rezultată

din neexaminarea tuturor circumstanțelor cauzei și în consecință, aprecierea

arbitrară a probelor și aplicarea eronată a legii, motiv din care decizia contestată nu

poate fi menținută.

În susținerea poziției enunțate, instanța de recurs reiterează prevederile art. 1

alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000

(în vigoare până la 1 aprilie 2019), conform căruia orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-

un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a obține anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În temeiul art. 14 alin. (1) al legii menționate, persoana care se consideră

vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ va

solicita, printr-o cerere prealabilă, autorității publice emitente, în termen de 30 de

zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, în cazul

în care legea nu dispune altfel.

Conform art. 16 alin. (1) din aceeași lege, persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ și nu este

mulțumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns

în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanța de contencios

5

administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte, a actului respectiv și

repararea pagubei cauzate.

În corespundere cu art. 17 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.

793-XIV din 10 februarie 2000 (în vigoare până la 1 aprilie 2019), cererea prin care

se solicită anularea unui act administrativ sau recunoașterea dreptului pretins poate

fi înaintată în termen de 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel. Acest

termen curge de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării

termenului prevăzut de lege pentru soluționarea acesteia; data comunicării refuzului

de soluționare a unei cereri prin care se solicită recunoașterea dreptului pretins sau

data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea unei astfel de cereri;

data comunicării actului administrativ, în cazul în care legea nu prevede procedura

prealabilă.

În interpretarea corectă a prevederilor legale citate este de înțeles că persoana

ce consideră că i-a fost vătămat un drept al său printr-un act administrativ, poate

solicita printr-o cerere prealabilă autorității emitente, revocarea în tot sau în parte, a

acestuia, iar în cazul în care nu este de acord cu răspunsul primit la cererea prealabilă

este în drept să sesizeze instanța de contencios administrativ competentă în termen

de 30 de zile de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă, de la data

comunicării refuzului de soluționare a cererii prealabile sau de la data comunicării

actului administrativ, anularea actului administrativ sau recunoașterea dreptului

pretins.

Totodată, instanța de recurs notează că actele de numire, transferare, detașare

sau eliberare din funcție, inclusiv de aplicare a sancțiunilor disciplinare în privința

funcționarului public, a funcționarului public cu statut special, inclusiv a militarilor,

a persoanelor cu statut militar, se contestă direct în instanță de contencios

administrativ în termen de 30 de zile de la data când persoana a luat cunoștință de

acest act sub semnătură sau i-a fost înmânat actul.

Materialul probator al cauzei atestă că prin ordinul nr. 566 din 26 octombrie

2016 al Ministerului Apărării ,,Cu privire la încălcarea procedurii de achiziții a

bunurilor materiale și serviciilor de către Comandamentul Forțelor Aeriene și

sancționarea vinovaților”, colonelului Vadim Cemîrtan, comandant Comandament

Forțe Aeriene, locțiitor șef Marele Stat Major al Armatei Naționale, i-a fost aplicată

sancțiunea disciplinară – retrogradarea din funcție cu o treaptă, în temeiul art. 57 lit.

c) al Regulamentului disciplinei militare a Forțelor Armate.

Tot din actele cauzei, precum și explicațiile reclamantului, rezultă că ordinul

nr. 566 din 26 octombrie 2016 al Ministerului Apărării a fost adus la cunoștința lui

Vadim Cemîrtan în data de 1 decembrie 2016 (f.d.7 verso).

La 12 decembrie 2016 Vadim Cemîrtan s-a adresat către Ministerul Apărării cu

o cerere prealabilă prin care a solicitat anularea ordinului nr. 566 din 26 octombrie

2016, cu restabilirea în funcția anterior deținută.

Prin răspunsul nr. 11/4 din 3 ianuarie 2017 al Ministerului Apărării, a fost

comunicat că ordinul de sancționare a fost emis în conformitate cu cerințele legale.

Drept urmare, la 10 ianuarie 2017 Vadim Cemîrtan s-a adresat cu prezenta

cerere de chemare în judecată, solicitând concomitent și repunerea în termenul de

contestare a ordinului nr. 566 din 26 octombrie 2016 al Ministerului Apărării.

La acest capitol, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție constată că instanța de apel ajungând la concluzia de a

6

admite cererea de chemare în judecată, a considerat inoportun de a se expune în

privința cererii privind repunerea în termenul de adresare cu acțiunea în contencios

administrativ, întrucât a reținut că reclamantul a înaintat acțiunea în judecată în

termenul de 30 de zile de la data recepționării răspunsului la cererea prealabilă

conform art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV

din 10 februarie 2000.

Astfel, se constată că instanța de apel a concluzionat că la caz, este necesară

respectarea procedurii de soluționare prealabile a litigiului pe cale extrajudiciară,

fără a ține cont de faptul că Vadim Cemîrtan se atribuie la categoria persoanelor cu

statut militar, iar actele de aplicare a sancțiunilor disciplinare în privința militarilor,

a persoanelor cu statut militar, se contestă direct în instanță de contencios

administrativ în termen de 30 de zile de la data când persoana a luat cunoștință de

acest act sub semnătură sau i-a fost înmânat actul.

În acest context, instanța de recurs consideră că instanța de apel pripit a purces

la examinarea cauzei în fond, deși urma să analizeze situația de fapt și motivele

repunerii în termen a acțiunii.

Față de aceste împrejurări, materialele dosarului denotă cert faptul că Vadim

Cemîrtan a luat cunoștință de ordinul nr. 566 din 26 octombrie 2016 al Ministerului

Apărării în data de 1 decembrie 2016, însă cu toate acestea, cererea de chemare în

judecată a depus-o la 10 ianuarie 2017, solicitând repunerea în termen a acțiunii.

În acest sens, atât prima instanță, cât și instanța de apel, au lăsat fără soluționare

cererea reclamantului cu privire la repunerea în termen și prin urmare, nu au elucidat

motivele ce ar justifica omiterea întemeiată a termenului de înaintare a acțiunii în

contencios administrativ.

Or, instanța, la cererea reclamantului, este obligată să soluționeze chestiunea

cu privire la repunerea în termen a cererii de chemare în judecată, fapt ce în speță,

nu a fost realizat.

De altfel, repunerea în termen de către instanță poate avea loc în condițiile art.

116 Cod de procedură civilă, doar în privința persoanelor care din motive întemeiate,

au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură, cu anexarea la cererea de

repunere în termen a probelor ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului în

termen.

Nu mai puțin important este și faptul că în cadrul examinării cauzei în prima

instanță și în instanța de apel, Ministerul Apărării a invocat prescripția în favoarea

sa, iar instanța de apel a omis să se expună asupra argumentelor ce dovedesc în

opinia intimatului caracterul tardiv al cererii de chemare în judecată.

În această ordine de idei, instanța de recurs menționează că legislatorul a

instituit prescripția extinctivă în scopul asigurării unei stabilități în raporturile

juridice dintre părți și evitarea incertitudinii pentru o perioadă îndelungată de timp,

în care apar, derulează și se modifică o complexitate de relații dintre părți sub egida

unor norme de drept distincte, iar examinarea unei acțiuni depusă în afara termenului

legal constituie o încălcare a principiului legalității și securității raporturilor juridice

și respectiv, o soluție inadmisibilă în conjunctura ordinii de drept naționale.

În cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei (hotărârea din 09 decembrie 1994),

Înalta Curte a statuat că, omisiunea instanțelor judecătorești de a motiva refuzul de

a accepta o obiecție potrivit căreia acțiunea era tardivă, a constituit o violare la un

7

proces echitabil consacrat la art. 6 Paragraf 1 din Convenție, încălcându-se astfel

securitatea raporturilor juridice.

Astfel, reieșind din circumstanțele relatate, se constată că instanța de apel nu a

realizat sarcina obligatorie pentru justa soluționare a cauzei, iar în consecință

examinarea cauzei în ordine de apel a avut loc în mod incomplet și fără o apreciere

și elucidare corespunzătoare a tuturor circumstanțelor.

Lichidarea lacunelor depistate în cadrul procedurii de examinare în recurs nu

este posibilă, de aceea cauza urmează a fi reexaminată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate

și rejudecând cauza, să emită o hotărâre întemeiată și legală.

Totodată, instanța de recurs menționează că din interpretarea art. 6 CEDO,

pronunțarea de către instanțele judecătorești a unor hotărâri motivate constituie una

dintre garanțiile dreptului fundamental la un proces echitabil și acesta presupune

obligațiunea instanței judecătorești de a se expune în hotărârile contestate asupra

tuturor cerințelor acțiunii, precum și argumentelor invocate de către părți întru,

respectiv, admiterea sau respingerea acestora (cauza García Ruiz c. Spaniei din

21.01.1999).

Din considerentele arătate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de

apel urmează a fi casată cu restituirea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. d), art. 248 alin. (2) Cod administrativ,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e:

Se casează integral decizia din 6 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, cu

restituirea cauzei la Curtea de Apel Chișinău.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Ion Druță

Judecătorii Maria Ghervas

Nicolae Craiu

Victor Burduh

Tamara Chișca-Doneva

8