2ra-775/19 — scutirea de la plata pensiei de întreținere a copiilor minori

2ra-775/19 — scutirea de la plata pensiei de întreținere a copiilor minori (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-775/2019

prima instanță, Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni (jud: C. Crețu)

instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru)

D E C I Z I E

26 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Victor Burduh

Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Aureliu Pisică,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Aureliu Pisică

împotriva Nelei Pisică cu privire la scutirea de la plata pensiei de întreținere a

copiilor minori,

împotriva deciziei din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 03 septembrie 2015, Aureliu Pisică a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Nelei Pisică cu privire la scutirea de la plata pensiei de întreținere a

copiilor minori.

În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că la 07 septembrie 2002 a

încheiat căsătoria cu Nelea Pisică, iar la XXXXX s-a născut fiul XXXXX.

Recurentul a menționat că prin hotărârea din 06 martie 2006 a Judecătoriei

Ialoveni căsătoria încheiată între Aureliu Pisică și Nelea Pisică a fost desfăcută. Or,

reclamantul a comunicat că după desfacerea căsătoriei au continuat să locuiască

împreună cu Nelea Pisică, iar la XXXXX s-au născut fii XXXXX.

Ulterior, prin hotărârea din 22 mai 2013 a Judecătoriei Ialoveni a fost dispusă

încasarea din contul lui Aureliu Pisică în folosul Nelei Pisică, începând cu 20

martie 2013, pensia pentru întreținerea copiilor minori: fiului XXXXX, în mărime

fixă de a câte 900 de lei/ lunar, pentru fiecare copil, până la atingerea majoratului

acestora.

În context, reclamantul a învederat că începând cu luna aprilie 2014, fiul

XXXXX locuiește împreună cu el și se află la întreținerea sa, începând cu 13 iulie

2014 și 06 august 2014 fiul XXXXX, și respectiv fiul XXXXX locuiesc împreună

cu el, se află la întreținerea sa.

De asemenea, a menționat faptul că până la datele enunțate, luna aprilie 2014,

13 iulie 2014 și 06 august 2014, copii XXXXX, XXXXX periodic locuiau atât la el

cât și la pârâtă, aflându-se la întreținerea sa și locuind împreună cu el.

Astfel, reieșind din faptul că fiii XXXXX, XXXXX s-au aflat la întreținerea și

educația sa, a considerat că este necesară scutirea sa de la plata pensiei de

1

întreținere a copiilor minori, stabilită prin hotărârea din 22 mai 2013 a Judecătoriei

Ialoveni.

Totodată, reclamantul a specificat că prin scutirea sa de la plata pensiei de

întreținere a copiilor minori, starea materială și interesele copiilor minori nu vor fi

afectate negativ.

Prin hotărârea din 20 iulie 2017 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni a fost

respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Aureliu Pisică

împotriva Nelei Pisică cu privire la scutirea de la plata pensiei de întreținere a

copiilor minori.

Invocând ilegalitatea hotărârii primei instanțe, Aureliu Pisică a declarat apel

împotriva hotărârii din 20 iulie 2017 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni și a

solicitat casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a

acțiunii.

Prin decizia din 02 octombrie 2018 a fost respins apelul declarat de Aureliu

Pisică și a fost menținută hotărârea din 20 iulie 2017 a Judecătoriei Hîncești, sediul

Ialoveni, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Aureliu Pisică

împotriva Nelei Pisică cu privire la scutirea de la plata pensiei de întreținere a

copiilor minori.

La 15 ianuarie 2019, Aureliu Pisică a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel din 02 octombrie 2018, prin care a solicitat casarea deciziei

instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În motivarea recursului a invocat că instanța de apel a adoptat decizia cu

încălcarea normelor dreptului material intern cât și internațional.

Mai mult, instanțele de judecată au stabilit eronat circumstanțele faptei atunci

când au stabilit că copii minori sunt stabiliți cu traiul cu bunica acestora, deoarece

de fapt copii locuiesc împreună cu el.

De asemenea, recurentul a indicat că instanța de apel a examinat cauza lipsa

sa, deși a fost depusă o cerere de amânare a cauzei, urmare a faptului că se afla

peste hotarele Republicii Moldova, în consecință fiindu-i încălcat dreptul la un

proces echitabil, fapt care l-a lipsit de posibilitatea de a-și susține poziția.

Totodată, recurentul a menționat că instanța de apel a interpretat eronat legea,

prin faptul că a reținut în calitate de probă hotărârea judecătorească prin care a fost

stabilit domiciliul copiilor minori și nu a reținut spre examinare faptul că însăși

intimata a recunoscut că copii nu domiciliază cu ea din luna aprilie 2014.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 02 octombrie 2018.

Materialele cauzei atestă expedierea participanților la proces a copiei deciziei

prin scrisoarea de însoțire din 29 octombrie 2018 (f.d. 234, Vol. I), însă lipsesc

date despre recepționarea acesteia de către participanții la proces.

Astfel, recursul declarat la 15 ianuarie 2019, este în termen.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul

recursului.

Prin încheierea din 24 aprilie 2019 a Curții Supreme de Justiție completul din

3 judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond

de un complet din 5 judecători.

2

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând

recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele

invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii

atacate, fără a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

recursul, de a casa decizia instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură

dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În corespundere cu art. 432, alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor

încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Art. 118, alin. (1), (3) Cod de procedură civilă, stabilește că fiecare parte

trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și

obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Circumstanțele care au importanță

pentru soluționarea justă a cauzei sunt determinate definitiv de instanța

judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor participanți

la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce urmează a fi

aplicate.

În baza art. 130, alin. (2), (3), (4) Cod de procedură civilă, nici un fel de probe

nu au pentru instanța judecătorească o forță probantă prestabilită fără aprecierea

lor. Fiecare probă se apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea,

veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și

suficiența pentru soluționarea cauzei. Ca rezultat al aprecierii probelor, instanța

judecătorească este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale

privind admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea

preferinței unor probe față de altele.

În temeiul art. 239 Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie

să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de

judecată.

În concordanță cu art. 241, alin. (5) Cod de procedură civilă, în motivare se

indică: circumstanțele cauzei, constatate de instanță, probele pe care se întemeiază

concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele invocate de instanță la

respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța.

Prin prisma art. 373, alin. (1), (2), (5) Cod de procedură civilă, instanța de

apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea

3

primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță

pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar și cele prezentate

suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces. Instanța de apel este

obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Astfel, actele cauzei atestă că la 03 septembrie 2015, Aureliu Pisică a depus

cerere de chemare în judecată împotriva Nelei Pisică cu privire la scutirea de la

plata pensiei de întreținere a copiilor minori.

Fiind investită cu examinarea prezentului litigiu, Judecătoriei Hîncești, sediul

Ialoveni prin hotărârea din 20 iulie 2017 a respins ca neîntemeiată cererea de

chemare în judecată depusă de Aureliu Pisică împotriva Nelei Pisică cu privire la

scutirea de la plata pensiei de întreținere a copiilor minori.

De altfel, Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 02 octombrie 2018 a

respins apelul declarat de Aureliu Pisică și a menținut hotărârea din 20 iulie 2017 a

Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, în cauza civilă la cererea de chemare în

judecată depusă de Aureliu Pisică împotriva Nelei Pisică cu privire la scutirea de la

plata pensiei de întreținere a copiilor minori.

Întru argumentarea soluției, instanța de apel a considerat ca întemeiată soluția

prima instanțe.

Instanța de apel a reținut că conform hotărârii din 06 martie 2006 a

Judecătoriei Ialoveni, domiciliul copilului minor XXXXX, născut la XXXXX a

fost stabilit cu mama, iar prin decizia din 24 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău

domiciliul copiilor minori, XXXXX, născuți la XXXXX a fost stabilit cu mama.

Mai mult, Colegiul Curții de Apel Chișinău a considerat neîntemeiat

argumentul apelantului precum că din luna aprilie 2014, 13 iulie 2014, 06 august

2014 - copii XXXXX, XXXXX au trecut treptat cu traiul la el și se află la

întreținerea sa, în cazul în care materialele cauzei atestă că copii minori, prin

dispoziția nr. 95 din 16 decembrie 2016 a Primarului s. Bardar, r. Ialoveni au fost

plasați cu traiul la buneii Ioana Pisică și Ștefan Pisică, iar Aureliu Pisică a fost

obligat de a nu se apropia de copii, în baza ordonanței de protecție, fapt atestat prin

scrisoarea Primăriei s. Bardar, r. Ialoveni nr. 20 din 03 februarie 2017.

Totodată, instanța de apel a apreciat ca întemeiată argumentarea primei

instanțe prin care a indicat că atât reclamantul cât și reprezentantul său, nu au

prezentat probe pertinente ce ar confirma apariția unor circumstanțe stipulate la art.

110, 111 Codul Familiei, împrejurări care ar necesita scutirea acestuia de la plata

pensiei de întreținere a fiilor minori, invocarea declarativă a faptului că el de unul

singur suportă toate cheltuielile ce ține de întreținerea copiilor săi, fiind apreciate

critic de instanța de judecată, or acestea nu au fost însoțite de un suport probator

Însă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de apel a fost adoptată arbitrar,

fără o apreciere a argumentelor și probelor invocate de apelant, iar faptul dat indică

incontestabil la încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept procedural,

precum și la examinarea superficială și evazivă atât a apelului, cât și a cauzei

deduse judecării, fără a fi verificată, în condițiile legii, legalitatea hotărârii

contestate.

În acest sens, Colegiul remarcă că instanța de apel verificând legalitatea și

temeinicia hotărârii primei instanțe, a constatat că cauza a fost soluționată corect de

prima instanță, cu aplicarea corectă a normelor materiale și procedurale.

4

La acest capitol, Colegiul consideră necesar a menționa că instanța de apel nu

a reținut și nu a dat o apreciere tuturor argumentelor apelantului.

Mai mult, Colegiul Curții de Apel Chișinău a respins cererea de apel și a

menținut hotărârea primei instanțe reținând și decizia din 24 iunie 2015 a Curții de

Apel Chișinău, prin care a fost stabilit domiciliul copiilor minori, or, totodată a

indicat în motivarea soluției că această deciziei nu a fost executată.

Astfel, Colegiul consideră că acest aspect denotă o examinare superficială, iar

motivarea fiind una contradictorie.

Or, instanța inferioară avea obligația rezultând din prevederile art. 373, alin.

(2) Cod de procedură civilă, de a da un răspuns cert referitor la pertinența unui

înscris sau altuia, fiind obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale

privind admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea

preferinței unor probe față de altele, rezultând din prevederile art. 130 alin. (4) Cod

de procedură civilă.

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest

fapt se va considera o încălcare a art. 6 § 1 CEDO (cauza Hiro Balani vs. Spania,

1994). CtEDO reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze

hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61,

seria A nr. 288). Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților,

dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura

hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în baza circumstanțelor cauzei (Hiro

Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27).

Tot aici, este de menționat că în cadrul soluționării cauzei probele din dosar se

cercetează doar în ansamblul și în interconexiunea acestora, or, instanța de judecată

este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind admiterea

unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea preferinței unor

probe față de altele.

Mai mult, în conformitate art. 390 alin. (1) lit. e), f) Cod de procedură civilă,

decizia instanței de apel trebuie să conțină motivele concluziilor instanței de apel și

referirea la legea guvernantă și concluziile instanței de apel în urma examinării

apelului.

Or, în sensul art. 6 CEDO, instanțele de judecată trebuie să indice, cu

suficientă claritate, motivele pe care se întemeiază hotărârile, iar având în vedere

caracterul determinant al concluziilor sale, noțiunile ce implică o apreciere a

faptelor supuse examinării. CtEDO, în cauza Suominen vs. Finlanda, a reținut că

„... o funcție a unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost

auzite. Mai mult ca atât, o hotărâre motivată oferă părții posibilitatea să o conteste,

precum și posibilitatea de a revedea decizia de către instanța de recurs. Doar prin

adoptarea unei decizii motivate poate avea loc un control public a administrării

justiției”.

Totodată, în cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994,

Curtea a statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv

decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite”, adică

examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat.

5

Altfel spus, art. 6 impune „tribunalului” obligația de a proceda la o examinare

efectivă a mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel

puțin pentru a le aprecia pertinența”. CtEDO nu își propune să garanteze drepturi

teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (cauza Artico v. Italiei,

Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33).

Prin urmare, în speță, instanța de apel nu și-a executat în deplină măsură

obligația legală de a motiva hotărârea luată și de a argumenta menținerea hotărârii

primei instanțe.

Astfel, fiind încălcat dreptul de a fi auzit, ori dreptul în cauză include nu doar

posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o obligație

corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care

anumite argumente au fost acceptate sau respinse, ceea ce nu a fost îndeplinit de

instanța de apel.

În consecință, Colegiul, verificând conținutul deciziei contestate, în raport cu

materialele dosarului, argumentele invocate în recurs, conchide că instanța de apel

s-a referit în mod declarativ la normele dreptului material pe care le-a considerat

aplicabile speței, fără să se expună asupra circumstanțelor concrete ale cauzei și

probelor administrate în cadrul judecării cauzei pe care se întemeiază concluziile

privitoare la aceste circumstanțe, și fără a indica motivele pentru care argumentele

invocate în cererea de apel nu au fost reținute. Mai mult, nici nu au fost supuse

aprecierii.

Este de menționat că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor

normelor de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în

mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți.

Mai mult, hotărârea trebuie să se fondeze pe lege, trebuie să rezolve, într-o

maniera certă, explicit sau implicit, toate cererile invocate de părți, conform

principiului nr. 6 al Recomandării nr. 5 din 1984, adoptată la de Comitetul

Miniștrilor al Consiliului Europei, privind principiile de procedură civilă menite

pentru ameliorarea funcționării justiției, ceea ce în speță lipsește.

În sensul principiului procesului echitabil, garantat de art. 6 CEDO, motivarea

hotărârilor este o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție și

oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept

care i-au format convingerea, în sensul unei anumite soluții trebuie să fie clară și

simplă, precisă, concisă și fermă, să aibă putere de convingere. Nemotivarea

hotărârii sau o motivare necorespunzătoare vor atrage casarea ei.

Nu în ultimul rând, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră întemeiat și argumentul recurentului

prin care a indicat că i-au fost încălcate drepturile procedurale, deoarece cauza a

fost examinată în lipsa sa, contrar faptului că a depus cerere de amânare a

examinării cauzei din motiv că se afla peste hotarele Republicii Moldova, ori actele

cauzei cert denotă că cererea a fost depusă înainte de ședința de judecată, însă,

conform procesului-verbal a ședinței de judecată cererea de amânare nu a fost

examinată.

Mai mult, instanța de recurs menționează că recurentul nu se face vinovat

pentru faptul că cererea de amânare a examinării cauzei nu a fost prezentată în

termen judecătorului raportor de către angajații instanței, iar situația creată se

6

atestă o încălcare a dreptului recurentului la apărare, acesta fiind lipsit de dreptul

de ași susține poziția în fața instanței.

Din considerentele menționate, pornind de la faptul că aceste erori admise la

judecarea cauzei în instanța ierarhic inferioară nu poate fi corectată de instanța de

recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Aureliu

Pisică și a casa integral decizia instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel, pentru a concluziona sub aspectul

temeiniciei/ netemeiniciei acțiunii, urmează să verifice cerințele prin prisma

argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, rezultând din

prevederile art. 130 alin. (1) Cod de procedură civilă, conform cărora instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, ca în consecință soluția

adoptată să fie certă și coerentă. Caracterul peremptoriu al concluziei instanței de

judecată, urmează a fi stabilit în coraport cu circumstanțele cauzei, probele

administrate și cercetate și normele de drept material aplicabile raportului litigios.

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445, alin. (1), lit. c) și

alin. (3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Aureliu Pisică.

Se casează integral decizia din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Aureliu Pisică

împotriva Nelei Pisică cu privire la scutirea de la plata pensiei de întreținere a

copiilor minori, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în

alt complet de judecători.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Victor Burduh

Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

7