3ra-688/19 — contestarea actului administrativ

3ra-688/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-688/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana (I.Secrieru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru)

Î N C H E I E R E

05 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea recursului depus de Casa Națională de Asigurări Sociale,

în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată

depusă de Zumbreanu Victoria împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire

la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei din 29 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău

c o n s t a t ă:

La 13 iulie 2018 Zumbreanu Victoria a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului

administrativ.

În motivarea acțiunii reclamanta a menționat că, în perioada 18.11.1991 – 14.04.2008

a activat în organele procuraturii, în funcțiile de procuror, procuror superior, șef-adjunct

secție și șef serviciu în Procuratura Generală, având o vechime în muncă de 16 ani.

A susținut că, începând cu 01.03. 2002, la atingerea vârstei de 50 de ani, i-a fost

stabilită pensia pentru vechime în muncă în mărime de 80% din salariul mediu lunar

potrivit funcției deținute, în conformitate cu Legea cu privire la Procuratură nr. 294 din 25

decembrie 2008, în vigoare la acel moment.

De asemenea, reclamanta a menționat că, în temeiul art. 34 alin. (6) din Legea cu

privire la Procuratură nr. 118 din 14 martie 2003, procurorii pensionați beneficiau de

recalcularea pensiei, în dependență de majorarea salariului procurorului în exercițiu,

începând cu luna următoare celei în care s-a majorat salariul, indiferent de faptul dacă

pensionarul lucrează sau nu în organele Procuraturii.

A afirmat că, odată cu majorarea salariului procurorului în exercițiu în baza Legii nr.

355 din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar,

începând cu 05 aprilie 2013, cuantumul pensiei sale urmează să fie recalculat.

La fel, și dispozițiile art. 73 alin. (8) din Legea nr. 294 din 25 decembrie 2008 cu

privire la Procuratură, în vigoare până la 01 iulie 2011, stipulau că procurorii pensionați

beneficiau de dreptul la recalcularea pensiei pentru vechime în muncă odată cu majorarea

generală a salariului procurorilor în exercițiu, respectiv, în condițiile legii, beneficiază de

1

dreptul la recalcularea pensiei în mărime de 80% din salariul procurorului în exercițiu

conform funcției deținute.

Totodată, conform Legii nr. 37 din 07 martie 2013 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 355 din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul

bugetar, salariul procurorului s-a majorat cu 35%, care se efectuează începând cu 01

ianuarie 2013.

Potrivit Legii nr. 152 din 01 iulie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte

legislative, începând cu 01 august 2016 salariul de funcție al procurorului se stabilește în

raport cu salariul judecătorului conform Legii nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind

salarizarea judecătorilor și procurorilor, și Legii nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la

Procuratură, ținând-se cont de nivelul procuraturii în care își desfășoară activitatea și de

vechimea în muncă în funcția de procuror.

A declarat reclamanta că, pârâta din motive necunoscute nu a efectuat recalcularea

pensiei conform legii, lipsind-o de acest drept dobândit legal în anul 2013, stabilindu-i

mărimea pensiei, cu aplicarea mecanismului general de indexare a acesteia la 01 aprilie a

fiecărui an.

La 24.05.2018 s-a adresat cu cerere către Casa Națională de Asigurări Sociale,

solicitînd efectuarea calculării pensiei pentru vechimea în muncă reieșind din salariul

mediu lunar achitat procurorului, ținând cont de majorarea salariului începând cu 05

aprilie 2013, după creșterea salariului cu 35% și începând cu 01 august 2016, după

creșterea salariului, conform art. 60 din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25

februarie 2016, în vigoare de la 01 august 2016, cu recalcularea pensiei pentru vechimea în

muncă de 13,5 ani, ținându-se cont de majorarea generală a salariului procurorului în

funcție.

Prin decizia Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. Z-1135/18 din 18 iunie 2018

cererea prealabilă a fost respinsă pe motiv că, potrivit art. 73 din Legea nr. 294 din 25

decembrie 2008, modificat prin Legea nr. 56 din 09 iunie 2011, procurorii, cu excepția

procurorilor militari, au dreptul la pensie conform Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998

privind pensiile de asigurări sociale de stat, astfel începând cu 01 iulie 2011 drepturile de

pensionare a procurorilor sunt reglementate de art. 462 din Legea nr. 156 din 14 octombrie

1998, care nu prevede faptul că pensiile procurorilor și indemnizațiile viagere se

recalculează în cazul majorării generale a salariului procurorilor. Astfel, începând cu 01

iulie 2011, pensia procurorilor nu se mai recalculează, dar se indexează anual la 01 aprilie

conform art. 13 din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998.

Zumbreanu Victoria a menționat că, pârâta este obligată să-i recalculeze pensia

pentru vechime în muncă, ținând cont de majorarea salariului procurorului începând cu 05

aprilie 2013, data intrării în vigoare a Anexei nr. 3 la Legea nr. 37 din 07 martie 2013

pentru modificarea și completarea Legii nr. 355 din 23 decembrie 2005 cu privire la

sistemul de salarizare în sectorul bugetar, majorarea ulterioară de la 01 august 2016, data

intrării în vigoare a Legii nr. 152 din 01 iulie 2016 pentru modificarea și completarea unor

acte legislative și de fiecare dată a majorării salariului procurorului în exercițiu în funcția

dată pe viitor.

Reclamanta a notat că, argumentul pârâtei precum că drepturile de pensioare a

procurorilor sunt reglementate de prevederile art. 462 din Legea nr. 156 din 14 octombrie

1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, care nu prevăd faptul că pensiile

procurorilor și indemnizațiile viagere se recalculează în cazul majorării generale a

salariului procurorilor, este unul neîntemeiat, deoarece norma de drept enunțată a intrat în

2

vigoare la 01 iulie 2011, pe când dânsa beneficiază de pensie începând cu data de 01.03.

2002.

Reclamanta a solicitat să fie recunoscută ca fiind ilegală decizia Casei Naționale de

Asigurări Sociale Z-1135/18 din 18 iunie 2018;

- A o repune în dreptul lezat de recalculare a pensiei pentru vechime în muncă în

dependență de majorarea generală a salariului procurorului în exercițiu, ținându-se cont

de funcția deținută și data ieșirii la pensie;

-a obliga Casa Națională de Asigurări Sociale să-i recalculeze și să-i achite pensia

pentru vechime în muncă, reeșind din salariul mediu lunar achitat procurorului din

cadrul Procuraturii Generale, cu recalcularea acesteia, în cazul majorării generale a

salariului procurorului în exercițiu, ținându-se cont de funcția deținută la data ieșirii la

pensie, la data de 1 a lunii în care a fost și va fi executată majorarea salariului

procurorului în exercițiu precum și pentru perioada restantă;

Prin hotărârea din 08 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana,

acțiunea a fost admisă, fiind recunoscută ca fiind ilegală decizia Casei Naționale de

Asigurări Sociale Z-1135/18 din 18 iunie 2018.

Zumbreanu Victoria a fost repusă în dreptul lezat de recalculare a pensiei pentru

vechime în muncă în dependență de majorarea generală a salariului procurorului în

exercițiu, ținându-se cont de funcția deținută și data ieșirii la pensie;

Casa Națională de Asigurări Sociale a fost obligată să-i recalculeze și să-i achite

pensia pentru vechime în muncă Victoriei Zumbreanu, reeșind din salariul mediu lunar

achitat procurorului din cadrul Procuraturii Generale, cu recalcularea acesteia, în cazul

majorării generale a salariului procurorului în exercițiu, ținându-se cont de funcția

deținută la data ieșirii la pensie, la data de 1 a lunii în care a fost și va fi executată

majorarea salariului procurorului în exercițiu precum și pentru perioada restantă.

Prin decizia din 29 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul înaintat

de Casa Națională de Asigurări Sociale și s-a menținut hotărârea din 08 octombrie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

Instanțele de judecată ierarhic inferioare și-au motivat soluția prin faptul că, dreptul

social cu privire la beneficierea pensiei pentru vechimea în muncă, inclusiv și recalcularea

acesteia, în dependență de majorarea salariului procurorului în exercițiu, a fost dobândit de

Zumbreanu Victoria la 01.03.2002, la atingerea vîrstei de 50 de ani, în temeiul Legii

nr.118 din 14 martie 2003 cu privire la procuratură și are valoare economică

incontestabilă.

Au stabilit că, reieșind din Hotărârea nr. 4 din 27 ianuarie 2000 a Curții

Constituționale „Privind controlul constituționalității unor prevederi din legile care

reglementează asigurarea cu pensii a judecătorilor, procurorilor, anchetatorilor Procuraturii

și funcționarilor publici”, cuantumul pensiei, stabilit printr-o lege anterioară, nu poate fi

micșorat, iar plata pensiei fixate nu poate fi suspendată printr-un act normativ adoptat

ulterior. Diminuarea cuantumului sau suspendarea plății pensiei sunt posibile numai în

cazurile în care la stabilirea ei au fost comise abuzuri sau alte încălcări ale legii.

Schimbările ce vizează condițiile de plată a pensiilor pentru judecători, procurori,

anchetatorii Procuraturii și funcționarii publici, stabilite până la intrarea în vigoare a Legii

nr. 522 din 28 iulie 1999 cu privire la modificarea, completarea și abrogarea unor acte

legislative, instituite de către legiuitor, contravine art. 47 alin. (2) și art. 76 din Constituție

și principiului respectării drepturilor dobândite anterior în mod licit.

Totodată, prin Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie 2011 a Curții Constituționale

„Privind controlul constituționalității unor legi de modificare a condițiilor de asigurare cu

3

pensii și alte plăți sociale pentru unele categorii de salariați”, au fost declarate

neconstituționale art. II și pct. 7 și 9 ale art. III din Legea nr. 56 din 09 iunie 2011 „Pentru

modificarea și completarea unor acte legislative” ce se referă la modificarea art. 26, 31, 32,

321, 322, 323, 33 din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 „Cu privire la statutul judecătorului”

și în partea referitoare la art. 461 al Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998 „Privind pensiile

de asigurări sociale de stat”.

Curtea Constituțională a reținut că, un drept social poate fi obiectul protecției

constituționale garantate de art. 46 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, numai în cazul când

dreptul social respectiv este dobândit și are o valoare economică. Aplicativ la prezenta

cauză un drept patrimonial dobândit ar însemna dreptul la pensia ce se află în plată, care

deja are o valoare economică și astfel constituie un drept de proprietate al persoanei.

Instanțele de judecată au notat, că un asemenea drept social intimata l-a dobândit licit

odată cu acordarea pensiei pentru vechime în muncă, începând cu 01.03.2002, iar

drepturile diminuate prin Legea nr. 56 din 09 iunie 2011 pentru modificarea și completarea

unor acte legislative, ca drepturi potențiale sau aleatorii, se referă la viitorii procurori cu

drept de pensionare.

Astfel, dreptul intimatei, cu aplicarea principiului recalculării pensiei la creșterea

ordinară a salariului procurorului în exercițiu, este menținut de instanța de jurisdicție

constituțională, iar dreptul subiectiv constituit în baza unei legi anterioare nu poate fi atins

de cel născut sub imperiul unei legi posterioare. Legea nouă nefiind aplicabilă unei fapte

din trecut conform prevederilor art. 6 din Codul civil, care stabilește expres că legea civilă

nu are caracter retroactiv.

La 28 martie 2019 Casa Națională de Asigurări Sociale a depus recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei din 29 ianuarie

2019 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 08 octombrie 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Ciocana, cu emiterea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii.

În susținerea recursului Casa Națională de Asigurări Sociale a invocat netemeinicia

deciziei instanței de apel pe motiv că, instanța de apel nu a analizat multilateral actele

normative și legislația în vigoare ce reglementează astfel de litigii, precum și nu au fost

dovedite circumstanțele considerate de prima instanță și instanța de apel ca fiind

stabilite.

La 25 aprilie 2019, în adresa intimatei Zumbreanu Victoria a fost expediată copia

recursului depus de Casa Națională de Asigurări Sociale, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii referinței.

Intimata și-a valorificat dreptul procedural și la 24 mai 2019 a depus referință,

solicitînd de a considera inadmisibil recursul depus de Casa Națională de Asigurări

Sociale.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul de

admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale

este inadmisibil din următoarele motivele.

În debut, Colegiul învederează că, din data de 01 aprilie 2019 a intrat în vigoare

Codul administrativ al Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018,

fapt ce rezultă din art. 257 alin. (1) al acesteia.

Conform art. 195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul

administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică

corespunzător prevederile Codului de procedură civilă, cu excepția art. 169-171.

4

Potrivit art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de contencios

administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în

continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului

cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va

face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod.

Prevederile prezentului aliniat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de

recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești.

Prin urmare, condițiile de admisibilitate a recursurilor depuse împotriva deciziilor

pronunțate de curțile de apel, în calitate de instanțe de apel, cât și hotărârile pronunțate de

curțile de apel, vor fi verificate prin prisma normelor în vigoare până la intrarea in vigoare

a Codului administrativ, și respectiv încă valabile la momentul depunerii cererii de recurs.

Astfel, conform art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

Din materialele dosarului rezultă că, copia deciziei din 29 ianuarie 2019 a Curții de

Apel Chișinău a fost expediată în adresa Casei Naționale de Asigurări Sociale la 27

februarie 2019.

În această ordine de idei, se constată, că în speță, calea de atac a fost demarată în

interiorul termenului legal, deoarece cererea de recurs a fost depusă la 28 martie 2019.

Totodată, în conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea

ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat

locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționata problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate

în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce

la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

5

Conform art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432

alin. (2), (3) și (4).

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de admisibilitate le

apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și temeiurile

recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile

respective.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depusă de Casa Națională de Asigurări Sociale,

completul de admisibilitate evocă faptul că, argumentele invocate în recurs, în esență, sunt

similare alegațiilor inserate în cerere de apel, asupra cărora Curtea de Apel Chișinău s-a

pronunțat deja în modul corespunzător.

Astfel, se deduce că cererea de recurs de facto este o transpunere a motivelor din

cererea de apel.

Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către completul de admisibilitate, deoarece

recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând în

exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurenta nu a evidențiat în cererea de

recurs formulată memoriul ilegalități și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se doar

la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în ordine de apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că, nu este suficientă simpla expunere a

circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea

motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea

recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție

pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al

părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la

o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs

implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare

corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind

motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1)

lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu se regăsesc în

art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului.

Mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța

de apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de

rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al recursului,

deoarece Casa Națională de Asigurări Sociale nu a invocat niciun argument plauzibil în

vederea justificării ilegalități deciziei instanței de apel.

Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de

conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de către

instanțele de judecată ierarhic inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de depunere a

recursului.

6

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a

precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în primul

rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu, competența instanțelor

să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest tip (cauza Doorson împotriva

Olandei, 26 martie 1996, §67).

La acest capitol instanță de recurs reține că, recursul depus de Casa Națională de

Asigurări Sociale nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări

esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de

succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a fost

depusă după ce Casa Națională de Asigurări Sociale a avut posibilitatea de a fi auzită de o

instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se

vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea

nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat dreptul de

acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un recurs efectiv.

De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echitații procedurii din

perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să pună în discuție în fața

instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le considerau necesare în vederea

apărării punctului său de vedere (Blücher împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11

aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanțele de judecată

ierarhic inferioare au examinat cauza sub toate aspectele, au verificat și au apreciat corect

probele prezentate, au aplicat și au interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, Completul de admisibilitate al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

ajunge la concluzia de a considera recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale

împotriva deciziei din 29 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău în baza art. 433 lit. a)

din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 195 și 258 alin. (3) din Codul administrativ și art. 433 lit. a) și

art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

7